Imposibil Capitolul 4 - Andru

Imposibil Fanfic by Andru Dragostea indelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Dragostea nu cade niciodată. (Epistola I catre Corinteni a Sfantului Pavel, Capitolul 13, Versetele 4, 5, 8)

Prefata Te-ai gandit vreodata cum este sa iubesti? Multi mi-au pus aceasta intrebare. Mai ales cei ca mine, cei cu inimile inghetate. Raspundeam fara sa ma gandesc. Pe atunci, consideram ca tot ce se spune despre dragoste este un fel de roman siropos, o exagerare. Pana acum. Am tresarit, auzind sunetul usor al pasilor. Se apropiau. Cu miscari incete si cu ochi de un carmin inghetat, se apropiau usor, asa cum se apropia moartea mea. Stiam ca asa avea sa se intample. Stiam ca aveam sa mor din momentul in care am vazut-o, dar nu am sovait. Ceasul batu de sapte ori, sunetele grele atarnand in vazduhul intunecat. Am inchis ochii.

Rezumat: Edward este un puternic si respectat membru Volturi, specializat in spionaj si infiltrare, datorita darului sau de a citi minti. Dar cand Aro il trimite impreuna cu Jasper, Emmet si Jane intr-o misiune care le implica pe fetele umane Rosalie si Alice Cullen si Isabella Swan, lucrurile se complica. Vor reusi Bella si Edward sa fie impreuna? Sa reuseasca imposibilul?

Capitolul 1 - Nici sa nu te gandesti

E.PDV. Tavanul are 673 de crapaturi. Mi-am plimbat din nou privirea pe sărmanul tavan care nu prezenta nimic nou, delectandu-mă din greu cu plictiseala. Apoi m-am rasucit pe partea cealalta, oftand, cu mainile sub cap, ceea ce cauza cateva scartaituri patului cam vechi, dar care imi placea. Eram singurul vampir din palat care avea un pat, ceea ce, recunosc, ma face un ciudat. Pur si simplu, dupa o zi obositoare, imi placea sa ma trantesc pe pat si sa ma odihnesc, daca nu pot dormi. Dar astazi nu fusese o zi chiar atat de obositoare. Numai doi-trei vampiri vagabonzi si un singur vampir talentat convins sa intre in clanul nostru, clanul Volturilor. Cateodata ma intreb cum am ajuns aici, un fel de ministru sau vicerege al Volturilor. Nu gasesc un raspuns care sa ma multumeasca. Ca toate raspunsurile, nu? Dar de aici gandurile imi aluneca pe un drum periculos. La povestea mea, care nu trezeste decat alte intrebari fara raspuns. Imi aduc aminte foarte putine din viata mea umana, scurta, sfarsita la doar 17 ani. Muream de febra spaniola intr-un spital din anul 1918, iar unul de-ai nostri m-a transformat, dar apoi a plecat. M-a lasat singur, fara nicio cunostinta despre lumea noua din care faceam acum parte. Totusi, in fata ochilor parca imi sclipesc si acum niste ochi aurii, sub un par blond... Un vegetarian care muscase un om. Si se controlase! Am scuturat din cap, deviam de la subiect. Peste catva timp mi-am dat seama ca aveam un talent. Si unul foarte util, deoarece cand m-am intalnit cu Aro, care are o abilitate similara cu a mea, mi-a propus imediat sa ma alatur lor. Atunci nu prea stiam nimic despre ei. Cu timpul, am invatat ca tot ce conta eram noi. Nu trebuia sa lasam pe nimeni sa puna in pericol existenta noastra, a vampirilor. Recunosc ca nu este vorba doar de asta. Ne place sa fim puternici, iar cu atata incredere si control in maini este greu sa ramai cinstit. Eu stiu asta cel mai bine, care aud si cel mai insignificant lucru care le trece prin cap... Acesta este un motiv pentru care sunt un fel de... hmmm... Print al Volturilor, ca sa spun asa. Ei se tem de mine, stiind faptul ca eu as putea sa dezvalui toate secretele, si-mi considera puterea prea folositoare ca sa ma distruga. Cu ajutorul lui Alec si Jane, n-ar fi greu. Dar cand Aro incepuse sa ma iubeasca ca pe un fiu, respectul lor crescuse. Si aici iar gandirea mea analitica nu se impaca cu inima.

Nu stiu de ce nu pot sa-i intorc sentimentele lui Aro. Pur si simplu, numi place de el. Imi aminteste de un sarpe cu clopotei. Nu l-am mai lasat de mult timp sa-mi afle gândurile prin contact fizic, deoarece mi-e frica de ce va descoperi. In rest, Aro era simpatic. Incercam sa ma port cu prietenie si iubire fata de el, si se pare ca mergea din moment ce Aro parea chiar incantat. Poate am devenit un mincinos foarte bun in ultimii aproape 100 de ani. De fiecare data cand ma uit din ansamblu la viata mea, pare perfecta. Un membru onorific al Volturilor, bogat, iubit... Dar nu degeaba am spus pare. Nu este perfecta. Intotdeauna am un sentiment ciudat, de gol, ca si cum ceva imi lipseste, ceva vital. Nu pot fi fericit, cum ar trebui sa fiu. Atunci imi inabus melancolia inapoi in inima inghetata si incep sa-mi enumar toate... - Edward! N-am raspuns. - Edward, stiu ca esti acolo, deschide! Am ignorat ciocaniturile mai departe, la fel cum faceam si cu gandurile persoanei respective. - Eddie, daca nu raspunzi acum, sa stii ca Volvo-ul tau frumos s-ar putea sa explodeze, si ma intreb cum ti-ar pica asta la inima! - Nu te atinge de masina mea! Si nu-mi mai spune Eddie! am marait enervat, ridicandu-ma incet din pat si descuind usa. Emmet arata ca intotdeauna, cu un zambet mare si prostesc pe fata. Niciodata nu ma simt ca un intrus in gandurile lui. El nu gandeste niciodata ceva care nu poate fi spus cu voce tare. - Stii, multumesc totusi ca nu ai spart usa. Chiar nu aveam chef sa instalez una noua, i-am spus pe jumatate in gluma pe jumatate in serios, in timp ce se strecura inauntru. Puterea lui Emmet nu era una speciala. Nu avea o abilitate psihica, ci pur si simplu o forta fizica iesita din comun, cu care sunt sigur ca usa mea ar fi fost aschii. El si Felix imparteau puterea asta, dar ca si mine, Emmet nu il prea place pe nici unul din Volturi. Se ferea de Aro, dar pe mine nu ma putea evita. Fusesem surprins ca cineva o ura pe Jane atat de tare, dar m-am imprietenit cu el si chiar ne simteam bine impreuna, desi Emmet este un mare... prost. Intotdeauna cand ma gandesc la el, mintea imi aluneca si spre felul in care a fost transformat. Pe Emmet il gasise un vampir necunoscut, in padure, pe moarte din cauza unui urs. Il muscase si fugise. Semana atat

de bine cu povestea mea, cat si situatia si reactia salvatorului. Aveam ciudatul sentiment ca era unul si acelasi. - Hei! Eddie! Trezeste-te! Am tresarit si am incercat sa ma focalizez pe prezent. - Emmet, nu-mi mai spune Eddie! Nickname-ul asta tampit chiar ma calca pe nervi. - Ok, dar fii si tu atent! Vrei sa iesim putin seara asta? spuse el smecher, facandu-mi cu ochiul. Iesitul insemna vanat la Emmet. Dar chiar nu aveam chef acum. In ultimii ani, vanam tot mai rar. Nu suportam sa vad imaginile din mintea victimei, sa-i aud gandurile uimite... Simteam ca-mi pierd, incet-incet, umanitatea. Si nu voiam asta. Imi doream sa fiu om cu toata puterea, ceea ce presupun ca ma ridica la gradul de extra-ciudatenie. Toti vampirii pe care ii cunosc se cred superiori oamenilor, dar eu nu. Noi nu avem suflete. Nu avem sansa de a ajunge intr-o alta viata dupa... moarte sau ce om fi facand noi, ci suntem condamnati la un etern regret. Cateodata ma simt furios impotriva misteriosului meu salvator. De ce nu m-a lasat sa mor atunci cand trebuia? - Um, nu cred ca am chef in seara asta, Emmie, i-am spus incercand sa par ca regret, dar accentuand pe Emmie. Emmet se ridica de pe pat, cu o expresie intre dezamagire si enervare. Nu va fi usor. Am oftat in anticipatie. - Vine si Jasper, spuse el, incercand sa fie calm. Tu niciodata nu vii. Sunt destul de sigur ca n-ai mai vanat de 2 luni! Ce naiba se intampla cu tine?! Si nu-mi mai spune Emmie!! Am pufnit. Macar acum vedea cum ma simt eu cand sunt chemat cu nickname-ul ala tampit. Dar... Doua luni? Ei, nici chiar asa... - Ai nevoie de energie. Si Aro, Caius si Marcus sunt ingrijorati din cauza ta. Vino sau jur ca am sa-ti bag sangele cu forta pe gat! Ai sa ajungi atat de slabit incat... - Bine, bine, vin! i-am spus tare, intrerupandu-l plictisit din discursul lui care se lungea mai mult decat de obicei. Pana la urma, aveam nevoie de putin vanat, nu? Un singur om, un criminal. Toti ma numeau in joaca Criminalul de criminali. Cred ca este al treilea lucru care ma face o ciudatenie. Stiu sa ma controlez la mirosul oamenilor, ma si antrenasem special pentru asta,

ceea ce ma facea un fel de spion al clanului. Eram trimis sa ma amestec printre oameni si sa aflu ce mi se spunea. Desigur ca aveam un mare avantaj prin micul meu mare dar. Dar nu asta ma face ciudatenia. Ma rog, este unul din motive, dar faptul ca omor numai oameni care nu merita sa traiasca si care, daca sunt lasati in viata, omoara alti oameni, ma deosebeste de ceilalti. Ei nu inteleg de ce fac asta. Este doar din cauza ca, pur si simplu, parca crima se transforma intr-un act de caritate cand scapi lumea de un ticalos. In rest, oamenii... sunt niste fiinte interesante, dar foarte previzibile. In toti anii acestia am auzit totul despre ei si mai mult decat atat. Toti superficiali si... - Edward! Atunci... haide, spuse Emmet si ma trase repede dupa el, inainte sa ma razgandesc. In sfarsit mai iese si el... La naiba, ma ingrijoreaza rau pustiul asta. Jasper mai merge, desi am impresia ca il cam urmeaza pe nebunul asta, dar Eddie este un ciudat. Dar un ciudat simpatic, de altfel, gandea Emmet. - Emmet, mersi, dar nici macar in ganduri sa nu-mi spui Eddie! iam zis nervos in timp ce pasii nostri repezi rasunau pe coridoarele de marmura. - Scuze, pustiule, dar gandurile nu mi le poti controla. ranji el trantind usa grea si privind in toate partile. - Transformarea in vampir nu ti-a imbunatatit atentia, spuse o voce amuzata de sub un copac. - Jasper! Jasper se ridica de pe banca si se duse langa Emmet. Nu am putut sa nu observ contrastul dintre ei. Emmet era inalt, muschiulos si masiv, cu un par cret si negru, iar Jasper era inalt si subtire, cu un par blond de ca de miere. Dar nu numai ca aparente erau opusi, ci si la caractere. Emmet era indraznet, glumet si galagios iar Jasper era precaut, timid, si foarte perceptiv. Banuiesc ca aceasta calitate i-a dat puterea care o are acum, abilitatea de a simti si a manipula sentimentele celor din jur. Iar povestea lui, de asemenea, era ciudat de asemanatoare cu a noastra. Nu puteam scapa de prostescul sentiment ca vampirul blond care incercase sa-l ajute nu era altul decat salvatorul meu si al lui Emmet. - Hei, Edward.... spuse el putin surprins ca iesisem din carapace, cum spunea Emmet. - Da, stiu, am raspuns strambandu-ma la exclamatia gandita.

- Deci, unde mergem? intreba Emmet nerabdator. - Hmm, eu ma duc prin cartierele rau-famate, stiti voi de ce... am raspuns si m-am indreptat cu viteza normala pe o strada laturalnica. - Stai ca vin si eu! spuse Jasper si ajunse intr-o secunda langa mine. - Eu ma gandeam sa caut un barosan (traducere: un grasan suculent), dar n-am chef sa stau singur, se stramba si Emmet si aparu langa mine, ranjind ca intotdeauna. Am oftat incet in tacerea care se asternuse, exceptand gandurile lor, desigur, pe care incercam sa le blochez. Iarasi ma bantuia sentimentul acela ciudat ca nimic nu avea nici un rost. Ma simteam straniu de singur, de parca traiam intr-o lume paralela cu a celorlalti, o lume in care locuiam numai eu. - V-ati gandit vreodata la dragoste? intreba brusc Jasper, facanduma sa tresar. I-am scanat gandurile, curios sa aflu ce l-a determinat sa puna aceasta intrebare destul de delicata. As vrea sa simt si eu asta, dar nu din partea altora. Cand am trecut pe langa cuplul de langa salcie, emanau atata fericire si dragoste... Ah. Simtise dragostea dintre doi oameni. Am prins si o imagine cu cei doi, din amintirile lui. - Recunosc ca da, spuse Emmet dupa o secunda de gandire. Dar nu numai sex, ceea ce cred oamenii ca inseamna, ci dragoste adevarata. Nu am intalnit pe nimeni pana acum care... Emmet tacu, lasand propozitia in aer. Pe strada intunecata, cuvintele pluteau greu in aer, lasandu-ne pe toti usor surprinsi ca Emmet chiar... putea sa fie serios. - De parca tu nu crezi la fel ca ei, il tachina Jasper dupa un moment. Emmet ii trase un ghiont, strambandu-se. Cateodata chiar sunt curios sa aflu, cum este... Dar toate fetele pe care le-am intalnit pana acum sunt atat de... snoabe. Le pasa doar de haine si de corpul lor, gandea Emmet mai departe, cu dezamagire. Sunt total de-acord cu tine, Emmet. Gandurile femelelor vampiri pe care le intalnisem, incluzand si fetele umane, erau atat de superficiale si nu le interesa ceva profund sau cu adevarat frumos, ci doar aventuri de o noapte.

Dar am deschis gura sa vorbesc si eu, deoarece Emmet si Jasper ma priveau intrebator. - Nu stiu, nu m-am gandit prea mult la asta, am recunoscut, vocea mea sunand ciudat in noaptea instelata. Cu siguranta as vrea sa am pe cineva dar... Emmet, sa stii ca aveai dreptate mai devreme. Oricum, este aiurea sa-i auzi gandurile, ea s-ar supara. Ca in romanele alea siropoase. Am impresia ca dragostea este un sentiment supra-estimat. - Nu cred, murmura Jasper. Sentimentul era atat de intens... Eu ma gandesc deseori la asta. As vrea sa-l simt eu, pe propria... inima, rase el la sfarsit. Toti trei mergeam incet pe strazile intunecoase, si ii auzeam gandind la fel ca mine, si anume ca, nu stiu din ce motiv, aceasta discutie avea sa fie una pe care nu aveam s-o uitam. Mi-am ridicat privirea in sus, la stele, si am oftat. Bataile a doua inimi, una din ele accelarata si doua minti se auzeau de dupa colt. Ha! Cum tremura! Uite-o. De parca.... se auzeau gandurile unui barbat necunoscut, pline de satisfactie si anticipatie. Nu! De ce am luat-o pe aici? Mi s-a mai spus ca nu e in siguranta. Dar trebuia sa ajung acasa, si asta era o scurtatura. Iar acum... sunt moarta! Am tresarit la gandurile disperate ale fetei care era atacata de monstrul care nu era cu nimic mai bun decat mine. M-am simtit mai bine cand mi-am dat seama ca macar aveam s-o salvez pe fata fara aparare. Sa inceapa spectacolul. Edward, esti primul, se auzira gandurile lui Emmet. Am dat coltul si m-am apropiat de cei doi. Barbatul o inghesuia pe fata speriata intr-un colt in momentul in care mi-am pus mana pe umarul lui si l-am smuls de langa ea. El zbura prin aer pe niste cutii, iar fata ma privi cu ochii ei albastri mariti de soc. Era draguta. OMG! Are ceva putere in el... Si este atat de dragut. Cred ca are sa-l bata mar. Poate vom fi prieteni. Nu stiu, dar numarul... Ok. Nu mai este draguta. - Fugi, i-am spus incruntat. Reactia ei speriata nu ma dezamagi. - Pleaca, am marait din nou. Ea se misca in sfarsit, culegandu-si poseta de jos. Iar in ciuda furiei si fricii instinctive care ii umpleau gandurile, murmura in timp ce disparea pe strada principala: - Multumesc.

Max se ridica in sfarsit de pe cutiile de unde il aruncasem, si incepu sa urle injuraturi pe care nu le auzi decat pe la parcarile de camioane. Se repezi cu pumnul ridicat, dar Jasper il prinse din spate si il tranti jos. Cine sunt astia? Puterea asta este... inumana. Si ce vor sa-mi faca! La naiba, ma sperie cum se uita la mine, ca la o cina... M-am crispat la vederea ochilor mei negri in gandurile lui, iar Jasper scoase un marait usor. I-am ascultat gandurile indurerate de frica pe care o simtea victima. Jasper indura ceva mai rau decat mine. El simtea durerea, groaza, frica oamenilor pe care ii vana, ceea ce il innebunea. Eu ramaneam doar cu gandurile, si nu ma plang. Emmet nu prea avea probleme. Il ridica pe om in sus si se apleca deasupra gatului lui... M-am simtit rau cand gandurile se intrerupsera, cand inima nu-i mai batu. Dintr-un motiv pe care nu-l intelegeam, ma simteam enervant de trist. Vinovat. Si ca sa-mi inec gandurile, m-am lasat prada simturilor, si am devenit ceea ce incercam cu disperare sa neg, ceva de care imi era frica. Am devenit un vampir insetat de sange. *** In timp ce alergam pe strazile pustii ale Volterrei, alaturi de Emmet si Jasper, inabusind viovatia care ma calca pe nervi, telefonul imi vibra in buzunar. Ne-am oprit, iar eu am scos telefonul din buzunar sub privirile lor curioase. - Aro, am spus incet. Nu-i de bine, frate, gandi Emmet. Sper ca n-am dat de belea. Jasper se ingrijora si el. Soneria incepea sa ma enerveze, asa ca am apasat pe buton si am dus telefonul la ureche. - Edward! Unde sunteti? comanda vocea melodioasa a lui Aro, dar de data asta, amabilitatea lui obisnuita inlocuita cu reflexii de manie. - Am iesit putin in oras. - Sper ca n-ati vanat. Stii ca este interzis... - Stiu Aro. Ma crezi in stare de neascultare? Stii cat te respect...am spus mieros. Pur si simplu ne plictiseam in palat, asa ca i-am luat pe Jasper si Emmet la o plimbare.

- Tocmai acum v-ati dus toti trei, mormai el. Ei bine, am nevoie sa veniti in momentul asta acasa. Am o misiune importanta sa va dau, mai spuse el si inchise. Oftand, am inchis si eu, si am indesat telefonul inapoi in jacheta. - Eh, nu este chiar atat de interzis. Doar tu esti... Seful nr. 2, nu?! Daca tu ai facut-o... murmura Emmet. - Nu te ingrijora Emmet. Voi sa stati cat mai departe de el. Sa nu va atinga, priceput? Stiti ca Aro, cand am intrat in clan, a promis ca nu ne va citi gandurile decat cu acordul nostru, iar dupa cate stiu eu, se tine de cuvant, i-am linistit in timp ce ne reluam goana. - Ma intreb ce misiune este, spuse si Jasper deschizand usa grea. - Nu stiu. Probabil alta chestie de spionaj, am spus dand din umeri plictisit. - Dar vrea sa ne trimita pe toti trei! zise Emmet ridicand o sparnceana in timp ce ne puneam mantiile. - Cu atat mai bine, am replicat in soapta. Ne apropiam de biroul sau resedinta lui Aro. Ne-am facut niste mutre serioase si am intrat, cu privirile in pamant. - Ce voiai sa ne comunici, stapane? am intrebat pe un ton usor interesat, pe cand le scanam ingrijorat gandurile. Oh doamne. Plictiseala are sa ma omoare intr-o zi, daca este posibil... Marcus, te inteleg mai mult decat poti crede. Este chiar periculos, cred. Trebuie distrusi toti. Dar nu suntem siguri daca stie, in memoria vampirului vagabond de astazi nu parea ca fata sa constientizeze.... Aro inca intorcea problema pe toate fetele. Cateodata Aro ma enerveaza. Imediat ce a vazut un om langa cativa vampiri imediat ei sunt implicati. Ma indoiam ca lui Aro ii va place in mod deosebit acest comentariu al lui Caius cand il va atinge pentru a-i afla gandurile. - Oh. Buna Edward, Jasper, Emmet, spuse Aro ridicandu-si chipul din cartile de pe masa bogat sculptata. Va trimt intr-o misiune de verificare. In amintirile unui vampir nomad, cel de astazi, am gasit mai multe amintiri cu partenerii Cullen, Esme si Carlisle, impreuna, in aceeasi casa, cu trei fete umane. Ele nu pareau speriate, dar suspectam ca ele stiu ceva. Vreau ca voi trei si Jane sa mergeti acolo si sa rezolvati aceasta problema. La naiba, la naiba, la naiba! Nu vreau sa ma duc cu Jane. O urasc!

Emmet striga cu atata intensitate in gandurile sale de ma miram ca nu se auzea in tot palatul. Of, nu cu Jane, te rog. Chiar nu imi place de ea, Jasper avea ganduri mai putin violente, daca pot sa spun asa. Si oricum, recunosc ca sunt de partea lui Emmet. La naiba, la naiba, la naiba! Nu-mi place deloc de Jane. Este invidioasa deoarece i-am luat locul de favorita a lui Aro. Ea avea o abilitate foarte puternica, putea sa te faca sa simti durere, la propriu, un fel de antiteza a talentului lui Alec, geamanul ei, care iti taia toate simturile. Dar, desigur, era doar o iluzie a mintii. Si sincer, talentul i se potrivea, asa cum era ea, mica de statura si cu ochii aceia cruzi. Jane isi facu aparitia din spatele lui Marcus, zambind usor. Dar era doar de fatada. Nu-mi place de astia trei deloc. Mai ales de ciudatul de Edward. Ma indoiesc ca voi putea sa lucrez cum trebuie cu ei. Dar macar, poate am sa pot sa-l fac pe Edward sa regrete anumite lucruri cu o anumita putere de-a mea... - Desigur, stapane, am raspuns toti patru in cor. I-am aruncat lui Jane o privire nu chiar prietenoasa. - De ce te uiti asa, Edward? intreba Aro, interesat. - Jane spera anumite lucruri care nu cred ca au sa ma faca sa ma simt bine, am spus, buzele curbandumi-se intr-un zambet siret. - Vai, Jane draga! Sa nu faci asa ceva, te rog! Stii cat il stimez pe Edward. Sper sa va intelegeti. Vocea lui Aro era plina de candoare si surpriza. Era ciudat sa-i auzi gandurile. Desi pare ca se preface, Aro este pe jumatate sincer cand face pe candidul si bunul Aro. Doar ca viclenia a luat controlul asupra impulselor care se puteau considera, ma rog, stiti voi, benefice pentru oameni. Jane dadu din cap, fulgerandu-ma cu o privire furioasa in timp ce incerca sa-si controleze gandurile. - Locatia este Forks. Veti pleca peste 2 ore, la ora 6 dimineata. Povestea oficiala este ca parintii vostri sunt plecati si ati fost trimisi sa locuiti in casa unui unchi mort. Va inscrieti la liceu si faceti tot posibilul sa va apropiati de Rosalie si Alice Cullen, cat si de Bella Swan, spuse Caius pe un ton de parca citea stirile. - Nu sunt in relatii de rudenie? am intrebat, ascunzandu-mi surpriza.

- Nu. Esme si Carlisle Cullen le-au adoptat pe fetele umane orfane Rosalie si Alice la o varsta frageda, dar fara sa anunte pe nimeni sau sa le transforme. Ne este teama ca ele stiu despre natura parintilor lor, iar aceasta inseamna ca sunt o amenintare si trebuie ori transformate, ori eliminate. Bella Swan este o prietena de-a lor foarte intima, aproape ca o fiica, dar care are parintii ei si nu a putut fi adoptata. Trebuie sa va dati seama daca ele stiu. In cazul unui raspuns pozitiv, ne sunati iar noi va vom da instructiuni in continuare. Daca nu stiu, de asemenea, ne sunati iar noi vom face ce credem de cuviinta, termina Marcus cu un oftat plictisit. - Duceti-va sa impachetati. Va rog sa treceti pe la mine inainte de a pleca, zise Aro dulce si ne facu cu mana. Toti patru am mers tacuti pe coridoarele de piatra, in pas normal. Jane inca nu se impacase cu gandul ca urma sa vina cu noi trei, si imi adresa tot felul de insulte, enervata de „darul meu stupid”, Jasper si Emmet se gandeau ca va fi o aventura interesanta. Eu nu prea eram de acord. Uram sa fac liceul, din nou si din nou, iar acum, trebuia sa incerc sa ma apropii de niste... Am tremurat la gandul de niste fete vopsite si machiate cu un strat de 10 cm care radeau si si susoteau in timp ce eu faceam pe prostul. Ne-am despartit fiecare la camerele noastre, tot fara niciun cuvant. La vederea camerei pe care aveam s-o parasesc in curand, ma apuca un fel de tristete. Nu voiam sa plec. Era o camera simpla, cu multe carti si CD-uri de muzica. Cu un pian si un pat... de care avea sa-mi fie dor. Oftand, mi-am aruncat fara sa ma uit prea bine hainele in valiza, si am ingramadit si CD-urile si cateva carti in alta. Am mai adaugat Ipod-ul si cateva obiecte personale si... Ta-daa! am terminat. In 10 minute. M-am trantit pe pat, si l-am lasat pe Debussy sa-mi umple cele 2 ore de plictiseala care ma asteptau ca bratele deschise. *** Cand in sfarsit am deschis ochii, evadand din vraja muzicii, si m-am uitat la ceas... - La naiba! Era ora 6 si un sfert dimineata! Trebuia sa fiu acolo acum 15 minute! Mi-am aruncat mantia neagra peste hainele de pe mine (noroc ca aveam pantofii pusi) si mi-am tras valizele, izbind incet usa cu piciorul. Se pare ca toti ma urasc.

Usa era incuiata. Am tras un picior usii de se deschise cu un pocnet puternic. Noroc ca s-a stricat numai broasca. Si eu care il criticam pe Emmet de violenta excesiva. Intr-o secunda am ajuns in biroul lui Aro. Jasper si Emmet ma privira usurati, iar Jane surase aroganta. Si te mai crezi asa destept? M-am strambat. - Iarta-ma stapane. Ascultam muzica si nu am obervat cat de repede trece timpul, am spus facand o mutra spasita. Aro ma privea putin rece. - Sper ca este ultima data, spuse el. Oricum, nu era suparat chiar asa de tare. Cateodata este util sa citesti ganduri. Stii intotdeauna ce sa faci sau sa spui. - Cu siguranta, stapane, am raspuns. - Poftim cheile de la casa din Forks. Plecati cu avionul la 6:45. Aici aveti acte de care aveti nevoie, spuse Aro impaciuitor de la biroul lui si intinzandu-mi un plic plin de hartii. - Multumim, am raspuns in cor. - Va doresc un voiaj placut, spusera in cor la randul lor Marcus, Caius si Aro. - Sa ne vedem cu bine, spuse Jane. O sa-mi fie dor de Edward. Un tanar atat de... Of, Edward, oricat de folositoare este puterea ta, trebuie sa recunosc ca este enervanta cateodata, gandi Aro zambind mental in timp ce ieseam din sala grandioasa. Of, Eddie, ahhhh, vreau sa spun Edward, se balbai Emmet in gand cand imi vazu privirea ucigatoare, ai ajuns exact la timp. Marcus incepea sa aiba o expresie nu prea favorabila pentru tine. Edward, ai ajuns la timp. Incepea sa-mi fie frica ca nu vei mai prinde avionul, gandi Jasper amuzat. Sper ca macar sunt niste fete dragute. Macar sa am cu cine vorbi. La ce s-a gandit Aro cand m-a trimis in misiune cu trei baieti?! Jane inca nu se impacase cu situatia. Nu ne vorbi deloc nici in masina, nici in avion. Emmet si Jasper pariau in fata TV-ului dinauntru, la care era un meci, ceva ce ma lasa rece, iar Jane citea langa mine. Stiam ca Jasper nu statea excelent cu auto-controlul, dar cum fusese antrenat destul de bine nu parea sa aiba probleme cu mirosul oamenilor de pe scaune. Emmet era cam in aceeasi situatie. Eu sunt mandru

cateodata, recunosc, de a avea aceasta capacitate de auto-control mai ridicata. Asta se datora si pentru ca, la inceput, ma hranisem cu sange de animale. Dar dupa ce am intrat in clanul Volturilor, nu a mai fost necesar, iar cum vanam rar si numai oameni rai... Pe cine pacalesc. Inca ma simt vinovat de toate mortile pe care le-am pricinuit. Dar nu-mi dau seama cu exactitate de ce. Este natura mea sa fac asta. Fac asta de aproape 90 de ani. Atunci, de ce trebuia sa fiu ciudatul cu mustrari de constiinta?! Oftand, mi-am pus castile la urechi si m-am cufundat in melodii de Paramore, care imi exprimau sentimentele din acest moment foarte bine. Jane se foia langa mine, enervata de ghinionul pe care il avea. La fel eram si eu, sincer. De ce s-a nimerit ea cu mine si Jasper si Emmet? Nu-i corect. Dar cand in sfarsit am ajuns in Washington, am incercat cu disperare sa blochez toate gandurile fetelor din aeroport. Mi-am luat bagajele repede si am tulit-o inainte, lasandu-i pe Jasper si Emmet razand. Afara ne astepta o masina. Trebuie sa recunosc, Aro este un organizator impecabil. Ne-am urcat in masina, eu langa soferul morocanos, si am lasat plictiseala si dorinta somnului sa ma cuprinda. Dar am deschis ochii chiar cand intram in Forks. Nu stiam nimic despre acest oras, asa ca toti patru l-am studiat cu uimire... si incantare. Era ploios si verde. Ploua si ploua, si iar ploua. Fara pic de soare. Un loc perfect pentru vampiri. Carlisle si Esme Cullen au gusturi foarte utile. Dar era putin ciudat, atat de verde si tacut, atat de diferit de Italia, in care trebuia sa stam in palat mai tot timpul daca nu voiam sa le dam oamenilor un atac de cord la vederea unor oameni stralucitori mergand pe strada. Am chicotit putin gandindu-ma la reactia lor. Masina opri in fata unei case incapatoare si frumoase, cu ferestre mari. Am coborat toti si i-am multumit soferului, care ne raspunse cu alte cateva mormaituri. Si cand te gandesti ca motivul starii lui proaste era din cauza ca sotia lui nu-i facuse cafeaua cum trebuie in dimineata asta... - Wow, scoase Jane in sfarsit un cuvant. - Dublu wow, spuse Jasper, privind in jur. - Triplu wow, spuse Emmet razand. - Cvartuplu wow, am spus si eu, examinand ciudatul oras verde. - Ce-ai spus? intreba Emmet uimit.

- Cvartuplu, inseamna de patru ori, am spus dandu-mi ochii peste cap si descuind usa casei. Am pasit toti inauntru, cercetand cu privirea sufrageria larga si mobilata cu stil. - E super, spuse Jane. - Dap, fu de acord Emmet. - Hai sa ne vedem camerele, am propus eu. Dadura tacuti din cap si am urcat scarile. Erau patru usi aliniate in fata noastra. Aro este un geniu, gandi Jane cand deschise prima usa si dadu peste o camera in care domina culoare bej si auriu, in stilul blanii de tigru. - Ai dreptate, i-am spus. Ea se uita urat, dar nu rezista mult si navali in camera, deschizand dulapurile si indesand haine din greu. Oftand, am deschis a doua usa. - Asta cu siguranta este camera mea, striga Emmet vesel si sari pe canapeaua rosie, mare si flexibila. Camera avea si un TV foarte mare, jocuri video, aparate de gimnastica, culori tipatoare... ce mai, visul lui Emmet devenit realitate. L-am lasat sa sara ca un copil mic prin camera si ne-am indreptat spre a treia usa. Jasper o deschise si am privit curiosi inauntru. Pe pereti era o culoare frumoasa de albastru, pe birou un calculator, o canapea in culori pale... - Definitiv camera mea, pufni Jasper si isi tari bagajele inauntru. Oftand pentru a mia oara in aceeasi zi, am deschis ultima usa, camera mea. Aro chiar este un geniu. Peretii erau albi, de care atarnau picturi din natura, foarte frumoase. Un sistem audiu hiper-mega-extra-super, doua birouri, unul cu calculator, rafturi multe pentru CD-uri, un pian... si un pat. Mai ca-mi venea sa sar in sus ca Emmet. Mi-am aruncat rapid hainele in dulapul mic (stia el ca nu am haine asa de multe), am scos teancurile de CD-uri din valiza si le-am asezat frumos pe rafturi, mi-am pus lucrurile prin sertare si... Logic, m-am prabusit in pat. Dar n-aveam sa stau acolo pentru mult timp. - EDDIEE!! Emmet dadu buzna la mine in camera, fericit ca un copil de Craciun.

- Este super tare la mine! La tine... Se intrerupse uitandu-se in jur. Wow. - Este exact pe gustul tau, traduse el afirmatia din ganduri. - Stiu, imi place la nebunie, am zambit eu de pe pat, incercand sa ignor un anumit nickname.... Vorba lui Jane, wow din nou. Are si pat?! Edward este serios deranjat. - Nu sunt, m-am aparat facand pe suparatul. - Hei baieti, aparu si Jasper zambitor, asezandu-se pe canapea. Pur si simplu imi ador camera. Aro a facut o treaba super cu aranjatul, trebuie sa-i multumim. - Dap, spuse Emmet, privind pe geamul larg spre padurea verde si frumoasa. Si ca sa nu ramanem incompleti, pe usa aparu si Jane. Era atat de scunda in comparatie cu Emmet. - Wow, e tare si la tine, Edward, comenta ea amabila. Amabila? Ce-a patit Jane? Sper ca surpriza nu mi se citeste pe fata. - Nu stiam ca tu canti la pian, adauga ea zarind pianul din colt. - Ohoho, striga Emmet, razand zgomotos. Neaparat trebuie sa-l asculti. Canta incredibil, si isi scrie propriile compozitii! Oh, Emmet am sa te omor.... Usor, frate, ma avertiza el prin ganduri, nu te uita asa la mine. Ce am facut? Asta fu ultima picatura. - Ce ai facut??! Asta intrebi? Pai, sa vedem, imi spui Eddie, dai buzna la mine in camera si ii spui lui Jane... am marait la el, nervos. Jasper incepu sa rada, trimitandu-mi valuri de calm. Te enervezi atat de usor, gandi el. - O sa trebuiasca sa-mi canti intr-o zi, facu Jane senina, ignorand mica mea iesire. Acum trebuie sa ne pregatim pentru scoala, cu carti si caiete etc, spuse ea, parand bucuroasa in legatura cu asta. - N-am niciun chef, ofta Jasper. - Nu mai spun de mine, facu Emmet cu ochii lui rosiatici plini de groaza la gandul de cumparaturi. - Poate mai tarziu? am intrebat eu dornic.

- Lenesilor, se stramba ea. Ma voi duce eu si voi cumpara si pentru voi. - Multumiiiim, am spus noi in cor. Jane disparu si peste cateva secunde i-am auzit masina pornind. M-am intors spre cei doi. - Serios, ce s-a intamplat cu ea? am intrebat ironic. - Putina simpatie nu strica, zambi Jasper. Am facut-o sa se poarte mai... frumos. Emmet rase. - Tare! Oricum n-as vrea sa traiesc cu o scorpie sub acelasi acoperis. Folositoare putere empatia asta. - Ok, eu cred ca ma duc sa ma bucur de niste jocuri video super, spuse Emmet si se ridica de pe pat. Poate nu e chiar asa de ciudat. Pana la urma, am sa-mi iau si eu un pat. - Bravo, Emmet! am inceput eu sa rad. El doar isi dadu ochii peste cap. Cititor enervant de minti, gandi el sarcastic in timp ce fugea la el in camera. - Cred ca ma duc si eu, spuse Jasper privind in jos, ma asteapta o multime de carti. - Nici o problema, am raspuns. Si asa am ramas singur cu dragul meu pian. M-am asezat in fata lui, plimbandu-mi usor mainile pe clape. Era perfect acordat. Am inceput un cantec cu o tema familiara, plictiseala. Si in timp ce melodia se precipita, ma gandeam tot mai mult la misiune, la fetele pe care trebuie sa le verificam. Nu stiu de ce, dar aveam un sentiment bun in legatura cu toata tarasenia. Dar am oftat cand m-am gandit la chinurile ce ma asteptau maine. Liceul. Dar nu numai liceul, ci prima zi de liceu. Maine va fi o zi lunga.

Capitolul 2 – Mia cantante - Oh, haide odata Edward. Pune-ti lentilele alea de contact mai repede, vom intarzia, se auzi vocea ascutita a lui Jane de la intrare. - Imediat, am raspuns absent. M-am uitat din nou in oglinda, privindu-mi imaginea completa. Culoarea de verde a lentilelor de contact era asemanatoare cu culoarea ochilor mei umani, caci o cautasem incapatanat prin toate nuantele de verde de la magazin, si cand ma uitam in oglinda, vedeam ceea ce ar fi trebuit sa fiu. Exceptand paloarea de creta si frumusetea inumana. Pe sub lentilele si negarea propriei naturi, eram tot un monstru. Am ridicat incet mana si am pus-o pe sticla rece, in loc de a o sparge, un impuls ciudat si prostesc... Dar am pufnit la vederea parului meu de o culoare ciudata de bronz, care orice ii faceam, statea ciufulit ca o capita de fan. Un junghi de durere ma strafulgera brusc, si am scapat un geamat. - Jane, te spun lui Aro! m-am plans in timp ce imi luam rucsacul si ma indreptam spre usa. - Da, bebelusul mic ma spune lui taticu’ , facu ea razand. - Hai Edward, spuse Emmet. Puteam sa spun ca era destul de nerabdator sa le intalneasca pe tintele noastre. Desi Emmet este un profesionist, cateodata lasa sentimentele proprii sa altereze importanta unei misiuni. Am mormait pe sub barba in timp ce ma asezam in scaunul soferului din Volvo-ul meu argintiu, si porneam motorul. Ca de obicei, am depasit limita vitezei in timp ce conduceam spre Iadul Forks. Intr-un oras atat de mic nici nu aveam nevoie de harta ca sa gasesc liceul. Si privit din ansamblu, asa verde si cetos, totusi este un oras frumos. Am parcat langa o camioneta Chevy rosie, batrana de cand lumea. Am pufnit la o asemenea masina. De fapt, cam toate masinile din parcare erau de genul. A mea iesea in evidenta, dar nu aveam de gand sa renunt la masina mea pentru asta. Ma intreb ce reactie vor avea la Jeepul lui Emmet si Audi-ul lui Jane. Imediat ce am iesit din Volvo, toate privirile se focalizara pe noi, dar eu nu le-am intors si am cercetat liceul. O colectie de case asortate, din caramizi de culoare castanie, acoperita de copaci. In caz de expunere, riscul nu e mare si se poate iesi usor... Jasper imi trase un ghiont. Mi-am amintit ca eram extraterestri pentru o zi. Bun lucru ca nu vanasem prea mult, iar ochii ne erau usor rosii, si

nu se observau de dupa lentile. Daca erau rosii complet, ar fi distrus lentilele in trei ore. M-am pregatit pentru ce urma, luand o gura de aer si... „Ce dragut este cel cu ochii verzi!!” „Mama cat este de frumos. Trebuie neaparat sa-i dau numarul meu.” „Ce ochi albastri are blondul!” „Cel blond este si el dragut, dar nu l-as compara cu roscatul...” Roscatul? Va rog! Nu ma jigniti! „Wow, cred ca cel masiv este campion de box sau ceva de genul...” „ Roscatul ma face sa ma topesc...”, facu o fata scunda si cu un par salbatic. „Sper ca o sa ma prezinte cineva la toti „Cel brunet este muschiulooos. Il ador. E atat de sweet...” „Fata cu par blond-castaniu pare foarte draguta. Am sa vreau sa ma imprietenesc cu ea.” „Cred ca ala il bate pe Mike in 2 secunde”, gandea un baiat de langa un Ford ruginit. „Cea cu ochii negri ma da pe spate.” „Fetele sunt proaste, mie nu mi se pare ca sunt draguti, sunt prea... perfecti. Cu siguranta au facut operatii estetice...”, gandea un baiat cu o fata ca de bebelus ce se parea sa fie Mike cel invidiat. Am pufnit. Cate explicatii puteau gasi oamenii ca sa se simta mai bine. „Sper sa aiba vreo ora cu mine...” Am alungat toata vorbaria prosteasca din capul meu, inainte ca superficialitatea si prostia sa ma innebuneasca. Am grabit pasul spre secretariat, lasandu-i pe Jasper si Emmet sa se amuze din nou de ura mea fata de atentie excesiva. In sfarsit, am intrat in camera mica si calda. Mirosul femeii plutea in aer, facandu-l pe Jasper sa se incordeze usor, si am vazut cum gandurile ii alunecau spre lucruri cam neplacute pentru secretara. I-am tras un ghiont. - Scuze, murmura el rusinat. Ura cand trebuia sa fie dadacit. - Buna ziua, spuse Jane amabila. Noi suntem Jane, Emmet, Jasper si Edward. Suntem elevii noi aici. Trebuie sa-i multumesc lui Aro ca a trecut actele pe numele meu, desi eu fiind seful misiunii, este putin logic. Ochii mici si caprui ai femeii ne privira pe rand, marindu-se. Doamne, sunt atat de frumosi. Decupati din Weekly. Mai ales Edward. Dar este prea tanar, revino-ti!

Aproape mi-am dat ochii peste cap. - Oh, salut, copii. Eu sunt Doamna Cope. Sper ca va place aici. Poftiti orarele voastre si 4 harti ca sa va puteti orienta. Si aici sunt formularele pe care trebuie sa mi le predati la sfarsitul zilei dupa ce fiecare profesor le semneaza, spuse ea in timp ce ii inmana lui Jane o multime de hartii. Ne sublinie pe harta traseul, spuse cateva scurtaturi, iar la sfarsit ne ura o zi buna la liceul Forks. De parca eu as putea avea o zi buna intr-un liceu. Dupa ce am iesit din secretariat, sunt sigur ca nu mai aveau mult si privirile ne gaureau, iar ochii posesorilor cadeau din orbite, de atat holbat. Cat de tipic oraselor mici ca Forks. - Hei, tu ce ai acum? intreba Emmet dupa ce isi studie orarul. - Um, Engleza, am spus dupa ce mi l-am verificat si eu. Te rog sa nu aiba si Jane, te rog sa nu aiba si Jane, te rog sa nu aiba si Jane.... - Ce coincidenta! Asta am si eu, zambi Emmet, in timp ce mie imi venea sa-i sar de gat. - Se pare ca trebuie sa va duceti in cladirea numarul 3, spuse Jane dandu-mi o harta din cele patru. - Mersi Jane. La revedere! i-am salutat pe cei doi care aveau Trigonometria impreuna. Am chicotit usor. Jane si Jasper au ora impreuna. Daca Jasper nu ar fi avut abilitatea lui extrem de utila, nu cred ca ar supravietui. - Pa, spuse Jasper facand o mutra de martir. Dupa ce ei se indepartara, Emmet si eu am inceput sa radem. - Trebuie neaparat sa aflam cu a decurs ora lor impreuna, spuse Emmet printre chicote. - Da, dar ai vazut ce fata a avut Jasper? Razand veseli, ne-am indreptat spre cladirea nr. 3, ignorand toate gandurile si privirile. Dar pe sub veselia debordanta, recunosc ca si eu ma simteam nerabdator sa intalnesc obiectivele misiunii. Cand am intrat in clasa, la toti elevii le pica gura deschisa. Gandurile fetelor erau deja prea posesive, si ma miram cum de nu isi frang gaturile ca sa ne vada din banca din spate, in care ne dusesem dupa ce ii dadusem formularul Domnului Mason, fara alte prostii despre prezentari.

Lista de lecturi nu este grea deloc. Desi pun pariu ca Emmet imi va cere o copie a rezumatelor. - Edward! - Da, am raspuns pe un ton prea jos pentru urechile umane. - Ca un prieten bun ce-mi esti, imi vei imprumuta si mie rezumatele, nu? spuse Emmet facand o mutra de catelus. Imi scapa un chicotit. Emmet este atat de previzibil. - Mai vedem, i-am soptit deschizand cartile din care nu aveam sa aflu nimic nou. In timp ce profesorul palavragea despre importanta lecturii, Emmet ma implora sa accept prin ganduri, si alte metode, mai putin pasnice, folosite de obicei in wrestling. Dar nu m-am dat batut si m-am incapatanat mai departe in raspunsul negativ. Cand in sfarsit se suna, am tasnit amandoi din banca, cu viteza umana, desigur, inainte sa ne atace toata clasa. Cand am iesit afara, ploua. Emmet deschise umbrela, renuntand la cicaleala, iar eu m-am uitat pe orar. - Spaniola, am oftat. - Trigonometrie, ofta si el la randul lui. - Ne vedem mai tarziu atunci, i-am spus si am impartit formularele si hartile. - Pa, spuse el si o lua in alta directie. M-am uitat din nou pe harta si am luat-o spre dreapta, pregatindu-ma de plictiseala. Stiam Spaniola la perfectie, iar in mintea mea deja se ridica optiunea chiulitului. Ei, nu chiar din prima zi, Edward! - Hei, salut, esti unul din elevii noi, nu? se auzi vocea unui baiat zambitor de langa mine. - Da. Eu sunt Edward Masen, am spus politicos, strangandu-i mana. Sunt destul de sigur ca multa lume merge in spatele nostru doar ca sa auda conversatia. - Mike, spuse el. Imi pare bine sa te cunosc. Nu-mi pare chiar asa de bine. Ce naiba vad fetele la el si ceilalti? Sunt ciudat de... perfecti. Acum serios, chirurgie estetica?! Dar popularitatea merita sacrificii, cred.

Gandurile ii erau o totala antiteza fata de purtarea si cuvintele lui prietenoase. Iar faptul ca vorbea cu mine doar ca sa se bucure de popularitatea nedorita care o aveam nu ma facea sa-l plac mai mult. - Deci, ce ora ai acum? intreba el mai departe. - Spaniola. - Oh, pacat, eu am Engleza. Dar Jessica are Spaniola, ea ar putea sati mai arate locurile pe aici. In timp ce Mike vorbea, fata aceea scunda si cu un par salbatic aparu din spatele nostru cu un zambet urias. - Salut, sunt Jessica, spuse ea intinzand mana. - Edward, am raspuns rece, o reactie la gandurile ei. - Hmm, eu am Istorie, spuse Mike, jucand parere de rau. Este in partea cealalta, sper ca ne vedem mai tarziu, continua el zambitor si se indrepta in alta directie, facandu-ne cu mana. - Pa, am spus si eu, enervat de toata mascarada. - Deci, de unde v-ati mutat? incepu Jessica „vanatoarea”. - Um... din Chicago, am raspuns, privind stropii de ploaie starnind cercuri in baltile de pe asfalt, si contand pe inspiratia de moment. - Da? Ce tare, facu ea, subtil dandu-mi o invitatie sa continui. - Parintii nostri sunt plecati in strainatate si pana cand se intorc, locuim aici in casa unui unchi care a murit, am explicat plictisit. Ea dadu din cap. Doamne, are niste ochi atat de frumosi... Si un par. O sa-i fiu recunoscatoare lui Mike o mie de ani ca m-a prezentat. Edward nu.... Am blocat palavrageala fara sens inainte sa innebunesc de tot. Dar din fericire pentru mine, am ajuns in sfarsit in clasa, unde ea isi lua locul obisnuit si incepu sa chicoteasca langa o alta fata care nu parea sa-i dea atentie. M-am prezentat in fata tuturor elevilor (te urasc Doamna Goff!) si m-am dus in spatele clasei, din nou povestea cu holbatul repetanduse. Cam asa trecura si Trigonometria si Sportul. Cred ca am facut cunostinta cu jumatate din scoala, si nu mai aveam mult si imi venea s-o iau la fuga de atata vorbarie si trivialitate. La modul serios, innebuneam. Si ma indoiesc ca este bine sa innebunesti un vampir. Mai ales fetele... Cred ca am refuzat cateva duzini de intalniri. Voiam liniste! De ce nu ma lasau in pace? Discretia si izolarea sunt importante intr-o misiune, nu?

Cand in sfarsit m-am intalnit cu Jasper, Emmet si Jane eram epuizat. Ei nu pareau sa fi avut probleme cu atentia. Desigur, ei nu vedeau fanteziile populatiei feminine la vederea noastra, ca mine. De fapt, lor chiar le placuse. Cand imi vazura mutra, incepura din nou sa rada. Jasper isi folosi abilitatea si ma calma, ceva de care aveam nevoie. Ce mas face fara Jasper. Cand am intrat in cantina, era plin. Dupa ce ne-am luat putina mancare care urma sa se intoarca neatinsa, ne-am asezat la o masa izolata. Eu iam obligat s-o faca, caci chiar ma saturasem de toate privirile si gandurile si susotelile... Incet Edward, gandi Jasper. Dar logic ca ghinionul meu a trebuit sa fie complet, si la masa se asezara Mike, Taylor, Eric si inca un grup de fete care chicoteau si se foiau de parca aveau serpi sub scaune. Emmet, Jane, si Jasper incepura sa discute, si desi aveau cateva probleme cu mirosul, se lasara prinsi in conversatii si tentatia disparu. Asta era si secretul, la auto-control. Trebuie sa te concentrezi intens pe altceva. Eu am respins toate incercarile de apropiere. Deja imi formam o reputatie de ciudat morocanos, dar nu-mi pasa, ci chiar ma bucuram ca urma sa fiu sa fiu izolat. Dar totusi, ma intreb... Cred ca am facut cunostinta cu toate fetele din scoala. Dar niciuna nu a fost Bella Swan, Rosalie sau Alice Cullen. Jane, Emmet si Jasper se mirau si ei, dar lasara problema pe mai tarziu. Am inchis ochii, atacat de o plictiseala iminenta. Desi pentru un nemuritor trebuia sa fie ceva demult intrat in rutina, eu inca nu suportam plictiseala. Imi transforma in iad orele petrecute in acest sentiment chinuitor. Sau mai degraba, purgatoriu? Daca as putea vreodata sa ma revansez pentru crimele din toti acesti ani, asta trebuie sa atarne greu in balanta. Wow. Adica... wow. Nu-mi vine sa cred ca este om... Am tresarit si am deschis ochii la gandurile lui Emmet, cautand prin sala motivul uimirii lui. Nu are cum sa fie alti vampiri pe aici. Din cate stiam eu, Esme si Carlisle nu erau trecuti de 30 de ani ca varsta biologica, deci erau prea mari pentru liceu. La o masa mai indepartata, stateau trei fete. Una era blonda, cu un par auriu unduindu-se usor pe spate si cu niste ochi batand in violet. Era foarte frumoasa, cea care ii captase interesul lui Emmet. Era amuzant sa-l vezi cum se holbeaza la ea fara nici o jena. Cealalta era mica, cu trasaturi foarte delicate, cu un par negru ca abanosul si aranjat in toate directiile. Imi aducea aminte de o mica zana.

A treia, desi statea jos, se vedea ca este mica de statura. Avea un par lung si usor buclat, de culoarea mahonului, ce ii incadra chipul in forma de inima luminat de doi ochi mari caprui. Isi tinea mainile incrucisate in fata, si privea pe geam. Ma uimi cat de fragila si mica parea, si cat de maturi pareau ochii ei mari. Pielea ei era aproape translucida. Nu parea sa-i acorde destula protectie pentru lumea inconjuratoare. - Mda, si cum spuneam, m-a dezamagit sa... trancanea Jessica. - Cine sunt ele? intreba Jasper brusc. Toti se intoarsera si se holbara la cele trei fete. - Oh, blonda este Rosalie Cullen, cea mica si bruneta este Alice Cullen, iar cealalta este Bella Swan. Sunt cam ciudate, se stramba Jessica, suparata de intrerupere. Alice, facu Jasper. Rosalie i se potriveste de minune. Nu-mi vine sa cred ca se aude inima si respiratia ei de la masa aceea. Edward, asculta, poti sa-mi faci o favoare si sa afli ce gandeste blonda?, gandi Emmet. Dar nu eram atent la el in acel moment. Ceea ce ma mira pe mine era faptul ca nu se hlizeau, nu chicoteau, nu radeau si nu erau machiate aproape deloc, plus ca aveau niste haine simple dar elegante. Asta definitiv era ceva care mie imi atrage atentia. Dar am revenit la realitate, si i-am adus si pe altii. Le-am tras doua ghionturi lui Jasper si Emmet. Ma privira intrebator, neraspunzand intrebarii lui Mike. - Hei, ce-ati patit? am mormai incet printre dinti. Ele sunt motivul pentru care am venit aici. Misiunea, va amintiti? Aaah, am uitat. Ce bine. Macar o sa am sansa sa ma apropii de ea... gandea Emmet visator. Cu atat mai bine. Suntem obligati sa le cunoastem. Este ciudat ca un om mi-a captat interesul asa deodata.... gandea si Jasper privind-o pe cea mica, Alice. Este enervant. Entuziasmul lor este atat de previzibil. Ca si cum i-ai arata unui copil o jucarie stralucitoare. Recunosc, toti trei sunt super draguti, dar asta nu este un motiv sa salivezi asa in public. Hmmm...blondul cu ochi albastri pare sa fie foarte sensibil. Si e foarte frumos. Ups, se uita la noi.... Nu cred ca am sa-i spun lui Jasper gandurile lui Alice. L-ar fi distras de la obiectiv, si ca sa-l las pe expertul spion Edward deoparte, mi-era si putin simpatica. Ca persoana, nu in alte sensuri.

Sper ca nu mi s-a deranjat parul. Nou-venitii sunt foarte frumosi, si as vrea sa ma imprietensc cu fata. Si nu mai fi snoaba Rosalie, recunoaste ca cel masiv si cu parul cret este exact pe gustul tau. Este chiar dragut. La naiba, se uita incoace. Admir tavanul, eu nu ma uit la el... Imi veni sa rad. Rosalie era amuzanta, dar n-am sa-i spun lui Emmet nimic, din acelasi motive. Am ascultat cu atentie sa aflu si gandurile Bellei Swan. Cealalta tinta. Dar n-am auzit nicio soapta. Ce ciudat. Fata s-a mutat? M-am uitat in directia ei, nelinistit. Statea chiar acolo unde statea si inainte, si desi ochii ei caprui, clari, reflectau plictiseala si un fel de nervozitate, nu puteam sa aud nimic. Doar liniste. Tulburarea crestea. Era ceva in neregula cu mine? Ma simteam la fel ca intotdeauna. Am ascultat mai concentrat, iar toate vocile pe care le blocasem incepura sa-mi urle in cap. Sute de voci, care nu vorbeau decat de noi. - Hei, Bella, nu te mai holba asa la nou-veniti, se auzi vocea amuzata a lui Rosalie. Pastrandu-mi privirea pe perete, am privit expresia fetei prin gandurile lui Rosalie Cullen. Se uita la mine cu ochii ei mari, intrebatori. Reactiile i se citeau usor pe fata, admiratie, surprindere, si acum jena, ca a fost prinsa uitandu-se la un strain. Un roz apetisant ii colora obrajii in timp ce privea in jos. - Dar si tu o faci, se auzi voce moale si calda, care suna ca un clopotel, dar stiam ca era din cauza ca ascultam eu cu prea mare atentie. Atunci mi-am pierdut orice speranta. De obicei, gandurile oamenilor aveau acelasi ton cu vocea lor fizica. Dar glasul acesta clar nu era niciuna din vocile care rasunau in capul meu. Am privit-o in ochii adanci si m-am concentrat si mai tare. Era ceva ce nu mai facusem niciodata, sa ma straduiesc sa „aud” pe cineva. Era un lucru natural, nu trebuia sa ma fortez. Din nou, absolut nimic. Ea se uita in jos, cu obrajii impurpurati. Incepusem sa ma obisnuiesc cu ecourile setei, excesul de venin si fanteziile care urmau... Noroc ca Jasper nu se uita. Nici nu vreau sa-mi imaginez cum i-ar fi afectat controlul precar aceasta abundenta de sange. - Cel numit Edward se holbeaza la tine, chicoti Alice, dandu-i un cot.

Eu inca incercam sa aud ceva, orice. Mi-am privit expresia prin gandurile lui Alice. Era frustrata, nelinistita. Eram frustrat din cauza ca nu le auzeam. Eram nelinistit deoarece credeam ca ceva se intampla cu mine. - Si Jasper se uita la tine, murmura ea. Hmm. Trebuie sa-i atentionez ca nu trebuie sa se lase distrasi cand sunt intr-o misiune. Eu am un motiv foarte adevarat sa ma uit la ele, cel putin. - Stiu, chicoti Alice. Si-mi convine. Nu crezi ca este dragut? - Ba da, spuse Bella. - Emmet este si el foarte frumos. Si muschiulos, facu Rosalie. Se pare ca toti ne stiu numele de acum. Uite cum se duse pe apa sambetei anonimatul pe care contasem... - Bella? Tu ce crezi? Care e mai frumos? Am acordat o importanta care ma uimea raspunsului ei. - Umm... cred ca... toti trei, zise Bella incet, jucandu-se nervoasa cu fermoarul jachetei. - Nu, spune-ti preferatul, sau il spun eu, o tachina Alice. - Bine, bine. Mie imi place de Edward, se stramba ea, rosind. Emotiile care ma dominau in acel moment ma surprinsera. Ma simteam bine, ciudat de satisfacut. Deoarece, daca este s-o luam asa, si mie imi placea de ea din cele trei. Cum? Imi placea? Este prea mult spus, ma interesa. Dupa ce mi-am linistit ego-ul, m-am concentrat mai departe pe ea, dar linistea continua. Deci...? intreba Emmet in gand. Mi-am luat privirea de pe fata, simtindu-ma usurat. Nu-mi placea sa continui sa esuez. Si nu voiam sa dezvolt vreun interes pentru gandurile ei, doar pentru ca erau ascunse fata de mine. Cand am sa le descifrez, si am sa gasesc o cale sa fac asta, vor fi la fel de meschine si banale ca ale celorlalti. Nu merita efortul, decat pentru a verifica ceea ce cerea misiunea. Am dat din umeri. Ce inseamna datul din umeri?! - Inseamna ca nu vreau sa-ti spun, i-am raspuns pe un ton foarte jos si repede. De ce?

- Este ceva ciudat in legatura cu ele, am spus visator, in aceeasi maniera. Mie-mi spui?! Alice pare sa fie o harababura de emotii. De parca ar sti cum sa-mi blocheze puterea, pufni Jasper mental. Lasa ca avem destul timp sa le cunoastem, gandi Emmet si se concentra pe conversatia cu Mike. - Lasa ca avem destul timp sa le cunoastem, am repetat eu la urechea lui Jasper. Da... facu el melancolic si incerca sa fie atent la Tyler. Mi-am pironit privirea in tava cu mancare neatinsa si mi-am concentrat „auzul” din nou, incapatanat in a realiza ca nu puteam auzi nimic. Ma simteam usor umilit din aceasta cauza, recunosc. Am esuat lamentabil din nou si fara sa ma gandesc prea mult, mi-am ridicat ochii din mancarea care avea pentru mine un gust atat de dezagreabil. Privirea imi cazu din nou pe perechea aceea de ochi umani mari si ciocolatii, plini de intrebari. Isi pastra ochii in sus doar pentru o secunda, ca apoi sa-i lase in jos, spre mainile ei delicate care strangeau un mar. Un roz pal ii colora obrajii. M-am uitat si eu in jos, usor tulburat. Eram enervat pe mine insumi – de fapt, foarte enervat – ca acordam atata atentie unui om, exceptand faptul ca era unul din obiectivele misiunii. Dar un om caruia nu-i puteam auzi gandurile este ceva, totusi. Trebuie sa existe un motiv pentru care nu o puteam auzi pe aceasta Bella Swan. Aro va fi foarte contrariat de aceasta descoperire. Sunt destul de sigur ca nici el nu ar putea sa-i citeasca mintea daca ar atinge-o. Si mai era un motiv intemeiat pentru care ma ingrijoram. Din ce auzisem pana acum, nu s-ar parea ca ele stiu de existenta vampirilor. Daca ar fi stiut, nu ne-ar mai fi catalogat drept „draguti”, iar cu siguranta ar fi observat asemanarile cu parintii lor adoptivi, ca paloarea, cearcanele, frumusetea... Ochii ieseau din topic, dar oricine se poate gandi la lentile de contact. Rosalie si Alice, nu sunt, prin urmare, o problema. Dar Bella, desi sansele erau cam 30%, poate stia. Probabil de aceea este atat de nervoasa si nelinistita. Dar fata asta care nu se remarca din ceilalti prea tare imi captase interesul intr-un nivel ingrijorator. Sper sa nu fie la fel si in cazul colegilor mei. Nu-mi pot permite sa fiu interesat, gandea Jasper, neglijand cearta despre masini care o incepuse Eric. Este o misiune, iar noi suntem Volturi. Totusi, am sa insist ca Alice sa-mi fie data mie spre abordare.

Rosalie este super-frumoasa. Sexy... Dar este om, ce naiba, Emmet? Adauga si misiunea, cireasa de pe tort. Ma rog, ma interesau puicute si inainte, recunosc... Dar tot am sa vreau sa-mi fie plasata mie, ca tinta. Dar daca pana si Eddie se holbeaza... Emmet incerca si el sa se concentreze pe scopul la care fusesem trimisi. Oricum, se pare ca eram exemplu. M-am enervat iarasi. Trebuie sa fiu mai atent. Par toate de treaba. Un pic diferite, recunosc... dar cred ca vor fi usor de manipulat. Vom termina aceasta misiune in mai putin de o luna. De abea astept sa ma intorc in Italia, mi-e dor de Alec. Si cu siguranta, bufonii astia trei nu ma fac sa ma simt bine. Desi Jessica pare sa fie cam prea „usoara” si prea moarta dupa baieti, macar nu ma... Jane discuta cu grupul de fete, dar in acelasi timp tragea cu ochiul spre obiectivele noastre. Deci, daca ei doi le vor pe Rosalie si Alice ca sarcini, mie nu-mi ramane decat Bella Swan, si nu ma supar. Poate asa voi reusi sa-i aflu secretele. Nu ca as vrea... nu ca ar fi ceva care sa merite atentia... Nervos, am ascultat putin conversatia sa vad despre ce este vorba. - Mda, este diferit, spunea Jane. - Mai racoros, rase Emmet. - Dar mie imi place, adauga Jasper. Oricum, parintii nostri vin peste vreo doua luni. Nu vom sta mult aici. Isi formau acoperirea in caz de urgenta. - Da, m-am bagat si eu. Sunt plecati in Venezuela cu firma lor. Ei sunt profesori universitari, oameni de stiinta si au plecat pentru niste plante ciudate. O fac destul de des, ne-am obisnuit. Toti ma privira usor surprinsi. - Wow, spuse Lauren. Trebuie sa fie greu sa ai profesori ca parinti, nu? De ce ai spus ca sunt profesori?! ma apostrofa mental Emmet. - Da, zise Jane amuzata. Ne puneau la tot felul de exercitii si teme... De aceea este bine pe de-o parte ca mai pleaca. Ne facem si noi de cap. Dadura din cap intelegatori... desi compatimitori este cuvantul mai potrivit. Este ciudat cum adolescentii din zilele de azi urasc cititul si scoala. Personal, imi place sa citesc, si consider invatatura ceva indispensabil. - Si... spuse Jessica, tu ai prieten, Jane? - Nu, rase ea. Si nici nu cred ca voi avea.

Eu stiam prea bine de ce, dar nu intelegeam de ce Jane era trista in legatura cu asta. Probabil voia sa-si gaseasca perechea si totusi, nimeni nu venea. Cred ca o inteleg, totusi. - Dar tu, Edward? mieuna Lauren. Ai prietena? - Am, si o iubesc foarte mult, am spus cu un aer visator. Lasa ca n-o sa mai fie asa de-acum inainte. Nu ai intalnit tu in viata ta o tipa mai buna ca mine, sunt sigura. Lauren nu parea sa aiba probleme cu stima de sine. Ba chiar se supra-estima. Am intalnit destule fete umane mult mai dragute decat ea. De exemplu, Bella Swan... o fata cu siguranta mai draguta si mai matura, sunt sigur. Am oftat incet. Iar imi scapasem gandurile de sub control la fata aceea. Chiar ma straduiam sa nu ma gandesc la ea, dar ma domina o curiozitate inexplicabila in legatura cu intreaga ei fiinta. - Credeam ca relatiile de la distanta nu prea merg, facu Jessica, cu aceleasi ganduri ca Lauren si Maya, si Carmen... Cat de tipic. - La noi merg, am spus si voiam sa continui, dar pauza de pranz se terminase. Ne-am ridicat toti de pe scaune, ducand tavile cu mancare neatinsa. Sper sa nu le trezim suspiciuni... - Mi se pare mie, sau ciudatele alea va atrasesera atentia? intreba Lauren, venin umplandu-i vocea. - Da, noi suntem aici, se stramba si Jessica. - Sunt foarte dragute, spuse Emmet indraznet, ignorand toate privirile ascutite ca niste sabii care oricum nu i-ar fi facut niciun rau. „Daca privirile ar putea ucide” imi trecu rapid prin minte. Se potrivea perfect. Bella pare atat de snoaba! Domnisoara in pericol, da, sigur. E o proasta neindemanatica, nu inteleg de ce Mike se streseaza atata cu ea... Jessica se pare ca nu o prea agrea pe Bella Swan. Rosalie ma calca pe nervi. Mda, Miss Perfectiune, as vrea sa te anunt ca... Lauren nu avea ganduri mai dragute. Cata superficialitate. Am scuturat usor din cap, scarbit. - Mda, facu Mike visator si primi o privire furioasa de la toata gasca de fete innebunite dupa el.

N-a fost de ajuns ciudatul impuls de a o apara pe Bella de gandurile rele ale Jessicai, dar acum si aceasta... ciudata enervare la posesivitatea lui Mike. Serios, ce se intampla cu mine? - Hei, Jane, eu si Lauren avem Sport, tu? intreba Jessica schimband subiectul. Macar atata lucru a dus-o capul. De parca nu stia deja ca Jane are si ea acelasi lucru. Cat urasc ipocriziile de genul acesta. - La fel, raspunse Jane. Sport, la naiba. Am sa ma plictisesc de moooarte, gandi ea. - Ce tare! Atunci... Edward, Jasper, Emmet, ne vedem mai tarziu, spusera Lauren si Jessica si toata sleahta lor feminina. - Pa, spuse Jane rece. In timp ce se indepartau in alta directie, eu nu aveam niciun regret. Chiar ma bucuram, desi poate nu este corect fata de un coleg de breasla, ca sa spun asa. Si dupa alte scuze si exprimari de parere de rau ca au Geografia si Geometria, Mike si gasca lui enervanta plecara. Nici nu-si inchipuiau ce favoare imi faceau. Cat de enervanti pot fi niste oameni. Dar nu ma mir. Hei, vorbim despre adolescenti! E timpul misiunii, gandi Emmet smecher. - Eu o iau pe Rosalie, spuse el cu voce tare. - Alice. Volturii in actiune, glumi si Jasper. Nu avea sens sa spun si eu pe cine. Se intelegea, si nu ma plang de destinul care mi-o harazise spre abordare. - Ce aveti acum? am intrerupt eu momentul de veselie. Strica-chef, gandi Emmet iritat. Era timpul sa trecem la treaba. Jasper si Emmet sunt atat de usor distrasi de alte lucruri. Presupun ca este un lucru bun ca eu sunt atat de... dedicat. Dar ce altceva poti face cand te plictisesti de moarte, in aproape un secol, decat sa-ti faci un hobby? Ma rog, nu era ceea ce se cheama un hobby. Pentru Aro era un hobby sa rupa vampiri vagabonzi si sa colecteze cat mai multi vampiri talentati. Pentru mine, era doar ceva cu care imi ocupam timpul. - Arta, oftara amandoi. Niciodata n-am fost prea bun la desen, gandi Emmet cu o strambatura. Dar sper ca profesoara sa fie amabila... sau o fac eu. - Biologie, am oftat la randul meu. Dar ai grija cu pro...

- Ne vedem mai tarziu, zise Emmet, ignorandu-ma. Sper sa aiba si Rosalie... M-as bucura daca Alice ar avea si ea Arta. Oricum, trebuie sa mi-o apropii. Noroc de misiune, gandi si Jasper visator, in timp ce se indepartau. Am scos harta si am studiat-o distras. Incepeam sa ma descurc de acum. Deci, dreapta... M-am indreptat spre Sala de Biologie, ciocanind usor in manerul umbrelei. Ploua zdravan de acum. Imi place ploaia, dar trebuie sa ma prefac normal. Am pufnit. Normal... Cum spuneam, sunt o multime de lucruri care ma denota drept o ciudatenie, chiar si printre cei ca mine. Voi reusi vreodata sa ma integrez? Am intrat in clasa, inca cufundat in ganduri, nebagand in seama chicotele si privirile. Dupa ce mi-am atarnat haina in cuier, m-am dus direct la Domnul Banner, care imi semna formularul fara alte maruntisuri ca prezentarea. Cred ca ne vom intelege. Dupa ce mi-l returna, se uita intrebator prin clasa dupa un loc liber, dar eu il gasisem demult. O banca din mijloc, la care statea singura Bella Swan. Auzeam tot ce gandeau, cel mai neinsemnat lucru care le trecea prin cap. Dar nimic de la ea, cu ochii ei inselator de comunicativi. Inca eram nervos din acest motiv. Trebuie sa existe neaparat o exceptie de la orice? Dar oricum, am noroc. Un semestru intreg langa ea era oportunitatea perfecta de abordare a tintei mele. Si de aflare a gandurilor ei, dar asta este alta mancare de peste... - Ah, am un loc chiar langa Domnisoara Swan, aici, spuse Dl. Banner, indicandu-mi scaunul liber de langa ea. Acum, ochii ei mari erau concentrati in a-si strange cartile pantru a face loc pentru ale mele. Am patruns prin culoarul dintre banci, ignorand gandurile fetelor pline de invidie fata de Bella, asezandu-ma langa ea. Am luat o gura de aer, cu intentia inceperii unei conversatii. Dar n-am spus nimic. Mirosul ei ma izbi cu o forta inimaginabila, ma izbi cu putere. Nu existau cuvinte pentru a descrie violenta acelui moment. Atunci nu mai eram Edward, membru Volturi sau spion. Eram un vampir iar ea avea cel mai delicios sange pe care l-am mirosit vreodata intr-un secol. Nu credeam ca asemenea parfum există. Daca as fi stiut, as fi trecut prin iad si inapoi pentru el.

Setea mi-a ars gatul ca focul. Muschii mi se contractara, iar gura mi se umplu de venin. Simteam caldura sangelui ei iradiind pe pielea mea de stanca... Dar nu trecuse decat o clipa. Reflexia din ochii ei speriati, chipul unui monstru şocă monstrul care urma sa ucida 20 de oameni numai pentru unul. Din nou, impulsul acela ciudat de a sparge oglinda, de a fugi de mine insumi ma cuprinse si pentru o secunda, capul mi se limpezi. Numai o secunda am realizat ce atrocitate urma sa comit, doar pentru ea. Nu puteam sa fac asta cu martori. Monstrul fusese de acord, stiind ca avea sa o aiba. Aveam sa-i omor pe toti si apoi pe ea. Daca noi suntem in mijloc... intr-o secunda omor un rand, si daca ii iau repede, in 5 secunde i-as omori pe toti martorii. Dar este timp destul ca ea sa vada, sa-si dea seama ca va urma. Ar avea timp sa tipe? Cineva inchise un caiet, trimitand un val de aer normal, fara miros pe fata mea. Ceata densa din creierul meu se limpezi putin, lasandu-ma sa rationez. Ce fac? Ce planuiesc sa fac? Vreau sa omor 19 oameni, doar pentru fata asta? Mirosul ma inconjura din nou, aproape impingandu-ma de pe scaun. Nu. Monstrul urlă. Nu. O ora. Sa rezist o ora. Sa ies din clasa asta plina de victime care puteau sa nu fie victime. Sa-i salvez pe ei si pe mine de monstrul care lupta sa se dezlantuie. Mi-am incordat pumnii de puteau sparge si granit, si am oprit respiratia din plamani. Tot ce puteam face. Usurarea fu instantanee. Dar amintirea aromei aceleia inca imi staruia in nari, si puteam simti gustul pe limba... Nici asa nu voi rezista mult. Dar trebuie... Si ca sa-mi distrag atentia, am gasit fisuri planului. Bine, bine, ii omoram pe toti, dar ce explicatie dadeam? A venit lupul si i-a papat? Iar cum de eu as fi singurul supravietuitor? Probabil m-ar scoate suspect de crima sau ceva de genul, ceea ce eram. Setea imi ardea gatul cu flacarile unui iad abominabil, iar veninul imi umplea gura. Fantezii cu mine sarind la ea, la gatul ei, si simtind sangele cald curgand... imi rasareau in minte, acompaniate de urletele monstrului, care tot ce voia era ea. Am privit-o din nou, cu ura. Ura. Da, ura.

Stiu cat de copilaros suna, dar in acel moment, ura era tot ce ma tinea pe scaunul acela. O uram din toata puterea pe fata-copila de langa mine, ii uram puterea inconstienta asupra mea, o uram ca ma putea transforma in cosmarul de care si eu ma temeam. Stiam ca ura mea era nedreapta si ca de fapt ma uram pe mine insumi, dar macar imi ajuta in rezistarea fata de mirosul sangelui ei oribil de tentant. Cine este ea? Eu sunt un Volturi. Cine este ea sa ma faca sa renunt? De ce este omul asta innebunitor aici? Demon in Iadul meu personal?! O perdea de par matasos ii ascundea fata, dar rosul inchis care ii colora obrajii printre suvitele de par imi confirma ipoteza ca remarcase privirea mea plina de ura si detestare. Ceata din creierul meu crescu, iar flacarile aproape imi smulsera gatul de la locul lui, la vederea pulsului ritmic al sangelui prin venele in care curgea un lichid atat de delicios. Nu! Asa am rezistat o ora, imaginandu-mi metode de a o atrage. Nu mergeam mai departe, deoarece sunt sigur ca as fi omorat-o in acel moment. Nu m-am miscat cu un centimetru din pozitia mea incordata, cu scaunul orientat cat mai departe de ea. Dar in sfarsit se auzi soneria clopotelului. Trebuia sa plec. Sa fug, asta trebuia. Dar am stat pe loc. Nu mai eram eu. Monstrul preluase controlul. Totul scapase de sub control. - Salut! Sunt Edward Masen, unul din elevii noi. Tu esti Bella, nu? Se opri socata din stransul cartilor si se uita in sus la mine. Ochii i se ingustara milimetric. - D-da, sovai Bella cu raspunsul. - Ce ai acum? continua monstrul vanatoarea. - Um, sport, raspunse ea, inca surprinsa de ciudata mea schimbare de reactii. - Ce coincidenta! Asta am si eu. Ai putea sa-mi arati drumul? am zambit eu. - Desigur, spuse ea, bataile inimii luandui-o razna. Am speriat-o?

Curiozitatea fata de gandurile ei nu era nici a mia parte din dorinta care ma mistuia acum, nici cea mai mica parte din setea pentru sangele ei innebunitor. Ea dadu din cap. Am urmat-o afara. Nu mai ploua macar, dar mirosul imi plutea in minte, dominandu-ma. Stiam ca nu faceam ceva bine, ca tratatul acela cu javrele Quileute despre care imi spusese Jane azi dimineata o interzicea, ca era un obiectiv de misiune, ca nu merita asa ceva... Dar reflexia din oglinda nu se sparsese. Omul incercase, dar fara succes. Acum montrul iesise si pusese stapanire pe omul cu care isi impartea existenta. - Oups, mi-am uitat echipamentul in masina. Vii cu mine? Este aproape, am spus cam repezit, deoarece nu mai aveam aer pentru alta replica. Ea dadu din cap si ma urma. Din fericire, imi parcasem Volvo-ul in capatul parcarii, de unde se intindea o portiune de padure. Doua pelerine de ploaie indreptandu-se in directia gresita nu alerteaza pe nimeni. Elevii se rareau in timp ce traversam parcarea, iar in momentul in care am ajuns la masina mea, nu mai era nimeni. Incetinisem pasul special pentru asta. Monstrul zambi in anticipatie. Fara martori. Am pasit in fata ei, obligand-o sa se intoarca, cu spatele lipit de masina. - Ce... incepu ea, dar tacu, speriata de-a binelea. Mi-am pus mainile de o parte si de alta a capului ei, si am inhalat incet, gustand fiecare particula din focul care ma mistuia, si care urma in curand sa fie potolit. Montrul jubila in timp ce ma aplecam spre ea, dorinta de sange pulsand prin mine cum pulsa sangele ei delicios prin venele ce in curand vor fi secatuite...

Capitolul 3 – O pauză îţi face surprinzător de mult bine, cred - Bella? Ce naiba faci? Te-am cautat peste tot! Vocea lui Alice patrunse cu greu prin ceata ce ma izola de lume, inchizandu-ma in Iad. Dar eram atat de aproape de Rai... Caci desi stiam ca nu era decat un Rai al Iadului, desi stiam ca din toate punctele de vedere nu era permis sa o fac, monstrului nu-i pasa nici cat negru sub unghie.

Ce... naiba... faci...? Ce... Am tresarit. faci...? Capul imi zvacni in sus. Mainile din jurul ei imi cazura inerte pe langa corp, si m-am dat un pas inapoi. Ce... faci? Vocea lui Alice imi starnea ecouri in minte, dar apoi se schimba in vocea Bellei. Ce faci? In sfarsit, am constientizat. Ingrozit, mi-am ridicat privirea in sus, la ea. Incremenise cu spatele lipit de masina, mainile fiindu-i inclestate in pumni. Ochii ii inghetasera intro expresie socata, iar buza inferioara care era putin mai mare decat cealalta ii tremura aproape de neobservat. O ura imensa ma acapara, o ura si o repulsie furioasa fata de monstrul care aproape o omorase ma devorau, in timp ce citeam in ochii ei de ciocolata. Un impuls de a-mi trage suturi sau, mai bine, palme aproape castiga. Ce naiba faceam? Raspunsul este simplu si clar, chiar si pentru un imbecil ca mine. Voiam s-o omor. Voiam sa-i beau sangele. Si inca o voiam cu o putere de neimaginat. Impotriva pozitiei mele, misiunii, urii fata de mine insumi, auto-control... aproape o ucisesem. - Eu... am spus confuz, in timp ce ceata densa imi aburea vederea, iar flacarile izbucneau mai puternic din cauza mirosului ei pe care il inhalasem pentru a vorbi. - Hei! Ce se intampla aici? striga Alice, traversand in fuga parcarea. Perfect. Un martor extrem de neplacut si de neadecvat. O tinta. Un alt obstacol in calea mostrului... Mana imi zvacni in sus pentru a o impinge pe Alice, martorul, in masina, zdrobind-o, dar m-am oprit la jumatatea gestului. Un urlet de agonie ma surprinse. Eram sa cred ca este Bella, dar am realizat ca era totul in mintea mea. Urletul era de regret si disperare. Era racnetul monstrului care pierdea lupta impotriva omului. Ceata se risipi, si desi setea inca imi ardea gatul cu aceeasi intensitate ca inainte, priveam lucrurile intr-o alta lumina acum. Cititul gandurilor imi era de mare folos in situatii de acest gen. Stiind banuielile si presupunerile persoanei respective, puteam sa ma orientez in a spune ce

era necesar pentru a... corecta lucrurile. Dar in cazul ei, nu aveam nici un indiciu. Iar curiozitatea aproape imi egala setea in aceasta privinta. Dar daca ma gandesc bine, cea mai plauzibila explicatie ar fi tentativa unui sarut. Ce fustangiu ma face... Decat... Mi-am imaginat momentul. Hei, scuze pentru mai devreme, doar ca eram cat pe-aci sa te omor si sa-ti beau sangele. Sunt un vampir, stii, iar sangele tau miroase super. Aproape am pufnit. Dar in spatele umorului trecator, ura, vinovatia, enervarea, frustrarea, parerea de rau formau un amestec foarte consistent de sentimente, capabil sa-mi scoata inima din piept, sau sa ma rupa in bucati. Deoarece ma simteam atat de rau, de josnic, ca intentionasem sa atac o creatura atat de lipsita de aparare. Si singura exceptie la darul meu calcator pe nervi, ca s-o citez pe Jane. - Bella! Ce-i cu tine? o scutura Alice pe fata inca inerta. Ochii lui Alice se ingustara cand ma privi. - Tu ce faci aici? Ce naiba se intampla? Vorbiti! Iarasi am avut acel sentiment ciudat... presimtirile acelea care, in mod ciudat, se adeveresc. Ceva de rau s-ar fi intamplat daca nu veneam, cred. Dar ce? Parea ca vrea s-o sarute dar avea o mutra de parca avea de gand s-o manance... gandi Alice holbandu-se speriata la mine. Chiar este perceptiva, dar ma mira chestia cu premonitiile... Si nici nu imi placea faptul ca singura explicatie, „tentativa de sarut”, va fi aflata de toasa scoala, in special fetele. Flacarile inca ma chinuiau, dorinta era inca acolo, dar dintr-un motiv pe care nu il stiam, am simtit ca nu am sa-i fac rau niciodata. La fel cum nu puteam sa-i mai suport privirea socata, speriata, furioasa si daca nu am innebunit de tot... un fir de nisip de regret?! - Edward! Pe unde naiba ai umblat? Nu te-am gasit nicaieri! Vocea lui Jasper imi intrerupse reflexiile. Alice se intoarse spre el, si gandurile incepura sa-i zboare departe. Ce bine ca a venit si i-a distras atentia. Bella expira zgomotos. Nu trecuse un minut de cand venise Alice, iar acum, deschisese gura sa spuna ceva, ceva care sunt sigur ca ma va face sa ma urasc pe mine insumi mai mult decat orice persoana care a trait vreodata. Reflexia mea din oglinda, de azi dimineata, imi trecu in fata ochilor, si din nou, ea starni regretul ca nu eram ca ei...

Dar asta nu ma lasa cu alta optiune decat sa ma umilesc pe mine insumi, sau pe Volturul din mine si sa o iau la goana tragandu-l pe Jasper, cu o viteza cat de umana puteam in acel moment critic. - Edward! gafai el, cand am ajuns in spatele Salii de Sport, departe de privirile tuturor. Ce se intampla? Ochii ei de ciocolata lichida imi pluteau in fata ochilor, si setea coexista acum cu acel puternic sentiment de vinovatie, pe care il aveam dupa vreo vanatoare. - Ce se intampla? repeta Jasper manios, scuturandu-ma de-mi clantanira dintii. Am ezitat o secunda inainte sa raspund. Uram sa-mi arat slabiciunea in fata altora. In ce pozitie jenanta ma pune pe mine, seful misiunii si un Volturi respectat, faptul ca nu ma puteam controla in fata sangelui unei simple fete... - Mia cantante... am murmurat. - Ce? - Mia cantante. Cantareata mea. Sangele fetei acelea canta pentru mine. Ma atrage ingrozitor. De abea m-am putut controla in fata clasei pline de elevi... Si acum, daca nu veneai, sunt destul de sigur ca ar fi iesit un mare dezastru, am spus convulsiv, trecand peste partea in care planuisem sa omor 20 de oameni. Ce exemplu as fi dat. Si eu care ii criticam pe ei pentru probleme de auto-control... Ii lua aproape un minut sa proceseze cuvintele mele repezi. - Wow. Am dat din cap, obosit. Ma simteam de parca carasem 5 000 de mamuti in spate. Si 200 de dinozauri, daca tot vorbim de animale preistorice. Doamne, Edward este o harababura de emotii negative. Nu-mi vine sa cred. Este un ghinion groaznic. Tinta de misiune, interdictia ce ne-o da tratatul ala enervant... s-a nimerit sa-i fie „cantareata”. Desi ma simt mai bine, totusi. Edward nu este chiar atat de superior precum se crede. Si mandru, am salvato pe Bella... Si probabil pe Alice... Brr, l-as fi facut bucati pe Edward daca ar fi omorat-o. Oricum, ora mea de Arta cu Alice a decurs foarte bine. Ce noroc am avut. Ea a fost atat de amabila. Chiar mi-a spus ca am talent! Iar Edward nici nu m-a lasat sa-i spun „salut” acum. Nu... Jasper trecuse deja la contemplarea micii zane, asa ca i-am lasat gandurile balta. Era mai rau decat credeam. Se simtea mandru si satisfacut. Nu pare ceva de mirare, dar cunoscandu-l pe Jasper... Iar

daca Jasper are o asemenea reactie, Emmet va fi un cataclism pe doua picioare. - Stiu, am raspuns in sfarsit. - Nu cred ca... mai ramai la scoala, nu? intreba el, trezit din reverie. - Logic ca nu, am pufnit incet si am cautat in raza de citire o minte din care se vedea toata parcarea. Dar m-am strambat. De ce trebuie sa fiu atat de ghinionist si sa-l nimeresc pe Mike? Si ca ghinionul sa fie complet, se gandea la Bella. Ce avea Bella? Am incercat sa vorbesc cu ea, dar mi-a taiat-o scurt si a plecat. Arata foarte... ravasita. Ce i s-a intamplat? Furioasa, chiar... Bella era suparata pe mine, si pe buna dreptate. Ce inceput bun de abordare a unei tinte. Dar la vederea ei in amintirile lui, setea isi reimprospata flacarile si am scapat un marait. Jasper ma privi ingrijorat, calmandu-ma. Si lasand chestiunile dureroase deoparte, macar aflasem ca Bella nu mai era in parcare. Am pornit amandoi tacuti spre masina mea, eu tinandu-mi respiratia, deoarece mirosul ei trebuie sa fie foarte concentrat pe langa Volvo. Jasper se aseza in scaunul soferului, iar eu m-am instalat langa el. In timp ce motorul pornea, am apasat pe butonul care deschidea geamul din partea mea. In timp ce o ceata verde se defila in fata ochilor mei, aerul curat de ploaie imi venea in valuri pe fata. Cu fiecare respiratie, ceata pricinuita de parfumul acela innebunitor se evapora, si desi doar amintirea imi punea gatul pe foc, era mult mai bine. Rationam mai clar. Trebuie sa-l rog pe Jasper sa nu le spuna partea in care m-a salvat. Ma facea sa ma simt ca o domnisoara in pericol. Sau ca Lois Lane. - Edward, Bella ce a crezut despre toata treaba? intreba Jasper brusc, spargand linistea din masina. Am ezitat din nou. Alta confesie care ma costa umilire. Am oftat din greu. Asta cu siguranta a fost cea mai rea zi din existenta mea. Inafara de ziua in care Aro a crezut ca m-am indragostit de Jane. - Nu stiu, am raspuns simplu. - Cum adica nu stii?? - Nu-i pot auzi gandurile, am explicat rusinat si enervat pe ea ca era o exceptie. Wow. Ce tare. Edward si-a gasit naşul. M-am strambat. - Dar de ce? dadu glas Jasper intrebarii celei mai importante.

- Nu stiu, am raspuns, devenind mai frustrat cu fiecare litera din acele doua cuvinte care ma puneau pe jarul curiozitatii. El ma simti si im trimise valuri de calm. Nu trebuie sa-ti fie rusine. Fiecare isi are momentele lui... Dar chiar sunt curios ce rectie vor avea Jane si Emmet... Nu reusi sa termina gandul, deoarece l-am intrerupt precipitat. - Jasper, poti sa le spui despre faptul ca este cantareata mea, si ca nu-i pot auzi gandurile, iar parca vad zambetul malefic al lui Jane, am completat ultima parte in gand, dar nu le spune ca eram atat de aproape si daca nu erai tu omoram doua tinte si stii ca... Am lasat fraza in aer. Se intelegea ce ar fi urmat. - Bine, nu te mai ingrijora, promit ca trec peste partea aia, zambi el. Si judecand dupa gandurile lui, era sincer. Desi parea sa-mi poarte o usoara pica pe faptul ca aproape o ucisesem si pe Alice. Hmmm... fata asta il intereseaza mult mai mult decat ar fi necesar pentru misiune. Uite cine vorbeste, m-am apostrofat ironic. - Mersi, i-am spus recunoscator, in timp ce el parca Volvo-ul pe alee. Am deschis portiera si am iesit odata cu el. Iata ca totusi am chiulit in prima mea zi de scoala, dar din total alte motive. Amintirea mirosului imi arse iarasi gatul cu setea necrutatoare, dar care era sub control acum. In timp ce intram in casa, i-am spus: - Jazz, cred ca este mai bine sa tinem toata treaba cu Bella intre noi. - Dar Aro ar trebui anuntat... - Stiu, l-am intrerupt plictisit. Dar nu trebuie sa stie neaparat. Nu scrie nicaieri sa-i raportam lui despre problemele noastre personale. Tot ce-ti cer este sa fii discret. Stii ca Jane ma uraste si nu ar tace din gura... Desi, daca ma gandesc bine, ar putea fi o persoana draguta daca ar vrea. - Despre ce sa fie discret? Ce-i cu Bella? Si de ce sa tac eu din gura? Vorbind de lup. Vocea lui Jane se auzi de la intrare, iar in urmatorul moment, aparu in sufrageria spatioasa, urmata de Emmet. - Hei! De ce ati plecat fara sa ne anuntati? V-am cautat si apoi neam gandit ca ati chiulit, spuse el, asa ca am venit sa va luam inapoi. Jane era chiar enervata, chicoti Emmet mai departe. Am oftat.

- Nici sa nu te gandesti sa nu-mi spui, ma avertiza Jane, sau, fara sati dai seama cum, ai sa ajungi pe podea zvarcolindu-te de durere. Plictisit si, recunosc, usor speriat, l-am lasat pe Jasper sa explice. Cateodata imi doresc sa am puterea lui Jane, ca s-o fac sa plateasca pentru toate junghiurile pe care mi le-a cauzat in ultimii 80 de ani. - Bella este cantareata lui Edward. S-a controlat exceptional astazi si nu a omorat-o, dar a fost pe aproape. Ah, si este singura exceptie la puterea lui. Nu-i poate auzi gandurile, termina el nonsalant. Se tinuse de cuvant si tinuse in secret marea mea scapare. I-am aruncat o privire recunoscatoare. Tacere. Emmet si Jane ramasesera cu gurile cascate. Definitiv, nu se asteptau la asa ceva. Wow. Saracul Edward. Macar acum vede si el cum este cu mirosurile. Dar nu ma pot opri sa nu o invidiez pe fata aia. Ce face ca sa nu-i intre in minte? Este atat de tare. Ce as vrea sa nu-mi poata auzi gandurile si mie, ca sa putem avea un meci de wrestling corect... Era distrugerea vietii mele iar el se gandea la wrestling. Mi-am dat ochii peste cap. Tipic Emmet. Ha. Edward si-a gasit naşul, dar ar fi fost mai bine daca si-l gasea mai departe de potaile Quileute si nu in obiectivul unei misiuni. Ce ghinion. Si el care se credea destept. Dar daca nu-i poate auzi gandurile... oare puterea mea merge? A lui Aro functioneaza pe Bella? Trebuie sa-l sun, sa vorbesc cu el... - Nu, Jane, am icnit speriat, vazand ca se cauta prin buzunare dupa telefon, dar si un ciudat impuls la imaginea Bellei zvarcolindu-se de durere sub privirea lui Jane. Ea privi in sus, provocatoare. Opreste-ma daca poti, gandi ea. - Jane, sa discutam ca fiintele rationale. Te rog sa nu suni sau sa anunti pe nimeni despre asta. In Jasper si Emmet am incredere – zambete – dar tu... Am inghitit in sec. Jane este atat de dificila. Sper ca am abordat-o subtil si cum trebuie. Nu accept un refuz. - Stiu ca nu m-ai placut niciodata, si asta a fost o vreme reciproc, dar acum te rog frumos sa nu anunti pe nimeni. Nu incalci nicio regula doar. - De ce as face asta pentru tine? pufni ea. - Nu stiu, am spus mohorat. Este doar ca... nu am alta alegere.

Jane se aseza inapoi pe canapea, ganditoare. Am ascultat cu atentie. Cand am intrat a spus ca as putea fi draguta daca as vrea, si a spus ca m-a urat pentru o vreme... presupun ca Edward nu este chiar asa de rau si afurisit precum pare. Este adevarat, nu as incalca nicio regula, iar daca as anunta numai ar complica lucrurile. Oricum, el arata atat de trist... absent. Poate chiar l-a zguduit experienta asta. Poate ii pare rau. Ce-am patit?? Tocmai am gandit ca Edward nu este chiar asa de rau? Serios, am o problema. - Bine, ofta ea in sfarsit. - Multumesc, i-am spus recunoscator, zambind. Raspunse si ea cu un zambet micut, dar tot este ceva. - Dar... ce vei face? Vei merge maine la scoala? Crezi ca vei reusi? intreba Emmet, in secret bucuros ca putea sa ma dadaceasca si el pe mine, nu numai invers. Numai amintirea mirosului declansa un iad in gatul meu. Nu-mi puteam imagina ce as face daca l-as simti din nou. - Hmm... cred ca ar fi bine sa iei o pauza, spuse Jane incet. Sa-ti recapeti controlul. Sa te refaci. - Este o idee foarte buna, i-am zis incantat. Am sa plec pentru cateva zile. Voi vedeti ce poveste inventati. Emmet si Jasper inca erau surprinsi, cand am urcat scarile intr-o fractiune de secunda si am aruncat un teanc de haine in valiza din care de-abea despachetasem. Se pare ca sunt blestemat sa umblu pe drumuri. Am indesat si telefonul si Ipod-ul... si gata. Este o parte buna in a fi vampir, din acest punct de vedere. Nu ai nevoie de pachete mari si nefolositoare pline de mancare. Am inchis nerabdator valiza si am zburat inapoi in sufragerie. Jane statea pe canapea cu un geamantan alaturi, si cu o privire senina in ochii ei acoperiti de lentile de contact negre, culoarea fostilor ei ochi umani. - Hmm, si tu unde pleci? am intrebat-o. Te rog sa nu fie ceea ce cred eu.... - Vin cu tine, spuse ea, dandu-si ochii peste cap. Nu este evident? - Nu, nu este deloc, am spus enervat. Ce ti-a venit? - Nu esti la fel de afurisit precum pari, de altfel... si cum ma plictisesc, m-am gandit ca mi-ar face bine un mic voiaj. - Dar eu vreau sa fiu singur, am explicat, accentuand fiecare cuvant.

- Nu ai alta optiune, se stramba ea. Decat daca vrei sa ma enervez si sa-mi folosesc o anumita abilitate, care trezeste un anumit sentiment, nu prea placut. Jane ma exaspereaza. Credeam ca ma uraste, si cand colo ea se ofera sa ma intovaraseasca, singuri, intr-o calatorie de cateva zile serioase. Dar acum, sentimentul este reciproc. O urasc pe Jane, sau ii urasc talentul, dar presupun ca sunt unul si acelasi. - Bine, am oftat lung. O sa te distrezi, frate, gandi Emmet ironic. Nu ma lasa cu nebunul asta!!! se planse Jasper disperat. Am zambit, amuzat. - Deci, presupun ca ne vedem mai tarziu.... peste vreo saptamana, cred, am spus si i-am imbratisat pe amandoi. - Da... facu Emmet visator. O sa-mi fie dor de tine. - Va purtati de parca plec pe alta planeta, mi-am dat eu ochii peste cap. Va fi bine, voi va veti descurca in misiune. - Drum bun, ne ura si Jasper. Am iesit din casa, asteptand sa-si ia si Jane ramas-bun. In sfarsit, iesira toti, iar Jane se urca in scaunul soferului din micul ei Audi. M-am asezat si eu langa ea, iar in timp ce Jane conducea afara de pe alee, le-am facut prietenilor mei cu mana. Urma sa-mi fie dor de prostul de Emmet si de intelegatorul Jasper. Dar acum nu este timpul sa ma gandesc la asta. Am probleme mult mai mari pe cap. Cum ar fi, misiunea. Cea mai mare problema. Daca ma luam dupa gandurile si reactiile lui Alice si Rosalie Cullen, ele nu aflasera nimic despre existenta secreta a vampirilor. Iar aici se incurca treaba. Daca fata, adica, Bella, nu ar fi o exceptie de la puterea mea, totul ar fi fost perfect. L-as fi sunat pe Aro, si as fi continuat cu rutina vietii mele plictisitoare. Dar nu-i puteam citi mintea acestei fete, un lucru ce complica al naibii lucrurile. Corect ar fi sa-l anunt pe Aro ca nu-i pot auzi gandurile Bellei Swan. Si sa-i spun si de faptul ca ea este cantareata mea. Atunci de ce nu o faceam? Lui Jasper si Emmet nu le spusesem nimic de gandurile lui Rosalie si Alice, dar oricum aflasera parerea lor despre ei. Ii rugasem pe toti sa tina totul secret, ceea ce, recunosc, este cam neregulamental. Raspunsul era clar si simplu. Gandirea mea analitica incepea sa ma enerveze. Sau, mai bine zis, auto-analiza nu-mi era favorabila.

Voiam s-o cunosc, sa descopar persoana ascunsa in spatele tacerii. Ma simteam vinovat si enervat ca las un om sa altereze o misiune, dar decizia parca se luase de la sine. Impotriva setei si dorintei de sangele ei care o simteam si acum, in ciuda faptului ca este un obiectiv de misiune, impotriva puternicei mele conceptii de corectitudine, in special de cand sunt un Volturi, iar ultimul, dar nu cel din urma... ca sunt un Volturi, voiam sa mint si sa raman. Iar m-am enervat pe mine insumi. Nu puteam lasa un om sa ma influenteze atat de tare, chiar daca este inconstient. Nu era... sanatos. La fel de patetic ca marea curiozitatea fata de gandurile ei ascunse. La naiba. Ce fac dupa ce ma intorc? Ma prefac ca nimic nu se intampla? Imi pun prietenii si pe mine insumi in pericol doar pentru o fata? Ma simteam ciudat de confuz. Stiam ca este un moment cheie, ca depindea viata mea de hotararea pe care aveam s-o iau. Si n-am sovait. Da, aveam sa mint si aveam sa continui totul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Oricum, Emmet si Jasper pareau interesati de Rosalie si Alice Cullen, asa ca, prin hotararea mea, le faceam si un mic... serviciu. Am oftat din greu. Decizia asta era atat de usor de respectat. Dar nu la fel de usor cum va fi sa ma controlez... Numai amintirea acelui miros declansa flacarile ce imi ardeau gatul, si nu cred ca m-as putea abtine daca ea ar fi langa mine. Si de asemenea, as trai o eternitate intr-un iad de regret dupa, incluzand sanctiunile primite pentru a rupe un tratat si pentru a omori tinta unei misiuni. Cate obstacole. Este aproape imposibil ca lumea mea si a ei sa se intersecteze. Iar din multitudinea de ganduri, vinovatia isi cerea tributul acum, si tot la ce ma puteam gandi era: Cum am putut... cum de... adica, daca nu ar fi fost Jasper... dar... omoram 2 oameni, tinte de misiune? Un singur om pret pentru sangele ei, nu 19 ca la inceput. Alice, obiectiv de misiune. Am un ghinion inspaimantator. Iar daca nu ar fi fost Jasper... As fi omorat-o pe Bella Swan si as fi dus-o in padure, unde i-as fi baut si ultima picatura de sange. Monstrul maraia si se zbatea de frustrare, de sete, de regret ca era atat de aproape, pe cand eu muream, la figurat, de nervi. In mine, in orice vampir, coexistau doua fiinte. Omul si monstrul. Noaptea si Ziua. Albul si Negrul.

Nu stiu inca care a castigat. Deoarece oricand lumina poate fi alungata de intuneric. Dar, in iadul meu, o raza firava de lumina imi spunea ca, totusi, in ultimul moment, omul castigase. Si nici macar nu am facut-o singur, ci cu ajutorul lui Jasper doi oameni inca traiau. Se poate simti cineva mai groaznic si mai patetic decat mine? Ei bine, nu cred. Dar sper ca macar sa reusesc sa imi distrag atentia in... oriunde mergem. - Hei... pana la urma, unde mergem? Sprancenele mi se unira. Ah, in sfarsit intrebi... gandi Jane. - In Moscova , canta ea. - Moscova? De ce Moscova? Cum Moscova? Rusia? Eu voiam Dallas! - Asa am avut eu chef, plus ca este rece si fara soare, spuse ea reducandu-ma la tacere, si apasa frana in fata unui Cordoba negru. Uita-te pe unde mergi, idioato, apostrofa ea mental blonda care conducea. A avut noroc saraca fata ca Jane nu s-a enervat destul de tare pentru asi folosi abilitatea dureroasa. Cred ca a luat pasapoartele si toate actele necesare. Daca am fi fugit noi doi pana acolo, am fi castigat o multime de timp, dar, vorba lui Emmet, asta-i viata... Dar lasand de-o parte umorul trecator, un gand extrem de ciudat inca imi staruia in minte. Ce-ar fi fost daca as fi sarutat-o? Am scuturat din cap. Sunt nebun de legat. *** - Hei! Am ajuns! ma scutura Jane, trezindu-ma din reverie. Am dat din cap si am iesit din masina, trantind usa un pic prea tare. Vopseaua neagra-cenusie se coji putin. Jane o sa ma omoare. Strambandu-ma, mi-am luat si geamantanul din portbagaj si am urmato pe Jane. In timp ce mergeam, am cercetat locurile. Ploua in orasul frumos, iar cerul innorat imi dovedeau (a cata oara voi recunoaste asta?) ca Jane alesese locul perfect. Dupa cinci minute am dat de un hotel luxos, de cinci stele. Jane se opri in fata cladirii. - Ai exagerat. Deloc, gandi ea vesela.

Vesela? Am privit-o mai atent, ingrijorat. Ce o apucase pe Jane asa, deodata, si fara Jasper pe-aproape ca s-o influenteze? Poate ar trebui sa chem un doctor, pe Aro, probabil. Ca de obicei, la numele stapanului meu, un sarpe cu clopotei imi aparu in fata ochilor. Am clatinat din cap. Am probleme mai mari acum. Te rog sa nu fie o receptionera.... m-am rugat disperat in timp ce Jane ma tragea inauntru. - Buna ziua! As dori sa iau o camera mare, pentru doi. Cu toate serviciile de lux, pe numele Jane si Edward Masen, ii spuse Jane zambind receptionerului intr-o ruseasca impecabila. Noroc ca am locuit in Siberia o vreme. Stiu si eu rusa la perfectie. Deci, o fi prieteni? Soti?! Nu cred, frati? Amandoi sunt foarte... draguti. Ea este o bucatica pe cinste. Fanteziile lui Ivan, daca ne luam dupa ecuson, incepeau sa ma exaspereze. Serios, oare exista vreun om care sa nu aiba asemenea ganduri despre noi? Probabil. O cheama Bella Swan. Ochii ei ciocolatii imi aparura in fata ochilor si nu mai plecara. - Oh, buna! zambi receptionerul de la birou cu toti dintii. Eu sunt Ivan Grigorievici Sterleadninikov. Am o camera pentru voi la nr. 203. Asteptati un minut. Ivan... Grigori... Sterlea... Wow. Cum naiba isi retin rusii astia numele? Jane parea sa aiba aceleasi ganduri ca mine. Dupa ce Ivan termina de butonat si inregistrat la calculator, ne dadu cheile de la camera si se oferi amabil sa ne conduca. Micutul... Am sa ma distrez putin, gandi Jane in timp ce accepta cu un zambet made in Hollywood. Si are si bani cu ghiotura tipa, pe langa ochii aia... saliva Ivan in timp ce ne conducea spre lift. Apasa pe unul dintre butoane si se intoarse cu un ranjet ce parea agatat de la o ureche la cealalta spre Jane. Eu i-am tras un ghiont de avertizare, dar ea ma ignora. Oftand, am renuntat la tentativa de salvare a sarmanului om, asa ca m-am facut comod, sprijinindu-ma de peretele liftului si am urmarit show-ul. Jane este experta in chestii de genul. Imi lipseste popcornul pe care oricum nu l-as fi mancat. - Deci... el este prietenul tau? incerca Ivan sa fie nonsalant. - Nu, rase cristalin Jane. Este fratele meu, Edward.

Am zambit, pe jumatate o reactie la gandurile lui usurate si acum, entuziasmate. Si intelegeam sarmana victima. Jane poate fi o dulcica, daca vrea. - Am venit in vizita la niste prieteni, continua ea cu o mutra trista, dar avionul lor a intarziat asa ca stam aici pentru o zi, cred. Asa ca nu stiu ce sa fac in seara asta, inafara de a ma plictisi cu frate-meu. Mi-am dat ochii peste cap. Musca intra in capcana, paianjenul este pe faza, gandi Jane cu viclenia candida a unei vulpite. - Um... ai vrea sa... um... facu Ivan cu ochii in pamant. In acea clipa, Jane isi fixa privirea pe el si ii trimise malefica un junghi de durere. Ivan se chirci usor. Ce naiba? Am mancat prea multa branza... - Da, Ivan? spuse ea candida, clipind din genele lungi. - Daca vrei... ouch... sa iesi, uh, in seara asta cu mine? gafai el atacat de alte dureri mai ascutite. De ce acum? Am un ghinion groaznic, Of! gandi el disperat. - Sigur ca da, ciripi Jane, retinandu-si un chicot. Imi amintea de Tinker Bell. Ivan se chirci vizibil, cu o expresie de disperare si durere, amestecata cu uimire pe fata. Sper ca Jane nu exagereaza. I-am dat un ghiont din nou, dar ea ma ignora ca inainte si isi urma planul. - Oh, se pare ca nu te simti bine, spuse ea cu parere de rau si ingrijorare in voce. - Nu-i nimic, facu Ivan, lasand un alt geamat. Nu mai am mult si explodez de ras... gandi Jane amuzata. La fel ca mine, de altfel. Mi-am suprimat un raset. - Oh, cred ca nu mai poti veni in seara asta cu mine. Imi pare atat de rau, dar nu vreau sa te chinuiesc. Oare ce se intampla? Te doare des? Du-te la un doctor! spuse Jane ingrijorata deschizand usa liftului. Ne descurcam noi, adauga ea si imi facu semn s-o urmez. Crampe nenorocite! Am pierdut singura sansa cu o tipa de mana-ntai! De ce? se autoflagela sarmanul Ivan. Jane de abia se abtinea dintr-o cascada de rasete. - Bine! spuse el cu o incercare jalnica de a fi nepasator. La revedere, frumoaso!

- Pa, spuse Jane extrem de trista. Am asteptat pana cand Ivan inchise usa liftului si ajunse la parter, apoi am dezlantuit rasetele. - Ce... fata... avea, spuse Jane printre chicote, in timp ce descuia usa camerei. Am privit inauntru, inca razand incet. - Wow, spuse Jane. - Dublu wow. - Vrei sa termini cu chestia asta? Ma enerveaza, spuse ea acra, si pentru un moment, am recunoscut-o pe adevarata Jane. Am dat din cap, stiind de ce este ea capabila cand se enerveaza. Dar nu rezista mult si se arunca pe unul din paturile mari, din camera luxoasa, cu TV si calculator cu Internet. Si baie, dar oricum nu o vom folosi. Ivan nu era pe gustul meu, oricum. Blond cu ochii albastri, prea banal si prostut, incepu ea sa evalueze valoarea sarmanei victime. Am trantit si eu valiza pe pat. Totul aici stralucea. Probabil de aceea hotelul se numea свет, adica Lumina. Am tras draperiile, si m-am trantit pe pat, incercand sa ma relaxez cat puteam. Dar acum, intre mine si lumea exterioara exista obstacolul unei perechi de ochi umani mari, caprui si intrebatori. Plini de intrebari fara raspuns. pentru ea, cel putin. Jane deschise calculatorul, dar nu avu timp nici macar sa se conecteze pe Internet, cum intentiona. Telefonul meu incepu sa cante Claire de Lune, soneria in caz de apela cineva. Iar cum telefonul era in valiza, si valiza langa Jane, eu nu m-am miscat si am lasat-o pe ea sa raspunda. Aro, gandi ea usor speriata si apasa pe butonul verde al LG-ului. Am tresarit si m-am ridicat de pe pat. - Alo! Buna Edward! se auzi vocea lui Aro, amabila din difuzorul setat pe speaker de Jane. - Nu, sunt Jane, stapane. Edward tocmai a intrat in casa cand a auzit soneria, dar am raspuns eu inaintea lui. Salutari, Aro! - Salut, am spus si eu, stiind ca ma va auzi. - Buna. Am sunat sa va intreb cum va place in Forks, cum va acomodati.

- Perfect, iti multumim pentru camere. Sunt extraordinare, la fel ca si casa. - Multumesc pentru pat, am spus eu. - Cu mare placere. Sunt fericit ca va place, raspunse Aro cu un zambet in voce. Dar Emmet si Jasper unde sunt? Sper ca sunt multumiti... - Sunt afara, la vanatoare de animale, stapane, raspunse Jane serioasa. Am fulgerat-o cu o privire speriata si uimita in acelasi timp. Il mintea pe Aro! Iar atunci cand o va atinge, deoarece Jane il lasa s-o faca destul de des, va afla ca am mintit in legatura cu asta. Desigur, va afla si totul despre Bella, dar va afla peste ceva timp, nu in acest moment, ceea ce intentionasem de la inceput. Si nu este de bine cand il minti pe Aro. Ce a patit Jane? O credeam o Volturi model, cand colo... Iti explic mai tarziu, gandi ea si se concentra pe conversatie. - Imi pare bine ca v-ati conformat tratatului Quileute. Sper ca nu aveti greutati cu mirosul oamenilor, se auzi glasul lui Aro, ingrijorat. - Nu, nu este nici o problema, spuse Jane si imi arunca o privire semnificativa. - Si cum merge misiunea, Edward? Ati aflat ceva? Am inhalat adanc inainte de a raspunse. - Dupa cate am citit in mintile lor pana acum, nu-mi pot da seama cu exactitate. Ele par destul de diferite fata de ceilalti elevi, stapane. - Stiti ca termenul limita pentru o misiune este de doua luni, spuse Aro in difuzor. - Desigur, stapane, am raspuns in cor. - Salutati-i pe Emmet si Jasper din partea mea. Trebuie sa inchid acum, avem un caz de rezolvat. Stiti cum devine Caius cand trebuie sa astepte. Vocea ii suna usor amuzata. - La revedere, Aro, am spus eu, nerabdator sa se termine. - Ah, am o veste pentru Jane. Alec este plecat in Dodge pentru o vreme. Nu cred ca ti-a spus.

- Nu m-a anuntat, isi retinu Jane uimirea din voce. - Atunci, macar ai aflat, draga mea. Va salut si va doresc o seara placuta in continuare, spuse Aro, amabil ca de obicei. - De asemenea, stapane, raspunse Jane si inchise. M-am lasat din nou pe pat, usurat. Dar nu pentru mult timp. Mii de ganduri imi invadara mintea, si mi-am amintit cea mai mare problema. - Jane! Ai innebunit? De ce l-ai mintit? am atacat-o imediat. Daca Alec este la Dodge... nu este bine. In drum spre Italia va trebui sa facem un mare ocol pana la el... gandea ea concentrata. - De ce sa facem un ocol? Jane!?! am scuturat-o enervat. - Lasa-ma, se smulse ea. - Scuze, am oftat. Sunt usor speriat, recunosc. - Esti primul care afla asta. Nu stiu daca sa iti spun... se codi ea, privind pe pereti si strangandu-si mainile nervoasa. - Am sa aflu pana la urma, am amenintat-o. Nu cred ca stii cum sati tii gandurile departe de mine. Ea ofta si se tranti pe scaunul din fata calculatorului. - Nu spui la absolut nimeni, da? Nici Jasper sau Emmet. - Jur, am facut eu solemn. De ce iti spun oare? Ah, pentru ca esti un trisor enervant, gandi ea putin furioasa. - Stii ca Alec poate sa „taie” toate simturile unei persoane? Ei, eu fiind sora lui, am descoperit ca el are si puterea de a „taia”, a sterge anumite ganduri sau amintiri din mintea cuiva. Am ramas cu gura cascata. - Cum de Aro nu stie? Doar il lasa sa-l atinga! am zis mirat si incantat in acelasi timp. - Isi sterge amintirea puterii lui din mintea lui proprie, dar o retin eu si ii spun mai tarziu, si invers. Dar nici n-ai idee de cat este de enervant sa-l conving ca este adevarat ce-i spun, se stramba Jane. Dupa amintirile ce ii acaparasera gandurile, cred si eu. Alec este o persoana cam neincrezatoare. - Wow, inca nu pot sa cred. Ce putere folositoare! am exclamat.

- Foarte, aproba Jane si se opri din tastat la calculator. Nici nu stii cate lucruri nu prea regulamentale am facut eu si el, apoi ni le stergeam din minti. - Deci, ai sa-l rogi pe Alec sa-ti stearga amintirea in care l-ai mintit de Aro? am facut eu legatura deodata. Perfect. Aro si-a gasit naşul. - Exact, dadu ea din cap si dadu drumul la un film. - Crezi ca ar accepta sa-mi stearga si mie anumite lucruri? am intrebat-o candid. - Cum ar fi? ridica ea o spranceana. - Vanatoare ilegala? Sustragere de bunuri? Comunicare cu prizonierii? Mai trebuie sa mai adaug ceva? am terminat ironic. - Si eu care te credeam un sfant, rase Jane. - Este reciproc, am dat eu din cap. - Dar trebuie sa treci de secretara lui prima data, zise ea aroganta si isi indrepta parul blond. Am pufnit. Jane inchise computerul si isi trase jacheta neagra pe ea. - Um, unde te duci? am intrebat-o din pat. - Unde ne ducem, vrei sa spui, spuse ea in timp ce isi indesa telefonul Siemens in buzunar si imi arunca o privire „stii ce patesti daca nu ma asculti”. Am oftat si m-am ridicat din pat, imbracandu-mi jacheta cu viteza unui melc turbat de curse in reluare. - Hai odata, ma trase ea afara si incuie usa. Am vrut sa ma indrept spre lift, dar ea ma opri. N-am chef sa dau ochii cu Ivan, gandi ea amuzata. Mergem prin spate? Mi-e indiferent. Am dat din umeri absent si am urmat-o pe geamul care dadea intr-o curte interioara goala, aterizand fara niciun zgomot pe ciment. Eram ciudat de prins in vraja acelor ochi de ciocolata, incercam sa le dau raspunsuri intrebarilor tacute, si desigur, toate pe fondul setei care ma ardea la amintirea acelui parfum delicios... - Deci... unde mergem? am spus incet in timp ce ea deschidea usa spre luminile orasului. - Mergem in oras, canta ea si ma trase violenta dupa ea, stiind ca aveam de gand s-o iau la fuga. Disperat, am renuntat la tentativa de evadare si m-am pregatit.

Din acest moment, incepe un Purgatoriu. *** Am aruncat si ultimul pulover in geamantan. In sfarsit plecam acasa. Dupa cinci zile de iesit in oras, cumparaturi, filme, fete, vizitat muzee si biserici tot ce-mi doream era liniste. Dar trebuie sa recunosc ca Jane isi atinsese telul pe care si-l propusese. Nu mi-a dat ragaz sa ma gandesc, sau sa ma cufund in ganduri negre ca monstrul din mine. - Am terminat, am anuntat-o posomorat pe gardiana si temnicera mea. - In sfarsit, zambi Jane si isi trase o alta suvita dupa ureche. Fiind mica de statura, lui Jane ii placea sa poarte pantofi cu toc. Iar acum, cu rochia neagra si parul ei blond strans intr-un coc, sunt sigur ca sarmanul Ivan are sa ramana cu gandul la ea pentru mult timp. - Haide, ma indemna ea, si am urmat-o afara din camera familiara de-acum. Ea incuie grijulie usa si o lua inainte, intrand destul de grabita in lift. Tocurile ii sunau ciudat pe pardoseala liftului. Raspunsuri? i-am intrebat pe ochii aceia frumosi. Nu veti avea niciodata. Dar acum, ochii Bellei Swan pareau sa ma intrebe in ce fel o va afecta pe ea decizia mea de a ma intoarce. - Edward! Ce-i cu tine? intreba Jane, facandu-ma sa tresar imperceptibil. - Nimic, am raspuns la fel de absent. - Dar n... - Nimic, am repetat. Jane tacu. Gandurile ii erau putin suparate, si inca sorta posibilitatile de a-mi administra o terapie buna, dar dureroasa. Am iesit inainte si am asteptat afara ca Jane sa termine cu formalitatile si cu sarmanul Ivan. Nu stiu ce se intampla cu mine. Am o nerabdare groaznica sa plec, sa dovedesc ca sunt acel Edward curajos si exemplar, un Volturi. Cine era ea, sa ma alunge de unde voiam sa fiu? Dar, paralel, mi-am pierdut interesul fata de orice in mod ciudat. Tot ce vad in fata ochilor chiar si acum este chipul ei, iar mintea imi este plina de ganduri ce graviteaza tot in jurul ei. Ori am innebunit, ori m-am prostit. Sunt cel mai patetic vampir din istoria Universului! Tacerea continua si in avion, si in masina.

Am oftat, in timp ce Jane inca isi tinea privirea pe volan. - Scuze, n-am vrut sa te supar. Este doar ca... presupun ca am nevoie de putin timp liber de gandire. Tu esti grozava. Nu-mi vine sa cred cat de repede ne-am apropiat. imi esti aproape ca o sora, i-am spus cu o tentativa de zambet. Poate are dreptate. Nu este usor, sa-ti gasesti cantareata... - Si tu imi pari ca un frate acum, zambi si ea inapoi, subtil iertanduma. Nu-i nimic, te las in gandurile tale morbide acum, se stramba la sfarsit. Nu mai vorbi de atunci, tinandu-se de cuvant. Am incercat sa fac ordine in gandurile ce imi navalira in minte intr-un suvoi nestavilit, dar nu prea stateam bine cu analizatul. Adauga si chipul Bellei Swan care ma vrajea in mod enervant, cireasa de pe tort. Deci... 1. Ma urasc. 2. Sunt patetic. 3. N-ar trebui sa-i dau unui om atata atentie. 4. Ar trebui sa-l sun pe Aro. 5. De ce nu-i aud gandurile fetei asteia? 6. Sunt curios sa le aflu. 7. Sunt cea mai ghinionista persoana din lume. 8. Sunt un monstru. 9. Ma urasc din nou. Inca reflectez la intoarcerea mea. Parte din aceasta hotarare este mandria, orgoliul meu. Nu sunt un las, pot rezista chiar daca la inceput am dat-o in bara. Nu voi fugi ci voi merge pana la capat cu aceasta misiune. Ce exemplu as da ca sef lui Emmet, Jasper si Jane daca as dezerta? Dar cealalta parte, era o curiozitate incontestabila fata de gandurile ei ascunse, o nerabdare de a fi din nou langa ea si de a le descifra. De ce ma simt atat de atras de ea? De ce este o exceptia la darul meu? De ce este, in acelasi timp, cantareata mea? De ce lui Emmet si Jasper le plac Rosalie si Alice Cullen? De ce sunt ele obiective de misiune? Mai incet, Edward. Ma ingrijorezi. Devii isteric si imi aduci aminte de un copil de 4 ani care nu stie sa spuna decat „de ce?”. Am inchis ochii si am incercat sa caut raspunsuri la intrebarile mele in ochii ei caprui, expresie care ma bantuie de o saptamana. In avion macar nu m-a deranjat nimeni, iar Jane se descurca cu toate formalitatile. In sfarsit, am coborat in Washington. Si, ca picaturile de ploaie pe tabla masinii, clipele cad...

- Am ajuns, spuse Jane. In sfarsit. Am simtit o bucurie ciudat de mare la gandul ca ii voi vedea pe Jasper si Emmet, in timp ce-mi luam enervantul geamantan dupa mine si ieseam din Audi. Casa noastra arata ca prima data, pe fondul verde, ca de vis, al padurii. - EDDIE!! JANE!! se auzi strigatul lui Emmet din casa. Ma mir ca nu s-au spart geamurile. A uitat ca noi avem super-auz? Este destul o soapta. Si, de dragul revederii, am ignorat porecla aceea stupida. - Saluuut!! Emmet ajunse intr-o secunda afara si ma prinse intr-o imbratisare de urs. - Mai incet, am gafait cand am scapat din stransoarea de fier. Apoi, se repezi la Jane. Ma mira putin. Eu stiam ca o uraste. Jasper fu mult mai rezervat, dar gandurile imi dovedeau ca se bucura la fel de mult ca Emmet de venirea noastra. - Bine ati venit, ne ura el vesel. Sper ca v-ati distrat in... unde ati fost? - In Rusia, Moscova. A fost super! exclama Jane, in timp ce intram in casa. - Da, am aprobat eu. Ne-am trantit enervantele bagaje pe canapea si ne-am asezat cu totii. Si Jane era ciudat de vesela, dupa gandurile lui Jasper. Incepem sa ne intelegem. Am zambit la acest gand. Cu o saptamana in urma, nu as fi crezut asa ceva nici in ruptul capului. - Deci, cum merge? intreba Emmet trecandu-si mana prin parul lui negru si carliontat. - Bine, am raspuns eu increzator. Vin la scoala maine. - Esti sigur? ridica Jasper o spranceana. Cat urasc dadaceala. - Da, am spus hotarat, ceea ce paru sa-i convinga. Multumit, mi-am intors privirea spre ceas. - Daca nu va suparati, m-as duce la o vanatoare de animale. N-am mai vanat de vreo saptamana. Chiar sunt curios cum traiesc partenerii Cullen, am spus si m-am ridicat de pe canapea. - Vin si eu, spuse Emmet automat.

- Nici noi n-am vanat, spusera Jane si Jasper. Am zambit, in loc sa oftez. Este un progres, nu? - Bine, mergem cu totii. - Super, se bucurara toti si se repezira afara. I-am urmat mai incet, preocupat de sentimentul de fericire care ma cuprinsese vazandu-i pe ei bucurosi... Acum inteleg de ce m-am simtit atat de rau cand aproape am atacat-o pe Bella. Daruisem nefericire, iar aceasta mi se intorsese prin ea. N-am observat niciodata pana acum ca toti traim prin altii. Si in timp ce alergam prin padure, subiectul fericirii ma acapara. Este ciudat cat de frumoasa si colorata devine lumea cand iti gasesti pe cineva. - Ugh, facu Jane cand am dat de mirosul unor caprioare. La naiba cu tratatul cu javrele, gandi ea. Sunt de acord, pe de-o parte. Dar pe cealalta, eram recunoscator ca este unul din motivele care oprisera monstrul s-o ucida pe Bella. Dar am prins mirosul unui leu de munte, un parfum mai placut, peaproape cu cel al oamenilor. Ne-am raspandit printre copaci, fiecare cautandu-si ce voia. Emmet si Jasper se delectau in curand cu un urs, iar Jane inca cauta. Plictisit, am fugit dupa pradatorul care alerga speriat, si l-am prins repede. Sangele imi trimise valuri de energie prin corp, reinvigorandu-ma, desi nu la fel de mult ca sangele uman. In drum spre casa, am incetinit special pasul ca sa fiu in rand cu Jasper. - Deci... cum merge cu misiunea? l-am intrebat. - Bine, raspunse el. Alice este incantatoare. Chiar ma simt norocos ca isi petrece timpul cu mine cateodata... Dar nu, nu, nu, este doar pentru misiune, nu ca m-ar interesa... Nu pare sa stie nimic, dar eu nu sunt Edward ca sa citesc ganduri. Bun. Deci Jasper isi captivase tinta. - Presupun ca Emmet... am lasat propozitia in aer. - Da, Rosalie este foarte prietenoasa cu el. Deci si Emmet si-a facu treaba. Doar eu ramasesem in urma. M-am strambat. Am ramas in urma, dar nu pentru mult timp. L-am lasat pe Jasper cu gandurile sale si am luat-o inainte. Cand in sfarsit am ajuns acasa, m-am retras in camera mea. Mi-am pregatit cartile si caietele si am ales hainele. Apoi am tras o carte din raft, si am inceput sa citesc trantit pe pat. Se nimerise Castelul de Kafka.

In timp ce ma afundam in paienjenisul psihologic al cartii, nerabdarea de a o intalni pe Bella era evidenta. Voiam sa ma intorc in arena, sa fiu acel Edward puternic, un Volturi. Am tresarit. Dar oare asta sunt? Un Volturi?

Capitolul 4 – Tigro-pisică in pericol - Va fi bine, murmura Jane. - Sigur ca va fi bine, am mormait printre dinti. Terminati-o! Grea viata, nu? gandi Emmet ironic. M-am strambat la el, luandu-mi tava cu mancare si indreptandu-ma la o masa goala. Am abandonat-o pe masa cu o miscare repezita si m-am asezat langa Jasper. Eram bucuros ca scapasem de datul explicatiilor. O facusem in orele de dinaintea pauzei de masa, si ma epuizase ingrozitor. Nu ma putusem concentra la nimic si respinsesem nu stiu cate fete, sau poate erau una si aceiasi. Jessica si Lauren nu aveau de gand sa renunte. Am oftat. Iar acum, imi plimbam privirea prin cantina, cu nervii intinsi... coarde de pian gata sa cante la orice atingere. Eram foarte nerabdator sa-i citesc gandurile si reactiile Bellei in ochii aceia clari. Eram curios sa aflu de ce Alice si Bella nu au spus la nimeni incidentul de saptamana trecuta. Cand ajunsesem la scoala, scanasem ingrijorat fiecare minte din cladire. Nimic despre Maseni, nicio barfa, nimic. Ce ciudat, m-am mirat din nou. Niste fete normale ar fi spus la tot liceul si si-ar fi batut joc de mine, scotandu-mi o reputatie imposibila de fustangiu. Dar ele nu spusesera nimic. Dar, desi nu-i puteam auzi gandurile Bellei Swan si mor, la figurat, de ciuda din acest motiv, dupa deasa roseata din obrajii ei si felul in care isi tinea umerii intr-o conversatie imi dovedeau ca este timida. Probabil de aceea nu a spus la nimeni... Dar Alice? Si pe langa curiozitate si enervare, mai era si ingrijorarea ca ii voi simti mirosul in cantina. Sunt 95% sigur ca ma pot controla, dar pentru orice eventualitate nu trebuia sa-i las pe elevii liceului sa vada pe ciudatul de Masen sarind la gatul Bellei Swan. Inca cercetam usa cu privirea, nerabdator si nervos, cand, din sutele de voci, se auzi vocea ei:

- Eseul? Nu, nu l-am terminat... - Poate imi dai si mie cateva idei. Despre ce scrii? intreba Rosalie. - Daca Shakespeare trateaza personajele feminine cu misogism, se auzi vocea Bellei de afara. Am cautat mintea lui Rosalie printre ale celorlalti elevi. Cand am gasito, am respirat usurat la vederea chipului Bellei prin gandurile ei. Era ca si cum fusesem sub apa in tot acest timp si acum revenisem la suprafata. Vechea enervare pe mine insumi reveni in forta. Este patetica influenta asta pe care o are asupra mea. Nu trebuie sa permit asa ceva. Dar m-am concentrat mai departe pe chipul ei. Ochii ei mari pareau obositi, absenti si isi musca buza continuu. Cearcanele si miscarile voalate de un fel de lene ma convinsera ca nu avusese un somn bun. De ce? Probabil a avut cosmaruri... sau insomnie... Ce-a spus? Parca a vorbit pasareasca, gandi Rosalie, facandu-ma sa zambesc. - Um, eu chiar nu stiu, raspunse ea si deschise usa cantinei, imediat fixata din priviri de Emmet, urmata de Alice. Mi-am tinut respiratia. Bella aparu din spatele micii zane, care ii capta atentia imediat lui Jasper, dar el macar era mai subtil, nu se holba ca Emmet. Bella chiar arata ciudat de obosita. La fel de ciudat ca faptul ca imediat ce intra, se uita la masa noastra. Numai o secunda si isi lasa privirea in jos, un roz pal colorandu-i obrajii. Se asezara toate trei la coada, iar eu m-am holbat la ea mai departe, incercand, ca de obicei, sa aud ceva. - Bella! o striga Alice. Este randul tau! Ea tresari, de parca fusese trezita dintr-un vis. Ochii i se concentrara pe lumea inconjuratoare pe cand o urma de ironie ii intoarse colturile gurii in sus. Ciudat. La ce se gandea? Curiozitatea era aproape de nesuportat. Era ca si cum trebuia neaparat sa aflu ce-i trecea prin cap, de parca ar fi fost ceva de importanta vitala. - Am sa-mi iau numai un suc astazi. - Te simti bine? o intreba Alice. - De fapt, sunt un pic ametita, murmura ea si o urma pe Alice. Dar cum nici ea nu se asteptase la asta, nici eu. - Hei! Rosalie! De ce nu veniti sa stati cu noi? le striga Emmet, lasandu-ma stana de piatra.

I-am aruncat o privire furioasa ce spunea „esti nebun?”. Nu sunt. Cred ca ai sa reusesti sa te controlezi, sau asta sper. Sau ai putea s-o ignori. Alegerea ta, gandi el. - Haideti, fetelor, spuse Rosalie si le trase pe prietenele ei dupa ea. - Dar, dar... bolmoji Bella, insa era prea tarziu. Rosalie se aseza zambitoare langa Emmet, iar Alice se aseza in fata lui Jasper. Muscandu-si buza furioasa, Bella se aseza in fata mea. Dar eu imi oprisem respiratia demult. Flacarile deja ma ardeau la amintirea parfumul, daramite daca l-as fi simtit... Nu-si ridica ochii de pe sucul pe care il luase, rasucindu-l nervoasa in maini. Emmet, Jane, Jasper, Rosalie si Alice deja erau prinsi in conversatii pe care nici nu ma oboseam sa le ascult. Bella tacea si se holba mai departe la mainile ei, pe cand eu ma holbam mai departe la ea, esuand ca de obicei in incercarea de a-i citi mintea, ceea ce ma enerva la fel de mult ca de obicei. Totusi, nu puteam sa stau asa ca mutul, dupa ce aproape facusem... Am inhalat. - Buna, am spus zambind. Arrghh!! Monstrul urla in dorinta. Mii de imagini mi se perindau in minte, in timp ce ma perpeleam in flacarile necrutatoare ale setei. Era la fel ca la Biologie, dar cu mult mai multi martori. Nu. Nici macar nu-mi imaginez cam ar fi... Ura, dorinta alternau setea ce-mi ardea gatul, nefacandu-ma sa ma simt mai bine. Se pare ca-mi ingreunez existenta in loc s-o usurez, cum se spune ca ar trebui. Incet, gandi Jasper ingrijorat si ma calma. Era mult mai bine. Desi focul inca ma ardea si tot ce voiam era ea, monstrul era sub control. Lupta mea interioara durase doar o secunda. Ochii ii zvacnira in sus, neincrezatori. Inima ei isi accelera bataile dintrun motiv pe care nu-l intelegeam. O speriasem? - Buna, raspunse ea incet, nu prea prietenos. Jasper, Jane si Emmet trageau cu urechea, usor surprinsi ca-i vorbisem, neglijandu-si putin tintele. Aproape mi-am dat ochii peste cap. Chiar credeau ca nu sunt capabil de auto-control? - Scuze pentru saptamana trecuta, am spus deodata, fara sa ma gandesc. Isi fixa ochii mari, furiosi si contrariati in ai mei. Pentru un motiv de neinteles, nu-mi puteam lua privirea din ochii ei.

- Scuze? mormai ea printre dinti. Scuze pentru ce? Flacarile se reimprospatara, la o alta gura de aer pentru a raspunde. Cum poate exista un parfum atat de delicios? Veninul imi umplu gura, iar mainile mi se inclestara in pumni pe masa. Dar monstrul nu facu nimic decat sa maraie nervos. Pe moment, era incatusat. - Nu stiu daca pot explica, am raspuns sincer. - Eu cred ca este o explicatie foarte evidenta, facu ea manioasa. Furia o facea sa arate amuzant. Ca o pisica care nu este constienta de propria vulnerabilitate, si se crede tigru. - Nu este ce crezi tu. De ce nu spusesem ca voiam s-o sarut? Chiar nu exista alta explicatie care sa fie mai... normala. Si mai rau, impulsul ciudat de a fi sincer ma castigase inainte sa ma gandesc bine. Ce se intampla cu mine? - Atunci...? - Las-o balta, am oftat, crezi ce vrei. Nu pot explica. - Bine, spuse ea mecanic, si bau putin din sucul de fructe. Ma ignora complet de atunci. Se implica prea doritoare in conversatie, evitandu-mi privirea fixata, normal, pe ea. - Nu, Jeepul meu n-are probleme... ii spunea Emmet lui Jane. - S-ar putea sa aiba. Cine mi-a stricat Audi-ul? intreba Jane, uitandu-se la toti. - Nu eu, am spus toti trei in cor. Bella, Alice si Rosalie rasera. - Cum adica ti s-a stricat? facu Jasper candid, calmand-o subtil. - Vopseaua a cazut de pe o portiera, se planse Jane. Emmet isi dadu ochii peste cap. Fii serioasa, Jane. I s-a decojit putin vopseaua si gata, masina este stricata... Nu m-as mira daca isi cumpara o masina noua doar din cauza asta. Pe moment, m-am gandit sa recunosc adevarul, dar perspectiva durerii care ma astepta nu era prea frumoasa, asa ca am renuntat la nobilul meu impuls. - Fii serioasa, Jane, spuse Jasper la fel de neincrezator. - Da, spuse Alice. Exagerezi. - Ma rog, spuse Jane acra. Desi am impresia ca tontul acela a facuto, spuse ea si se uita acuzatoare la mine. Am spus eu ca Jane o sa ma omoare. Toate privirile se fixara pe mine.

- Da, recunosc, eu am fost, am oftat, inhaland incet, printre dinti si incercand sa ignor setea intensa. - Edward! facu Rosalie. - Cand am iesit din Audi la Moscova, am trantit prea tare portiera, am explicat plictisit, si urand ca trebuia s-o fac. Voiam doar sa tac si sa incerc sa aflu orice despre ea. - Moscova!! exclamara Rosalie, Alice si Bella. Chiar ca esti un tont, gandi Jane. Ce te-a apucat? Of, la naiba! gandi Emmet suparat. E doar o scapare, totusi. Nu pune totul la inima. Jasper era mult mai intelegator, ceea ce ador la el. Oricum, Jane are dreptate. Sunt un tont. Trebuia sa fiu atent la cuvintele mele. - Mda, am fost in Moscova astea cinci zile, eu si el, spuse Jane cu un ton de parca citea stirile. - Wow, facu Alice. Mi-am pastrat privirea pe ea, simtind ochii Bellei cercetandu-ma cu o expresie ganditoare. Prin filtrul gandurilor lui Rosalie, expresia ei arata atat de ciudat... Un suvoi de emotii ma stapaneau in timp ce o priveam. Curiozitatea care ma ardea la fel de tare ca setea. Ura fata de mine insumi, si enervarea pe faptul ca este suparata pe mine si ma ignora. Lasasem de mult balta toate auto-dojenirile in legatura cu faptul ca ii acordam mult prea multa atentie. Ma resemnasem si gata. Da, sunt patetic. Da, m-am prostit. - A fost o chestiune personala, am spus repede, vazand ca Jane inca sorta niste scenarii de turnat pentru ele. - Si cum a fost? o intreba Bella pe Jane. - Suuuper!! se entuziasma ea. Este un oras foarte frumos, dar cam friguros, stiti voi. Am cumparat o multime de haine si m-am distrat de minune pe la cinematografe si magazine. Dar tontul ala, chiar imi strica dispozitia, termina ea si imi arunca o privire semnificativa. M-am strambat. Lui Jane chiar ii placea cuvantul tont. Mda, bine zis, tontul... gandi Alice, atragandu-mi atentia. Dupa cum a afectat-o pe Bella comportamentul lui, chiar este un tont. Nu inteleg de ce Bella m-a rugat sa tin totul in secret. Prima data, mi-a fost usor simpatic, dar acum s-a dus.

- Cum adica iti strica dispozitia? se interesa ea. Bella a rugat-o pe Alice sa tina totul in secret? De ce? Probabil fiindca era timida si nu voia ca altii sa afle. Desi... Am scuturat imperceptibil din cap, concentrandu-ma pe Bella. Sunt doar eu, sau era o urma de curiozitate in ochii Bellei? Deoarece ii urmaream fiecare reactie prin ochii lui Rosalie, care o avea in raza vizuala. Isi pastrase o fata de necitit pana acum, dar se scapase. - Tot timpul absent si nu stie sa se distreze si el putin, se stramba Jane mai departe, fara sa dea atentie avertismentelor din privirea mea. Numai muzica si citit. Sprancenele Bellei se ridicara. Deschise gura sa spuna ceva, dar o inchise la loc. Ce voia sa spuna? - Eh, asa este Eddie tot timpul, se baga Emmet, ignorand privirea ucigatoare si disperata pe care i-o aruncasem. Tacut si maniac al muzicii. Are pana si un pian acasa. Asta a fost, intr-un fel, o ultima picatura. - Mda, am facut eu, ignorand setea. Dar si ursuletul tau de plus este cam vechi, ca pianul meu. N-ar trebui sa-ti cumperi altul? am continuat candid. Ea se uita la Emmet, surprinsa. Esti atat de mort cand ajungem acasa, marai el mental. - Pastrezi un ursulet de plus? intreba Bella amuzata. - Um, oh... pai... da, se balbai el, iar eu puteam sa spun ca daca ar fi putut, ar fi rosit. Este o amintire din copilarie. - Da, am intervenit din nou. Si Jane, cred ca n-am mai vazut o maniaca a super-eroilor ca tine. Un junghi de durere ma strafulgera brusc, si m-am chircit vizibil. Si asta este doar inceputul, promise ea in gand furioasa. Era extrem de copilaros, ca Jane era fana Spider-man. Chiar nu se potrivea cu imaginea ei de sadica. Cand aflasem, rasesem trei minute incheiate. Era bine pe de-o parte, ca aveam un secret cu care ii puteam santaja pe toti trei. Iar Emmet pastra ursuletul stravechi de plus de cand era el copil uman. Prima mea reactie a fost un zambet cand i-am citit in ganduri acest amanunt, dar dupa aceea, mi-am dat seama ca acea jucarie reprezenta pentru el umanitatea pierduta... - Iti plac super-eroii? intrebara Jasper si Alice in acelasi timp, amuzati.

Wow. Asta este dura! Jane se uita la super-eroi?? gandi Jasper, care nu stia asta. Lui Jane ii plac super-eroii?! Nu-mi vine sa cred. Macar nu sunt singurul care se face de ras astazi. Ma intreb daca Edward si Jasper au ceva jenant pe care il tin secret... gandi Emmet pe punctul de izbucni in ras. - Mmmm, v-ati facut eseul la Engleza? intreba Jane cu o mutra interesata, trimitandu-mi un alt junghi de durere. De atunci, se invatara minte si ma lasara in pace cu obiectul atentiei mele, care se ambala ridicol in discutie. Cateodata, iar ii aparea pe fata expresia aceea tip tigro-pisica, si imi dadeam seama ca se gandea la incident. Cand pauza de pranz se termina, ea se ridica repede si desi stia ca aveam ora cu ea, isi lua ramas-bun si pleca inainte. Am urmarit-o prin mintile altora pana in Sala de Biologie, unde Bella isi tranti cartile pe masa si se aseza incet, tinandu-si capul in maini. Normal, asta declansa curiozitatea arzatoare care avea sa ramana nesatisfacuta oricum. Absent, mi-am luat ramas-bun si eu de la prietenii mei, si m-am indreptat nerabdator spre Biologie. Ea inca statea cu capul in maini cand am intrat cu pas de felina, fara sa fac nici cel mai mic zgomot. La fel de silentios, mi-am tras scaunul si m-am asezat. Ea nici nu ma simtise. I-am mutat cartile incet, si mi le-am instalat pe ale mele, fara nici un sunet. Foloseam sistemul lui Jane de abordare, surprinderea. Bella ofta, si isi lasa mainile in jos, cand Domnul Banner intra si incepu ora. Tresari spasmodic cand ma vazu, surprinsa, dar am reusit sa surprind o urma ciudata de tulburare in ochii ei, care se ingustara. Imi tineam respiratia, stiind ca ma va ignora toata ora. Mi-era greu, pe de-o parte. Voiam sa-i pun atatea intrebari, si nu puteam doar din cauza ca ea se purta ca o... ca o... tigro-pisica. Domnul Banner incepu sa imparta cate un microscop la fiecare masa si o cutie cu diapozitive impreuna cu o fisa. Dupa ce termina, ne explica sarcina noastra: - Diapozitivele din cutie nu sunt asezate in ordine. Lucrand impreuna cu colegul de banca, trebuie sa separati diapozitivele de celulele de din foita de ceapa in fazele mitozei pe care le reprezinta si sa le etichetati corespunzator. Nu aveti voie sa va ajutati din manuale. Eu am sa vin sa va verific in 20 de minute. Clasa zumzaia nelinistita. Gandurile tuturor erau cam nemultumite, iar multi decisera sa deschida manualul pe sub banca. - Incepeti! ordona profesorul.

Experiment in echipa cu mine. Bellei nu-i va placea ca va trebui sa ma bage in seama. Noroc de aceasta sarcina, desi era si un fel de ghinion. Va trebui sa respir pentru a vorbi... M-am intors spre culoarul dintre randuri, si am luat rapid o gura mare de aer. Mainile mi se inclestara pe lemnul scaunului, iar gatul imi izbucni din nou in flacari, pulsand de dorinta pentru sangele ei innebunitor, dar era mai usor. Presupun ca agonia devine mai suportabila prin obisnuire. - Doamnele mai intai, partenere? am spus zambind strengar si am impins microscopul spre ea. Ochii ei isi pierdura concentrarea pentru un moment, dar isi reveni rapid si trase microscopul mai aproape. Examina prea repede diapozitivul inainte de a spune nonsalanta: - Profaza. - Te superi daca verific? am intrebat serios. Impinse microscopul spre mine. Parea ca incearca sa nu se uite la mine. Ochii ii fugeau in directia mea, dar apoi si-i fixa pe Domnul Banner. Dar nu ma plang. Eram in aceiasi situatie. - Profaza, am fost eu de acord dupa o verificare scurta. Mi-ar fi parut totusi bine daca gresea. Am scris rezultatul in primul spatiu liber de pe fisa, si am schimbat diapozitivul fara s-o privesc. L-am examinat fugitiv si am murmurat: - Anafaza. - Pot sa verific? intreba ea cu o urma de ironie. - Desigur, am raspuns, si i-am dat microscopul. Il examina cu un zambet care se evapora repede. Colturile gurii ii coborara in jos. Chiar credea ca am gresit? - Urmatorul diapozitiv? facu ea intinzand mana, si fara sa ma priveasca. Am scos alt diapozitiv din cutie, si i l-am dat. Pielea ei m-a ars. Un soc electric, cu siguranta mai fierbinte decat 98,6°. Caldura mi s-a proiectat din mana pana sus in brat. Ea isi trase mana repede. - Scuze, am murmurat si mi-am fixat privirea pe fisa. - Interfaza. Respirand cat de tacut puteam printre dintii inclestati, si incercand sa ignor setea care ma chinuia, m-am concentrat pe tema usoara si am scris raspunsul, fara sa-l mai verific.

Comisesem o imprudenta atingandu-i pielea. Un impuls ciudat, prostesc, de parca as fi fost unul de-al ei. Nu-i de mirare ca pare sa fie cufundata in ganduri acum. La ce se gandea? Cum s-a simtit la atingerea pielii mele rece ca gheata, respingatoare? Am clatinat usor din cap. Am sa ma invat minte oare, de acum incolo, sa nu mai incerc degeaba sa aud gandurile fetei asteia? Am continuat in maniera asta, fara sa ne vorbim mai mult decat un cuvant si fara sa ne intalnim privirea unul altuia. Eram singurii care terminasem, restul elevilor se descucau mai greu, in ciuda multiplelor incercari de a comunica intre ei. Mike Newton avea manualul deschis sub banca. O secunda mi-a trecut prin cap daca sa-l raportez profesorului. Chiar nu-mi place de el, si presupun ca sentimenul este reciproc. Mai bine ramanea acolo, oriunde a fost plecat, gandi el plin de o ura pe care nu prea o intelegeam. Doar din cauza ca stateam langa Bella? Fii serios, Mike, mi-am dat eu mental ochii peste cap. Totusi... nu este ca si cum nu-l inteleg. Mi-am intors privirea din nou spre fata, uimit de influenta pe care o avea asupra mea si a vietii mele. O influenta cam mare, as putea zice. Bella era chiar draguta...intr-un fel neobisnuit. Chiar mai bine decat un chip frumos, fata ei era interesanta. Nu prea simetrica : barbia ei joasa fiind in dezechilibru cu pometii mari, culorile ei fiind extreme : lumina si intunericul contrastau ca pielea si parul ei, si mai erau si ochii ei ciocolatii, ascunzand secrete tacute. Domnul Banner se apropie de masa noastra, vazand ca stam degeaba. Am inhalat recunoscator curentul de aer curat pe care l-a adus cu el, inainte sa se amestece cu mirosul ei. - Deci Bella, nu crezi ca si Edward ar fi trebuit sa aiba o sansa la microscop? intreba el dupa ce verifica raspunsurile care erau toate corecte. - El a identificat trei din cinci, mormai ea. Domnul Banner ridica sceptic o spranceana spre mine. - Ai mai facut exercitiul asta? - Nu cu foita de ceapa, am raspuns surazand, dar pe dinauntru setea arzandu-ma violent la mirosul pe care il inhalasem pentru a vorbi. - Peste? - Da, am dat eu din cap, personal pastrandu-mi privirea pe Domnul Banner, dar de fapt urmarind reactiile Bellei in mintea lui.

Ma privea cu un amestec de fascinatie si furie, ochii ei mari parand contrariati dintr-un motiv pe care nu mi-l puteam imagina. - Ai fost intr-o clasa avansata in... lasa profesorul intrebarea in aer, distragandu-ma. - Chicago, da, am raspuns. Domnul Banner isi potrivi ochelarii multumit. Tot timpul am avut impresia ca Bella se mandreste cu cunostintele ei... Eu sunt de parere ca interpreteaza gresit indiferenta Bellei in aroganta. In amintirile lui, Bella arata extrem de absenta. - Banuiesc ca este bine ca voi doi sunteti parteneri de laborator, facu el si se indeparta. Bella respira adanc, fixandu-si ochii in atlas. I-am urmat exemplul, si cum nu parea sa mai vorbim pe parcursul orei, am oprit respiratia din plamani. Usurarea fu instantanee, iar flacarile ce alternasera fiecare secunda din timpul orei se domolira putin. M-am uitat pe geam, privind fulgii de zapada formand o pojghita alba pe trotuar. De obicei, imi place sa privesc picaturile de ploaie formand cercuri in apa, dar acum se pare ca fusese destul de frig pentru o ninsoare. Nu stiu de ce, dintotdeauna m-a fascinat ploaia. Chiar imi place, de fapt. - Pssst! Edward! Edward! Am tresarit, si am incercat sa ma focalizez pe prezent. Mi-am intors privirea intrebatoare spre Tyler, care ma striga de vreo trei minute. Banuiesc ca eram adanc in lumea mea daca nu l-am auzit - Bataie cu zapada dupa ore? sopti el cu un aer provocator, raspunzand la intrebarea mea tacuta. M-am imaginat aruncand ca o mitraliera bulgari de zapada in sarmanii oameni, facandu-i sa zboare vreo doi metri in aer. Nu ma puteam distra cu ei. Aveam sa primesc oricum destui bulgari de la Jasper si Emmet. Am scuturat din cap incet, si m-am intors inapoi spre banca mea, trezindu-ma cu ochii mari, plini de intrebari ai Bellei fixati pe mine. Iam intors privirea, incercand sa gasesc si niste raspunsuri pentru propriile intrebari in ciocolata lichida din ochii ei. Setea inca ma chinuia, dar deodata, trecuse la chestii minore. Reusisem sa ma controlez, folosind cea mai folosita metoda. Ma concentrasem pe altceva, iar tentatia aproape disparuse. - Ti-ai pus lentile de contact? intreba ea brusc, si apoi paru sa regrete.

- Nu, am raspuns usor surprins ca binevoise sa-mi vorbeasca. - Ah . Credeam ca este ceva diferit la ochii tai, murmura ea incet si il privi fix pe Domnul Banner. Bineinteles ca era ceva diferit la ochii mei de cand cu incidentul. Ca sa ma pregatesc pentru astazi, pentru tentatia de astazi, mi-am petrecut noaptea vanand, potolindu-mi setea cat de mult am putut, exagerand chiar. M-am umplut cu sange de animale, nu ca ar fi avut vreun efect in prezenta mirosului coplesitor care venea prin aerul din jurul ei. Ultima data, ochii imi fusesera negri de sete. Acum corpul imi era plin de sange, iar ochii mei aveau o nuanta de auriu cald. Culoarea chihlimbarului capatata in urma incercarii mele de a-mi stapani setea. De ce trebuia ea sa observe atat de multe? Dar clopotelul imi intrerupse dilema interioara, si am tasnit din locul meu cum ar fi trebuit s-o fac data trecuta. Afara, era razboi in toata regula. Bulgarii de zapada zburau in toate directiile, si mi-am folosit mapa pe post de scut. Mi-ar fi placut s-o iau la fuga cu toata viteza de care eram capabil, dar, din nou, trebuia sa ne jucam de-a oamenii... Orele trecura la fel, mintea zburandu-mi de fiecare data la ea, si m-am trezit incercand sa disting pasii ei din multime. Iar m-am enervat pe mine insumi. Doar o saptamana si uite in ce hal ajunsesem. Obsedat de un om, desigur, exceptand faptul ca era o tinta de misiune si ca nu-i puteam auzi gandurile, atentia mea pentru ea era excesiva. Iar cand scoala se termina, Emmet si Jasper ma bombardara si ei, dar vazand ca nu raspund si ca nici nu aveam de gand s-o fac, o atacara pe Jane. Eu am urcat in camera mea, si m-am asezat in fata pianului, cantand o melodie cu o tema familiara, enervarea. Acum, singur in camera mea, gandurile se dezlantuira ca un roi de albine, curgand nestavilit. Clapele pianului pareau sa-mi raspunda la fiecare, cu un sunet nou si grav. Sa recapitulam, mi-am spus. Bella este suparata si ma ignora, ceva ce ma deranjeaza mult mai mult decat ar trebui sa ma deranjeze faptul imi suparasem obiectivul in loc sa ma imprietenesc cu el. In al doilea rand, Emmet si Jasper se pare ca au un interes prea mare pentru tintele lor, ceva ce patesc si eu, iar acest fapt este foarte ingrijorator. Ce noroc pe Jane, m-am gandit sarcastic. Ea n-are nicio problema, si pare foarte prietenoasa cu toate trei obiectivele.

Iar al treilea lucru, eram hotarat sa ma imprietenesc cu Bella si s-o inmoi. Nu va fi usor, dar nici chiar asa de greu pe cat voia ea sa dea de inteles. Iar in al patrulea rand, se pare ca ma descurcam bine cu setea, iar asta este o veste buna. Ma simt si un pic mandru, recunosc. Si dupa ce am terminat melodia de doua ori, m-am ridicat de pe taburet si m-am trantit ca de obicei pe pat, cu Ipod-ul in mana. Mi-am aruncat castile pe urechi, si l-am lasat pe Debussy sa ma calmeze. Nerabdarea de a o intalni din nou era evidenta, si din nou, am oftat resemnandu-ma. Va fi o noapte lunga... Si mai adauga temele, cireasa de pe tort. M-am strambat. *** - Este chiar incapatanata, i-am raspuns lui Emmet, strambandu-ma. - Mda, facu el. Jessica parea sa explodeze de invidie cand vedea cata atentie ii dadeai, si se vedea ca o crede pe Bella nebuna deoarece nu raspunde. Am dat din cap, nervos, strangandu-mi mainile mai tare pe volanul Volvo-ului. Trecuse o saptamana de cand ma intorsesem, iar situatia nu se imbunatatise. Bella continua sa ma ignore, desi observasem ca atunci cand ma aplecam si o priveam adanc in ochi, concentrarea ii slabea. Ii era greu sa ma ignore, si asta macar imi multumea ego-ul. Si astfel, se adauga un alt motiv pentru care voiam s-o cuceresc: era singura fata care imi rezista. Umana, ma refer. Plus ca setea se intorcea cu aceeasi intensitate in fiecare zi, pe cand palea pe parcursul zilei. Trebuia sa indur un iad in fiecare zi, iar monstrul urla atat de aproape de suprafata. Ma multumea ca macar puteam auzi gandurile prietenelor ei, si astfel, prindeam amintiri din discutii cu Bella. De exemplu, Alice isi amintise ca o intrebase pe Bella daca ma place, iar ea negase vehement. De asemenea, Alice imi furnizase informatia cum ca Bella o rugase sa tina totul secret, si inca ma chinuia intrebarea „de ce?”. Si acum, Bella ma enerva cu incapatanarea ei. De ce trebuie sa fie ea exceptie la toate? Ea nu se incadra in niciun tipar uman. Era total diferita. Probabil de aceea nu-i pot auzi gandurile. Ea este altfel. Oftand, am parcat langa un Ford ruginit si am oprit motorul. Jane, Emmet si Jasper coborara repede din masina, sub ploaia deasa si marunta. Eu i-am urmat cu o viteza inceata pana si pentru cea umana, cu umbrela deschisa inutil. Hai odata, gandi Emmet distrat.

M-am strambat plictisit, luandu-mi la revedere de la Jane si de la Jasper. Ei erau foarte bine dispusi astazi, zambind si discutand veseli in timp ce se indepartau. Se imprietenisera in ultimele doua saptamani si nici nu se mai punea problema de Jane folosindu-si puterea pe Jasper. Eu l-am urmat pe Emmet spre Engleza, pe care o aveam cu el. Cand am ajuns, am inchis umbrela uda, si m-am asezat in fundul clasei. In sfarsit, fetele se obisnuisera ca eu nu voiam sa ies cu nimeni, iar eu ma obisnuisem cu gandurile lor pline de de regret pentru alegerea mea. Si de invidie pe Bella, dar cu astea nu ma obisnuisem. Ma enervau intr-un mod ciudat. Domnul Mason incepu ora, iar eu am cautat din reflex gandurile lui Rosalie si Alice. Rosalie avea Trigonometrie cu Domnul Varner si nu pricepea o iota, iar Alice Istorie, si desena plictisita un model de rochie de seara. Bella nu era cu ele. Am mai spus, ma resemnasem fata de enervantul meu prea mare interes pentru ea. Inca eram suparat pe mine insumi, pentru asta – auzi, un Volturi in misiune interesat excesiv de un om, care probabil este la fel ca ceilalti – dar intelelesesem ca nu mai am ce face in legatura cu asta. - Domnule Masen? ma trezi vocea profesorului din reflexii. - Romeo si Julieta de Shakespeare, am cules eu raspunsul corect din capul lui. Ce ma enerveaza pustiul asta... Pare sa nu dea nici o atentie la ore, si de fiecare data cerd ca l-am prins, dar el imi da raspunsul corect, gandi el enervat. Si mai adauga ca numele lui seamana cu al meu. Ce ma enerveaza cand il striga elevii pe el Mason si pe mine Masen... Am zambit, dar m-am intors brusc la gandurile lui Alice. Iar am sentimentul acela ciudat... Ceva imi spune ca Bella va pati ceva rau. Si ar fi pacat de o zi care urmeaza sa fie asa frumoasa. Nu inteleg dar am s-o avertizez. Toate presimtirile astea ciudate se indeplinesc intr-un fel sau altul. Ma invatasem cu premonitiile lui Alice. Sunt sigur ca, daca va deveni un vampir, va avea darul sa vada viitorul. Asa ca, am sa fiu cu ochii pe Bella astazi. Sper ca Alice nu are dreptate... Orele trecura intr-o inevitabila plictiseala, cu mine ascultand gandurile lui Rosalie si Alice pentru a o vedea pe Bella. Adaugam la o mica lista trasaturi pe care le observam la ea. Iar Bella... Bella este o persoana serioasa, inteligenta, timida, si pare sa vrea intotdeauna sa-i multumeasca pe altii. Banuiesc ca ii place sa citeasca, dupa amintirile lui Rosalie...

Iar la pauza de pranz, la fel. Alice, Rosalie si Bella statura singure, si leam ascultat conversatia despre o tema nefacuta in care Bella de abea spunea un cuvant. Si la Biologie, inca un pic din zidul apararii ei se darama. - Salut, i-am spus zambind, peste flacarile setei de pe fundal. - Buna, mormai ea. - Ce mai faci? am continuat. - Bine, spuse ea in aceeasi maniera, dupa ce ma privise in ochi putin, ca apoi sa se uite repede in alta repede, iar cuta dintre sprancenele ei imi dovedea ca era frustrata in legatura cu ceva. Apoi lasa acea perdea de par sa cada intre noi. Caldura radia din corpul ei pana la mine, si simteam cum ma incalzesc spre o temperatura vizibil mai ridicata decat raceala de gheata care ma caracteriza. Aproape simteam pulsul sangelui sub pielea translucida... iar mirosul era divin... O imagine imi navali in minte, si monstrul urla. Am incercat sa-mi recapat controlul, in timp ce Domnul Banner intra. Ora incepu, iar Bella parea sa se lupte pentru a da atentie orei, dar cadea pe ganduri des, desteptand curiozitatea intensa. Dar ma simteam privilegiat totusi, ca aveam atata timp s-o privesc. Brusc, Bella isi arunca parul pe umar, si se intoarse spre mine. Nu am pierdut ocazia. Am privit-o adanc in ochi, incercand sa aflu raspunsuri pe care ea le putea da, dar inconstient. Ea ramase asa, cu ochii in ai mei, mai mult decat rezistase vreun om vreodata. M-am concentrat si mai tare, dar tot ce vedeam erau... intrebari si curiozitate, cu o urma de tulburare. Cand se suna, am tasnit din banca ca de obicei, intalnindu-ma cu Jasper la usa. Am avut o ora cu Alice, Matematica, dar ea inca era usor suparata pe mine. Si se intelege ca celelalte ore trecura repede, deoarece gandurile imi gravitau numai in jurul faptului ca ea ma privise, fara furia aceea de pisica in ochi. Si cand, in sfarsit, Fizica se termina, am evadat bucuros afara. Nu mai ploua, dar... Soarele iesise de dupa nori, si stralucea puternic, parca facandu-ne in ciuda. Pun pariu ca si Jasper, Emmet si Jane sunt blocati in cladire, ca mine. Nu puteam iesi, decat daca voiam sa se holbeze lumea la noi ca la ciudateniile ce suntem de fapt. Oameni stralucitori mergand pe strada nu cred ca ne-ar ajuta reputatia.

Trebuia sa astept sa plece toti si mergem la masina. Noroc ca a fost ultima ora. Elevii treceau pe langa mine, in timp ce eu imi blestemam soarta. Va trece ceva timp pana cand vor fi plecati toti. Din umbra usii, am privit parcarea. Bella, Rosalie si Alice, mergeau spre un Porsche galben pe care nu-l vazusem in dimineata asta. Camioneta hidoasa rosie era a Bellei, stiam asta si inca ma miram cum naiba avea rabdare cu harbul ala, si nu o vazusem, asa ca masina era a lui Alice sau Rosalie. - Nu stiu, spunea Alice. Carlisle si Esme au fost atat de draguti sa mi-o cumpere. Toate trei fetele ramasesera pe ganduri. Am cautat mintile lui Roslaie si Alice, dar atentia imi fu distrasa de cuvintele lui Alice: - Carlisle si Esme seamana ciudat cu Jane, Emmet, Jasper si Edward... spuse ea incet. Palizi, frumosi, cu cearcane. Doar ochii... - Carlisle si Esme ii au aurii, iar culoarea paleste pana la negru in jur de trei-patru saptamani, completa Rosalie. Nelinistea crestea in mine cu fiecare cuvant. - Iar ei au ochii verzi, negri, albastri... se stramba Bella. - Lentile de contact, ridica Alice un deget. - Dar de ce? Ce ar avea de ascuns? facu Bella din nou, intrebarile ei fiind logice. - Nu stiu, dadu din umeri Rosalie. - Fetelor? intreba Alice. - Da? raspunsera absente Bella si Rosalie. - Trebuie sa avem discutia asta despre ciudatii nostri parinti de 10 ori in fiecare zi? ofta Alice. - Corect, spusera si Bella si Rosalie, clatindand din cap. Simteam ca explodez. Nu este de bine. Ele banuiesc, si discuta despre asta des. Definitiv nu este de bine. Carlisle pare atat de ezitant cand il intreb de ce nu mananca si unde lipseste uneori noptile... gandea Rosalie. Iar faptul ca se macheaza ca sa dea impresia de imbatranire, definitiv este ciudat, se stramba si Alice mental. Wow. Machiaj?!

Recunosc, este o idee buna, dar cand ai un geniu in make-up ca Alice pe langa tine, nu mai este chiar atat de buna. Dar partea buna este ca numai eu am auzit conversatia lor. Sau... sper ca doar eu. La naiba cu soarele asta! Va trebui sa asteptam un secol... gandea Emmet de undeva din stanga. Of, chiar acum s-a nimerit... Nu putea sa astepte pana cand ajungeam acasa? se stramba Jasper. Ce i-as trimite soarelui niste junghiuri, dar este imposibil, din pacate, ofta Jane dinspre Sala de Sport. Nu. Nu auzisera. Sau poate auzisera, dar nu dadusera atentie. Iar eu ce am sa fac? Ma aflam iar intr-o dilema. Am sa-i mint? Am sa ascund ca tintele banuiesc adevarul, doar fiindca mi-e teama ca-l vor anunta pe Aro? De fapt, asta trebuia s-o fac eu. Sa-l anunt pe Aro. Dar am stiut din prima clipa ca nu am s-o fac. Nu voiam sa plec, nu inainte de a descifra puzzle-ul nerezolvat al mintii Bellei. Iarasi o furie uriasa pe mine insumi ma acapara. Mint, tin in secret, alterez misiunea doar pentru ea. Ce se intampla cu mine? m-am intrebat pentru a mia oara. Sunt un mare idiot... - Bella! Rosalie! Alice! Plecati de acolo! se auzi vocea lui Mike deodata. Plancarda este inlocuita. Este periculos. Mi-am ridicat ochii spre acoperis. Vreo cinci muncitori desşurubau vechea plancarda pe care scria Forks Highschool, care se invechise rau. Ah, la asta se tot gandea Doamna Cope ieri... - Hai, Bella, o trase Alice. - Stai, am scapat cheile de la Porsche. Mi le-ai dat mie deoarece tu nu ai buzunare la rochia asta, spuse Bella cautand preocupata pe jos. - Bine, raspunse Alice, te astept la masina. Grabeste-te! Bella dadu din cap si cauta mai departe din priviri cheile. Din pacate nu puteam sa-i spun ca sunt sub masina de langa ea, Chevroletul. La fel cum n-o puteam avertiza de plancarda uriasa care urma s-o zdrobeasca. O secunda mi-a luat sa realizez de ce unul din muncitori tipase, alunecand pe zapada de pe acoperis si scapand funia principala. O secunda mi-a luat sa realizez ca tabla aceea uriasa, cu proptelele de fier, urma sa zdrobeasca centrul Universului meu. Nu ea! Cuvintele imi fulgerara prin minte, parca strigandu-le altcineva.

Fara sa ma gandesc la expunere, fara sa ma gandesc la soare, am zburat prin aer pana la ea si am tras-o din umbra plancardei care cazu cu un sunet asurzitor exact la o secunda dupa ce nimeni nu mai era sub ea. Nu ma oprisem din alunecarea mea nici o secunda. O tinusem strans de mijloc, acoperit temporar de umbra propriului meu Volvo, impotriva razelor enervante de soare. Chipul Bellei inghetase in soc, ca al tuturor, la vederea masei imense de fier care ar fi trebuit s-o faca bucati. Iar al meu inghetase in acelasi soc, dar din total alte motive. Expunerea. Zburasem prin aer, probabil stralucind, si am tras-o de sub plancarda care cadea. Sunt mort, la propriu. Daca Aro va afla asta vreodata, iar daca Jane, Jasper sau Emmet aflau, eram la fel de mort. Cum am putut sa fac asa ceva? Eram in misiune de verificare daca tintele stiau daca sunt vampiri, iar eu imi expun natura, in loc sa le controversez parerea despre asta. Asta cu siguranta nu-mi usura dispozitia. Dar deodata, am fost ciudat de constient de trupul ei fragil si delicat, lipit de corpul meu de piatra... - Bella? Esti bine? am intrebat-o ingrijorat, fara sa dau atentie setei. Ea se trase incet deoparte. - Da, spuse ea automat, pe o voce ragusita. Din iadul meu de sete si de panica, si mai adaugati ura si furie, mi-a parut bine ca, macar, ea nu patise nimic. Un lucru bun in porcaria care o infaptuisem. - Cum... Ochii i se fixara pe mine, uluiti. - Cum ai ajuns la mine atat de repede? intreba ea. Am oftat imperceptibil. Scanasem gandurile celor prezenti, care isi spuneau ca stralucirea pe care o vazusera era sclipirea soarelui intr-un geam, iar prezenta mea si-o explicau spunand ca pur si simplu nu ma vazusera langa Bella. Perfect. Nu va fi greu s-o conving si pe ea. - Stateam aici, langa Volvo-ul meu. Probabil nu m-ai vazut, am spus increzator, stiind ca asa o voi deruta. - Ba nu. M-am incruntat. - Ba da, am raspuns senin. - Tot ce stiu este ca nu erai nicaieri pe langa mine, si ca ai venit din directia cladirii nr. 3, se incapatana ea. Observase, probabil, totul. Dar, te rog, fara amanuntul ca straluceam...

- Te-ai lovit la cap, am afirmat dand din cap. - Ba nu, repeta ea furioasa, in timp ce toata lumea tipa isteric: Bella, Edward, Bella, Edward, chemati 911!!! Ea ofta. Contrar oricarui adolescent, ura sa fie in centrul atentiei. - Nu m-ai vazut, dar eram pe aici pe-aproape, am insistat in timp ce toti traversau parcarea tipand, si am intrat in Volvo. - Cheile de la Porshe sunt sub Chevrolet, i-am spus inainte sa pornesc motorul. Zambitor, i-am facut cu mana in timp ce conduceam afara din parcare. Ea inca era in soc, uitandu-se furioasa dupa mine in timp ce toti o scuturau strigand. Iar in timp ce ploaia incepea sa cada posomorata pe tabla masinii, mi-am dat seama ca voi face la fel de multe greseli ca picaturile de ploaie daca voi mai sta mult pe langa Bella. Ea era un magnet de pericole, iar eu eram un pericol imens. Si desigur, tot ce s-a intamplat azi va fi aflat de Emmet, Jasper si Jane, deoarece Rosalie si Alice vor povesti cum am salvat-o eroic pe Bella. Ma simt groaznic de vinovat, ca aproape ne-am expus, si la fel de speriat, gandindu-ma la varianta in care Alec nu-mi sterge amintirea salvarii si Aro afla, iar eu ma voi transforma intr-un morman de cenusa... Cum de am facut asa ceva, eu, un Volturi? Eu insumi am incalcat legile pentru ea? m-am intrebat uimit si furios, inca odata. Ce putere are asupra mea. Desi constiinta urla ca ar trebui sa anunt pe cineva, desi tot ce este corect imi spunea ca trebuie sa plec inainte sa fie prea tarziu, am stiut ca nu aveam sa fac asta niciodata. Bella avea o atractie irezistibila. Am oftat din nou, stiind ce ma asteapta cand Emmet, Jasper si in special Jane vor ajunge acasa. Sunt un idiot...

Andru: Sper ca va place. Oricum, ce-i frumos de-acum incepe...:P:D Carlisle si Esme apar in curand. Si scuzati-mi greselile de scriere.