Logosul Creator

Inapoi la esoterismul integrat si explicat

Logosul Creator. Conform teoriei lui David Bohm (Teoria Ordinii Implicite), initial intregul univers exista intr-o forma implicita, adica intr-o forma nediferentiata, potentiala. Creatia nu este altceva decat o desfasurare in timp si spatiu, a tot ceea ce exista inainte in mod virtual. Aceeasi parere o au si esoteristii: intreaga manifestare nu este altceva decat o „coborare”, pas cu pas, a unei ideatii divine supreme din continuumul fundamental al transcendentei divine. Vom prezenta acest proces pe scurt, apeland pentru a usura intelegerea la o diferentiere comuna oamenilor obisnuiti si anume diviziunea de tip subiect-obiect (bineinteles aceasta diviziune nu-si mai are rostul in cazul celor care au realizat starea de unitate holistica) precum si la similitudinea dintre procesul logosului uman si modalitatea in care Dumnezeu realizeaza manifestarea (vom folosi deci notiunile de FONEM,CUVANT,PROPOZITIE ,FRAZA intr-o acceptiune neobisnuita si anume pentru a desemna ENERGIILE subtile formatoare ale Universului). Prima faza a diferentierii care apare in Lumina Necreata este faza fonemelor si are un dublu aspect. Reamintim ca aceste foneme nu sunt doar niste simple sunete sau litere ci energii fundamentale. Trairea care corespunde experimentand acest nivel de constiinta poate fi definita generic prin fraza: „Universul sunt Eu” sau „Eu sunt Universul”. Asa cum stim si din Evanghelia dupa Ioan, Cuvantul sau Logosul Divin Creator este un aspect de o extrema importanta, este insasi Puterea Divina (Duhul Sfant) in Creatie. Dar acest Cuvant Divin Suprem care este „samanta”subtila din care va lua nastere totul- „ La inceput a fost Cuvantul”- evident ca nu este un cuvant uman; „Cuvantul” este aici un simbol al unei vibratii-energii fundamentale si supreme iar aceasta vibratie este numita „Cuvant” si nu altfel (de exemplu vuiet sau tunet) pentru a se sublinia faptul ca este vorba de o vibratie coerenta; ea are un sens o semnificatie, ea contine deja un anumit program, plan creator. Prin urmare aceasta parte a Emanatiei universale reprezinta partea subiectiva a desfasurarii Creatiei. Este la fel ca si cum noi am rosti un cuvant „mar” de exemplu. Cuvantul „mar” si ceea ce trezeste el in constiinta noastra reprezinta semnificantul sau ceea ce da sens si coerenta acestei emisii creatoare, iar marul fizic real ,este semnificatul, adica ceea ce este desemnat prin cuvantul „mar”. Ele (semnificatul si semnificantul) sunt strans legate, neputand fi la modul esential niciodata separabile. Prin cuvant noi am definit deci ceva real. Am luat un fragment din lumea exterioara si l-am numit adica l-am definit, l-am asociat constiintei. Orice nume si orice cuvant reprezinta de fapt o duplicare in constiinta a ceea ce este (evident ,doar in aparenta) in afara constiintei. Prin cuvinte, prin concepte, prin idei, prin fraze, noi nu facem altceva decat sa duplicam prin reflectare, ceea ce semnifica sau reprezinta lumea exterioara (fizica sau subtila) in constiinta noastra. Din aceasta cauza, limbajul este foarte important, pentru ca el ne leaga constiinta direct de lumea exterioara, de lumea reala. El nu este lumea reala dar ne leaga de lumea reala. Noi rostim cuvinte care, evident, tin de constiinta noastra, ele reprezinta de fapt o energie subtila condensata care este legata de ceea ce semnifica ea, de acea parcela a lumii obiective pe care o desemneaza. In afara acestui cadru traditional,semnificatia si importanta covarsitoare a limbajului a fost intuita chiar si de gandirea moderna. S-a demonstrat de catre stiinta actuala ca orice forma de limbaj poarta cu ea un tip de viziune predominanta asupra lumii, viziune care tinde sa functioneze in gandirea si perceptia noastra, ori de cate ori este folosita, astfel incat a oferi o exprimare clara a unei viziuni asupra lumii, diferita de aceea implicata in structura primordiala a limbajului, este un lucru foarte dificil. Prin urmare gandirea stiintifica actuala

considera necesar ca in studiul oricarei forme generale de limbaj (semnificantul) sa se acorde o atentie viziunii sale asupra lumii (semnificatul), atat in continut cat si in functionare. Intr-adevar, putem observa ,daca suntem atenti, ca diviziunile si fragmentarile implicate in structura limbajului sunt proiectate in afara (in realitatea obiectiva exterioara), ca si cum ele ar fi niste fragmente corespunzatoare unor „rupturi” efective ale Realitatii Universale, desi aceste diviziuni ale limbajului nu sunt decat niste caracteristici conventionale ale descrierii si analizei. Cuvintele, la randul lor, sunt formate din litere acestea fiind reprezentarile grafice ale unor sunete, fiecarui sunet corespunzandu-i un numar infinit de foneme ( din punct de vedere ligvistic). Utilizand analogia noastra la primul nivel al manifestarii Logosului Creator, nu avem cuvinte ci foneme, adica entitatile cuantice de baza ale acestui proces de duplicare in constiinta a lumii exterioare. Bineinteles mai departe „fonemele” vor forma cuvinte iar acestea vor genera fraze, propozitii in intregul limbaj; acestea sunt insa o etapa ulterioara. Dar prima necesara si suficienta este aceea a fonemelor si acum evident putem sa intelegem ca fonemele nu reprezinta doar niste elemente sonore ale limbajului, ci ele reprezinta in cazul nostru niste energii cosmice ,esentiale, universale; ele reprezinta deci energiile divine creatoare, esentiale si orice limbaj uman are prin definitie un caracter sacru si creator, pentru ca el manifesta Logosul (Cuvantul) Divin, sau altfel spus el ilustreaza de fapt Puterea Divina Creatoare. Amintim aici faptul ca arta-literatura in special, daca ne referim la cuvant inteles ca limbaj- poate sa creeze lumi ( subtile, evident,dar ele sunt foarte reale si foarte profunde si ne pot impresiona foarte mult, uneori chiar mai mult decat lumea fizica). Cuvantul are deci o forta creatoare magica iar aceasta forta ii vine tocmai din faptul ca el este o reflectare (chiar daca limitata, umana) a Logosului Divin Creator si orice limbaj uman are acest caracter sacru implicit in el. Exista insa unele limbi (unele limbaje) care sunt foarte atent concepute de marii intelepti si initiati, la aceste limbaje chiar si fonemele participand la corespondenta complexa si dinamica dintre universal si individual .Ele se numesc limbi sacre. Exemple de aceste limbi sacre sunt: limba sanscrita, limba ebraica,limba greaca,limba araba.-Prezentarea Emanatiei Fonematice precum si esoterismul acestor limbi ,vor fi prezentate pe larg in cadrul sistemului Holistic

Integrated Course H.I.C. Primei etape din Creatie (faza fonemelor) ii corespunde un nivel ontologic esential foarte profund. La acest nivel apare prima diferentiere, prima scindare a aspectelor exterioare constiintei. Universul acum este ca un fel de germene, ca un fel de „ou” si in aceasta faza, el nu este diferentiat, dar „oul” incepe sa se sparga (sa se scindeze in componente distincte). Urmatoarea etapa, cuprinde tot o dubla perspectiva-perspectiva subiectiva,subiect si perspectiva obiectiva, realitatea „exterioara”constiintei. Aceasta etapa este numita etapa cuvantului. Aceasta etapa a Emanatiei subiective numita cuvant, desemneaza o energie subtila cosmica, ce este asemanata cu o rostire umana. Fonemele sunt acum ordonate si asociate in cuvinte, adica in structuri mai complexe care vor desemna, evident, aspecte ale manifestarii aflate intr-un grad de diferentiere si complexitate mult mai mare. In exteriorul nostru, acestor foneme le corespund ca reflectare in obiectiv elementele- pe care putem sa le definim metaforic ca fiind „caramizile” Universului. La acest nivel diferentierea dintre subiect-obiect este mult mai clar conturata dar nu este manifestata plenar,ea se prezinta aici ca idee, ca un aspect inca interior constiintei. A treia si ultima polaritate a acestei emanatii in trei pasi dubli este reprezentata de perechea propozitie-univers . Acum am ajuns in faza Universului asa cum il percepe fiinta limitata. Dar nu exista un singur univers, ci exista mai multe universuri paralele, sau lumi subtile paralele care sunt descrise (duplicate in constiinta noastra ) de campurile formatoare reprezentate sau simbolizate de fraze si propozitii; fiecare propozitie fiind alcatuita prin combinarea coerenta a mai multor cuvinte. Prin urmare Logosul Divin Creator prezinta din perspectiva esoterica a tuturor traditiilor spirituale trei faze distincte ale emanatiei sale:

fonemele, cuvintele si propozitiile in ceea ce priveste latura sa subiectiva, si ,respectiv cuanta, element si univers in ceea ce priveste latura sa obiectiva adica ceea ce este exterior constiintei. Observam deci ca se pleaca de la ceva foarte simplu si arhetipal si se ajunge gradat la un „intreg” cu un grad foarte mare de diferentiere si complexitate. Astfel prin aceasta desfasurare creatoare ne indepartam de Constiinta Suprema (Dumnezeu), deoarece Ea este unica si nu prezinta nici un fel de dualitate. Pe masura ce aceasta dualitate (manifestata la modul esential prin perechea subiect-obiect) se accentueaza, noi ne indepartam –evident, doar in aparenta- de Divin. Faza in care traim ca fiinte obisnuite acum este deci faza de ultima si completa diferentiere in care semnificantul, adica reflectarea in constiinta a lumii exterioare este complet diferit de ceea ce el reprezinta (semnificatul sau altfel spus realitatea obiectiva exterioara). Toate aceste lucruri se pot intelege foarte usor daca luam ca exemplu limbajul uman. Fiecare rostire a noastra este de fapt ( chiar si fara ca noi sa stim aceasta) o manifestare a puterii creatoare a Cuvantului (Logosului) Divin. Daca noi doar rostim in gand un cuvant de exemplu „mar” nu a aparut inca la nivel fizic cuvantul respectiv. El este doar o idee, o energie subtila in mintea noastra. Pe de alta parte el nu desemneaza inca un mar real, exterior, ci doar o idee sau un arhetip al marului (orice mar) si nu putem sa spunem ca acest cuvant s-a manifestat propriu-zis. Cand il rostim fizic, deja el difera fundamental, si este total diferentiat acum de ideea marului sau de marul respectiv. El acum este un sunet pe cand marul este cu totul altceva.