Lilia Girla Abstract

  • July 2020
  • PDF

This document was uploaded by user and they confirmed that they have the permission to share it. If you are author or own the copyright of this book, please report to us by using this DMCA report form. Report DMCA


Overview

Download & View Lilia Girla Abstract as PDF for free.

More details

  • Words: 7,299
  • Pages: 25
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlu de manuscris CZU: 343.622

GÎRLA Lilia

PRUNCUCIDEREA: ANALIZĂ JURIDICO-PENALĂ ŞI CRIMINOLOGICĂ

Specialitatea: 12.00.08 – Drept penal (drept penal; criminologie)

AUTOREFERAT AL TEZEI DE DOCTOR ÎN DREPT

Chişinău - 2005

Teza a fost elaborată la Catedra Drept penal şi Criminologie a Universităţii de Stat din Moldova Conducător ştiinţific: Sergiu Brînză doctor în drept, conferenţiar universitar Referenţi oficiali:

Constantin Bulai, doctor în drept, profesor universitar (România) Xenofon Ulianovschi, doctor în drept, conferenţiar universitar

Susţinerea tezei va avea loc la „___”___________2005, ora _____ în şedinţa Consiliului Ştiinţific Specializat D 30/34 12.00.08-07 din cadrul Universităţii de Stat din Moldova şi Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, pe adresa: MD 2009, mun. Chişinău, str. A. Mateevici 60, bl. IV, aud. 222. Teza de doctor şi autoreferatul pot fi consultate la Biblioteca Universităţii de Stat din Moldova (mun. Chişinău, str. A. Mateevici 60) şi la Biblioteca Universităţii Libere Internaţionale din Moldova (mun. Chişinău, str. V. Pârcălab 52). Autoreferatul a fost expediat la „___”___________2005. Secretar ştiinţific al Consiliului Ştiinţific Specializat

Igor Dolea, doctor în drept, conferenţiar universitar

Conducător ştiinţific

Sergiu Brînză, doctor în drept, conferenţiar universitar

Autor

Lilia Gîrla

2

Caracteristica generală a lucrării Actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia. Ţinând cont de noile realităţi ale vieţii universale şi conştientizând faptul că recunoaşterea şi protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului este benefică afirmării nu numai a persoanei în parte, ci şi a societăţii, a umanităţii în ansamblul său, Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994, statuează şi garantează ocrotirea valorilor universale, totodată fixând inalienabilitatea şi inviolabilitatea dreptului la viaţă, la integritatea fizică şi psihică a persoanei. În ultimul timp, în contextul reformei judiciare şi de drept legislaţia penală a Republicii Moldova a cunoscut transformări substanţiale impuse de noile realităţi sociale şi economice, fiind exprimată puternic şi tendinţa de a ajusta legislaţia naţională la principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. În acest context menţionăm că numeroase fapte incriminate de legea penală cunosc astăzi o nouă interpretare. Normele ce prevăd răspunderea penală pentru infracţiunile contra vieţii au fost modificate. În special, radical a fost revizuită norma juridico-penală care prevedea răspunderea pentru lipsirea de viaţă a nou-născutului. Mediatizarea ei intensă accentua tot mai mult faptul că norma privind pruncuciderea din legea penală anterioară (art. 92 din Codul penal din 1961) nu mai făcea faţă faptelor de acest gen, astăzi mult sofisticate, pe care urma să le sancţioneze. Construcţia ei nu era una reuşită, fiindcă atitudinea mai blândă a legiuitorului faţă de mama care şi-a omorât copilul era condiţionată în exclusivitate de timpul săvârşirii infracţiunii – soluţie, în opinia noastră, incorectă. Mai mult, utilizarea noţiunii „cu premeditare” în nici un caz nu putea justifica comportamentul criminal al mamei sau atenua răspunderea pentru el; invers, ea trebuia să agraveze răspunderea penală pentru lipsirea de viaţă a copilului nou-născut, legiuitorul urmând să califice fapta ca omor intenţionat cu circumstanţe agravante. E salutabil şi faptul că legiuitorul, în prevederile articolului 147 al Codului penal în vigoare, a evidenţiat în calitate de circumstanţă care atenuează răspunderea pentru acest tip de omor anume aflarea mamei la momentul comiterii

3

infracţiunii date sub imperiul unor tulburări fizice sau psihice, provocate de naştere, cu diminuarea discernământului. Astfel, actualitatea temei investigate este determinată de necesitatea de a readuce în atenţia organelor de urmărire penală, a instanţelor de judecată o problemă deosebit de delicată, şi anume: cum trebuie calificată cauzarea morţii noului-născut – ca pruncucidere ori ca omor cu circumstanţe agravante? Totodată, actualitatea temei investigate poate fi argumentată şi prin faptul că este strâns legată cu problema mult discutată, dar deocamdată nestudiată în doctrina penală, privind determinarea momentului de început al vieţii omeneşti. Dificultatea rezolvării acesteia are explicaţie. Aşadar, dacă în cazul omorului unei persoane mature constatarea faptului că până la acel moment ea era în viaţă nu prezintă dificultăţi deosebite, atunci în cazul omorului unui copil nou-născut constatarea vieţii lui trebuie dovedită. Însă, a demonstra, atât din punct de vedere medical, cât şi din punct de vedere juridic, că la momentul săvârşirii infracţiunii copilul era viu e mult mai dificil. Menţionăm în acest sens că legea penală ocroteşte viaţa omului atât după naştere, cât şi în procesul naşterii. Pentru a atinge un grad cât mai posibil înalt de studiere a temei investigate ne-am referit nu numai la actele normative din Republica Moldova, dar şi la unele prevederi legislative referitoare la infracţiunea de pruncucidere din alte ţări (Franţa, Germania, Olanda, Turcia, Norvegia, SUA, Marea Britanie, Canada, Australia etc.). Totodată, a fost utilizată practica judiciară privind pruncuciderea atât din Republica Moldova, cât şi din România, inclusiv unele precedente judiciare importante care se aplică de către instanţele judecătoreşti în SUA în cauzele de lipsire de viaţă a noului-născut. Scopul şi obiectivele tezei Scopul tezei constă în: cercetarea complexă a pruncuciderii atât sub aspect juridico-penal, cât şi sub aspect criminologic prin prisma regulilor de încadrare juridică a infracţiunii de pruncucidere în baza semnelor obiective şi subiective; elucidarea particularităţilor şi temeiurilor răspunderii penale a subiectului special în cazul infracţiunii de pruncucidere; examinarea practicii de calificare, precum şi în argumentarea teoretică a corectitudinii sau incorectitudinii unor soluţii de ordin practic; elucidarea cauzelor şi condiţiilor

4

favorabile comiterii pruncuciderii; elaborarea măsurilor de prevenire şi combatere a pruncuciderii. În concordanţă cu acest scop, au fost formulate şi propuse spre realizare următoarele sarcini: 1) analiza evoluţiei reglementării răspunderii penale pentru pruncucidere; 2) dezvăluirea naturii juridice a pruncuciderii; definirea noţiunilor de „infanticid”, „neonaticid” şi „filicid”; 3) cercetarea problemei privind determinarea în doctrina penală a momentului de început al vieţii omeneşti; 4) analiza trăsăturilor specifice ale laturii obiective a pruncuciderii, şi anume: stabilirea limitelor temporale ce încadrează săvârşirea pruncuciderii şi a legăturii cauzale dintre fapta prejudiciabilă şi rezultatul produs (survenirea morţii copilului nounăscut); 5) analiza comparativă a practicii judiciare din Republica Moldova şi a practicii judiciare din România privind cazurile de pruncucidere; 6) cercetarea problemelor de calificare în cazul participaţiei la lipsirea de viaţă a copilului nou-născut; 7) caracterizarea, sub aspect juridic, a tulburărilor pricinuite de naştere cu diminuarea discernământului, sub al căror imperiu se află mama la momentul săvârşirii pruncuciderii; 8) investigarea şi elucidarea mecanismului de formare a comportamentului criminal al mamei faţă de copilul ei nou-născut; 9) elaborarea măsurilor de prevenire şi de combatere a pruncuciderii; 10) propunerea unor soluţii în vederea calificării anumitor cazuri complicate de pruncucidere şi stabilirii răspunderii penale pentru acestea. Cercetările întreprinse se bazează pe studierea doctrinei, legislaţiei şi a practicii judiciare existente în domeniul dat. Ca metode de cercetare au fost folosite metoda logică (analiza şi sinteza), metoda istorică şi sistematică, metoda juridică comparativă, metoda sociologică (sondajul sociologic şi intervievarea), metoda grupărilor statistice, modelarea matematică, corelarea statistică, procedee grafice.

5

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute Spre deosebire de alte ţări, în Republica Moldova lipsesc careva cercetări juridico-penale sau criminologice de sine stătătoare în materie de pruncucidere. Prezenta lucrare este prima investigaţie ştiinţifică, complexă, realizată în ţara noastră, consacrată elucidării aspectelor juridico-penale şi criminologice ale pruncuciderii prin prisma analizei atât a domeniului teoretic, cât şi a practicii judiciare. În baza cercetărilor întreprinse 9 S-a definitivat momentul de început al vieţii umane care constituie declanşarea naşterii fiziologice după 22 de săptămâni de gestaţie, indiferent de cauzele care au provocat acest proces ireversibil; 9 S-au clarificat contradicţiile care apar la aprecierea juridică a tulburărilor pricinuite de naştere a mamei, stabilindu-se că acestea trebuie să aibă o anumită intensitate pentru a produce o îngustare a câmpului conştiinţei. Astfel, pruncuciderea nu poate fi comisă cu discernământ păstrat, ci unul diminuat; 9 S-a determinat că dovedirea premeditării exclude încadrarea de pruncucidere. Intenţia este spontană şi de scurtă durată. Astfel, pregătirea sau tentativa la infracţiunea de pruncucidere în sensul art. 147 al Codului penal în vigoare este imposibilă; 9 S-a adus claritate în delimitarea noţiunilor „copil viu” şi „copil viabil”, astfel încât împrejurarea că, potrivit actelor medico-legale, copilul era neviabil din cauza unei afecţiuni congenitale este irelevantă, de vreme ce în momentul naşterii acesta era viu; 9 S-a efectuat analiza încadrării juridice a faptei de ucidere a copilului nou-născut săvârşită de către alte persoane; 9 S-a delimitat pruncuciderea de alte infracţiuni adiacente; 9 S-a propus spre utilizare atât în doctrină, cât şi în practică a unor noi noţiuni, cum ar fi „neonaticid”, „filicid”, „infanticid”; 9 S-au explicat cauzele şi condiţiile ce determină comiterea pruncuciderii; 9 S-a elucidat mecanismul comportamentului criminal al persoanelor care săvârşesc pruncuciderea;

6

9 S-au propus spre atenţie cercetările criminologice ce au fost efectuate în baza studierii atât a datelor statistice în general, cât şi a dosarelor penale în parte. În special, au fost trecute în revistă cazurile de pruncucidere care au fost înregistrate în Republica Moldova pe parcursul anilor 1996 -2004, s-a analizat starea, dinamica şi structura pruncuciderii; 9 S-au propus unele măsuri de prevenire şi de combatere a pruncuciderii, luându-se în calcul experienţa pozitivă în acest sens a altor ţări. Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării este determinată de faptul că în teză, pentru prima dată în Republica Moldova, sunt examinate aspectele juridico-penal şi criminologic ale pruncuciderii. În afară de aceasta, sunt abordate un şir întreg de chestiuni ce ţin de teoria dreptului penal. În rezultat, este formulată definiţia pruncuciderii, definiţia momentului de început al vieţii omeneşti, definiţia tulburărilor psihice sau fizice pricinuite de naştere cu diminuarea discernământului; sunt analizate probleme privind cauzalitatea, starea, dinamica şi structura pruncuciderii, fiind propuse spre aplicare noi măsuri de prevenire şi de combatere a acestui flagel. Unele concluzii, propuneri şi recomandări concrete formulate de noi vor fi utile la perfecţionarea legislaţiei penale, iar lucrătorii practici vor putea găsi răspuns la numeroase întrebări ce apar în anumite situaţii neordinare. Mai mult, datele sondajului sociologic au demonstrat cert că lucrătorii practici se confruntă cu greutăţi la calificarea omorului copilului nou-născut săvârşit de două sau mai multe persoane, a celui săvârşit cu premeditare etc. Ne-am străduit să aducem claritate şi în soluţionarea acestor probleme. Materialul expus, concluziile şi recomandările ar putea fi utilizate în procesul didactic din învăţământul juridic superior. Aprobarea rezultatelor Momentele-cheie ale lucrării au fost puse în dezbatere la şedinţele Catedrei Drept Penal şi Criminologie a Universităţii de Stat din Moldova, ulterior fiind reflectate într-o monografie şi în articolele publicate în Analele Ştiinţifice ale USM (inclusiv seria Ştiinţe Juridice), în „Revista Naţională de Drept”, în revistele „Avocatul Poporului” şi „Закон и жизнь”. Rezumatele au fost discutate la conferinţele ştiinţifico-practice internaţionale „Probleme 7

de prevenire şi combatere a delicvenţei juvenile, a traficului de fiinţe umane şi a migraţiunii ilegale” (23-24 aprilie 2004), şi „Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa actuală ” (22-23 septembrie 2004). Structura şi conţinutul tezei Introducerea reflectă actualitatea temei investigate şi gradul de cercetare a acesteia, scopul şi obiectivele tezei, este elucidată baza metodologică şi cea ştiinţifică, sunt dezvăluite noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute, fiind specificată semnificaţia lor teoretică şi valoarea aplicativă, aprobarea rezultatelor. Capitolul I – Consideraţii generale asupra pruncuciderii – cuprinde o prezentare generală a infracţiunii de pruncucidere sub aspectul cercetării diferitelor opinii privind conceptul de pruncucidere, natura ei juridică, fiind studiat şi istoricul evoluţiei reglementărilor infracţiunii de pruncucidere atât în Republica Moldova, cât şi în alte ţări. C Pruncuciderea era răspândită în toate culturile şi civilizaţiile antice pe care le cunoaştem, inclusiv în Grecia şi Roma Antică, în India, China şi Japonia. C Dreptul canonic a influenţat şi asupra legislaţiilor laice din Europa. Pe lângă faptul că uciderea copilului nou-născut din afara căsătoriei era calificată ca o infracţiune gravă, observăm că de-a lungul secolelor pruncuciderea era considerată nu numai ca încălcare a poruncii bisericeşti de a nu ucide, dar şi ca manifestare a desfrâului din partea femeii, totodată ca faptă prin care copilul nou-născut era privat de taina botezului. C Cauza principală a comiterii pruncuciderilor este factorul economic. Dovadă poate servi faptul că acest fenomen se întâlnea cel mai des în cadrul familiilor cu mulţi copii, părinţii neavând posibilitatea de a întreţine un nou membru al familiei. C Pe lângă factorul economic, drept cauză a pruncuciderii unii autori numesc şi controlul din partea statului asupra natalităţii. În unele societăţi antice uciderea nou-născutului a fost interpretată ca metodă primitivă de control al naşterilor şi drept mijloc de eliberare a colectivităţii de copiii bolnavi şi slabi. C În 1647 Rusia devine prima ţară din lume care pledează pentru atitudinea mai blândă faţă de mama care şi-a omorât copilul. Mai 8

târziu, începând cu anul 1888, majoritatea statelor europene, cu excepţia Angliei, au evidenţiat la nivel legislativ diferenţa dintre infanticid (omorul copilului săvârşit în circumstanţe agravante) şi pruncucidere (omorul copilului pradă a unei tulburări psihice în care se afla mama în timpul naşterii). C Începând cu secolul al XX-lea, în 29 de state au fost adoptate legi ce prevedeau pedepse mai blânde pentru infracţiunea de pruncucidere, limitându-se la executarea condiţionată a pedepsei (probaţiunea) sau la măsuri de constrângere cu caracter medical. A fost luată în consideraţie influenţa procesului de naştere asupra psihicului mamei, care putea să conducă la anumite devieri de comportament, la acte agresive faţă de noul-născut. C Cu intrarea în vigoare a Codului penal al RSS Moldoveneşti din 24.03.1961 răspunderea penală pentru uciderea noului-născut survenea potrivit art.92 şi era definită ca „omorul pruncului săvârşit cu premeditare de către mamă în timpul naşterii sau imediat după naşterea lui”, pedeapsa pentru care era privaţiunea de liberate până la trei ani sau amenda în mărime de până la o sută de salarii minime. C Prevederile normei penale cuprinse în art. 92 CP RM din 1961 nu erau reuşite, fiindcă atitudinea mai blândă a legiuitorului faţă de mamă era condiţionată în exclusivitate de intervalul de timp în care a fost săvârşită infracţiunea; mai mult, noţiunea „cu premeditare” în nici un caz nu putea justifica sau atenua comportamentul criminal al mamei, ci invers, trebuia să agraveze răspunderea penală pentru uciderea copilului nou-născut, ea fiind aceeaşi ca şi pentru omorul calificat. C În cazul pruncuciderii săvârşite sub imperiul tulburărilor pricinuite de naştere, acestea trebuie să ducă la diminuarea discernământului, influenţând conştiinţa şi voinţa femeii, alterândule. O astfel de abordare întâlnim în dispoziţia articolului 147 din Codul penal al Republicii Moldova. C Neonaticidul (din engl.: „neonate” – nou-născutul, lat. „caedere” – a omorî) – cauzarea morţii unui copil nou-născut în decurs de 24 de ore după naşterea lui de către mamă. Deci, se consideră neonaticid suprimarea vieţii nu a oricărui copil, ci numai a copilului nou-născut săvârşită de către mama lui în primele 24 de ore după naştere datorită unei tulburări psihice cauzate de naştere.

9

Capitolul II – Analiza juridico-penală a elementelor constitutive obiective ale infracţiunii de pruncucidere în legislaţia Republicii Moldova şi a altor ţări. Se face o cercetare minuţioasă a obiectului juridic şi a obiectului material al pruncuciderii; este examinată problema determinării momentului de început al vieţii omeneşti în doctrina penală atât la noi în republică, cât şi în alte ţări. În acelaşi rând, este elucidată problema limitelor temporale şi a legăturii cauzale. În baza cercetării cazurilor din practica judiciară din Republica Moldova şi din alte state sunt formulate unele concluzii. C Viaţa fiecărei persoane este ocrotită în societate în egală măsură. Cu toate acestea, viaţa nou-născutului este evidenţiată de către legiuitor, iar atentarea asupra acesteia formează o infracţiune de sine stătătoare. C Obiectul juridic special al pruncuciderii îl constituie viaţa copilului nou-născut, iar obiectul material al pruncuciderii îl formează corpul copilului nou-născut. C Momentul de început al ocrotirii juridico-penale a vieţii coincide cu momentul declanşării travaliului peste 22 de săptămâni de gestaţie. La acest termen fătul devine apt pentru viaţa extrauterină. În medicină finalizarea prematură a gestaţiei după 22 de săptămâni se numeşte naştere prematură. C La cercetarea cauzelor de pruncucidere noţiunea de nounăscut se aplică cu sensul care îi este dat în medicina legală, şi anume: copilul din momentul naşterii până la expirarea termenului de 24 de ore de la naşterea lui. C Naşterea unui copil viu înseamnă extragerea sau expulzarea fătului din corpul mamei, indiferent de durata gestaţiei. În plus, fătul, după separarea lui, respiră sau manifestă alte semne de viaţă. Se observă bătăile inimii, pulsaţia ombilicului sau mişcarea liberă a musculaturii, indiferent de secţionarea ombilicului şi delivrenţa placentei. Orice produs al unei asemenea naşteri este considerat viu. C Fătul se consideră viabil la greutatea corpului de 500 de grame şi mai mult (dacă greutatea lui la momentul naşterii nu este cunoscută, atunci se iau în consideraţie lungimea corpului – nu mai puţin de 25 de centimetri şi termenul gestaţiei – 22 de săptămâni şi mai mult).

10

C Viaţa copilului nou-născut se consideră începută din momentul declanşării naşterii fiziologice, fapt despre care mărturiseşte clar dispoziţia articolului 147 CP RM „în timpul naşterii sau imediat după naştere”. C Împrejurarea că, potrivit actelor medico-legale, copilul era neviabil din cauza unei afecţiuni congenitale este irelevantă, de vreme ce în momentul naşterii acesta era viu. C Drept cea mai convingătoare probă a existenţei vieţii omeneşti trebuie recunoscută respiraţia; totodată, prezenţa vieţii nu poate fi demonstrată numai prin respiraţie, de aceea faptul că copilul nu a respirat nu exclude posibilitatea de a-l recunoaşte viu; ca urmare, pot exista cazuri când, fără a respira, copilul îşi poate prelungi viaţa în afara corpului mamei, dar asemănătoare cu viaţa intrauterină, adică doar prin circulaţia sângelui, cum ar fi, spre exemplu, cazul morţii aparente; un aşa copil trebuie considerat viu atât din punct de vedere medical, cât şi din punct de vedere juridic, iar corpul lui poate fi obiect material al omorului. C Trebuie recunoscut viu şi copilul omorât în timpul naşterii, care deja nu poate fi considerat făt intrauterin, chiar dacă el nu a început să respire. C Considerăm că pregătirea şi tentativa la pruncucidere în sensul art. 147 CP RM sunt imposibile. Drept argument serveşte caracterul intenţiei făptuitoarei – spontană şi de scurtă durată, iar orice act de pregătire presupune chibzuirea anterioară şi imaginarea rezultatului aşteptat, adică are loc premeditarea faptului; ca urmare, fapta neconsumată va constitui nu pregătirea sau tentativa la pruncucidere, ci pregătirea sau tentativa la omor intenţionat. C Perioadă de naştere se consideră intervalul de timp care survine din momentul începerii de întrerupere a sarcinii (artificiale ori naturale) până la delivrenţa placentei. C Perioada „imediat după naştere”, sau perioada postpartum, o constituie primele 24 de ore din momentul naşterii copilului. C Luând în consideraţie faptul că după 22 de săptămâni orice întrerupere a sarcinii (artificială ori naturală) constituie naştere, cauzarea morţii copilului după expirarea acestui termen de gestaţie trebuie calificată drept omor.

11

Capitolul III – Analiza juridico-penală a elementelor constitutive subiective ale infracţiunii de pruncucidere în legislaţia Republicii Moldova şi a altor ţări. Cercetării sunt supuse probleme privind stabilirea subiectului în cazul săvârşirii pruncuciderii, determinarea condiţiilor speciale referitoare la vârsta subiectului şi la relaţiile de rudenie; sunt elucidate probleme ce ţin de calificare în cazul participaţiei la săvârşirea omorului copilului nou-născut; se face analiza laturii subiective a infracţiunii de pruncucidere, în special a particularităţilor intenţiei făptuitoarei; este investigată problema privind aprecierea juridică a tulburărilor pricinuite de naştere, cu diminuarea discernământului. C Subiectul infracţiunii de pruncucidere, prevăzute de art. 147 CP RM, este mama biologică a copilului nou-născut, care a atins vârsta de 14 ani. C Participaţia la pruncucidere (art.147 CP RM) a priori este imposibilă datorită condiţiilor specifice stabilite de legea penală faţă de subiect – circumstanţele care atenuează răspunderea şi pedeapsa penală, prevăzute în art.147 CP RM, se referă numai la mama copilului aflată într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cauzată de naştere, cu diminuarea discernământului, şi nu se răsfrâng asupra altor persoane. Acţiunile altor persoane, care au participat la suprimarea vieţii copilului, urmează a fi calificate conform prevederilor de la alin. (2) şi (3) art.145 CP RM (omor intenţionat cu circumstanţe agravante). C Mama, care nu se află sub dominarea stării de tulburare provocate de naştere şi care a determinat sau a înlesnit săvârşirea omorului propriului copil, trebuie să răspundă pentru instigarea sau complicitatea la infracţiunea de omor săvârşit în circumstanţe agravante. C Intenţia care apare anterior naşterii transformă pruncuciderea într-o infracţiune mai gravă. Dovedirea premeditării exclude încadrarea de pruncucidere. C Ascunderea de către mamă a sarcinii de membrii familiei, rude, alături de constatarea medico-legală psihiatrică a faptului că, deşi la examenul medical făptuitoarea prezintă o stare depresiv anxioasă, totuşi nu se poate reţine existenţa unei tulburări psihice cauzate de naştere, discernământul critic fiind la ea păstrat în acel moment, constituie probă ce impune concluzia că uciderea copilului 12

nou-născut formează infracţiunea de omor calificat prevăzut la alin (3) art. 145 CP RM, nu însă fapta de pruncucidere prevăzută la art. 147 CP RM. C Infracţiunea de pruncucidere nu poate fi comisă cu discernământ păstrat, deci tulburările psihice provocate de actul naşterii trebuie să aibă o anumită intensitate (pentru a produce o îngustare a câmpului conştiinţei). C Starea deosebită psihofiziologică cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere, se exprimă la două niveluri: la nivel biologic – prezenţa unei tulburări psihice sau fizice temporare, care nu exclude responsabilitatea şi care este provocată de naştere cu diminuarea discernământului, este spontană şi de scurtă durată; la nivel sociologic – stare condiţionată atât de factori endogeni, cât şi exogeni, care formează mecanismul comportamentului afectiv, determinând agresivitatea nejustificată faţă de noul-născut. Capitolul IV – Aspectul criminologic al infracţiunii de pruncucidere în Republica Moldova şi în alte ţări. Este cercetat mecanismul comportamentului criminal în pruncucidere; sunt explicate cauzele principale şi specificate condiţiile ce favorizează pruncuciderea; este elucidată starea, structura şi dinamica pruncuciderii; sunt studiate cazuri din practica judiciară a Republicii Moldova; sunt elaborate şi propuse spre aplicare noi măsuri de prevenire şi de combatere a pruncuciderii. C Femeia care s-a hotărât să-şi omoară copilul poate folosi următoarele mecanisme de protecţie psihologică: negarea realităţii – sarcina nu pur şi simplu o ascunde, ci neagă la nivel psihologic sarcina, femeia nu recunoaşte că este gravidă, nu doreşte să se gândească la sarcină; represia – ea nu admite gânduri ce ar deranja-o; reprimarea – înăbuşă gândurile care o frământă; raţionalizează pruncuciderea prin lipsa de bani, a locului de trai etc.; dorinţa de a se răzbuna o materializează asupra unui copil inocent. C Sarcina poate fi negată chiar de mama fetei însărcinate. Uneori membrii familiei nu recunosc problema, făcându-se că nu o observă: „nu observăm răul, nu discutăm despre el” – fenomen numit anomie familială. Nu poate fi acceptată nici afirmaţia rudelor inculpatei precum că nu ştiau despre sarcina ei, totodată locuind cu

13

ea sub un acoperiş, fiind chiar în camera de alături în momentul declanşării naşterii. C În anul 1992 au fost înregistrate 8 cazuri de omor al pruncului de către mamă, în 1993 – 6 cazuri, în 1994 – 8 cazuri, în 1995 – 9 cazuri, în 1996 – 12 cazuri, în 1997 – 10 cazuri, în 1998 – 13 cazuri, în 1999 – 4 cazuri, în 2000 – 5 cazuri, în 2001 – 9 cazuri, în 2002 – 6 cazuri, în 2003 – 5 cazuri şi în 2004 (până la 12 mai) – 3 cazuri. Incidenţe maxime au înregistrat anii 1996 şi 1998. C Comparând indicii omorurilor în urma cărora au suferit copii şi indicii pruncuciderilor din 1996 până în 2002, putem concluziona următoarele: nivelul pruncuciderilor în structura omorurilor intenţionate contra minorilor în anul 1996 a constituit 54,54%, în 1997 – 66,66%, în 1998 – 54,16%, în 1999 – 20,0%, în 2000 – 29,41%, în 2001 – 90,0%, în 2002 – 30,0%. C Din numărul total al pruncuciderilor comise în perioada 19962004 (12 mai) în mun. Chişinău au fost înregistrate 16 cazuri de pruncucidere, adică 23,88%. Cazuri de pruncucidere săvârşite pe sectoare: sect. Botanica – 6; sect. Buiucani – 4; sect. Centru – 1; sect. Ciocana – 3; sect. Râşcani – 2 cazuri. Persoana vinovată a fost stabilită în 8 cazuri (50,0%). Dosare penale intentate în baza art.92 CP RM din 1961 şi art.147 CP RM din 2002: sect. Botanica – 4 dosare; sect. Buiucani – 2 dosare; sect. Ciocana – 2 dosare. Din ele în instanţa de judecată au fost examinate 4 dosare. Inculpata a fost condamnată numai în trei cazuri. C Analizând dosarele penale (11) intentate pe pruncucidere în perioada anilor 1996-2003 în baza art.92 CP RM din 1961 şi examinate în instanţele de judecată din municipiile Chişinău, Bălţi, Hânceşti şi Orhei, s-au făcut unele concluzii referitor la aspectul criminologic al pruncuciderilor / tentativelor de pruncucidere: 1. Vârsta inculpatei la momentul comiterii infracţiunii. În 4 cazuri (36,4 %) pruncuciderile au fost comise de femei tinere (17-20 de ani). Totodată, au fost examinate 2 cazuri când vârsta femeii era de 26-28 de ani (18,2%). E de menţionat că 4 inculpate aveau peste 30 de ani, iar una chiar 40 de ani, astfel formând un grup aparte – femei cu vârsta între 32-40 de ani (45,5%, adică 5 cazuri de pruncucidere). 2. Starea civilă. O mare parte din pruncucideri (63,6%) au fost săvârşite de femei necăsătorite. Câte două cazuri revin femeilor divorţate (18,2%) şi căsătorite (18,2%). Totodată, aproape toate 14

femeile necăsătorite au rămas însărcinate în urma unor relaţii ocazionale, nu aveau un partener stabil. 3. Locul de muncă/studii. Din 11 inculpate pe cazuri de pruncucidere numai una era angajată în câmpul muncii, două erau studente la colegii (18,2%), majoritatea din ele nu lucrau – 8 (72,7%). 4. Locul săvârşirii infracţiunii (mediul rural /urban). Indicii sunt aproximativ asemănători. Am stabilit că în 6 cazuri (54,5%) omorul copilului nou-născut a fost săvârşit în localităţi rurale, iar în 5 cazuri (45,5%) – în localităţi urbane. 5. Nivelul de studii. Indicii s-au distribuit în felul următor: a) fără studii – 2 (18,2%); b) studii medii incomplete – 3 (27,3%); c) studii medii – 6 (54,5%). 6. Locul de trai: a) la părinţi – 3 (27,3%); b) la cămin – 2 (18,2%); c) la gazdă – 2 (18,2%); d) la ea acasă – 4 (36,4%). 7. Împrejurările în care a decurs naşterea. În primul rând, e de menţionat că în 100% de cazuri până la naştere făptuitoarele au ascuns sarcina de la cei din jur. În 9 cazuri (81,8%) a avut loc naşterea neasistată, iar în 2 cazuri (18,2%) femeile au fost ajutate la naştere: într-un caz – de către concubin la inculpată acasă (Dosarul nr.1-620/2002), în al doilea caz – de către vecina care locuia în aceeaşi cameră din cămin cu parturienta (Dosarul nr.1-560/2003). 8. Metode de săvârşire a pruncuciderilor: 1) Asfixia mecanică – 5 cazuri (45,5%), dintre care: 1.1. submersie – 1 caz. Dosarul nr.1-523/1999: „Mama şi-a înecat copilul într-o cadă cu apă. Moartea copilului a survenit în urma asfixiei mecanice”. 1.2. strangulare cu laţul – 2 cazuri (Dosarul nr.1-252/1998; Dosarul nr.1-494/1996). 1.3. sugrumare cu mâinile – 1 caz (Dosarul nr.1-274/2001). 1.4. obstrucţia căilor respiratorii cu corpuri străine – 1 caz. Dosarul nr.1-533/2000: „Imediat după naştere inculpata a învelit copilul într-o sacoşă de celofan şi l-a aruncat într-o fântână de canalizare. Moartea a survenit în urma asfixiei mecanice”. 2) Aplicarea loviturilor cu obiecte ascuţite cauzatoare de moarte – 1 caz. Dosarul nr.1-385/1996: „Moartea a survenit în urma hemoragiei acute provocate de multiple lovituri aplicate cu foarfecele în regiunea feţei, capului, plămânului stâng şi a ficatului”. 15

3) Aplicarea loviturilor cauzatoare de moarte cu obiecte contondente – 1 caz. Dosarul nr.1-159/1998: „Moartea copilului a survenit în urma leziunilor periculoase pentru viaţă, cauzate cu un obiect contondent (fractura osului parietal din stânga, a coastelor 2, 3, 4, 5, 6 din stânga). 4) Hipotermie – 2 cazuri. Dosarul nr.1-620/2002: „Imediat după naştere copilul a fost lăsat într-un lighean fără ajutor, unde s-a aflat 12 ore, după ce a murit”. Dosarul nr.1-560/2003: „După 4 ore de la naştere nou-născutul a fost aruncat într-o cutie lângă containerul cu gunoi iarna, noaptea, la temperatura de -8°C, dezbrăcat. Moartea a survenit în urma hipotermiei”. Totodată, în două cazuri (Dosarul nr.1-185/2001; Dosarul nr.1285/1997) moartea copilului nu a survenit din cauze independente de voinţa făptuitoarei (tentativă), iar modalităţile de cauzare a morţii erau alese următoarele: Dosarul nr.1-185/2001: „Imediat după naştere copilul a fost aruncat într-un WC public, dar a rămas viu”. Dosarul nr.1-285/1997: „Imediat după naştere copilul a fost învelit într-o pătură, acoperindu-i-se capul şi căile respiratorii, şi ascuns sub o pernă de 5,2 kg, dar a rămas viu şi a fost salvat”. 9. Examinarea medico-legală psihiatrică. Cercetările noastre au stabilit că din 11 cazuri examinate expertiza medico-legală psihiatrică a fost efectuată numai în 2 cazuri (18,2%), în ambele rapoarte fiind menţionat că la momentul săvârşirii pruncuciderii inculpata avea discernământul păstrat, afect fiziologic nu manifesta, de maladii psihice nu suferea (Dosarul nr.1-385/1996; Dosarul nr.1-560/2003). Totodată, în 2 cazuri (18,2%) la dosar au fost anexate certificatele medicale, care adevereau că inculpata nu se afla la evidenţă la medicul narcolog şi la medicul psihiatru. 10. Anotimpul când a fost săvârşită pruncuciderea: iarna – 3 cazuri (27,3%); primăvara – 7 cazuri (63,6%); vara – 0 cazuri; toamna – 1 caz (9,1%).

16

11. Motivele pruncuciderii. Examinând materialele dosarelor indicate, am evidenţiat următoarele motive de care s-au condus inculpatele la săvârşirea infracţiunii: a) sarcină nedorită – în toate 11 cazuri (100%); b) ruşine faţă de oameni (vecini, rude) – 2 cazuri (18,2%); c) frică faţă de părinţi – 5 cazuri (45,5%); d) naştere în afara căsătoriei – 9 cazuri (81,8%). În majoritatea cazurilor femeile se caracterizau negativ la locul de trai. 12. Probele acumulate pe dosar. Conform datelor din dosarele examinate, învinuirea avea în mare parte la bază 5 probe principale: a) procesul-verbal de cercetare la faţa locului; b) raportul de expertiză medico-legală a cadavrului nounăscutului; c) raportul de examinare medico-legală a parturientei; d) declaraţiile inculpatei de recunoaştere a vinovăţiei (numai într-un caz inculpata nu şi-a recunoscut vina în comiterea pruncuciderii – Dosarul nr.1-159/1998); e) declaraţiile martorilor. Cum deja s-a menţionat, expertiza medico-legală psihiatrică a fost efectuată numai în două cazuri, iar încă în două cazuri organele de urmărire penală s-au mulţumit doar cu certificate care afirmau că inculpata nu se afla la evidenţă la medicul-narcolog şi la mediculpsihiatru. În patru cazuri au fost întocmite procese-verbale de ridicare a obiectelor care prezentau interes pentru urmărirea penală (foarfece, lame, pături cu pete de sânge, haine etc.). 13. Pedeapsa aplicată În total au fost condamnate la pedeapsă penală 10 femei, dintre care: – la pedeapsă sub formă de amendă – 2 femei; – la pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea ispăşirii pedepsei – 5 femei; – la pedeapsă privativă de libertate cu ispăşirea pedepsei în locuri de detenţie – 3 femei. De la răspundere penală a fost eliberată o femeie.

17

Sinteza rezultatelor obţinute: Rezultatele obţinute în urma investigaţiilor efectuate rezidă în: 1. Determinarea însemnătăţii noţiunii „neonaticid”, pe care o considerăm mult mai reuşită şi corectă din punct de vedere etimologic decât cea de „pruncucidere”. Anume noţiunea „neonaticid” redă cel mai adecvat conţinutul faptei de ucidere a nou-născutului în timpul naşterii sau imediat după naştere, săvârşite de către mama aflată într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cauzată de naştere, cu diminuarea discernământului. Aşadar, ne pronunţăm pentru substituirea denumirii articolului 147 CP RM „Pruncuciderea” cu denumirea „Neonaticidul”; 2. Probarea faptului că viaţa copilului nou-născut se consideră începută din momentul declanşării naşterii fiziologice, iar cauzarea morţii unui copil viu care s-a născut în rezultatul declanşării artificiale a travaliului sau în urma naşterii naturale premature la termenul de gestaţie peste 22 de săptămâni trebuie calificată ca omor; 3. Stabilirea conexiunilor între noţiunile „copil viu” şi „copil viabil”. Împrejurarea că, potrivit actelor medico-legale, copilul era neviabil din cauza unei afecţiuni congenitale este irelevantă, de vreme ce în momentul naşterii acesta era viu; 4. Demonstrarea tezei că tulburările psihice provocate de actul naşterii trebuie să aibă o anumită intensitate (pentru a produce o îngustare a câmpului conştiinţei) şi că infracţiunea de pruncucidere nu poate fi comisă cu discernământ păstrat. Dovedirea premeditării exclude încadrarea de pruncucidere; 5. Argumentarea faptului că pe parcursul sarcinii nedorite la femei apare un mecanism specific de autoapărare – negarea sarcinii; 6. Efectuarea unui studiu criminologic, în urma căruia s-a stabilit că cauza pruncuciderilor este ascunsă în conştiinţa inculpatei şi nu poate fi justificată prin lipsa de loc de trai sau starea materială dificilă; acestea pot fi considerate doar în calitate de factori ce favorizează pruncuciderea; 7. Elaborarea măsurilor de prevenire şi de combatere a pruncuciderii; 8. Demonstrarea oportunităţii revizuirii legislaţiei în vigoare, în vederea formulării şi adoptării unor norme distincte consacrate ocrotirii vieţii omeneşti.

18

Concluzii: 1. Cauzarea morţii unui copil viu, care s-a născut în rezultatul declanşării artificiale a travaliului sau în urma naşterii naturale premature la termenul de gestaţie ce depăşeşte 22 de săptămâni, trebuie calificată drept omor. 2. Drept cea mai convingătoare probă a existenţei vieţii omeneşti trebuie recunoscută respiraţia; totodată, prezenţa acestei vieţi nu poate fi demonstrată numai prin respiraţie, de aceea faptul că copilul nu a respirat nu exclude posibilitatea de a-l recunoaşte viu. Ca urmare, pot exista cazuri când, fără a respira, copilul îşi poate prelungi viaţa în afara corpului mamei, dar asemănătoare cu viaţa intrauterină, adică doar prin circulaţia sângelui, cum ar fi, spre exemplu, cazul morţii aparente. 3. Viu trebuie recunoscut şi copilul omorât în timpul naşterii, care deja nu poate fi considerat făt intrauterin, chiar dacă el nu a început să respire. 4. Timpul săvârşirii infracţiunii practic coincide cu perioada în care copilul se consideră nou-născut din punct de vedere medicolegal – 24 de ore. 5. În calitate de subiect în sensul art.147 CP RM poate fi recunoscută numai lehuza (parturienta) ori lăuza, care se află într-o stare de tulburare fizică sau psihică cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere, adică femeia care l-a purtat şi l-a născut pe acest copil, cu condiţia că la momentul săvârşirii pruncuciderii ea a atins vârsta de 14 ani. 6. Femeia în timpul săvârşirii pruncuciderii trebuie să se afle într-o stare deosebită psihofiziologică cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere, care se exprimă la două niveluri: la nivel biologic – prezenţa unei tulburări psihice temporare care nu exclude responsabilitatea şi care este provocată de naştere, este spontană şi de scurtă durată, 2) la nivel sociologic – această stare este condiţionată atât de factori endogeni, cât şi exogeni care pot contribui la formarea mecanismului de agresivitate nejustificată faţă de copil. 7. În majoritatea cazurilor pe parcursul sarcinii nedorite la femei apare un mecanism specific de autoapărare – negarea sarcinii, adică refuzul de a percepe obiectiv împrejurările reale. Cauza principală a negării sarcinii întâlnită mai des la adolescente este clară – ruşinea banală, frica şi culpabilitatea. Nu poate fi acceptată nici afirmaţia 19

rudelor inculpatei precum că nu ştiau despre sarcina ei, totodată locuind cu ea sub un acoperiş, uneori fiind chiar în camera de alături în momentul declanşării naşterii. 8. Cauza pruncuciderilor este ascunsă în conştiinţa inculpatei şi nu poate fi justificată prin lipsa de loc de trai sau starea materială dificilă; acestea pot fi considerate doar în calitate de factori ce favorizează pruncuciderea. Recomandări: 1. Ne pronunţăm pentru substituirea denumirii nu prea reuşite „pruncucidere” cu noţiunea de „neonaticid”, considerând-o mai corectă din punct de vedere legislativ, ştiinţific şi al dreptului penal. 2. Propunem completarea dispoziţiei articolului 147 CP RM cu noţiunea „propriului copil”, fiindcă la răspunderea penală în baza art.147 CP RM poate fi trasă numai femeia care a născut acest copil, adică mama biologică. 3. Este necesar ca în Monitorul Oficial să fie publicat Ordinul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova nr.152 din 03.08.1994 „Despre unele măsuri de ocrotire a sănătăţii femeii, micşorarea numărului de avorturi în Republica Moldova”, cu modificările ulterioare din 04.01.1999, asigurând astfel transparenţa şi accesibilitatea lui pentru populaţie. 4. Depistarea familiilor ai căror membri suferă de maladii psihice, fiind predispuşi la acţiuni agresive şi autoagresive. Supravegherea persoanelor ţinute la evidenţă în dispensarele psihoneurologice din Republica Moldova. 5. Înăsprirea controlului asupra instituţiilor obstetricoginecologice care efectuează întreruperea sarcinii, mai ales în cazurile adresării femeilor cu termen mare de gestaţie. Unui control minuţios trebuie supus fiecare caz de deces al copilului în aceste instituţii. 6. Cu scopul perfectării legislaţiei penale în vigoare, propunem următoarea redacţie a art.147 din Codul penal al Republicii Moldova: „Art.147. Neonaticidul (1) Omorul propriului copil nou-născut săvârşit în timpul naşterii sau în primele 24 de ore după naştere de către lehuză sau lăuză, care se află într-o stare de tulburare fizică sau psihică cauzată de naştere, cu diminuarea discernământului – se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.” 20

Conţinutul tezei este expus în următoarele publicaţii: 1. С. Брынза, Гырла Л. Начало уголовно-правовой охраны жизни. Понятие „новорожденный” // Закон и жизнь, 2003, № 8, с. 10-13. 2. Гырла Л. Некоторые вопросы определения новорожденности и жизнеспособности при расследовании детоубийств и отграничения от смежных составов // Закон и жизнь, 2004, № 1, с. 32-37. 3. Гырла Л.. Психическое состояние матери в момент совершения детоубийства: отдельные вопросы // Закон и жизнь, 2004, № 3, с. 47-50. 4. Гырла Л. Несовершеннолетняя обвиняемая по делам о детоубийстве: отдельные вопросы // Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale „Probleme de prevenire şi combatere a delicvenţei juvenile, traficului de fiinţe umane şi migraţiunii generale”; 23-24 aprilie 2004 – Chişinău: Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Academia „Ştefan cel Mare”, 2004, p. 265-268. 5. Гырла Л. Детоубийство: отдельные проблемы квалификации в соответствии с Уголовным кодексом Республики Молдова и пути их решения // Avocatul Poporului, 2004, nr. 7, p. 10-11. 6. Гырла Л. Соотношение понятий „плод” и „новорожденный” и его значение при квалификации детоубийств // Закон и жизнь, 2004, № 8, с. 37-39. 7. Гырла Л. Отдельные вопросы, возникающие при квалификации детоубийств // Analele Ştiinţifice ale USM. Ştiinţe socioumanistice. Vol. 1. – Chişinău: CEP USM, 2004, p. 213-228. 8. Гырла Л. Отличие детоубийства от преступлений против жизни с квалифицированным и особо квалифицированным составами. Проблемы соучастия // Analele Ştiinţifice ale USM. Ştiinţe socioumanistice. Vol. 1. – Chişinău: CEP USM, 2004, p. 229-235. 9. Гырла Л. Уровень и динамика детоубийств в структуре преступлений, от которых пострадали несовершеннолетние // Analele Ştiinţifice ale USM. Ştiinţe socioumanistice. Vol. 1. – Chişinău: CEP USM, 2004, p. 236-243.

21

10. Гырла Л. Критерии ограниченной вменяемости при детоубийстве // Analele Ştiinţifice ale USM. Ştiinţe Juridice: „Probleme actuale – teoretice şi practice privind noua legislaţie a Republicii Moldova” Facultatea de Drept: Seria nouă, 2004, nr. 7, p. 198- 214. 11. Гырла Л. Конституционное право человека на жизнь: проблемы уголовно-правовой охраны // Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice „Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa actuală = Конституционное развитие Республики Молдова на современном этапе” / Sub red. Gheorghe Costachi. 22-23 septembrie 2004 (mun. Bălţi). – Chişinău: Tipografia Centrală – 2004, p. 1095-1102. 12. Гырла Л. Уголовно-правовой анализ детоубийства согласно действующему законодательству Республики Молдова // Закон и жизнь, 2004, № 10, с. 47-51. 13. Гырла Л. Детоубийство: уголовно-правовая и криминологическая характеристика. Монография. – Кишинэу: ИПЦ МолдГУ, 2004 – 224 с. 14. Гырла Л. «Период родов» и «послеродовой период» – как признак объективной стороны преступления, подлежащий обязательному установлению по делам о детоубийстве // Закон и жизнь, 2005, № 1, с. 42-44. 15. Гырла Л. Уголовно-правовое значение отдельных перинатальных патологий по делам о детоубийстве // Закон и жизнь, 2005, № 2, с. 44-47. 16. Lilia Gîrla. Evoluţia reglementării răspunderii penale pentru infracţiunea de pruncucidere // Revista Naţională de Drept, 2005, nr. 2 (53), p. 29-36. 17. Lilia Gîrla. Conceptul, definiţia şi particularităţile pruncuciderii // Revista Naţională de Drept, 2005, nr. 3 (54), p. 55-59. 18. Гырла Л. Детоубийство в прошлом и настоящем: сравнительный анализ // Закон и жизнь, 2005, №3 (160), с. 37-41. 19. Lilia Gîrla. Noţiunea de nou-născut în cauzele de pruncucidere: dificultăţi şi soluţii // Revista Naţională de Drept, 2005, nr. 4 (55), p. 27-30. 20. Lilia Gîrla. Aspecte ale procesului de naştere în cauzele de pruncucidere // Revista Naţională de Drept, 2005, nr. 5 (56), p. 20-22. 22

21. Lilia Gîrla. Problema determinării în doctrina penală a momentului de început al vieţii omeneşti // Revista Naţională de Drept, 2005, nr. 6 (57), p. 23-27

Cuvinte-cheie: pruncucidere; omor săvârşit în timpul naşterii sau imediat după naştere; copil mai mic de 24 de ore; copil viu; viabilitatea copilului; stare de tulburare cauzată de naştere; diminuarea discernământului; participaţie la omorul copilului nounăscut; omor săvârşit de către mamă; cauzarea morţii propriului copil; survenirea morţii nou-născutului; negarea sarcinii.

LISTA ABREVIERILOR: ICD-10 – International Classification of Diseases 10 OMS – Organizaţia Mondială a Sănătăţii DI a MAI – Direcţia Informaţie a Ministerului Afacerilor Interne f.d. – foaia dosarului

23

РЕЗЮМЕ Лилия Гырла. Диссертация на соискание ученой степени доктора права по специальности 12.00.08 Уголовное право (уголовное право; криминология) Тема: «Детоубийство: уголовно-правовая и криминологическая характеристика» В данном диссертационном исследовании были рассмотрены уголовно-правовой и криминологический аспекты детоубийства. В основу уголовно-правового исследования положено предыдущее и действующее уголовное законодательство Республики Молдова, а также практика вынесения судебных приговоров по данной категории дел. Была проанализирована специальная юридическая литература, законодательство и судебные прецеденты зарубежных стран. В рамках уголовно-правового исследования рассмотрены спорные и дискуссионные вопросы; предложена собственная позиция касательно: начала уголовно-правовой охраны жизни, предмета и объекта детоубийства, особенностей объективной стороны детоубийства (в частности, времени совершаемого деяния), характера умысла виновной и влияния его на квалификацию содеянного, вопросов соучастия, разграничения от смежных составов преступлений, а также психического состояния матери в момент совершения детоубийства. Критике подвергаются не только отдельные спорные позиции ученых, встречаемые в юридической литературе, но и некоторые вступившие в законную силу приговоры судебных инстанций Республики Молдова. Автор подчеркивает, что квалификация убийства новорожденного часто производится ошибочно и поверхностно, а наказание, назначенное за это деяние виновным, зачастую оказывается чрезмерно и неоправданно легким. В рамках криминологического исследования проанализированы детерминистическая природа детоубийства и его мотивационная структура; уровень и динамика детоубийств зарегистрированных на территории Республики Молдова с 1996 по 2004 годы; предложены меры по предупреждению совершения детоубийств. Было проведено криминологическое исследование детоубийства, совершенного за период с 1996 по 2003 годы. Его результаты свидетельствуют о том, что причины детоубийства кроются гораздо глубже – в психологии виновной. Тяжелое материальное положение либо отсутствие жилья есть лишь благоприятное условие, т.е. та среда, обстановка, которая способствует совершению детоубийства, и не может рассматриваться в качестве причины провоцирующей детоубийство.

24

SUMMARY Lilia Gyrla. Dissertation in order to obtain the Scientific Degree of Doctor in Law Specialty 12.00.08 Criminal Law (Criminal Law; Criminology) Theme: “Neonaticide: Penal and Criminological Research” The death of children at the hands of their mothers constitutes a complex phenomenon observed since the beginning of recorded history. Neonaticide has received more concerned attention in recent times and is generally acknowledged to be a serious problem. This is a crime that leads to sentencing that is now rarely rehabilitative, or corrective. This dissertation presents an examination of the neonaticide, not only as a crime which is prohibited by the Criminal Code, but at the same time it is treated as a complex phenomenon from the criminological point of view. The legal ground of this research is considered to be the actual penal legislation of the Republic of Moldova, judicial practice from the national courts of justice and from Romania. Also there were studied special foreign literature, legislation and judicial precedents of the foreign countries: USA, Great Britain, Canada, and Australia. The penal research which was undertaken by the author includes a lot of difficult and complex scientific problems; there were suggested own points of view on the following: the beginning of the human life and its legal protecttion; the object and the victim of neonaticide, peculiarities of the objective side (time of its commission), type of the intention and its influence upon the qualification, problems of complicity in child-killing, delimitation from other crimes, and evaluation of the state of mental disturbance during delivery and postpartum. At the same time there were shown different disputable points of view, which are belonging to other scientific workers, who proved that often the child-killing has been committed in complicity or with deliberation; always it was appreciated by legal authorities as a big problem in judicial practice. The criminological research includes the psychological nature of the child-killing behavior, there was proposed an effective method for evaluating mothers who kill their neonates by means of classification schemes, so called bio-psiho-sociocultural evaluation of child-killing behavior. Also there were studied level and dynamics of the neonaticides in the Republic of Moldova for the period of time 1996-2004 and were suggested measures for struggle with neonaticide. The author had undertaken her own criminological research of the penal cases of neonaticide, which were examined by the judicial courts for the period from 1996 till 2003. Results obtained shows that the causes of neonaticide are complex, being in mind of the perpetrator. Difficult material and financial problem, absent of the dwelling can make easier the committing of the neonaticide but are not the causes of it. 25

Related Documents

Lilia Girla Abstract
July 2020 2
Lilia Tesis
June 2020 7
Lilia Arenas
June 2020 13
Abstract
November 2019 32
Abstract
October 2019 34
Abstract
October 2019 36