Investiţiile
A elaborat: Rusu-Creciun Ana A verificat: Verdes Valentina
Chisinau,2019
Conceptul de investiţie Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială sau informaţională, nu poate pretinde la dezvoltare, dacă nu este susţinută financiar. Investiţiile, în modul cel mai direct, sînt tratate drept reper şi promotor al dezvoltării economice contemporane. Cuvântul „investire” este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) şi a apărut în limbajul economic, cu sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru atingerea unor scopuri ulterioare. S-ar părea ca însăşi etimologia cuvântului „investire” ne sugerează semnificaţia acestui fenomen. Însă, analizând definiţiile existente în literatura clasică şi contemporană, am constatat că „investiţiile” sunt tratate în mod diferit. Deşi a devenit un termen uzual, prin care fiecare om înţelege că investiţia înseamnă, în fapt, cheltuirea unor sume de bani pentru a crea ceva nou, sau a se îmbunătăţi ceva existent, fără îndoială, că noţiunea de investiţii poate fi abordată, prin conţinutul său, din două puncte de vedere: în ”sens larg” şi ”sens îngust”. Într-o accepţiune mai îngustă, noţiunea de investiţie se identifică, de regulă, cu unele cheltuieli făcute pentru crearea sau obţinerea unor bunuri (materiale sau intangibile), a căror valoare este, în majoritatea cazurilor, destul de mare, iar durata lor de folosinţă - îndelungată. În ”sens larg”, adică într-un cadru mai cuprinzător, investiţiile reprezintă nu neapărat o sumă de bani anumită, ci, mai degrabă, o intenţie, o acţiune umană privind plasarea (direcţionarea) unui anumit capital pentru a se realiza ceva nou, sau ceva care trebuie readus la un aspect îmbunătăţit substanţial, în scopul producerii unor bunuri (materiale sau intangibile) de pe urma cărora să se poată obţine unele venituri suplimentare.
Din acest punct de vedere, conceptul de investiţie constituie mobilul realizării unei intenţii de dezvoltare, de mobilizare pentru îndeplinirea unui scop propus. Sub acest aspect, investiţia este, mai de grabă, un factor de acţiune al societăţii, un îndemn pentru membrii săi de a da activităţii economice şi vieţii, în general, un sens ascendent, de continuă dezvoltare. Noţiunea de investiţii a fost privită diferit, în funcţie de politica economică a fiecărei ţări. După cum se cunoaşte, în economia centralizată, sumele cheltuite pentru investiţii erau considerate numai acelea care se refereau la crearea şi dezvoltarea bazei materiale de producţie şi a celei pentru activităţile cu caracter social-cultural. În economia de piaţă, însă, noţiunea de investiţii are o altă optică, legată, în mod normal, de unele elemente specifice ale acesteia, cum ar fi: circulaţia capitalului pe piaţă, profitul scontat, nivelul concurenţei etc. Trebuie avut însă în vedere că investiţiile nu se referă numai la cheltuielile efectuate pentru producţia de bunuri materiale. Ele au un rol determinant în laturile vieţii sociale ale oamenilor, în procesul de instruire culturală şi profesională, în menţinerea capacităţii de muncă şi a stării de sănătate, în dezvoltarea bazelor de cercetare ştiinţifică, de perfecţionare a forţei de muncă etc. Teoria economică şi financiară este generoasă în acordarea libertăţii interpretării conceptului ”investiţie”. Pentru Peumans, a investi înseamnă a dobîndi bunuri concrete, a plăti un cost actual în vederea obţinerii de încasări viitoare, a schimba o certitudine (renunţarea la o satisfacţie certă imediată) în favoarea unei serii de speranţe repartizate în timp.
La J.M.Keynes, investiţiile apar ca adaos curent la valoarea echipamentelor de producţie, adaos rezultat din activitatea de producţie a perioadei respective. Pentru F.Aftalion, a investi înseamnă a renunţa la sume băneşti lichide în favoarea speranţei realizării unor venituri viitoare, distribuite în timp. R.Heline şi O.Poupart-Lafarge apreciază că prin investiţii se afectează resursele pentru realizarea de obiective industriale sau financiare în speranţa realizării unor beneficii pe o perioadă de mai mulţi ani”. Atît în literatura de specialitate autohtonă, cît şi în cea străină, fiecare autor a dorit să dea o noţiune, o definiţie cît mai completă, cu privire la investiţii. In cele ce urmează, vom contura noţiunea de investiţii aşa cum au sesizat-o autorii lucrării ”Investiţiile în economia de tranziţie” Florin Buhociu şi Gheorghe Negoescu.
Prin investiţii înţelegem ansamblul resurselor (materiale, financiare, tehnice şi umane) destinate creşterii capacităţii de producţie a societăţii, a vieţii sociale sub toate aspectele sale, pentru asigurarea obţinerii în viitor a efectelor scontate. Reţinem, deci, că investiţiile sînt o categorie de cheltuieli care angajează viitorul societăţii, al agenţilor economici, în general, în sensul că de aceste cheltuieli depind: creşterea şi perfecţionarea potenţialului productiv (prin extindere şi modernizare), apariţia a noi capacităţi de producţie etc. Este destul de cunoscută şi definiţia dată de Pierre Masse: „Investiţiile reprezintă o renunţare la o satisfacţie imediată şi sigură, în schimbul unor speranţe a căror suport sunt tocmai resursele investite. Pe scurt, investiţia trebuie privită ca o cheltuială certă pentru un viitor incert”. În afară de aceasta, pot fi prezentate şi alte opinii (definiţii) asupra subiectului abordat. Prin investiţie se înţelege totalitatea cheltuielilor, care se fac pentru realizarea de noi capitaluri fixe, inclusiv înlocuirea capitalului fix uzat, precum şi cheltuielile ocazionate de dezvoltarea sau modernizarea capitalurilor fixe existente. Investiţiile constituie alocarea (plasarea) riscantă a valorilor în obiecte ale activităţii de antreprenoriat sau ale altor tipuri de activităţi cu scopul de a obţine profit sau efect social. Investiţiile sînt o cheltuială efectuată în prezent, cu caracter cert, în scopul obţinerii unor efecte viitoare, adesea incerte, ceea ce creează şi un risc, deoarece decalajul de timp dintre momentul investirii şi cel al obţinerii rezultatelor scontate, poate crea situaţii imprevizibile. Investiţiile reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, într-un proiect sau o activitate cu scopul de a crea un spor de avuţie, atît la nivelul individului, cît şi al firmelor şi societăţilor, în general; Legislaţia Republicii Moldova defineşte investiţia ca „o totalitate de bunuri (active) depuse în activitatea de întreprinzator pe teritoriul Republicii Moldova pentru a se obţine venit”, iar activitatea investiţională - ca activitate de efectuare a investiţiei şi de desfăşurare a activităţii de întreprinzător în legătură cu această investiţie pentru a se obţine venit. Teoria economică actuală pune în evidenţă o serie de aspecte legate de definirea activităţii investiţionale şi trăsăturile ei. Investiţiile reprezintă inversul consumului imediat . Prin aceasta se explică faptul că orice investiţie necesită existenţa unor resurse obţinute ca rezultat al unor procese predecesoare de economisire şi acumulare, realizate de investitorul respectiv sau de alte persoane fizice sau juridice, aceste resurse fiind atrase prin finanţări directe sau indirecte.
Investiţiilor le este caracteristică relaţia investiţie-timp . Investiţiile se angajează în efectuarea de imobilizări de fonduri sau de elemente de cheltuieli pentru o perioadă, care este, de regulă, mai mare decât durata unui ciclu de producţie. Aceasta defineşte investiţia ca fiind cheltuieli de sume băneşti în momentul iniţial pentru a obţine efecte ulterioare, în timp. Investiţiile au caracter dual . Adică investiţia nu trebuie privită doar ca o simplă cheltuială bănească, ci trebuie să se aibă în vedere, simultan, două sensuri care se corelează permanent:
sensul valoric , când investiţia este privită ca o cheltuială, şi nu reprezintă altceva decât o resursă financiară avansată şi consumată în prezent, cu scopul obţinerii efectelor viitoare; sensul fizic , când investiţia este o acţiune în care sunt antrenate mijloacele materiale şi tehnice, oamenii cu cunoştinţele şi abilităţile, precum şi cu interesele lor.
În economiile moderne, investiţiile manifestă atât trăsături clasice, cât şi trăsături moderne ale activităţii de investire:
O listă a acestor trăsături ar putea fi reprezentată astfel:
Trăsăturile clasice:
diferenţa mare de timp dintre momentul efectuării cheltuielilor, momentul obţinerii efectelor şi momentul care indică sfârşitul efectelor investiţionale; sacrificarea unor resurse certe, prezente, în defavoarea consumului imediat ; efectele riscurilor şi incertitudinii , care influenţează eforturile şi efectele unui proiect de investiţii.
Trăsăturile moderne:
investiţiile devin o alocare permanentă de capitaluri pentru acţionarea unor active fizice sau financiare, impunând necesitatea creării şi gestionării portofoliului de investiţii; reducerea considerabilă a segmentului de timp legat de realizarea şi exploatarea unei investiţii, durata de funcţionare scăzând din cauza mobilităţilor înregistrate ca urmare a progreselor tehnic, economic etc.
Investiţiilor le este propriu caracterul novator, căci sunt promotoare de ceva nou, de progres, aducând întotdeauna la schimbarea situaţiei existente, apariţia unor elemente noi, necunoscute anterior, adică investiţiile angajează de fiece dată viitorul. Atributele principale ale investiţiilor sunt:
timpul : Cheltuiala se face în prezent, iar recompensa vine mai târziu; astfel, între momentul investirii şi cel al obţinerii profiturilor există un decalaj în timp; riscul : Sacrificiul este făcut în prezent şi este sigur. Recompensa pentru el vine mai târziu, dacă vine, şi oricum mărimea ei este incertă. Altfel spus, dacă cheltuielile au un grad de certitudine rezonabil, efectele presupun numai speranţe; conţinutul material concret al efortului investiţional : Investiţiile reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial de pornire o structură de resurse diverse ca natură şi ca volum (fonduri financiare, o parte a veniturilor şi a economiilor realizate, resurse umane etc.); eficienţa : O investiţie este acceptată şi declanşată doar atunci când efectele - suma totală absolută a încasărilor viitoare - sunt superioare cheltuielilor iniţiale.
De asemenea, noţiunea de investiţie poate fi privită din mai multe puncte de vedere: economic, contabil, financiar, juridic şi psihologic. În abordarea economică imaginea investiţiei este dată de faptul, că veniturile viitoare trebuie să fie superioare cheltuielilor iniţiale actualizate.
În abordarea contabilă , investiţia este redusă la noţiunea de imobilizare, pornind de la faptul că toate valorile ce se creează sunt destinate a rămâne constant sub aceiaşi formă. Imaginea financiară provine din faptul că investiţiile generează venituri şi economii pe termen lung. Imaginea juridică impune condiţia că, în cazul în care o cheltuială nu are incidenţă patrimonială directă, aceasta nu poate fi considerată investiţie, chiar dacă sporeşte în timp potenţialul şi performanţele întreprinderii. Abordarea psihologică reduce investiţia la o renunţare la bunuri imediate în schimbul unor avantaje viitoare. Principalul subiect al investiţiei este investitorul. În conformitate cu legislaţia R.Moldova, „investitorul este persoana fizică sau juridică încadrată în activitatea investiţională pe teritoriul Republicii Moldova”. Obiectele în care se investeşte se deosebesc după mai multe criterii. Astfel, în funcţie de ramurile beneficiare, putem vorbi despre investiţii industriale, agrare, de transport etc. Reieşind din faptul că, conform structurii sale organice, capitalul este divizat în capital fix şi capital circulant,investiţiile în fonduri fixe şi în fonduri circulante diferă după termenii de recuperare, ce reies din caracteristicile specifice acestor tipuri de capital. Mai există o serie de alte clasificări, despre care va fi vorba în continuare.
Clasificarea investiţiilor Pentru analiza mai profundă a investiţiilor este necesar de a le diviza după anumite caracteristici specifice, adică de efectuat clasificarea lor. Investiţiile pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, condiţionate de o serie de factori (criterii) ca:
destinaţia investiţiilor; modul de execuţie a lucrărilor; stadiul de realizare a lucrărilor; caracterul lucrărilor etc.
În funcţie de factorii enumeraţi mai sus, vom prezenta o clasificare adoptată, în principiu, de un număr apreciabil de specialişti: Conform destinaţiei se disting:
investiţii productive ; investiţii neproductive .
Cele productive asigură realizarea de bunuri materiale, iar cele neproductive sînt efectuate în scopuri social culturale, sau pentru perfecţionarea elementului uman etc. Criteriul acesta de clasificare permite clasificarea investiţiilor şi pe sectoare de activităţi economice, după cum urmează:
investiţii în sectorul primar, cuprinzînd toate acele lucrări efectuate în ramurile extractive, unde se efectuează activităţi de desprindere din mediul biologic a unor substanţe (cărbuni, minereuri feroase şi neferoase, petrol, gaze naturale etc.); investiţii în sectorul secundar, înglobînd lucrările prevăzute în toate ramurile tehnologice unde, prin supunerea materiilor prime şi a materialelor auxiliare anumitor transformări tehnologice se obţine întreaga gamă de produse materiale din toate ramurile industriale; investiţii în sectorul terţiar, cuprinzînd toate investiţiile destinate sferei prestărilor de servicii (comerţ, asistenţă socială, proiectare etc.)
După modul în care se execută lucrările, se disting:
investiţii executate în antrepriză (cu posibilitatea extinderii executării lucrărilor şi sub formă de subantrepriză), atunci cînd lucrarea este încredinţată de beneficiar (investitor) spre execuţie unei întreprinderi specializate, ce poartă denumirea de antreprenor (subantreprenor); asemenea lucrări se efectuează pe bază de contracte ferme, prin care antreprenorul se angajează să execute lucrarea în parametrii proiectaţi, cu anumite termene intermediare de execuţie şi cu termen final, iar beneficiarul se obligă să achite costul execuţiei; investiţii executate în regie, cele pe care investitorul (beneficiarul) şi le execută prin forţe proprii, fără a apela la o unitate specializată; investiţii mixte (în sistem mixt), atunci cînd o parte a investiţiei o execută investitorul, iar o altă parte, antreprenorul.
După stadiul de executare investiţiile pot fi:
investiţii în curs de realizare (neterminate); investiţii terminate (cele la care lucrările au fost încheiate); investiţii restante (cele care la termenele finale prevăzute n-au fost realizate, ci sunt realizate ulterior, la alte date);
După caracterul lucrărilor, investiţiile se pot clasifica în:
investiţii pentru construirea unor obiective noi; investiţii pentru refacerea (reconstituirea) acestora, dezvoltarea sau transformarea lor; investiţii pentru înnoirea unităţilor existente, atunci când progresul tehnic impune retehnologizarea.
Conform aceluiaşi criteriu, investiţiile se pot clasifica în:
investiţii de expansiune (dezvoltare, extindere): acestea presupun cheltuieli în vederea măririi capacităţilor de producţie; investiţii de menţinere, ce ţin de reutilarea capacităţilor de producţie existente; investiţii de modernizare, care se efectuează cu scopul creşterii performanţelor tehnice, îmbunătăţirii randamentelor utilajelor existente; investiţii de inovare, adică lansarea noilor activităţi;
După gradul de risc pe care îl implică:
investiţii cu risc redus, care sunt cele mai frecvente. Această categorie include investiţiile de menţinere şi de ameliorare, care necesită resurse puţine, dar au şi cele mai mici efecte; investiţii cu risc sporit, în categoria cărora intră investiţiile de dezvoltare, de expansiune, de inovare, iar uneori şi cele de modernizare, acestea fiind valori mult mai mari, producând însă şi efecte mai mari: creşterea capacităţilor tehnice, efectuarea unor restructurări de producţie, implementarea noilor produse şi servicii.
După locul în care se fac:
investiţii interne; investiţii externe (participarea cu fonduri la formare capitalurilor altor firme, pentru diversificarea activităţii).
După sursa de finanţare investiţiile se clasifică în:
investiţii finanţate din surse proprii; investiţii finanţate din surse atrase.
Din punctul de vedere al obiectului de investiţii, se disting:
investiţii reale ; investiţii financiare .
Cele din urmă, la rîndul său, la fel pot fi divizate în baza unor criterii distincte. Spre ex., în dependenţă de scopul investirii, investiţiile financiare se pot diviza în:
investiţii directe (când agentul finanţator capătă şi posibilitatea de a lua decizii şi de a efectua controlul proiectului pe linie managerială, tehnologică, de marketing etc.); investiţii de portofoliu (care reprezintă plasamente cu scopul de a obţine venit sau în scopul diversificării riscurilor etc., fără alte implicaţii în viaţa proiectului).
Investiţiile mai pot fi clasificate în funcţie de:
importanţa acestora (proprie, de ramură, naţională, mondială); modul de constituire (nete şi brute) etc.
INDICATORI DE EVALUARE SI ANALIZA A EFICIENTEI ECONOMICE A INVESTITIILOR
1 . Particularitatile indicatorilor de evaluare si eficienta economica a investitiilor In analiza eficientei economice a investitiilor un instrument important de investigare il constituie indicatorii economici. Rolul lor este acela de a exprima continutul real al diferitelor caracteristici ale fenomenului economic, din activitatea investitionala, supus analizei, cum ar fi bunaoara: raportul dintre marimile acestor caracteristici, corelatiile dintre ele, evolutia lor in timp etc. Acesti indicatori fac parte din instrumentul de baza folosit pentru masurarea si analiza eficientei economice in cadrul evaluarii proiectelor de investitii, reprezentand caracteristici cantitative, marimi si valori, cu ajutorul carora se exprima nivelul eficientei economice. In esenta, indicatorii economici au menirea de a atentiona decidentul asupra conditiilor concrete in care functioneaza sistemul economic in perioada analizata, iar neluarea lor in seama sau ignorarea informatiilor furnizate de ei pot conduce la o functionare ineficienta a sistemului sau chiar blocarea acestuia. Indicatorii de eficienta economica se obtin prin calcule si prin prelucrarea informatiilor initiale, existente in documentatia de proiectare. Fiecare indicator economic, prin exprimarea pe care o are, face referire la una sau mai multe caracteristici, ceea ce denota ca un fenomen economic poate fi caracterizat printr-un numar mai mic sau mai mare de indicatori, potrivit complexitatii acestuia, scopului urmarit si nu in ultimul rand a insusirilor sale.[1] O analiza pertinenta a unui fenomen economic din activitatea de investitii, si nu numai, depinde de gradul de cunoastere a trasaturilor fundamentale ale fenomenului studiat, precum si de fidelitatea cu care indicatorii construiti reflecta continutul real al acestor trasaturi. Aceasta ultima conditie ridica cele mai mari dificultati in activitatea practica si aceasta din mai multe considerente: - in primul rand datorita faptului ca in majoritatea cazurilor fenomenele economice au si caracteristici atributive care nu se preteaza la cuantificare; - in alta ordine de idei, din interactiunea mai multor caracteristici rezulta altele noi care nu sunt constituite doar dintr-o simpla suma a celor primare, ci pe baza unor reguli mult mai complexe, iar nu in ultimul rand trebuie avut in vedere faptul ca o caracteristica se poate exprima nu numai printr-o valoare ci si printr-un sistem de valori, fapt ce complica analiza economica facuta activitatii de investitii. In acest context, indicatorii economici au menirea de a ajuta la fundamentarea adoptarii deciziilor de asa maniera incat resursele financiare disponibile sa fie consumate in valorile cele mai mici posibile, dar cu realizarea de efecte economice dintre cele mai mari. Indiferent sub ce forma se va materializa activitatea de investire (obiective noi, modernizari, retehnologizari, dezvoltari, plasamente de capital etc.) a agentului economic, un aspect al problemei ramane sigur si anume acela al obtinerii de profit maxim.
Desigur, in activitatea practica, pentru realizarea unui obiectiv de investitii exista mai multe posibilitati concrete, iar pentru fiecare dintre acestea, mijloacele de realizare difera atat ca structura cat si ca volum, evident cu rezultate diferite. Asadar, problematica investitionala este complexa si rareori identica sau cel putin asemanatoare, de fapt, fiecare obiectiv de investitii avand particularitatea sa, fapt pentru care analiza eficientei economice a acestora trebuie sa se faca pe baza unui sistem larg de indicatori. In practica investitionala niciodata nu se recurge la realizarea unui obiectiv dintr-o singura varianta, fara sa se fi analizat de fapt doua, trei sau chiar mai multe variante, desigur fiecare cu avantajele si dezavantajele sale, pentru care doar analiza indicatorilor de eficienta economica a investitiilor va recomanda in final varianta cu eforturile cele mai mici si efectele cele mai mari. Tinand seama de cele prezentate, vom putea aprofunda si mai mult notiunea de indicator al eficientei economice a investitiilor, considerand ca fiind acea marime care exprima o anumita caracteristica a procesului investitional, precum si pe cea de recuperare a fondurilor consumate, cu mentiunea de a servi la scoaterea in evidenta a rezultatelor, comparativ cu resursele consumate. La conceperea si formularea indicatorilor de eficienta economica a investitiilor este necesar sa se aiba in vedere o serie de prioritati si exigente metodologice si practice de utilizare. Este necesar, sa subliniem faptul ca, orice indicator de eficienta economica a investitiilor va trebui sa aiba continut si semnificatie clara din punct de vedere economic, sa poata fi usor calculat si evaluat, iar interpretarea care i se da sa fie plina de semnificatie si sa raspunda cerintelor decidentului/investitorului sau a creditorului care finanteaza proiectul. De asemeni, orice indicator al eficientei economice trebuie sa fie in concordanta cu scopul urmarit prin materializarea proiectului si sa poata reliefa pe variante de proiect avantajele si dezavantajele fiecaruia, sa reflecte si sa raspunda trasaturilor psihologice ale investitorului, modului sau de comportare in diferite conditii de incertitudine si risc. Asadar, indicatorii de eficienta economica a investitiilor reprezinta o informatie calitativ noua, cu alt continut economic si cu alte semnificatii in raport cu datele initiale ale proiectului referitoare la eforturi si efecte. Tocmai aceste noi informatii dau factorilor de decizie in domeniu posibilitatea cunoasterii gradului de utilizare rationala a investitiilor intr-o varianta sau alta de proiect, care este rentabilitatea financiara a investitiilor, la cat se ridica marimea capitalului angajat, dupa cat timp se recupereaza capitalul investit pe seama veniturilor, care este profitul pe care il va aduce proiectul de investitii. Intrucat scopul nemijlocit al fiecarui investitor este castigul, profitul, se impune utilizarea in calculele de eficienta economica, indicatori de tipul diferentei dintre veniturile integrale si costurile totale, ceea ce se explica prin faptul ca acesti indicatori sunt mai aproape de notiunea de castig, de profit. In cazul in care rezultatele economice sunt egale pe variantele de proiect, in conditii identice de productie si protectie a mediului inconjurator, se vor evalua pentru inceput costurile totale de investitie si apoi cele de exploatare. De fapt, orice indicator de eficienta economica are o anumita capacitate de exprimare, de informare, caracterizand un anumit aspect al eficientei investitiilor si aceasta in functie de categoria de eforturi si efecte ce se compara.
2. Clasificarea indicatorilor de eficienta economica a investitiilor Indicatorii eficientei economice a investitiilor sunt marimi care exprima o anumita caracteristica a procesului de realizare si de recuperare a fondurilor avansate, avand insusirea de a determina rezultate in comparatie cu resursele consumate. Indicatorii folositi in aprecierea variantelor de investitii se pot clasifica dupa mai multe criterii, dupa cum urmeaza:[2] -
Dupa sfera de cuprindere si de referinta:
indicatori care reflecta efectele economice (capacitatea de productie, valoarea productiei, profitul, incasarile valutare etc);
-
indicatori care cuantifica eforturile pentru realizarea activitatii respective (volumul investitiilor, marimea imobilizarilor, cheltuieli de productie, numarul total de salariati etc);
-
indicatori referitori la perioada in care se desfasoara activitatea analizata (dimensiunea perioadei de cercetare – proiectare, productie – desfacere, marimea vietii unui produs, durata de executie a unei activitati, perioada pina la marginea parametrilor proiectati, durata de amortizare a utilajelor etc), care nu sunt indicatori propriu zisi de eficienta economica, deoarece nu asigura comparabilitatea intre efectul economic obtinut si efortul care a generat acest efect
-
indicatori propriu zisi ai eficientei economice (rata profitului, productivitatea muncii, volumul desfacerilor de marfuri , investitia specifica, coeficientul de eficienta economica a investitiei, etc).
-
Dupa natura lor :
indicatori naturali –sunt marimi care masoara caracteristicile cantitative ale procesului de investitii(capacitatea de productie, durata de realizare a investitiei, numarul salariatilor, consumul specific de materii prime);
-
indicatori valorici – reflecta raportul valoric dintre efortul de investitii si efectele ce vor rezulta dupa punerea in functiune a obiectivelor. Acestia la rindul lor se clasifica in:
a). indicatori de baza, care au un continut sintetic si caracterizeaza principalele aspecte ale eficientei economice (valoarea productiei, investitia specifica, rentabilitatea, durata de recuperare a investitiei totale); b). indicatori specifici– care aduc precizari asupra unor aspecte particulare ale eficientei economice a investitiilor (valoarea investitiei, volumul acumularilor banesti, cheltuieli de exploatare etc); c).indicatori suplimentari – care vin sa compare eforturile suplimentare cu efectele economice corespunzatoare acestor eforturi si eficienta economica suplimentara obtinuta in urma sporirii consumului de resurse;
Dupa modul de calcul:
- Indicatori de antecalculatie, cu care se determina efectele economice preliminare ale viitoarei capacitati; - Indicatori statistici, realizati in unitati similare in functiune si care servesc ca baza de comparatie pentru noua investitie; - indicatori normati , reprezinta limite maxime sau minime acceptabile pentru realizarea unei investitii similare.
In functie de efortul pentru investitii si efectul investitiei, avem :
- indicatori care exprima efortul de investitii: valoarea investitiei totale, numarul salariatilor, suprafata amplasamentului; - Indicatori care masoara efectul scontat : productia neta, beneficiul, rentabilitatea.
Un alt criteriu, cuantificarea influentei factorului timp in cadrul proceselor investitionale:
- indicatori care nu iau in considerare influenta factorului timp, cunoscuti sub denumirea de indicatori statici - indicatori care cuantifica aceasta influenta, denumiti indicatori dinamici de eficienta
Dupa gradul de complexitate si nivelul de detaliere, avem:
- indicatori cu caracter general, care au in vedere grupul indicatorilor folositi atat in procesul investitional, cat si in activitatea de productie; - indicatori de baza, care se refera la eforturile si efectele investitionale si exprima eficienta economica a investitiilor; - indicatori specifici, care surprind particularitatile pe care le prezinta unele domenii de activitate in evaluarea eficientei economice a investitiilor. .