Iona-marin Sorescu.docx

Iona -Marin Sorescu–

Piesa de debut in dramaturgia lui Marin Sorescu ''Iona'' face parte din trilogia ''Setea muntelui de sare'', fiind urmata de ''Paracliserul'' si de ''Matca''. Teatru de avangarda pe care il reprezinta Marius Sorescu sincronieaza dramaturgia romaneasca celei europene, prin prezenta elementelor expresioniste: problematica eului/ eroul ales din categoria protestatarilor, scindat launtric si cautand sa evadeze din mediul ostil/ cautarea in sine/ dedublarea/ dorinta de a fi altfel decat lumea pe care tinde sa o schimbe/ dorinta de instaurare a unui sistem de valori, care sa corespunda idealului de puritate morala. Expresioniste sunt si mijloacele folosite: ironia, grotescul, tragicul. Un procedeu preferat este solilocul. Modernitatea este asigurata de abandonarea formelor traditionale ale dramaticului (intriga, conflict, deznodamantul nu exista, finalul ramanand deschis). Teatrul absurdului propune o tema majora: solitudinea. ''Iona'' este o tragedie in 4 tablouri, o piesa despre ''un om singur, nemaipomenit de singur''. Tema conditiei omului intr-un univers configurat ca spatiu visceral, inchis, se dezvolta ca o dezbatere despre libertate si despre necesitate, despre raportul dintre individ si colectivitate, dintre individ si sine, despre singuratate si despre moarte, despre sens si nonsens existential: ''Imi vine sa spun ca Iona sunt eu... Iona este omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii''. Titlul piesei, alcatuit din numele unicului personaj ce dialogheaza cu sine, in scena, stabileste o relatie directa cu mitul biblic despre profeul miner Iona, finul lui Amitai. Acesta este inghitit de un chit, fiindca, in loc sa propovaduiasca cuvantul Domnului in cetatea Ninive, a fugit cu o corabie, spre Tarsis. Dupa trei zile si trei nopti, a fost eliberat din pantecul

monstrului marin. Povestea sacra reprezinta pentru Marin Sorescu, un punct de plecare in constructia dramei. Dezvoltarea scenica a parabolei omului inghitit de o balena este foarte moderna, polemica si parodica. Motivul central al piesei este cel al labirintului, ca spatiu organizat concentric, simbolizand drumul cunoasterii de sine, un drum catre perfectiune, sinonim cu lupta impotriva propriei singuratati. Iona apare ca un mare pedepsit si, de aceea, solutia o va gasi in sine. Iona este inghitit de un alt spatiu si de un alt timp si incercarea de a iesi din labirint devine o problema tragica: ''daca mai reusesti sa iesi din ceva o data ce te-ai nascut''. Moderna este si formula dramatica aleasa de autor: cele patru tablouri se incheaga intr-un monolog, aproape imposibil de delimitat, ceea ce confra textului caracter deschis. Universul dramatic al piesei se construieste, tot in maniera moderna, nu prin acumulare de fapte, ci prin dialogul conflictual. Treptat, uniul personaj al dramei se divide in ''voci'', exprimand, fiecare o componenta a ecului scindat: Iona-pescarul. Iona-victima, Iona-cautatorul, Iona-luptatorul, Iona-arheul, Iona-iluminatul. Formula clasica a dialogului este inlocuita de un monolog dialogat, anuntat inca de la inceputul piesei: ''Ca orice om singur, Iona vorbeste tare cu sine insusi...''. Situatia initiala in care este surprins eroul este o metafora a absurdului lumii. Cu fata spre mare, Iona se afla, fara s-o stie, in gura imensa a balenei, deci intr-o situatie-limitata. Acest ''afara'' initial este iluzoriu, pentru ca Iona este, de fapt, prins in plasa turinei coidiene, in automatismele de fiinta sociala (este pescar si cap de familie): ''Sunt pescar si trebuie sa se gaseasca oricand un peste in casa mea.'' ''Sotia mea ma iubeste, dar nu cand stau si ma uit la pesti.'' Contemplatia si visul sunt tentative ale evadarii din mediocritatea si din absurdul existentei. Se configureaza, astfel, un prim conflict exitential, intre realitate si vis, intre real si ideal. Numai ca visul pescarului Iona este

un pseudoideal, fiindca visrea lui nu depaseste cercul orizontului sau exitential. El nu evadeaza cu adevarat din cotidian, ci doar incearca sa il depaseaza, prin joc: pescuieste in acvariu adus de acasa, intretinandu-si speranta ca absurdul inscris in destinul sau poate fi anulat. In actul al II-lea, inghitit de balena in gura careia se afla, de la inceput, Iona isi incepe cautarea. Primele cuvinte spuse de Iona inainte de a se descoperi prizonier, sunt semnul intrarii intr-o alta dimensiune temporala: ''Mi se pare mie sau e tarziu?''. Eroul traieste sentimentul tarziului si pe cel al resemnarii: ''Incepe sa fie tarziu in mine... Trebuie sa dormi... De ce trebuie sa se culce toti oamenii la sfarsitul vietii?''. De remarcat metafora mortii ca somn. o forma de subliniere a stereotipiei care defineste inca gandirea lui Iona. Conflictul care se evidentiaza acum, intre moarte si resemnarea in fata ei. Actul al III-lea se consuma ''inautru'', Iona a descoperit cutitul cu care spinteca burta balenei, dar se va gasi prizonier intr-un spatiu visceral, mai amplu. Labirintul pe care-l strabate il orienteaza spre un mereu alt inceput. Esecul repetat al incercarii de a iesi din captivitate reprezinta tentativa nereusita de a depasi constiinta nefericirii, a singuratatii, a conditionarilor multiple ale exitentei umane. Eroul incearca sa ia in stapanire prin constiinta si prin actiune, spatiul existential al absurdului si al dezordinii. El devine ''omul revoltat'', care isi refuza conditia. Aparitia pescarilor I si II, in cel de-al doilea peste, nu-l salveaza pe Iona decat singuratatea fizica. Imposibilitatea comunicarii cu cei asemenea lui ii proiecteaza intr-o singuratate metafizica: in ajutorul omului aflat intr-o situatie-limita nu va sari nimeni (''Nimeni de pe pamant, Nimeni din cer.''). Asaltat de constiinta acestei singuratati, Iona se refugiaza in ''poveste''. Urmatoarea aventura intiatica a lui Iona este regresia intr-un timp mitic, al originilor. Aceasta se savarseste prin iesirea din destinul individual. In actul al IV-lea, intr-un ultim efort, Iona apare in spartura burtii ultimului peste. Pare imbatranit, priveste in zare si descopere cu disperare, ca orizontul e ''un sir nesfarsit de burti''. Noua imagine a realitatii, ca sir de

determinari din care nu se poate iesi, configureaza un nou conflict exitential, diferit de cel din actul I. Acum, idealul, aflat in raport conflictual cu realul este unul autentic: aparitia spre libertate a omului, marcata de simbolul luminii. Decizia finale este surprinzatoare, insa intr-o perfecta logica a discursului dramatic: nagasind nicio cale de salvare din universul in care este iremediabil captiv. Iona cauta iesirea in sens invers, adancindu-se in universul launtric, in sine. Asumandu-si constiinta propriului destin, asumandu-si si identitatea ''Eu sunt Iona'' si recuperand unitatea fiintei sale, isi spinteca pantecul pentru ''a razbi cumva la lumina''. Gestul nu este neaparat o sinucidere, ci poate fi o sugestie de rezolvare scenica a conflictului. Moartea ritualica a eroului apare ca intrare intr-o alta etapa existentiala, superioara in ordinea cunoasterii. Ea echivaleaza cu sansa eliberarii totale, cu o noua nastere, ca fiinta spirituala, care transcende propria materie. Din tragesia lui Marin Sorescu lipseste confruntarea dintre personaje, specifica teatrului clasic. Conflictul este doar interior, nascut din discrepanta dintre ideal si real. Spatialitatea apartine aproape exclusiv imaginarului si se inscrie in sfera metaforica a existentei tragice. Cat priveste relatiile temporale, se remarca o perspectiva discontinua a timpului psihologic, a rupturilor, a fragmentarilor. Piesa lui Marin Sorescu este construita sub forma unui dialog interiorizat, care se dovedeste a fi defapt, un continuu monolog. Lipsa situarii temporale, prezenta vagilor determinari sunt expresia generalizarii, la scara umana, specifica teatrului modern. Se remarca absenta conflictului clasic chiar a deznodamantului, finalul ramanand deschis: omul se cauta pe sine, fara folos. Interogatiile personajului raman deschise. Iona este un personaj alegoric, construit anume pentru a intruchipa umanitatea, in ce are ea fundamental si definitoriu. De aceea, pentru ca reprezinta o generalitate, personajul nu poate fi caracterizat in maniera

traditionala, nefiind o individualitate: ''Iona este omul in conditia lui uana, in fata vietii si in fata mortii...Omenirea intreaga este Iona'' (Marin Sorescu). Modalitatile de caracterizare utilizate in acest text dramatic par cele obisnuite. Caracterizarea directa este realizata de catre autor si este prezenta in indicatiile scenice. Sugestive sunt notatiile din primul tablou ''intelept'' ''uimit'' ''vesel'' ''curios'' configurand profilul generic al omului modern. Miscarile sufletesti ale personajului sunr surprinse cu o mare finete. Cum fiecare tablou corespunde unui episod din calatoria ratata a eroului, cu cat se aproprie de esec, cu atat indicatiile scenice sunt mai nuantate ''blazat'' ''spariat'' ''certandu-se'' ''enervat''. In mod indirect, personajul se caracterizeaza prin fapte, prin limbaj, prin onomastica si chiar prin statutul sau social. Iona este pescar. Actul de a pescui semnifica nevoia de cunoastere si de autocunoastere. Acesta este punctul esential care contureaza statutul moral si psihologic al personajului. Iona este insa sortit sa pescuiasca nimic, de aceea, principala trsatura a protagonistului este insingurarea, ei fiind construit sa reprezinte, in maniera alegorica, solitudinea conditiei umane ''Stiu numai ca am vrut sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur''. Singuratatea lui Iona este singuratatea omului in ruptura cu Dumnezeu. De aici, imaginea acelui ''sir de burti, ca niste geamuri puse unul langa altul'', generatoare de spaima si de nefericire. Afundandu-se in sine, omul este sortit sa treaca, de la un nivel, la altul, de cunoastere, incurcandu-se, pana la urma, in propriile dileme si negasind niciodata adevarul ultim al lucrurilor. Spaima personajului Iona este generata de faptul ca el afla, la un moment dat, sursa nefericirii sale: realizeaza ca lumea nu este altceva decat o serie de orizonturi-pantece de chit. O secventa revelatorie pentru spaima existentiala este aceea in care Iona isi pierde ecoul. Singuratatea este deplina ''Striga Io-na si ecoul raspundea Io-na. Apoi nu a mai ramas decat cu jumatate de ecou. Striga Io-na si nu se mai auzea decat Io, Io, in vreo limba veche inseamna ''eu''.

O alte secventa care accentueaza sentimentul acut al singuratatii personajului este aceea in care Iona scrie un bilet cu propriul sange, incearca sa trimita scrisoarea si tot ei este acela care o primeste. Personaj-simbol, Iona este un erou tragic, care se revolta superior impotriva limitarilor ontologice. Ucigandu-si eul material, el elibereaza eul spiritual. Modernitatea eroului lui Marin SOrescu sta in faptul ca el fiinteaza, mai ales, prin limbaj ironia, umorul negru, paradoxul, absurdul, parabola, simbolul alterneaza cu meditatia-despre oameni si despre lucruri, despre sens si despre nonsens in lume, despre viata si despre moarte. Originala este, la Marin Sorescu, asocierea stilului colocvial cu cel incarcat poetic, de o uluitoare adancime filosofica. Opera moderna, ''Iona'' lui Marin Sorescu poate fi considerata capodopera dramaturgiei autorului, prin formula artistica originala, prin problematica existentiala a omului aflat in cautarea adevarului despre sine, in aventura cuceririi libertatii.