Intrarea In Era Economiei Bazata Pe Cunoastere

PARTEA A -II-A INTRAREA ÎN ERA ECONOMIEI BAZATE PE CUNOŞTINŢE

Capitolul 1. ECONOMIA BAZATĂ PE

CUNOŞTINŢE

1.1. Cunoştinţele şi evoluţia lor 1.1.1. Revoluţia cunoştinţelor Pentru mulţi dintre specialiştii în domeniu, prin revoluţia cunoştinţelor se înţelege schimbarea fundamentală şi transformările proceselor economiei bazată aproape exclusiv pe resurse fizice la economia bazată predominant pe cunoştinţe [12]. La baza acestei revoluţii se află rolul determinant pe care cunoştinţele l-au dobândit în ultimele decenii, creşterea importanţei economice a tehnologiilor, informaţiilor, proceselor economice, capitalului uman, capabilităţilor şi competenţelor organizaţiei - factori organic legaţi de cunoaştere. Din cele mai vechi timpuri, bogăţia şi puterea erau asociate posedării resurselor fizice. Factorii tradiţionali de producţie - pământul, utilajele, clădirile etc. - erau predominant de natură fizică. De aceea, necesitatea de a avea cunoştinţe cuprinzătoare şi aprofundate era limitată, revoluţia industrială din secolele trecute bazându-se predominant pe puterea aburului, forţa fizică a omului şi capitalul bănesc. Bogăţia şi puterea în secolul XXI vor decurge cu prioritate din resursele intelectuale intangibile, din capitalul de cunoştinţe. Revoluţia cunoştinţelor, care constă în această trecere la economia dominată de cunoştinţe, este un proces deosebit de cuprinzător şi profund, generând schimbări de esenţă în toate componentele activităţilor economice, analoage ca intensitate cu cele produse de revoluţia industrială. Cunoştinţele tind să devină caracteristica principală a numeroase activităţi, mai mult decât produsele sau serviciile rezultate [13]. Impactul revoluţiei cunoştinţelor devine vizibil în volatilitatea

pieţei, incertitudinile în ceea ce priveşte direcţionarea activităţilor economice, schimbarea structurii valorii şi preţurilor produselor, proliferarea produselor-simbol, nesiguranţa carierelor şi a locurilor de muncă resimţite de oameni etc. Rezultatul revoluţiei cunoştinţelor îl constituie economia bazată pe cunoştinţe. Se apreciază că în prima parte a secolului al XXI-lea revoluţia cunoştinţelor se va intensifica şi, ca rezultat, economia cunoştinţelor se va extinde rapid în zona dezvoltată a omenirii şi treptat în celelalte. Revoluţia cunoştinţelor face trecerea de la economia capitalistă la economia bazată pe cunoştinţe*, proces deosebit de complex, aşa cum rezultă din examinarea elementelor cuprinse în figura nr. 1, elaborată de specialiştii de la Institutul Coreean de Dezvoltare şi Ministerul Economiei şi Finanţelor din această ţară [44]. INTRAREA ÎN ERA ECONOMIEI BAZATE PE CUNOŞTINŢE

Figura nr. 1. Trecerea la economia bazată pe cunoştinţe * Precizăm că nu toţi cei care abordează perspectivele economiei şi societăţii şi schimbările din cadrul lor optează pentru varianta revoluţiei spre societatea şi, respectiv, economia bazate pe cunoştinţe. Spre exemplu, o recentă lucrare, mult discutată de unii specialişti pe plan mondial, adepţi mai ales ai ideologiei de stânga -Debating Empire, editată de Gopal Balakrihnan Verso, 2003, London, New York, p. 165 - propune o altă viziune asupra societăţii şi economiei, trecerea prin revoluţie la „imperiu", societatea şi economia viitorului, construită Ia scară planetară, care face abstracţie practic de impactul ultimelor evoluţii economice, ştiinţifice etc. (deşi adesea menţionează schimbările care se produc).

Autorii acestei scheme subliniază faptul că revoluţionarea tehnologiei informaţionale şi a comunicaţiilor are un rol esenţial în producerea revoluţiei cunoştinţelor. Noile tehnologii informatice şi de comunicaţii schimbă radical activităţile economice şi sociale, concomitent cu modalităţile de achiziţionare, creare, diseminare şi folosire a cunoştinţelor. Noile tehnologii informatice şi de comunicaţii determină modificări substanţiale în organizarea şi în modalităţile în care producătorii de bunuri, furnizorii de servicii şi guvernele îşi realizează funcţiile. Pe un plan mai larg, proliferarea noilor tehnologii informaţionale şi de comunicaţii, schimbările în rolul şi funcţiile cunoştinţelor cauzează modificări profunde în modul în care oamenii muncesc, învaţă, se distrează şi comunică. Ca un corolar - în plan economic - al transformărilor menţionate, cunoştinţele devin elementul esenţial al obţinerii unei productivităţi înalte şi al competitivităţii pentru firme, ramuri economice, economii naţionale şi economia mondială în ansamblul său. Potrivit unor specialişti [10], revoluţia economică ce se produce în secolul al XXIlea se caracterizează prin complexitate şi comportamente neliniare (în tehnologie, concurenţă şi pieţe globale din ce în ce mai puternic interconectate), care cer o continuă inovare pentru a crea „bogăţie" competitivă. Trecerea în ultimele trei decenii de la economia de tip industrial la noua economie incumbă trei etape (vezi figura nr. 2). Perioada industrială Liniară

Învăţarea organizaţională

Perioada revoluţiei cunoştinţelor Neliniară Schimbarea continuă Inovarea neliniară

Îmbunătăţire continuă Managementul cunoştinţelor

1970-1980 Inovarea de produse şi servicii

1980-2000 Inovarea în procesele economice

Secolul al XXI-lea Cunoştinţele devin o ma o marfă

Inovarea întregului concept (sistem) economic

Riscurile superputerilor copleşitoare Figura nr. 2. Trecerea la „revoluţia neliniară"

-1970-1980, focalizată pe inovarea în produse şi servicii. Managementul s-a axat pe îmbunătăţirea activelor de producţie şi a performanţelor acestora ; - 1980-2000, în care s-a conştientizat valoarea capitalului intelectual şi preocupările manageriale s-au concentrat asupra proceselor, apelându-se tot mai mult la

reengineering. Această evoluţie a fost însoţită de proliferarea şi dezvoltarea organizaţiilor

care învaţă şi de introducerea infrastructurilor şi practicilor managementului cunoştinţelor ; • începutul secolului al XXI-lea, în care se trece la reconceperea întregului sistem economic printr-un uriaş efort inovaţional, construindu-se intens economia bazată pe cunoştinţe. i

1.1.2. Cauzele revoluţiei cunoştinţelor Întotdeauna când se produce un fenomen relevant, este esenţială decelarea, identificarea şi analiza, cauzelor care îl generează. Această abordare raţională se impune cu atât mai mult în cazul revoluţiei cunoştinţelor, mutaţie deosebit de amplă şi complexă, cum puţine au fost în decursul evoluţiei omenirii, cu consecinţe profunde şi multiple asupra tuturor sferelor de activitate umană, şi nu numai. În bogata literatură de specialitate consacrată Societăţii şi Economiei Bazate pe Cunoştinţe, abordarea cauzelor revoluţiei cunoştinţelor este - la nivelul nostru de informare -numai sporadică şi fragmentară, cel mai adesea rezumându-se la a indica - în mod expres sau implicit - noile tehnologii informaţionale şi comunicaţionale. Analizele pe care le-am întreprins ne-au dus la concluzia că revoluţia cunoştinţelor este generată în principal de trei categorii de cauze (vezi figura nr. 3).

Manageriale

Tehnice şi tehnologice / \

Umane

Figura nr. 3. Tipologia cauzelor care generează revoluţia cunoştinţelor

A. Cauzele de natură tehnică şi tehnologică, ce rezidă în schimbările de esenţă produse la nivelul anumitor categorii de mijloace de muncă şi de obiecte ale muncii, atât sub formă de hard (echipamente), cât şi de soft (tehnologii). Schimbările tehnice şi tehnologice majore care contribuie la generarea revoluţiei cunoştinţelor se produc în principal în: a) procesele informaţionale, bazate pe tehnică şi tehnologie informatică, ele determinând o amplificare şi accelerare fără precedent a culegerii, înregistrării, transportării, prelucrării şi depozitării informaţiilor şi cunoştinţelor explicite. Reamintim că procesele informaţionale se regăsesc în toate activităţile în care

■

Capitolul 1 ' Economia bazată pe cunoştinţe 23

omul este implicat, cu pondere mare în cele economice. Deci, schimbările în procesele informaţionale afectează toate ramurile economiei, întrucât toate folosesc informaţii şi cunoştinţe, cu tendinţa de amplificare rapidă; b)procesele de comunicaţii, ce au ca efect creşterea substanţială a capacităţii de a

transmite şi recepta informaţii şi cunoştinţe deosebit de complexe, indiferent de distanţă, cel mai adesea în timp real, în formă foarte apropiată de comunicaţiile directe,nemijlocite, între un număr din ce în ce mai mare de persoane. Precizăm că procesele de telecomunicaţii se utilizează sau se pot utiliza în toate activităţile economice sau neeconomice, în care emiţătorul şi receptorul de informaţii nu se găsesc pe acelaşi amplasament şi/sau se manifestă în perioade diferite. Ca urmare, concomitent cu dezvoltarea amplă şi rapidă a telecomunicaţiilor ca o ramură de sine stătătoare, se va produce şi o proliferare de mari proporţii a tehnicilor şi tehnologiilor comunicaţionale în toate celelalte domenii ale activităţilor umane, în plan economic cele mai afectate fiind industria, cercetarea şi dezvoltarea, educaţia, învăţarea permanentă ş.a.; c)procesele la nivelul atomului, prin nanotehnologii, concretizate în diverse

materiale ce creează noi materii prime, materii prime inteligente, mecanisme etc. cu proprietăţi şi randamente deosebit de performante. Cipurile care au capacitatea de a înmagazina în câteva fracţiuni de gram cantităţi imense de informaţii reprezintă o expresie a acestui tip de tehnologie. Specialiştii apreciază că în numai câţiva ani, ca urmare a nanotehnologiilor, vor apărea noi materii, mecanisme de dimensiuni minuscule cu caracteristici şi randamente incredibil de performante. Se pare că ceramica, singură sau prin combinarea cu alte materiale, va genera, prin nanotehnologie, materiale inteligente de excepţie, cu parametri revoluţionari. Nanotehnologiile vor produce materiile prime şi mecanismele care înmagazinează cantităţi foarte reduse de materie, dar vor încorpora o cantitate imensă de cunoştinţe şi de capacitate de a procesa şi valorifica cunoştinţele. Nanotehnologiile, care au drept obiect toate tipurile de materiale existente, vor determina schimbări profunde în cvasitotalitatea proceselor economice în care se folosesc materii prime şi materiale şi în primul rând în cele din industrie; d)procesele la nivelul celulelor vii prin biotehnologie, oferindu-se posibilitatea

producerii de schimbări genetice, practic în toate componentele regnului animal şi vegetal. Ca urmare, randamentele plantelor şi animalelor vor putea fi amplificate substanţial. Concomitent vor putea fi create nu numai noi soiuri de plante şi noi rase de animale, dar şi noi plante şi noi animale cu caracteristici şi capacităţi de producţie şi reproducţie deosebit de performante. Produsele animale şi vegetale obţinute prin biotehnologii vor încorpora într-o proporţie foarte mare cunoştinţe, care vor reprezenta elementul determinant în diferenţierea cantitativă şi calitativă a randamentelor pe unităţi de suprafaţă şi pe cap de animal. Biotehnologiile vor determina schimbări radicale în primul rând în agricultură,

silvicultură, urmate de industria alimentară, industria farmaceutică, industria prelucrării lemnului etc. într-o fază ulterioară, dar nu prea îndepărtată, biotehnologiile vor fi utilizate pentru a ameliora în mod direct caracteristicile rasei umane. Durata vieţii, potenţialul fiziologic şi intelectual al oamenilor vor fi amplificate. O consecinţă directă, poate cea mai importantă, va consta în capacitatea lor net superioară de a genera, asimila, procesa şi transmite cunoştinţele. Ca urmare, progresele pe toate planurile activităţii umane - inclusiv cele economice - vor fi substanţiale, viaţa omului, a grupurilor de persoane, a comunităţilor locale, regionale, naţionale şi internaţionale, modificându-se profund, în maniere aproape imposibil de anticipat în prezent. Desigur, vor apărea noi cunoştinţe, tehnici şi tehnologii, ce vor determina schimbări substanţiale, diferite calitativ şi cantitativ de cele prezentate anterior. Ele vor reprezenta concomitent consecinţe şi cauze ale revoluţiei cunoştinţelor şi - pe alt plan componente ale economiei bazate pe cunoştinţe. Indiferent de natura şi modul lor de manifestare, ele vor marca o dezvoltare a economiei bazate pe cunoştinţe, o creştere a productivităţii şi valorii adăugate, la niveluri net superioare, contribuind la generalizarea şi maturizarea noului tip de economie şi de societate - bazate pe cunoştinţe. B. Cauzele de natură umană, care exprimă schimbările de esenţă produse la nivelul resurselor umane, al forţei de muncă, al muncii prestate, al capacităţii şi modalităţilor de a genera valoare adăugată. Aceste mutaţii pot fi sintetizate în maniera următoare: a) Schimbări în nivelul de pregătire şi în cunoştinţele resurselor umane, în plan cantitativ şi calitativ În plan cantitativ se constată - îndeosebi în ţările dezvoltate - cuprinderea întregii populaţii în procesele educaţionale şi - în ultimele decenii - în procesele de învăţare continuă sau de-a lungul întregii vieţi. În foarte multe ţări a devenit obligatoriu nu numai învăţământul primar, dar şi cel liceal. În plus, o pondere foarte mare a populaţiei parcurge şi faza pregătirii superioare la nivel universitar. Ca urmare, resursele umane sunt mult mai instruite, asimilează un mare volum de informaţii şi cunoştinţe, îşi dezvoltă la un nivel ridicat capacităţile intelectuale. Volumul de informaţii şi cunoştinţe pe care resursele umane îl „absorb" şi îl utilizează este net superior celui existent cu câteva decenii în urmă, şi aceasta la scara întregii populaţii. În plan calitativ se constată că, în paralel cu creşterea duratei de instruire a populaţiei, se schimbă în bună măsură şi natura proceselor educaţionale implicate, învăţământul de toate nivelurile - preşcolar, gimnazial, liceal şi universitar - îşi diminuează dimensiunea teoretico-descriptivă şi îşi amplifică dimensiunea metodologicoaplicativă. Se pune un accent mai redus pe memorare şi un accent mult mai mare pe însuşirea de cunoştinţe cu valoare aplicativă, pe formarea de aptitudini, deprinderi şi comportamente operaţionale şi utile în activităţile economico-sociale, pe dezvoltarea personalităţii indivizilor, a creativităţii lor şi a capacităţii de a fi eficace, competitivi, în

Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe 25

condiţii de competiţie economică şi socială. Metodele active tind să devină predominante în toate componentele proceselor educaţionale şi de training. b)Ansamblul acestor schimbări în procesele educaţionale se reflectă în mod direct în dobândirea de către întreaga populaţie - fireşte în proporţii diferite - a unor apreciabile capacităţi de creare, reţinere, utilizare şi valorificare a cunoştinţelor. Ca urmare, capacitatea productivă a resurselor umane, în ansamblul lor, este mult mai mare decât cea din perioada precedentă, concomitent cu schimbarea conţinutului său, în sensul transformării cunoştinţelor în principalul său combustibil, în condiţionarea de către acestea în măsură hotărâtoare a productivităţii şi performanţelor oamenilor. c)În acest context, disponibilitatea spre inovare a resurselor umane se amplifică într-un ritm accelerat. Noul tip de pregătire, noile tehnologii, cerinţele pieţelor actuale generează simultan posibilităţi şi necesităţi de inovare nemaiîntâlnite în istoria umană. Inovarea, în toate domeniile - tehnic, comercial, financiar, educaţional, instituţional, legislativ, ecologic, social etc. —, devine cvasipermanentă, dovedindu-se cu o frecvenţă sporită o condiţie a supravieţuirii şi performanţelor întreprinderilor. Indivizii şi organizaţiile care posedă la un nivel ridicat capacitatea de inovare -generând deci servicii şi produse noi - deţin avantajul competitiv prin care se dovedesc sustenabili şi competitivi pe termen mediu şi lung. Rezultanta acestor evoluţii o reprezintă transformarea radicală a resurselor umane şi a capacităţii lor de a produce, de a crea atât în domeniul economic, cât şi în alte domenii. Natura muncii însăşi este diferită faţă de cea care a dominat timp de milenii, într-o măsură din ce în ce mai mare munca constând în obţinerea, combinarea, generarea şi utilizarea de cunoştinţe, diminuându-se substanţial ponderea proceselor de muncă fizică ce constau în acţionarea nemijlocită asupra anumitor materii prime, materiale etc. Munca tinde să se bazeze atât cantitativ, cât şi calitativ, predominant pe informaţii şi cunoştinţe, intelectualizându-se. Munca intelectuală devine în cvasitotalitatea activităţilor economice predominantă aducându-şi contribuţia decisivă la obţinerea performanţelor. C. Cauzele de natură managerială, ce exprimă schimbările produse în procesele şi relaţiile manageriale, în modul în care acestea combină şi utilizează mijloacele de muncă şi resursele umane. Managementul reprezintă un vector de bază al creşterii economice, el fiind direct şi indirect un generator de substanţă economică, de valoare adăugată. Managementul generează valoare adăugată, în principal, în următoarele trei moduri:

• potenţarea muncii de execuţie la nivelul fiecărui loc de muncă, reflectată în sporirea productivităţii datorită asigurării, ca urmare a deciziilor şi acţiunilor managerilor, de utilaje cu parametri tehnici superiori, a alimentării ritmice cu materii prime corespunzătoare integral din punct de vedere cantitativ şi calitativ necesităţilor producţiei, a încadrării pe posturi de persoane care posedă pregătirea şi

experienţa corespunzătoare, a furnizării executanţilor de cunoştinţe şi informaţi necesare raţionalizării muncii etc. Deci o bună conducere a organizaţiei reuşeşte si asigure condiţiile tehnice, umane, informaţionale, financiare, organizatorice ş motivaţionale necesare creşterii productivităţii muncii; •amplificarea funcţionalităţii globale a firmei, generată de raţionalizarea ansamblului de conexiuni decizionale, informaţionale şi organizaţionale, reflectată în creşterea gradului de folosire a capacităţilor de producţie, dimensionarea judicioasă a stocurilor de materii prime, materiale, semifabricate, producţie neterminată şi produse finite, accelerarea vitezei de rotaţie a mijloacelor circulante etc. Eficienţa rezultă deci din modul de îmbinare a resurselor şi proceselor de muncă din întreprindere, din raţionalitatea combinării rezultatelor muncii individuale ale componenţilor săi, din gradul de utilizare a resurselor de cunoştinţe materiale, financiare şi informaţionale la nivel de organizaţie; •integrarea la un nivel superior a activităţilor întreprinderilor, pieţei şi

economiei naţionale, pe bază de criterii economice, ceea ce are ca urmare economisiri absolute şi relative de muncă vie şi materializată atât la nivelul organizaţiei, cât şi la nivelul suprasistemelor în care aceasta este integrată. Concret, eficienţa rezultă din îmbunătăţirea specializării şi cooperării în producţie, din creşterea raţionalităţii aprovizionării şi vânzării şi din măsura în care oferta firmei corespunde dimensional şi structural cu mărimea, felul cererii de pe pieţele interne şi externe pe care vinde etc. Cu cât preferinţele consuma torilor sunt mai bine cunoscute şi luate în considerare de către managementul firmei, cu atât competitivitatea şi contribuţia la obţinerea venitului naţional cresc. Studiile cunoscutului specialist american Domar,- care, pe baza analizei dezvoltării SUA pe parcursul a 125 de ani în secolele XIX şi XX, când această ţară a devenit prima putere economică, militară şi politică a lumii-, sunt edificatoare. Ele au arătat că principala contribuţie la aceste performanţe au avut-o managementul şi învăţământul, înaintea tehnicii, capitalului şi pământului, factori consideraţi, îndeobşte, ca vectorii principali ai dezvoltării economice. Managementul profesionist conturat în ultimele decenii contribuie la derularea revoluţiei cunoştinţelor şi la construirea societăţii şi economiei bazate pe cunoştinţe prin noile sale modalităţi de acţiune*. • previzională, în sensul anticipării schimbărilor şi proiectării soluţiilor manageriale care permit organizaţiilor să facă faţă acestor schimbări, să le valorifice potenţialul de creştere economică; * Explicarea în detaliu a contribuţiei şi efectelor acestor transformări se prezintă în lucrarea lui O. Nicolescu, Management comparat, ediţia a I-a, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pp. 333-393.

Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe ____________________________________________________________________________________ 27 •metodologico-aplicativă, deciziile şi acţiunile managerilor fundamentându-se

predominant pe sisteme, metode, tehnici etc, care le conferă un important plus de rigurozitate şi eficacitate; •inovaţională, prin înnoirea cvasipermanentă a conţinutului şi formelor de manifestare a proceselor şi relaţiilor de management şi a activităţilor conduse, cu efecte pozitive şi substanţiale, directe şi indirecte, în funcţionalitatea şi rezultatele sistemelor conduse (firme, clustere, reţele, judeţe, regiuni, ţări etc.) •flexibilă, ce se exprimă prin modificări intense şi cvasicontinue ale parametrilor constructivi şi funcţionali ai managementului firmei, conferind dinamism şi eficacitate activităţilor şi rezultatelor organizaţiilor; •motivaţională, deciziile şi acţiunile managerilor luând în considerare la un nivel

ridicat şi în mod permanent, pe baza apelării la concepte, modalităţi şi tehnici evoluate, a intereselor componenţilor, organizaţiilor şi a celorlalţi stakeholderi, cu reflectare directă în creşterea potenţialului şi performanţelor sistemelor conduse; •informatizată, în sensul utilizării pe scară largă şi în mod intens a tehnicii informatice şi a somărilor pentru conceperea şi operaţionalizarea soluţiilor manageriale, cu efecte directe şi substanţiale în viteza, raţionalitatea şi eficacitatea proceselor economice, derulate în cadrul organizaţiilor; •formativă, manifestată prin luarea în considerare de către personalul managerial, în exercitarea celor mai importante procese şi relaţii manageriale, a cerinţelor de ordin formativ, concretizată în adoptarea şi aplicarea de decizii şi comportamente ce vizează creşterea nivelului de pregătire şi a potenţialului persoanelor, tratate ca vectori principali ai dezvoltării organizaţiilor; •participativă, prin implicarea personalului organizaţiilor în mod direct şi/sau indirect, prin reprezentanţii aleşi sau desemnaţi, apelând la anumite forme, metode şi tehnici manageriale, în analiza şi soluţionarea unora dintre cele mai complexe şi importante probleme ale organizaţiilor şi a celor de natură umană, ceea ce asigură concomitent o utilizare superioară a potenţialului uman şi un plus de eficacitate în conceperea şi operaţionalizarea proceselor manageriale şi de execuţie; •sistemică, abordând şi soluţionând problemele cu care se confruntă organizaţiile în

strânsa lor interdependenţă, în condiţiile situării pe primul plan a obiectivelor fundamentale de realizat, pe baza luării în considerare a principalelor variabile endogene şi exogene implicate, generând eficienţă multidimensională ridicată; •internaţională, prin fundamentarea, adoptarea şi aplicarea soluţiilor manageriale, pe baza folosirii pe scară largă a informaţiilor şi cunoştinţelor privind evoluţiile comerciale, financiare, fiscale, ştiinţifice etc, ale economiei mondiale sau ale unor componente ale acestora şi prin apelarea la concepte, metode, tehnici, abordări manageriale provenind din alte ţări.

Toate modalităţile prezentate, ce manifestă o intensă tendinţă de extindere şi intensificare pe plan internaţional, reprezintă, de fapt, o valorificare superioară a cunoştinţelor de management în societate şi economie, cu multiple şi substanţiale efecte pozitive în toate componentele sistemelor de conducere, reflectate sintetic în obţinerea de performanţe economico-sociale, dificil de imaginat chiar cu o jumătate de secol în urmă. Managementul însuşi se transformă radical, devenind un nou tip de management “managementul bazat pe cunoştinţe”, sau -Knowledge Management-,apărut în anul 1989, în revista “Harward Business Review. Prin noile sale dimensiuni şi modalităţile de acţiune, managementul bazat pe cunoştinţe asigură o valorificare performantă a marelui potenţial oferit de noile tehnici şi tehnologii, precum şi a capacităţilor net superioare pe care le posedă, contribuind la obţinerea unei productivităţi sociale superioare. Obiectivele managementului cunoştinţelor într-o firmă, sunt menite a promova creşterea volumului de cunoştinţe, de a asigura o bună comunicare a acestora în interiorul ei şi de a asigura conservarea lor.

1.1.3. Definirea cunoştinţelor Fireşte că la baza revoluţiei cunoştinţelor, a economiei bazate pe cunoştinţe, se afle cunoştinţele. Le abordăm în continuare, corelativ cu data şi informaţia, concepte cu care se intersectează. Cunoscutul specialist american Alan Burton Jones [14] consideră că cele trei concepte - data, informaţia şi cunoştinţele - se află în raporturile ilustrate în figura nr. 4. Data este definită ca un semnal ce poate fi trimis de la un emiţător la un receptor -fiinţă umană sau alt destinatar.

Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe 29

Informaţia reprezintă o dată inteligibilă pentru receptor, căruia îi aduce un plus de cunoaştere, perceput de acesta. Despre deosebirile dintre informaţii şi cunoştinţe au scris mai mulţi autori. Astfel, potrivit lui Thomas Stewart [25], informaţiile se deosebesc de cunoştinţe ca dimensiune, natură, derulare şi inteligenţă. •Informaţiile, în opinia sa, sunt mai mici decât cunoştinţele, ele reprezentând componente ale acestora, în mod similar reperelor sau pieselor care alcătuiesc un produs sau bucăţilor de ceramică ce formează un mozaic. •Cunoştinţele conţin întotdeauna „expertiză", elemente care sunt aplicabile, generatoare de soluţii şi de substanţă economică. •Manifestarea „expertizei" proprii cunoştinţelor implică o derulare în timp, conferind acestora un caracter procesual. De regulă, cunoştinţele au o viaţă mai lungă decât informaţiile, uneori chiar nelimitată. •Cunoştinţele conferă obiectelor în care sunt încorporate mai multă „inteligenţă", iar nu rareori le reduce dimensiunile sau le face mai uşoare. Exemplul cu recentele generaţii de telefoane mobile inteligente este edificator în această privinţă. Cu toate aceste delimitări de principiu, Stewart subliniază că, în practică, separarea informaţiilor de cunoştinţe nu este întotdeauna uşor de realizat, mai ales atunci când sunt implicate mai multe persoane care interacţionează. Sunt situaţii în care ceea ce pentru o persoană reprezintă o informaţie, pentru alta, cu o altă capacitate şi/sau un alt rol, constituie o cunoştinţă. Ţinând cont de toate aceste elemente, se afirmă că, pentru a fi corectă, delimitarea informaţiilor de cunoştinţe este adesea necesar să se facă contextual, ţinând cont de cadrul existenţei şi folosirii lor, de factorii implicaţi şi de finalitatea rezultată. În acest sens, specialistul Coincross [5], într-o binecunoscută lucrare intitulată „Moartea distanţei: cum revoluţia comunicaţiilor va schimba vieţile noastre", demonstrează că distanţa joacă un rol important în generarea şi utilizarea cunoştinţelor şi că „ea nu a murit", aşa cum afirmă nu puţini informaticieni. Apropierea spaţială a persoanelor favorizează şi amplifică generarea şi utilizarea performantă a informaţiilor şi cunoştinţelor. Aşa se explică tendinţele moderne de a construi clustere, reţele, centre de afaceri etc, cu toate progresele telecomunicaţiilor şi informaţiilor. Alte abordări diferă în bună măsură de aceasta. Astfel, în viziunea lui Jones [15], cunoştinţele sunt definite ca stocuri cumulative de informaţii şi abilităţi generate de utilizarea informaţiilor de către receptor. În opinia noastră, această definiţie trebuie completată cu două precizări. Atunci când receptorul este o fiinţă umană, cunoştinţele reflectă procesele de percepere şi judecată derulate în creierul său asupra materiei prime primite sub formă de informaţie. Cunoştinţele se deosebesc de informaţii şi prin aceea că depind de capacităţile intelectuale ale receptorului, de competenţa cu care percepe, înţelege şi utilizează informaţiile primite. Aceeaşi informaţie pentru persoane diferite poate prezenta valori sensibil inegale ca urmare a deosebirilor majore în capacitatea de receptare şi utilizare a lor, generând deci cunoştinţe parţial deosebite. Capacitatea intelectuală a unei persoane şi cunoştinţele pe care le posedă într-un anumit domeniu fac ca anumite date şi informaţii să se transforme în cunoştinţe deosebit de valoroase sau - în situaţii extreme - să

nu genereze cunoştinţe. Din cele prezentate rezultă că întotdeauna cunoştinţele încorporează informaţii ce constituie atât input pentru dezvoltarea cunoştinţelor, cât şi forma principală prin care acestea circulă. Fără a coincide - aşa cum se consideră, de regulă, în abordările economice clasice - cunoştinţele şi informaţiile sunt intens complementare [32]. O a doua precizare se referă la faptul că, întotdeauna, cunoştinţele se deosebesc de informaţii prin capacitatea lor de a genera,- prin utilizare-, valoare adăugată. Fireşte, nu este facil a identifica şi evalua această capacitate, dar ea este întotdeauna prezentă. Când aceasta lipseşte, practic avem de a face cu informaţii sau date. Ţinând cont de cele punctate, putem afirma că specifice cunoştinţelor sunt două dimensiuni - umană şi economică. La nivelul firmei, cunoştinţele se regăsesc la forţa de muncă (capitalul uman), în cerinţele şi preferinţele clienţilor (capitalul clienţi), în produsele, procesele, capabilităţile şi sistemele sale (capitalul structural). Ca urmare, valoarea activelor de cunoştinţe poate să depăşească semnificativ valoarea activelor tangibile [12]. Evaluările unor firme cum ar fi Microsoft sunt edificatoare în această privinţă. La nivel de mapamond, stocul cunoştinţelor creşte mult mai repede ca în trecut. La această creştere o contribuţie substanţială are amplificarea cantităţii de date şi informaţii care se produce. Potrivit unor evaluări recente [27], anual se generează la nivel mondial între 700 şi 2.400 de terabyţi, un terabyte fiind echivalentul a circa un milion de cărţi obişnuite. Precizăm că această cantitate se referă numai la documente, fotografii, filme, difuzări prin mass-media şi alte categorii similare de situaţii informaţionale. Nu se includ informaţiile vehiculate sub formă de servicii de către jurişti, contabili, medici, consultanţi manageriali etc. Fireşte, nu toată cantitatea de date şi informaţii prezintă valoare şi/sau utilitate. O mare parte din ea este inutilă, neavând nici o utilizare. Concomitent cu amplificarea stocului de cunoştinţe, are loc o diminuare a dependenţelor de resursele clasice, conturându-se treptat primordialitatea cunoştinţelor ca principal capital al firmei. Spre exemplu, în SUA s-a constatat o diminuare cu 20% a activelor tangibile pentru a produce vânzări în valoare de un dolar faţă de situaţia existentă cu un sfert de secol în urmă [25]. În cadrul societăţii, a economiei fiecărei ţări, se produc patru procese majore referitoare la cunoştinţe: •dobândirea sau obţinerea de cunoştinţe, care se realizează prin procesele de învăţare ale oamenilor şi organizaţiilor; •crearea de cunoştinţe, sub formă de invenţii, inovaţii, proiecte, sisteme tehnologice, manageriale, economice etc; • utilizarea de cunoştinţe, prin deciziile şi acţiunile individuale şi de grup, care se concretizează în final în produse, servicii, cunoştinţe noi sau modernizate ce se comercializează în condiţii de profitabilitate; • păstrarea cunoştinţelor, sub multiple forme, cum ar fi baze de date, arhive, monografii etc. Deşi aparent ceea ce interesează firmele, componentele principale ale economiei, este numai utilizarea cunoştinţelor, în realitate, aceasta este condiţionată determinant de crearea şi dobândirea lor prin învăţare. Actuala revoluţie a cunoştinţelor constă, în fapt, în condiţionarea obţinerii de performanţe economice, în primul rând de existenţa şi utilizarea

capitalului de cunoştinţe, fireşte apelând şi la celelalte forme de capital, care sunt şi vor rămâne întotdeauna necesare în anumite proporţii, în funcţie de natura, dimensiunea şi structura sistemelor implicate.

1.1.4. Caracteristicile cunoştinţelor Cunoştinţelor le sunt asociate două concepte majore - stricteţea şi capacitatea absorbtivă - care exprimă într-o măsură apreciabilă natura lor deosebită. Stricteţea se referă la posibilitatea şi la capacitatea de a transforma o cunoştinţă ntr-o informaţie explicită, transferabilă. Sunt persoane şi organizaţii care au această capacitate la un nivel ridicat şi altele care, deşi posedă cunoştinţe asemănătoare, reuşesc într-o măsură sensibil mai mică să le formuleze în mesaje transferabile [10]. Din punct de vedere managerial şi economic, stricteţea este o caracteristică esenţială care-i amplifică utilitatea şi capacitatea de a genera valoare adăugată. Pe măsura intensificării revoluţiei cunoştinţelor şi abordărilor umane individuale şi de grup, stricteţea se dezvoltă, cu multiple efecte pozitive. Intensificarea şi reconceperea proceselor de învăţare individuală şi de grup contribuie decisiv la amplificarea stricteţei cunoştinţelor. Fireşte, niciodată nu se va ajunge la stricteţea absolută, întrucât, întotdeauna o parte a cunoştinţelor, cele mai rafinate şi personalizate, nu vor putea fi formalizate şi transferate integral altor persoane. Capacitatea absorbtivă desemnează uşurinţa cu care receptorul de cunoştinţe percepe, înţelege şi reţine cunoştinţele primite [4]. Posedarea unui stoc de cunoştinţe în domeniul la care se referă o nouă cunoştinţă, sporeşte capacitatea absorbtivă a firmei sau persoanei respective. În opinia noastră, principalii factori de care depinde capacitatea absorbtivă a receptorului de cunoştinţe sunt următorii (vezi figura nr. 5). a)factori macrosociali, ce reflectă principalele elemente referitoare la economia, cultura, populaţia etc. unei ţări, cu impact asupra naturii, cantităţii, calităţii, costului etc. cunoştinţelor existente şi folosite într-o ţară; b)factori individuali, ce au în vedere, sub diverse forme, caracteristici potenţiale sau manifeste ale persoanelor implicate în procesele de generare, preluare, utilizare, stocare, protejare etc. ale cunoştinţelor; c)factori organizaţionali, ce exprimă parametrii constructivi şi funcţionali, de diverse naturi, ai fiecărei entităţi, cu influenţă relevantă asupra generării şi utilizării cunoştinţelor din cadrul lor. Din parcurgerea factorilor inseraţi în figura nr. 5 rezultă marea lor eterogenitate, ceea ce explică complexitatea şi dificultatea proceselor de tratare a cunoştinţelor. Maximul de capacitate absorbtivă se obţine atunci când se manifestă o congruenţă intensă între cele trei categorii de factori. Fireşte, congruenţa, armonizarea, nu se produce de la sine, ci depinde în mare măsură de trăsăturile persoanelor implicate şi de managementul fiecărei organizaţii şi de caracteristicile mediului în care aceasta îşi desfăşoară activitatea.

Figura nr. 5. Principalii factori care determină capacitatea absorbtivă a cunoştinţelor într-o organizaţie

În final, o ultimă remarcă importantă: stricteţea cunoştinţelor şi capacitatea absorbtivă decurg tocmai din specificitatea cunoştinţelor,din faptul că spre deosebire de informaţii, cunoştinţele implică finalitate atât de ordin gnoseologic, cât şi -îndeosebi- pragmatic, de performanţă a individului şi organizaţiei.

1.1.5. Tipologia cunoştinţelor Analizele efectuate de specialişti au evidenţiat existenţa a numeroase categorii de cunoştinţe, cu caracteristici parţial eterogene şi cu roluri diferite în procesele economice, manageriale, educaţionale etc. Astfel, potrivit lui A. B. Jones [15], cunoştinţele se divid în două categorii, în funcţie de conţinut: -cunoştinţe despre ceva, esenţiale pentru a percepe şi înţelege un fenomen, eveniment sau proces; -cunoştinţe despre cum să se execute ceva sau know-how, indispensabile pentru a produce şi comercializa profitabil servicii, echipamente etc. Într-o abordare mai complexă, care încorporează parţial şi elementele prezentate mai sus, specialiştii de la OCDE [46], delimitează patru categorii de cunoştinţe (vezi figura nr. 6). Să ştii ce (know-what)

Tipuri de cunoştinţe

Să ştii cine (know-who)

m

■

Să ştii de ce (know-why)

Să ştii cum (know-how)

Figura nr. 6. Principalele tipuri de cunoştinţe

Cunoştinţe de tipul „know-what"(a şti ce ). Constituie o acumulare de relatări despre fapte, fiind posibil adesea să fie divizate în biţi. Acestea sunt cele mai răspândite şi mai puţin utilizabile, ca atare, în procesele economice propriu-zise, dar ele reprezintă fundamentul centru celelalte tipuri de cunoştinţe. Cunoştinţe de tipul „know-why"( a şti de ce) sunt, de fapt, cunoştinţe ştiinţifice referitoare la legi şi principii ale naturii, pe ele se sprijină dezvoltarea tehnologică şi înnoirile de produse, servicii şi sisteme. Acestea devin din ce în ce mai numeroase, mai ales în dome-niile de interfaţă între ştiinţe şi dobândesc adesea un conţinut multidisciplinar. Cel mai adesea, aceste cunoştinţe sunt rezultatul cercetărilor ştiinţifice fundamentale.

Cunoştinţe de tipul „know-how" ( a şti cum ), care conferă celor ce le posedă capabilitatea de a face ceva. Tipic, acestea se dezvoltă şi se păstrează într-o firmă, întrucât ele contribuie nemijlocit şi substanţial la producerea şi comercializarea produselor şi serviciilor pe care este profilată. Obţinerea acestui tip de cunoştinţe se află la baza dezvoltării reţelelor de firme, prin intermediul cărora firmele au acces la know-how-ul altor firme, combinându-1 cu know-how-ul propriu, dezvoltându-1 şi participând la procesele de valorificare a lui. La baza genezei acestui tip de cunoştinţe se află cel mai adesea cercetările de tip aplicativ, perfecţionările şi modernizările de procese, sisteme, produse etc. Cunoştinţe de tipul „know-who"( a şti cine). Ele încorporează cunoştinţele privitoare la cei ce ştiu ce (know-what) şi la cei ce ştiu cum să facă (know-how). Aceste cunoştinţe implică dezvoltarea de relaţii speciale, prin care se asigură accesul la experţi. Prin intermediul lor se găsesc mai uşor răspunsuri şi soluţii la problemele generate de rata rapidă de producere a schimbărilor. Cunoştinţele de tipul „know-who" au în vedere atât organizaţia, cât şi mediul său. în condiţiile intensificării externalizării activităţilor, aceste cunoştinţe se referă în tot mai mare măsură la mediul în care funcţionează organizaţia. Toate aceste tipuri de cunoştinţe sunt implicate în procesele de inovare, prin care se generează noi cunoştinţe, de variate feluri, care se comercializează direct, ca atare, sau indirect, prin intermediul noilor produse şi servicii, care se valorifică în cadrul firmelor. În funcţie de natura şi transferabilitatea lor, cunoştinţele se divid în implicite şi explicite. Cunoştinţe explicite sunt cele conturate la un nivel apreciabil, fiind uşor de codificat şi transmis prin mesaje, cu ajutorul tehnicii. Cunoştinţele implicite sau tacite sunt insuficient conturate şi, ca atare, dificil de codificat şi transmis prin mijloace tehnice. Ele se referă la acele elemente pe care le înţelegem şi/sau utilizăm, dar care sunt dificil de transmis altora prin mesaje scrise sau chiar verbale. Ele se regăsesc într-o anumită proporţie la fiecare persoană - şi organizaţie -, constând în ceea ce se ştie, dar nu se poate comunica, sau se comunică cu foarte mare greutate altora, fiind deci dificil transferabile. Ambele categorii de cunoştinţe sunt importante în firmă, ele fiind întotdeauna complementare. Cunoştinţele tactice şi explicite intră în multiple şi complexe interdependenţe în cadrul fluxurilor de cunoştinţe care se derulează în cadrul fiecărei organizaţii. Din acest punct de vedere este deosebit de interesantă abordarea specialiştilor niponi Nanoka şi Takeuchi [20] asupra fluxurilor de cunoştinţe şi a convergenţei în cadrul lor a celor două tipuri de cunoştinţe, aşa cum rezultă din figura nr. 7. CREAREA CUNOŞTINŢELOR

EXPLICAREA CUNOŞTINŢELOR

tacit -> tacit

tacit —> explicit

TRANSFERAREA CUNOŞTINŢELOR

INTERNALIZAREA CUNOŞTINŢELOR

explicit —> explicit

explicit —> tacit

Figura nr. 7. Fluxurile de cunoştinţe

Cei doi specialişti realizează o complexă intercorelare a tipurilor şi fluxurilor de cunoştinţe, împreună cu patru categorii de procese interdependente - socializare, externalizare, combinare şi internalizare -, elaborând aşa-numita spirală a creării cunoştinţelor. O altă clasificare a cunoştinţelor, care integrează şi unele dintre elementele prezentate anterior, aparţine specialiştilor Mark Clare şi Arthur De Tore [26]. Combinând mai multe criterii, ei au întocmit matricea prezentată în tabelul nr. 1. Pentru fiecare dintre cele şapte tipuri de cunoştinţe delimitate, în principal, în funcţie de natură, mod de condiţionare şi de manifestare, se precizează trei caracteristici - conţinut, structură sau cum sunt organizate şi, ultima, mod de obţinere sau de implicare - cu exemplificări. Tipologia cunoştinţelor realizată de Clare şi De Tore Nr. crt.

Tipul de cunoştinţe

1.

Bazate pe cultură

2. 3. 4.

Caracteristici în funcţie de: Conţinut Structură Mod de obţinere Tacite

Tacite

Tacite

Proprietate intelectuală Bazate pe procese

Explicite Explicite

Explicite Explicite

Tacite Explicite

5.

Bazate pe oameni Bazate pe media

Tacite Explicite

Tacite Tacite

Tacite Tacite

6. 7.

Electronic indexate Electronic active

Explicite Explicite

Explicite Explicite

Tacite Explicite

Tabelul nr. 1 Exemple

Abordarea Nordstrom Patentele Abordarea McDonald Mentoratul Ghidurile pentru media Hipertext Sistemele expert

Cunoaşterea tipurilor de cunoştinţe este esenţială pentru înţelegerea complexelor procese implicate de construcţia economiei bazate pe cunoştinţe şi - cel mai important din punct de vedere al practicii sociale - pentru generarea, utilizarea şi valorificarea lor în întreprinderi, în condiţii de performanţă economică ridicată.

1.1.6. Rolurile cunoştinţelor în economia contemporană Analizele efectuate de numeroşi specialişti au relevat că în economia actuală cunoştinţele îndeplinesc patru roluri sau funcţii economice esenţiale (vezi figura nr. 8).

Citat după Thomas Stewart, op. cit.

Materie primă 1

Capital

4

Rolul cunoştinţelor

2

Factor de producţie

3 Produs

Figura nr. 8. Rolurile cunoştinţelor în economie

Ca materie primă, cunoştinţele participă într-o mare măsură la obţinerea produselor moderne. Este evident pentru oricine că fabricarea unui calculator sau a unui televizor încorporează nu numai metal, plastic şi alte materiale, ci şi numeroase cunoştinţe. Mai mult chiar, în valoarea acestor produse, cunoştinţele reprezintă ponderea cea mai mare. De exemplu, în costul unui calculator sofisticat de mii de dolari, costurile efective ale metalului şi plasticului etc. încorporate şi a energiei utilizate pentru obţinerea lor sunt de ordinul a zeci de dolari, reprezentând numai câteva procente din costul său total. Cunoştinţele reprezintă şi un esenţial factor de producţie, întrucât ele participă, alături de ceilalţi factori clasici de producţie - forţa de muncă şi mijloacele de muncă - la derularea tuturor fazelor proceselor de producţie, începând cu obţinerea materiilor prime, continuând cu procesarea lor şi sfârşind cu comercializarea produsului obţinut. Evident, cu cât o firmă este mai modernă, cu atât ponderea şi rolul cunoştinţelor în calitate de factor de producţie sunt mai mari. În opinia noastră, una dintre modalităţile cele mai intense de manifestare a cunoştinţelor ca factor de producţie o reprezintă firmele-reţea. O firmă-reţea este o organizaţie alcătuită din câteva persoane care nu posedă spaţii de producţie şi/sau comercializare, dar care derulează cifre de afaceri substanţiale. Acestea se realizează pe baza proiectelor furnizate de grupul restrâns de persoane care alcătuiesc firma-reţea, produsul sau produsele respective, fiind fabricate de alte companii pe baza comenzilor de componente date acestora, produsele finite sunt asamblate în locul său de altă firmă pe baza planurilor şi comenzilor acesteia, comercializate prin alte firme etc. Activitatea firmei reţea se reduce la conceperea de afaceri, furnizarea de proiecte de produse, la identificarea şi contactarea de fabricanţi de componente, de asamblatori de produse, de distribuitori etc. Deci, mijloacele de producţie ale firmei sunt reprezentate în cvasitotalitate cu excepţia câtorva birouri şi computere - de cunoştinţele celor câţiva componenţi, concretizate

Capitolul 1 ' Economia bazată pe cunoştinţe________,_____________________________________________37

în volume şi valori apreciabile de produse fabricate şi comercializate prin implicarea altor întreprinderi care posedă echipamentele, spaţiile de proiectare, personalul necesar etc. În sfârşit, cunoştinţele reprezintă şi un produs finit, de sine stătător. Formele cele mai cunoscute ale acestora sunt soft-urile, proiectele tehnice, brevetele de invenţii, standardele de calitate, analizele şi studiile de management, marketing etc. De reţinut că se produce o diversificare a gamei acestor produse, concomitent cu creşterea ponderii lor în cifrele de afaceri ale firmelor şi în PIB-urile economiilor naţionale. În paralel, menţionăm şi faptul că numeroase produse fizice tind să încorporeze într-o măsură sporită cunoştinţe. Produsele de high-tech - calculatoare, aparate de fotografiat, sateliţi, televizoare, telefoane etc. - sunt alcătuite predominant din cunoştinţe, ele conferind în fapt utilitate şi valoare acestora. În valoarea de ansamblu a firmelor moderne, capitalul cunoştinţe tinde să deţină o pondere din ce în ce mai mare. Deşi intangibile, cunoştinţele personalului din cadrul firmelor, tehnologiile, know-how-ul comercial, managerial, financiar etc. prezintă valoare, care, cu o frecvenţă sporită, este exprimată monetar. Cotările la bursă a firmelor de informatică sau aparatură electronică renumite - Microsoft, Alcatel, Nokia - o demonstrează din plin. Valorile lor la bursă sunt de câteva ori - la unele de zeci de ori -mai mari decât valoarea clădirilor, echipamentelor, pământurilor etc. pe care acestea le posedă. Putem anticipa că într-un viitor nu foarte îndepărtat, la o proporţie apreciabilă dintre firme, inclusiv din cele clasice, în evaluarea capitalului lor va intra cunoştinţele ca o componentă distinctă şi adesea substanţială. De altfel, în lumea afacerilor o asemenea tendinţă este evidentă şi puternică. O expresie a sa este aceea că întreprinzătorii sau investitorii afirmă adesea că vor să cumpere „afacerea x" şi nu fabrica sau magazinul „x". Este evident că ei au în vedere pe lângă capitalul tangibil al acestora şi capitalul intangibil. Din cele prezentate, rezultă cu pregnanţă rolurile multiple şi esenţiale pe care le au cunoştinţele în economia contemporană, care, practic, nu ar mai putea funcţiona şi supravieţui fără acestea.

1.2. Proprietatea şi capitalul intelectual 1.2.1. Proprietatea intelectuală, fundamentul economic al economiei bazate pe cunoştinţe Aşa cum se ştie de către toţi cei interesaţi în domeniul ştiinţelor economice, fundamentul fiecărui nou tip de economie - sclavagistă, feudalistă, socialistă (comunistă) sau capitalistă - 1-a constituit un nou tip de proprietate, caracterizată prin conţinut şi relaţii între oameni, cu o pronunţată specificitate, referitoare la obiectul proprietăţii şi la condiţiile participării lor la activităţile şi rezultatele economice (şi nu numai), esenţialmente diferite faţă de precedentul tip de economie. Întotdeauna, natura proprietăţii a determinat configuraţii specifice sistemului economic general, modalităţi şi proporţii sensibil diferite de participare a oamenilor la împărţirea rezultatelor activităţii economice, cu multiple consecinţe de esenţă în toate planurile activităţii umane: economic, social, politic, cultural etc.

Iată de ce este esenţial să examinăm dacă revoluţia cunoştinţelor şi noile funcţii ale acestora determină schimbări în natura proprietăţii şi dacă acestea reprezintă elemente radical diferite comparativ cu cele ce definesc natura proprietăţii actualului sistem economic, de tip capitalist sau postindustrial. Analizele efectuate de noi au dus, în esenţă, la două concluzii majore: a)Până în ultimele decenii cunoştinţele nu au format obiectul proprietăţii decât în mod sporadic. Numai începând cu ultimele două-trei decenii se constată o proliferare a lor şi apariţia unor forme noi de proprietate asupra cunoştinţelor, denumită proprietate intelectuală, cu un conţinut specific şi cu un impact substanţial asupra activităţilor economice. b)Proprietatea intelectuală are un conţinut sensibil diferit faţă de proprietatea clasică asupra pământurilor, clădirilor, echipamentelor, produselor etc. care determină alte structuri, mecanisme şi relaţii de producere, utilizare, posedare, valorificare şi însuşire a valorilor economice. Principalele trăsături specifice ale proprietăţii intelectuale sunt prezentate succint în continuare: 1.Proprietatea intelectuală, întrucât are drept conţinut principal cunoştinţele, este predominant dematerializată, nefiind cel mai adesea tangibilă. Ca urmare, exercitarea drepturilor de posesiune, decizie, utilizare şi uzufruct - aferente proprietarilor - se schimbă radical comparativ cu proprietatea asupra bunurilor materiale tangibile. De asemenea, acest tip de proprietate generează interese şi motivaţii de grup şi individuale, sensibil diferite faţă de perioadele anterioare, ce se vor reflecta în noi legităţi şi mecanisme economice şi sociale, în mod direct şi în cele politice, culturale, tehnologice etc. în mod indirect. 2.Proprietatea intelectuală prezintă un grad pronunţat de personalizare datorită încorporării adesea, pe lângă cunoştinţe explicite, şi a cunoştinţelor implicite. în plus, frecvent, în proprietatea intelectuală certificată şi protejată este imposibil de integrat totalitatea cunoştinţelor generate de persoana sau persoanele implicate în procesele de creare a respectivei proprietăţi. Această situaţie determină trei consecinţe principale: relativitatea valorii şi respectiv preţului proprietăţii intelectuale, deoarece aceleaşi cunoştinţe noi generate şi posedate şi/sau vândute de o persoană cu competenţă şi un spirit intreprenorial ridicat dobândeşte, sau are valoare de piaţă mult mai mare decât aceleaşi cunoştinţe generate, posedate şi/sau vândute de persoane cu competenţă şi spirit intreprenorial inferioare; deţinerea pe mai departe de avantaj competitiv de către persoanele care au generat proprietatea intelectuală, ceea ce motivează agenţii economici să-i implice în procesele viitoare de valorificare a respectivei proprietăţi intelectuale; imprimarea unei anumite relativităţi determinării valorii proprietăţii intelectuale, care este cu atât mai pronunţată cu cât în conţinutul său cunoştinţele implicite au o pondere mai mare.

3. Proprietatea intelectuală prezintă adesea fluiditate şi volatilitate ridicate, datorită naturii cunoştinţelor încorporate şi a dependenţei într-o măsură apreciabilă a utilităţii şi valorii lor de evoluţiile contextuale din domeniul implicat, frecvent foarte dinamice şi inedite. Ca urmare, stocarea proprietăţii intelectuale este dificilă şi adesea riscantă, întrucât în perioade scurte se poate pierde o parte apreciabilă a valorii de piaţă a respectivei proprietăţi sau chiar în totalitate, irosindu-se îndelungate şi intense eforturi creative. 4.Aceeaşi proprietate intelectuală poate fi utilizată concomitent şi independent în două sau mai multe organizaţii. Ea generează valoare adăugată simultan în mai multe organizaţii, ceea ce nu poate să realizeze nici un element al proprietăţii tangibile. Ca urmare, proprietarul respectivei proprietăţi intelectuale poate să o vândă mai multor firme, fireşte în baza unor contracte care să reglementeze în acest mod comercializarea sa. Prin vânzarea şi utilizarea concomitentă a aceleiaşi proprietăţi intelectuale mai multor clienţi este posibil ca valoarea comercială, capacitatea de a produce profit a cunoştinţelor implicate, să se diminueze la nivelul unei organizaţii sau chiar pe plan mai larg. Proprietatea intelectuală se poate dubla, tripla etc. (multiplica) din punct de vedere al utilizării şi valorificării sale în procesele economice, ceea ce determină o creştere substanţială a productivităţii muncii şi o diminuare a investiţiilor şi costurilor unitare. 5.Proprietatea intelectuală, spre deosebire de proprietatea clasică, nu se uzează fizic prin utilizarea sa în cadrul proceselor economice. Dimpotrivă, întrucât, prin utilizarea respectivelor cunoştinţe, acestea se dezvoltă şi se amplifică prin inovare, generându-se şi integrându-se în cadrul său noi cunoştinţe, care le măresc valoarea şi valoarea de întrebuinţare. Dispare astfel presiunea uzurii fizice la care sunt supuse toate proprietăţile şi capitalurile materiale, preponderente în economia de tip capitalist. 6.Rapiditatea proceselor de inovare, de înnoire a cunoştinţelor, reflectată în ciclul scurt de viaţă al acestora şi în tendinţa de diminuare a sa, cauzează o viteză mare de uzură morală a proprietăţii intelectuale. In consecinţă, este necesară valorifi carea cât mai rapidă a proprietăţii intelectuale pentru a evita devalorizarea sa înainte de exercitarea de facto a dreptului de uzufruct al proprietarului său. în plus, contracararea producerii uzurii morale a cunoştinţelor, care reprezintă conţinutul unei anumite proprietăţi intelectuale, induce un impact stimulativ asupra produ cerii şi valorificării în continuare de noi cunoştinţe, de noi proprietăţi intelectuale. 7.Proprietatea intelectuală, prin utilizare în procesele economice, poate genera atât produse clasice, cât şi produse cunoştinţe, a căror valoare este reprezentată în cvasitotalitate numai de cunoştinţele încorporate şi nu de cheltuieli pentru factori de producţie materiali (materii prime tangibile, mijloace de muncă etc). Tendinţa este de amplificare rapidă a generării de către capitalul intelectual de produse cunoştinţe sau de produse care, chiar dacă iau forma materială, conţin în mare măsură cunoştinţe, care reprezintă partea principală din structura valorii şi preţului acestora.

8.Specificul proprietăţii intelectuale face nu rareori dificilă separarea juridică,

economică şi operaţională a dreptului de posesiune al proprietarilor, de drepturile de decizie, de utilizare şi de uzufruct. Deosebit de importantă este relaţia dintre drepturile de posesiune şi, respectiv, de utilizare a cunoştinţelor care reprezintă conţinutul capitalului intelectual. Apar situaţii complicate, dificil de rezolvat, întrucât dreptul de posesiune al proprietarului asupra cunoştinţelor respective nu garantează şi exercitarea de facto a celorlalte trei drepturi, inclusiv a dreptului de utilizare. În plus, prin utilizarea capitalului intelectual, frecvent se produce, datorită inovării, a generării de noi cunoştinţe, o creştere a performanţelor şi valorii acestuia. 9.Amplificarea caracterului participativ al generării cunoştinţelor, mai ales în domeniile de vârf, caracterizate prin complexitate şi dinamism ridicate, generează dificultăţi majore în stabilirea paternităţii lor şi pe această bază a proprie tarilor de jure şi în utilizarea şi valorificarea respectivelor cunoştinţe în cadrul organizaţiei în care au fost produse şi în afara sa. Soluţia din ce în ce mai frecvent folosită în asemenea situaţii rezidă în brevetarea noilor tehnologii, produse, programe de calculator etc. pe numele întregului grup implicat nemijlocit în procesele de generare a lor. În mod analog, amplificarea caracterului participativ al proceselor de utilizare a cunoştinţelor, în decursul cărora are loc generarea de noi cunoştinţe şi dezvoltarea celor existente, face dificilă stabilirea drepturilor de posesiune asupra lor, ca şi a celor de decizie, utilizare şi uzufruct în continuare. 10.Practica demonstrează că există posibilitatea generării concomitente de cunoş tinţe identice de către persoane sau grupuri de persoane diferite, care lucrează în mod independent, fără să colaboreze sau chiar fără să ştie de existenţa celorlalţi. în condiţiile actuale, când are loc o intensificare fără precedent a activităţii inovative şi - în diferite zone ale mapamondului - specialişti şi grupe de specialişti se ocupă de aceleaşi probleme şi caută soluţii pentru aceleaşi cereri ale pieţei de produse sau servicii, exprese sau potenţiale, frecvenţa unor astfel de cazuri se multiplică, cu tendinţa de creştere. În asemenea situaţii, apare problema dificilă a stabilirii dreptului de proprietate asupra respectivelor cunoştinţe şi asupra comercializării lor. 11.Specificitatea cunoştinţelor care formează obiectul proprietăţii intelectuale face deosebit de dificilă protecţia lor. Apare un nou tip de furt, practicat pe scară largă în prezent, dar cvasiinexistent în economiile precedente, şi anume furtul valorii de întrebuinţare a proprietăţii intelectuale. Cu alte cuvinte, deşi proprietarul deţine proprietatea asupra cunoştinţelor, pe care şi-a înregistrat-o la organismele abilitate, şi nu o înstrăinează, prin scurgeri de informaţii sau prin „preluarea" pe baza analizei produselor a cunoştinţelor, alte persoane folosesc aceste proprietăţi ca şi cum ar fi ale lor, fără să plătească preţul aferent. Este bine cunoscută situaţia actuală, când China produce anual mărfuri de zeci de miliarde de dolari, folosind cunoştinţele generate cu mari eforturi şi cheltuieli de concurenţii lor din SUA, UE sau Japonia, prin copierea produselor respective, fără a plăti drepturile de autor

apitolul 1 ' Economia bazată pe cunoştinţe 41

cuvenite proprietarilor respectivi, fără a cumpăra licenţe, patente etc. In plus, apare şi posibilitatea de a fura proprietatea intelectuală fără ca proprietarul să conştientizeze producerea furtului şi implicit fără a reacţiona, întrucât aparent, dar şi de facto, el îşi exercită dreptul de proprietar, fără ca acesta să aibă ca subiect cunoştinţele furate din proprietatea sa intelectuală. Aceste elemente conferă protecţiei proprietăţii intelectuale o importanţă social-economică majoră şi un conţinut sensibil diferit faţă de cele ale protecţiei proprietăţii clasice. 12. Valoarea noilor cunoştinţe care formează obiectul proprietăţii intelectuale creşte prin informarea pieţei şi a potenţialilor clienţi asupra existenţei şi utilităţii, motivând eforturile şi costurile de difuzare a lor. În acelaşi timp însă, se amplifică şi dificultatea protejării lor, creşte riscul „furtului" de către alte persoane sau organizaţii şi a valorificării lor, nerespectând drepturile de posesiune, decizie, utilizare, uzufruct ale proprietarului legitim asupra respectivelor cunoştinţe. 13.Coexistenţa şi conlucrarea între posesorii proprietăţilor intelectuale şi posesorii proprietăţilor clasice, cu conţinut tangibil, atunci când sunt diferiţi, ridică probleme noi, total diferite faţă de practicile anterioare şi care impun schimbarea radicală a legislaţiei privind proprietatea şi activităţile economice şi implicit a organizaţiilor şi instituţiilor economice şi/sau cu atribuţii economice. Va fi necesar să se proiecteze legislaţia de reglementare a protecţiei şi utilizării proprietăţii intelectuale, mult mai cuprinzătoare şi operaţională decât legile privind protecţia proprietăţii intelectuale adoptate în majoritatea statelor lumii în ultimul deceniu. Concomitent, vor trebui proiectate noile instituţii specifice ce nu se pot rezuma la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), care să asigure corectitudinea şi operaţionalitatea aplicării legislaţiei privind proprietatea intelec tuală, concomitent cu stimularea generării şi utilizării eficiente a cunoştinţelor. Simultan, se impune modificarea întregului mecanism de funcţionare a economiilor naţionale şi mondiale astfel încât să creeze cadrul şi structurile favorizante producţiei şi managementului performant ale proprietăţii şi capitalului intelectual în toate zonele şi tipurile de organizaţie. 14.Dezvoltarea şi preponderenţa proprietăţii intelectuale la nivel macroeconomic se va reflecta şi în schimbări în sursele dezvoltării şi în structura economică a fiecări ţări şi a fiecărei zone economice internaţionale. Fenomene economico-sociale gen Microsoft sau Nokia vor fi mult mai frecvente, fireşte, îndeosebi în mediile economice naţionale şi internaţionale favorizante producerii, utilizării, comerciali zării, stocării, protecţiei şi valorificării cunoştinţelor. Concomitent, într-un număr din ce în ce mai mare de firme clasice, cunoştinţele vor avea un rol esenţial. În aceste condiţii structurile economice vor dobândi noi configuraţii, mai surprinză toare decât cele apărute recent în ţările cele mai dezvoltate ale lumii, perfor manţele economice naţionale şi internaţionale obţinându-se cu consumuri din ce în ce mai mici de resurse materiale tangibile, dar cu consumuri predominante de cunoştinţe şi cu focalizarea asupra produselor cunoştinţe. Dinamismul şi

fluiditatea activităţilor şi structurilor economice se vor amplifica treptat, derularea lor bazându-se pe noi legităţi şi mecanisme. 15. În mod corespunzător şi structura socială a populaţiei se va modifica. Categoriile sociale a căror activitate are un conţinut predominant intelectual vor fi majoritare cantitativ şi calitativ în cadrul societăţii. Managerii, specialiştii, consultanţii, trainerii, indiferent de profesiuni şi posturi, focalizaţi asupra generării, utilizării şi valorificării cunoştinţelor, vor fi din ce în ce mai numeroşi şi vor exercita o influenţă determinantă în managementul economiei şi al societăţii. Gradul de omogenizare economică şi socială a populaţiei se va amplifica, în condiţiile în care elitelor le vor fi recunoscute capacităţile şi li se va facilita manifestarea lor în interesul dezvoltării economice şi sociale. Elitele de profesionişti, focalizate pe cunoştinţe, se vor impune treptat în toate domeniile şi ramurile de activitate. Motivaţiile principale ale eforturilor şi performanţelor acestora, ţin în primul rând de natura proceselor de muncă exercitate, de satisfacţia obţinerii de succese, de manifestarea într-un mediu stimulativ producerii şi utilizării eficace a cunoştinţelor. Motivaţiile material-financiare pentru aceste elite, absolut necesare desigur, nu vor fi primordiale. Toate aceste schimbări vor necesita câteva zeci de ani, dar ritmul producerii lor va fi foarte rapid, surprinzând nu puţine persoane şi centre de putere politică, economică sau socială. Ca orice procese esenţialmente noi, implementarea lor se va face cu tensiuni, cu poticneli, cu împotriviri chiar, mai ales în acele zone ale globului în care elitele politice şi economice nu înţeleg sensul evoluţiilor cu caracter obiectiv şi nu optează pentru calea înţeleaptă a integrării acţiunilor în schimbările aferente construirii economiei şi societăţii bazate pe cunoştinţe. Factorul determinant al impunerii noii economii bazate pe cunoştinţe îl va reprezenta - ca întotdeauna pe parcursul omenirii atunci când s-a trecut la un nou tip de economie - creşterea productivităţii şi performanţelor economice determinate de proprietatea intelectuală.

1.2.2. Definirea şi structura capitalului intelectual În literatura de specialitate se utilizează pe scară largă termenul şi respectiv conceptul de capital intelectual, în care se regăseşte şi capitalul cunoştinţe, la care ne-am referit anterior. Având în vedere strânsa conexiune dintre capitalul cunoştinţe şi capitalul intelectual, precum şi faptul că ultimul este frecvent analizat de specialişti, îl abordănîin continuare. În viziunea lui Thomas Stewart [26], capitalul intelectual conţine, pe lângă capitalul cunoştinţe, şi persoanele, echipamentele şi reţelele în care sunt încorporate şi care partcipă la procesele de creiare de produse şi servicii, de substanţă economică. În figura nr. 9 sunt prezentate detaliat componentele capitalulu întelectual delimitate de acest specialist. Tendinţa este de diminuare a ponderii capitalului fizic în ansamblul elementelor care participă la obţinerea produselor, serviciilor etc.

De precizat însă, că nu toţi specialiştii subscriu la abordarea prezentată anterior, care este şi cea mai răspândită. Spre exemplu, consultantul indian C. Srinivasan [22] afirmă că în cadrul capitalului intelectual al unei firme sunt două componente: •cunoştinţele de bază ale organizaţiei, ce sunt încorporate în toate activităţile, sistemele şi procesele din cadrul său; o parte dintre ele sunt înscrise în documente (instrucţiuni, standarde, metodologii, ghiduri, strategii etc); •cunoştinţele şi valorile suplimentare individuale ale salariaţilor; se apreciază că circa 42% din capitalul intelectual se află în minţile salariaţilor focalizaţi pe cunoştinţe, de care economia beneficiază numai într-o măsură relativ redusă. După cum se poate lesne observa, specialistul indian pune practic semnul egalităţii între capitalul cunoştinţe şi capitalul intelectual. Optăm pentru prima definire şi abordare a capitalului intelectual, din următoarele raţiuni: •capitalul, în accepţiunea economică, nu înseamnă numai elemente ce au valoare recunoscută pe piaţă, ci şi pjtrticipare la producerea şi/sau comercializarea de produse, servicii etc. Ori, cunoştinţele sunt parţial încorporate în anumite echipamente, utilaje, care servesc desflşurâni__acţivitaţilor economice, fiind dificil, în practică să fie delimitate şi separate de acestea; •cunoştinţele cele mai performante sub aspect tehnic şi economic sunt integrate, într-o măsură crescândă, în echipamente, utilaje - automatizate, computerizate, cibernetizate etc. - cu rol major în desfăşurarea activităţilor economice; •separare'a cunoştinţelor de echipamentele sofisticate ce încorporează ample cunoştinţe şi sunt foarte productive nu prezintă, din punct de vedere pragmatic, interes şi utilitate semnificative.

1.2.3. Caracteristicile capitalului intelectual Capitalul intelectual prezintă şase caracteristici majore_’30] pe care se bazează capacitatea sa impresionantă de a crea valoare adăugată (vezi figura nr. 10) Potenţarea celorlalte resurse ale economiei şi firmei bazate pe cunoştinţe Dependenţa puternică a valorii sale de caracteristicile şi gradul de motivare a persoanelor implicate în utilizarea sa

Structura sa valorică este sensibil diferită comparativ cu structura capitalului firmelor actuale Capitalul intelectual Capacitatea ridicată a capitalului intelectual de a se multiplica

Investiţiile în capitalul intelectual generează aproape întotdeauna ample investiţii complementare

Circuitul capitalului intelectual prezintă o pronunţată specificitate Figura nr. 10. Caracteristicile capitalului intelectual

a)

Capitalul intelectual poate potenţa celelalte resurse din economie şi firmă, întrucât cunoştinţele pe care el Ie încorporează pot înlocui în produsele pe care le realizează, într-o măsură mai mare sau mai mică, o parte dintre cheltuieli şi/sau dificultatea de a le manipula şi transporta, aferente activelor fizice şi/sau pot amplifica veniturile generate de folosirea acestor active. „Energia, oamenii, spaţiile, vehiculele etc, necesare să muţi fizic produsele dintro ţară în alta, devin dintr-o dată o problemă, un punct slab chiar în epoca în care biţii de informaţii care nu au greutate, mărime sau culoare, se mişcă cu viteza luminii", afirma Negroponte, directorul Laboratorului Media de la Institutul Tehnologic din Massachusets. În aceste condiţii, întreprinderile caută modalităţi de a reduce dependenţa de resursele fizice grele, voluminoase etc. Spre exemplu, Citigroup, unul din marile holdinguri financiare din lume, înfiinţat acum câţiva ani, şi-a propus ca în 2010 să aibă un miliard de clienţi care să le utilizeze cecurile de călătorie. Obiectivul se apreciază că este fezabil, utilizând mijloacele specifice capitalului intelectual — un anumit soft

Capitolul 1 ' Economia bazată pe cunoştinţe

45

pentru web-site-uri, maşini automate de utilizat cecuri de călătorie şi de furnizat numerar, cârduri inteligente, telefoane mobile etc. în aceste condiţii, clienţii Citigroup pot să-şi utilizeze cecurile de călătorii şi să obţină şi să folosească numerar fără a apela - modalitate tradiţională - la o bancă. Pentru a deservi acelaşi număr de clienţi, Citigroup ar fi avut nevoie, utilizând modalităţile clasice - predominante absolut până acum câţiva ani - de 250.000 de filiale teritoriale, practic imposibil de realizat din toate punctele de vedere: financiar, managerial, operaţional etc. b)Dependenţa puternică a valorii capitalului intelectual şi a capacităţii sale de a produce valoare adăugată de cunoştinţele, abilităţile de a le utiliza eficace şi de gradul de motivare a persoanelor implicate în folosirea sa. Deci, spre deosebire de alte forme de capital - mai puţin capitalul uman - valoarea capitalului intelectual are o puternică determinare umană şi managerială. Aceleaşi cunoştinţe puse în operă în contexte umane şi manageriale diferite vor avea, practic, altă valoare şi vor genera o altă cantitate de valoare adăugată. Din acest punct de vedere, capitalul intelectual se aseamănă cu capitalul uman, de care este, de altfel, foarte strâns legat. în consecinţă, aceste elemente trebuie avute în vedere cu prioritate în utilizarea capitalului intelectual. c)Structura valorică a capitalului intelectual, în condiţiile economiei bazate pe cunoştinţe, este sensibil diferită faţă de structura capitalului clasic din firmele capitaliste tradiţionale. în cadul său, ponderea predominantă o reprezintă cheltuielile cu elementele intangibile, cheltuielile cu elementele tangibile fiind mici, uneori lipsind chiar. Ca urmare, se modifică şi structura valorii produselor cunoştinţe. în cadrul său, principalele cheltuieli se referă la elementele intangibile - l a salarizarea şi trainingul specialiştilor, cercetaredezvoltare, managernentul proceselor de tratare a cunoştinţelor, consultanţa primită din exterior, marketingul cunoştinţelor etc. - elementele tangibile cheltuielile cu materiile prime, uzura şi întreţinerea echipamentelor, utilităţile etc. fiind reduse. Creşterea ponderii cu cheltuielile privind elementele intangibile şi implicit reducerea celor materiale se produc treptat la cvasitotalitatea produselor, inclusiv a celor fabricate de industriile tradiţionale. De asemenea, la aproape toate categoriile de produse, are loc şi o schimbare a structurii cheltuielilor cu munca_vie pe unitatea de produs sau de serviciu, în__sensu1 diminuării costurilor aferente salariaţilor care utilizează nemijlocit mijloacele de muncă care produc direct, fizic, produsele respective, concomitent cu creşterea costurilor cu munca vie aferente salariaţilor bazaţi pe cunoştinţe, managerilor, consultanţilor, trainerilor etc, şi cu alte elemente_intangibile. Atât la determinarea valorii capitalului intelectual, cât şi a produselor obţinute prin utilizarea sa, apar probleme „delicate" datorate inadecvenţei totale sau parţiale a abordărilor contabile, financiare şi comerciale utilizate în prezent în aceste scopuri. d)Capacitatea de multiplicare foarte mare a capitalului intelectual este o altă caracteristică ce explică de ce devine mai important decât celelalte forme de capital. Capitalurile fizice şi financiare au o capacitate limitată de a se multiplica, ce nu poate fi amplificată prea mult. În schimb, capacitatea de

multiplicare a capitalului intelectual - afirmă profesorul Lev Baruch de la Universitatea din New York – se amplifică continuu, fiind practic nelimitată. Spre exemplu, un avion poate zbura într-un anumit interval de timp, numai pe o anumită rută. În schimb, un sistem de rezervare a locurilor în avioane poate fi acelaşi, folosit în aceeaşi perioadă pentru a face rezervări de sute de mii sau milioane de persoane care vor să zboare în sute de curse. Practic, singura limită pentru un astfel de sistem este numărul de persoane existente pe glob, care vor şi au posibilitatea să zboare. e) Investiţiile în capitalul intelectual generează aproape întotdeauna investiţii complementare, generând o masivă alimentare a spiralei investiţiilor şi creării de valoare adăugată. Spre exemplu, studiile demonstrează că pentru fiecare dolar sau euro investit în computere, se efectuează investiţii de alţi nouă dolari sau euro în econo mic al acestora - pe lângă active intangibile, cum ar fi cercetarecrearea de noi locuri de muncă dezvoltare, trainingetc. Efectul îl reprezintă creşterea productivităţii muncii - O dovadă în acest sens o reprezintă amplificarea productivităţii muncii în SUA după 1994, de 2,8% anual, dublu faţă de perioada precedentelor două decenii. Ori, opîmîle a~nume"rbşi aşa cum se ştie, după 1990, în SUA s-a investit masiv în informatică, telecomunicaţii, training,management, servicii, infirmând opiniile multor economişti care se îndoiau de efectele economice ale acestor investiţii. Explicaţiile principale ale efectelor economice substanţiale ale investiţiilor în capitalul intelectual rezidă în cele patru roluri pe care cunoştinţele, principala sa componentă, o au şi la care ne-am referit în paragraful 1.5. Din toate cele prezentate rezultă cu pregnanţă că prin cunoştinţe, prin capitalul intelectual, companiile dobândesc avantaje competitive care le diferenţiază de concurenţii lor şi pe piaţă. care le pot permitei te să fie deosebit de competitive În final, o ultimă remarcă. Eficienţa capitalului intelectual se evaluează nu numai financiar, ci şi uman, comercial, procesual şi prospectiv, încercându-se să se surprindă multitudinea de efecte majore cunatificabile şi necuantificabile pe care le generează la nivel micro- şi respectiv macroeconomic. Este important, subliniază specialistul Carey Wick [35], ca evaluarea să se facă nu din punct de vedere contabil, ci dintr-o perspectivă managerială pornind de la experienţa de succes a companiei EDS, ce utilizează 120.000 de salariaţi în 44 de ţări şi care poate fi extrapolată, fireşte cu adaptări, la nivelul întregii economii.

1.3. Conceptul de economie bazată pe cunoştinţe

1.3.1. Fundamentele economiei bazate pe cunoştinţe Înainte de definirea şi caracterizarea economiei bazate pe cunoştinţe, considerăm oportună prezentarea celor trei elemente care - în opinia lui Thomas Stewart [30] -reprezintă pilonii sau fundamentele economiei bazate pe cunoştinţe, esenţa acestui nou tip de economie .

a) Cunoştinţele devin conţinutul proceselor de cumpărare, vânzare şi producţie. Pentru a ilustra această trăsătură, el foloseşte numeroase exemple: suma cheltuită anual în SUA pentru reclamă este de 73 miliarde $; în preţul pastei de dinţi cheltuielile de cercetare-dezoltare şi reclamă reprezintă peste 50%; un exemplar din ziarul New York Times, publicat zilnic, conţine 150.000 de cuvinte, la fel ca o carte groasă etc. b) Activele cunoştinţe - componentă a capitalului intelectual - au devenit mai importante decât activele financiare sau tehnico-materiale. Dacă în perioada anterioară pentru a localiza o companie ne refeream la halele, presele, depozitele sau turbinele sale, adică la activele fizice -, în prezent abordarea tinde să se schimbe. Multe categorii de firme agenţii de publicitate, firme de consultanţă, întreprinderi de service, centre de designe, agenţii turistice, firme de informatică etc. deţin foarte puţine active fizice, ele fiind cunoscute mai ales prin mărcile lor. Potrivit unor cifre, în SUA, pentru a obţine vânzări de un dolar, se consumă cu 20% mai puţin capital tehnico-material (active) decât acum_două decenii; la nivelul SUA aceasta înseamnă o reducere a capitalului necesar realizării PIB-ului cu circa 530 miliarde $ [29]. c) Valorificarea cunoştinţelor, a capitalului intelectual, obţinerea proprietăţii în cadrul economiei de piaţă necesită o nouă terminologie, noi metode şi tehnici manageriale, noi tehnologii şi - nu în ultimul rând - noi strategii. Cu alte cuvinte economia bazaţă pe cunoştinţe reprezintă un nou tip de economie şi ca atare necesită un nou aparat conceptual pentru a o descrie, explica şi înţelege şi - pe această bază - o nouă abordare. În plan managerial, al strategiilor, metodelor, tehnicilor etc. la care se referea Stewart, este nevoie de un nou tip de management. Abordările manageriale ce predomină în present, sunt bazate - aşa cum sublinia Peter Drucker - pe un model de companie centrat pe resurse fizice, care a devenit irelevant. În consecinţă, este necesară conturarea unui nou tip de organizaţie întreprinderea bazată pe cunoştinţe - şi a unui nou tip de management — managementul bazat pe cunoştinţe. Desigur că asupra acestor trei fundamente pot exista anumite reţineri, în special în ceea ce priveşte capacitatea lor de a sintetiza chintesenţa economiei bazate pe cunoştinţe. Considerăm însă că ele reuşesc să aducă în prim-plan trăsăturile distinctive, de esenţă, ale economiei bazate pe cunoştinţe.

1.3.2. Definirea economiei bazate pe cunoştinţe Opiniile specialiştilor referitoare la definirea economiei bazate pe cunoştinţe sau a noii economii diferă încă între limite foarte largi. Spre exemplu, Daniela Archibugi şi Bengt Ake Lundvall, într-o recentă carte [1], definesc noua economie ca fiind dominată mai mult de influenţele globale şi de viteza, adesea în timp real, a comunicaţiilor şi informaţiilor, indiferent de distanţă. Ei consideră că trăsăturile sale de bază sunt globalizarea şi digitalizarea caracterizate prin conferirea de intangibilitate tranzacţiilor internaţionale, atât comerciale, cât şi de investiţii directe. Noua economie se concretizează în apariţia de noi companii şi de noi ramuri industriale. Examinarea acestei definiţii relevă că, de fapt, autorii abordează noua economie aproape numai din perspectiva informatizării şi internaţionalizării. Ei nu fac distincţia,

esenţială, între informaţii şi cunoştinţe, fără de care „noua economie" nu poate exista.. Deşi conţine anumite elemente valoroase, în opinia noastră, această definire a noii economii nu poate satisface, întrucât nu sesizează modificările de esenţă ale fenomenelor economice. Considerăm că ea reprezintă o interesantă şi utilă definire a „noii economii" doar pentru faza sa de tranziţie spre economia bazată pe cunoştinţe. Specialistul Thomas Stewarţ abordează mult mai profund economia bazată pe cunoştinţe, denumind-o ca atare şi neutilizând termenul de noua economie. Astfel, el precizează [29] că „economia bazată pe cunoştinţe are în vedere - fiindcă este o economie -banii, în contextul cumpărării, producerii şi vânzării cunoştinţelor". Economia Bazată pe Cunoştinţe se fundamentează pe capitalul intelectual, care nu se referă - aşa cum s-a arătat deja - la boom-ul iraţional acţiunilor companiilor focalizate pe Internet şi nici la exagerările privind web-urile şi tehnologiile de vârf. Cunoştinţele pe care se bazează noua economie sunt tot atât de importante pentru firmele cu un nivel tehnic scăzut, organizaţiile non profit, agenţiile guvernamentale, ca şi pentru firmele focalizate pe tehnica de vârf. în acest sens este citat fostul preşedinte al Companiei General Electric, legendarul Jack Welsh, care afirma: „o ideea bună nu se rezumă la o idee din biotehnologie. O idee bună este să te ocupi de un proces care necesită o durată de şase zile şi să-l reduci la o singură zi. Noi obţinem creşteri ale productivităţii muncii de 6-7% în cea mai mare parte cu astfel de idei. Fiecare persoană poate să aibă o asemenea contribuţie". Definiţia lui Stewart evidenţiază faptul că în economia bazată pe cunoştinţe elementul economic reflectat în situarea în prim-plan a performanţelor economice rămâne esenţial. Ceea ce se schimbă este fundamentul obţinerii acestor performanţe economice. O a doua contribuţie majoră a lui Stewart rezidă în „demitizarea cunoştinţelor", relevând că acestea nu se rezumă la tehnologiile de vârf, informatică etc. Cunoştinţele sunt considerate în sensul abordării realizate la începutul acestui capitol, cu accent pe finalitatea lor economică, pe generarea de valoare adăugată, indiferent de natura lor, de gradul de sofisticare şi de modernitate ale informaţiilor conţinute. ' Bine cunoscuta organizaţie internaţională OCDE [46] a formulat, prin specialiştii săi, următoarea definiţie_a economiei bazate pe cunoştinţe: „economia bazată în mod direct pe producţia, distribuţia_şi utilizarea_cunoştinţelor şi informaţiilor". Această definiţie a fost preluată rapid în numeroase ţări dezvoltate pentru a prefigura viitorul economic. Fără îndoială, această definire a economiei bazate pe cunoştinţe prezintă un plus de consistenţă, comparativ cu precedentele, reuşind într-o formă sintetică să evidenţieze specificitatea conţinutului său. Pornind de la aceste definiţii, de la elementele pe care le cuprind o bună parte din conceptele consacrate ale precedentelor tipuri de economie cunoscute de omenire, ne permitem să formulăm o altă variantă de definire a economiei bazate pe cunoştinţe: în esenţă, economia bazată pe cunoştinţe se caracterizează prin transformarea cunoştinţelor în materie primă, capital, produse, factori de producţie esenţiali ai economiei şi prin procese economice în cadrul cărora generarea, vânzarea, cumpărarea, învăţarea, stocarea, dezvoltarea, partajarea şi protecţia cunoştinţelor devin predominante şi condiţionează decisiv obţinerea de profit, asigurarând totodată sustenabilitatea economiei pe termen lung.

După opinia noastră şi a altor specialişti în domeniu, această variantă de definire a economiei bazate pe cunoştinţe aduce în plus următoarele elemente: -Indică rolurile, funcţiile economice pe care le au cunoştinţele în cadrul proceselor economice, evidenţiind multidimensionalitatea şi caracterul lor. -Precizează tipurile de transformări, de operaţii, la care sunt supuse cunoştinţele în cadrul circuitului economic al cărui conţinut principal îl reprezintă şi care generează valoare adăugată. -Statuează relaţia de condiţionalitate ce există între obţinerea de performanţă economică şi asigurarea sustenabilităţii economiei, pe de o parte şi, derularea ansamblului proceselor de tratare a cunoştinţelor şi de utilizare a capitalului intelectual, integrând, fireşte, şi celelalte resurse clasice - tehnico-materiale, umane, financiare şi informaţionale, pe de altă parte. Relevarea naturii calitativ superioare şi a specificităţii economiei bazate pe cunoştinţe nu semnifică, în nici un fel o abordare unilaterală a sistemului economic. În mod firesc, sistemul economiei bazate pe cunoştinţe nu se reduce doar la cunoştinţe. Toate elementele pe care ştiinţele economice le-au statuat drept inputuri ale activităţii economice se menţin. Ceea ce se modifică este ponderea lor în cadrul circuitelor economice şi, parţial, natura şi modalitatea lor de manifestare, în condiţiile în care cunoştinţele şi procesele axate asupra lor au, de regulă, rolul decisiv. Fără nici o îndoială că, întotdeauna, procesele economice, oricât de mult se vor schimba, vor continua să necesite şi resurse umane, tehnico-materiale, financiare etc, dar în configuraţii şi mecanisme superioare, rezultat al acumulărilor şi evoluţiilor din perioadele precedente. Pe măsura construirii economiei bazate pe cunoştinţe, a extinderiii şi aprofundării analizelor şi studiilor care-i sunt consacrate, va creşte şi capacitatea noastră de a o înţelege, cunoaşte, proiecta şi modela. Deosebit de important este faptul că factorii politici din numeroase ţări au receptat trecerea la noul tip de economie şi se implică prin strategii şi politici în construirea sa. Un apogeu în această privinţă 1-a reprezentat summitul UE de la Lisabona, unde s-a stabilit ca obiectiv fundamental pentru ţările care formează această organizaţie construirea economiei bazate pe cunoştinţe până în anul 2010.

1.3.3. Trăsăturile definitorii ale economiei bazate pe cunoştinţe Pentru aprofundarea înţelegerii conceptului de economie bazată pe cunoştinţe, este esenţială cunoaşterea principalelor sale caracteristici pe care le prezentăm succint : (vezi figura nr. 11 ) . • Primordialitatea cunoştinţelor în toate sferele activităţii economice, datorită impactului decisiv pe care îl au asupra funcţionalităţii şi performanţelor organizaţiilor. În procesele de producţie, cunoştinţele_reprezintă adesea un input mai important pentru obţinerea performanţelor decât pământul, banii sau munca.

Creşterea rapidă a valorii proprietăţii intelectuale, care va deveni, treptat, majoritară în economie Primordialitatea cunoştinţelor în toate componentele economiei Fundamentarea avantajului competitiv al economiilor, ramurilor economice şi firmelor, predominant pe diferenţele în cunoştinţele posedate şi utilizate

Concentrarea activităţilor economice asupra cunoştinţelor şi producerii de bunuricunoştinţe. Specificitatea pronunţată a capitalului cunoştinţe Fundamentarea activităţilor economice pe resurse intangibile Predominarea absolută a intelectualizării proceselor de muncă în economie Proliferarea echipamentelor şi produselor simbolice Diviziunea muncii la nivel micro-, mezo-, macro- şi mondosistem tinde să reflecte distribuirea cunoştinţelor Multiplicarea rapidă a salariaţilor axaţi pe cunoştinţe, ce vor deveni majoritari în resursele umane ocupate

Globalizarea anumitor activităţi generatoare de valoare adăugată Proliferarea şi diversificarea formelor de asociere economică între organizaţii

Multiplicarea rapidă a firmelor mici, care vor predomina relativ şi absolut în economie

Demasificar ea Ponderea majoritară, în creştere, a serviciilor în ansambi'ji economiei

Dezvoltarea exporturilor la niveluri nemaiîntâlnite, în cadrul cărora cunoştinţele deţin o pondere apreciabilă Amplificarea conceperii şi importanţei tehnologiilor în toate domeniile de activitate, tehnologiile şi reţelele informaţionale devenind precondiţii ale dezvoltării

Dispariţia treptată a frontierelor organizaţiilor

producţiei

Figura nr. 11. Principalele caracteristici ale economiei bazate pe cunoştinţe

Proprietatea intelectuală deţine o pondere apreciabilă în patrimoniile naţionale, în continuă creştere, iar graniţele dintre proprietatea intelectuală şi proprietatea clasică tind să se estompeze, ca urmare a schimbării structurii factorilor de producţie. În economia bazată pe cunoştinţe, aflată la maturitate, proprietatea intelectuală va fi majoritară. Concentrarea activităţilor economice, nu asupra producerii de bunuri, ci asupra tratării informaţiilor, acumulării cunoştinţelor şi producerii de bunuri-cunoştinţe. Cunoştinţele şi bunurile-cunoştinţe tind să devină cele mai căutate şi preţuiţe mărfuri pentru toţi agenţii economici Capitalul cunoştinţe, elemental constitutiv principal al capitalului intelectual, este un capital special, intangibil, fluid, a cărui posesiune în exclusivitate este dificil de asigurat şi care, adesea, poate fi preluat şi reutilizat de alte organizaţii fără acordul proprietarului său. Fundamentarea activităţilor economice nu în primul rând pe resurse tangibile (pământ, clădiri, echipamente), ci pe resurse intangibile, reprezentate de cunoştinţe şi de minţile oamenilor competenţi. Proliferarea echipamentelor şi produselor simbolice, concomitent cu diminuarea relativă a produselor fizice; produsele simbolice se bazează pe informaţii, a căror valoare este independentă de caracteristicile fizice ale acestor bunuri . Cardurile, comerţul electronic, bankingul electronic, pachetele de programe pentru calculatoare, proiecte, consultanţă etc, reprezintă categorii de produse simbolice care vor predomina în economia bazată pe cunoştinţe. Diviziunea muncii, în cadrul economiei, se bazează tradiţional pe posedarea sau accesul la anumite resurse materiale, fireşte, cu ajutorul celorlalte categorii de resurse -financiare, umane etc. în economia bazată pe cunoştinţe, elementul care determină cel mai intens diviziunea muncii la toate nivelurile de organizare a activităţilor economice, tinde să fie cunoştinţele, devansând, de regulă, resursele materiale. Fireşte că cele mai eficace forme de diviziune a muncii se bazează în aceeaşi măsură şi la un nivel destul de ridicat pe posedarea, concomitentă, de cunoştinţe, resurse materiale, umane şi financiare adecvate, armonizate calitativ şi cantitativ. Intelectualizarea crescândă a proceselor de muncă, în general, şi a celor economice în special. Trebuie să menţionăm totuşi că în unele ţări dezvoltate, munca intelectuală este majoritară pe ansamblul societăţii. Spre exemplu, în SUA munca intelectuală a devenit predominantă -la nivelul întregii societăţi - încă din anul 1957, când numărul managerilor, specialiştilor şi funcţionarilor a depăşit numărul muncitorilor. În prezent, în SUA, munca intelectuală este majoritară şi la nivelul economiei în ansamblul său. În condiţiile economiei bazate pe cunoştinţe, procesele de muncă intelectuală în economie vor predomina absolut, cantitativ şi calitativ. O expresie a acestor transformări o reprezintă şi dinamica profesiilor din ţările dezvoltate. Spre exemplu, în Franţa, potrivit unui studiu publicat în revista LvExpress [36], profesiile care în perioada 2000-2010 se Banii au fost, probabil, prima formă simbolică a unui capital, prin intermediul lor înlocuindu-se schimbul în natură, pe bază de barter.

vor amplifica cel mai mult sunt formatorii de personal, cu 100 la sută, asistenţii maternali cu 70 la sută,_cercetătorii cu 68 la sută, specialiştii în comunicaţii cu 47 la sută, managerii şi specialiştii din întreprinderi cu 40la sută, etc. În acelaşi timp se vor reduce în proporţii substanţiale muncitorii aferenţi ramurilor clasice, cum ar fi: în industriile textilă şi încălţăminte cu 54 la sută, în agricultură cu 28 la sută, etc. Demasificarea producţiei, în sensul eliminării necesităţii de a concentra cantităţi mari de resurse fizice şi umane într-o organizaţie, pentru a putea genera performanţe economice viabile. Primii paşi s-au făcut prin sistemele „just in time", prelucrarea industrială bazată pe integrarea computerelor, extinderea muncii la domiciliul salariaţilor telemunca, etc. Concomitent, demasificarea produselor este şi rezultanta „integrării" cunoştinţelor în produse, ceea ce conduce la diminuarea cantităţii de substanţă materială încorporată sau chiar la cvasieliminarea acestora, simultan cu amplificarea parametrilor calitativi. Dispariţia treptată a frontierelor dintre activităţile din cadrul firmei şi dintre firme la nivel sectorial, regional, naţional şi internaţional. Organizarea centrată pe diviziunea muncii şi ierarhie cedează locul organizării fundamentată pe munca în echipă, interschimbabilitatea sarcinilor şi funcţionalitatea interdepartamentală. Se diminuează treptat diferenţele şi graniţele dintre domeniile şi sectoarele de activitate, regiuni, la nivel naţional şi mondial, toate în contextul internaţionalizării şi globalizării activităţilor. Generarea, exploatarea şi perfecţionarea tehnologiilor devin activităţi foarte răspândite şi importante, condiţii de bază pentru supravieţuirea şi performanţele unei părţi apreciabile a întreprinderilor. Mai mult decât atât, tehnologiile şi reţelele informaţionale, care sunt centre de creare, distribuire şi utilizarea cunoştinţelor, devin precondiţii ale dezvoltării economice. Ponderea majoritară, în continuă creştere a sectorului de servicii, în ansamblul economiei, în_deţrimentul sectorului de producţie,, în condiţiile în care serviciile încorporează, în general, un volum superior de cunoştinţe, comparativ cu produsele. Dezvoltarea şi amplificarea exporturilor, ca urmare a estompării diferenţelor dintre pieţele naţionale şi eliminarea treptată a barierelor instituţionale, de timp şi spaţiu dintre ţări. În cadrul exporturilor, o pondere apreciabilă o vor deţine cunoştinţele. Deja în economia unor state, cum ar fi SUA, valoarea acestora este foarte ridicată. Spre exemplu, în anul 1997, SUA a încasat din exportul de cunoştinţe, sub formă de licenţe şi drepturi de autor, peste 37 miliarde $, comparativ cu doar 29 miliarde $ din industria aviatică. Multiplicarea rapidă a întreprinderilor mici, concomitent cu reducerea relativă a firmelor mari, deoarece primele sunt mai suple şi se pot adapta rapid la evoluţiile contextuale. Flexibilitatea şi dinamismul bine cunoscute, inovativitatea unei părţi a acestora, reprezintă atuuri esenţiale ale IMM în a se manifesta ca principale promotoare ale economiei bazate pe cunoştinţe. Proliferarea şi diversificarea formelor de asociere economică între organizaţii alianţe strategice, reţele de firme, clustere, parcuri industriale etc. - pentru a valorifica pe un plan superior cunoştinţele şi celelalte resurse de care dispun. La baza formelor de

colaborare se află un nou tip de cunoştinţe - integraţive - de mijloace informatice_şi de comunicaţii moderne. Globalizarea, tendinţă deosebit de puternică în ultimul deceniu, se va intensifica,întrucât, beneficiind de tehnologii informaţionale şi de comunicaţii electronice, care_prin natura lor_operează în timp real şi sunt globale, firmele vor fi în măsură să-şi sincronizeze lanţurile de aprovizionare şi să organizeze cooperarea transfrontalieră mult mai eficace. Beneficiind de noul suport tehnologic, activităţile generatoare de valoare adăugată se vor realiza în acele zone ale globului unde există cele mai accesibile şi performante cunoştinţe, care generează productivităţi înalte, produse, servicii şi vânzări cu rentabilităţi ridicate şi sustenabile. Ca urmare, se poate afirma că globalizarea în noua economie este mai mult decât diviziunea internaţională a muncii, cu care ne-am obişnuit. • Fundamentarea avantajului competitiv la nivelul tuturor formelor de organizare socială - firme, grupuri de firme, clustere, reţele de firme, ramuri economice, regiuni economice, economii naţionale şi economie mondială - predominant pe cunoştinţele posedate şi utilizate. Cunoştinţele, ca input, generează o creştere a calităţii produselor clasice sau o înlocuire a lor, cât şi, adesea, economii de scală. Reamintim că în economia industrială de tip capitalist avantajul competitiv se fundamentează, de regulă, pe costuri reduse sau pe calitatea ridicată a produselor. Explicaţia acestui nou tip de avantaj competitiv rezidă în multiplele şi decisivele roluri pe care le au cunoştinţele în cadrul noului tip de economie: materie primă de bază, capital esenţial, forţă de producţie şi, adesea, produs. Fireşte, aceste trăsături ale economiei bazate pe cunoştinţe nu sunt exhaustive şi unele dintre ele se percep mai greu din cauza stricteţei şi capacităţii absorbtive aferente cunoştinţelor sau datorită fazei incipiente de manifestare. În ansamblu, ele oferă o imagine suficient de clară pentru a sesiza specificitatea economiei bazate pe cunoştinţe şi diferenţele de esenţă, faţă de conceptele clasice ale economiei, care la noi cel puţin predomină, în prezent.

1.3.4. Principii şi postulate ale economiei bazate pe cunoştinţe Cu câţiva ani în urmă, un cunoscut specialist în domeniu, Jerry Useem [33], a formulat un set de principii şi postulate referitoare la noua economie sau economia bazată pe cunoştinţe. Acestea reflectă - în mod firesc - trăsăturile sale definitorii, aducând un plus de cunoaştere şi de sistematizare.

1.3.4.1. Valoarea organizaţiilor este determinată în principal de valoarea activelor intangibile Cu alte cuvinte, valoarea este reprezentată în principal de salariaţii bazaţi pe cunoştinţe, de ideile, cunoştinţele şi informaţiile posedate de aceştia şi de organizaţie, care devin principalele active ale firmei. Un exemplu elocvent în această privinţă îl constituie

valorile de piaţă ale firmelor Microsoft şi General Motors. Firma Microsoft, cu vânzări anuale în 2001 de 28 miliarde USD, are o valoare de piaţă de 243 miliarde USD, în timp ce General Motors, cu vânzări anuale de 183 miliarde, are o valoare de piaţă de 22 miliarde. De altfel un studiu realizat în 2001 în SUA a relevat că dacă în 1978 valoarea contabilă a firmelor* din SUA reprezenta 95 la sută din valoarea lor de piaţă, în prezent aceasta reprezintă doar 25 la sută. În mod firesc însă, şi activele tangibile continuă să aibă valoarea lor, întrucât nici o economie şi nici o firmă neputând să funcţioneze fără ele. Concluzionând, se modifică structura activelor firmelor, a însăşi valorilor create, fiind necesare ambele tipuri de active - tangibile şi intangibile - maximum de valoare obţinându-se prin combinarea lor în anumite proporţii, ce variază desigur, în funcţie de domeniul de activitate, dimensiunea firmei, contextul în care acţionează, strategia organizaţiei etc.

1.3.4.2. Diminuarea substanţială a importanţei şi impactului distanţelor geografice asupra amplasării şi derulării afacerilor Tradiţional, amplasarea unei ţări sau a unei firme, distanţele dintre aceasta şi polii şi fluxurile pieţelor economice constituiau un element determinant în configurarea economiilor naţionale şi a firmelor, în obţinerea performanţei economice de către acestea. În prezent, conectarea cu clienţii şi furnizorii, indiferent unde sunt plasaţi pe glob, se poate face adesea instantaneu. Ca urmare, cu excepţia anumitor sectoare (minier, petrolier şi altele) ponderea strategică a geografiei în activităţile economice a scăzut substanţial, im tendinţa este de continuare a diminuării sale. Vezi, spre exemplu, ceea ce se întâmplă în metalurgie, unde un număr apreciabil dintre marile combinate nu sunt amplasate în zona de extracţie a minereurilor necesare şi/sau cărbunelui utilizat.

1.3.4.3. Perioadele necesare inovării şi penetrării inovaţiei s-au comprimat considerabil Viteza de înnoire a cunoştinţelor, produselor, tehnologiilor etc, mai ales în ramurile de vârf, s-a accelerat foarte mult. Posibilităţile actuale de conexiune cvasiinstantanee noile informaţii, situaţii etc. fac posibil adesea un răspuns prompt, măresc capacitatea de inovare şi de adaptare la cerinţele pieţei, tinzând spre derulare în timp real. În consecinţă, inovaţiile se produc mult mai rapid şi - îndeosebi - se difuzează cu o mare viteză, (acasă scadă importanţa timpului. Spre exemplu, pentru adoptarea web-ului de 50% din populaţia globului au fost necesari cinci ani, în timp ce pentru computere a fost nevoie de 30 de ani, pentru electricitate 40 de ani, pentru puterea aburului 100 de ani etc.

Aşa cum se ştie, această categorie economică exprimă valoric activele tangibile ale companiei.

Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe 55

1.3.4.4. Oamenii posesori de cunoştinţe devin valoarea cea mai mare a unei ţări şi/sau organizaţii Deoarece ideile şi cunoştinţele valoroase au un rol esenţial în dezvoltarea actuală, oamenii care le generează şi posedă devin o valoare inestimabilă. Reţinerea acestor persoane în cadrul organizaţiei, utilizând o gamă variată de modalităţi, inclusiv transformarea lor în coproprietari, a devenit o stringentă necesitate. Microsoft a procedat astfel, oferindu-le acţiuni de miliarde de dolari, cu performanţele bine cunoscute. Toate marile firme internaţionale de consultanţă juridică, managerială, de marketing, finanţe etc. procedează astfel. Tendinţa se intensifică rapid pretutindeni, inclusiv în România.

1.3.4.5. Accelerarea dezvoltării şi creşterii economice prin utilizarea reţelelor de firme (networking) Realizarea de reţele în cadrul economiei, care integrează agenţi economici de diverse mărimi, orientaţi în jurul vectorului valorii, este generatoare de rapidă creştere economică. Prin aceste reţele, viteza fluxurilor tehnice, umane şi economice se amplifică foarte mult, producând adesea efecte economice „explozive". în ultimul deceniu reţelele sau networking-ul au proliferat într-un ritm deosebit de rapid în toate ramurile economiei -comerţ, informatică, industria lemnului, industria alimentară, industria electronică etc. - cu efecte pozitive substanţiale în planul performanţelor economice.

1.3.4.6. Valoarea produselor creşte exponenţial cu valoarea segmentului de piaţă ocupat Tradiţional, cu cât un produs era mai rar, cu atât avea o valoare mai mare. În prezent proliferează o situaţie contrară, în sensul că, cu cât se amplifică volumul produselor de un anumit fel, cu cât acestea deţin o pondere mai mare pe piaţă, cu atât valoarea lor creşte. Exemplul cel mai edificator îl reprezintă telefoanele şi faxurile. Pe măsură ce acestea s-au înmulţit, utilitatea şi valoarea lor a fost mai mare datorită efectului de reţea.

1.3.4.7. Importanţa nivelurilor intermediare în economie se amplifică In economia tradiţională, distribuitorii şi ceilalţi agenţi intermediari erau în permanenţă în nesiguranţă datorită dezvoltării conexiunilor economice, care facilitau legăturile directe între producători şi consumatori. Specific tranziţiei actuale spre economia bazată pe cunoştinţe, este apariţia unei categorii de intermediari, denumiţi „infointermediari", ce contribuie la transformarea datelor în informaţii utile şi chiar în cunoştinţe. Amplificarea volumului şi complexităţii informaţiilor şi implicit a cunoştinţelor determină creşterea rapidă a numărului infointermediarilor şi a impactului lor asupra funcţionalităţii şi performanţelor economiei.

1.3.4.8. Cumpărătorii dobândesc o mare putere, iar vânzătorii, noi oportunităţi Posibilitatea cumpărătorilor de a obţine rapid, folosind un soft inteligent, printr-un simplu „clic", informaţia privitoare la cele mai bune produse, cele mai reduse preţuri, cele mai bune raporturi preţuri-calitate ale produselor, le conferă acestora o capacitate ridicată de a alege şi procura rapid produsul şi serviciul dorit. Ei obţin un important ascendent asupra vânzătorilor, inversând raporturile comerciale tradiţionale. în acelaşi timp, se crează pentru producători şi vânzători noi oportunităţi, întrucât, posedând informaţii detaliate asupra situaţiei pieţelor, cunosc foarte bine ce să producă, la ce preţuri să vândă pentru a deveni profitabile şi care sunt segmentele de piaţă asupra cărora să se axeze.

1.3.4.9. Tranzacţionarea produselor şi serviciilor devine din ce în ce mai personalizată Obţinerea rapidă şi ieftină a informaţiilor referitoare la cererile specifice ale clienţilor se reflectă în fabricarea şi vânzarea de produse conform cerinţelor exprese ale acestora. Se asigură astfel o personalizare crescândă a ofertei de produse, ceea ce determină o diminuare substanţială a stocurilor şi timpilor de aşteptare în derularea proceselor economice. Efectele economice ale acestei mutaţii, deşi dificil de evaluat, sunt, tară îndoială, imense, ele referindu-se la diminuarea capitalului necesar derulării afacerilor, atragerea de noi surse de finanţare de la clienţi, creşterea valorii adăugate generate, îmbunătăţirea raporturilor preţ-calitate etc.

1.3.4.10. Disponibilitatea oricărui produs pretutindeni In condiţiile accesului rapid la informaţiile privind produsele, prăpastia sau distanţa mare dintre dorinţa de a cumpăra, şi posibilitatea efectivă de a o face, care se manifestă adesea, se reduce substanţial, tinzând să ajungă la numeroase produse la zero. Explicaţia acestei evoluţii rezidă în posibilitatea comandării instantanee prin e-comerţ, „on-line" a produselor dorite şi livrarea lor rapidă. Situaţia tinde să devină similară cu cea a audierii unui cântec care-ţi place. Pentru a-1 avea nu mai trebuie să mergi la magazin, având posibilitatea să-l comanzi şi să-l primeşti imediat prin computer. Desigur, asupra unora dintre aceste principii şi postulate sunt încă semne de întrebare, probabil că unele dintre ele nu-şi vor dovedi - parţial sau integral - viabilitatea în procesul dezvoltării economiei bazate pe cunoştinţe, şi desigur vor fi concepute şi altele noi. Aceasta nu scade însă din utilitatea lor actuală, ce rezidă în oferirea unui ansamblu coerent de elemente esenţiale privitoare la funcţionarea economiei şi firmelor bazate pe cunoştinţe. Ele ne ajută să înţelegem evoluţia şi mecanismele economiei bazate pe cunoştinţe în această fază incipientă, să sesizăm mutaţiile necesare în plan economic, cultural, educaţional, juridic, ştiinţific etc. (p.a.-AnII.CIG-)

1.4. Schimbări structurale în economie Un nou tip de economie semnifică şi o structură economică diferită faţă de precedentul tip. Analizele pe care le-am întreprins, combinate cu rezultatele studiilor altor specialişti, ne-au dus la concluzia că, din punct de vedere structural, economia bazată pe cunoştinţe se deosebeşte de economia industrială, pe două planuri: a)al ponderii diferitelor ramuri în cadrul economiei şi al contribuţiei lor la obţinerea valorii adăugate; b)al naturii şi formelor de realizare a proceselor economice în cadrul acestor ramuri.

1.4.1. Mutaţii în structura economică Trecerea la un nou tip de economie - bazată pe cunoştinţe - se reflectă în schimbări de esenţă în structura economiilor naţionale. Examinând comparativ structura economiei bazate pe cunoştinţe cu structura economiei industriale clasice, pentru a facilita sesizarea mutaţiilor produse şi în curs de derulare, în figurile nr. 12 şi 13 am prezentat configuraţiile celor două tipuri de economii:

Indus trie

Agricul tură

Comerţ

Servicii

Construc ţii

Transport uri

Figura nr. 12. Configuraţia structurală a economiei industriale (capitaliste )

Indus trie Transp orturi Activităţi bancare Industrie Construcţii

.Teleco munica ţii

Ind.

Infor matică

De

Vârf

Comu nicaţii

Figura nr. 13. Configuraţia structurală a economiei bazate pe cunoştinţe

Din compararea celor două configuraţii rezultă următoarele diferenţe semnificative: a)Economia bazată pe cunoştinţe este mult mai diversificată şi complexă,

cuprinzând un număr dublu de ramuri economice, iar în cadrul majorităţii acestora conturându-se noi subramuri focalizate pe generarea şi utilizarea cunoştinţelor. b)Economia bazată pe cunoştinţe încorporează ramuri noi, inexistente în economia industrială clasică de acum patru-cinci decenii, cum ar fi: cercetarea-dezvoltarea, telecomunicaţiile sau informatica. Procesele de muncă realizate în cadrul lor constau în cea mai mare parte în crearea şi folosirea cunoştinţelor, în condiţiile obţinerii de substanţiale cantităţi de valoare adăugată. c)O parte importantă dintre ramurile clasice şi-au schimbat radical conţinutul, încorporând procese ample de tratare şi valorificare a cunoştinţelor, bazate pe utilizarea calculatoarelor, a electronicii; în această categorie se includ comerţul electronic, industriile de vârf (high-tech) ş.a. d)Domenii de activitate care înainte nu făceau parte din economie, nefiind considerate ca generatoare de valoare adăugată, s-au transformat, datorită revoluţiei cunoştinţelor, în ramuri economice; este cazul învăţământului, inclusiv al învăţării continue şi al cercetării ştiinţifice, care au impact esenţial asupra funcţionalităţii şi performanţelor economiei bazate pe cunoştinţe. Economia bazată pe cunoştinţe are o structură pe ramuri sensibil diferită faţă de economia industrială sau economia capitalistă (clasică), în care ramurile de bază erau industria şi agricultura, care predominau în mod absolut, ca pondere în totalul populaţiei ocupate în economie, ca procent în producerea PIB-ului, valorii adăugate, a veniturilor la bugetul statului etc. Reliefăm succint caracteristica structurală a economiei bazate pe cunoştinţe: •serviciile reprezintă principalul sector al economiei, în care munceşte cea mai mare parte a populaţiei şi unde se produce o parte apreciabilă din valoarea adăugată nou-creată; •industria şi agricultura deţin ponderi cantitative sensibil mai reduse, comparativ cu perioada anterioară, însă în condiţiile în care productivitatea şi producţiile ating niveluri impresionante. Un exemplu semnificativ îl reprezintă tot SUA, în a cărei agricultură lucrează mai puţin de 2 la sută din populaţia ţării, dar care produce imens, asigurând pe lângă satisfacerea consumului intern şi un export masiv de produse agricole; •în cadrul industriei creşte ponderea subramurilor industriei de vârf. Deja OCDE a definit că industriile de vârf sunt acele ramuri în care procentul cercetăriidezvoltării în cifra de afaceri este de peste 4la sută. Deocamdată, ponderea acestor ramuri în total PIB-ului este foarte mică chiar şi în SUA, unde ele contribuie la PIB cu numai circa 3 la sută [32]; •comerţul rămâne o ramură cu o pondere apreciabilă, derulat însă într-o proporţie ridicată sub formă de e-comerce, care se extinde în ritm rapid;

Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe 59 •sectorul bancar se dezvoltă rapid, manifestându-se ca o ramură majoră a

economiei, iar în cadrul său e-bankingul devine treptat preponderent; •comunicaţiile continuă să se amplifice, atât cantitativ cât şi calitativ, telecomuni caţiile devenind gradual predominante şi cu substanţiale penetrări în majoritatea ramurilor economice, începând cu industria, comerţul şi serviciile, al căror conţinut se modifică substanţial; •informatica devine o ramură semnificativă a economiei, cu un rol major în asigurarea funcţionalităţii societăţii şi economiei la nivel de mondo, macro, mezo- şi microsisteme. Ponderea firmelor şi populaţiei ocupate în această ramură economică - inexistentă practic acum 50 de ani - creşte rapid, având o poziţie strategică în fiecare economie naţională şi în economia mondială; •cercetarea-dezvoltarea, atât de sine stătătoare cât şi integrată în ramurile clasice ale economiei, se amplifică continuu. Rolul său esenţial, în generarea noilor cunoştinţe, esenţa economiei bazate pe cunoştinţe, îi va conferi o pondere şi un impact tot mai mare în structura şi performanţele fiecărei economii naţionale; •învăţământul, în sens larg, se dezvoltă rapid, pe lângă formele clasice învăţământ primar, liceal, vocaţional şi universitar -, extinzându-se în ritm foarte alert firmele de training. În cadrul tuturor formelor de învăţământ ia amploare elearningul (învăţământ bazat pe electronică), element esenţial al realizării învăţării continue. Unii specialişti, cum ar fi Dongseok Kim din Coreea de Sud [17], tratează informatica şi telecomunicaţiile ca un sector economic de sine stătător care are un rol dual: a)asigură platformele şi infrastructura pentru procesele de tratare a informaţiilor şi pentru tranzacţii economice în economia bazată pe cunoştinţe; b)reprezintă împreună o parte substanţială a economiei bazate pe cunoştinţe, în care se produce o parte apreciabilă a valorii adăugate, fiind un generator eficient de bogăţie economică şi bunăstare umană . Indiferent de modul în care au fost delimitate şi/sau grupate ramurile economice, este evident că economiei bazate pe cunoştinţe îi sunt specifice o nouă structură şi o nouă funcţionalitate, determinate de transformarea cunoştinţelor în esenţa şi motorul principal al dezvoltării şi performanţelor economice. ( p.a. –AnII FB)

1.4.2. Schimbări esenţiale în natura şi formele de realizare a proceselor economice Constatăm manifestarea unor mutaţii calitative, de conţinut, în procesele economice din ramurile economiei, sintetizate în figura nr. 14. * Pe aceste concepte se fundamentează Planul de dezvoltare al Coreei de Sud, elaborat în 2000, care se implementează în prezent, având drept obiectiv, fundamental asigurarea unei poziţii de lider Coreei de Sud în economia globală bazată pe cunoştinţe.

Figura nr. 14. Mutaţii în procesele economice derulate în ramurile economiei

a) Intelectualizarea şi dematerializarea proceselor economice sunt cele mai importante transformări survenite în toate ramurile economiei. Întrucât asupra conţinutului acestor procese ne-am referit pe larg în precedentele paragrafe ale acestui capitol, nu mai considerăm necesar să le explicităm. Precizările noastre se referă la manifestarea intelectualizării şi dematerializării în profilul structural al economiei. Se constată că, pe măsura construirii economiei de piaţă, intelectualizarea proceselor economice generează tot mai multe cunoştinţe performante, tot mai multă valoare adăugată, în paralel cu creşterea operaţionalizării lor în toate ramurile şi subramurile economice. Fireşte, intelectualizarea şi dematerializarea proceselor economice variază între limite largi de la o ramură a economiei la alta, cele mai evidente procese manifestându-se în învăţământ, informatică, comunicaţii, consultanţă şi cele mai puţin intense, în ramurile şi subramurile clasice ale economiei - industriile extractive, zootehnie, viticultura etc., - cu toate că şi aici cunoştinţele devin tot mai importante, condiţionând obţinerea de performanţe economice. Intelectualizarea şi dematerializarea proceselor economice au drept consecinţă o atenuare a diferenţelor dintre procesele economice derulate în diferitele ramuri ale economiei, pe această bază, relaţiile interramuri ale economiei înregistrând un plus de fluidizare, de rapiditate şi de armonizare, cu multiple efecte benefice în planul generării şi utilizării mai eficiente, în condiţii de economicitate ridicată a cunoştinţelor. O altă consecinţă a intelectualizării şi dematerializării proceselor economice rezidă în apariţia de forme virtuale de economie, în care elementele intangibile, calitative joacă un rol din ce în ce mai important, cu multiple efecte pozitive. Schimbările în natura şi conţinutul proceselor economice se reflectă şi în modificarea structurii investiţiilor şi cheltuielilor în economie, crescând substanţial cele aferente capitalului intelectual - suportul noilor procese economice. Deja, în ţări foarte

dezvoltate, precum SUA, se produc mutaţii impresionante pe acest plan. Spre exemplu, cheltuielile de investiţii ale firmelor americane au fost în 1997 de 870 de miliarde $, din care, aproape jumătate - peste 407 miliarde $ - au fost alocate pentru soft şi tehnologii informaţionale. La acestea, se adaugă încă 144 de miliarde $ cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare şi circa 58 de miliarde $ pentru trainingul personalului. Ca urmare, bugetul total pentru investiţiile în capitalul de cunoştinţe a fost cu 20 la sută mai mare decât pentru bugetul pentru celelalte investiţii [28]. b) Proliferarea rapidă a muncii la domiciliu în cvasitotalitatea ramurilor conomiei. Această mutaţie este consecinţa mai multor factori, între care: -intelectualizarea muncii, ceea ce reduce dependenţa persoanelor care muncesc de utilizarea de mijloace de muncă cu o pronunţată specificitate, care trebuieinstalate şi să funcţioneze în anumite condiţii. Munca intelectuală constă, în esenţă, în obţinerea, generarea, prelucrarea, analiza, interpretarea, stocarea de informaţii şi cunoştinţe, care foarte frecvent pot derula la domiciliul executantului, dacă este dotat cu un minimum de tehnică şi tehnologie informaţională; -difuzarea pe scară largă a informaticii, concomitent cu diminuarea substanţială a costurilor aferente dobândirii şi utilizării sale, cu dezvoltarea softurilor prietenoase şi cu creşterea rapidă a persoanelor ce posedă un nivel cel puţin satisfăcător de cunoştinţe informatice. Faptul că în ţările dezvoltate majoritatea populaţiei posedă deja calculatoare care sunt conectate la internet constituie o dovadă elocventă în acest sens; -extinderea telecomunicaţiilor ce fac posibilă comunicarea în timp real între persoane aflate la mari distanţe, în condiţii apropiate de cele în care acestea comunică faţă în faţă. Ca urmare, este posibil ca unii salariaţi să lucreze acasă în condiţiile în care conlucrează de facto cu alţi salariaţi ai firmei, deşi se află pe amplasamente diferite. Concluzia rezultată este una singură: munca la domiciliu se va extinde rapid în cvasitotalitatea ramurilor economiei. De altfel, celebrul Bill Gates, întemeietorul companiei Microsoft, anticipează că în anul 2050, peste 50 la sută din populaţie va lucra la domiciliu. În aceeaşi ordine de idei, menţionăm rezultatele surprinzătoare ale unei anchete prezentate de cunoscutul profesor britanic Charles Handy [9], care a indicat că, în anul 2000, mai mult de 23 la sută dintre salariaţii din SUA lucrau la domiciliu un număr de ore pe săptămână şi peste 38 la sută şi-ar fi dorit s-o facă. Rezultă deci că în ţările dezvoltate deja este prezentă semnificativ această transformare de esenţă, specifică economiei bazată pe cunoştinţe. c) Telemunca tinde să reprezinte o parte semnificativă în cadrul proceselor economice. Apariţia şi extinderea telecomunicaţiilor, la care ne-am referit în alineatul precedent, are drept consecinţă principală - în planul proceselor economice - dezvoltarea telemuncii. În esenţă, telemunca constă în derularea unor procese de muncă intercorelate, la care participă în timp real persoane aflate pe amplasamente diferite, dar care pot să comunice multiplu (oral, auditiv, electronic etc.) şi să realizeze împreună anumite lucrări, produse, servicii etc, în condiţii apropiate de activitatea desfăşurată în cadrul aceleiaşi încăperi. Telemunca reprezintă avantaje substanţiale: atragerea celor mai calificaţi specialişti pentru

realizarea anumitor obiective; realizarea de procese economice complexe cu participarea unor specialişti imposibil de reunit în acelaşi loc; obţinerea de economii substanţiale cu deplasarea de persoane, produse etc; îmbunătăţirea comunicaţiilor interpersonale, interorganizaţii, interramuri etc; creşterea funcţionalităţii firmelor, economiilor naţionale şi economiei mondiale. Datorită acestor avantaje, telemunca va cunoaşte o rapidă proliferare, având drept consecinţă principală şi extinderea muncii la domiciliu, mai ales în ramurile de vârf: cercetare-dezvoltare, învăţământ, informatică, comunicaţii etc. d)Dezvoltarea în cadrul majorităţii ramurilor economiei a unor importante segmente bazate pe electronică, care înlocuiesc procesele, formele şi metodele de muncă clasice, în condiţiile de performanţe calitative şi economice superioare. Ecomerţul, e-bankingul, e-learningul sau e-governance sunt numai câteva dintre expresiile acestei tendinţe care se vor amplifica în viitor, concomitent cu apariţia unor noi forme e-procese de muncă în toate ramurile economiei. In fapt, aceasta este una dintre expresiile cele mai noi şi mai spectaculoase ale manifestării cunoştinţelor ca elemente esenţiale ale activităţii economice. e)Extinderea îngemănărilor, a integrărilor de activităţi din diversele ramuri economice, care tradiţional erau separate, funcţionând autonom, nerezumându-se la schimbările în rezultatele obţinute (produse, servicii etc). Această mutaţie este generată în special de cerinţele obţinerii, utilizării şi valorificării rapide şi superioare a anumitor categorii de cunoştinţe. Un exemplu al acestei tendinţe îl reprezintă integrările dintre învăţământ, cercetare-dezvoltare şi industrie sub formă de tehnopoluri, incubatoare de afaceri, firme universitare etc. Deja, într-o parte apreciabilă dintre universităţile de vârf din Uniunea Europeană şi SUA se practică multiple forme de conlucrare învăţământcercetaredezvoltare-industrie pe platformele universitare, care obţin performanţe spectaculoase şi se extind rapid. Evoluţii asemănătoare se înregistrează şi între învăţământcercetaredezvoltare-agricultură, învăţământ-cercetare-dezvoltare-informatică etc. Simbolul clasic al acestor îngemănări de activităţi şi al performanţelor pe care le generează este Silicon Valley din SUA. Replici ale modelului Silicon Valley se regăsesc în prezent în numeroase ţări, inclusiv în cele în curs de dezvoltare cum ar fi India, Malaezia, Brazilia etc. Mutaţiile enunţate demonstrează fără echivoc schimbări de esenţă în structura proceselor economice şi în structura economiilor locale, regionale, naţionale şi

internaţionale, fiind expresii concrete ale conturării noii economii, a economiei bazate pe cunoştinţe.

1.5. Noua structură ocupaţională şi clasa specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe Concomitent cu schimbările structurale din economie se produc complexe mutaţii şi în cadrul structurii ocupaţiilor şi a resurselor umane, ele fiind în acelaşi timp cauze şi -deşi poate să pară paradoxal - consecinţe ale modificărilor de structură economică.

Capitolul 1 ' Economia bazată pe cunoştinţe 63

7.5.7. Tipologia şi conţinutul ocupaţiilor în Economia bazată pe Cunoştinţe Prin prisma conţinutului şi intensităţii influenţei revoluţiei cunoştinţelor asupra structurii ocupaţiilor exercitate de resursele umane, se pot delimita patru categorii de ocupaţii: a)ocupaţii noi, specifice economiei bazate pe cunoştinţe, care s-au conturat în ultimele cinci-şase decenii. În această categorie se includ : specialişti în marketing, informaticieni, cercetători ştiinţifici, analişti, programatori, operatori de calculatoare, ingineri de sistem, lobişti, designeri de web etc. Această categorie de ocupaţii se diversifică rapid, iar numărul specialiştilor care le operaţionalizează se multiplică în progresie geometrică; b)ocupaţii focalizate pe cunoştinţe, apărute de secole sau chiar milenii, dar care îşi modifică profund conţinutul. Cu titlu exemplificativ, enumerăm câteva dintre aceste ocupaţii: învăţător, profesor, doctor, proiectant, manager, statistician etc. Spre deosebire de perioada anterioară, aceste ocupaţii implică utilizarea unui volum şi a unei calităţi net superioare de cunoştinţe, în tratarea cărora se apelează adesea la mijloace tehnice sofisticate: calculatoare, aparatură specializată de testare, de diagnosticare, de comunicare la distanţă etc. Dacă, prin absurd, ar reînvia doctori sau profesori eminenţi de acum un secol sau două, aceştia, practic, nu ar mai fi în măsură să practice aceste profesii datorită înnoirii substanţiale a cunoştinţelor şi ale mijloacelor tehnice specifice de exercitare a acestor ocupaţii. Numărul şi importanţa socială a specialiştilor care alcătuiesc aceste categorii socioprofesionale se amplifică în ritm accelerat; c)ocupaţii clasice al căror conţinut s-a modificat parţial la un nivel apreciabil, revoluţia cunoştinţelor influenţând mai puţin conţinutul muncii lor şi mai mult condiţiile de exercitare a acestora. Această categorie include juriştii, funcţionarii, inginerii, economiştii, fermierii etc. Numărul acestor ocupaţii este foarte mare şi unele dintre acestea, mai ales atunci când se practică în cadrul ramurilor de vârf, tind să treacă în categoria precedentă de ocupaţii; d)ocupaţii clasice, unele foarte vechi, apărute din Antichitate, influenţate într-o măsură foarte redusă de actuala revoluţie a cunoştinţelor sau aproape deloc. Dintre aceste ocupaţii enumerăm: cioban, preot, vânzător, chelner, tâmplar, zidar, frizer, zugrav etc. Influenţa la nivelul acestor ocupaţii se manifestă mai ales sub raport strict informaţional. Concomitent se manifestă şi tendinţa ca unele ocupaţii să dispară, datorită înlocuirii cu alte ocupaţii: fierar, curelar, ceaprazar, etc. Referitor la structura ocupaţională prezentată, mai considerăm oportune următoarele sublinieri: • întotdeauna vor coexista cele patru categorii de ocupaţii, întrucât ele reflectă elemente ale economiei reale, care, datorită naturii lor, sunt afectate în moduri şi cu intensităţi diferite de revoluţia cunoştinţelor. Fiecare dintre aceste categorii de ocupaţii răspunde anumitor categorii de necesităţi care nu vor

dispărea şi a căror satisfacere depinde în proporţii sensibil diferite de evoluţiile din sfera cunoştinţelor şi a mijloacelor tehnice; •tendinţa predominantă este de migrare de la clasa D spre clasa A şi, ca urmare, proporţia ocupaţiilor de categorie A şi B se va amplifica continuu, iar a celor din categoriile C şi D se vor diminua; •influenţa cea mai mare şi în continuă creştere asupra funcţionalităţii şi performanţelor economico-sociale o au reprezentanţii claselor de ocupaţii A şi B; tendinţa este ca productivitatea şi avantajul strategic al întreprinderilor şi al economiilor naţionale să reprezinte, într-o proporţie determinantă, contribuţia primelor două categorii de ocupaţii; •funcţionarea şi performanţele unei economii se bazează pe toate cele patru categorii de ocupaţii şi - respectiv - de resurse umane. Fiecare categorie de ocupaţii şi de resurse umane corespunzătoare acesteia se caracterizează prin: -necesitatea funcţionării economiei şi societăţii, vieţii normale a populaţiei; - o pregătire specială ce trebuie asigurată printr-un mecanism adecvat ; -necesită un mediu şi condiţii de muncă specifice; -doresc, în mod legitim, să i se recunoască utilitatea şi să fie tratată cu demnitate; -necesită un tratament special din punct de vedere managerial, prin prisma caracteristicilor specifice, pentru a i se valorifica potenţialul din punct de vedere economic şi social. • maximul de productivitate, de performanţă economico-socială şi de standard de viaţă se obţine atunci când cele patru categorii de ocupaţii sunt tratate în funcţie de necesităţile şi posibilităţile specifice, de aspiraţiile îndreptăţite ale ocupanţilor acestora, când se pune accent pe creativitatea, motivarea şi armonizarea tuturor persoanelor, subordonate unor strategii de dezvoltare la nivel macro şi - în perspectivă - de mondosistem, mobilizatoare, coerente şi stimulative. Eficienţa şi performanţele de ansamblu ale organizaţiilor, regiunilor, ramurilor, ţărilor sunt rezultante sinergice ale tuturor categoriilor de ocupaţii şi de resurse umane.

1.5.2. O nouă clasă socială - specialiştii bazaţi pe cunoştinţe Revoluţia cunoştinţelor, noua structură ocupaţională şi proliferarea capitalului intelectual se reflectă în constituirea unei noi clase sociale - specialiştii bazaţi pe cunoştinţe. De reţinut că, aşa cum sublinia James Cortada [6], specialiştii bazaţi pe cunoştinţe, adică persoane a căror activitate a constat în producerea, stocarea, combinarea, utilizarea şi vânzarea cunoştinţelor, au existat începând cu comuna primitivă (vracii, preoţii, şamanii). Numărul, varietatea şi importanţa lor au crescut continuu, reflectând amplificarea şi diversificarea volumului de cunoştinţe, a rolului şi contribuţiei lor economice şi sociale.

Potrivit specialistului Fritz Macktup [18], specialiştii bazaţi pe cunoştinţe au început să se contureze ca o categorie socială aparte, de sine stătătoare încă din secolul trecut. Analizele şi calculele sale au relevat că în 1958 în SUA, numai activităţile centrate pe tratarea informaţiilor consumau peste 29 la sută din PIB şi ocupau 31 la sută din forţa de muncă. În prezent, se poate afirma că în ţările dezvoltate s-au constituit puternice clase de specialişti bazaţi pe cunoştinţe. Munca acestor specialişti prezintă un ansamblu de caracteristici (vezi figura nr. 15) prin care se deosebesc de celelalte clase şi categorii sociale, care în esenţă, constau în următoarele: a)posedă numeroase cunoştinţe, atât explicite, cât şi implicite, ori tacite, al căror volum se amplifică şi înnoieşte permanent şi substanţial; b)esenţa muncii lor rezidă în culegerea, asimilarea, crearea, combinarea, folosirea şi valorificarea cunoştinţelor, ce predomină cantitativ în ansamblul proceselor de muncă pe care le realizează şi contribuie semnificativ la îndeplinirea obiectivelor organizaţiilor din care fac parte; Caracteristici

Posedă numeroase cunoştinţe

Focalizare şi dedicare profesiei

Munca este focalizată asupra tratării cunoştinţelor

Obţin venituri ridicate şi substanţiale recompense moral-spirituale

Dependenţa puternică a performanţelor de capacitatea de valorificare a cunoştinţelor

Prezintă o ridicată mobilitate profesională, organizaţională şi geografică

Posedă capital intelectual Satisfacerea intereselor privitoare la cunoştinţe este baza motivării lor

Practică învăţarea continuă

învăţarea continuă reprezintă o condiţie a supravieţuirii ca specialişti

Figura nr. 15. Caracteristicile definitorii ale specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe

c)productivitatea muncii şi performanţele specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe

depind decisiv de capacitatea lor de a asimila, crea şi utiliza cunoştinţele; d)sunt posesori de capital intelectual, reprezentat în special de cunoştinţele tacite şi explicite de care dispun, ceea ce le conferă o poziţie-cheie în cadrul proceselor economice; e)participă la procese de învăţare continuă pe întreaga perioadă a vieţii, în vederea preîntâmpinării efectelor uzurii morale a cunoştinţelor, a actualizării şi îmbogăţirii acestora; f)învăţarea continuă reprezintă o condiţie a supravieţuirii persoanelor în calitate de specialişti bazaţi pe cunoştinţe; g)în sfera intereselor şi necesităţilor care motivează specialiştii bazaţi pe cunoştinţe, interesele referitoare la obţinerea, posedarea, crearea, asimilarea, combinarea, folosirea şi dezvoltarea de cunoştinţe sunt deosebit de ample. Adesea, acestea devansează interesele de natură financiară, materială sau contextuală, care îndeobşte erau esenţiale pentru cvasitotalitatea populaţiei. Ca urmare, în întreg comportamentul şi modul de a decide şi acţiona al specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe satisfacerea intereselor şi necesităţilor asociate cunoştinţelor este adesea determinantă, ceea ce generează decizii şi comportamente individuale şi sociale sensibil diferite faţă de cele predominante în secolul XX, în economia industrială. în primele faze ale construirii economiei bazate pe cunoştinţe - în care se află ţările cele mai dezvoltate - comportamentele specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe uimesc, şochează, sunt de neînţeles pentru o bună parte a populaţiei; h) specialiştii bazaţi pe cunoştinţe prezintă o ridicată mobilitate, care se manifestă pe multiple planuri: -organizaţională, schimbând relativ rapid un post cu altul sau o funcţie cu alta, atât în cadrul aceleiaşi organizaţii, cât şi în diferite organizaţii; -profesională, în sensul exercitării pe parcursul vieţii a mai multor profesiuni şi modificării substanţiale a naturii proceselor de muncă exercitate în cadrul aceleiaşi profesii sau loc de muncă; -geografică, mutându-se, deplasându-se dintr-o zonă în alta, chiar dintr-o ţară în alta, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, stabilitatea domiciliului nereprezentând o determinantă majoră în activitatea şi viaţa lor. La baza acestor forme de mobilitate socială a specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe se află o pronunţată mobilitate intelectuală şi psihologică determinată de pronunţata receptivitate faţă de nou, de capacitatea creativă ridicată, de disponibilitatea mare pentru înnoire şi schimbare, de primatul satisfacţiei muncii desfăşurate şi a rezultatelor obţinute, de capacitatea apreciabilă de a-şi asuma riscuri şi de a funcţiona în condiţii de incertitudine. Baza acestor trăsături de caracter, de personalitate, o reprezintă, în mare măsură, cunoştinţele pe care le posedă şi rolul decisiv pe care obţinerea, crearea şi

utilizarea cunoştinţelor îl au în fundamentarea comportamentelor, deciziilor şi acţiunilor acestora, atât individuale, cât şi de grup, sociale. i) Specialiştii bazaţi pe cunoştinţe se focalizează şi se dedică profesiei, nu posturilor, poziţiilor într-o anumită organizaţie. Profesia, continuu actualizată şi îmbogăţită în ceea ce priveşte cunoştinţele, reprezintă vectorul dezvoltării acestora. Ca urmare, specialiştii bazaţi pe cunoştinţe se axează, conştient şi/sau intuitiv, asupra creşterii profesionalismului, ceilalţi determinanţi contextuali ai dezvoltării - familiali, organizaţionali şi sociali având, de cele mai multe ori, un impact relativ redus asupra acestora; j) specialiştii bazaţi pe cunoştinţe obţin venituri ridicate sub formă de salarii, prime, acţiuni la firmele în care lucrează, concomitent cu un tratament moral special. Veniturile şi celelalte recompense moral-spirituale de care beneficiază reflectă valoarea economică a cunoştinţelor posedate, a capitalului intelectual de care dispun. Din cele prezentate a rezultat cu pregnanţă specificitatea muncii, poziţiei şi contribuţiei specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe. Pornind de la analizele prezentate, precum şi de la anumite statistici, putem afirma că, în ţările cele mai dezvoltate, profesioniştii bazaţi pe cunoştinţe reprezintă o clasă socială, întrucât: -le sunt proprii, aşa cum am relevat, caracteristici care-i diferenţiază de ceilalţi componenţi ai societăţii; -sunt foarte numeroşi, tinzând să reprezinte cea mai cuprinzătoare clasă a societăţii. Această clasă socială, bazată pe cunoştinţe este cea mai importantă în economia bazată pe cunoştinţe deoarece: -posedă o mare parte din capitalul intelectual, pe care se fundamentează predominant economia bazată pe cunoştinţe. Fără acest capital, celelalte forme de capital sunt inerte, negeneratoare de substanţă economică; -îşi asumă şi li se atribuie responsabilităţi majore în activităţile economice la nivel micro-, mezo-, macro- şi mondosisteme economice; -specialiştii bazaţi pe cunoştinţe conştientizează rolul determinant pe care îl au cunoştinţele, capitalul intelectual posedat şi acţionează în vederea recunoaşterii lui în plan economic, social şi politic; -o mare parte a componenţilor societăţii, inclusiv cei care nu fac parte din categoria specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe, percep rolul decisiv al cunoştinţelor şi specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe în economie şi societate şi înţeleg că este în interesul general al întregii populaţii ca ei să-şi poată valorifica şi dezvolta cunoştinţele şi, ca atare, nu se opun asumării de către aceştia de responsabilităţi majore la toate nivelurile economiei şi societăţii; - au contribuţia principală la producerea PIB, cu tendinţă de creştere. Concluzionând, specialiştii bazaţi pe cunoştinţe reprezintă noua clasă socială progresistă, cea care „trage" după ea întreaga economie şi societate. Particularitatea sa principală care,- în opinia noastră constituie geneza puterii şi aportului său de excepţie la

dezvoltarea economiei şi societăţii bazate pe cunoştinţe-, o reprezintă dubla ipostază a componenţilor săi: de posesori de capital intelectual şi, concomitent, de resursă umană participantă activ, nemijlocit, la activităţile economice. ( p.a -An III FB-)

1.6. Politici pentru economia bazată pe cunoştinţe 1.6.1. Fundamentele şi caracteristicile mediului economic favorizant Operaţionalizarea revoluţiei cunoştinţelor şi construirea economiei bazate pe cunoştinţe sunt procese deosebit de complexe şi dificile. Dat fiind caracterul lor obiectiv, acestea se produc indiferent de deciziile şi acţiunile unor persoane sau grupuri de persoane, fie ele lideri politici, economici, sociali sau culturali. Accelerarea şi intensificarea eficace a mutaţiilor centrate pe cunoştinţe sunt condiţionate însă de asigurarea unui mediu favorizant. Este în interesul fiecărei ţări, a lumii în ansamblul său, ca noul tip de economie, mai productivă, mai performantă, capabilă să ofere împlinire umană şi profesională şi un standard decent de viaţă cvasitotalităţii populaţiei, să fie construit cât mai rapid. în construirea mediului favorizant economiei bazate pe cunoştinţe trebuie pornit atât de la esenţa şi conţinutul său, cât şi de la schimbările ce intervin în factorii de competitivitate. Ministerul Industriilor din Danemarca [44], pe baza studiilor întreprinse de specialiştii săi, a întocmit noua piramidă a competitivităţii (vezi figura nr. 16), care cuprinde şapte factori de productivitate: \ /

Condiţii favorabile de mediu şi sociale Inovare continuă

\ \

Competenţă tehnologică Construire de noi pieţe/profil internaţional Livrări rapide/încredere în livrări

\ \

Producţie eficienta Preţ scăzut Figura nr. 16. Piramida competitivităţii

\

La baza piramidei se află factorii tradiţionali ai asigurării competitivităţii, începând cu costurile reduse şi eficienţa producţiei, care se referă la calitatea produselor şi eficacitatea costurilor. Aceste elemente au stat la baza asigurării avantajului competitiv până în deceniul al optulea al secolului trecut. La mijlocul piramidei sunt plasaţi factori de competitivitate care au generat „campionii economici" în deceniul al nouăsprezecelea. Aceşti factori se referă la latura comercială - sub aspectul vitezei de reacţie, credibilităţii, construirii de noi pieţe, în plan naţional şi internaţional - şi la latura tehnologică, în planul competenţelor. Se apreciază că aceşti factori de competitivitate există în continuare, ei reprezentând precondiţii pentru ca firmele şi ţările să se menţină pe piaţă. Sus-numiţii factori nu mai sunt însă suficienţi pentru transformarea firmelor în lideri de piaţă. Factorii care condiţionează această performanţă sunt plasaţi în partea superioară a piramidei - inovarea continuă şi condiţiile de mediu şi sociale - abordaţi în viziunea stakeholderilor interni şi externi firmei. Pentru a fi competitiv în prezent, este necesar ca firmele să-şi asume şi să operaţionalizeze responsabilităţi sociale şi ecologice, nu numai faţă de propriile resurse umane şi proprii stakeholderi, dar şi faţă de comunitatea locală şi de societate în ansamblul lor. În acest context, unii specialişti [16] au sintetizat care sunt caracteristicile unui mediu de afaceri favorizant construirii şi dezvoltării economiei bazate pe cunoştinţe, prin contrapondere cu mediul predominant în perioada precedentă, care se mai regăseşte încă în cea mai mare parte dintre ţările lumii, inclusive România. Caracteristicile mediului de afaceri Nr. crt. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

Tabelul nr. 2

Caracteristici în: Perioada anterioară Pieţe protejate, monopoluri Focalizarea pe capitalul în active tehnico-materiale şi financiare Organizaţii rigide, ierarhice Economii la scală naţională, fabrici mari Producţie de masă Creare de bogăţie, profitul fiind motivaţia principală Mediu bazat pe rutină

Perioada prezentă Globalizare, concurenţă internaţională Focalizare pe capitalul reprezentat de resursele umane şi cunoştinţe Organizaţii flexibile Flexibilitate în producţie, economii la scală globală Personalizare şi localizare Distribuirea bogăţiei, a responsabilităţii corporative Mediu bazat pe inovare

Cele două medii se bazează pe concepţii economice diametral opuse. Dacă în trecut se considera că, pentru fiecare economie, protecţia propriilor pieţe este esenţială, în prezent şi cu tendinţa de amplificare în viitor, se apreciază că ingredientul vital al performanţei îl reprezintă competiţia, condiţionată într-o măsură din ce în ce mai mare de cunoştinţele şi capitalul intelectual utilizat. Ca urmare, mediul economic sau de afaceri trebuie să fie flexibil, cu accent pe personalizare şi localizare de produse şi servicii, însă în condiţii de internaţionalizare şi asumare mai intensă de noi responsabilităţi sociale şi ecologice. Fireşte, fundamentul construirii unui asemenea mediu îl reprezintă inovarea continuă, stimulată şi direcţionată prin politici care să determine producerea de noi cunoştinţe în toate domeniile şi de noi combinaţii şi utilizări de cunoştinţe, capabile să creeze la un nivel superior valoare adăugată.

BBWW iii" Ulii—— new"?'

.■.;..,.,■- - Bi ■;.

,•■-'•■- '' ■..'.■"

1.6.2. Politici economice inovaţionale Construirea unor asemenea medii favorizante economiei bazate pe cunoştinţe trebuie să se fundamenteze concomitent pe două coordonate: -coordonata naţională, care să asigure luarea în considerare a nivelului de dezvoltare economică şi a specificului cultural al fiecărei ţări şi a fiecărei regiuni din cadrul său; prin aceasta se asigură valorificarea adecvată a potenţialului economic, tehnic, ştiinţific, ecologic, cultural etc. naţional şi integrarea lui eficace, fără mari dificultăţi, conflicte şi/sau pierderi în economia mondială; -coordonata internaţională, care să determine luarea în considerare şi implemen tarea cunoştinţelor noi, a sistemelor şi abordărilor performante pe plan inter naţional; coordonata internaţională trebuie să se reflecte în dezvoltarea unui mediu de afaceri deschis spre comerţ, cooperare şi integrare internaţională pe multiple planuri şi în condiţii de performanţă economică şi socială, atât în propria ţară, cât şi în plan internaţional. Un rol decisiv îl au reformele economice cu această destinaţie. Studiile efectuate de anumiţi specialişti [46] în ţările OCDE şi în special în UE, au evidenţiat că rezultatele acestor reforme depind de capacitatea de a rezolva cu succes următoarele probleme: a)abordări flexibile şi diferenţiate ale inovării în tratarea diferitelor sectoare, inclusiv cel al serviciilor, croindu-le în funcţie de nevoile numărului mare de firme care se adaptează lent la cerinţele economiei bazate pe cunoştinţe; b)sprijinirea unei sfere largi de demersuri inovaţionale - în tehnică, organizare, servicii, marketing etc. - luând în considerare faptul că, frecvent, căile de realizare a inovării necesită corecţii; c)focalizarea asupra cooperării dintre firme, ca o modalitate esenţială de amplificare a învăţării şi de reunire de poli de competenţă; d)oferirea suportului necesar implementării unor principii superioare de realizare a învăţării organizaţionale şi de dezvoltare a competenţelor; e)introducerea de schimbări radicale, de reforme, în instituţiile care intermediază transferul de cunoştinţe, cum ar fi organizaţiile profilate pe servicii tehnologice, instituţiile de training etc; f)promovarea de reţele de cercetare în comun şi de transferuri tehnologice între universităţi şi sectoarele economice, în special în ramurile cele mai intensive din punct de vedere al cunoştinţelor; g)promovarea altor condiţii-cadru importante pentru crearea noilor firme bazate pe cunoştinţe, cum ar fi capitalul de risc, scheme de finanţare a noilor firme etc. Rezolvarea acestor probleme necesită noi politici regionale, naţionale şi internaţionale de promovare a inovaţiilor, sensibil diferite faţă de cele din perioada anterioară, aşa cum rezultă din elementele încorporate în tabelul nr. 3.

Prezentarea parametrilor noilor politici economice inovaţionale, comparativ cu cei specifici economiei industriale Nr. crt. 1.

2. 3.

4. 5. 6.

Politicilor economice din societatea industrială Programe cuprinzătoare fundamentate pe utilizarea aceloraşi principii, indiferent de specificitatea ramurilor şi Subsidii acordate în mod individual firmelor Absenţa stimulentelor pentru cooperarea instituţională

Tabelul nr. 3

Parametri ai: Politicilor economice din societatea bazată pe cunoştinţe Instituţii intermediare care sunt capabile să satisfacă firmele în funcţie de necesităţile lor specifice

Subsidiile nu se alocă direct firmelor, ci instituţiilor care cooperează cu acestea Suport furnizat instituţiilor care realizează cooperarea între diferitele sectoare ale economiei (cercetare, învăţământ, piaţa muncii etc.) Suport pentru inovarea proceselor şi Suport pentru inovarea organizaţiilor, inovarea în servicii a produselor şi inovarea pieţelor Grad redus de coordonare între ministere Grad ridicat de coordonare între Dialog cu organizaţiile comunităţii de Dialog cu întreprinderile de graniţă, inovative, care aparţin afaceri şi organizaţiile sindicale care clusterelor, în vederea identificării condiţiilor cadru reprezintă diferitele ramuri şi sectoare de cruciale pentru dezvoltare activitate

Noile politici economice inovaţionale sunt aşadar orientate într-o măsură mai mare asupra proceselor economice, focalizându-se spre firmele inovative, reţelele şi grupurile de firme, în condiţiile unei coordonări şi cooperări mai strânse şi mai eficace intersectoriale şi internaţionale.

1.6.3. Învăţarea continuă -proces esenţial de construire a societăţii şi economiei bazate pe cunoştinţe Transformarea cunoştinţelor în element esenţial al activităţilor sociale, multiplele sale funcţii şi roluri economice - materie primă cvasiuniversală, mijloc de muncă esenţial, capital, cu tendinţa de avea rol predominant în firme şi produs - se reflectă, în mod normal, în intensificarea şi permanentizarea proceselor de obţinere a lor. Expresia, poate cea mai concludentă a acestei tendinţe, o reprezintă conturarea în ultimele decenii a învăţării continue*, permanente, sau pe întreaga perioadă a vieţii, ca o componentă esenţială a realizării uni mediu favorizant economiei bazate pe cunoştinţe**. Asupra conţinutului învăţării continue - termenul cel mai frecvent utilizat în România - nu există încă o definiţie acceptată unanim. Potrivit unui studiu OCDE [41], prin învăţare continuă se desemnează ansamblul proceselor prin care oamenii învaţă pe întreg parcursul vieţii, indiferent unde, când şi cum.

“ Expresia englezească „lifelong learning" exprimă foarte sugestiv această continuitate. “” The Lisbon European Council - an Agenda of Economic and Social Renewal for Europe, Doc/007/, Bruxelles, 2000.

În opinia multor specialişti, această definire este prea generală şi cuprinzătoare, nerelevând elementele de noutate, de specificitate conturate în ultimele două decenii. Având în vedere aceste elemente, adesea se limitează învăţarea continuă numai la procesele special concepute pentru asimilarea de cunoştinţe, excluzând învăţarea pasivă din experienţă. Specialiştii de la Centrul European de Dezvoltare a Trainingului şi Învăţământului Vocaţional [39], într-un studiu consacrat acestui subiect, consideră că învăţarea continuă cuprinde toate procesele de învăţare, indiferent de natură, conţinut sau loc de desfăşurare, dar care au drept subiect numai persoanele adulte. Considerăm că această definire este cea mai adecvată, întrucât învăţarea continuă are drept conţinut elementele de noutate din ultimele decenii privind continuarea învăţării şi după finalizarea studiilor în copilărie sau tinereţe. Obiectul învăţării continue este - potrivit concluziilor dezbaterilor de la Organizaţia Internaţională, a Muncii [49] - asigurarea menţinerii competenţelor şi abilităţilor individuale şi îmbunătăţirea lor pe măsură ce conţinutul muncii, tehnologia şi cerinţele profesionale se schimbă, realizând dezvoltarea individuală şi a carierelor salariaţilor, determinând creşteri în productivitate şi venituri agregate şi, concomitent, îmbunătăţirea echităţii sociale. În opinia profesorului britanic Paul Ryan [21] de la Universitatea din Cambridge, învăţarea continuă prezintă trei caracteristici sau atribute esenţiale (vezi figura nr. 17): Universalitatea învăţării

Inovarea în conţinutul şi metodica învăţării

/ Atribute \ / esenţiale \

Primatul învăţării individuale

Figura nr. 17. Atributele sau caracteristicile învăţării continue

a) Universalitatea învăţării, care este bidimensională, se referă: •la toate persoanele, întrucât este o necesitate pentru fiecare individ ce doreşte să-şi menţină utilitatea şi eficacitatea în cadrul unui sistem social, în condiţiile actuale ale generării rapide al unui mare volum de cunoştinţe, care se perisează, se uzează moral, în ritm accelerat şi cu tendinţă de intensificare; •la toate perioadele vieţii unui individ, întrucât cunoştinţele dobândite iniţial în perioada formării de bază, în copilărie şi tinereţea timpurie, nu mai sunt suficiente, trebuind să fie completate continuu cu noi cunoştinţe pe parcursul vieţii de adult, prin reactualizare şi prin formare în noi domenii. Desigur, învăţarea variază din multiple puncte de vedere - conţinut, modalităţi, derulare

Capitolul]' Economia bazată pe cunoştinţe 73

în timp, locuri de desfăşurare etc. - pe parcursul diferitelor perioade ale vieţii individului. Universalităţii învăţării îi corespunde cultura învăţării permanente, ce se traduce în noi sisteme de valori, simboluri, comportamente, ritualuri, ceremonii. b)Primatul învăţării individuale se referă la faptul că implicarea şi realizarea proceselor de învăţare reprezintă, cu prioritate, o responsabilitate a fiecărei persoane. De aceea, se şi consideră că termenul de învăţare, care are în centrul său individul, este mult mai adecvat decât termenii educaţie sau training, care sugerează procese bazate pe profesori, instructori sau traineri, adică de persoane al căror rol este să transmită cunoştinţe altora şi să le dezvolte anumite abilităţi, comportamente etc. Responsabilitatea individuală pentru învăţare constă în aceea că fiecare persoană trebuie să-i organizeze propria învăţare şi să suporte o parte din costurile implicate, având în vedere că va fi părtaş la beneficiile rezultate. Desigur, că suportul sub toate formele - financiar, organizaţional, informaţional etc. - al societăţii este necesar. Deci, accentul pe rolul esenţial al individului în procesele de învăţare nu înseamnă negarea importanţei organizaţiilor şi a societăţii în general, în acest domeniu. c)Inovarea în conţinutul şi metodica învăţării, care, potrivit lui Ryan, are în vedere, cu prioritate, trei aspecte: •vocaţionalizarea învăţării, în sensul focalizării asupra dobândirii de cunoştinţe care se pot utiliza în organizaţii, generând valoare adăugată. Se pune un accent tot mai mare pe certificarea dobândirii de seturi de cunoştinţe cu valoare aplicativă, prin diplome, certificate etc; •noi tehnologii şi metode de învăţare, domenii în care schimbările au fost deosebit de spectaculoase în ultimii ani. Ascendenţa metodelor active, învăţământul interactiv şi la distanţă sunt principalele expresii ale acestor evoluţii educaţionale. La baza lor se află atât schimbări în filozofia pedagogică, cât şi în proliferarea telecomunicaţiilor şi computerelor, care au facilitat şi/sau au făcut posibile respectivele mutaţii; •organizarea învăţării centrată pe cerinţele pieţei, ce semnifică direcţionarea şi realizarea proceselor de învăţare în funcţie de volumul şi structura cererii de pe piaţa forţei de muncă. Ca urmare, se constată o dinamică accentuată a tematicii, conţinutului, metodelor, mijloacelor, formelor şi locurilor de desfăşurare a proceselor de învăţare - atât individuale, cât şi de grup, atât informale, cât şi organizate - în funcţie de eterogenitatea şi intensitatea

cerinţelor pieţei forţei de muncă şi ale persoanelor. Din cele prezentate rezultă că procesele de învăţare au un caracter dual, fiind de natură educaţională sau formativă şi, concomitent, economică. Această dualitate se reflectă în conturarea a patru criterii de evaluare a politicilor şi rezultatelor învăţării continue. În fapt, acestea sintetizează principalele contribuţii ale învăţării continue la realizarea mediului favorizant necesar construirii economiei bazate pe cunoştinţe: -criteriul eficacităţii, care indică în ce măsură valoarea nou-creată ca urmare a valorificării cunoştinţelor acumulate prin învăţare este mai mare decât costurile implicate;

-criteriul echităţii, în sensul asigurării de oportunităţi egale de participare la procesele de învăţare şi - ulterior - de valorificare a cunoştinţelor dobândite, pentru toţi cetăţenii; -criteriul dezvoltării personale, potrivit căruia prin participarea la procesele de învăţare continuă individul îşi poate satisface dorinţele şi necesităţile proprii de dezvoltare intelectuală şi cultură şi nu numai cele de participant eficace la procesele economice; acest criteriu răspunde aspiraţiei individuale de a fi independent şi de a evolua pe anumite coordonate; -criteriul dezvoltării sociale, în sensul creşterii capacităţii persoanelor de a participa activ şi eficace la activităţile politico-sociale, la guvernarea democratică şi la asigurarea stabilităţii politice în localitatea şi regiunea unde trăiesc. Aceste patru criterii sunt complementare, cu toate că în prezent criteriul eficienţei tinde,să fie predominant, ceea ce reflectă tocmai specificul cunoştinţelor şi al proceselor referitoare la cunoştinţele de a crea valoare adăugată în condiţiile trecerii la economia bazată pe cunoştinţe. în viitor se poate anticipa o intensificare şi o extindere a învăţării continue, pe fondul creşterii interdependenţei dintre procesele economice şi cele formative, care se vor potenţa reciproc. învăţarea continuă, prin multiplele sale efecte directe şi indirecte, se manifestă ca o componentă esenţială atât a mediului favorizant economiei bazate pe cunoştinţe, cât şi a mecanismelor sale de funcţionare.

1.6.4. Noi politici educaţionale şi de învăţare Potrivit opiniei majorităţii specialiştilor, intensificarea şi generalizarea învăţării continue nu se poate rezuma doar la adăugarea de pregătire continuă a adulţilor la trainingul deja asigurat prin sistemul de învăţământ clasic. Este necesară - se subliniază în studiul efectuat de specialiştii Organizaţiei Internaţionale a Muncii [37] - o schimbare fundamentală în politicile şi dezvoltarea privitoare la învăţământ şi educaţie, astfel încât să se ofere tuturor cetăţenilor oportunitatea de acces la învăţământul continuu şi aceştia să le utilizeze efectiv. în opinia acestor specialişti este necesară o reformă profundă a politicilor privind învăţarea continuă, focalizată pe şase coordonate: a)construirea unui cadru legislativ, politic şi instituţional adecvat pentru realizarea învăţării continue; b)mobilizarea resurselor necesare pentru a extinde disponibilitatea oportunităţilor pentru învăţare continuă; c)construirea fundamentelor învăţării continue prin concentrarea asupra însuşirii şi dezvoltării abilităţii de a învăţa. în condiţiile creşterii masive a informaţiilor disponibile oamenii trebuie să înveţe să acceseze, selecteze, să folosească informaţiile relevante în raport cu propriile necesităţi şi să le transforme în cunoştinţe; d)asigurarea colaborării unei game largi de parteneri şi stakeholderi în conceperea, derularea şi valorificarea proceselor de învăţare continuă, la nivel de micro-, mezo-, macro- şi mondosisteme;

e)dezvoltarea de politici şi instituţii care să recunoască şi să ia în considerare toate formele de învăţare, inclusiv cele informale; f)conceperea de orientări şi asigurarea de consultanţă pentru derularea învăţării continue, asistând persoanele în alegerea alternativelor de învăţare şi în valori ficarea oportunităţilor de pregătire. Statisticile demonstrează că deja pe plan mondial o parte apreciabilă a salariaţilor sunt implicaţi în programe de training. în medie, la nivelul anului 2000, circa 70 la sută dintre salariaţi erau incluşi în asemenea programe, aşa cum reiese din figura nr. 18. Din examinarea acestei figuri rezultă ritmul rapid de creştere a populaţiei şi salariaţilor ce beneficiază de training, cu circa 10 la sută, în aproape toate zonele globului într-o perioadă de numai doi ani. O altă concluzie este că pe primele locuri, ca proporţie a salariaţilor care beneficiază de pregătire, se situează zona Australia - Noua Zeelandă, urmată de China şi la mică distanţă - de SUA şi Europa. Remarcăm că Europa a înregistrat cea mai substanţială creştere a pregătirii salariaţilor în perioada 1998-2000. Concluzionând, la nivel de mapamond, practica de natură educaţională indică o creştere substanţială a populaţiei adulte care face eforturi fără precedent de a-şi actualiza şi amplifica cunoştinţele, ca răspuns la necesităţile ample de noi cunoştinţe generate de evoluţiile economice, sociale, tehnologice şi ştiinţifice.

Figura nr. 18. Procentajul salariaţilor incluşi în programe de traning

'- '.< • '

.'

'

. "* . ■■.-. -, /. .:*-",-. -■<

1.7. Strategia Uniunii Europene de construire a economiei bazate pe cunoştinţe 1.7.1. Fundamentele şi obiectivele strategiei Manifestarea pregnantă a revoluţiei cunoştinţelor şi multiplele mutaţii produse în economia mondială au determinat factorii politici, îndeosebi la nivelul ţărilor cele mai dezvoltate, să abordeze frontal aceste realităţi într-o viziune prospectivă şi pragmatică. Fără îndoială, că una dintre abordările cele mai cuprinzătoare şi spectaculoase o reprezintă strategia Uniunii Europene de construire a economiei bazate pe cunoştinţe, adoptată la summitul de la Lisabona din 2000. Bazată pe o profundă analiză a situaţiei şi evoluţiilor din Uniunea Europeană comparativ cu cele din SUA, strategia proiectează elementele principale ale construirii economiei bazate pe cunoştinţe în cadrul său. Esenţa strategiei constă - după cum se afirmă în documentul prezentat de Comisia Uniunii Europene la Lisabona [43] - în continuarea şi accelerarea schimbărilor structurale care se află deja în derulare. Concepţia pe care se bazează această strategie este prezentată în figura nr. 19. în baza acestei concepţii s-au formulat patru obiective strategice pentru Uniunea Europeană: •construirea unei economii bazate pe cunoştinţe inclusivă şi dinamică; •producerea unei creşteri economice accelerate şi sustenabile; •revenirea la utilizarea plenară a resurselor umane, reducând şomajul la nivelul celor mai performante ţări; •modernizarea sistemelor de protecţie socială. Obiectivul strategic global, în care se reflectă sintetic cele patru obiective strategice menţionate, în formularea sa de la Lisabona, este următorul: Uniunea Europeană să devină până în anul 2010 cea mai competitivă economic din lume, bazată pe ştiinţă, capabilă de o dezvoltare durabilă şi creatoare de noi locuri de muncă. Creşterea economică medie anuală va fi de 3% şi ea va conduce la crearea a 20 de milioane de locuri de muncă până în 2010. În vederea realizării acestor obiective, Uniunea Europeană îşi focalizează eforturile în două direcţii principale complementare: -continuarea reformei economice pentru a realiza economia bazată pe cunoştinţe; -fortificarea modelului social european bazat pe investirea în oameni. De reţinut că, potrivit Comisiei Europene, operaţionalizarea acestora necesită o deplină coordonare la nivel european, naţional, regional şi local, respectând principiul subsidiarităţii.

Figura nr. 19. Elementele esenţiale ale strategiei de construire a economiei bazate pe cunoştinţe în Uniunea Europeană

1.7.2. Domeniile şi acţiunile prioritare ale construirii economiei bazate pe cunoştinţe Reforma economică este focalizată asupra a 11 domenii prioritare, prezentate sintetic în figura nr. 20.

Figura nr.20. Domenii şi acţiuni prioritare ale construirii economiei bazate pe cunoştinţe

a)

b)

Dezvoltarea e-Europei (Europa electronică) are în vedere construirea unei societăţi informaţionale pentru toţi cetăţenii Europei, după modelul din SUA, care a generat deja substanţial performanţe economice. Elementele principale avute în vedere sunt: •extinderea internetului, inclusiv prin generalizarea folosirii sale în şcoli; •proliferarea comerţului electronic; •creşterea numărului de firme tehnologice de vârf nou-înfiinţate; •extinderea telecomunicaţiilor. Dezvoltarea pieţei interne a Uniunii Europene, îmbunătăţind performanţele sectoarelor neperformante. Piaţa internă europeană, deşi funcţionează bine, încă nu stimulează suficient creşterea economică, competitivitatea şi inovarea. Domeniile principale asupra cărora se prevede să se acţioneze sunt:

Capitolul l • Economia bazată pe cunoştinţe 79

•achiziţiile publice, în special în zonele transfrontaliere; •costurile tranzacţiilor comerciale, prea mari din cauza birocraţiei care, potrivit unui studiu OCDE, reprezintă între 3-5% din PIB în ţările Uniunii Europene, aproape dublu comparativ cu SUA; deosebit de ridicate sunt costurile cu protecţia proprietăţii intelectuale; •barierele frontaliere pentru servicii în cadrul Uniunii Europene; •pieţele energiei şi aviaţiei, care nu sunt finalizate la nivel european. c) Dezvoltarea serviciilor financiare şi realizarea unei pieţe integrate de capital în 2005. Realizarea unei economii bazate pe cunoştinţe, funcţionale şi performante în Uniunea Europeană, este condiţionată de existenţa unei pieţe integrate de capital şi a unor servicii financiare dinamice care să satisfacă concomitent cerinţele investitorilor, întreprinzătorilor şi consumatorilor. Principalele direcţii de acţiune sunt: •amplificarea capitalizării pieţei de capital din Uniunea Europeană, ce reprezintă ca mărime jumătate din piaţa SUA; •eliminarea fragmentării pieţei de capital, în Uniunea Europeană existând 33 de burse de valori, comparativ cu două în SUA; •revederea restricţiilor privind investiţiile permise fondurilor de pensii, ceea ce ar disponibiliza spre economia Uniunii Europene fonduri de investiţii imense, în valoare de 5.000 de miliarde de euro. d) Reconsiderarea intreprenoriatului şi întreprinderilor europene. Europa trebuie să devină mai intreprenorială şi mai inovativă, ceea ce semnifică firme mici şi mijlocii mai multe şi mai performante, dintre care unele — o proporţie redusă - vor deveni în ramurile lor firme mari şi lideri. Două sunt direcţiile strategice de acţiune preconizate: •construirea unui mediu de afaceri dinamic, stimulativ pentru creare de firme, creştere economică şi inovare în condiţii de pieţe competitive; pentru aceasta, sunt absolut necesare elaborarea şi implementarea de politici privind finanţarea prin capitalul de risc şi inovarea eficace; •încurajarea spiritului intreprenorial şi a asumării de riscuri prin scheme de partajare a proprietăţii cu salariaţii, incubatoare de afaceri, încurajarea femeilor-întreprinzător, eliminarea barierelor culturale privind asumarea riscului la toate nivelurile economiei etc. e) Crearea unei autentice zone europene de cercetare ştiinţifică. întrucât cercetarea şi tehnologiile contribuie cu 28-50% la creşterea economică şi reprezintă principalii vectori de forţă ai competitivităţii şi ocupării forţei de muncă, ele trebuie să fie reconsiderate. Aceasta cu atât mai mult cu cât - afirmă Comisia Europeană - în econo mia bazată pe cunoştinţe - cercetarea ştiinţifică şi tehnologiile vor reprezenta mai mult ca niciodată motorul progresului economic şi social. De aceea este esenţială crearea „zonei europene de cercetare ştiinţifică" prin: •integrarea şi coordonarea superioară, mai eficace, mai atractivă şi mai inova tivă, a cercetării ştiinţifice la nivelul Uniunii Europene şi la nivelul ţărilor componente; •dezvoltarea unei reţele de centre de excelenţă;

•dezvoltarea comună, la nivelul Uniunii Europene, a infrastructurii cercetării ştiinţifice pentru domeniile de vârf, începând cu electronica şi informatica; •folosirea stimulentelor privind taxele, patentele şi capitalul de risc pentru a dezvolta cercetarea ştiinţifică; •realizarea unui sistem comun european de referinţe ştiinţifice şi tehnologice care să servească politicilor publice; •încurajarea cercetătorilor să fie mai mobili; •transformarea Europei într-o zonă atractivă pentru cele mai bune creiere din lume. f)Reconsiderarea instrumentelor financiare comunitare. Toate instrumentele finan ciare utilizate la nivelul Uniunii Europene - se statuează în documentele adoptate la Lisabona - vor fi reconsiderate, astfel încât să-şi aducă contribuţia la construirea eco nomiei bazate pe cunoştinţe. Acest proces se realizează în strânsă cooperare cu Fondul European de Investiţii şi cu Banca Europeană de Investiţii, care ele însele îşi remodelează politicile şi modalităţile de decizie şi acţiune corespunzător obiectivelor şi conţinutului strategiei Uniunii Europene pentru 2010. g)Construirea societăţii şi economiei bazate pe cunoştinţe să se fundamenteze pe valorile modelului social european. Modelul social european poate să ajute la derularea tranziţiei spre economia bazată pe cunoştinţe. Problema principală este — potrivit autorilor strategiei - să se canalizeze imensul potenţial al societăţii şi economiei bazate pe cunoştinţe pentru a rezolva multiplele probleme sociale cu care se confruntă Uniunea Europeană. Cheia soluţionării adecvate constă în situarea oamenilor în centrul politicilor elaborate şi implementate în Europa. h) Investiţiile cele mai bune pentru realizarea economiei bazate pe cunoştinţe sunt în educaţie şi în training. Vor trebui regândite toate componentele sistemului educaţional începând cu grădiniţa şi continuând cu învăţământul primar, secundar şi universitar, învăţarea continuă trebuie să reprezinte componenta principală a strategiei. Tuturor cetăţenilor Uniunii Europene va trebui să li se ofere pe întreaga durată a vieţii oportunităţi de a participa activ şi eficace la activităţile societăţii bazate pe cunoştinţe. i) Creşterea gradului de ocupare a resurselor umane. Acţionarea pe coordonatele anterioare, generatoare de stabilitate, noi firme şi noi locuri de muncă, va determina folosirea mai bună a resurselor umane. Pe acest plan, la nivelul UE, se stabilesc şi obiective cuantificabile referitoare la: •creşterea gradului de ocupare a populaţiei de la 61% în 2000, la 65% în 2005 şi 70% 2010; •reducerea şomajului în 2010 la 4%, nivel realizat în 2000 de cele mai performante ţări din lume; •amplificarea gradului de utilizare a resurselor de muncă - element cu pondere decisivă în economia bazată pe cunoştinţe - va avea multiple efecte pozitive în plan economic, social şi cultural. j) Evoluarea societăţii şi economiei spre includere (integrare) socială şi nu spre excludere. Principalii factori de excludere sunt şomajul, abilităţile insuficiente, educaţia şi trainingul inadecvat, absenţa accesului la cunoştinţe şi inexistenţa oportunităţilor

Capitolul 1 ' Economia bazată pe cunoştinţe 81

pentru muncă şi dezvoltare. Societatea bazată pe cunoştinţe oferă cele mai promiţătoare perspective pentru depăşirea excluziunii sociale, dar pentru aceasta este necesar ca sistemele de protecţie socială să devină mai active, să ofere stimulente pentru muncă, să asigure sisteme de pensionare sustenabile pentru populaţia de vârsta a treia şi un mediu stabil în care tranziţia la economia bazată pe cunoştinţe să se poată derula. k) Imprimarea unei noi dinamici dialogului social. Partenerii sociali au un rol crucial în managementul tranziţiei la economia bazată pe cunoştinţe. Contribuţia lor necesită nu numai datorită schimbărilor radicale în conţinutul proceselor de muncă, dar şi pentru a asigura înţelegerea comună de către partenerii sociali a tuturor elementelor implicate de construcţia noii economii, bazată pe înlănţuirea oamenilor, cu ideile, aspectele financiare şi piaţa. Din enumerarea domeniilor şi acţiunilor principale de construire a economiei bazate pe cunoştinţe rezultă principalele sale caracteristici: •abordarea sistemică, prevederile strategiei referindu-se la ansamblul compo nentelor societăţii şi economiei Uniunii Europene; •prioritatea acordată ramurilor şi domeniilor bazate pe tehnologii de vârf; •situarea educaţiei, trainingului, învăţării continue şi cercetării ştiinţifice în primplanul alocării resurselor şi schimbărilor de realizat; •acordarea unei atenţii deosebite intreprenoriatului şi întreprinderii, celulele unde se construieşte defacto economia bazată pe cunoştinţe. în perioada care a trecut de la adoptarea strategiei la Lisabona s-au elaborat, implementat sau se află în curs de operaţionalizare numeroase politici, planuri şi programe sectoriale şi pe domenii, care au determinat realizarea unor progrese substanţiale. In paragraful următor prezentăm o selecţie a acestora, pentru a oferi o imagine mai concretă şi actualizată a derulării procesului de implementare a strategiei de construire a societăţii şi economiei bazate de cunoştinţe. în final, o ultimă remarcă, aparţinând oficialilor de la Uniunea Europeană, ce au afirmat în mai multe rânduri că se manifestă o anumită întârziere în implementarea strategiei de la Lisabona. O analiză aprofundată a evoluţiei Uniunii Europene a fost realizată prin bine cunoscutul Raport Sapir [22], care statua că „în ciuda realizărilor instituţionale ale Uniunii Europene, performanţele sale economice sunt mixte... Uniunea Europeană a eşuat în încercarea de a produce o creştere economică satisfăcătoare, în contrast nu doar cu aşteptările existente, ci şi cu realizările SUA". Mai mult decât atât, Raportul Sapir a formulat 33 de recomandări, grupate pe şase seturi, incluse în figura nr. 21. Se aşteaptă ca Uniunea Europeană, în formula sa extinsă şi cu noile organisme manageriale alese şi/sau desemnate în 2004, să relanseze şi intensifice construirea economiei bazate pe cunoştinţe.

Figura nr. 21. Principalele direcţii de acţiune pe care se focalizează recomandările Raportului Sapir

1.7.3. Planuri, programe şi acţiuni majore de implementare a strategiei UE de construire a societăţii şi economiei bazate pe cunoştinţe Prezentăm selectiv care sunt principalele planuri şi programe ale UE de construire a economiei bazată pe cunoştinţe, împreună cu principalele acţiuni întreprinse în vederea implementării lor (tabelul nr. 4). Tabelul nr. 4 Sinteza prevederilor şi acţiunilor UE de construire a economiei şi societăţii bazate pe cunoştinţe Domenii Econom/a bazată pe cunoştinţe Societate informaţional ă

Planuri, programe şi acţiuni majore

• Planul e-Europe 2002 de acces la internet în şcoli • Planul e-Europe 2005, ce cuprinde: o nouă strategie de sporire a accesului la Internet, îndeosebi prin conexiuni LAN; e-guvernare; e-sănătate; e-business • Crearea Agenţiei Europene privind protecţia informaţiilor şi siguranţa reţelei internet • Programul e-lntegrare (e-incluziune) pentru sporirea participării persoanelor cu handicap la economia bazată pe cunoştinţe • Noua iniţiativă 2010 a Băncii Europene de Investiţii privind împrumutul pentru inovaţie, cercetare-dezvoltare, în valoare de 20 mld. euro • Programul pe zece ani de dezvoltare a sistemului educaţional, utilizând metoda „benchmarking" în scopul identificării celor mai bune practici de investiţii în capitalul uman

Domenii "Cercetare-dezvoltare

Telecomunicaţii Energetică şi servicii publice Transporturi Poştă Servicii financiare înfiinţare de întreprinderi

Planuri, programe şi acţiuni majore • Programul e-Learning şi Erasmus-World • Programul-cadru 6 de cercetare ce a fost lansat de Comisia Europeană în februarie 2001 • Planul de măsuri al Comisiei pentru atingerea scopurilor stabilite de summitul de la Barcelona (B) privind cheltuielile de cercetare-dezvoltare (3% din PIB) • Programul Galileo de servicii globale de navigaţie. Primul satelit experimental denumit GSTB (Galileo System Test Bed) pune în acţiune noi tehnologii, de ultimă oră, dezvoltă noi domenii de creaţie, permite un salt pe piaţa serviciilor moderne şi facilitează crearea a mii de noi locuri de muncă • Emiterea unei reglementări a Consiliului UE privind liberalizarea reţelei locale • Pachet de directive privitor la comunicaţiile electronice şi reglementarea unitară a telecomunicaţiilor şi reţelei media • Noile reglementări privind infrastructura energetică şi convenirea condiţiilor de asigurare a livrărilor de energie • Al doilea pachet feroviar, ce prevede deplina liberalizare a transportului de mărfuri şi pasageri • Programul Spaţiul European Aerian Comun referitor la liberalizarea aeriene •transporturilor Programul (faza a ll-a) deschiderii pieţei serviciilor poştale • Planul de acţiune în domeniul serviciilor financiare (Financial Services Action Plan FSAP), care prevede crearea pieţei unice a serviciilor financiare • Carta Europeană a întreprinderilor Mici şi Mijlocii • Programul „Schimb de cele mai bune practici între statele membre privind înfiinţarea întreprinderilor" • Al patrulea program multianual pentru întreprinderi 2001 -2005 • Cartea Verde „Intreprenoriatul în Europa"

Norme administrative pentru întreprinderi

• Planul de acţiune privind intreprenoriatul în fiecare ţară, care să faciliteze înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor • Planul de facilitare şi simplificare a normelor administrative • Planul de Acţiune privind dreptul societăţilor comerciale şi guvernare corporativă • Planul de Acţiune al Comisiei privind principalele reforme şi norme unionale • Reglementarea privind Statutul Societăţii Europene (consfinţit de summitul de la Stockholm-2001)

Concurenţa şi ajutorul de stat Ocupare a forţei de muncă Educaţie

• Programul „Ajutor mai puţin dar mai bun", care prevede orientarea ajutoarelor publice spre factorii care contribuie la creşterea economică • Strategia Europeană a Angajării • Noua Strategie a • Programul eLearning. • Programul • Asigurarea unui nivel corespunzător al pensiilor • Modernizarea sistemelor de pensii

îmbătrânire a populaţiei Protecţia mediului Resurse naturale Sănătate Climă

• Strategia creşterii durabile adoptată la summitul de la Goteborg • Normele privind limitele ajutoarelor de stat, cu referire la sectorul energetic • Graficul de aplicare a Planului de Acţiune privind ştiinţa vieţii (Life Science) şi biotehnologiile • Proiectul de acţiuni de combatare a schimbărilor climaterice • Proiectul privind puritatea aerului • Proiectul de impozitare pentru sectorul energetic

Domenii Transporturi

Planuri, programe şi acţiuni majore • Consiliul cheamă la: - Operationalizarea rapidă a instrumentelor adoptate după accidentul petrolierului „Erika" - Aplicarea rapidă a a instrumentelor adoptate după accidentul petrolierului „Prestige" - Respectarea codului privind pavilioanele • Consolidarea strategiilor regionale privind dezvoltarea durabilă

1.8. Construirea economiei bazate pe cunoştinţe în ţările din Extremul Orient Studiile efectuate în comun de specialişti ai celor mai bune şi cunoscute institute de cercetări din Extremul Orient - Institutul de Cercetări Nomura din Tokio şi Institutul de Studii pentru Asia de Sud-Est din Singapore - au dus la concluzia că pentru a construi rapid şi eficace economia bazată pe cunoştinţe, ţările din această regiune este necesar să acţioneze cu prioritate în cinci direcţii, prezentate în figura nr. 22.

1

Dezvoltarea sectoarelor de tehnologii informaţionale şi de comunicaţii

2

Adaptarea la cerinţele reţelelor de producţie internaţionale

Dir< ecţii c le

1

Fortificarea sistemelor inovaţionale

acţi une

Naţionale

4

Modernizarea resurselor umane

5

Restructurarea industriei şi a firmelor

Figura nr. 22. Principalele direcţii de acţiune în vederea construirii economiei bazate pe cunoştinţe

a) Dezvoltarea sectorului de tehnologii informaţionale şi de comunicaţii, ceea ce implică, printre altele: •dezvoltarea şi modernizarea sistemului de telecomunicaţii, în special a celor cu

bandă largă, necesar pentru comerţul electronic;

•proliferarea telefoniei fixe şi mobile; •extinderea internetului; •eliminarea monopolului statului în comunicaţii şi stimularea competiţiei;

Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe ____________________________________________________________________________________ 85 •adoptarea unui cadru legislativ de reglementare adecvat pentru comerţul elec

b)

c)

d)

e)

tronic; •dezvoltarea unui mediu economic favorizant extinderii comerţului electronic. Adaptarea la cerinţele reţelelor internaţionale de producţie prin: •modernizarea în continuare a infrastructurii fizice (drumuri, porturi, aeroporturi, echipamente de telecomunicaţii); •creşterea eficacităţii procedurilor vamale; •dezvoltarea de infrastructuri de plăţi internaţionale eficace; •reglementarea „catifelată" a aspectelor financiare ale tranzacţiilor internaţionale; •realizarea tranzacţiilor comerciale ale economiilor naţionale cu reţelele regio nale în timp real; •dezvoltarea de noi clustere pe domenii de vârf bazate pe atragerea marilor firme internaţionale. Fortificarea sistemelor inovaţionale acţionând pentru: •tranziţia de la sisteme de cercetare-dezvoltare conduse de guvern, centrate pe activităţi de dezvoltare şi reţele autohtone, la sisteme conduse privat, centrate pe diseminări de inovaţii şi cunoştinţe şi pe reţele orientate global, internaţional; •trecerea de la politici de creştere a ofertei la politici de utilizare eficientă a resurselor; •înlocuirea politicilor care răspund cererilor pieţei pe termen scurt cu politici pe termen lung, ce duc la crearea de noi pieţe şi dezvoltare sustenabilă; •proliferarea utilizării clusterelor prin politici ştiinţifice, tehnologice şi inova ţionale; •crearea unui mediu global (economic, ştiinţific, educaţional, social etc.) care este favorizant inovării. Modernizarea resurselor umane acţionând cu prioritate în următoarele direcţii: •adoptarea unui nou model de educaţie şi training focalizat pe calitate, creativi tate, inovare continuă şi dezvoltare totală a resurselor umane; •furnizarea cu prioritate a unui număr suficient de specialişti în tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii; •importarea de salariaţi bazaţi pe cunoştinţe, pentru a rezolva problemele pre sante, ce stopează dezvoltarea economiei naţionale; •modificarea politicilor de imigrare privind profesioniştii în ramurile de vârf; •reformarea profundă a sistemelor educaţionale din ţările Asiei. Restructurarea industrială şi a firmelor prin: •dezvoltarea sectoarelor de tehnologii informaţionale şi de comunicaţii; •politici guvernamentale focalizate asupra creşterii eficienţei sectoarelor de producţie, servicii şi pieţelor de capital; •promovarea dezvoltării IMM care valorifică externalizarea activităţilor în cadrul reţelelor de firme; •încurajarea înfiinţării de noi firme, în special în domeniile software-ului, internetului, biotehnologiei şi comunicaţiilor mobile;

• promovarea de politici centrate pe dezvoltarea capitalului de risc şi a pieţelor de capital. Acţionarea în aceste cinci domenii se recomandă să fie integrată în strategii şi politici cuprinzătoare, care să aibă în vedere ansamblul elementelor ce determină dezvoltarea, funcţionalitatea şi performanţele economiei bazate pe cunoştinţe.

1.9. Trecerea României la economia bazată pe cunoştinţe, în contextul evoluţiilor din Uniunea Europeană 1.9.1. Dinamica evoluţiei principalilor indicatori economici în perioada 1993-2003 Înainte de a puncta poziţia relativă a României în trecerea la economia bazată pe cunoştinţe, în context european, considerăm necesar să prezentăm succint evoluţia sa, reflectată în dinamica principalilor indicatori economici (vezi tabelul nr. 5) din ultimul deceniu. ■ Tabelul nr. 5 Evoluţia principalilor indicatori economici ai României în perioada 1993-2003 Nr. crt. 1.

2. 3. 4.

5.

6.

7.

Indicatori

1993

1994

1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

Ritmul de creştere reală a PIB

1,5

3,9

7,1

3,9

-6,6

-5,4

■3,2

1,6

5,3

4,9

4,9

Indicele inflaţiei Rata şomajului

29,5

61,7

27,8

57

51

40,6

51,4

40,7

30,3

17,8

14,1

10,4

10,9

9,5

6,6

8,8

10,3

11,5

10,5

8,6

8,1

7,6

Ponderea în PIB a investiţiilor în capitalul fix Ponderea deficitului contului curent în PIB

17,9

20,3

21,4

23,0

21,2

18,2

17,7

18,9

20,5

21,1

23,5

4,5

1,4

5

7,2

6,7

7,5

3,8

3,7

5,5

3,4

5,6

2,6

4,2

4,1

5

3,6

2,8

2,5

3,6

3,1

2,5

2,4

12,7

15,1

15,4

20

22,4

24,4

24,6

25,5

30,2

30,2

30,2

Ponderea deficitului bugetului în PIB Ponderea datoriei externe

Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe ____________________________________________________________________________________ 87_

Din examinarea informaţiilor cuprinse în tabel rezultă, în principal, următoarele concluzii: •situaţia economică de ansamblu a cunoscut o evoluţie pozitivă, România înre gistrând în ultimul deceniu o creştere economică reală, apreciabilă, în condiţiile menţinerii principalelor echilibre macroeconomice la un nivel satisfăcător; •evoluţia pozitivă de ansamblu a fost întreruptă de criza economică din 1997-1999 deosebit de profundă; •inflaţia rămâne cea mai delicată problemă pentru România, fiind una dintre cele mai ridicate din Europa; •evoluţia pozitivă a indicatorilor economici s-a accentuat în ultimii trei ani, cu perspective de menţinere a acestui trend potrivit evoluţiilor din 2004 şi previziu nilor pentru 2005-2006.

1.9.2. Evaluarea stadiului trecerii României la economia bazată pe cunoştinţe O evaluare realistă a stadiului evoluţiei României spre economia bazată pe cunoştinţe nu se poate realiza decât utilizând abordări comparative internaţionale. Foarte util pe acest plan este indexul sau tabloul indicatorilor de evaluare stabiliţi pentru strategia de la Lisabona, structurat pe cinci componente principale: inovarea şi cercetarea; liberalizarea şi fluidizarea pieţei; dezvoltarea intreprenorială şi a întreprinderii; gradul de ocupare a resurselor umane şi coeziunea socială; dezvoltarea economică sustenabilă. în continuare prezentăm rezultatele evaluării efectuate pentru România de un grup de specialişti români din cadrul Societăţii Române de Economie [7] - prima de acest gen realizată pentru ţara noastră - deosebit de edificatoare pentru situaţia relativă a României în construcţia europeană a economiei bazate pe cunoştinţe.

Tabelul nr. 6 Tabloul Lisabona al indicatorilor de evaluare pentru România* Unitatea de măsură

Nr. crt.

1

Inovare şi cercetare Cheltuieli pentru resurse umane Total cheltuieli pentru C&D Cheltuieli pentru C&D ale întreprinderilor Cheltuieli pentru C&D finanţate de guvern Cheltuieli pentru C & D acoperite din fonduri externe

România

Nivelul evoluţiei"

Maximum în UE'"

Minimum în UE'"

Ultima poziţie în ţările candidate la UE sau în cele intrate în 2004"'

D % în PIB

3,28

D

7,32 Suedia

3,51 Grecia

3,66 Bulgaria

% în PIB

0,38 (0,56)

D-

4,27 Suedia

0,64 Spania

0,27 Cipru

% în total cheltuieli C&D % în total cheltuieli C&D % în total cheltuieli C&D

65

C

71,88 Suedia

31,54 Portugalia

15,28 Cipru

29

C

60,95 Portugalia

20,99 Suedia

37,08 Slovenia

6

C

18,68 Austria

2,47 Germania

1,89 Slovacia

Nivelul accesului la internet Patente înregistrate la nivel european"" (EPO)

% în total locuinţe Nr./milion locuitori

4,5

D-

65,5 Olanda

12,2 Grecia

5 Bulgaria

0,7

E

366,5 Suedia

5,4 Portugalia

2,08 Bulgaria

1.5

Patente înregistrate la nivel mondial"" (USPTO)

Nr./milion locuitori

0,49

E

213,6 Suedia

1,9 Portugalia

0,6 Bulgaria

1.6

Cheltuieli cu informatica şi tehnica de vârf Cheltuieli cu informatica şi comunicaţiile

% în PIB

1,1

D

4,4 Suedia

1,2 Grecia

1,9 Lituania

% în PIB

5,3

B

4,4 Portugalia

2,6 Grecia

4,7 Slovenia

1.1 1.2 1.2.1

1.2.2

1.2.3

1.3 1.4

1.7

* Tabel preluat din D. Dăianu şi alţii, op. cit., p. 37. Evaluarea s-a efectuat pe o scală cu cinci nivele de la A (cel mai bun) la E (cel mai rău). Pentru fiecare nivel se pot utiliza trei trepte (ex. B-, B, B+). Pentru România, nivelul pe scală s-a stabilit nu în raport cu obiectivele stabilite la Lisabona, ci raportat nivelului performanţelor curente ale ţărilor membre al Uniunii Europene şi candidate. * în aceste coloane se indică nivelul maxim şi, respectiv, minim al indicilor respectivi pentru categoria de ţări avute în vedere. * Brevete patentate în concordanţă cu prevederile Organizaţiei Europene de Brevete (EPO). * Brevete patentate în concordanţă cu prevederile Oficiului de Patente şi Mărci din SUA (USPTO).

Nr. crt.

2

Unitatea de măsură

Liberalizarea şi fluidizarea pieţei Preţul apelurilor telefonice locale

România

Nivelul evoluţiei

Maximum în UE

Minimum în UE

Ultima poziţie în ţările candidate la UE sau în cele intrate în 2004

D+ Euro, 10 minute de apel telefonic

0,27

C-

0,56 Anglia

0,23 Finlanda

0,09 Bulgaria

Preţul energiei electrice pentru utilizatorii industriali Preţul gazelor pentru utilizatorii industriali întreprinderea

Euro/kWh

0,04

D+

0,082 Italia

0,052 Spania

0,045 Estonia

Euro/Gcal

2,29

D

6,80 Suedia

5,26 Danemarca

2,91 Estonia

Perioada necesară să înfiinţezi o întreprindere

zile

123 Italia

18 Anglia

11 Letonia

3.2

Cheltuieli necesare să înfiinţezi o întreprindere

3.3

Valoarea ajutorului de stat

4

Gradul de ocupare a resurselor umane şi coeziunea socială

2.1 2.2

2.3 3 3.1

4.1 4.2

Rata totală de ocupare a forţei de muncă învăţarea continuă *

D+

27

C+

% în venitul pe locuitor

11,7

c

69,6 Grecia

1 Anglia

8,3 Bulgaria

% în PIB

6,3

E

1,58 Finlanda

0,66 Anglia

Necunoscut

C-

% din total populaţie

57,6

c

75,9 Danemarca

55,5 Italia

50,6 Bulgaria

% populaţiei adulte care urmează programe de training Raportul dintre veniturile cele mai înalte ale populaţiei faţă de cele mai scăzute

1,3

E

34,2 Suedia

3,6 Portugalia

1,4 Bulgaria

4,6

C

6,5 Portugalia

3,1 Danemarca

3,4 Cehia

4.3

Inegalitatea în distribuirea veniturilor

4.4

Tineri în vârstă de 1824 ani care nu-şi termină studiile începute

% din populaţia în vârstă de 18-24 ani

23,2

c

41,1 Portugalia

9,0 Suedia

4,3 Slovenia

4.5

Rata şomajului pe termen lung

% din totalul populaţiei active

3,8

c

5,1 Grecia

0,8 Austria

0,8 Cipru

Unitatea de măsură

Nr. crt.

5 5.1

5.2

5.3

Dezvoltarea sustenabilă Emisiunile de gaze în atmosferă

Intensitatea consumului energetic al economiei Proporţia energiei regenerate în total consum energetic

România

Nivelul evoluţiei"

Maximum în UE"'

Minimum în UE'"

Ultima poziţie în ţările candidate la UE sau în cele intrate în 2004'"

C92

B

125,0 Grecia

72,0 Luxemburg

92,0 Bulgaria şi Cehia

Kg de petrol echivalent la 1.000 euro

1.164

E

263 Finlanda

125 Danemarca

341 Slovenia

% din consumul naţional global de energie

28,4

B+

1,6 Belgia

0,8 Ungaria

% din anul de referinţă (1990)! ţinta: 8% până în 2010

67,3 Austria

Sursa: Tabel preluat din D. Dăianu şi alţii, op. cit., p. 37.

Informaţiile cuprinse în tabel oferă indicii valoroase în ceea ce priveşte stadiul construirii economiei bazate pe cunoştinţe în România. Analiza informaţiilor cuprinse în tabel relevă următoarele aspecte semnificative: a)la aproape jumătate din indicii cuprinşi în tabel (10 din 21), România se situează pe ultimul loc în Europa, în raport cu toate ţările considerate; b)la mulţi indicatori România are niveluri de câteva ori mai mici decât nivelurile minime din Uniunea Europeană; c)evaluările la cele cinci domenii considerate plasează România în partea inferioară a performanţelor, aşa cum rezultă din evaluările sintetice prezen tate în continuare, deşi în ultimii patru ani s-au înregistrat progrese semnifi cative în cadrul fiecăruia: •inovarea şi cercetarea; D •liberalizarea şi fluidizarea pieţii; D+ •dezvoltarea intreprenorială şi a întreprinderii; D •gradul de ocupare a forţei de muncă şi coeziunea socială; C•dezvoltarea sustenabilă.

1.9.3. Poziţionarea cercetării-dezvoltării din România, în raport cu cea din Uniunea Europeană Având în vedere impactul major pe care îl are cercetarea şi dezvoltarea asupra construirii economiei bazate pe cunoştinţe, în continuare prezentăm câteva elemente suplimentare privind acest domeniu. Potrivit analizei efectuate de Radu Gheorghiu, Dragoş Pîslaru şi Geomina Ţurlea [8] pe baza examinării comparative a 12 indicatori în Uniunea Europeană şi în România, preluaţi dintr-un studiu european [38] (vezi figura nr. 23), au rezultat următoarele constatări principale:

32%

Cheltuieli TIC ] 11%

Capital de risc pentru pornirea afacerii Patente USPTO

] 1%

Patente EPO

0%

Patente high-tech la EPO

0% ] 19%

Cheltuieli de C-D ale firmelor

44%

Cheltuieli publice de C-D Ocupare în serviciile high-tech

J 74%

Ocupare în industriile high-tech

13%

învăţământ continuu

13% 46%

Populaţie ocupată cu studii superioare

43%

Absolvenţi în ştiinţă şi tehnologie

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

Figura nr. 23. Poziţia relativă a României faţă de media UE 15

Pentru toţi cei 12 indicatori pentru care există date, cu excepţia unuia, România prezintă valori care se situează sub jumătatea mediei europene, deoarece pentru unii indicatori poziţia relativă este 1% sau mai puţin, rata de creştere înregistrată este irelevantă.

Principalele puncte forte ale României, la nivelul ţărilor candidate, sunt trendul educaţiei, trendul pentru cercetare-dezvoltare publică, trendul pentru brevete USPTO. Principalele puncte slabe sunt trendurile cercetare-dezvoltare ale sectorului privat şi volumul curent al brevetelor înregistrate.

. O imagine mai completă se obţine prin examinarea poziţiei României faţă de ţările Uniunii Europene şi alte ţări dezvoltate pe plan mondial, în funcţie de indicele agreat de inovare (vezi figura nr. 24).

DK DE ES FR IE IT LU

Legenda

Danemarca Germania Spania Franţa Irlanda Italia Luxemburg

NL AT FI UK CH IS NO

Olanda Austria Finlanda Anglia Elveţia Islanda Norvegia

BG CY CZ EE HU LT LV

Bulgaria Cipru Cehia Estonia Ungaria Lituania Letonia

PL RO SI SK TR BE EL

Polonia România Slovenia Slovacia Turcia Belgia Grecia

US JP PT SE

SUA Japonia Portugalia Suedia

Figura nr. 24. Poziţia relativă a României, a ţărilor UE şi a altor ţări dezvoltate în raport cu Indicele Agreat de Inovare

Se observă că România se află în zona ţărilor ale căror dezavantaje faţă de ţările cele mai dezvoltate - SUA, Japonia, Suedia, Finlanda, Elveţia, Marea Britanie, Danemarca şi Norvegia - se vor reduce. Cu toate acestea, remarcăm că, alături de Turcia, România este despărţită de cel mai mare decalaj faţă de aceste ţări. Grupul de specialişti români, menţionaţi anterior, afirmă că dacă România îşi menţine intensitatea evoluţiilor pozitive din 2003, iar Uniunea Europeană stagnează (ceea ce, fireşte, este nerealist!), atunci ar avea nevoie de cinci-zece ani pentru a recupera acest decalaj, chiar şi la cei mai dinamici indicatori din index. Un scenariu mai realist propus de aceştia, care iau în calcul şi durata curbelor de învăţare necesare asimilării know-how-ului implicat şi o dinamică realistă a valorilor europene, duce la concluzia unei durate de 20 de ani pentru recuperarea rămânerii în urmă în plan inovational. în ceea ce priveşte însă performanţele economiei

României în ansamblul său, recuperarea decalajelor presupune perioade mari. Potrivit estimărilor specialiştilor englezi [8] de la Economist Intelligence Unit, efectuate în 2003, pentru a realiza venitul pe cap de locuitor al Uniunii Europene, România va avea nevoie -dacă nu va fi capabilă de politici şi acţiuni raţionale şi hotărâte - de circa 80 de ani. Pentru a evita o asemenea situaţie, care ar pune sub semnul întrebării însuşi statutul naţiunii române în Europa şi pe plan mondial, este necesar un management profesionist la nivel naţional. In acest context se subliniază - şi pe bună dreptate, de către specialiştii menţionaţi - că realizarea unor rate de creştere foarte ridicate de-a lungul unor perioade îndelungate este posibilă doar prin politici naţionale raţionale şi coordonate, care să determine efecte în profunzimea mecanismelor economice, inovaţionale, educaţionale, culturale şi sociale. Iar în studiul dânşilor sunt prezentate mai multe direcţii majore de avut în vedere în formularea şi implementarea acestor politici, care se referă îndeosebi la sistemul de cercetare, campaniile inovative, capitalul financiar şi canalele de finanţare, inovare, la capitalul uman şi serviciile educaţionale. Construirea economiei bazate pe cunoştinţe, — atât în România, cât şi în ţările dezvoltate - reprezintă un proces de o complexitate, dificultate şi rafinament deosebit de mari, care nu poate fi realizată decât printr-un management profesionist la nivel naţional, bazat pe armonizarea şi participarea intensă a tuturor forţelor economice, inovaţionale, educaţionale, sociale şi politice ale ţării, în strânsă corelare cu tendinţele de vârf pe plan internaţional şi, fireşte, în primul rând, din Europa.

1.10. Elemente pentru strategia României de construire a economiei bazate pe cunoştinţe 1.10.1. Coordonate şi premise ale abordării construcţiei economiei bazate pe cunoştinţe în România Informaţiile încorporate în paragraful anterior demonstrează stringenta necesitate pentru România de a aborda complexele şi dificilele aspecte asociate construcţiei economiei bazate pe cunoştinţe într-o optică total schimbată, dacă se doreşte, la modul operaţional, eliminarea decalajelor ce ne separă de cvasitotalitatea ţărilor europene şi obţinerea de performanţe adecvate. In opinia noastră, în fundamentarea acestei optici trebuie avute în vedere două elemente esenţiale: a) Abordarea construcţiei economiei bazate pe cunoştinţe în România trebuie să pornească de la realitatea că, în perioada următoare, se suprapun trei transformări economice de o complexitate deosebită: •construirea unei economii de piaţă funcţionale; •integrarea în Uniunea Europeană; •construirea economiei bazate de cunoştinţe. Ca urmare, problemele pe care trebuie să le rezolve România sunt mult mai ample, ; omplexe şi dificile decât cele cu care se confruntă majoritatea ţărilor din Europa.

b) Existenţa unei şanse unice pentru România o reprezintă derularea revoluţiei cunoştinţelor care - ca toate revoluţiile care au determinat trecerea de la un sistem economic la altul - oferă posibilitatea de a recupera decalajele economice şi sociale ce o despart de ţările dezvoltate într-o perioadă mult mai scurtă, în condiţii normale, această recuperare ar fi necesitat o perioadă istorică mult mai lungă sau chiar ar fi fost imposibilă. Fireşte, există însă şi cealaltă posibilitate, de amplificare a decalajelor ce despart România ca nivel de dezvoltare şi performanţă economică faţă de ţările dezvoltate ce avansează rapid spre economia bazată pe cunoştinţe. Valorificarea şansei unice pentru România, oferită de revoluţia cunoştinţelor, depinde în cea mai mare măsură de noi, de cei care conduc politic, economic şi social această ţară. România, în proiectarea construcţiei economiei bazate pe cunoştinţe, concomitent cu finalizarea economiei de piaţă şi cu integrarea în Uniunea Europeană, este necesar să pornească concomitent de la următoarele patru fundamente: •stadiul de dezvoltare şi realităţile economiei româneşti, îndeosebi punctele sale forte şi punctele sale slabe, evaluate şi analizate obiectiv, cu accent pe identificarea cauzelor care le generează; •caracteristicile, oportunităţile şi ameninţările potenţiale oferite de revoluţia cunoştinţelor şi de economia bazată pe cunoştinţe; •strategia Uniunii Europene de realizare a economiei bazate pe cunoştinţe, actualizările sale şi problemele cu care se confruntă în implementarea sa; •abordările şi analizele efectuate în alte ţări care abordează profesionist şi eficace trecerea la economia bazată pe cunoştinţe, în special cele din Extremul Orient (Singapore, Coreea de Sud, Hong-Kong etc.) pentru a prelua şi adapta anumite modalităţi şi metode de acţiune la condiţiile din România. Conceperea şi implementarea strategiei de construire a economiei bazate pe cunoştinţe este necesar să se bazeze pe mai multe premise (vezi figura nr. 25), la care ne referim succint, în continuare: a)Conceperea şi operaţionalizarea strategiei situând pe primul plan interesul naţional al României de a elimina decalajul economic şi social care o desparte cvasitotalitatea ţărilor membre ale Uniunii Europene. Celelalte interese politice, sectoriale sau regionale trebuie subordonate interesului naţional, pe termen mediu şi lung fiind toate satisfăcute la un nivel superior de o economie perfor mantă. Desigur, avem în vedere situarea în prim-plan a interesului naţional de facto şi nu o abordare declarativă, demagogică. b)Cuprinderea în sfera de acţiune a strategiei a tuturor ramurilor de activitate şi a tuturor regiunilor şi judeţelor ţării, întrucât toate sunt componente ale sistemului economiei naţionale şi influenţează direct şi indirect, cu intensitate mai mare sau mai mică funcţionalitatea şi performanţele de ansamblu ale economiei şi societăţii româneşti. c)Abordarea corelativă a aspectelor economice şi sociale, pornind de la primatul factorilor economici, de la pronunţata dimensiune socială a activităţilor econo mice şi de la condiţionarea puternică, deşi adesea nu directă şi explicită, a performanţelor economice de factorii sociali.

d)Conferirea unor puternice dimensiuni formative şi inovaţionale deciziilor şi

acţiunilor privind funcţionarea şi dezvoltarea activităţilor în toate domeniile, astfel încât capacitatea acestora de a asimila, genera, difuza, utiliza şi valorifica cunoştinţele să se amplifice substanţial. e)Imprimarea unui puternic caracter pragmatic şi eficace opţiunilor strategice şi acţiunilor de construire a economiei bazate pe cunoştinţe, determinând întotdea una efectele pozitive concrete pe care le vor genera şi acţionând pentru maximi zarea lor. Se recomandă luarea în considerare cu prioritate a tuturor categoriilor de efecte directe şi indirecte, pe termen scurt, mediu şi lung, pentru a determina o dezvoltare durabilă, substanţială. f)Promovarea parteneriatului public-privat ca axă de operaţionalizare a majorităţii elementelor cuprinse în strategie, valorificând atât spiritul intreprenorial propriu agenţilor economici privaţi, cât şi viziunea socială, resursele apreciabile şi instru mentele de armonizare care sunt, de regulă, apanajul statului şi organizaţiilor publice. g)Fundamentarea elaborării şi implementării strategiei de construire a economiei bazate pe cunoştinţe pe consultarea şi implicarea de facto, intensă, a partenerilor sociali. Se asigură astfel o luare în considerare mai echilibrată a intereselor tuturor categoriilor sociale şi, concomitent, o participare mai intensă a acestora la implementare, ceea ce se va reflecta pozitiv în calitatea strategiei şi - îndeosebi în performanţele pe care le va genera. h) Armonizarea obiectivelor, opţiunilor strategice şi a celorlalte elemente cuprinse în strategia României, cu elementele încorporate în strategia Uniunii Europene de la Lisabona şi cu actualizările ulterioare şi - în general - cu reperele internaţionale ale trecerii la economia bazată pe cunoştinţe.

Figura nr. 25. Premise ale elaborării şi implementării strategiei de construire a economiei bazate pe cunoştinţe în România

Premisele menţionate se recomandă să ghideze ansamblul acţiunilor care concură la elaborarea şi operaţionalizarea strategiei, începând cu cele privind construirea echipei care o elaborează şi încheind cu organismele care implementează strategia şi evaluează rezultatele generate.

1.10.2. Repere privind conceperea şi structurarea strategiei de construire a economiei bazate pe cunoştinţe Fireşte, România are nevoie de o strategie naţională profesionist elaborată, care să direcţioneze, accelereze şi eficientizeze construirea economiei bazate pe cunoştinţe în ţara noastră (vezi figura nr. 26). O asemenea strategie este obligatoriu să cuprindă următoarele componente: 1)misiunea, în care să se prezinte principalele caracteristici ale economiei şi societăţii bazate pe cunoştinţe, pe care România îşi propune să le construiască, fireşte conectate cu evoluţiile internaţionale din Uniunea Europeană şi de pe întreg mapamondul; 2)obiectivele fundamentale, atât cantitative, cât şi calitative, privitoare la economia şi societatea românească în ansamblul său. Din rândul acestora nu trebuie să lipsească obiective cum ar fi: nivelul productivităţii muncii şi capitalului, indicele de creştere a valorii adăugate, numărul absolvenţilor cu studii superioare la mia de locuitori în vârstă de 20-29 de ani, numărul firmelor şi, respectiv, al persoanelor care folosesc internetul la 10.000 de locuitori, numărul cercetătorilor şi proiectanţilor la 10.000 de locuitori, numărul de brevete la 10.000 de locuitori, numărul brevetelor la USPTO, respectiv EPO la 1.000.000 de locuitori, creşterea gradului de ocupare al resurselor umane ş.a. Obiectivele

Opţiunile

fundamentale

strategice

/ Misiunea

Componente

Resursele

Termenele

\ \

1

Avantajele

competitive Figura nr. 26. Componentele obligatorii ale strategiei de construire a economiei bazate pe cunoştinţe

3) Opţiunile strategiei, privitoare la principalele direcţii de acţiune pentru construirea economiei bazate pe cunoştinţe la nivel global şi pentru principalele ramuri de activitate. Dintre opţiunile strategice nu trebuie să lipsească cele privind: dezvoltarea pieţei interne a României, armonizând-o treptat cu piaţa unică europeană, remodelarea sistemului educaţional naţional, dezvoltarea învăţământului continuu, extinderea utilizării internetului la nivel de persoane şi organizaţii, utilizarea clusterelor, reţelelor de firme şi centrelor de afaceri pentru

promovarea şi intensificarea cercetării-dezvoltării, generalizarea parteneriatului public-privat în activităţile inovative, promovarea comerţului electronic, dezvoltarea telecomunicaţiilor, informatizarea administraţiei centrale şi locale, crearea de firme noi, cu prioritate în domeniile de vârf, dezvoltarea pieţei de capital, crearea unui mediu de afaceri stimulativ şi dinamic, conectarea cercetării-dezvoltării ştiinţifice din România la cercetarea din Uniunea Europeană, în special prin Programul-cadru F6. Fireşte, fiecare opţiune este necesar să fie prezentată cât mai complet, răspunzând, prin sferă de cuprindere, dimensiune, structură, modalităţi de implementare etc, necesităţilor concrete din anumite zone ale economiei şi societăţii. 4)Resursele care sunt necesare şi ce pot fi atrase, pornind de la obiectivele şi opţiunile strategice preconizate. Resursele trebuie structurate atât în funcţie de natura lor - cunoştinţe, umane, tehnico-materiale şi financiare -, cât şi în funcţie de provenienţa acestora: surse autohtone, din care stat şi private, surse atrase şi surse împrumutate. Pentru fiecare categorie de resurse trebuie stabilite mărimea şi modalităţile de obţinere. Fireşte, dimensionarea resurselor trebuie să fie realistă, în sensul reflectării potenţialului economic naţional în dezvoltarea sa şi a posibilităţilor reale de amplificare prin atragere de împru muturi din afara ţării. Dimensionarea resurselor este întotdeauna un proces iterativ, corelat cu obiectivele şi opţiunile strategice prin care se armonizează necesităţile şi aşteptările cu posibilităţile de derulare şi finalizare. Construirea în ritm rapid a economiei bazate pe cunoştinţe este condiţionată de creşterea rapidă a cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea, care reprezintă în prezent 0,40,5%, la 3% până în 2010, aşa cum şi-au propus ţările Uniunii Europene prin strategia de la Lisabona (vezi figura nr. 27). 5)Termenele, atât pentru strategie în ansamblul său, cât şi pentru opţiunile strategice, trebuie precizate ţinând cont de posibilităţile efective existente. Având în vedere complexitatea şi dificultatea construirii economiei bazate pe cunoştinţe - care, în cazul României se suprapune cu alte două procese aproape la fel de dificile şi complexe -, construirea economiei de piaţă şi integrarea în Uniunea Europeană, considerăm că orizontul strategiei se recomandă să fie de 10-15 ani. 6)Avantajele competitive statuează elementele prin care economia românească va rezista concurenţei străine pe piaţa internă şi cu care va concura eficace, pe pieţele străine. Avantajele competitive trebuie să fie abordate în consonanţă cu specificul economiei bazate pe cunoştinţe şi să se refere la principalele ramuri ale economiei României, care pot să-i asigure dezvoltarea sustenabilă în contextul evoluţiilor internaţionale actuale şi viitoare. în opinia noastră, pot fi două categorii de avantaje competitive - unele care se referă la specificitatea economiei bazate pe cunoştinţe şi altele care au în vedere, fireşte într-o nouă viziune, valorificarea unor atuuri naturale pe care le are România în turism, agricultură etc. Pe baza strategiei se recomandă să se elaboreze un plan pe o perioadă mai scurtă de doi-trei ani - ţinând cont şi de calendarul integrării

în Uniunea Europeană - prin care se specifică mai detaliat, într-o manieră operaţională şi armonizat, acţiunile de implementare în perioada imediat următoare.

Figura nr. 27. Ponderea cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea în cadrul PIB

Elementele de mai sus constituie numai câteva repere conceptual-metodologice, care, în opinia noastră, sunt obligatoriu de luat în considerare în elaborarea strategiei. Precizăm însă că proiectarea strategiei de construire a economiei bazate pe cunoştinţe trebuie realizată de o echipă complexă de specialişti care să cumuleze capacităţile, experienţa şi informaţiile necesare finalizării cu succes a unui demers metodologicoaplicativ atât de dificil şi complex. Echipa care va realiza o astfel de strategie, alcătuită din profesionişti - inclusiv din afara României - va purta o responsabilitate uriaşă, întrucât strategia de construire a economiei bazate pe cunoştinţe va determina în mare măsură nivelul de dezvoltare economico-socială, standardul de viaţă al populaţiei, viitorul şi statutul ţării noastre. O astfel de strategie, în care interesul naţional trebuie să primeze, este necesar să fie sprijinită de toate forţele politice şi de toţi partenerii sociali.

1.10.3. Priorităţi şi direcţii de acţiune sectoriale y

*

t

y

Pe baza analizelor proprii şi a celor efectuate de alţi specialişti [7, 8], anumite priorităţi şi direcţii de acţiune sectoriale, se recomandă să fie integrate în viitoarea strategie a României de construire a economiei bazate pe cunoştinţe. A. în domeniul învăţământului sau sistemului educaţional •amplificarea dimensiunii pragmatice, diminuând conţinutul predominant teoretic prin care se caracterizează majoritatea disciplinelor la nivelul elementar, liceal şi chiar - universitar; o expresie esenţială a pragmatismului o reprezintă dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor informatice, absolut necesare fiecărui individ în prezent; •imprimarea unui puternic conţinut creativ, diminuând substanţial metodele şi abordările pedagogice care pun accentul pe memorarea şi reproducerea de cunoştinţe;

Capitolul 1 • Economia bazată pe cunoştinţe ____________________________________________________________________________________ 99 •cuprinderea în cadrul sistemului educaţional, cel puţin la nivelul învăţământului

gimnazial, a tuturor persoanelor, indiferent de zonă, etnie, putere economică a familiei etc; •armonizarea conţinutului şi metodelor educaţionale din învăţământul românesc cu cele din Uniunea Europeană, fără însă a renunţa la acele practici care ne-au făcut deosebit de competitivi în domeniile matematicii, fizicii etc, ce reprezintă avantaje competitive naţionale; •creşterea numărului de absolvenţi cu studii superioare şi a proporţiei lor în totalul populaţiei*. B. în domeniul învăţării continue sau a trainingului pe parcursul întregii vieţi (care nu se suprapune cu precedentul, deşi sunt foarte strâns legate) •dezvoltarea învăţământului la distanţă, pentru actualizarea pregătirii adulţilor şi pentru recalificarea lor, în funcţie de necesităţi; •proliferarea în toate judeţele ţării a centrelor de training specializate pe anumite domenii, bazate pe parteneriat public-privat; •introducerea obligativităţii firmelor de a cheltui un procent din venituri minimum 1% pentru început - în vederea pregătirii personalului**; •asistarea organizaţiilor patronale, sindicale şi profesionale în iniţierea şi desfăşurarea de programe de pregătire pentru membrii lor şi pentru alte persoane; •fundamentarea trainingului continuu pe metode şi tehnici active (cazuri, jocuri, simulări, jocul rolurilor etc.) care să confere o pronunţată dimensiune aplicativă şi creativă învăţării; •introducerea între criteriile principale de evaluare şi punctare la toate licitaţiile de stat şi publice a trainingului salariaţilor de către firmele participante. C. în domeniul cercetării-dezvoltării •desfăşurarea întregii activităţi de cercetare-dezvoltare finanţate de stat pe bază de proiecte; •proliferarea ca număr şi creşterea gradului de dotare şi funcţionalitate a incubatoarelor, parcurilor industriale, clusterelor, reţelelor de firme inovative etc; oferirea de stimulente economice pentru cele cu performanţe ridicate, exprimate în număr de brevete înregistrate şi comercializate, produse noi fabricate şi exportate, tehnologii noi concepute şi comercializate etc; •dezvoltarea parteneri atei or universitate-industrie, universitate-agricultură, universitate-construcţii, universitate-transporturi, universitate-comunicaţii, universitate-informatică; •stimularea universităţilor în a-şi dezvolta capacitatea de inovare într-o viziune pragmatică;

în prezent, România are una dintre cele mai scăzute procente ale populaţiei cu studii superioare în totalul populaţiei, din Europa. O asemenea practică funcţionează de peste un deceniu cu foarte bune rezultate în Spania.

D.

E.

stimularea dezvoltării capitalului de risc în România, capital care, în SUA şi alte ţări are contribuţii majore la realizarea inovaţi vă a activităţilor; stimularea înfiinţării firmelor în ramurile de vârf în care România are sau poate avea avantaj competitiv şi asistarea dezvoltării lor ; organizarea de programe de training intreprenorial, managerial şi marketing pentru cercetătorii, proiectanţii, inginerii care realizează activităţi inovative; deductibilitatea, în anumite proporţii, a cheltuielilor de cercetaredezvoltare pe care le efectuează firmele din impozitul pe profit datorat statului; introducerea, între criteriile principale de evaluare şi punctare la toate licitaţiile de stat şi publice, a desfăşurării de activităţi inovative reflectate în brevete, licenţe etc. În domeniul informaticii: înfiinţarea de către stat de centre, parcuri industriale şi clustere specializate pe produse de soft, în care să se folosească cât mai mulţi tineri absolvenţi de facultate foarte buni, care altminteri emigrează; stimularea înfiinţării de noi firme informatice şi asistarea dezvoltării lor în primii ani de activitate; stimularea creării de alianţe strategice, de societăţi mixte etc, între producătorii de soft şi hard (câţi mai există) din România şi parteneri din străinătate; introducerea de standarde şi norme informatice corelate cu abordările internaţionale din domeniu, pentru a facilita asimilarea şi/sau exportul noilor tehnologii informaţionale, dezvoltarea comerţului electronic, bankingului electronic etc; organizarea de programe de training intreprenorial, managerial şi marketing pentru informaticieni. În cadrul industriilor de vârf selecţionarea, pe baza unei analize SWOT aprofundate, a acelor subramuri industriale de vârf în care există un stoc de cunoştinţe valoros şi/sau au şi alte avantaje strategice competitive; stimularea înfiinţării de noi firme din subramurile de vârf cu avantaj competitiv şi asistarea dezvoltării lor în primii ani de activitate; elaborarea unor programe speciale de promovare şi dezvoltare a subramurilor de vârf selecţionate, prin intermediul incubatoarelor de afaceri, clusterelor, reţelelor de firme etc; organizarea de programe de training intreprenorial, managerial şi marketing pentru inginerii din profilul ramurilor industriale de vârf cu avantaje competitive.

F. În continuarea dereglementărilor în domeniul comunicaţiilor şi stimularea dome concurenţei, astfel încât serviciile de comunicaţii să fie oferite la preţuri cât mai niul mici şi la un nivel calitativ bun; teleco stimularea înfiinţării de noi firme specializate pe telecomunicaţii şi asistarea muni dezvoltării lor în primii ani de activitate; caţiil or Israelul, prin Agenţia de 1MM, are o experienţă deosebit de valoroasă în acest domeniu.

•încurajarea creării de parteneriate şi alianţe strategice între firmele româneşti de telecomunicaţii şi cele străine; •introducerea de standarde şi norme aliniate la abordările de vârf în domeniul telecomunicaţiilor pe plan mondial; •organizarea de programe de training intreprenorial, managerial şi marketing pentru specialiştii în domeniul telecomunicaţiilor. G. În domeniul comerţului electronic •crearea unui „task force" naţional care să se ocupe în mod sistemic de ansamblul problemelor implicate de dezvoltarea comerţului electronic în România; •elaborarea unei strategii concretizate într-un plan naţional de cinci-şapte ani de promovare a comerţului electronic, cu obiective, căi de acţiune, resurse, responsabili şi termene precis definite. Printr-un astfel de program trebuie asigurate fundamentele legislative, instituţionale, bancare, educaţionale, finan ciare, comerciale ale participării firmelor din România la comerţul electronic naţional şi internaţional; •acordarea de stimulente pentru înfiinţarea de firme de comerţ electronic şi asistarea lor în primii ani de activitate. H. În domeniul bankingului electronic •definitivarea cadrului legislativ necesar utilizării bankingului electronic în toată complexitatea sa; •dezvoltarea cu prioritate a elementelor de banking electronic condiţionante pentru comerţul electronic; •promovarea prin varii mijloace a extinderii utilizării cârdurilor, plăţilor electronice şi a celorlalte produse bancare moderne. Desigur, elementele prezentate sunt departe de a fi exhaustive. Punctarea lor are mai mult rolul de a oferi repere indicative şi de a stimula căutările, analizele şi reflecţiile specialiştilor interesaţi în construirea economiei bazate pe cunoştinţe în România. Bibliografie

1.Daniele Archibugi, B.A. Lundval, The Globalizing Learning Economy, Oxford University Press, Oxford, 2001, pp. 21-23 2.Daniele Archibugi, B.A. Lundval, op. cit., pp. 259-261 3.M. Clare, A. De Tore, Knowledge Approach, citat după Th. Stewart, Intelectual Capital, The New Wealth of Organisation Nicholas Brealz Publishing 4.Cohen, W.M., Levinthal, D., Absorptive Capacity: A New Perspective on Learning and Innovation, in Administrative Science Quarterty, nr. 1,1990 5.F. Coincross, The Death of Distance: How the Communications Revolution Will Change Our Lives, 2nd edition, Harvard Business School Press, Boston, 1997 6.J. Cortada, Risc of the Knowledge Workers, Butter-Heineman, Boston, 1998 7.D. Dăianu, Bianca Panca, D. Pâslaru, Geomina Ţurlea, L. Voinea, România o evaluare a îndeplinirii Agendei Lisabona, Raport al GEA, din cadrul Societăţii Române de Economie, Bucureşti, 2004 8.R. Gheorghiu, D. Pîslaru, Geomina Ţurlea, Competitivitatea pe bază de inovare a economiei româneşti în contextul Strategiei de la Lisabona, Open Society Institute, CRPE, Bucureşti, 2004 9.G. Hamei, Leading the Revolution, HBS, Boston, 2000

10.C. Handy, The Elephant and the Flea of a Reluctant Capitalist, Harvard Business School, Boston, Massachusetts, 1999 11.Von Hippel, E., Sticky, Information and the Locus of Problem Solving Implication for Innovation, in Management Science, nr. 4,1994 (citat după A. B. Jones, op. cit., p. 4) 12.A. B. Jones, Knowledge Capitalism-Business, Work and Learning in the New Economy, Oxford University Press, Oxford, 1999 13.A. B. Jones, op. cit., p. 4 14.A. B. Jones, op. cit., p. 6 15.A. B. Jones, op. cit., pp. 12-16 16.K. Kaura, Productivity Paradigm in the e-Age, in APO, Tokio, 2002, pp. 69-72 17.D. Kim, ICI in Korea: Current Situation and Policy Direction, în Towards a Knowledge-base Economy, HRI, ISEA-S, Tokio, 2003, p. 45 18.F. Macktup, Motivating and Managing Knowledge Works, în Knowledge Management Review, voi. 5, nr. 1, 2002 19.Masuyamo S., Donna Vandenloring, Towards a Knowledge-Based Economy, nr. 1, Tokio, 2003, pp. 18-28 20.Nanoka, I., Takeuchi, H., The Knowledge Creating Company, Oxford University Press, New York, 1995 21.P. Ryan, Lifelong Learning: Potenţial and Constraint with Special Reference to Policies in the United Kingdom and Europe, ILO, Geneva, 2003, pp. 5-25 22.A. Sapir (coord.), An Agenda for a Growing Europe - Making the New Economic System Deliver, Report of an Independent High Level Study Group, established on the Innitiative of the President of The European Commission, Bruxelles, 2003. 23.C. Srinivasan, Productivity in the e-Age, in APO, Tokio, 2004, p. 75 24.T. A. Stewart, The Wealth of Knowledge - Intelectual Capital and the Twenty-First Century Organisation, Nicholas Breadly Publishing House, London, 2002 25.T. A. Stewart, Leading Edge: a New Way to Think about Employees, in Forum Magazin, 13.04.1998 26.T.A. Stewart, Intelectual Capital: The New Wealth of Organisations, Nicholas Brealy Publishing House, London, 1998, cap. 4-9 27.T. A. Stewart, op. cit, p. 8 28.T. A. Stewart, op. cit, p. 9 29.T.A. Stewart, op. cit, pp. 12-14 30.T. A. Stewart, op. cit, pp 14-18 31.W. Tenfelsbauer, Beyound Codified Knowledge: View of Knowledge Society, SME Summit 2004, Luxemburg 32.Von Tunzelmann G. N., Technology and Industrial Progress: The Foundation of Economic Growth, Edward Elgar Publishing Aldershot, 1995 33.J., Useem, Our 10 Principles of the New Economy Slithly Revised, in Business, nr. 5, 2001 34.L. Voina, România, o evaluare a îndeplinirii Agendei Lisabona, Raport al GEA, din cadrul Societăţii Române de Economie, Bucureşti, 2004 35.C. Wick, Measuring Intelectual Capital at EDS, in Knowledge Management Review, voi. 4, nr. 5, 2001 36.x x x - L'emploie maillon faible de la reprise, L'Express, 26,04,2004

37.xxx- Lifelong Learning in Asia and the Pacific, ILO Regional Tripartite Meeting in Bangkok, ILO, Geneva, 2003, P-12 38.x x x - European Innovation Scoreboard Country Paper 1 for România, 2003, (www.cordis.lu) 39.x x x - Memorandum of Lifelong Learning Consultation Process: A Review of Memberstate and EE Country Reports, CEDEFOP, Thesealonike, 2002 40.x x x - Introduction-Knowledge Management and e-Leaming, in Education and Training, nr. 4-5,2001 41.x x x - Economics and Finance of Lifelong learning, OECD, Paris, 2001 42.x x x - Conclusions Concerning Human Resources Training and Development, ILO, 88m Session, Geneva, 2000, paragraful 5 43.x x x - The Lisbon European Council, An Agend of Economic and Social Renewal for Europe, doc/007/, Bruxelles, 2000 44.x x x - Erhversredegorelse, Copenhagen, Ministry of Business and Industry, 1998 45.x x x - A New Paradigm for Knowledge-Based Economy: Vision and Strategy for the 21st Century, RDI, Seul, 1998 46.x x x - The Knowledge-Based Economy, OCDE, Paris, 1996

Proiectul „ECONOMIA BAZATĂ PE CUNOAŞTERE”( EBC) Obiectivul general al proiectului este acela de a facilita participarea comunităţilor dezavantajate din punct de vedere al accesului la informaţie la societatea bazată pe cunoaştere, în acord cu strategia guvernamentală de integrare în Uniunea Europeană. Proiectul “Economia bazată pe cunoaştere” a fost iniţiat de Guvernul României, prin Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cu sprijinul Băncii Mondiale. Proiectul va contribui la extinderea accesului la tehnologiile moderne informaţionale şi de comunicaţii şi la îmbunătăţirea cunoştinţelor de utilizare a calculatorului pentru cetăţenii comunităţilor selectate, dezvoltarea şi promovarea serviciilor de e-government, modernizarea procesului educaţional precum şi la promovarea comerţului electronic şi adoptarea soluţiilor inovative în mediul de afaceri. In orizontul de timp 2006-2010, Proiectul „Economia Bazată pe Cunoaştere” va crea un model de dezvoltare al societăţii informaţionale moderne în România declanşând un proces ireversibil de schimbare culturală şi de îmbunătăţire a calităţii vieţii. Proiectul cuprinde următoarele componente: Componenta 1. Extinderea accesului la tehnologiile ITC şi îmbunătăţirea cunoştinţelor de utilizare a calculatorului 1.1 Imbunătăţirea accesului la informaţie prin intermediul RECL Obiectiv: îmbunătăţirea accesului la mijloacele de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) pentru comunităţile dezavantajate prin intermediul Reţelelor Electronice ale Comunităţilor Locale (RECL). Proiectul va dezvolta aproximativ 200 de reţele virtuale locale conectate la Internet de bandă largă servind ca „centre de cunoaştere”, furnizare de informaţii, servicii şi comunicare către cetăţeni, administraţia publică locală şi mediul de afaceri. Aceste reţele vor varia din punctul de vedere al modelului şi scopului tehnologic, în funcţie de nevoile identificate la nivelul fiecărei comunităţi locale selectate. 1.2 Dezvoltarea resurselor umane ale comunităţilor locale Obiectiv: Susţinerea de activităţi menite să crească potenţialul pentru acumularea cunoaşterii prin mijloacele Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) Prin această subcomponentă se urmăreşte acumularea unui nivel optim de abilităţi, cunoştinţe şi competenţe în domeniul TIC, ceea ce va asigura o calitate superioară serviciilor implementate cât şi sustenabilitatea reţelei. Această subcomponentă va sprijini activităţile de formare pentru alfabetizare digitală şi implementarea unor proiecte culturale locale menite să susţină dezvoltarea comunităţilor vizate de proiect. 1.3 Implementarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în şcoli Obiectiv: Creşterea calităţii procesului educaţional din şcolile gimnaziale, prin integrarea şi extinderea mijloacelor de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor( TIC) în procesul didactic şi formarea resurselor umane în domeniul TIC. Dotarea şcolilor cu mijloace didactice şi echipamente informatice destinate procesului didactic (calculatoare, softuri educaţionale, echipamente multimedia) ca şi conectarea acestor şcoli la Internet şi la Reţeaua Electronică a Comunităţilor Locale (RECL), contribuie nemijlocit la dezvoltarea mediului educaţional şi a condiţiilor de învăţare. Introducerea TIC în şcoli va contribui totodată la creşterea atractivităţii procesului de învăţare, diversificarea metodelor şi practicilor didactice şi la deplasarea accentului de la caracterul informativ la cel formativ. Prin construirea de competenţe specifice, elevii vor avea posibilitatea să contribuie în mod activ la valoarea adăugată a procesului educaţional şi să îşi dezvolte criterii personale de selectare şi utilizare a informaţiei. Componenta 2. Dezvoltarea şi promovarea serviciilor de e-government 2.1 Sistem electronic pentru înregistrarea online a persoanelor fizice autorizate şi a asociaţiilor familiale Obiectiv: Inlesnirea unei relaţii de calitate între administraţia locală şi mediul de afaceri prin reducerea proceselor consumatoare de resurse pentru obţinerea statutului de persoană fizică autorizată sau asociaţie familială.

Acest efect se va obţine introducând un sistem eficient, on-line, de comunicare între utilizator şi diferite instituţii implicate în procesul de înregistrare, operare şi arhivare a întreprinzătorilor particulari locali. Prin acest sistem se va asigura şi consolidarea unui flux organizat de tranzacţii şi activităţi gestionat prin implementarea unei aplicaţii locale de management de documente. 2.2 Sistem integrat pentru emiterea documentelor de stare civilă pentru cetăţeni Obiectiv: Asigurarea deservirii rapide, transparente, corecte şi eficiente a cetăţenilor ce solicită administraţiilor locale emiterea documentelor de stare civilă. Conceptul care stă la baza acestui sistem este ghişeul unic de servicii comunitare, aflate în cadrul primăriilor de comună şi oraş. Sistemul va asigura conexiuni cu baza de date de evidenţă informatizată a persoanei existentă actualmente la nivel central cu ramificaţii judeţene. Componenta 3. Promovarea comerţului electronic şi acordarea de asistenţă financiară şi tehnică pentru adoptarea soluţiilor inovative în IMM-uri 3.1 Crearea portalului pentru promovarea comerţului electronic şi a reţelelor de business (eStore) Obiectiv: Promovarea interacţiunii în acelaşi spaţiu virtual a întreprinzătorilor din mediul de afaceri local Sistemul va constitui un mediu prielnic de promovare a soluţiilor tip e-commerce şi e-business care crează o nouă cultură de inter-relaţionare între agenţii economici. Ponderea dominantă a agenţilor economici din mediul rural şi mic urban este reprezentată de persoanele fizice autorizate, asociaţii familiale şi microîntreprinderi care au astfel la dispoziţie un mecanism cu ajutorul căruia îşi pot eficientiza activitatea şi creşte nivelul de competitivitate economică. 3.2 Acordarea de finanţări nerambursabile întreprinzătorilor locali Obiectiv: Familiarizarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii cu tehnologii inovative, de înaltă productivitate, care pot asigura supravieţuirea şi trecerea la un mediu de afaceri performant. Acest mecanism oferă sprijin întreprinzătorilor particulari sau consorţiilor în efortul acestora de adoptare a soluţiilor inovatoare tip e-business cu scopul de a îmbunătăţi competitivitatea acestora pe pieţele naţionale şi internaţionale.

Documente oficiale ale Proiectului "Economia bazată pe Cunoaştere"

Procesul de selecţie al comunităţilor incluse în proiectul Economia Bazată pe Cunoaştere EBC

Lista comunitatilor care au participat la procesul de selectie: Comune Orase

Ce comunităţi pot participa la procesul de selecţie? La procesul de selecţie pot participa comunităţile dezavantajate din punctul de vedere al accesului la cunoaştere, care se încadrează într-una din următoarele categorii: •

Categoria 1: comune, situate la cel puţin 11 km de cel mai apropiat oraş cu peste 30.000 de locuitori;

•

Categoria 2: oraşe mici (cu cel mult 30.000 de locuitori).

Gradul de dezavantajare din punctul de vedere al accesului la cunoaştere va putea fi autoevaluat de către comunităţile participante pe baza matricei de calificare, cuprinsă în „Dosarul de Solicitare”. Acesta va fi transmis Primăriilor în urma completării şi expedierii „Solicitării de participare la procesul de selecţie” până la data de 23 august a.c. Care sunt beneficiile comunităţilor locale? Beneficiile oferite prin Proiect sunt:

• • • • • •

Extinderea accesului la tehnologiile moderne informaţionale şi de comunicaţii; Formarea de resurse umane locale cu competenţe în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor; Îmbunătăţirea cunoştinţelor de utilizare a calculatorului pentru cetăţenii comunităţilor selectate; Accesul cetăţenilor şi întreprinzătorilor la serviciile de e-government; Modernizarea procesului educaţional; Dezvoltarea mediului de afaceri local prin promovarea comerţului electronic şi adoptarea soluţiilor inovatoare.

În acest sens, Proiectul oferă servicii de acces la cunoaştere şi va finanţa infrastructura necesară. Serviciile oferite în cadrul Proiectului sunt următoarele: Servicii de bază: • • • • •

Acces la calculator; Acces la Internet; Servicii de telefonie/fax; Multiplicare/copiere; Scanare

Servicii specializate şi facilităţi: • • •

Servicii publice furnizate prin mijloace electronice, sisteme de predare-învăţare asistate de calculator, servicii de gestionare şi dezvoltare a afacerilor prin mijloace electronice; Instruirea şi acordarea de asistenţă pentru dezvoltarea competenţelor resurselor umane locale; Acordarea de finanţări nerambursabile pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii şi utilizarea tehnologiei în dezvoltarea afacerilor.

Infrastructura constă în minimum 4 noduri dotate cu echipament IT de ultimă generaţie, conectate la Internet de mare viteză, după cum urmează: Proiectul va finanţa conectarea echipamentelor la Internet de mare vitezã prin intermediul unor dispozitive de comunicaţii ce vor include printre altele: switch-uri, routere, convertoare etc. şi va acoperi costurile abonamentelor Internet, asistenţa tehnică a Reţelei Electronice a Comunităţilor Locale (RECL), precum şi instruirea managerului RECL şi a administratorului IT RECL. De asemenea, Proiectul va asigura, în şcolile gimnaziale din satele aparţinătoare, dotarea cu un calculator.

Cu ce trebuie să participe comunităţile locale? Prin contribuţia locală comunităţile îşi manifestă determinarea de a stabili un parteneriat durabil şi activ, constând în următoarele:

1. Asigurarea tuturor spaţiilor destinate Reţelei Electronice a Comunităţilor Locale RECL: • • • •

o încăpere din sediul Primăriei; sediul bibliotecii locale; o sală de curs în fiecare din şcolile gimnaziale din satul-centru de comună/oraşul participant la procesul de selecţie şi din satele aparţinătoare; un sediu separat, cu destinaţia „Punct de Acces Public la Informaţie” (PAPI).

Toate spaţiile menţionate mai sus trebuie amenajate conform cerinţelor tehnice ale Proiectului: prize multiple, sistem de încălzire, grupuri sanitare interioare, sistem de alarmă, parchet/gresie, geamuri de tip termopan, lambriuri, sistem de ventilaţie, indicator luminos PAPI. 2. Suportarea cheltuielilor curente aferente procesului de funcţionare şi întreţinere a spaţiilor (utilităţi, consumabile, asigurări etc.). 3. Asigurarea plăţii drepturilor salariale ale personalului reţelei - managerul RECL şi administratorul IT RECL. Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, împreună cu instituţiile abilitate, analizează posibilitatea sprijinirii autorităţilor locale în această privinţă. Care sunt etapele procesului de selecţie? Etapa I: Primăria îşi exprimă interesul de participare prin completarea şi transmiterea „Solicitării de participare la procesul de selecţie"; Etapa a II-a: Primăria primeşte „Dosarul de Solicitare" de la Unitatea de Management a Proiectului „Economia Bazată pe Cunoaştere” prin poştă; Etapa a III-a: Primăria stabileste eligibilitatea comunităţii prin aplicarea matricei de calificare cuprinsă în „Dosarul de Solicitare"; Etapa a IV-a: Primăria completează „Dosarul de Solicitare" şi îl transmite către Unitatea de Management a Proiectului „Economia Bazată pe Cunoaştere”. În această etapă, primăriile ataşează şi o copie a Hotărârii Consiliului Local prin care se aprobă implicarea comunitãþii în Proiect, în conformitate cu toate condiţiile menţionate în Invitaţia de Participare; Etapa a V-a: Dosarele de solicitare se vor evalua în acord cu procedurile Proiectului; Etapa a VI-a: În urma procesului de evaluare, se va selecta un număr de aproximativ 200 de comunităţi şi o listă de rezervă, pentru cazurile în care se dovedeşte că o parte dintre cei selectaţi au furnizat date false sau, din anumite motive, contribuţia locală nu se poate concretiza; Etapa a VII-a: Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei - Unitatea de Management a Proiectului va transmite tuturor comunităţilor participante rezultatele finale ale procesului de selecţie.

Vă invităm să vă exprimaţi interesul de participare la procesul de selecţie, completând “Solicitarea de participare la procesul de selecţie” şi expediind-o la OP 83, CP 9, Bucureşti, până la data de 23 august, data poştei (sosirea la destinaţie).

Pentru informaţii suplimentare puteţi apela numărul de telefon (021) 4 078 078 în zilele de 14, 15, 16, 17, 18 şi 21 august, între orele 9.00 -16.00.

TEME pentru PROIECTE şi SEMINARII: ANUL II FB şi ANUL III- FB.

1. Sisteme Informaţionale.Concept . Clasificare şi rol. Firma , sistem cibernetic. 2. Informaţia economică. Definire. Rol. Caracteristici. 3. Revoluţia cunoştinţelor. 4. Proprietatea şi capitalul intelectual. 5. Conceptul de economie bazată pe cunoştinţe. 6. Caracteristicile definitorii ale specialiştilor bazaţi pe cunoştinţe. 7. Strategia UE de construire a economiei bazate pe cunoştinţe. 8. Stadiul trecerii României la economia bazată pe cunoştinţe, în contextul evoluţiilor din UE. 9. Elemente ale strategiei Romîniei de construire a economiei bazate pe cunoştinţe. 10. Firma bazată pe cunoştinţe. 11. Abordări pe plan mondial ale managementului bazat pe cunoştinţe 12. Generatoare de Sisteme Informatice Expert SIE. 13. Tehnologii informatice bancare moderne. 14. Sisteme expert utilizate în asigurări 15. Sisteme informatice în activitatea de executare a creanţelor bugetare. 16. Documentele oficiale ale Proiectului “Economia Bazate pe Cunoaştere”.