Mesterul Manole

Personajul central al dramei de idei �Mesterul Manole� este mesterul Manole, la care se raporteaza toate celelalte personaje. El este creatorul de arta, un martir al frumosului, deoarece creatia inseamna pentru el, patima si mistuire: �Launtric, un demon striga: cladeste! Pamantul se impotriveste si striga: jertfeste!�� Portretul fizic al lui Manole este foarte sumar schitat, lipsind cu desavarsire. Singura trasatura fizica mentionata si ilustrata prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje, mai precis de Mira, este ca are �par negru�. Celelalte trasaturi ale lui Manole sunt puse in evidenta atat prin mijloace de caracterizare directa, cat si prin mijloace de caracterizare indirecta. Astfel, prin intermediul autocaracterizarii este ilustrat faptul ca Manole este stapanit de aceasta patima pentru creatie, care il mistuie pe zi ce trece. (��pentru biserica zilnic mor�, �e foc ce mistuie [�] si e pedeapsa si e blestem�). Prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje sunt reliefate alte trasaturi ale lui Manole. Mira il vede ca pe o �inima fara odihna, gand treaz, visare fara popas�, si in momentul in care afla ca acesta, impreuna cu cei noua zidari, vor sa jertfeasca pe cineva pentru zidirea bisericii nu se abtine sa il numeasca ucigas (�noua ucigasi si cu Manole zece�). Solul il considera un mesager al adevarului, zidarii il numesc �Mesterul Nenoroc�, cel de-al saselea marturisindu-I ca �Eu te-am urat si te-am iubit cel mai tare�. Faptele lui Manole releva faptul ca este tipul creatorului, pasionat de arta, de frumos, din aceasta cauza fiind dominat de un hybris. Este un erou tragic pentru ca incearca sa atinga absolutul, dar isi constientizeaza neputinta de a avea totul in plan uman. Surprins intr-o situatie limita, este fortat sa aleaga intre cele doua jumatati: Mira si biserica, si este constient ca pierderea uneia dintre ele il va anihila. Gandurile lui reflecta zbuciumul launtric si conflictul interior, fiind infatisate prin intermediul monologului interior si al introspectiei. Ele stabilesc cele doua forte ale conflictului: dragostea pentru Mira si patima pentru creatie. Tot prin intermediul gandurilor sunt relevate superioritatea si inteligenta personajului. Initial, acestea exprima indoiala, refuzul jertfei, iar in final exprima constientizarea si hotararea, ilustrata si prin sintagma �biserica se va inalta!�, care devine lait motiv pentru Manole. Din punctul de vedere al limbajului, Manole are un limbaj profetic, pentru ca Mira ii spune �Tu inceput si tu sfarsit, tu totul�, metaforic, numind-o pe Mira �altarul bisericii�. Limbajul sugereaza revolta mesterului, prin interogatii si exclamatii retorice. Mediul in care traieste Manole este un spatiu specific, care il ajuta sa se detaseze de lume, drama fiindu-I inteleasa doar de cateva dintre personaje, Bogumil, Mira si Gaman. Mediul este cel care diferentiaza o lupta intre Manole omul si Manole artistul. Din relatiile cu ceilalti se observa superioritatea personajului, el reusind sa ii inchida pe mesteri intr-un �cerc de vraja�. De asemenea, toti ceilalti recunosc fascinatia pe care o exercita Manole asupra zidarilor.