Liberalism

2. Liberalismul economic clasic. Liberalismul economic a cunoscut în evolutia sa 3 etape principale, carora le corespund urmatoarele scoli si doctrine: 1) . Liberalismul economic clasic (scoala clasica): scoala fiziocrata, Adam Smith, liberalii pesimisti englezi D.Ricardo si T.Malthus,liberalii optimisti francezi J.B.Say si F.Bastiat. 2) Neoclasicii sau marginalistii cu scoala elvetiana, scoala austriaca si scoala engleza. 3) Neoliberalii cu renumitele scoli de la Freiburg si Chicago. Gîndirea economica libera s-a afirmat în lupta cu mercantelismul, doctrina care subordona interesul personal interesului national si justifica amestecul statului în economie. Dupa parerea clasicilor statului îi revine rolul de eliberare si de asigurare a functionarii cadrului juridic. Cu alte cuvinte, statul are drept datorie de baza apararea proprietatii, ordinii sociale si intereselor nationale. Adam Smith-fondatorul doctrinei liberalismului economic clasic. Adam smith analizeaza 3 principii pe care se bazeaza doctrina liberalismului economic clasic: a) laisser-faire -preluata de la fiziocrati; b) mîna invizibila c) homo oeconomicos. Adept al ordinii naturale si al liberului schimb la toate nivelurile (micro/macro si mondo economice), Smith, spre deosebire de alti liberali clasici, admite în cazul în care interesul personal vine în dezacord principial cu interesul social, cu o usoara interventie a statului în economie:în apararea concurentei , sa fixeze rata maximala a dobînzii, sa introduca monopolul sau asupra unor domenii de activitate economica. Liberalii optimisti francezi.(J.B.Saz, F.Bastiat) Ei apara economia de piata, sunt optimisti în legatura cu soarta capitalismului si refuza orice interventie a statului, rolul sau fiind doar de „catalizator”; se pronunta pentru libertatea totala a schimburilor interne si externe; libertatea de întreprindere sa fie de asemenea, totala. Liberalii pesimisti englezi.(T.Malthus, D.Ricardo) Considera ca capitalismul nu are viitor, întru-cît în Anglia mai devreme se manifesta consecintele negative ale revolutiei industriale: somajul si saracia si la acel moment nu existau mecanisme de aplanare a acestor dezechilibre. Dubla sinteza a economiei politice clasice: J.Mill încearca sa împace pesimistii cu optimistii considerînd ca printr-o interventie foarte limitata a statului în economie este posibila aplanarea dezechilibrelor datorate industrializarii.