Hipnoza

HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ

masterand

NE PUTEM AJUTA ŞI SINGURI Asupra definirii hipnozei încă nu s-a ajuns la un acord, aceasta deoarece fenomenul este complex şi nu poate fi sistematizat astfel incât acest lucru să nu fie discutabil. O recentă sistematizare a teoriilor existente, consideră că se poate delimita intre hipnoza ca „stare modificată a conştiinţei” („state theory”) şi hipnoza ca „stare psihologică construită” (non-state theory). Definire şi delimitări conceptuale In această lucrare, noi vom considera hipnoza drept „stare modificată a conştiinţei”. Chertok defineşte acest concept în felul următor: „Stările modificate ale conştiinţei pot fi diferite în unele din mecanismele lor, dar ni se pare că ele au în comun faptul că un subiect aflat în una din aceste stări işi pierde totdeauna mai mult sau mai puţin identitatea în timpul transei.” Abordată din acest punct de vedere, hipnoza poate fi descrisă prin referirea la următoarele aspecte: •

scăderea funcţiei de planificare: persoana poate acţiona, dar de obicei, nu simte nevoia să o facă

•

redistribuirea atenţiei: atenţia persoanei hipnotizate este fixată, în primul rând, pe hipnotizator, iar stimulii exteriori capătă semnificaţia pe care le-o dă acesta din urmă.

•

reducerea capacităţii de orientare asupra realităţii şi acceptarea distorsiunilor: pe fondul reducerii facultăţilor discriminative, subiectul acceptă situaţii pe care, în mod normal, le-ar refuza (ex: se lasă convins că vârsta sa este alta)

•

creşterea sugestibilităţii: impactul pe care îl au sugestiile din timpul transei este mult mai mare comparativ cu starea de veghe.

•

accentuarea „comportamentului jucat”: se antrenează capacităţile de transpunere în rolurile corespunzătoara situaţiilor sugerate.

•

apariţia amneziei posthipnotice: amnezia estedeseori asociată cu fenomenul hipnotic şi poate fi intra- sau post-hipnotică.

•

trăirea hipnotică (aspectul experienţial): în timpul transei hipnotice se produc multe modificări, în general fiziologice, şi cel mai adesea, se face raportarea la starea de somn. Această trăire este dependentă de atitudinile subiectului faţă hipnoză, de terapeut, precum şi 1

HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ

masterand

de reprezentările legate de acest fenomen. La baza acestei accepţiuni a hipnozei, un rol central îl are sugestia. Aceasta ar putea fi definită drept o incitaţie susceptibilă să declanşeze reacţii spontane nemediate de instanţele reflexive. Individul confruntat cu această incitaţie venită din afară sau dinlăuntrul său trebuie să dispună totdeauna, în principiu, atât de posibilitatea de a se conforma, cât şi de aceea de a nu se conforma mesajului incitaţiei. El nu realizează decât rareori că dispune de cele două alternative. Pacientul se poate prezenta la terapie cu o gamă foarte largă de acuze, iar terapeutul trebuie să decidă încă de la prima intâlnire dacă poate oferi ajutor şi forma pe care o va lua acesta. Erickson credea că dificultăţile, inclusiv nevrozele şi psihozele, sunt cauzate de invăţarea greşită sau insuficientă sau datorită lipsei abilităţilor de a utiliza cunoştinţelor deja invăţate. Situaţia terapeutică oferă oportunitatea pentru noi invăţări şi utilizarea cunoştinţelor deja existente. Cunoştinţele sunt, în general, receptate mai uşor când pacientul se află în transă. în procesul fixării obiectivelor terapiei, psihoterapeutul trebuie să ţină cont de scopurile generale ale psihoterapiei: 1. identificarea valorilor specifice personalităţii unui client, valori ce reprezintă indici ai unicităţii; 2. acceptarea valorilor identificate ca valori ale sinelui. Hipnoterapia poate implica orice model de intervenţie terapeutică (de ex. comportamentală, psihodinamică, cognitivă, etc.). Este vital însă ca terapeutul să fie antrenat în lucrul cu clienţii. El trebuie să fie capabil să aplice terapia cu sau fără hipnoză. Alegerea tehnicii terapeutice depinde de : •

Problema clientului

•

Caracteristicile clientului : vârstă, inteligenţă, prezenţa sau nu a unor handicapuri

•

Orientarea terapeutică a terapeutului. În legatură cu aceasta M. Erickson ne-a învăţat că este important să nu fim prizonierii unei grile de lectură, în mod prealabil determinată. Dacă aderam prea mult la o teorie nu vom vedea decât prin acea teorie. Practica ne arată că trebuie să observăm tot ceea ce poate fi util schimbării.

•

Variabile situaţionale Delimitare conceptuală : auto-hipnoză şi self-hipnoză

Datorită amplorii pe care a cunoscut-o dezvoltarea hipnozei, au apărut mai multe accepţiuni ale termenului de auto-hipnoză. Aşadar există confuzie intre termenii auto-hipnoză şi selfhipnoză. Unii autori apreciază toate hipnozele ca fiind self-hipnoze. Alţii, consideră self-hipnoza 2

HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ

masterand

ca fiind o stare în care persoana se direcţionează sau pe care şi-o induce prin propria sa voinţă şi eforturi. Mai exact spus, persoana este atât subiect, cât şi operator, care, paradoxal, iţi induce o transă. Termenul de auto-hipnoză se referă la la o stare biologică, reflexivă. In practică, majoritatea persoanelor folosesc termenii de auto-hipnoză şi self-hipnoză cu acelaşi sens. Deoarece limba română nu permite, prin traducere, diferenţierea clară intre cele două concepte, noi vom folosi termenul de autohipnoză, deşi ni se pare mai potrivit cel de self-hipnoză. Autohipnoza este considerată, alături de relaxare, o metodă de autoterapie, autoreglare a stărilor psihice şi o modalitate de explorare creativă a eului, în care subiectul işi poate cunoaşte mai bine propriile probleme, le poate rezolva supunându-se propriilor autosugestii. Autohipnoza poate fi folosită în două mari direcţii: autohipnoza hipnotizatorului şi autohipnoza pe care şi-o induce clientul. Ne vom ocupa de ambele accepţiuni deoarece suntem convinşi de importanţa acestora. Pentru ca o persoană să poată realiza auto-hipnoza este necesar, în primă fază, ca un hipnoterapeut să-i inducă o stare de transă. După experimentarea tutoror stărilor trăite în această stare, persoana poate trece la etapa autoinducerii transei. Este necesară această succesiune deoarece capacitatea de disociere se imbunătăţeşte prin exerciţiu, iar această capacitate este absolut necesare în autoinducerea transei. Inainte ca persoana să inceapă să exerseze autohipnoza, terapeutul trebuie să-i facă acesteia următoarele precizări: -

Frecvent, tehnica aplicată acasă nu dă rezultate la fel de bune ca cea realizată impreună cu terapeutul; dacă subiectul este prevenit, el nu va mai fi dezamăgit.

-

Trebuie să i se atragă atenţia practicantului că nivelul de profunzime al autohipnozei este rareori identic cu cel al heterohipnozei, mai ales la început .

-

Subiectul trebuie să ştie că, atunci când realizează autohipnoza o mică parte a conştientului rămâne în stare de alertă, pentru a conduce procesul, în timp ce în heterohipnoză şi acea mică parte poate să se relaxeze.

-

Subiectul trebuie invăţat să utilizeze propoziţii simple, afirmative, să evite negaţiile şi să limiteze lucrul doar la una sau două probleme pe care le are de rezolvat în cursul unei singure şedinţe de autohipnoză.

3

HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ

masterand

AUTOHIPNOZA PE CARE ŞI-O INDUCE PACIENTUL Pentru a incuraja independenţa şi autonomia pacientului se recomandă tot mai mult practicarea autohipnozei. Inaintea inducerii transei unui subect se identifică credinţele acestuia despre hipnoză, se fac câteva exerciţii de imagerie mentală, după care se induce transa hipnotică. Toate aceste etape sunt dependente de scopurile generale ale psihoterapiei, precum şi de obiectivele stabilite în cadrul psihoterapiei. Pentru unii pacienţi, scopurile precise pot fi atinse mult mai uşor dacă acestea sunt clar ierarhizate sau dacă se stabilesc expectanţe adecvate. Astfel, în cursul intâlnirilor, i se poate cere pacientului să experimenteze o serie de imagini care au legătură cu scopurile sale specifice: eliberarea de tensiune, găsirea unei noi soluţii, intărirea sentimentelor pozitive, reducerea sentimentelor negative, indepărtarea unui simptom etc. In cadrul interacţiunii dintre terapeut şi pacient se creează un cadru propice hipnozei, în care ambii participanţi sunt inzestraţi cu puterea de a produce o modificare. Această interacţiune poate fi permisivă, non-directivă şi să stimuleze receptivitatea la nivel inconştient faţă de propria persoană sau poate fi structurată, directivă şi să stimuleze autoreceptivitatea pentru intărirea funcţionării ego-ului şi autocontrol. După ce subiectul (pacient sau student ce face o formare în hipnoterapie) a experimentat transa hipnotică poate trece la următoarea etapă: autoinducerea transei. Aceasta se realizează în lipsa terapeutului. In cadrul abordării ericksoniene, scopurile autohipnozei includeau: 1. pacientul devine propriul său terapeut,; 2. dezvoltarea increderii în capacitatea de a prelua controlul; 3. primirea de intăriri la sugestiile terapeutului. Cea mai eficientă metodă de programare a inconştientului se realizează în cadrul autohipnozei prin autosugestii de tip afirmativ, prin tehnica imaginaţiei dirijate (vizualizare) şi prin practicarea gândirii pozitive. Autosugestiile sunt afirmaţii prin care subiectul ăşi pune în gând cum doreşte el să fie sau ce doreşte să realizeze. Construirea autosugestiilor Pentru ca autosugestiile să fie eficiente, se impune indeplinirea anumitor condiţii: -

să se utilizeze doar afirmaţii cu conţinut pozitiv;

-

autosugestiile se combină cu tehnica vizualizării; 4

HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ

-

masterand

după ce am practicat un timp autohipnoza sau relaxarea, putem utiliza şi autosugestii în stare de veghe;

-

autosugestiile administrate în stare de relaxare trebuie să fie utilizate anticipat confruntării cu obstacolul.

Persoana care doreşte să practice autohipnoza trebuie să inveţe să-şi creeze propriile sugestii pentru a-şi rezolva problemele şi pentru a-şi atinge obiectivele propuse. Vizualizarea constă în vizualizarea situaţiei problematice ca fiind rezolvată şi are un caracter dirijat şi planificat. Pentru ca vizualizarea să aibă efectul dorit, trebuiesc respectate câteva reguli elementare: -

imaginile să aibă un conţinut pozitiv;

-

să se folosească imagini detaliate, vii;

-

imaginea să fie asociată cu autosugestia şi cu starea afectivă corespunzătoare;

-

să se lucreze cu această tehnică suficient de mult timp. Ariile de utilizare a auto-hipnozei Ariile de utilizare a auto-hipnozei pot varia, dar s-au identificat arii în care aceasta are

efecte dovedite: dezvoltarea abilităţilor, imbunătăţirea abilităţilor, relaxarea, atingerea obiectivelor, concentrarea atenţiei, stimularea creativităţii, a performanţelor sportive, capacităţile de a depăşi situaţiile de testare, cele de vorbit în public, anxietatea socială, fobiile, precum şi dezvoltarea personală. Un punct deosebit este reprezentat de fixarea şi atingerea obiectivelor persoanei. Autohipnoza va facilita atingerea obiectivelor stabilite de către pacient, iar limitele acestora sunt stabilite doar de imaginaţie. Sugestiile oferite de către hipnoterapeut clientului său sunt dependente de scopurile acestuia. în timpul transei hipnotice induse în timpul şedinţelor, se pot da următoarele sugestii: „Când vei dori să te relaxezi, când ai nevoie de acest lucru, te poţi relaxa doar stând în linişte. Respiră de câteva ori adânc, rar şi intră într-o stare confortabilă de autohipnoză care este la fel de relaxantă şi confortabilă ca şi starea pe care o trăieşti în prezent.” După mai multe sugestii, se poate oferi următoarea sugestie: „Devine din ce în ce mai uşor să te relaxezi şi să te simţi confortabil.”. Autohipnoza poate fi stăpânită prin practică: „Prin practică, arta relaxării devine din ce în ce mai uşoară, mai automată, un obicei, astfel incât, curând, nici nu va mai trebui să te gândeşti la asta.” 5

HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ

masterand

Caracteristicile autohipnozei Caracteristicile autohipnozei se regăsesc printre caracteristicile hipnozei, imageria este mult mai bogată. Subiectul experimentează o imagerie vivace şi experimentează faptul de conduce şi trăi simultan. Acesta este şi motivul pentru care atenţia devine flotantă, iar receptivitatea la stimuli derivă dintr-o a doua instanţă de discriminare. Ca orice demers demers structurat, ce se doreşte a fi fundamentat riguros, şi autohipnoza are unele indicaţii şi contraindicaţii. Indicaţiile utilizării autohipnozei sunt următoarele: 1. motivaţia pacientului este foarte importantă în autohipnoză pentru ca o problemă să poată fi rezolvată; 2. disponibilitatea terapeutului pentru a discuta cu pacientul ingrijorările acestuia sau diferite alte nelămuriri; terapeutul trebuie să-l sprijine pe pacient să recâştige controlul prin crearea unui mediu securizant, confortabil în care să fie discutate producţiile pacientului: 3. experienţa autohipnozei intăreşte sugestiile posthipnotice şi conduc la avansarea psihoterapiei; 4. hipnoza şi autohipnoza trebuie să aducă beneficii în vederea rezolvării problemei. Contraindicaţiile utilizării autohipnozei includ: 1. lipsa motivaţiei pacientului: implicit sau explicit, pacientul nu doreşte să utilizeze autohipnoza; 2. autohipnoza este folosită într-un mod negativ, în serviciul rezistenţei: în loc să intărească sugestiile pozitive şi să conducă la avansarea curei, va duce la reacţii negative; 3. hipnoza şi autohipnoza nu produc nici un avantaj terapeutic în tratamentul problemei clientului; 4. lipsa sugestibilităţii pacientului la sugestiile hipnotice şi autohipnotice: nu toţi oamenii sunt capabili să utilizeze autohipnoza într-o maniere autidirecţionată. Terapeutul va trebui să evaluze atât avantajele, cât şi dezavantajele utilizării autohipnozei cu pacienţii.

6

HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ

masterand

AUTOHIPNOZA PENTRU TERAPEUŢI Ceea ce l-a făcut pe Erickson un psihoterapeut atât de apreciat a fost o percepţie nedeformată asupra fiinţei umane şi aprecierea perfectă a ceea ce trebuia spus sau făcut pentru a obţine cele mai bune răspunsuri terapeutice şi hipnotice. Discipolii săi consideră că măiestria sa derivă din intrarea sa în stare de hipnoză în timpul terapiei. Acest lucru a fost recunoscut şi de către Erickson care folosea transele auto-induse pentru a-şi facilita munca. Fiind adeptul invăţării experimentale, când făcea formări în hipnoză, el nu numai le lectura studenţilor cursurile, ci îi şi hipnotiza. El făcea acest lucru din mai multe motive. în primul rând el afirma mereu că „experienţa este singurul invăţător”. De asemenea, experimentarea transei hipnotice este crucială în inţelegerea şi aprecierea procesului hipnotic. Terapeutul experimentează transa pentru a stabili cel mai bun contact cu pacientul şi pentru a ajunge la o inţelegere mult mai profundă cu propria persoană. „Nu putem invăţa să innotăm doar citind o carte; pentru acest lucru trebuie să intri intradevăr în apă şi să experimentezi. La fel, pentru a şti cât mai multe despre hipnoză, trebuie să experimentăm transa hipnotică pe propria persoană.” Erickson era conştient de faptul că fiind el insuşi într-o transă, acest lucru facilitează inducerea transei. Atunci când terapeutul se află în transă îi va fi mult mai uşor să „simtă” răspunsurile pe care le doreşte de la subiect şi işi va adapta tonul vocii, inflecţiunile şi va alege mult mai bine cuvintele sau momentele potrivite de intervenţie. In cursul unei psihoterapii poate apare intrebarea: dacă nu doreşti să induci o transă pacientului, atunci terapeutul işi mai induce starea de transă? Erickson dă următorul răspuns la această intrebare: terapeutul va intra oricum în transă pentru a-şi îmbunătăţi abilităţile de observator. Capacitatea de o observa şi înţelege detalii minimale prezentate de către pacienţi face deosebirea între un terapeut şi un maestru psihoterapeut. Autohipnoza îi poate oferi terapeutului şi nu numai, accesul la o existenţă mult mai bogată şi plină de sens. Din acest motiv, autohipnoza ar trebui să fie invăţată cât mai timpuriu în viaţă. Invăţând cum să intrăm în transă, învăţăm cum să ne relaxăm şi să experimentăm confortul de a şti că nu trebuie să facem ceva. Putem explora amintiri uitate, să reexaminăm experienţe din copilărie şi să ne eliberăm de grijile şi temerile cotidiene. Putem descoperi abilităţi şi capacităţi şi pe care altfel nu le-am putea recunoaşte şi să realizăm faptul că avem control asupra noastră şi asupra vieţii noastre; să reexaminăm probleme vechi pe care le putem vedea într-o nouă lumină 7

HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ

masterand

şi să identificăm noi modalităţi de a ne reliza dorinţele. Rolul autohipnozei este de necontestat în rezolvarea diferitelor probleme cu care se confruntă oamenii. Autohipnoza realizată înafara cabinetului este o tehnică care implică un nivel motivaţional crescut şi o bună stabilire a obiectivelor. Conştientizarea faptului că ne putem rezolva multe din probleme şi singuri reprezintă o parte însemnată a tratamentului.

Referinţe bibliografice: DAFINOIU, I. Hipnoza clinică, Iaşi, Ed. Erota, 2002 GHEORGHIU, V.A. Hipnoza- realitate şi ficţiune, Bucureşti, E.D.P., 1977 GHEORGHIU, V.A., CIOFU, I. Sugestie şi sugestibilitate, Bucureşti, Academiei., 1982 HOLDEVICI, I. Sugestiologie şi psihoterapie sugestivă, Ed. Victor, Bucureşti, 1995 SANDERS, S. Clinical Self-Hypnosos, The Power of Words and Images, New York, 1991 ZEIG, J., LANKTON, S. R. Developing Ericksonian Therapy. State of Art, New York, 1988

8