Ghid Consilier De Probatiune Republica Moldova 2004

Ghidul consilierului de probaţiune Această lucrare apare cu sprijinul financiar al Ambasadei Marii Britanii în Republica Moldova

Ambasada Marii Britanii în Republica Moldova

Chişinău, 2004

Autori: © 2004

dr. Xenofon Ulianovschi - Judecător, Judecătoria militară -

© 2004

Ion Golubţov -

Director, Departamentul de Executare a Hotărârilor Judiciare al Ministerului Justiţiei – Capitolul III §2, IV;

© 2004

Victor Zaharia -

Şeful Departamentului Probaţiune şi Reformă Instituţională, Institutul de Reforme Penale – Capitolul II, III §3;

© 2004

Vladimir Cojocaru -

Coordonator de Proiect, Institutul de Reforme Penale Capitolul III, §1;

Capitolul I, III §2

© 2004 Institutul de Reforme Penale Responsabil de ediţie: Vladimir Cojocaru -

Coordonator de Proiect, Institutul de Reforme Penale

Editat în Cadrul Direcţiei Editoriale a Institutului de Reforme Penale Redactor: Vlad Pohilă Machetare şi tehnoredactare: Cătălina Caranfil Ghidul consilierului de probaţiune / Xenofon Ulianovschi, Ion Golubţov, Vladimir Cojocaru, Victor Zaharia; resp. de ed.: Vladimir Cojocaru; Inst. de Reforme Penale (IRP). - Ch. : S. n., 2004 (Tipogr. Europres). - 172 p. Bibliogr. p. 172 ISBN 9975-9524-6-1 CZU 343.1 1 130 ex.

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

CUPRINS INTRODUCERE............................................................................. p.7 CAPITOLUL I NOŢIUNI GENERALE PRIVIND INSTITUŢIA PROBAŢIUNII §1. Delimitări conceptuale........................................................................p.8 §2. Apariţia şi evoluţia conceptului de Probaţiune.......................................p.9 §3. Instituţia probaţiunii în unele state .....................................................p.10 §4. Principiile probaţiunii ..................................................................p.13

CAPITOLUL II INSTITUŢIA PROBAŢIUNII ÎN REPUBLICA MOLDOVA. BAZA LEGALĂ DE FUNCŢIONARE A PROBAŢIUNII §1. Apariţia şi evoluţia conceptului de probaţiune în Republica Moldova ......p.15 §2. Elemente de probaţiune reglementate în legislaţia Republicii Moldova...p.18 §3. Reglementarea internaţională în domeniul probaţiunii .......................p.30

CAPITOLUL III FAZELE PROBAŢIUNII §1. Probaţiunea presentenţială.....................................................p.33 1.1 Noţiuni generale ..................................................................p.33 1.2 Referatul presentenţial de evaluare psiho-socială .........................p.33 1.2.1 Definiţie.........................................................................p.33 1.2.2 Solicitarea referatelor presentenţiale de evaluare psiho-socială...p.35 1.2.3 Structura referatului presentenţial de evaluare psiho-socială ..p.39 1.2.4 Reguli de întocmire a referatului presentenţial de evaluare psiho-socială...................................................................p.41 1.2.4.1. Fazele întocmirii referatului presentenţial de evaluare psiho-socială.........................................................p.41 3

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 1.3 Atitudini şi principii de lucru ...................................................p.42 1.3.1. Colectarea informaţiilor. Metode şi tehnici ...........................p.48 1.3.2 Etapele de culegere a informaţiilor .........................................p.48 1.3.3 Sursele de informaţie .......................................................p.49 1.3.3.1. Dosarul penal ..........................................................p.49 1.3.3.2. Interviul ...................................................................p.50 1.3.3.2.1. Fazele intervievării .............................................p.50 1.3.3.2.2. Tipuri de întrebări ..............................................p.54 1.3.3.2.3. Tehnici de ascultare activă ...................................p.56 1.4. Estimarea riscului de recidivă ...............................................p.59 1.4.1. Noţiuni generale ...........................................................p.59 1.4.2. Reguli de estimare a riscului de recidivă .........................p.60 1.4.3. Controlul riscului ..........................................................p.63 §2. Probaţiunea sentenţială ..........................................................p.69 2.1. În comunitate ......................................................................p.70 2.1.1. Noţiuni generale .............................................................p.70 2.1.2. Asistenţa şi consilierea psiho-socială...................................p.74 2.1.2.1. Programe de intervenţie în grup ....................................p.78 2.1.2.1.1. Principii de eficienţă a programelor de intervenţie........p.79 2.1.2.1.2. Factori de succes în derularea programelor de intervenţi..p.79 2.1.2.1.3. Avantajele şi dezavantajele lucrului în grup ................p.83 2.1.3. Supravegherea ..............................................................p.97 2.1.3.1. Procedura de supraveghere .........................................p.98 2.1.3.2. Planul de supraveghere ...........................................p.102 2.1.3.2.1. Reguli de întocmire a planului..............................p.106 2.1.3.2.2. Reguli de supraveghere ......................................p.106 2.1.3.3. Supravegherea executării obligaţiilor impuse condamnaţilor minori ...............................................p.112 2.1.3.4. Condiţii suplimentare, necesare în lucrul de supraveghere.p.113 4

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 2.2. În penitenciar.....................................................................p.116 2.2.1. Noţiuni generale...........................................................p.116 2.2.2. Planificarea executării pedepsei privative de libertate .............p.118 2.2.2.1. Procesul intervenţiei .................................................p.119 2.2.2.2. Probleme identificate în munca cu deţinuţii ...................p.120 2.2.2.3. Tipuri de intervenţie ................................................p.121 2.2.3. Programe necesare a fi desfăşurate cu deţinuţii ......................p.123 2.2.3.1. Programe de ocupare profesională..............................p.123 2.2.3.2. Programe pentru consumul de droguri .......................p.131 2.2.3.3. Programe împotriva consumului de alcool...................p.131 2.2.3.4.

Programe psihologice .............................................p.131

2.2.3.5. Programe de ajutor psihiatric ...................................p.132 2.2.3.6. Programe pentru exercitarea dreptului la libertate religioasă .p.132 2.2.4. Pregătirea pentru liberare .............................................p.132 §3. Probaţiunea postsentenţială ...................................................p.140 3.1. Referat de evaluare postsentenţial.........................................p.142

CAPITOLUL IV SERVICIUL DE PROBAŢIUNE ŞI CONSILIERUL DE PROBAŢIUNE §1. Statutul personalului Serviciului de Probaţiune ............................p.142 §2. Drepturile, obligaţiunile şi responsabilităţile Serviciului de Probaţiune .p.144 §3. Cooperarea Serviciului de Probaţiune cu organele de stat şi cu alte instituţii·p.152 §4. Supravegherea personalului...........................................................p.168

BIBLIOGRAFIE............................................................................p.171

5

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

6

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

INTRODUCERE „Timpul merge cu fiecare dintre noi în feluri diferite: în pas cu cineva, alergând în urma altora sau stând pe loc cu alţii.” William Shakespeare

Executarea pedepsei penale reprezintă desfăşurarea unui complex de activităţi cu şi pentru persoanele pentru care a fost pronunţată şi intrată în vigoare o sentinţă de condamnare, ca urmare a săvârşirii unor fapte antisociale de către acestea. Ştim că pedeapsa şi măsurile penale aplicate infractorilor au ca scop principal reeducarea persoanei şi reintegrarea socială a acestora, astfel că, în funcţie de gradul de realizare a acestor obiective, într-un final se urmăreşte stabilirea siguranţei sociale. Întru reflectarea suplimentară a importanţei desfăşurării calitative a activităţilor de reintegrare socială menţionăm cauza pentru care oamenii, încă din timpurile străvechi, s-au unit în comunităţi şi state, cauză susţinută de marii penalişti, a fost protejarea şi conservarea speciei umane împotriva forţelor exterioare cât şi evitarea pericolelor izvorâte din relaţiile interumane. Deducem astfel că un atribut primar al statului este stabilirea siguranţei sociale, care implicit se realizează prin tot sistemul de justiţie penală în general dar, în special prin parcurgerea ultimului segment al acestui proces, executarea calitativă a pedepselor sau măsurilor penale. Prin prezentul Ghid nu insistăm asupra unor modele standard rigide, ci dorim ca informaţia cuprinsă să constituie punctele cardinale ce ordonează procesul de lucru cu condamnaţii, fie că-şi execută pedeapsa în penitenciar, fie în comunitate. Aceasta ar însemna că succesul activităţilor desfăşurate de către specialiştii implicaţi în acest proces va depinde nemijlocit de calităţile particulare ale fiecărui consilier, de capacitatea acestuia de a implica toate instituţiile în soluţionarea problemelor condamnaţilor. Informaţia cuprinsă constituie o îmbinare între teorie şi practică, necesară a fi studiată în ansamblu, aceasta fiind necesar din cauza complexităţii sistemului de activităţi de probaţiune necesar a fi desfăşurat. Prezentul Ghid se adresează consilierilor de probaţiune, în special specialiştilor ce desfăşoară activităţi orientate spre reeducarea şi reintegrarea socială a persoanelor, indiferent de specialitatea acestora şi a membrilor comunităţii în general, pentru a înţelege scopul şi esenţa probaţiunii, astfel că, atunci când consilierul de probaţiune va solicita concursul acestora pentru soluţionarea problemelor psihosociale ale unui subiect al comunităţii, aceştia să răspundă pozitiv la apel.

7

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

CAPITOLUL I NOŢIUNI GENERALE PRIVIND INSTITUŢIA PROBAŢIUNII §1. Delimitări conceptuale Reacţia socială la infracţionalitate de-a lungul timpului a cunoscut câteva forme de manifestare, care s-au conturat ca modele distincte: represiv, preventiv şi curativ. Toate aceste modele, combinate, astăzi au contribuit la formarea unor tendinţe noi ale reacţiei sociale. Conform doctrinelor criminologice, o manifestare nouă a reacţiei sociale o reprezintă tendinţa moderată. Această nouă orientare abordează problematica prevenirii şi combaterii criminalităţii într-o manieră structurală, sistematică, pornind de la premisa că reducerea diferenţelor sociale, economice şi culturale dintre indivizi este de natură să contribuie la o mai mare implicare a cetăţenilor la soluţionarea problemelor comunităţii din care fac parte. O instituţie relativ nouă care propagă ideea tendinţei moderate o reprezintă Probaţiunea. Din punct de vedere etimologic, termenul probaţiune provine din latinescul “probatio” - perioadă de încercare. Acei condamnaţi care au demonstrat de-a lungul perioadei stabilite dorinţa de a se schimba, prin îndeplinirea condiţiilor impuse, sunt iertaţi şi eliberaţi. În unele state probaţiunea apare ca o sancţiune, ceea ce face ca aria şi sfera de aplicare a activităţilor sale să fie limitate, astfel încât în noua abordare a penalizării infractorilor probaţiunea este definită ca o modalitate de intervenţie prin activităţi cu fundament socio-pedagogic, caracterizate printr-o combinaţie între asistenţă şi consiliere psiho-socială şi supraveghere. Ea este aplicată delincvenţilor selecţionaţi în funcţie de personalitatea lor criminologică, scopul principal fiind acela de a oferi subiectului posibilitatea de a-şi modifica atitudinea faţă de viaţa în societate şi de a se reintegra în mediul social, la libera sa dorinţă şi fără riscul de a încălca din nou norma penală.

8

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Probaţiunea este una din instituţiile de justiţie penală care dispune de strategii de intervenţie în toate etapele procesului de justiţie penală. În planul serviciilor, probaţiunea înglobează activităţi menite: • să sporească eficienţa sistemului de justiţie penală, în măsura în care acesta promovează drepturile omului; • să mărească importanţa conceptului de individualizare şi să promoveze comportamentul adecvat al persoanelor care comit acţiuni ce contravin normelor penale. În funcţie de etapa în care se află procesul de justiţie, avem probaţiune: • presentenţială; • sentenţială; • postsentenţială. Activităţile acestora le vom examina mai detaliat în capitolele următoare. Un argument în plus pentru reflectarea reală a complexităţii şi importanţei instituţiei probaţiunii îl constituie enunţarea procesului de implementare a probaţiunii, care este un proces de durată. Aceasta presupune instruirea şi dezvoltarea aptitudinilor necesare ale personalului implicat, de asemenea, este nevoie de timp şi pentru elaborarea noilor practici de implementare şi nu în ultimul rând - de timp pentru a trage concluzii din experienţa acumulată – iar aceasta până când se vor obţine rezultate care dovedesc eficienţa probaţiunii. Astfel, prin probaţiune se înţelege organizarea şi executarea supravegherii infractorului, a persoanei învinuite sau condamnate, monitorizarea executării pedepsei non-privative şi privative de libertate, inclusiv a obligaţiilor şi restricţiilor stabilite, de asemenea, acordarea de asistenţă individuală infractorilor şi orientarea acestora spre un mod de viaţă corect, pentru a întruni condiţiile stabilite de instanţa de judecată, prin urmare, pentru a remedia relaţiile legale şi sociale care au fost afectate. §2. Apariţia şi evoluţia conceptului de Probaţiune Originile probaţiunii se găsesc în cadrul sistemului de drept anglo-saxon, în Legea Justiţiei de Pace din anul 1361, care pentru prima dată în istorie a reglementat instituţia suspendării pronunţării hotărârii de condamnare. Este evident că probaţiunea a fost rezultatul unei succesiuni de fenomene prin care s-a manifestat dorinţa de umanizare a justiţiei, precum şi spiritul novator şi avangardist al unor judecători care, în cadrul sistemului common-law, dispuneau de o autoritate absolută. 9

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Alte informaţii concrete cu privire la originile probaţiunii se întâlnesc în sec. al XIX-lea, atunci când misionarii care activau pe lângă tribunalele poliţiei (1876) i-au convins pe judecători să le încredinţeze spre îndreptare anumiţi delincvenţi, în special pe aceea care aveau probleme cu consumul de alcool. Conform opiniei misionarilor, consumul de alcool reprezenta principala cauză a delincvenţei, interdicţia consumului de alcool fiind, de altfel, principala obligaţie stabilită în sarcina condamnaţilor. Probaţiunea este o rezultantă firească a evoluţiei societăţii omeneşti în domeniul sancţionării celor care, sub diferite forme, încalcă regulile de comportament unanim acceptate. Practic, probaţiunea a reprezentat punctul de trecere la un stadiu superior în domeniul sancţionării, nu prin înlăturarea vechiului sistem bazat exclusiv pe principiul izolării infractorului faţă de comunitate, ci prin constituirea unui sistem alternativ, bazat pe principiul menţinerii şi sancţionării infractorului în comunitate, consilierea acestuia în vederea adaptării şi bunei integrări în societate. Dintr-o altă perspectivă se poate afirma că probaţiunea a reprezentat elementul de legătură dintre pedepsele neprivative de libertate (amenda) şi cele privative (închisoarea). Astfel, dacă o societate, într-o anumită perioadă de dezvoltare, cu un grad anumit de apreciere a condiţiilor fundamentale ale vieţii sociale şi cu o anumită ierarhie a valorilor sociale a stabilit modul de sancţionare a faptelor care aduc atingere ordinii sociale, nu de puţine ori realitatea a demonstrat că este foarte greu să ajungi la perfecţiune în stabilirea unei corelaţii între atingerea adusă valorilor sociale şi sancţiunea ce trebuie aplicată. Probaţiunea îşi găseşte aplicabilitatea şi în cazul sancţionării cu închisoarea, durata executării sancţiunii în regim privativ de libertate putând fi redusă concomitent cu aplicarea probaţiunii pe durata ce ar mai fi rămas de executat din pedeapsă.

§3. Instituţia Probaţiunii în unele state Daca la început în Anglia sistemul probaţiunii a funcţionat în mod empiric, ulterior, în anul 1878, acesta a fost instituţionalizat prin lege (First Offenders Act) în care se prevedea că, pe durata termenului de probă, în care pronunţarea sentinţei este suspendată, inculpatul este obligat la o anumită conduită şi pus sub supravegherea unor persoane de încredere care aveau datoria de a-l informa pe judecător cu privire la comportamentul acestuia. Un pas important în dezvoltarea probaţiunii în această ţară l-a constituit apariţia în anul 1907 a Legii probaţiunii infractorilor (Probation of Offenders Act), care a statuat dreptul judecătorilor de a angaja o serie de persoane pentru a supraveghea, a asista şi a se împrieteni cu infractorii plasaţi sub supravegherea lor. Acest act normativ stabilea, de asemenea, şi condiţiile pe care trebuia să le îndeplinească supraveghetorul, 10

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE act care mai constituie, cu toate amendamentele făcute, baza legală pentru angajarea ofiţerilor de probaţiune, în special în Republica Irlanda. Anul 1948 a reprezentat un moment de răscruce în istoria serviciilor de probaţiune din Anglia şi Ţara Galilor, prin apariţia Legii justiţiei penale (Criminal Justice Act), lege ce a stabilit cadrul operaţional al serviciilor şi care este în vigoare şi în prezent în cele două regiuni istorice ale Marii Britanii. În Anglia şi Ţara Galilor serviciile de probaţiune sunt plasate sub tutela Home Office-ului (Ministerul de Interne), în timp ce administrarea fondurilor şi monitorizarea la nivel naţional sunt realizate de către Inspectoratul de Probaţiune al Maiestăţii Sale (Her Majesty’s Inspectorate of Probation). La nivel teritorial, serviciul de probaţiune din Anglia şi Ţara Galilor este organizat în 56 de regiuni care, în general, se suprapun cu regiunile stabilite prin organizarea administrativă, excepţie făcând Londra, care este împărţită în şase regiuni de probaţiune, precum şi regiunile North Wales şi Northumbrie, ce sunt acoperite de o singură regiune de probaţiune. Fiecare serviciu de probaţiune se află în subordinea unui Comitet de Probaţiune - Probation Committee - care este alcătuit din magistraţi şi cel puţin un judecător de la Tribunalul Regal - Crown Court, în cadrul acestuia fiind, de asemenea, cooptaţi, pe baza unor criterii stricte, membrii marcanţi ai comunităţii locale, precum şi specialişti în domeniul muncii sociale. Serviciile regionale de probaţiune sunt conduse de un şef de serviciu – Chief Probation Officer, direct răspunzător de funcţionarea serviciului în faţa Comitetului, fiind ajutat în regiunile mari de un adjunct – Deputy Chief Officer. În Statele Unite ale Americii, apariţia probaţiunii a fost determinată de profundele modificări care au avut loc, la sfârşitul secolului al XIX-lea, în cadrul justiţiei britanice, dreptul englez având în acea perioadă o puternică influenţă asupra celui american. În anul 1878, statul Massachusetts a fost primul stat nord-american care a adoptat o lege în domeniul probaţiunii, care prevedea, printre altele, dreptul primarului de a angaja primul ofiţer de probaţiune. Ulterior, până în anul 1900, alte câteva state au adoptat legi privind probaţiunea, deşi au existat şi numeroase alte state care aplicau această instituţie, prin similitudine, fără a avea o lege în acest sens, în aceeaşi perioadă producânduse şi ample reforme ale sistemului penitenciar, ca urmare fiind constituite o serie de asociaţii în domeniu. În anul 1938 a fost adoptată Legea federală privind delincvenţa juvenilă, prin care probaţiunea poate fi aplicată atât infractorilor minori, cât şi adulţilor. 11

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Probaţiunea a apărut şi s-a dezvoltat în mod similar şi în alte state ale Commonlawului, cum ar fi: Australia, Noua Zeelandă, Canada, Africa de Sud etc. În Olanda, în anul 1823 a fost înfiinţată, pe baza unei iniţiative nonguvernamentale, Societatea Olandeză pentru Ameliorarea Morală a Deţinuţilor, care avea ca principal obiectiv asistenţa persoanelor care au comis infracţiuni. Activând aproximativ un secol şi jumătate, această societate este socotită de majoritatea specialiştilor ca temelie a actualului Serviciu de probaţiune olandez. La începutul secolului al XX-lea, pe lângă alte activităţi înregistrate de societatea olandeză, în domeniul social evidenţiindu-se îndeosebi o serie de organizaţii şi asociaţii de factură religioasă, au avut loc şi acţiuni specifice probaţiunii. Printre cele mai reprezentative asociaţii putem menţiona Clinica Olandeză pentru dezalcoolizare, înfiinţată în anul 1909, Organizaţia Catolică de Probaţiune, fondată în anul 1916, precum şi Organizaţia Protestantă de Probaţiune, fondată în anul 1928. Încă din anul 1948, devenind conştient de utilitatea probaţiunii în prevenirea şi reducerea criminalităţii, guvernul olandez a creat cadrul legislativ necesar pentru instituţionalizarea acestei activităţi. Totuşi, abia în anul 1976, ia fiinţă, la nivel naţional, Asociaţia Generală pentru Probaţiune şi Asistenţă Post-penală prin unificarea Societăţii Olandeze pentru Ameliorarea Morală a Deţinuţilor, a Organizaţiei Catolice de Probaţiune, a Organizaţiei Protestante de Probaţiune şi a Asociaţiei Mijers, o asociaţie ce se ocupă exclusiv de infractorii cu tulburări psihice. În Olanda, Serviciul de Probaţiune are în prezent un caracter mixt, aproximativ 90% din ofiţerii de probaţiune fiind angajaţi ai unor instituţii private, a căror activitate este subvenţionată şi controlată de către statul olandez. Organizaţiile de probaţiune şi asistenţă post-penală se implică în toate fazele procesului penal, începând cu momentul instrumentării cauzei, al judecării şi condamnării, precum şi după executarea pedepsei. Principalele obiective ale Serviciului olandez de Probaţiune sunt promovarea integrării şi reintegrării în societate a celor care au fost condamnaţi conform legii penale. În Danemarca, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe fondul schimbării mentalităţilor cu privire la scopul pedepsei, care nu mai era privită ca un scop în sine, se acorda o mai mare atenţie efectelor sale, respectiv reintegrarea socială a infractorilor. Aceasta, evident, se datora tot existenţei a numeroase asociaţii şi organizaţii care se ocupau de asistenţa persoanelor liberate din penitenciare. În anul 1951 a avut loc comasarea, a tuturor organizaţiilor de ajutorare a foştilor deţinuţi într-o organizaţie privată, de nivel naţional, Organizaţia Daneză de binefacere, care era finanţată parţial din fonduri publice, aflându-se într-o cooperare permanentă cu Administraţia închisorilor. 12

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Aceleaşi idei novatoare de umanizare a justiţiei care au cuprins întreaga Europă la sfârşitul secolului al XIX-lea s-au manifestat şi în cadrul societăţilor belgiene şi franceze. Astfel, în Belgia, prin Legea Le Jenue din anul 1888, a fost introdusă în dreptul penal instituţia suspendării condiţionate a executării pedepsei. Ea avea aplicabilitate asupra delincvenţilor primari, condamnaţi la pedepse de scurtă durată, cu scopul de a evita contactul cu mediul carceral, precum şi stimularea acestora de a-şi modifica comportamentul. Aceeaşi instituţie a fost introdusă şi în Franţa, în anul 1891, prin Legea Berenger, astfel creându-se premisele pentru apariţia probaţiunii moderne franceze. Ulterior, în anul 1951 s-a efectuat o serie de experimente la nivelul câtorva tribunale corecţionale, pentru ca în anul 1957, prin modificarea Codului penal şi de procedura penală francez, să fie introdusă instituţia suspendării sentinţei cu supunere la probă. Totodată, au fost înfiinţate comitetele de probaţiune şi asistenţă pentru liberaţi, care au funcţionat până în anul 1999, când au fost unite cu serviciile socio-educative din penitenciare. Dacă, iniţial, în domeniul executării pedepselor în comunitate acestea aveau doar sarcina de a controla modul de îndeplinire a obligaţiilor impuse, de-a lungul timpului atât organizarea, cât şi atribuţiile acestor comitete au fost adaptate permanent la noile realităţi şi cerinţe de înfăptuire a justiţiei penale. În Franţa, sistemul de probaţiune a fost introdus în legislaţie din 31.12.1957 care instituia suspendarea sentinţei cu supunere la probă şi înfiinţa Comitetele de Probaţiune şi Asistenţă pentru Liberaţi (CPAL). Aceste comitete se aflau sub tutela Administraţiei Penitenciare, structură distinctă în cadrul Ministerului Justiţii. Prin Decretul nr. 276 din 13 aprilie 1999, modificare a Codului de procedură penală francez şi înfiinţarea Serviciilor Penitenciare de Inserţie şi Probaţiune s-a realizat reforma sistemului execuţional prin unificarea, la nivel departamental, a celor două categorii de servicii într-o unitate administrativă unică. În prezent, instituţia probaţiunii este reglementată de legislaţia majorităţii absolute a ţărilor din Europa, America de Nord şi cea de Sud, Australia etc. §4. Principiile probaţiunii – Principiul intervenţiei oportune – pentru a se asigura o reacţie eficace la infracţionalitate şi pentru a se obţine succes în intervenţia cu infractorul, consilierul de probaţiune trebuie să aibă acces la infractori în toate fazele procesului penal; – Principiul normalizării – condiţiile asigurate infractorilor trebuie să corespundă condiţiilor asigurate persoanelor aflate în afara sistemului de justiţie penală; 13

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE – Principiul ajutorului imediat - se caută să se asigure ca ofiţerul de probaţiune să ia în primire cazul cât mai repede posibil de regulă până la 5 zile de la momentul primirii sentinţei de condamnare pentru punerea în executare; – Principiul apropierii - se urmăreşte ca distanţa dintre client şi consilierul de probaţiune să fie cât mai mică, atât geografic cât şi psihologic, acest principiu se aplică şi în legătură cu distanţa dintre delincvent şi familia acestuia; – Principiul continuităţii - are ca scop minimizarea întreruperii contactului cu comunitatea pe durata executării pedepsei; – Principiul coordonării - subliniază necesitatea intensificării colaborării dintre diferite instituţii şi birouri atât la nivel naţional, cât şi local; – Principiul minimei intervenţii – nu trebuie utilizată mai multă forţă şi constrângere decât este necesar.

14

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

CAPITOLUL II INSTITUŢIA PROBAŢIUNII ÎN REPUBLICA MOLDOVA. BAZA LEGALĂ DE FUNCŢIONARE A PROBAŢIUNII §1. Apariţia şi evoluţia conceptului de probaţiune în Republica Moldova În anul 2001, în cadrul Institutului de Reforme Penale a fost instituit un grup de lucru în domeniul alternativelor la detenţie. Ca oportune de a fi implementate în Republica Moldova au fost identificate: probaţiunea, medierea şi munca în beneficiul comunităţii. Iniţial probaţiunea era examinată în contextual general al alternativelor, însă pe măsura promovării activităţilor, aceasta obţinea un caracter tot mai distinct. În iunie 2003, la solicitarea Institutului de Reforme Penale a fost format un grup de experţi internaţionali în vederea desfăşurării unei Misiuni de Evaluare a Necesităţilor (MEN), cu următoarele obiective: evaluarea tuturor aspectelor privind implementarea măsurilor de resocializare şi reintegrare a infractorilor din Moldova (Probaţiune), inclusiv toate măsurile care există la momentul actual, cadrul juridic, aspecte legate de infrastructură, obstacole, nivelul de profesionalism al personalului, atitudinea societăţii şi impactul măsurilor de resocializare şi reintegrare. În special, MEN a fost în căutarea răspunsurilor la următoarele întrebări cheie: Este probaţiunea o instituţie ce poate fi implementată în Moldova şi se doreşte implementarea acesteia? Care este modalitatea de elaborare şi implementare a probaţiunii? Moldova?

Care dintre strategii este viabilă pentru dezvoltarea probaţiunii în

În cadrul misiunii au participat doi experţi internaţionali din Marea Britanie, doi din România şi doi experţi din Moldova: dl Kevin Haines, coordonatorul Proiectilului DFID ‘Probaţiunea în România’; dna Carol Mansell, consultant de dezvoltare a politicilor la proiectul ‘Probaţiunea în România’; dl Mihai Popescu, directorul regional al Prison Reform International; dna Aurelia Willie, director, Directia de Reintegrare Sociala si Supraveghere; dl Ion Golubţov, director, Departamentul de Executare a Deciziilor Judiciare; prof. judecător Xenofon Ulianovschi. 15

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Ţinând cont de recomandările din raportul misiunii de evaluare, în luna august 2003 a fost instituit Grupul de lucru în domeniul probaţiunii. Menirea acestuia era de a elabora cadrul normativ în domeniul probaţiunii, fiind şi un grup de consultanţă şi referinţă. În componenţa grupului de lucru au fost incluşi: 1. Ion Morei – secretar al Consiliului Suprem de Securitate, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova; Moldova;

2. Ion Dron – Vice-Ministru al Justiţiei, Ministerul Justiţiei al Republicii

3. Veaceslav Mîrza – şeful secţiei Promulgare din cadru Serviciului acte ale Preşedintelui Republicii Moldova; 4. Xenofon Ulianovschi – judecător, Judecătoria Militară. Membrii naţionali ai Grupului de lucru erau asistaţi de către 4 experţi internaţionali: 2 din Marea Britanie şi 2 din România. Grupul naţional de lucru a elaborat Legea cu privire la probaţiune. Unii dintre experţi precum Ion Dron, Veaceslav Mîrza, participau şi la elaborarea proiectului Codului de Executare, ceea ce a făcut mai eficientă activitatea de elaborare a unui concept unic în ceea ce priveşte reforma penală în Moldova. La 23 octombrie 2003 a fost desfăşurată o conferinţă internaţională cu genericul „Implementarea probaţiunii în Republica Moldova: realităţi şi perspective”. Modul de desfăşurare a conferinţei a fost stabilit de către grupul de lucru în domeniul probaţiunii (coordonarea agendei, listei de participanţi, experţilor invitaţi). Scopul acestei conferinţe a fost familiarizarea factorilor de decizie cu conceptul probaţiunii, în vederea obţinerii susţinerii în procesul de implementare a probaţiunii. În cadrul conferinţei au fost discutate următoarele subiecte: locul şi rolul instituţiei probaţiunii în sistemul de justiţie penală; modelul britanic de implementare a probaţiunii, tendinţe mondiale în sistemele de probaţiune, modelul român de probaţiune, constatarea situaţiei în domeniul probaţiunii în Republica Moldova (în baza raportului Misiunii de Evaluare în domeniul probaţiunii din 16-19 iunie 2003), modalitatea de creare a sistemului de probaţiune în Republica Moldova. Participanţii la conferinţă s-au expus cert asupra necesităţii implementării probaţiunii, de asemenea au formulat propuneri constructive referitor la planul nemijlocit de activităţi în acest sens. Aceste propuneri au fost puse în discuţie în cadrul atelierului de lucru din 24 octombrie 2003. Conferinţa internaţională a avut menirea de a acorda „lumină verde” din partea factorilor de decizie în implementarea probaţiunii (Un răspuns la întrebarea trebuie sau nu trebuie de implementat probaţiunea în Republica Moldova). 16

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Atelierul de lucru a urmărit scopul de a găsi răspuns la întrebarea „Cum trebuie de implementat probaţiunea în Republica Moldova?”. Subiectele de discuţie au vizat: contextul, avantajele, riscurile, structurile, modelul de probaţiune pentru adulţi, modelul de probaţiune pentru minori, etapa I de implementare, etapele următoare şi fiind trasat un plan de activităţi. Dintre cele mai importante concluzii ale atelierului de lucru: •

implementarea probaţiunii conform politicii paşilor mici;

•

baza implementării probaţiunii – parteneriatul între ONG şi/sau instituţii de stat;

•

mediatizarea permanentă a rezultatelor implementării probaţiunii;

•

stabilirea modului flexibil al prezentării Raportului de Evaluare către Judecători de către consilierii de probaţiune;

•

stabilirea unor relaţii de încredere între consilierii de probaţiune şi judecători;

•

instruirea personalului Departamentului de Executare a Deciziilor Judiciare şi Departamentului Instituţii Penitenciare;

•

instruirea judecătorilor;

•

perfecţionarea legislaţiei existente şi crearea unui nou cadru legal în domeniul probaţiunii în general, precum şi crearea unui cadru legal special pentru probaţiunea minorilor delincvenţi;

•

elaborarea proiectului de lege privind Probaţiunea;

•

specializarea judecătorilor pentru cauzele cu infractori minori.

În paralel, au fost desfăşurate unele activităţi ce ţin de probaţiunea penitenciară. La ora actuală, Legea cu privire la probaţiune este definitivată şi reprezintă o detaliere a reglementărilor cuprinse în Codul de Executare. Au fost stabilite procedura şi modalitatea de întocmire a referatelor de probaţiune presentenţială în privinţa minorilor şi au fost întocmite primele referate de probaţiune presentenţială. Se lucrează la extinderea sectoarelor de pilotare şi în vederea aplicării practice a prevederilor cu referire la probaţiunea sentenţială şi penitenciară.

17

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

§2. Elemente de probaţiune reglementate în Moldova

legislaţia Republicii

La data de 12 iunie 2003 au intrat în vigoare în Republica Moldova dispoziţiile noului Cod penal şi ale noului Cod de procedură penală, care se remarcă printr-o reglementare extrem de flexibilă a alternativelor la detenţie, încă din faza de urmărire penală, precum şi prin crearea unui sistem sancţionator preponderent educativ pentru minori. Noi instituţii, precum medierea şi împăcarea în cauzele penale (art. 109 Cod penal), schema de reparaţii şi compensaţii acordate victimelor pentru daunele materiale suferite prin săvârşirea infracţiunii şi munca neremunerată în folosul comunităţii, reprezintă doar câteva exemple în acest sens. Aceste noi prevederi se grefează pe necesitatea transpunerii dreptului comunitar în legislaţia naţională, pe de o parte, iar pe de altă parte politica penală a statului este orientată spre crearea unor alternative reale la pedeapsa închisorii, în vederea evitării costurilor şi consecinţelor negative ale încarcerării excesive. Legislaţia naţională nu reglementează detaliat instituţia probaţiunii (mai ales cadrul ei instituţional), însă cadrul legal, care dă posibilitate de a aplica probaţiunea în cauzele penale, este adoptat. Analizând Codul penal şi Codul de procedură penală, apreciem că înfiinţarea instituţiei probaţiunii în cadrul sistemului justiţiei penale din Republica Moldova este posibilă şi se poate grefa pe prevederi legale. Probaţiunea poate fi aplicată în cazurile liberării de răspunderea penală prevăzute în capitolul VI Cod penal: Articolul 54. Liberarea de răspundere penală a minorilor Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. Persoanelor liberate de răspundere penală, în conformitate cu alin.(1), li se pot aplica măsurile de constrângere cu caracter educativ, prevăzute la art.104 Cod penal. Articolul 55. Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă Persoana care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere administrativă de către instanţa de judecată dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale. 18

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

activă

Articolul 57. Liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa

Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea, după săvârşirea infracţiunii, s-a autodenunţat de bună voie, a contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit de infracţiune. Articolul 59. Liberarea condiţionată de răspundere penală În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, care îşi recunoaşte vinovăţia şi nu prezintă pericol social, urmărirea penală poate fi suspendată condiţionat, cu liberarea ulterioară de răspundere penală în conformitate cu procedura penală, dacă corectarea acestei persoane este posibilă fără aplicarea unei pedepse penale. Probaţiunea poate fi aplicată, de asemenea, şi în cazurile liberării de pedeapsa penală prevăzute în capitolul IX Cod penal, cum ar fi, de exemplu: pedepsei

Articolul 90. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării

Dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă sau la stabilirea pedepsei de trimitere într-o unitate militară disciplinară, instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând obligator în hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă. În acest caz, instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în termenul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârşi o nouă infracţiune şi, prin comportare exemplară şi muncă cinstită, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat. Controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor – comandamentul militar respectiv. Termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de la 1 an la 5 ani. În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-au cauzat daune, instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu condiţia că daunele au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. Condiţia reparării integrale a daunei nu este obligatorie în cazul condamnării minorilor sau a femeilor care au copii în vârstă de până la 8 ani. Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat: 19

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE competent;

a)

să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului

b)

să nu frecventeze anumite locuri;

c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală venerică; d)

să acorde o susţinere materială familiei victimei;

e)

să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă;

În decursul termenului de probă, instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiile stabilite anterior condamnatului ori adăuga altele noi. Dacă, după expirarea a cel puţin jumătate din termenul de probă, condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară, instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în decursul termenului de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau ordinea publică, fiind supus răspunderii administrative, instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa pedeapsa stabilită prin hotărârea instanţei de judecată. Articolul 91. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen: Persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare, cu trimitere într-o unitate militară disciplinară sau arest şi care au reparat integral daunele cauzate de infracţiunea pentru care sînt condamnate li se poate aplica liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei. Totodată, persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, şi de pedeapsa complementară. Aplicând liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată îl poate obliga pe condamnat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) Cod penal (indicate mai sus), în termenul de pedeapsă rămas neexecutat. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică condamnaţilor de către instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei, în baza propunerii organului care exercită controlul asupra executării pedepsei. Controlul asupra comportării celor liberaţi condiţionat de 20

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE pedeapsă înainte de termen îl exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor – comandamentul militar respectiv. Dacă, în termenul de pedeapsă rămas neexecutat: a) condamnatul încalcă ordinea publică, pentru care fapt i-a fost aplicată o sancţiune administrativă, sau se eschivează cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată, la propunerea organului indicat la alin.(7), poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat. Articolul 92. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, instanţa de judecată, ţinând cont de comportarea lor în timpul executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. Totodată, persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, de la pedeapsa complementară. Articolul 93. Liberarea de pedeapsă a minorilor Minorii condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave pot fi liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se va constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ, prevăzute la art.104. Articolul 94. Liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei Persoana care a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de pedeapsă dacă se va constata că, la data judecării cauzei, datorită schimbării situaţiei, fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil şi, în virtutea comportării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii, persoana respectivă poate fi corectată fără executarea pedepsei. Articolul 96. Amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de până la 8 ani Femeilor condamnate gravide şi celor care au copii în vârstă de până la 8 ani, cu excepţia celor condamnate la închisoare pe un termen mai mare de 5 ani pentru infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de grave împotriva persoanei, instanţa de judecată le poate amâna executarea pedepsei până la atingerea de către copil a vârstei de 8 ani. În cazul în care vreuna din persoanele condamnate, menţionate la alin.(1), a renunţat la copil sau continuă să se eschiveze de la educarea lui după avertismentul făcut de organul care exercită controlul asupra comportamentului 21

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE condamnatei faţă de care executarea pedepsei a fost amânată, instanţa de judecată, la propunerea organului nominalizat, poate să anuleze amânarea executării pedepsei şi să trimită condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit în hotărârea judecătorească. La atingerea de către copil a vârstei de 8 ani, instanţa de judecată: a) liberează condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei; b) înlocuieşte partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă; c) trimite condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a pedepsei. Drept bază procesuală a funcţionării instituţiei probaţiunii sunt prevederile Codului de Procedură Penală Articolul 87. Specialistul, persoană participantă la procesul penal Specialistul este persoana chemată pentru a participa la efectuarea unei acţiuni procesuale în cazurile prevăzute de prezentul cod, care nu este interesată în rezultatele procesului penal. Cererea organului de urmărire penală sau a instanţei cu privire la chemarea specialistului este obligatorie pentru conducătorul întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei în care activează specialistul. Specialistul trebuie sa posede suficiente cunoştinţe şi deprinderi speciale pentru acordarea ajutorului necesar organului de urmărire penală sau instanţei. Opinia expusă de specialist nu substituie concluzia expertului. Specialistul nu poate fi numit sau în alt mod implicat în procesul penal ca specialist în probleme juridice. Înainte de începerea acţiunii procesuale la care participă specialistul, organul de urmărire penală sau instanţa stabileşte identitatea şi competenta specialistului, domiciliul lui, precum şi în ce relaţii se află el cu persoanele care participă la acţiunea respectivă, îi explică drepturile şi obligaţiile şi îl previne de răspunderea pentru refuzul sau eschivarea de a-şi îndeplini obligaţiile. Aceasta se consemnează în procesul-verbal al acţiunii respective şi se certifică prin semnătura specialistului. penal dovedească:

Articolul 96. Circumstanţele care urmează să fie dovedite în procesul În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei penale trebuie să se

1) faptele referitoare la existenta elementelor infracţiunii, precum şi cauzele care înlătura caracterul penal al faptei; 2) circumstanţele prevăzute de lege care atenuează sau agravează răspunderea penala a făptuitorului; 22

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 3) datele personale care caracterizează inculpatul şi victima; 4) caracterul şi mărimea daunei cauzate prin infracţiune; 5) existenţa bunurilor destinate sau utilizate pentru săvârşirea infracţiunii sau dobândite prin infracţiune, indiferent de faptul cui ele au fost transmise; 6) toate circumstanţele relevante la stabilirea pedepsei. Concomitent cu circumstanţele care urmează să fie dovedite în procesul penal, trebuie sa fie descoperite cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârşirea infracţiunii. Articolul 157. Documentele, ca mijloace materiale de probă; Constituie mijloc material de probă documentele care provin de la persoane oficiale fizice sau juridice dacă în ele sunt expuse ori adeverite circumstanţe care au importanţă pentru cauză. Documentele se anexează, prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei, la materialele dosarului şi se păstrează atâta timp cât se păstrează dosarul respectiv. În cazul în care documentele în original sunt necesare pentru evidenţă, rapoarte sau în alte scopuri legale, acestea pot fi restituite deţinătorilor, dacă este posibil fără a afecta cauza, copiile de pe acestea păstrându-se în dosar. Documentele se prezintă de către persoanele fizice şi juridice la demersul organului de urmărire penală făcut din oficiu sau la cererea altor participanţi la proces ori la demersul instanţei făcut la cererea părţilor, precum şi de către părţi în cadrul urmăririi penale sau în procesul judecării cauzei. Articolu1 76. Temeiuri pentru aplicarea măsurilor preventive, în special dispoziţiile cuprinse în alin.(2) referitoare la măsurile preventive. La soluţionarea chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive respective, organul de urmărire penală şi instanţa de judecata vor lua în considerare următoarele criterii complementare: 1) caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei incriminate; 2) persoana bănuitului, învinuitului, inculpatului; 3) vârsta şi starea sănătăţii lui; 4) ocupaţia lui; 5) situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute; 6) starea lui materială;

23

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 7) prezenţa unui loc permanent de trai; 8) alte circumstanţe esenţiale. În cazul în care lipsesc temeiuri pentru aplicarea unei măsuri preventive faţă de bănuit, învinuit, inculpat, se ia obligaţia în scris de a se prezenta la citarea organului de urmărire penală sau a instanţei şi de a le informa despre schimbarea domiciliului. Articolul 385. Chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa de judecată la adoptarea sentinţei (alineatele 5,7,8) La adoptarea sentinţei, instanţa de judecată soluţionează următoarele chestiuni, în următoarea consecutivitate: săvârşită;

5) dacă inculpatul trebuie să fie pedepsit pentru infracţiunea

7) ce măsură de pedeapsă urmează să fie stabilită inculpatului, luând în considerare şi recomandările serviciului de resocializare, dacă o asemenea anchetă a fost efectuată; 8) dacă măsura de pedeapsă stabilită inculpatului trebuie sa fie executată de inculpat sau nu; Articolul 475. Circumstanţele care urmează a fi stabilite în cauzele privind minorii În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei penale privind minorii, afară de circumstanţele prevăzute în art.96, urmează a se stabili: 1) vârsta minorului (ziua, luna, anul naşterii); 2) condiţiile în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particularităţile caracterului şi temperamentului, interesele şi necesităţile lui; 3) influenţa adulţilor sau a altor minori asupra minorului; 4) cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvârşirea infracţiunii. În cazul când se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu este legată de o boala psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă el a fost pe deplin conştient de săvârşirea actului. Pentru a se stabili aceste circumstanţe, vor fi ascultaţi părinţii minorului, învăţătorii, educatorii lui şi alte persoane care ar putea comunica datele necesare, precum şi se va cere efectuarea unei anchete sociale, prezentarea documentelor necesare şi se vor efectua alte acte de urmărire penală şi judiciare. 24

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Articolul 485. Chestiunile ce urmează a fi soluţionate de instanţa de judecată la adoptarea sentinţei în procesul unui minor La adoptarea sentinţei în procesul unui minor, în afară de chestiunile indicate în art.385, instanţa de judecată urmează sa examineze posibilitatea liberării de pedeapsă penală a minorului în conformitate cu dispoziţiile art. 93 din Codul penal sau suspendării condiţionate a executării pedepsei de către minor conform dispoziţiilor art. 90 din Codul penal. În cazul liberării minorului de pedeapsa penală cu internarea lui într-o instituţie specială de învăţământ şi reeducare sau într-o instituţie curativa şi de reeducare, precum şi cu aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ, prevăzute în art.104 din Codul penal, instanţa informează despre aceasta organul specializat de stat respectiv şi pune în sarcina lui efectuarea controlului asupra comportării minorului condamnat.

Codul execuţional penal termen

Articolul 149. Modul de propunere pentru eliberare înainte de

Instanţa sau organul care pune în executare pedeapsa face în instanţa judecătorească un demers pentru eliberare condiţionată înainte de termen sau pentru comutarea părţii neexecutate din pedeapsă dacă aceste acţiuni i se pot aplica celui condamnat. Demersul pentru liberarea condiţionată înainte de termen, pentru comutarea părţii neexecutate din pedeapsă sau pentru graţiere trebuie să conţină date ce caracterizează persoana condamnatului, conduita, atitudinea lui faţă de muncă şi învăţătură în întreaga durata de executare a pedepsei. În cazul în care cel condamnat la reducere de libertate este declarat invalid de gradul I sau de gradul II, instituţia sau organul care pune în executare pedeapsa face în instanţa judecătorească un demers pentru eliberarea înainte de termen. În cazul în care instanţa judecătorească respinge demersul privind eliberarea condiţionată înainte de termen sau comutarea pedepsei, un nou demers in instanţa în temeiurile de mai sus se admite cel mai devreme la expirarea a 6 luni de la data pronunţării hotărârii de respingere. Condamnatul eliberat condiţionat înainte de termen ca urmare a comutării părţii neexecutate din durata pedepsei, poate fi din nou propus pentru eliberare condiţionată înainte de termen sau pentru comutarea pedepsei cel mai devreme la expirarea unui an de la data pronunţării de către instanţa judecătorească a hotărârii privind trimiterea lui la locul de detenţiune. 25

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Articolul 151. Restabilirea în drepturi a persoanelor care au executat pedeapsa Persoanele care au executat pedeapsa au obligaţii şi beneficiază de drepturile stabilite pentru cetăţenii Republicii Moldova, cu restricţiile prevăzute persoanelor cu antecedente penale. Astfel de restricţii pot fi prevăzute numai de lege. Articolul 154. Acordarea de ajutor condamnatului la plasarea în câmpul muncii şi la aranjarea traiului Cu cel puţin 6 luni înainte de încheierea duratei de executare a pedepsei sau privării de libertate instituţia sau organul care pune în executare pedeapsa ia măsuri pentru plasarea condamnatului în câmpul muncii şi aranjarea traiului la domiciliul ales de el. Invalizii de gradul I şi de gradul II, precum şi bărbaţii de peste 60 de ani şi femeile de peste 55 de ani, sunt trimişi, la nevoie, cu consimţământul lor, la aziluri. Articolul 156. Plasarea în câmpul muncii şi aranjarea traiului Persoana eliberată de executarea pedepsei este asigurată de către organele de autoadministrare locală, în măsura posibilităţii, cu lucru în conformitate cu specialitatea sa şi cu necesităţile sociale. Minorul eliberat de executarea pedepsei, dacă are părinţi, este plasat în câmpul muncii de către organele de autoadministare locală. Minorul eliberat de executarea pedepsei, dacă nu are părinţi, este repartizat, la nevoie, de către comisia pentru minori la şcoala internat sau este dat in primire organului de tutelă şi curatelă. (proiect)

Legea Republicii Moldova cu privire la probaţiune În temeiul art.72 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova, Parlamentul adoptă prezenta lege ordinară. CAPITOLUL I. Dispoziţii generale Articolul 1. Obiectul reglementării Prezenta lege stabileşte rolul şi misiunea serviciului de probaţiune, principiile diriguitoare ale activităţii de probaţiune, precum şi atragerea şi implicarea comunităţii în procesul de reintegrare socială a infractorilor.

26

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Articolul 2. Probaţiunea Prin probaţiune se înţelege, în sensul prezentei legi, organizarea şi executarea supravegherii şi monitorizării comportamentului persoanei învinuite, inculpate sau condamnate, (în continuare “infractor”), acordarea de asistenţă individuală şi orientarea lui spre un mod de viaţă corect. Articolul 3. Scopul probaţiunii Probaţiunea are scopul corectării şi reeducării persoanelor care au săvârşit infracţiuni, a resocializării şi reintegrării în societate a persoanelor condamnate, pentru a reduce săvârşirea repetată a infracţiunilor. Articolul 4. Legislaţia în domeniul probaţiunii Procesul de probaţiune este reglementat de prezenta lege, Codul penal, Codul de procedură penală, Codul de executare şi de alte acte normative în vigoare. Articolul 5. Principiile probaţiunii Probaţiunea se desfăşoară în baza următoarelor principii: a) sprijinirea şi încurajarea periodică a persoanelor supravegheate, asistate şi consiliate în vederea reintegrării lor în societate şi în vederea asumării responsabilităţii propriilor acţiuni prin formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială; b) ajutorul imediat, apropierea şi oportunitatea asistenţei persoanei supravegheate; c) implicarea şi atragerea comunităţii în procesul de reintegrare socială şi supraveghere a infractorilor; d) diferenţierea şi individualizarea activităţii de probaţiune; e) confidenţialitatea dosarului personal de reintegrare socială. CAPITOLUL II. Serviciul de probaţiune Articolul 6. Serviciul de probaţiune (1) Serviciul de probaţiune reprezintă o subdiviziune specializată a Departamentului de executare a deciziilor judiciare constituită pentru a exercita funcţiile de probaţiune. (2) În cadrul Serviciului de probaţiune sunt create secţii sau sunt desemnate persoane specializate să asigure realizarea probaţiunii în privinţa minorilor, precum şi a altor categorii de persoane. (3) În cadrul Serviciului de probaţiune pot activa ajutori netitulari (asistenţi voluntari), care în mod gratuit, prin propriul concurs facilitează exercitarea funcţiilor de probaţiune. Modul de desemnare a persoanei în calitate de ajutor netitular şi statutul acesteia este stabilit prin ordinul Ministerului Justiţiei. (4) În scopul direcţionării conceptuale şi metodologice a activităţii Serviciului de probaţiune, pe lângă acesta, poate fi creat un Consiliu de probaţiune, cu funcţii consultative. Membrii Consiliului de probaţiune sunt desemnaţi de către şeful Departamentului de executarea a deciziilor judiciare din rândurile judecătorilor, procurorilor şi altor persoane care au capacitate profesională şi experienţă în domeniul probaţiunii.

27

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Articolul 7. Direcţiile de activitate a Serviciului de probaţiune. Serviciile de probaţiune, în realizarea sarcinilor lor, exercită activităţi de probaţiune presentenţială, probaţiune sentenţială, inclusiv, probaţiune penitenciară. Articolul 8. Probaţiunea presentenţială În cadrul probaţiunii presentenţiale Serviciul de probaţiune întocmeşte referatul de evaluare psihosocială, supraveghează comportamentul infractorului şi întreprinde măsuri de reintegrare a lui socială. Articolul 9. Probaţiunea sentenţială În cadrul probaţiunii sentenţiale oficiile Serviciului de probaţiune exercită activităţi de supraveghere, asistenţă şi conciliere faţă de persoanele condamnate la pedepse non-privative de libertate. Articolul 10. Probaţiunea penitenciară În cadrul probaţiunii penitenciare oficiile Serviciul de probaţiune cooperează cu personalul penitenciar specializat în activitatea de resocializare şi reintegrare în societate a condamnaţilor deţinuţi, elaborând şi aplicând unele programe de educaţie civică, etică şi morală, de educaţie igienico-sanitară precum şi programe de terapie psiho-socială. Articolul 11. Atribuţiile serviciului de probaţiune Serviciul de probaţiune are următoarele atribuţii: a) întocmeşte, la cererea instanţei de judecată sau a organelor de urmărire penală, referate de evaluare cu privire la persoanele bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate; b) supraveghează executarea obligaţiilor de către persoana condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei; c) supraveghează executarea obligaţiilor de către persoana condamnată cu amânarea executării pedepsei; d) supraveghează executarea obligaţiilor de către persoana liberată de pedeapsă înainte de termen; e) supraveghează executarea obligaţiilor de către persoana pentru care o parte neexecutată din pedeapsă a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă; f) supraveghează minorii pe durata aplicării măsurilor cu caracter educativ; g) supraveghează executarea obligaţiilor de către persoana liberată condiţionat de răspunderea penală; h) identifică locuri de muncă, cursuri de instruire, de calificare şi recalificare; i) desfăşoară, la cerere, programe de resocializare individuală a persoanelor condamnate pentru sprijinirea acestora în respectarea condiţiilor impuse de instanţa de judecată şi pentru reintegrarea lor socială;

28

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE j) k)

în colaborare cu personalul specializat din administraţia penitenciarelor, cu acordul persoanei condamnate, asigură derularea unor programe social-educative, de instruire şcolară şi formare profesională; alte atribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare.

Articolul 12. Referatul de evaluare şi dosarul de reintegrare socială (1) În cazul infractorilor minori, precum şi, la solicitarea instanţei de judecată, pentru celelalte categorii de infractori, Serviciul de probaţiune întocmeşte un referat de evaluare. Referatul de evaluare este un document scris, cu caracter consultativ şi de orientare, având rolul de a oferi instanţei de judecată date privind persoana infractorului, nivelul instrucţiei şcolare, comportamentul, factorii care influenţează sau pot influenţa conduita generală, precum şi perspectivele reintegrării în societate. (2) Dosarul de reintegrare socială conţine date referitor la persoană, fapta săvârşită, hotărârea instanţei de judecată, obligaţiile stabilite, referatul de evaluare, alte documente necesare şi concluzia de fapt. (3) Modul de realizare a referatelor de evaluare şi de ţinere a dosarelor de reintegrare socială este stabilit de către Ministerul Justiţiei. Articolul 13. Instruirea personalului serviciului de probaţiune Departamentul de executare a deciziilor judiciare asigură instruirea iniţială şi continuă a personalului serviciului de probaţiune. obşteşti

Articolul 14. Colaborarea Serviciului de probaţiune cu organe de stat şi

(1) Serviciile de probaţiune activează, după caz, în colaborare cu organele protecţiei sociale, cu instituţiile de învăţământ, sanitare, penitenciare, cu comunităţile religioase, asociaţiile obşteşti, fundaţiile şi alte organizaţii ce urmăresc scopuri umanitare. (2) La demersul Serviciului de probaţiune, persoanele solicitate prezintă, în termen, informaţia necesară privind activitatea de probaţiune.

CAPITOLUL III. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII Articolul 15. Termenul de intrare în vigoare (1) Prevederile prezentei legi intră în vigoare la expirarea a 6 luni din data publicării. (2) Guvernul, în termen de 3 luni: - va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislaţiei în vigoare în concordanţă cu prezenta lege; - va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege; - va asigura aducerea actelor normative departamentale în concordanţă cu prezenta lege.

29

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE §3. Reglementarea internaţională în domeniul probaţiunii Preocupările naţionale de introducere a alternativelor la închisoare sunt în concordanţă cu Recomandările şi Rezoluţiile Consiliului Europei. Printre acestea se numără: Recomandarea 914 (1981), care defineşte ca principiu de bază al politicii penale „înlocuirea, pe cât posibil, a pedepsei închisorii de scurtă durată cu alte măsuri care au aceeaşi eficienţă”; Rezoluţia 3 - „Criza economică şi infracţionalitatea”, a celei de-a 13 Conferinţe a Miniştrilor de Justiţie din Europa (1982), prin care au fost reliefate efectele negative ale crizelor economice asupra bunei funcţionări a sistemului justiţiei penale, fiind identificate, printre altele, şi următoarele soluţii: evitarea oricărei creşteri a utilizării arestului preventiv şi a pedepsei închisorii de scurtă durată, concepând alternative adecvate, susceptibile de punere în aplicare în perioade de criză economică; restrângerea, pe cât posibil, a încarcerării infractorilor minori şi tineri, pentru care reabilitarea este cu atât mai dificilă în perioadele de criză economică; dezvoltarea măsurilor alternative la arestul preventiv şi dez-incriminarea unor fapte. Rezoluţia 76 (10) - „Alternative la pedeapsa închisorii”, prin care guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei li s-a cerut să nu-şi cruţe eforturile pentru dezvoltarea alternativelor existente, precum probaţiunea şi sancţiunile pecuniare, şi să studieze posibilitatea introducerii unor variate noi alternative la închisoare, cu luarea în considerare în mod special a implicării comunităţii în procesul de resocializare a infractorilor. Recomandarea nr. R (92) 16, referitoare la Regulile Europene asupra sancţiunilor aplicate în comunitate, prin care guvernelor statelor membre li se recomandă să se inspire în legislaţia şi practica lor internă din principiile reţinute în textul Regulilor Europene, cu scopul de a le pune în aplicare în mod progresiv; Recomandarea nr. R (2000) 22, referitoare la implementarea Regulilor Europene privind măsurile şi sancţiunile comunitare, adoptate în anul 1992, considerându-se că aceste măsuri şi sancţiuni reprezintă mijloace importante de luptă împotriva criminalităţii şi că ele evită efectele negative ale închisorii. Recunoscând necesităţile de dezvoltare naţională, internaţională şi regională ca abordare şi strategie pentru prevenirea infracţionalităţii şi tratamentul infractorilor, recomandări similare celor prezentate mai sus au fost reiterate şi de către Naţiunile Unite, ale căror dispoziţii de principiu se regăsesc, de asemenea, în cuprinsul celor două coduri din Republica Moldova. Rezoluţia 40/33 din 1985 – Ansamblul Regulilor Minime ale Naţiunile Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing), care 30

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE reliefează importanţa resocializării minorilor delincvenţi în comunitate, plecând de la particularităţile bio-psiho-sociale ale acestei categorii de persoane, precum şi de la impactul negativ al mediului carceral asupra personalităţii acestora; Regulile Minime ale Naţiunilor Unite referitoare la măsurile neprivative de libertate (Regulile de la Tokyo) 45-110 din anul 1990, bazate pe principiul respectării drepturilor persoanelor aflate în conflict cu legea, pe finalitatea pedepsei, şi luând în considerare creşterea populaţiei carcerale şi supraaglomerarea penitenciarelor, vizează încurajarea comunităţii de a participa mai activ la realizarea actului de justiţie şi, în special, la tratamentul delincvenţilor, în vederea dezvoltării simţului de responsabilitate faţă de societate; Rezoluţia 45/112 din 1998 – Principiile Naţiunilor Unite pentru Prevenirea Delicvenţei Juvenile (Principiile de la Riyadh), reliefează importanţa concertării acţiunilor statelor membre în vederea eficientizării eforturilor naţionale în domeniul protecţiei şi ocrotirii minorilor şi tinerilor, prin diminuarea factorilor criminogeni şi prin consolidarea intervenţiilor statale în asigurarea socializării / reintegrării sociale a acestora. Faţă de cadrul legal prezentat mai sus, intervenţia serviciilor de probaţiune ar putea fi structurată pe următoarele aspecte: • Elaborarea referatelor presentenţiale de evaluare psiho-socială cu privire la învinuiţi sau inculpaţi, în faza urmăririi penale şi a judecăţii; • Participarea consilierului de probaţiune la şedinţa de judecată, în calitate de specialist, pentru a oferi informaţii utile instanţei de judecată la aplicarea măsurilor preventive alternative la arestare şi în etapa individualizării pedepsei, şi a formula recomandări în privinţa modalităţii de sancţionare a minorului care a săvârşit fapte prevăzute de legea penală; • Realizarea medierii victimă-bănuit / învinuit / inculpat, pe baza dispoziţiei procurorului şi a acordului părţilor, în cazul infracţiunilor pedepsite la plângere prealabilă, unde împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală; • Supravegherea învinuiţilor pe perioada termenului de probă, în cazul în care s-a dispus suspendarea condiţionată a urmăririi penale şi liberarea de răspundere penală; • Supravegherea modului de executare a muncii neremunerate în folosul comunităţii, în colaborare cu administraţia publică locală; • Supravegherea măsurilor de constrângere cu caracter educativ aplicate minorilor şi iniţierea unor programe specializate de reintegrare socială a acestora; • Supravegherea persoanelor faţă de care s-a dispus liberarea de pedeapsă penală pe termenul de încercare stabilit de instanţa de judecată; 31

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE • Evaluarea finală a reintegrării sociale a persoanelor excondamnate; • Informarea celorlalte instituţii implicate în reintegrarea socială a persoanelor şi de combatere a infracţionalităţii în cazul imposibilităţii soluţionării problemelor sociale a persoanei. În conformitate cu reglementările naţionale şi internaţionale la care Republica Moldova este parte sistemul de probaţiune cu activităţile necesare a fi desfăşurate arată astfel:

Probaţiunea Probaţiunea presentenţială

Probaţiunea sentenţială

Referat presentenţial de evaluare psiho-socială

În comunitate

În penitenciar

Asistenţă şi consiliere

• De la instanţă; • Eliberaţi condiţionat înainte de termen

Supraveghere

Asistenţă şi consiliere

Asistenţă şi consiliere

Supraveghere

32

Probaţiunea postsentenţială

Asistenţă şi consiliere

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

CAPITOLUL III FAZELE PROBAŢIUNII §1. Probaţiunea presentenţială 1.1. Noţiuni generale Probaţiunea presentenţială este faza în care se desfăşoară primele activităţi de asistenţă şi consiliere psiho-socială ce se acordă persoanei aflate în sistemul de justiţie şi anume dacă cauza se află la etapa urmăririi penale sau în procedură de judecată, până la pronunţarea şi intrarea în vigoare a sentinţei La această fază rolul consilierului de probaţiune este: – de a oferi organului de urmărire penală şi instanţei de judecată informaţii corecte şi relevante despre persoana învinuitului sau inculpatului, despre perspectivele de reintegrare ale acestuia precum şi despre riscul de recidivă sau de autovătămare pe care acesta îl prezintă. Acestea fiind cuprinse într-un document numit referat presentenţial de evaluare psiho-socială. Acest referat realizând o primă evaluare a inculpatului urmează a fi reflectat în sentinţa instanţei şi, implicit, în planul de supraveghere al consilierului de probaţiune în lucrul său de reintegrare socială a persoanei deja condamnate. – de a răspunde la nevoile emoţionale şi practice urgente ale învinuiţilor / inculpaţilor. 1.2. Referatul presentenţial de evaluare psihosocială 1.2.1 Definiţie Referatul presentenţial de evaluare psiho-socială reprezintă un document întocmit de instituţia de reintegrare socială, la solicitarea instanţei de judecată, organului de urmărire penală sau a avocatului, care cuprinde informaţii referitoare la delincvent, modul său de viaţă, familie, societate, date privind fapta comisă şi o 33

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE evaluare a gravităţii acesteia, precum şi a atitudinii infractorului faţă de infracţiune şi circumstanţele ei, date referitoare la riscul de recidivă, acestea fiind menite să contribuie la stabilirea necesităţii aplicării arestului preventiv, la faza de urmărire penală sau a oricărei altei măsuri de pedeapsă, în procesul judecării cauzei. Evaluarea presentenţială reprezintă deci o activitate importantă, necesară a fi desfăşurată la faza iniţială a înfăptuirii justiţiei. Utilitatea unor asemenea rapoarte este indiscutabilă, ele oferind instanţelor de judecată informaţii pentru a putea aprecia mai bine nu numai gradul de pericol social al infractorului în raport cu fapta săvârşită, ci şi pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru societate, în general. În conţinutul acestuia se vor reflecta problemele psihosociale cu care se confruntă învinuitul / inculpatul, prezentând eventualele soluţii pentru elucidarea acestora. Astfel se realizează într-o mai mare măsură scopul justiţiei penale, de sancţionare atât a faptei, cât şi a persoanei care a săvârşit-o. Totodată rapoartele de evaluare presentenţială conţin informaţii referitoare la delincvent şi modul său de viaţă, familie, societate, date privind fapta comisă şi o evaluare a gravităţii acesteia, precum şi a atitudinii infractorului faţă de infracţiune şi circumstanţele ei, date referitoare la riscul de recidivă, respectiv oportunitatea aplicării unei pedepse neprivative de libertate etc. De asemenea, în referatele de evaluare presentenţială sunt indicate de regulă şi sursele de informaţii utilizate. Rapoartele au un caracter consultativ, în sensul că organul de urmărire penală şi instanţele de judecată pot să ţină cont de informaţiile oferite şi propuneri formulate. În relaţia cu organul de urmărire penală, apărătorul şi instanţa de judecată, consilierul de probaţiune trebuie, de asemenea, să ţină seama de potenţialele tensiuni care se pot datora unor diferenţe de valori profesionale sau înţelegerii diferite a comportamentului infracţional. Valorile profesionale ale organului de urmărire penală, apărătorului şi instanţei de judecată se concentrează mai degrabă în jurul ideii de pedeapsă, legalitate, control sau supraveghere, de vreme ce consilierul de probaţiune trebuie să se bazeze pe principii ca: respect, reabilitare şi confidenţialitate. Potrivit poziţiei consilierului de probaţiune în procesul penal, aşteptările organului de urmărire penală, apărătorului şi instanţei de judecată sunt: – prezentarea concluziilor expertului; – evaluarea obiectivă a inculpatului, a situaţiei care a condus la comiterea infracţiunii, a impactului pe care diferite sentinţe le-ar putea avea asupra comportamentului individual; – să sugereze (nu să propună!) măsuri şi sentinţele cele mai eficiente posibil; – să se ţină seama de victimă, de reglementările legale şi de interesul public. 34

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE În privinţa comportamentului infracţional, consilierul de probaţiune accentuează de cele mai multe ori latura evolutivă a comportamentului uman, din copilărie până la maturitate. De asemenea, conduita inculpatului este aşezată în contextul relaţiilor interumane şi a circumstanţelor comiterii faptei. 1.2.2. Solicitarea referatelor presentenţiale de evaluare psiho-socială Întocmirea acestor referate se realizează la solicitarea instanţei, a organului de urmărire penală sau a apărătorului, care este transmisă şefului Serviciului de probaţiune (Doc.1). Acesta desemnează un consilier de probaţiune, responsabil cu întocmirea referatului de evaluare. Acesta din urmă va contacta inculpatul (care se poate afla în libertate sau în arest) precum şi alte persoane care pot oferi informaţii relevante. Pentru facilitarea procesului de colectare a informaţiilor şi întocmire a referatului presentenţial de evaluare presentenţial de evaluare psihosocială pentru minori, consilierul de probaţiune va avea nevoie de un chestionar de evaluare ce va permite înregistrarea sistematizată a informaţiei (doc.2). Doc. 1: Cerere şi demers de întocmire a referatului presentenţial de evaluare psiho-socială

�

Şef al Serviciului de Probaţiune

�

CERERE de întocmire a referatului presentenţial de evaluare psihosocială Subsemnatul (a) _________________________ avocat în cadrul Biroului ______________________ prin prezenta solicit ca în baza articolului art.385 alin.1 (.)7 CPP : Să se întocmească în privinţa persoanei _________________________, născută la data de ___ _________ ________, domiciliat (ă) în mun. Chişinău, str. ___________, nr. ____ , ap. _____, tel. _________, referat presentenţial de evaluare psiho-socială. Motivele cererii: Persoana în cauză este învinuit(ă) de săvârşirea infracţiunii(lor) de ___________________, art. _______Cod Penal, luând în considerare circumstanţele săvârşirii faptei şi folosindu-mă de dreptul prevăzute de art. 100 alin. 2 CPP, consider, că o pondere mare în soluţionarea cauzei de către judecător, vor avea împrejurările de fapt a săvârşirii infracţiunii(lor) menţionate. Examinarea cauzei în şedinţă de judecată va avea loc la data _____ _________ 2004, la Judecătoria sectorului ___________. Data ____ __________ _____ �

____________________ Avocat

____________________________________________________________________

35

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE �

Şef al Serviciului de Probaţiune

� DEMERS

Prin prezenta solicităm ca în privinţa persoanei _________________________, născută la data de __ _________ ________, domiciliată în mun. Chişinău, str. ____________________, nr. ____, ap. _____, tel. _________, să se întocmească referat presentenţial de evaluare psihosocială. Motivele cererii: Persoana în cauză este învinuită de săvârşirea infracţiunii(lor) de ___________________, art.______ Cod Penal, luând în considerare circumstanţele săvârşirii faptei şi conducându-mă de art. 176 / art.385 alin.1 (.)7 CPP, considerăm necesar pentru soluţionarea cauzei examinarea împrejurărilor de fapt a săvârşirii infracţiunii(lor) menţionate. Dosarul de urmărire penală se află la Judecătoria / Comisariatul de Poliţie al sectorului _____________ Instanţa de judecată / Ofiţer de urmărire penală Data ____� Doc.2: Chestionar de evaluare psihosocială a persoanei Chestionar de evaluare psiho-socială a minorului (pentru întocmirea referatului de probaţiune presentenţială) Numele ___________________ Prenumele _________________ Data naşterii ____________________________ Locul naşterii ___________________________ Domiciliul ______________________________

I. Date despre familia copilului: Familia de provenienţă: -

normal constituită ________________________ dezorganizată prin divorţ __________________ dezorganizată prin părăsirea de către: mamă _______________ tată _______________ concubinaj________________________ părinţi necunoscuţi: mama _______________ tata _______________ reprezentantul legal __________________________________________________________________________________________________________

Fraţii şi relaţiile dintre ei:_______________________________________________________________________________ Alte rude care au trăit în familie / care l-au crescut pe copil şi cât timp:___________________________________________ Părinţii: Tata:

Numele __________________________________ prenumele ___________________________ Data naşterii ____ _________________ __________ profesiunea / meseria / ocupaţia pe care o practică____________________________________________________________________ locul de muncă_______________________________________________________________________________________________ lucrează ocazional / sezonier / pensionar de vârstă /de boală / şomer _____________________________________________________ decedat în anul __________________________ cauza _______________________________________________________________ decăzut din drepturi părinteşti ___________________________________________________________________________________ Starea de sănătate a tatălui: sănătoasă / suferinţe cronice / boli ereditare / alcoolism/drog / boli venerice

Mama:

Numele __________________________________________ prenumele ____________________ Data naşterii _____ __________________ _______ profesiunea / meseria / ocupaţia pe care o practică ___________________________________________________________________ locul de muncă _______________________________________________________________________________________________ lucrează ocazional / sezonier / pensionar de vârstă /de boală / şomeră ____________________________________________________ - decedată în anul ___________________________ cauza _________________________________________________________________________ - decăzută din drepturi părinteşti ______________________________________________________________________________________________ Condamnări suferite de părinţi (care dintre părinţi, pentru ce fapte, durata condamnării şi felul ei, în ce perioadă): ___________________________________________________________________________________________________________ Starea de sănătate a mamei: sănătos / suferinţe cronice / boli ereditare / alcoolism/drog / boli venerice

36

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE II. Climatul psiho-social al familiei:

Atitudinea mamei faţă de copil: - nu pune probleme deosebite - neglijare - abuz fizic - abuz psihologic - abuz sexual - alte situaţii ________________________________________________________________________________________________________________ Atitudinea copilului faţă de mamă ______________________________________________________________________________________________ Atitudinea tatălui faţă de copil: - nu pune probleme deosebite - neglijare - abuz fizic - abuz psihologic - abuz sexual alte situaţii _________________________________________________________________________________________________________________ Atitudinea copilului faţă de tată ________________________________________________________________________________________________ Atitudinea părinţilor faţă de şcoală şi faţă de viitorul copilului: ________________________________________________________________________ Conduita morală a părinţilor în familie, în societate, la locul de muncă: _________________________________________________________________ Poziţia părinţilor în comunitatea în care trăiesc: __________________________________________________________________________________ Comportarea părinţilor între ei: ________________________________________________________________________________________________ Climatul afectiv din familie între: - părinţi: ___________________________________________________________________________________________________________________ - copii: ____________________________________________________________________________________________________________________ - părinţi şi copii: ____________________________________________________________________________________________________________

III. Starea materială a familiei:

Bunuri în proprietate: ________________________________________________________________________________________________________ Veniturile familiale: - venitul lunar ______________________________________________________________________________________________________________ - salarii ____________________________________________________________________________________________________________________ - alocaţii (indemnizaţii, ajutoare sociale) _________________________________________________________________________________________ - alte venituri _______________________________________________________________________________________________________________ - exploatarea copiilor în scopul obţinerii veniturilor ________________________________________________________________________________ Administrarea veniturilor familiei ______________________________________________________________________________________________

IV. Situaţia şcolară a copilului: Reuşita şcolară: rea Frecvenţa la lecţii: rea Relaţia cu învăţătorii: rea Poziţia în colectivul clasei:

medie medie medie izolat

bună bună bună acceptat

foarte bună foarte bună foarte bună lider

V. Date privind comportamentul copilului:

- petrecerea timpului liber_____________________________________________________________________________________________________ - comunicarea cu semenii _____________________________________________________________________________________________________ - tipologia minorului delincvent ________________________________________________________________________________________________ - ascultarea la comisiile pentru minori ___________________________________________________________________________________________ - condamnări suferite de copil (pentru ce fapte, durata condamnării şi felul ei, în ce perioadă): _________________________________________________________________________________________________________________

VI. Date privind familia lărgită:

Bunicii materni (numele, prenumele, domiciliul) ___________________________________________________________________________________ Bunicii paterni (numele, prenumele, domiciliul) ___________________________________________________________________________________ Alte rude (mătuşă, unchi ...) ___________________________________________________________________________________________________ Atitudinea familiei lărgite faţă de situaţia copilului__________________________________________________________________________________

VII. Date privind reţeaua socială a copilului şi a familiei

(vecini, şcoala, policlinica, poliţia etc.) __________________________________________________________________________________________ Persoane de încredere: _______________________________________________________________________________________________________ Cercul de prieteni: __________________________________________________________________________________________________________

VIII. Cultul familiei şi a copilului (etnie, tradiţii, religie) ___________________________________________________________________ Date privind starea sănătăţii copilului:

sănătos / boli cronice / boli ereditare / alcoolism / drog / boli venerice / grad de invaliditate ________________________________________________

X. Concluzii principale________________________________________________________________________________________________

37

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE În cazul în care consilierul de probaţiune consideră că este nevoie şi de o opinie a unui alt specialist, va trebui să sesizeze şeful de serviciu. După întocmirea referatului de evaluare, consilierul de probaţiune va supune documentul spre avizare la şeful de serviciu şi, apoi, îl va depune în termenul legal stabilit la registratura instituţiei care l-a solicitat (Doc.3). În cazul în care instanţa solicită prezenţa consilierului de probaţiune în sala de judecată, acesta va trebui să se prezinte la termenul stabilit şi să răspundă la întrebările instanţei, procurorului sau avocatului. Prezentarea în şedinţa instanţei de judecată a consilierului de probaţiune poate varia pe o grilă de la “slujitor al instanţei” până la “profesionist independent”. Această prezentare se poate construi în timp şi este determinată de: - responsabilităţile stabilite de lege, - relevanţa şi utilitatea informaţiilor puse la dispoziţie de către Serviciul de probaţiune, - pregătirea profesională a personalului, - rezultatele obţinute cu cei condamnaţi. ________________________________________________________ Doc. 3: Scrisoare de însoţire a referatului presentenţial de evaluare psihosocială

Data: ____ __________ 200_ Nr. __________ Dlui ___________ ___________ Judecător / ofiţer de urmărire penală / avocat

Scrisoare de însoţire Prin prezenta, la adresarea Dvs., din data _____ _____________ 200_ , privind întocmirea referatului presentenţial de evaluare psihosocială de către Serviciul de probaţiune Sectorul _____________ pentru învinuitul / inculpatul ___________ ________________, anul naşterii ____ _____________ _______, domiciliat or. _________________, str. ________________, nr. ________, ap. _____, tel. __________.

Prezentul referat a fost întocmit de către consilierul de probaţiune _________________ _________________

Şef al Serviciului de probaţiune

_______________________

38

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 1.2.3. Structura referatului presentenţial de evaluare psihosocială Referatul presentenţial de evaluare psiho-socială a persoanei învinuite / inculpate în săvârşirea unei infracţiuni constituie ca formă, un bloc de informaţii referitoare la: - personalitatea acestuia, de asemenea la micro-mediul şi mediul social în care s-a născut şi s-a dezvoltat acesta; - sinteza acestor informaţii în scopul determinării principalelor probleme cu care se confruntă persoana; - formularea de soluţii propuneri pentru facilitarea soluţionării acestora; - evaluarea riscului de recidivă. Acestea sunt grupate în capitole aparte după cum urmează: 1. Introducere, 2. Sursele de informaţii, 3. Date privind persoana inculpatului, 4. Date privind comportamentul inculpatului, 5. Perspectivele de reintegrare socială, 6. Concluzii. În introducere sunt cuprinse informaţiile referitoare la: identificarea inculpatului, fapta sau faptele pentru care este trimis în judecată, instanţa de judecată care a solicitat referatul, numărul dosarului penal, termenul de judecată, numărul şi data adresei de sesizare din partea instanţei de judecată şi numele consilierului de probaţiune. Sursele de informaţii sunt precizate în partea a doua. Sunt, de asemenea, precizate şi sursele care nu au putut fi contactate şi modalitatea în care au fost culese informaţiile (interviu, documentare etc.). Datele privind persoana inculpatului - este de fapt o verificare a diferitelor teorii criminologice pentru identificarea factorilor care pot fi corelaţi cu infracţiunea. Indicatori relevanţi în acest sens pot fi:

39

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE I.

istorie personală - boală psihică, eşecuri semnificative, pierderi (părinţi, bunici), dificultăţi de învăţare, impulsivitate.

II.

familie - relaţii din familie, tip de disciplinare, ataşament, izolare socială, satisfacţie maritală etc.

III. condiţii de locuit, venituri, vecinătate etc. IV.

dependenţă - alcool, drog, jocuri de noroc.

V.

şcoala - succes sau eşec, abandon.

VI. prieteni - modele de comportament. VII. stil de viaţă - îşi asumă riscuri, contact cu persoane deviante, petrecerea timpului liber. VIII. locul de muncă - stabilitatea la locul de muncă, satisfacţie, calificări etc. Date privind comportamentul inculpatului - se are în vedere în principal principiul „comportamentul trecut un indicator al comportamentului viitor”. Indicatori relevanţi: 1.

aspecte predelincvenţiale - abandon, fugă de acasă, abuz asupra colegilor etc.

2.

numărul şi tipul antecedentelor penale;

3.

circumstanţe, planificare, locuri etc.

4.

individual sau în grup - cine a avut ideea ?

5.

timpul dintre infracţiuni;

6.

schimbarea paternului infracţional;

7.

răspunsul la diverse forme de disciplinare / sancţionare;

8.

factori protectivi / inhibitori etc.

Un loc special în acest capitol al referatului îl are estimarea riscului de recidivă, la regulile de evaluare a acestuia ne vom referi mai jos în paragraful următor. Această estimare se realizează pentru a evalua în ce măsură privarea de libertate este necesară precum şi pentru a se stabili nivelul de supraveghere de care inculpatul are nevoie. Cu cât riscul de recidivă este mai mare cu atât gradul de privare de libertate şi de supraveghere este mai ridicat (principiul riscului, Bonta, 1991).

40

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Perspectivele de reintegrare în societate - decurg din datele prezentate în referat şi trebuie să fie motivate şi prezentate pe scurt. Este recomandabil ca, în cazul în care se consideră o măsură neprivativă de libertate, referatul de evaluare să cuprindă în acest capitol un plan general de supraveghere care ar putea fi inclus de către instanţă în sentinţă. 1.2.4 Reguli de întocmire a referatului presentenţial de evaluare psihosocială La întocmirea referatului presentenţial de evaluare psihosocială , consilierul de probaţiune trebuie să ţină cont de regulile de întocmire a acestuia. Aceste reguli vor fi respectate în ordinea paşilor necesari a fi parcurşi sau cuprinşi în fazele inserate mai jos. 1.2.4.1 Fazele psihosocială

întocmirii

referatului

presentenţial

de

evaluare

Fazele întocmirii referatului de evaluare sunt: 1. Contact - prezentarea numelui şi rolului cât mai clar - atenţie la reacţia către autoritate. - atenţie la crearea unei relaţii optime, suportive. - adunarea unui minim de informaţii necesar stabilirii următoarelor surse de informaţii (familie, şcoală, loc de muncă, victimă etc.) 2. Culegerea de informaţii relevante de la celelalte surse posibile. Evaluarea potenţialului de susţinere sau descurajare a schimbării comportamentale din partea familiei (capacitate, motivaţie), a prietenilor etc. 3. A doua întâlnire cu inculpatul - explorarea în detaliu a persoanei şi a comportamentului acestuia, - verificarea informaţiilor neclare. 4. Redactarea referatului - atenţie la limbaj (este important a se evita jargonul sau argoul precum şi exprimările stereotipe sau limbajul discriminatoriu) – referatul trebuie să fie simplu, coerent, scurt, cu concluzii pertinente şi care decurg din conţinutul referatului. 41

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 5.

Verificarea calităţii referatului - se poate realiza de către colegi sau şeful serviciului. Referatul de evaluare reprezintă punctul de vedere al serviciului, nu al unui consilier de probaţiune

6.

Predarea lui la instituţia ce l-a solicitat - are loc în termenul stabilit de lege.

Aceste faze sunt prezentate astfel din considerente didactice, însă, în practică, ele pot să se suprapună sau să fie în altă ordine.

1.3. Atitudini şi principii de lucru Momentul întocmirii referatului presentenţial de evaluare coincide cu un moment de criză în viaţa inculpatului – el este pe cale de a fi condamnat. Acest moment este cunoscut ca fiind unul propice schimbării comportamentale. În acest sens, trebuie precizate atitudinile şi principiile de lucru ale consilierului de probaţiune, necesare în lucrul cu clienţii, începând chiar din faza întocmirii referatelor presentenţiale de evaluare psiho-socială: • Atitudine nediscriminatorie; • Respect; • Acceptare necondiţionată; • Transparenţă şi onestitate; • Oferirea unui model pro-social de comportament; • Confidenţialitate. 1. Atitudinea nediscriminatorie Vorbind despre atitudinea nediscriminatorie, ne referim la o abordare prin care se urmăreşte reducerea sau eliminarea discriminării, indiferent de natura acesteia (rasă, sex, vârstă, orientare sexuală etc.). Referindu-ne la aceasta, prezentăm nivelele la care poate să apară discriminarea: 1.

Nivelul personal / psihologic - atitudini, gânduri, acţiuni care pot fi observate la nivelul practicii individuale a consilierilor. 42

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE La acest nivel, datorită gradului de autonomie şi a poziţiei de putere pe care practicienii o au faţă de clienţii cu care lucrează. Cel mai important lucru este acela de a ţine seama de consecinţele posibile ale acestei acţiuni, de a ne asigura că această putere este utilizată constructiv şi nu se abuzează. Pentru a reuşi în acest sens, ca prim pas este necesar să recunoaştem diferitele tipuri de discriminare: - marginalizarea - oamenii sunt excluşi din participarea la deciziile importante; - stereotipurile - reprezentând viziuni rigide asupra unor indivizi sau grupuri; - grupul închis - când oamenii se definesc ca un grup şi-i exclud pe ceilalţi. Cel de-al doilea pas îl reprezintă existenţa unui relaţii de parteneriat: - consultare; - negociere. Între consilieri şi clienţi, în caz contrar există posibilitatea necooperării beneficiarilor, a dependenţei sau a obţinerii unor succese doar pe termen scurt, lipsind implicarea directă a clienţilor în rezolvarea propriilor probleme. Al treilea pas important îl reprezintă încurajarea /oferirea de putere clienţilor, pentru a obţine astfel control asupra propriilor vieţi. 2.

Nivelul cultural - reprezentat de valorile şi conduita comune unui grup care determină conformitate la normele sociale;

3.

Nivelul structural - reprezintă forma instituţionalizată a discriminării. Altfel spus, ne referim în acest caz la modul în care discriminarea se manifestă la nivelul politicii diferitelor instituţii (de ex., la spital. Romii beneficiază de servicii mai proaste doar pentru că fac parte din această etnie, homosexualii sunt daţi afară din slujbă doar pentru că au o altă orientare sexuală etc.)

Aceste două nivele se referă în special la contextul organizaţional în care se desfăşoară practica, situaţie în care se impune găsirea unor răspunsuri în ceea ce priveşte existenţa unei politici de şanse egale în organizaţie şi dacă acestea se referă doar la angajaţi sau şi la modalitatea de oferire a serviciilor. Există însă câteva modalităţi prin care grupurile pot influenţa schimbarea organizaţională: şedinţe ale personalului unde practica nediscriminatorie să fie 43

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE inclusă ca subiect constant pe agendele întâlnirilor echipei, organizarea unor cursuri de pregătire pe această temă, participarea beneficiarilor la planificarea, furnizarea şi evaluarea serviciilor. Ca şi concluzia, atitudinea nediscriminatorie înseamnă a trata toţi clienţii în acelaşi mod, ca parteneri care au anumite dificultăţi în a-şi rezolva diferitele probleme şi pe care noi, ca profesionişti, îi putem ghida într-o anumită măsură spre a-i ajuta să dobândească acele cunoştinţe şi abilităţi de care au nevoie pentru rezolvarea de probleme. Ce presupune acest lucru din partea consilierului / practicianului? În primul rând, este necesară o bună autocunoaştere în vederea identificării stereotipurilor şi a prejudecăţilor pe care orice practician este posibil să le aibă. La fel de importantă este cunoaşterea persoanei din faţa ta, să ţii seama de diferenţele care există între identitatea personală a clientului (modul în care persoana respectivă se percepe pe sine) şi identitatea ei socială (cum este percepută de către ceilalţi). Este necesar să fii conştient de diferenţele dintre tine şi client în relaţia cu acesta, de particularităţile fiecărei relaţii în parte. În acest sens se impune identificarea atât a temerilor clientului, cât şi celor ale consilierului referitoare la această relaţie. În al doilea rând, se impune respectarea valorilor profesionale, a eticii care stă la baza acesteia. În al treilea rând, sunt necesare o evaluare şi o re-evaluare permanentă a practicii şi obţinerea de feed-back constructiv din partea celorlalţi (colegi, supervizori sau chiar beneficiari). Una dintre condiţiile importante ale unei bune practici de realizare a referatelor de evaluare este excluderea din conţinutul acestor referate a elementelor discriminatorii legate de etnia, rasa, sexul, vârsta, religia, orientarea politică etc. ale persoanei pentru care este realizat referatul. Pentru a evita discriminarea, de orice fel, a persoanelor evaluate, există câteva condiţii care trebuie avute în vedere, atât în cursul procesului de evaluare, cât şi al celui de redactare a referatului: •

alocaţi-vă suficient timp pentru pregătirea referatului. De exemplu, în cazul unei persoane de etnie romă, aceasta s-ar putea să aibă nevoie de mai mult timp pentru a depăşi neîncrederea faţă de consilierul de probaţiune, iar consilierul va avea nevoie de mai mult timp pentru a înţelege persoana şi comportamentul acesteia din perspectiva diferenţelor culturale; 44

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE •

evitaţi folosirea unui limbaj discriminatoriu sau a unor comentarii care să declanşeze anumite stereotipii cu privire la persoana evaluată;

•

nu faceţi referire la originea etnică a persoanei, în cadrul referatului, cu excepţia cazurilor în care acest aspect este relevant pentru infracţiunea comisă (ex. infracţiunea a avut o motivaţie etnică sau persoana a răspuns unei provocări cu substrat etnic), pentru comportamentul persoanei sau pentru perspectivele de reintegrare în comunitate;

•

explicaţi aspectele relevante ale mediului social şi cultural al persoanei;

•

analizaţi şi argumentaţi în cadrul raportului, acolo unde este cazul, modul în care, faptul că persoana a fost discriminată anterior a influenţat comportamentul său infracţional; de exemplu, dificultăţi de integrare în mediul şcolar, de găsire a unui loc de muncă etc., datorate originii etnice a persoanei, care au contribuit la declanşarea comportamentului infracţional;

•

evitaţi să evaluaţi persoana şi comportamentul său din perspectiva propriilor valori culturale sau morale. Acestea s-ar putea să fie nerelevante pentru persoana respectivă, vor împiedica recunoaşterea diversităţii culturale, pot determina judecăţi de valoare şi vor prezenta persoana în faţa instanţei întro manieră deformată şi nerelevantă;

•

nu vă concentraţi atenţia exclusiv asupra analizei aspectelor negative şi a punctelor slabe ale persoanei, care au contribuit la comiterea infracţiunii, fără a analiza şi prezenta în aceeaşi manieră şi aspectele pozitive ale vieţii acestuia, în special acelea care pot fi factori inhibitori ai comportamentului infracţional;

•

acordaţi atenţie diferenţelor de comportament, de a percepe şi interpreta anumite situaţii şi de a reacţiona faţă de acestea, diferenţe datorate unei culturi diferite de cea majoritară.

Pentru elaborarea perspectivelor de reintegrare în comunitate, aveţi în vedere potenţialul persoanei determinat inclusiv de elementele de diversitate etnică, religioasă sau culturală şi, de asemenea, ţineţi cont de resursele comunităţii etnice, culturale, religioase căreia îi aparţine. 2. Respect O atitudine de bază a consilierului în munca cu infractorii este cea de respect, implicând atât oferirea, cât şi solicitarea acestuia. Această atitudine presupune în egală măsură respect de sine (cunoaşterea, înţelegerea şi acceptarea propriei persoane) şi respect faţă de ceilalţi (acceptarea, cunoaşterea şi înţelegerea lor). Relaţia consilier-client este una de respect şi parteneriat, rolul consilierului fiind acela de a-l ajuta să găsească soluţii proprii la problemele cu care se confruntă. 45

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

3. Acceptarea necondiţionată Acceptarea este atitudinea care are la bază următoarele principii: fiinţa umană este valoroasă prin esenţa sa, are capacitatea de a face alegeri responsabile şi de a lua decizii asupra vieţii personale. Acceptarea este atitudinea de recunoaştere a demnităţii şi valorii personale a clienţilor, cu punctele lor tari sau slabe, atitudini pozitive sau negative, interese constructive sau nu, gânduri, trăiri sau comportament, fără a judeca, critica şi fără condiţionare („Te voi aprecia, dacă....”). Acceptarea necondiţionată nu este echivalentă însă cu aprobarea oricărei atitudini, a oricărui comportament şi nu presupune aprobarea sau dezaprobarea a ceea ce spune sau simte persoana. Este acceptarea modului în care persoana crede sau simte în mod diferit de ceilalţi. Obstacole în dezvoltarea acceptării necondiţionate pot fi: -

probleme emoţionale ale consilierului;

-

proiectarea propriilor valori, convingeri sau trăiri asupra clientului;

-

lipsa respectului de sine;

-

lipsa respectului faţă de alţii.

Astfel, non-acceptarea înseamnă: a da sfaturi („Fă aşa...”), a analiza („Ceea ce ai tu nevoie este...”), a moraliza („Trebuie să faci asta şi apoi...”), a condiţiona („Dacă se mai întâmplă...”), a eticheta („Eşti prost pentru că ai făcut...”), a evita („Hai să uităm...”). 4. Transparenţă / onestitate Transparenţa / onestitatea consilierului în relaţia cu clientul ajută la stabilirea unei relaţii profesionale autentice, bazată pe încredere şi respect reciproc. Autenticitatea consilierului este percepută ca şi concordanţa dintre comportamentul său şi convingerile, trăirile şi valorile personale ale acestuia. Acest fapt presupune însă din partea consilierului conştientizarea propriilor reacţii, atitudini şi convingeri şi recunoaşterea acestora. Este indicat să nu exprimăm convingeri şi idei în care nu credem cu adevărat, pentru că lipsa de autenticitate duce la pierderea relaţiei de încredere cu clientul.

46

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 5. Oferirea unui model pro-social de comportament Aşa cum se ştie, nu poţi să nu influenţezi, fie că faci asta în mod inconştient sau eşti conştient de efectele pe care le creezi/produci. Modelarea pro-socială reprezintă exprimarea unei atitudini explicit antiinfracţionale care este întărită/subliniată prin propriul nostru comportament, în timp ce se încurajează exprimarea atitudinilor şi a comportamentelor pozitive (de ex., acceptarea responsabilităţilor, înţelegerea altor puncte de vedere, valorizarea relaţiilor, luarea în considerare a sentimentelor celorlalţi, ţinerea promisiunilor etc.) din partea clientului. Abilităţile de bază pe care trebuie să le aibă specialiştii care lucrează cu infractorii sunt: •

oferirea de feedback într-o manieră prosocială (încurajează comportamentul dezirabil, ignoră comportamentul nedorit, provoacă acel comportament care este inacceptabil), pentru că trebuie să înţelegem exact ce anume trebuie recompensat sau ce comportament trebuie schimbat;

•

oferă tu însuţi un bun exemplu de comportament (să fim conştienţi de faptul că reprezentăm o figură autoritară şi clienţii vor învăţa din comportamentele / exemplele noastre);

•

învaţă-i noi abilităţi: fă întâi o demonstraţie a ceea ce doreşti să înveţe, împarte sarcina în paşi mici, pune-i să exerseze aceşti paşi, oferă-le feedback constructiv.

Recomandări pentru oferirea de feedback: •

feedback-ul se va focaliza pe aspectele pozitive; el trebuie să fie constructiv, nu distructiv, iar scopul este de a-l ajuta pe client, nu de a-l judeca sau evalua;

•

feedback-ul să fie specific şi concret, focalizat pe un comportament specific şi nu pe unul general; exprimările vagi sau indirecte la comportamentul în general sau la persoană nu-l ajută să conştientizeze care este comportamentul nedorit;

•

feedback-ul să fie descriptiv şi nu evaluativ; se recomandă evitarea calificativelor („bun”, „rău”);

•

feedback-ul trebuie oferit pentru acele comportamente şi atitudini care pot fi schimbate; dacă se oferă feedback pentru acele comportamente care nu pot fi schimbate, consecinţa imediată va fi o stare de conflict şi tensiune emoţională; 47

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE •

feedback-ul trebuie să ofere alternative comportamentale;

•

pentru întărirea unui comportament, feedback-ul trebuie să fie oferit imediat, nu după un anumit timp;

•

feedback-ul trebuie să se adreseze comportamentului persoanei şi nu persoanei în general.

Prin atitudinea şi comportamentul nostru modelăm implicit comportamentul clienţilor cu care lucrăm, atunci când le oferim acestora ceea ce aşteptăm de la ei. 6. Confidenţialitatea Este necesară asigurarea confidenţialităţii pe tot parcursul relaţiei profesionale consilier-client. Foarte important este să se specifice de la început limitele acesteia (de ex., atunci când se întocmeşte un referat presentenţial de evaluare psihosocială, i se spune clientului unde va fi depus, cine sunt persoanele care vor avea acces la informaţiile cuprinse în acesta). Trebuie, de asemenea, precizate situaţiile în care confidenţialitatea va fi încălcată - cele în care informaţiile primite de la client indică existenţa unui pericol pentru o persoană, un grup de persoane sau pentru comunitate (de ex., în cazul în care, pe parcursul interviurilor clientul X, judecat pentru infracţiunea de furt, aminteşte şi despre săvârşirea altora, care pun în pericol siguranţa comunităţii şi pentru care nu a fost judecat). 1.3.1. Colectarea informaţiilor. Metode şi tehnici Procesul de colectare a informaţiilor necesare întocmirii referatului presentenţial de evaluare psihosocială este constituit din etape consultare şi culegere a informaţiilor. Acestea sunt necesare a fi parcurse obligator şi în ordinea descrisă mai jos. 1.3.2. Etapele de culegere a informaţiilor 1.

Consultarea de materiale – dosarul penal;

2.

Interviu (faţă în faţă, telefonic):

a)

realizarea planului şi ghidului de interviu:

b)

stabilirea unor obiective clare ale interviului;

c)

interviul să fie delimitat în timp (să nu depăşească 45 de minute);

d)

se utilizează întrebări închise şi deschise în mod adecvat;

e)

planul de interviu trebuie structurat în trei părţi: 48

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE -

introducere (se prezintă scopul interviului şi al modalităţii de intervievare, precum şi durata aproximativă a acestuia),

-

cuprins (conţinutul interviului structurat conform obiectivelor),

-

încheiere (se sumarizează şi se verifică dacă obiectivele interviului au fost atinse, se mulţumeşte clientului pentru colaborare şi se termină într-o notă pozitivă, se stabileşte, dacă este cazul, o nouă întâlnire).

1.3.3. Sursele de informaţie 1.3.3.1. Dosarul penal Consultarea materialelor constituie pentru consilierul de probaţiune sursa de informaţie ce necesită în primul rând a fi analizată şi doar în cazul unor neclarităţi, verificată. Din acesta se consultă şi se verifică următoarele date şi înscrisuri: - date de identificare; - nume; - data şi locul naşterii; - părinţii; - domiciliul şi adresa; - date despre faptă (rechizitoriu); - antecedente (cazier); - situaţia familială; - anchetă socială, expertiză medico-legală, situaţia şcolară, caracterizări (pentru minori). Pe baza consultării acestei surse, se pregăteşte primul interviu cu clientul, care presupune: realizarea planului de interviu, realizarea ghidului de interviu şi pregătirea spaţiului în care se va desfăşura interviul. Vom prezenta întâi câteva noţiuni legate de modalitatea de intervievare, tipurile de întrebări utilizate în interviu şi deprinderile necesare consilierului în procesul de intervievare. 49

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

1.3.3.2. Interviul 1.3.3.2.1. Fazele intervievării Faza introductivă a intervievării - deprinderi În această fază abilitatea de bază este cea a punerii întrebărilor. Punerea de întrebări poate avea mai multe scopuri: • să extindă teritoriul interviului; • să sporească adâncimea acestuia; • să ajute la rezolvarea problemei; • să încurajeze clientul să ia în considerare alternativele; • să-l încurajeze pe client să-şi organizeze prezentarea, asigurându-se că a inclus toate informaţiile relevante; • să sublinieze centrarea interviului pe explorare (ex. „Poţi să-mi spui mai multe despre acest lucru?”), înţelegere (ex. „Ce înţeles dai acestui mod de a reacţiona pe care l-ai avut?”) sau pe comportament (ex. „Ce crezi că se poate face în acest caz?”) În această fază, întrebările urmăresc: • explorarea problemei şi a situaţiei clientului; • familiarizarea clientului cu rolul de intervievat; • încurajarea clientului să împărtăşească informaţii factuale şi afective; • direcţionarea clientului; • crearea confortului în situaţia de interviu. Se utilizează cu precădere întrebări deschise, clientul având astfel posibilitatea: • să evidenţieze cadrul de referinţă propriu; • să simtă responsabilitate şi libertate în ceea ce priveşte participarea la interviu şi determinarea conţinutului acestuia; • să-şi dezvolte o motivaţie adecvată unei relaţii pozitive de comunicare.

50

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Dar, în acelaşi timp, este necesar să ţinem seama de faptul că întrebările deschise: • au un caracter non-directiv; • pot să creeze disconfort clienţilor care au o experienţă redusă în rolul de intervievat sau care au dificultăţi de comunicare; • au o eficienţă redusă în cazul clienţilor vorbăreţi, al celor ostili sau irascibili. Întrebările închise sunt folosite: • când a fost obţinută deja o anumită cantitate de informaţii, dar trebuie obţinute detalii în plus; • când clientul este nesigur cum să procedeze; • când situaţia este confuză; • când consilierul doreşte să exercite un control mai mare asupra conţinutului; • când se doreşte limitarea introducerii unor conţinuturi nerelevante scopului interviului; • când se urmăreşte reducerea interacţiunii şi a gradului de emoţionalitate a interviului; • când există stabilite limite de timp pentru intervievare. Alte tipuri de întrebări care este necesar a fi exersate pot fi: 1.

directe, care implică în mod direct responsabilitatea clientului pentru răspunsul dat (ex. “Ce anume simţi în legătură cu noua ta locuinţă?);

2.

indirecte, unde responsabilitatea este difuză (ex. „Care sunt sentimentele în familia ta în legătură noua locuinţă?”);

3.

centrate pe diferite perioade de timp (ex. „Ce s-a întâmplat cu sănătatea ta în ultimul an?”; „Care este starea ta de sănătate în momentul de faţă?”);

4.

centrate pe identificarea gândurilor („La ce te-ai gândit înainte sa deschizi maşina căreia îi rămăsese un geam deschis?”), a sentimentelor („Ce ai simţit în acel moment?”) sau a comportamentelor („Ce ai făcut atunci?” - concret);

5.

de clarificare-concretizare - atunci când nu este clară relevanţa conţinutului sau când este nevoie de un plus de specificitate.

51

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Cele mai frecvente erori în formularea întrebărilor sunt: •

sugerarea răspunsurilor - se bazează pe o preconcepţie a consilierului despre care/cum are să fie răspunsul clientului (“În mod sigur îţi iubeşti şi respecţi părinţii, nu?”, „Presupun că nu te-ai gândit să te separi de familie înainte de a-ţi găsi un loc de muncă, nu-i aşa?”);

•

întrebările duble - apar în special la începători, care pun mai mult de o întrebare printr-o adresare; clienţii răspund de obicei la întrebarea cea mai puţin solicitantă (“De cât timp există conflicte între voi? Ce se întâmplă în aceste situaţii conflictuale?”), iar consilierul poate uita că nu s-a răspuns la întrebarea de origine.

•

întrebarea „De ce?” este dificilă pentru client pentru că: -

îi solicită o relatare în termeni raţionali despre comportamentul său, pe care acesta nu o poate face;

-

încurajează raţionalizarea (justificarea);

-

le sporeşte sentimentul de frustrare.

Întrebările trebuie să fie: - comprehensibile; - lipsite de ambiguitate; - suficient de scurte (nu mai mult de una-două propoziţii). Faza de mijloc a intervievării - deprinderi În această fază consilierul trebuie să planifice întinderea şi adâncimea intervievării prin: Abilităţile de explorare angajate atunci când se încearcă explicarea naturii problemei şi a contextului în care problema se manifestă. Aceste abilităţi se exprimă prin: •

•

comportamentul nonverbal al consilierului: -

contact vizual permanent;

-

postura corpului.

comportamentul verbal al consilierului: 52

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE -

încurajarea clientului (cu rol de a motiva clientul să relateze) (ex. „înţeleg...”, „şi atunci...”, „hm...”);

-

parafrazarea (se reafirmă ceea ce a spus clientul, dar cu cuvintele consilierului); (ex. „Dacă te-am înţeles bine....”; „Cu alte cuvinte.....”; „Te-am auzit spunând că....”)

Atenţie! - se formulează ca afirmaţii, nu ca întrebări; - sunt neutre afectiv (nu indică nici aprobare, nici dezaprobare); - ajută consilierul să verifice ce a înţeles din ceea ce-a spus clientul; - îl ajută pe client să conştientizeze ceea ce a spus; - sumarizarea - revede pe scurt ceea ce s-a discutat. Abilităţile legate de profunzimea intervievării: •

clarificarea - oglindeşte ceea ce a spus clientul, dar transpus într-un limbaj mai puţin încărcat de subiectivitate (ex. Client: „Cred că mama mea nu mă iubeşte”; Consilier: „Ce anume spune sau face mama ta şi îţi sugerează ţie că nu te iubeşte?);

•

interpretarea - oferă un nou cadru de referinţă (ex. „Ai putea lua în considerare posibilitatea ca...”, „Mă întreb dacă...”);

•

confruntarea - vizează incongruentele dintre ce a spus clientul în momente diferite; dintre ce a spus şi cum a spus;

•

suport - include aprecieri despre abilităţi, calităţi, efortul clientului de a se adapta sau de a rezolva problema.

Faza finală a intervievării Aceasta vizează atât conţinutul cât şi sentimentele! Abilităţi necesare: - sumarizarea - o scurtă recapitulare - a ceea ce a fost acoperit prin interviu, a deciziilor / concluziilor la care s-a ajuns; - înregistrarea datelor - este important să se ia notiţe pe parcursul interviului (se cere permisiunea clientului, oferindu-i explicaţii referitoare la necesitatea acestui demers), care să fie ulterior completate, imediat după încheierea acestuia. 53

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

1.3.3.2.2. Tipuri de întrebări Utilizarea unei întrebări nepotrivite sau într-un moment nepotrivit poate compromite desfăşurarea interviului şi eficienţa acestuia, împiedică obţinerea răspunsului corect, poate crea confuzie, frustrare sau chiar furie sau determină clientul să devină defensiv. Pentru realizarea unei comunicări eficiente cu persoana intervievată este foarte importantă cunoaşterea şi înţelegerea tipurilor de întrebări şi a situaţiilor în care este indicată utilizarea acestora. • Întrebările deschise sunt utilizate pentru deschiderea unui nou subiect de discuţie şi pentru explorarea opiniilor. Sunt întrebări care atribuie persoanei intervievate rolul activ în procesul comunicării şi oferă consilierului posibilitatea obţinerii unui volum semnificativ de informaţii exprimate prin intermediul limbajului verbal şi nonverbal. Exemplu: „Vorbiţi-mi despre...” „Ce credeţi despre...?” • Întrebările închise sunt utilizate pentru verificarea unor date factuale sau pentru a alege din mai multe răspunsuri şi determină obţinerea unor răspunsuri scurte din partea persoanei intervievate, rolul activ în procesul comunicării revenindu-i consilierului. Exemplu: implicate?”

„Consideraţi că este o muncă dificilă?”; „Câte persoane au fost

• Întrebări de explorare - Directe: se folosesc pentru a obţine informaţii detaliate cu privire la subiectul investigat. Exemplu: „ Cine?” „ Unde?” „ Când?” „ Din ce cauză?” „ Cum?” 54

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE - Indirecte: se folosesc pentru a încuraja clientul să exploreze şi să facă legături între evenimente, acţiuni, gânduri, sentimente. Exemplu:

- reflectarea; - sumarizarea. - pauze, momente de linişte, încurajări: „mmhm...”, „înţeleg”, „Da...”, „Continuă...”, însoţite de un limbaj nonverbal adecvat (ex. zâmbet)

• Întrebări de conducere, direcţionare: se utilizează pentru direcţionarea interviului spre atingerea scopului pentru care se desfăşoară. Şi sugerează persoanei intervievate intenţia consilierului de a trece la explorarea unui subiect nou. Exemplu: „Descrierea dumneavoastră a fost foarte clară şi utilă. Acum, ce îmi puteţi spune despre...” „Aţi menţionat mai devreme că.... Puteţi să-mi descrieţi cum s-a întâmplat?” • Întrebări care trebuie evitate: - Întrebări multiple: mai multe întrebări exprimate în acelaşi timp. Utilizarea acestora poate crea confuzie şi sugera persoanei intervievate faptul că intervievatorul este agitat, nesigur, lipsit de experienţă sau că nu s-a gândit bine la întrebare. De asemenea, persoana intervievată va uita primele întrebări şi va răspunde doar celei care a fost exprimată ultima. Exemplu: decizie?”

„Cum aţi procedat? Ce aţi făcut mai întâi şi cum aţi luat această

- Întrebări care exprimă dezaprobarea: arată persoanei intervievate dezacordul consilierului faţă de cele relatate. Aceste întrebări vor determina clientul să devină defensiv, să se închidă în sine şi să ascundă anumite informaţii. De asemenea, acest gen de întrebări poate crea frustrare sau furie din partea clientului, condiţii care ar compromite desfăşurarea interviului. Exemplu: „Nu aţi face aşa ceva, nu-i aşa?” „Cum aţi putut face una ca asta?” „Nu v-aţi gândit că nu e bine ce faceţi?” - Întrebări care sugerează răspunsul: sunt întrebări a căror formulare conţine răspunsul aşteptat de consilier sau generează tendinţa clientului de a oferi un răspuns dezirabil. 55

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Exemplu: „ Sunteţi de acord că... ? “ „Regreţi ceea ce ai făcut? “ 1.3.3.2.3. Tehnici de ascultare activă Ascultarea activă este una dintre abilităţile de bază pe care un consilier de probaţiune trebuie să şi le dezvolte pentru a le utiliza atât în procesul de evaluare, cât şi în cel de intervenţie (asistenţă şi consiliere). Consilierul este parte activă în procesul de comunicare, ascultă cu atenţie, pătrunde în lumea interioară a persoanei pentru a înţelege situaţia din perspectiva acestuia, verifică propria înţelegere asupra celor relatate, ajută persoana să pună în legătură diverse elemente (fapte, emoţii, gânduri) pentru a percepe ansamblul, pune întrebări care facilitează investigarea, analiza, înţelegerea unei anumite situaţii şi exprimarea autentică a gândurilor, trăirilor, emoţiilor de către persoana intervievată. 1. Parafrazarea: reluarea de către consilier a celor exprimate de persoana intervievată, folosind propriile cuvinte. Exemplu: „Spuneţi deci că...” „Cu alte cuvinte...” 2. Reflectarea: exprimarea consilierului reflectă ca o oglindă situaţia relatată de persoana intervievată, inclusiv sentimentele. Exemplu: „Ceea ce spuneţi este că...” O altă posibilitate este de a repeta ultimele cuvinte exprimate de persoana intervievată. 3. Sumarizarea: rezumarea faptelor, sentimentelor, ideilor, gândurilor exprimate explicit şi implicit pe parcursul interviului sau a unei parţi a acestuia. Are rolul de a verifica modul în care consilierul a înţeles cele exprimate de persoana intervievată şi de a-i oferi acesteia un tablou succint al situaţiei relatate. Exemplu: „Înţeleg că ai plecat de acasă din cauza unui conflict cu tatăl tău. Erai furios pentru că te lovise şi trist pentru că nu te simţeai apreciat de acesta. Nu ştiai ce să faci pentru a obţine bani să te întreţii. În cartier te-ai întâlnit cu un fost coleg de şcoala şi aţi hotărât să spargeţi magazinul de la colţ. Am înţeles corect? “ 4. Empatia: este abilitatea consilierului de a pătrunde în lumea interioară a clientului şi a înţelege situaţia din perspectiva acestuia, fără însă a se identifica cu acesta. 56

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Reguli: 1. Evitaţi să faceţi judecăţi de valoare încercaţi să nu evaluaţi în bine / rău, adevărat /fals etc., ceea ce spune clientul, pentru ca o dată ce aţi făcut o astfel de judecată, aveţi mintea închisă şi devine dificil sau imposibil să mai înţelegeţi punctul de vedere al celui care vorbeşte. 2. Ascultaţi întreaga relatare a clientului Asiguraţi-vă că aveţi timp suficient la dispoziţie pentru a asculta cu atenţie întreaga relatare a clientului, într-un loc adecvat, fără a fi întrerupţi. 3. Descifraţi sentimentele şi emoţiile clientului Încercaţi să pătrundeţi înţelesul sentimentelor şi emoţiile care însoţesc afirmaţiile clientului şi să observaţi semnele de ezitare, ostilitate, anxietate. Fiţi atenţi la situaţiile în care clientul devine evaziv, la lucrurile pe care le omite, la subiectele pe care le evită frecvent. 4. Formulaţi întrebările cu atenţie Folosiţi expresii care încurajează clientul şi evitaţi afirmaţiile de genul „Nu-i adevărat”, „Nu te cred”, afirmaţii care vă determină să vă pierdeţi obiectivitatea, iar persoana intervievată devine defensivă şi nu se mai poate exprima autentic. Folosiţi întrebări care ajută clientul să exploreze situaţia supusă evaluării: Exemplu: • Ce simţi faţă de această situaţie? • Aveţi alte sentimente legate de acest subiect, pe care nu le-aţi exprimat, ca de exemplu teamă, dragoste, ură, vinovăţie? • Aţi avut în vedere toate posibilităţile? • Ce simţiţi acum? 5. Ascultaţi cu atenţie ceea ce spune clientul pentru a fi capabil să înţelegeţi ideea principală Puneţi, apoi, întrebări care să ajute clientul să exploreze acea idee. Puneţi întrebări legate de ultimul lucru pe care l-a prezentat clientul. 6. Fiţi atenţi la exprimarea non-verbală a clientului a. la emoţiile exprimate prin tonul vocii, mimica, gestica, postura corpului, ezitări etc.; 57

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE b. la discrepanţele între exprimarea verbală şi cea non-verbală. 7. Clarificaţi şi reflectaţi gândurile şi sentimentele Reformulaţi cele spuse de client în aşa fel încât să-i arătaţi că înţelegeţi şi respectaţi ceea ce el spune şi simte. 8. Remarcaţi aspectele pe care clientul le evită sau le ascunde şi aduceţi-le în discuţie: -

dacă clientul vorbeşte doar despre sentimente, întrebaţi-l despre idei şi fapte;

-

dacă clientul vorbeşte numai despre fapte şi idei, întrebaţi-l ce simte;

-

dacă clientul vorbeşte numai despre un anume sentiment, îndemnaţi-l să le exploreze şi pe celelalte;

-

în cazul în care clientul prezintă doar ansamblul unei situaţii, cereţi-i să vorbească despre părţile acesteia;

-

în cazul în care clientul vorbeşte doar despre un aspect sau altul al problemei sale, dar niciodată nu vede problema în întregul său,

-

puneţi întrebări care să-l ajute să facă legătura între părţile care o compun.

Pe baza practicii obţinute în urma fiecărui interviu în parte, se poate întocmi un ghid de interviu, care cuprinde întrebările ce vor fi utilizate pe parcursul activităţii viitoare, menit să ajute la obţinerea mai eficientă a informaţiilor necesare. Trebuie precizat că acest ghid are menirea de a ne ajuta să atingem toate punctele propuse pentru respectivul interviu şi nu de a fi un instrument rigid şi inutil.

58

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 1.4. Estimarea riscului de recidivă Un segment deosebit de important în realizarea referatului presentenţial de evaluare psiho-socială este evaluarea riscului de comitere a unei noi infracţiuni de către persoana în privinţa căreia se întocmeşte referatul indiferent pentru care acţiuni procesuale este solicitat acesta. 1.4.1. Noţiuni generale Evaluarea riscului este o activitate complexă. Nu este o aplicaţie neutră a unor proceduri ştiinţifice, ci este o activitate socială condusă după anumite valori, cu sensibilitate şi grijă. Riscul este arareori un atribut individual, ci este mai degrabă o interacţiune între individ si contextul social. Evaluarea reprezintă un proces continuu şi dinamic ce presupune culegerea şi analiza informaţiilor, pentru a identifica nivelul şi tipul riscului presupus de o persoană, nevoile criminogene ale acesteia, capacitatea şi nivelul motivaţiei pentru schimbare. Procesul de evaluare începe o dată cu întocmirea referatului de evaluare solicitat de instanţa de judecată şi este adăugat şi revizuit permanent pe parcursul intervenţiei, reprezentând începutul angajării clientului în procesul de schimbare a atitudinii şi comportamentului. Pe baza evaluării, ulterior se va realiza planul de control al riscului, se va stabili intensitatea supravegherii, obiectivele şi tipul programelor de intervenţie. Riscul este înţeles predominant în termenii efectelor sale negative potenţiale, de obicei exprimat în termeni de pierdere sau pericol. Evaluarea riscului este înţeleasă ca probabilitate calculată de apariţie a unui eveniment / incident / comportament negativ. Aceasta implică pe de o parte estimarea frecvenţei de apariţie a unui eveniment viitor şi, pe de altă parte, a probabilităţii impactului acestui eveniment, asupra cui / ce şi cu ce consecinţe. Ţinând seama de faptul că evaluarea riscului se referă la acţiuni, comportamente, evenimente viitoare, să nu uităm că estimarea lui este caracterizată de posibilitate, incertitudine şi impredictibilitate. Gândindu-ne la faptul că evaluarea riscului este doar o predicţie a comportamentelor viitoare, este posibil ca un număr de clienţi să fie consideraţi „la risc” şi să fie supuşi unei intervenţii intruzive pe baza unei predicţii eronate, iar alţii, „fără risc” să comită ulterior noi infracţiuni.

59

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 1.4.2. Reguli de estimare a riscului de recidivă Ca profesionişti, trebuie să ne asumăm acest lucru şi să încercăm să reducem cât mai mult aceste erori prin: •

însuşirea cunoştinţelor şi metodelor de evaluare a riscului;

•

aplicarea unitară a metodologiei (pentru fiecare client în parte, de către fiecare consilier);

•

discutarea cazului cu colegii sau supervizorul.

Pentru a face o bună evaluare a riscului: •

colectează informaţii complete despre infractor;

•

utilizează atât informaţii statistice cât şi clinice;

•

fii conştient asupra nivelului riscului prezentat de infractor, pentru cine şi în ce circumstanţe;

•

fii conştient asupra factorilor situaţionali de risc;

•

comunică cu toate părţile implicate /interesate;

•

identifică toate efectele potenţiale şi probabilitatea acestora;

•

stabileşte un plan pentru combaterea riscului identificat şi a pericolelor potenţiale;

•

clarifică rolurile şi responsabilităţile individuale.

Atunci când vorbim de risc, trebuie să ne referim la două componente distincte pe care trebuie să le evaluăm: A)

riscul de recidivă;

B)

riscul pentru victime, personalul care lucrează cu infractorii şi de autovătămare;

S-a demonstrat că probabilitatea de a comite infracţiuni este asociată statistic cu câţiva factori statici: •

vârsta la prima condamnare (cu cât aceasta este mai mică, cu atât riscul este mai mare);

•

vârsta actuală (cu cât aceasta este mai mică, cu atât riscul este mai mare);

•

sex (bărbaţii comit mai multe infracţiuni decât femeile, deci probabilitatea statistică pentru un bărbat de a comite infracţiuni este mult mai mare decât pentru o femeie); 60

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE •

numărul de condamnări în perioada minoratului (cu cât acestea sunt mai multe, cu atât riscul creşte);

•

infracţiunea curentă; şi de asemenea cu câţiva factori care se pot modifica în timp:

•

atitudine antisocială;

•

asocierea cu persoane cu comportament infracţional;

•

impulsivitate/lipsa autocontrolului;

•

lipsa unor legături/relaţii afective apropiate;

•

lipsa empatiei faţă de victimă;

•

abuz de substanţe;

•

lipsa unui loc de muncă;

•

probleme financiare;

•

probleme legate de adăpost;

Din asemenea considerente, pentru evaluarea riscului de recidivă este necesar să : •

Verificaţi dacă riscul de comitere a unei infracţiuni este influenţat de factori care nu intră în responsabilitatea persoanei sau de factori asupra cărora acesta nu are control;

•

Verificaţi dacă riscul comiterii de infracţiuni a fost influenţat de acţiuni ale adulţilor (în cazul minorilor).

•

Verificaţi dacă riscul comiterii de infracţiuni a fost influenţat de acţiunile serviciilor publice şi de faptul că acestea nu au respectat drepturile persoanei sau nu-au pus la dispoziţie serviciile necesare.

•

Verificaţi factorii contextuali care ar fi putut îmbunătăţi situaţia persoanei, de la momentul comiterii faptei (frecventarea şcolii, angajarea în muncă, schimbarea locuinţei etc.)

•

Verificaţi factorii contextuali care ar fi putut fi schimbaţi pentru a reduce riscul de recidivă.

•

Verificaţi dacă riscul este produs de anumite contexte sau comportamente (care ar putea fi schimbate) - fapte comise în urma consumului de alcool, precipitat de anumite evenimente. 61

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Comportamentul de risc este de asemenea format de răspunsul pe care-l primeşte. Felul în care ceilalţi oameni şi sistemul de justiţie reacţionează au un impact asupra probabilităţii ca acest fel de comportament să scadă, să rămână la fel sau să se accentueze. Răspunsurile la comportamentul de risc trebuie să ţină cont de acest potenţial, astfel: •

Verificaţi care este riscul pe care dumneavoastră îl reprezentaţi pentru persoană. Ceea ce ar putea părea un răspuns care să ajute s-ar putea să însemne chiar mai multe ameninţări şi pericole pentru persoană. Puteţi să fiţi sigur că intervenţia dumneavoastră este în interesul persoanei?

•

Verificaţi ce fel de risc reprezintă pentru persoană organizaţia pe care o reprezentaţi. Oferă aceasta servicii care pot într-adevăr să satisfacă nevoile acestei persoane? Organizaţia dumneavoastră exclude anumite grupuri?

•

Verificaţi riscul pe care îl reprezintă pentru persoană alte organizaţii şi politica acestora. Faceţi ceva pentru a ameliora aceste pericole?

•

Verificaţi riscul reprezentat de adulţii în îngrijirea cărora se află tânăra persoană.

•

Verificaţi riscul pe care îl reprezintă sistemul de justiţie penală pentru persoană. Sunteţi conştienţi de aceste riscuri şi faceţi ceva pentru a le ameliora?

Contribuţia pe care personalul din probaţiune o are în procesul probaţiunii este de a face lumină în aspectele nevăzute ale vieţii persoanei şi asupra factorilor care le influenţează comportamentul. Rolul dumneavoastră este de a face sugestii instanţei, sugestii care ar putea reduce posibilii factori de risc şi promova un mod de viaţă pozitiv pentru persoane, în acest context, estimarea riscului trebuie să fie: •

redactată într-o limbă a cărei interpretare şi impact să fie testate - asiguraţivă că nu se transmit mesaje nedorite;

•

echilibrată clar prin informaţii pozitive despre persoană;

•

să conţină informaţii asupra riscurilor la care sunt supuşi persoanele datorită vârstei, apartenenţei etnice, situaţiei locative etc.;

•

însoţită de identificate;

•

sprijinite de studii care să susţină acţiunile propuse;

•

însoţită de enunţări clare ale riscului răspunsuri: ex. închisoarea;

programe

pozitive

62

împotriva

oricăror

riscuri

implicat de anumite posibile

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE •

susţinută de sisteme de asigurare a menţinerii standardelor profesionale înalte;

•

înnoită atunci când este necesar pentru a elimina informaţii care nu mai sunt valabile.

Ca şi concluzie, pentru a estima riscul de recidivă trebuie să analizăm factorii de risc statici (ce nu mai pot fi modificaţi şi care, ca şi comportament trecut, reprezintă cel mai bun predictor pentru un comportament viitor), factorii de risc dinamici şi cei situaţionali şi să evaluăm natura şi frecvenţa acestora, gravitatea/ gradul de relaţionare cu comportamentul care ne îngrijorează şi probabilitatea lor de apariţie. În aceeaşi măsură însă, pentru o evaluare completă a riscului trebuie să ţinem seama şi de factorii protectivi care reprezintă punctele forte ale clientului ce pot fi utilizate ca puncte de plecare pentru reducerea riscului şi pe care se poate construi planul de control al riscului. În afara evaluării riscului, aşa cum aminteam mai sus, este necesar a se evalua şi capacitatea şi motivaţia, pentru schimbare a persoanei pentru a se vedea: cât de conştient este acesta de riscul de recidivă şi/sau de tipul de prejudicii pe care le-ar putea cauza, pentru a identifica măsura în care clientul este motivat să lucreze pentru a reduce riscul şi care este capacitatea sa de a lucra pentru reducerea acestui risc. 1.4.3. Controlul riscului Astfel, ajunşi în acest punct al evaluării, ştim deja care sunt nevoile criminogene şi non-criminogene, nivelul riscului de recidivă şi al riscului de a produce prejudicii fizice sau psihologice şi care este capacitatea şi nivelul motivaţiei pentru schimbarea persoanei. Având această imagine de ansamblu, putem stabili intervenţia necesară pentru reducerea riscului sau menţinerea lui la un nivel scăzut. Pentru aceasta este important de reţinut că, în orice intervenţie, protecţia publicului de orice fel de prejudicii este mai importantă decât nevoile individuale ale persoanei. Întrebările la care trebuie să răspundem acum se referă la tipul intervenţiilor necesare pentru a oferi cea mai bună şansă de reducere a riscului şi pentru care dintre nevoile evaluate aceste intervenţii sunt indicate şi realiste în vederea realizării unei schimbări comportamentale adevărate. Iată câteva principii-cheie în ceea ce priveşte evaluarea riscului: •

strategiile de intervenţie trebuie să se plieze pe riscul identificat (tipul şi nivelul acestuia); 63

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE •

nivelul riscului trebuie să corespundă nivelului riscului identificat (de ex., programele foarte intensive sunt contra-productive când sunt utilizate pentru clienţi cu risc scăzut);

•

intervenţiile trebuie să se concentreze asupra circumstanţelor individuale şi sociale ale clientului, asupra riscului pe care acesta-l prezintă şi a nevoilor criminogene;

•

modalitatea de oferire a intervenţiei trebuie să fie adecvată stilului de învăţare al clientului;

•

intervenţia trebuie să ia în considerare nivelul motivaţiei pentru schimbare exprimat de client; este important să acceptăm că, în cazul unei motivaţii scăzute persistente pentru schimbare, cea mai bună intervenţie poate fi monitorizare, supravegherea şi controlul;

•

intervenţiile vor avea ca unul dintre obiective, dacă este posibil, să-i ajute pe clienţi să-şi dezvolte şi să utilizeze tehnici de autocontrol al riscului;

•

strategiile de control al riscului vor avea o abordare multidisciplinară; pentru a fi eficient, acest tip de control al riscului necesită implicarea / cooperarea unui număr de organizaţii.

Evaluarea riscului este deci, o încercare periculoasă. Poate fi folosită pentru a justifica orice comportament trecut, prezent sau viitor, pentru că o evaluare a riscului a fost făcută. Liberarea unei persoane din închisoare, care apoi comite o infracţiune gravă, poate fi pe deplin justificată dacă s-a făcut o evaluare serioasă a riscului. O pedeapsă îndelungată cu închisoarea pentru un tânăr se poate de asemenea, justifica, dacă, ca urmare a unei evaluări a riscului, se constată că aceştia prezintă o ameninţare serioasă pentru societate în viitor. Acestea sunt considerente serioase şi trebuie să fim încrezători că metodele prin care se ajunge la acest fel de decizii sunt solide şi exacte. Este de aceea necesar să examinăm cu atenţie pericolul de a încerca să aplicăm metode de evaluare a riscului în domeniul comportamentului uman. Pericolul de a privi estimarea riscului drept o operaţiune neutră, lipsită de valoare, tehnică, când, de fapt, este făcută într-un context politic, economic, social şi profesional. Riscul nu este un concept comun sau care nu pune probleme, un concept agreat de toată lumea. Pericolul pe care îl reprezintă bazarea pe date care par a fi de încredere şi “ştiinţifice”, dar care, în realitate, sunt mult mai puţin riguroase. Pericolul rezultat din posibilitatea ca acest concept - riscul - să fie folosit drept un mecanism de normare socială - justificând o extindere a controlului social şi afectând disproporţionat anumite grupuri ale populaţiei.

64

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Comportamentul cu potenţial de risc este o situaţie specifică, este o reacţie la anumite împrejurări, iar comportamentul se poate schimba dacă aceste circumstanţe se schimbă. Acest lucru este cu atât mai adevărat în cazul tinerilor care se presupune că nu controlează foarte bine elementele importante ale propriilor circumstanţe - unde locuiesc, cum îşi petrec timpul, şi aşa mai departe. Aşadar, tinerii sunt mai vulnerabili, mai predispuşi la a-şi vedea propriul comportament modelat de alţii şi de către evenimente şi circumstanţe care sunt în afara propriului lor control. Estimarea riscului trebuie să ia în considerare aceşti factori contextuali şi precipitanţi. În concluzie, făcând referire la prezentarea referatului presentenţial de evaluare psiho-socială, cu reprezentarea în instanţă a consilierului de probaţiune putem să vă informăm că la în acel moment nimeriţi în spaţiul în care se întâlnesc mai multe rivalităţi profesionale (ex. procuror / avocat), frustrări şi nemulţumiri legate de condiţiile de muncă sau de volumul de muncă (ex. număr de dosare pe şedinţă) şi în care toţi participanţii încearcă să-şi maximizeze influenţa sau puterea în determinarea sentinţelor. Accesul la informaţie, la cunoştinţe tehnice, la persoane sau spaţii, doar câteva din mijloacele pe care participanţii la acest “ceremonial” le pot utiliza în exercitarea puterii lor. Astfel pentru consilierul de probaţiune acest spaţiu poate să însemne plictiseală şi stres în cazul în care judecătorul a cerut prezenţa sa în sala de judecată. A aştepta până îţi vine rândul sau să răspunzi la întrebările uneori maliţioase ale procurorilor sau avocaţilor nu poate fi plăcut. De asemenea, uneori poate fi frustrant atunci când concluziile unui referat de evaluare bine întocmit şi fundamentat sunt respinse de către instanţă, deci ceea ce se cere întru-un final, oricare nu ar fi acesta, principal este ca referatul să fie întocmit în conformitate cu toate regulile prezentate astfel că rezultatul pozitiv al muncii consilierului de probaţiune să uşureze misiunea acestuia în instanţa de judecată. Această descriere poate crea impresia unei activităţi simple însă, pentru a-şi maximiza eficienţa, consilierul de probaţiune trebuie să ştie şi să aplice o serie de alte activităţi. Astfel că referatele presentenţiale de evaluare psiho-socială, pot fi uneori mai bine puse în valoare de câtre avocat, un limbaj corect şi o utilizare corespunzătoare a jargonului juridic, poate întări credibilitatea unui referat în faţa instituţiei ce la solicitat, de asemenea prin informarea periodică cu privire la modul cum decurge activitatea în cadrul serviciului de probaţiune.

65

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Pentru prezentarea unui exemplu de referat propunem drept model următorul referat (doc. 4). Doc. 4. Model de referat presentenţial de evaluare psiho-socială II. REFERAT PRESENTENŢIAL DE EVALUARE PSIHO-SOCIALĂ Introducere În baza art. 475 CPP, judecătorul XX, Judecătoria sect. Centru al mun. Chişinău, a solicitat întocmirea referatului presentenţial de evaluare psiho-socială a personalităţii minorului. Serviciul de probaţiune a întocmit prezentul referat în corespundere cu art. 385 al.1 (7) şi art. 475. Prenumele şi numele inculpatului: YY Vârsta: 16 ani Fapta pentru care este inculpat: Art.186 al.2 pct. a, b, c, d Cod Penal al RM Data solicitării referatului: 15.05.2004 Prenumele / numele, funcţia consilierului de probaţiune ce a întocmit referatul: VR II. Sursele de informaţii Surse contactate: - interviu cu YY - inculpatul; - interviu cu ET, la domiciliu; - interviu cu GE, la domiciliu; - interviu cu EG, la domiciliu; - interviu cu SG, la domiciliu; - contactarea dnei AG, şef al Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului, sect. Centru; - contactarea dlui IF – specialist principal în problemele copiilor delincvenţi şi a copiilor străzii (Direcţia Protecţia Drepturilor Copilului sect. Centru); - interviu cu TŢ, la domiciliu; - interviu cu VL, la domiciliu; - interviu cu vecinii familiei Ţ – familia U; - contactarea dlui VB, şef interimar al Centrului de Plasament Temporar pentru minori; - contactarea dlui NN, inspector pentru minori, CPS Centru; - contactarea dlui VM, inspector pentru minori, CPS Centru; - contactarea dnei NG, asistent social în cadru Centrului de asistenţă psihosocială a familiei şi copilului „Amicul”, proiect CN PAC; - dosarul penal nr. 00000000000. Surse necontactate: - SM, mama inculpatului; - CV, prietenul şi posibilul complice al minorului; - EB, diriginta minorului, şcoala nr. 4, Ialoveni III. Date privind persoana pentru care a fost solicitat referatul Mediu familial şi social Minorul, VM, s-а născut la 00 februarie anul 1988 în municipiul Chişinău, provenind din căsătoria dnei SM (a.n. 1966) şi a dlui VM (a.n. 1964).

66

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Din informaţia parvenită de la Centrul de Plasament Temporar pentru Minori s-a constatat că tatăl minorului a abandonat familia de mai mult timp şi este plecat peste hotarele RM. Mama minorului este originară din Odesa, face abuz de alcool, nu-şi îndeplineşte obligaţiunile sale de părinte, neglijindu-şi fiul. Din informaţia furnizată de dl VB, şef-adjunct la Centrul de Plasament Temporar pentru Minori, s-a sesizat faptul că minorul a „vizitat” Centrul de Plasament de 4 ori fiind învinuit de vagabondaj, deseori se urca în tren şi pleca la Odesa. Până în 1997 mama a locuit în apartamentul 000 de pe bd. Dacia, 000, apoi îşi retrage viza de reşedinţă şi se stabileşte cu traiul în or. Ialoveni, adresa nefiind cunoscută. Din altă sursă de informaţii (dl NN, inspector pentru minori, CPS Centru) aflăm că părinţii minorului YY sunt divorţaţi. Inspectorul pentru minori, dl VM relatează că mama minorului ar fi fost lipsită de drepturile părinteşti în perioada cînd locuia în sectorul Botanica, fapt afirmat de minor, însă nu se ştie la sigur, deoarece nu a fost găsit actul doveditor. Mama concubinează cu un oarecare T, la sectorul OO. A urmat o perioadă de vagabondaj pentru YY, se simţea o indiferenţă a mamei minorului. Din dosarul penal al minorului aflăm că se află la evidenţa psihiatrului. Din octombrie 2003 până în martie 2004 minorul s-a aflat în familia dnei TE pe str. Lermontov, 00. Dna ET este plasată în câmpul muncii, fiind angajată în calitate de taxatoare la Parcul Urban de Autobuze. Unul din feciorii dnei s-a împrietenit cu VT şi a rugat-o pe mama sa să-i permită să rămână la ei pe o noapte. Discutând cu băiatul, ET a înţeles că acesta nu are unde locui şi i-a propus să trăiască la ei, fapt cu care băiatul a fost de acord. A motivat prin faptul că i s-a făcut milă de băiat. Dna E locuieşte într-o căsuţă mică cu cei doi fii ai ei: EA (a.n.1989) şi EG (a.n.1988). În aceeaşi ogradă locuieşte soţul EA (a.n.1960) împreună cu mama acestuia. Soţii locuiesc separat din cauza neînţelegerilor şi conflictelor ce apar în familie. În urma unui asemenea incident câţiva ani în urma AE a fost înjunghiat de soţie. Din informaţia oferită de dl NN, inspector pentru minori, CPS Centru, aflăm că dna ET este fostă deţinută. Familia este la evidenţa Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului sectorul Centru ca socialmente vulnerabilă, copiii fiind plasaţi la studii la şcoala-internat nr. 1 din municipiul Chişinău. Dna E ne-a vorbit doar numai de feciori, dar din sursele de informaţii (DPDC sec. Centru) s-a aflat că mai este o fiică a doamnei, CT (a.n.1987), din prima căsătorie a acesteia. Minora are deficienţe mintale (retard mintal sever şi este eleva şcolii speciale nr. 6) şi se află la evidenţă ca fiind fugară, practicând vagabondajul. Actualmente C se află în altă familie, din cauza că mama face abuz de alcool şi îşi permite să aplice forţa fizică, să o înjure. Există o probabilitate că minora a fost silită să întreţină relaţii sexuale cu fraţii săi – G şi A, fapt ce a făcut-o să evadeze din familie. La cazul acestei minore lucrează Centrul de asistenţă psihosocială „Amicul”, care de asemenea cunosc situaţia. La momentul dat nu se poate spune cu toată certitudinea dacă s-a produs incidentul între fraţi şi soră. Acestea se cunosc din spusele minorei. Minorul YY a cunoscut-o pe dna EG (a.n. 1963) o bună prietenă a dnei ET, ce locuieşte în str. Ştefan Vodă, 00. Din martie 2004 până la finele lunii iunie 2004 minorul YY a locuit în familia acesteia. La moment dna E nu este plasată în câmpul muncii (până nu de mult a lucrat la un bar din comună în calitate de vânzătoare). În familia G cresc şi se educă doi copii, EG în vârstă de 18 ani şi SG în vârstă de 15 ani. Familia locuieşte într-o casă mare cu două nivele. Situaţia socio-materială este bună. Din cele relatate de dna E s-a aflat că la începutul lunii martie la dumneaei a venit V cu rugămintea de a locui la ea în familie. Minorul vorbea despre faptul că nu are ce mânca, fapt ce l-a determinat să participe la furtul produselor alimentare din cantina şcolii nr.24 împreună cu un prieten de al său, ŢG, că este bătut de copiii dnei ET şi că aceştia din urmă îl îndrumă la comiterea furturilor (fapt ce s-a realizat: împreună cu GE au furat un televizor în sec. Buicani). Dna EG a acceptat ca minorul să locuiască în familia ei. Un asemenea mediu este favorabil pentru dezvoltarea unei conduite normale. Stăpâna la noua gazdă a minorului YY este predispusă să ofere primul nivel al casei băiatului ei şi lui YY. Investigaţia cazului minorului YY a continuat cu o vizită la domiciliu la ŢG, care este complicele în efectuarea infracţiunii. Minorul GŢ nu este pasibil de răspundere penală pentru că nu a atins vârsta de 14 ani. Mama, TŢ, nu-şi onorează obligaţiunile de părinte, consumă alcool. Copilul fiind fără control părintesc a fost plasat la şcoala-internat de tip închis din satul Soloneţ. Dnul VL, fratele dnei TŢ, deseori încerca să

67

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE stopeze pornirile delincvente ale nepotului său (uneori realizate prin aplicarea violenţei fizice), dar tot în zadar. Acţiunile delincvente ale minorilor erau planificate de GŢ şi deja realizarea acestora se efectuau împreună. O perioadă de timp minorii au fost angajaţi să lucreze de către vecinii familiei Ţ, familia U. Sarcina lor era să pască vacile satului. Din cele relatate de dna TU am aflat că ei nu făceau faţă acestei sarcini şi în scurt timp au pierdut lucrul. Continuau să vagabondeze, nefiind supravegheaţi de nimeni. Dna T a anunţat despre aceasta inspectorul pentru minori. Situaţia şcolară Minorul a finisat doar numai cursul de instruire şcolar pentru clasa a V-a în Ialoveni, şcoala nr.4. A urmat o perioadă de timp de vagabondaj, ca mai apoi să fie plasat la Centrul de Plasament Temporar pentru minori. Cercul de prieteni Minorul YY, nefiind supravegheat de nimeni, rămas fără adăpost, a încercat să-şi soluţioneze problemele ce ţin de alimentaţie şi spaţiu locativ. Nimereşte într-un mediu delincvent, ce a predispus formarea unui comportament infracţional. Perioada aflării sale în familia dnei ET a fost nefastă. Noii săi prieteni G şi AE deseori îl îndemnau pe YY să fure. Din necesitate, cu timpul, aceste acţiuni delincvente au trecut în deprindere. Minorul Ţ, probabil, a izbutit să-l manipuleze pe YY pentru a realiza infracţiunea de care este învinuit. În familia dnei EG băiatul s-a aflat într-un mediu pozitiv. S, fiul dnei, îi este greu uneori să înţeleagă aspiraţiile acestuia, încercând să inhibe interesele delincvente ale lui YY. IV. Date privind comportamentul inculpatului Trecutul infracţional Minorul YY a fost judecat pentru furt la Judecătoria sect. Buicani, fiind sancţionat cu amendă. Comportamentul persoanei înainte şi după comiterea infracţiunii Rămas fără îngrijire părintească, minorul a vagabondat în raza municipiului. A recurs la acţiuni infracţionale pentru a-şi satisface interesele, adică pentru a se putea alimenta. Nimerind în cercul vicios de prieteni delincvenţi, minorul a căzut sub influenţa acestora. Aceasta a fost posibil, probabil, din cauza potenţialei diagnoze mintale (minorul este la evidenţa psihiatrului) şi lipsei afecţiunii, prieteniei, bucuriei, ce au fost găsite de minor în acest grup de prieteni. Ceea ce se dobândea din furturi părea a fi o muncă relativ uşoară. Aceasta, încetul cu încetul, se transformă în deprindere de viaţă. După comiterea infracţiunilor minorul nu avea unele mustrări de conştiinţă, se bucura de ispravă şi de faptul că pentru moment avea ce mânca. V. Factorii care influenţează sau pot influenţa conduita generală а persoanei pentru care а fost solicitat referatul de probaţiune Factori de natură să inhibe dezvoltarea comportamentului infracţional: Plasarea minorului într-un mediu securizant, ce ar putea să-i asigure supraveghere, control, alimentaţie şi nu în ultimul rând afecţiune ar fi benefic pentru o reeducare a minorului, pentru călirea unui comportament pozitiv. Asemenea mediu este în familia dnei EG unde minorul s-a aflat o perioadă de timp. Factori de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracţional: În cazul în care minorul va continua relaţiile cu vechii prieteni cu comportament delincvent, există probabilitatea de a comite alte fapte penale. Investigaţia efectuată pentru culegerea informaţiilor despre mediul social în care s-a dezvoltat minorul demonstrează incapacitatea preluării unui comportament pozitiv. Rămâne a fi stranie perioada aflării minorului în familia dnei ET, având un copil fugit de acasă (Cristina), dna se încumetă să mai ia un copil străin la îngrijire. Cel puţin minorul a cunoscut o perioadă de timp prielnică, aflându-se deja în familia dnei.

68

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE VI.

Perspectivele de reintegrare în societate

Din analiza informaţiilor cuprinse în prezentul referat de evaluare estimăm că YY are perspective medii de reintegrare în societate. În măsura în care va fi supravegheat îndeaproape, minorul poate fi reintegrat în societate. În cazul în care instanţa va decide o pedeapsă neprivativă de libertate perspectivele de reintegrare în societate аle lui YY ar fi posibile din următoarele motive: •

vârsta acestuia permite asimilarea şi dezvoltarea viitoare а unor roluri sociale pozitive;

•

dorinţa dnei EG de a lua sub tutelă minorul, ce ar putea să-i asigure un mod de viaţă decent şi ar influenţa la o eventuală continuare a studiilor pentru a obţine pe viitor o meserie.

Concluzii: Este nevoie de stabili care este diagnoza mintală a minorului şi care este impactul ei asupra comportamentului minorului. Este bine de prezentat minorului o alternativă de viaţă decentă, care ar putea să-i satisfacă interesele şi favorizarea dezvoltării altor interese cu caracter pozitiv. Aceasta s-ar realiza prin: •

plasarea minorului la un centru de zi pentru copii, în cadrul căruia se petrec activităţi cu caracter educativ;

•

plasarea minorului în tabere de vară organizate pentru copii în situaţii de risc, ce la fel sporesc apariţia noilor abilităţi pozitive;

•

plasarea minorului la un centru de resocializare, care i-ar putea asigura spaţiu locativ, alimentaţie, supraveghere;

•

pregătirea familiei G şi a minorului YY pentru instituirea tutelei asupra minorului de către dna EG.

Ex.: VR, Consilier de Probaţiune,

_______________________

§2. Probaţiunea sentenţială Odată pronunţată şi intrată în vigoare sentinţa, în funcţie de măsura de pedeapsă la care a fost supus condamnatul, se execută. În funcţie de sentinţa pronunţată de către instanţa de judecată, condamnatului i se stabileşte planul individual de lucru cu acesta, pe timpul executării pedepsei, fie că a va executa în comunitate sau penitenciar. Beneficiari ai serviciilor de probaţiune, din comunitate sunt persoanele condamnate la privaţiunea de libertate cu suspendarea executării condiţionate a acesteia şi deţinuţii liberaţi condiţionat înainte de termen. Beneficiari ai serviciilor de probaţiune din penitenciar sunt toţi deţinuţii condamnaţi la privaţiune de libertate cu executarea acesteia în locurile de detenţie. 69

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

2.1. În comunitate 2.1.1. Noţiuni generale Prin sentinţa de supunere la probaţiune, după cum am menţionat, condamnatului i se impun unele condiţii obligatorii, care constituie obiectul activităţilor de asistenţă, consiliere şi supraveghere ale serviciilor de probaţiune. Aceste condiţii pot varia de la maximă generalitate (prezentarea la întâlnirile cu personalul de probaţiune, anunţarea schimbării domiciliului, precum şi a oricărei deplasări ce depăşeşte o anumită durată, comunicarea şi justificarea schimbării locului de muncă etc.), până la condiţii speciale în funcţie de specificul psiho-social al delincventului, identificat prin raportul de evaluare (participarea la grupuri de terapie sau de instruire, supunerea la unele măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală, tratament de dezalcoolizare sau dezintoxicare, nefrecventarea anumitor locuri etc.). Complexul activităţilor desfăşurate în comunitate cu condamnatul sunt clasificate în funcţie de specificul acestora în două mari categorii: - Asistenţa şi consilierea psihosocială; - Supravegherea. Pentru fiecare beneficiar al serviciului de probaţiune se întocmeşte Dosarul de probaţiune (doc 7.). Dosarul de probaţiune va conţine: a) sentinţa instanţei de judecată, în copie, sau un extras de pe aceasta; b) planul de asistenţă şi consiliere psihosocială; c) planul de supraveghere; d) referatul de evaluare întocmit înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti, atunci când este cazul; e) referatul de evaluare solicitat de instanţă pe perioada supravegherii, atunci când este cazul.

70

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Doc. 5. Dispoziţie de executare Judecătoria Raionului, municipiului, de sector ____________________________ ____ _____________ 200__

_______________________ _______________________ _______________________

DISPOZIŢIE de executare Expediem pentru punere în executare sentinţa pronunţată faţă de (numele condamnatului) ___ ____________________, anul naşterii ____ _________ _____, cu domiciliul: _________________________ __________________________________. Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria raionului (municipiului, sectorului) ______________ Republica Moldova nr.__________ la data de ____ ________________ 200__ şi a intrat în vigoare la ____ ________________ 200__ . În conformitate cu legislaţia în vigoare, comunicaţi instanţei despre procesul executării pedepsei. Anexăm: _________________________________________________________ Nr. _______ file. L.Ş.

Judecător _________________________ Şef al cancelariei ___________________

Doc. 6. Act pentru alocarea cazului consilierului de probaţiune

Şeful Direcţiei (oficiului), _______________________________ Data: ____ ___________ 200_ Nr. _____________ ALOCARE Prin prezenta se transmite dispoziţia de executare a sentinţei cu anexele __________________________ ____________________________________________________________________________________ nr. ____ din data ____ _________ 200_ , de la Judecătoria __________________________, consilierului de probaţiune pentru examinare şi executare a sentinţei emise în privinţa condamnatului(ei) _______________________________, născut la ____ ____________ _______, domiciliat _____________ _______________________________________________________________________ judecat(ă) la „_____”___________a._____ pe art. _____________al.______ CP RM

La primirea certificatului de alocare a cazului şi a dispoziţiei de executare se întocmeşte Dosarul de Probaţiune.

71

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Doc.7 Modelul dosarului de probaţiune

Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova

(denumirea organului specializat)

DOSAR de PROBAŢIUNE nr. _______

(numele, prenumele, patronimicul, luna, anul naşterii) Condamnat(ă) la „____”________ a. ____ în baza art. _________ CP RM la ___________________________________________________________ (măsura de pedeapsă nonprivativă) domiciliat(ă) ___________________________________________________

Luat la evidenţă „____”_________a.___ Scos de la evidenţă „____”______a.___ Temeiul _________________________ _________________________________________________

„_____”_____________a.____ (începutul termenului)

„______”__________a.____ (expirarea termenului)

72

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Imediat după primirea dispoziţiei de executare Judecătoriei de sector îi este transmisă înştiinţarea privind alocarea cazului unui consilier din cadrul Serviciului de probaţiune (doc. 8). Doc. 8. Înştiinţare privind începerea executării sentinţei

ÎNŞTIINŢARE Data: ____ ___________ 200_ Nr. _____________

Dlui________________________

Preşedintele judecătoriei r-nului_____________________________________________________________ Vă aducem la cunoştinţă, că copia hotărîrii nr. _______de la „_____” ___________ _____ a.______ pe art. ________________ CP RM cu privire la condamnatul(a) ________________________________________ (numele, prenumele, patronimicul)

a fost primită la „_____” ______________ a. _______ şi luată spre executare. Şeful Direcţiei (oficiului) __________________________________ „______”________________a._________ ________________________________________________________

De asemenea despre primirea şi luarea la executare a sentinţei este anunţat: Comisariatul de Poliţie din sector (Doc. 10); Comisariatul militar din localitatea respectivă (doc.11). Doc. 9, 10. Înştiinţare pentru celelalte organe ce desfăşoară activităţi în menţinerea ordinii publice Data: ____ ___________ 200_ Nr. _____________

ÎNŞTIINŢARE D-lui __________________________, Comisar al Comisariatului de Poliţie _______________________________

Vă aducem la cunoştinţă că, cetăţeanul ________________________ domiciliat(ă)___________________ str. ____________________, nr. ____________ tel. _______________, la data de „____”_________200__, a fost condamnat(ă) de către instanţa de Judecată _________________ în baza art._______________ CP RM la ______ani p/l, cu aplicarea art. _____________________ anterior condamnat(ă) ______________ despre conduita condamnatului(ei)___________________________________________________________ despre măsurile întreprinse, rog să prezentaţi informaţie la adresa_______________________________ ________ _______________tel._____________ Şeful Serviciului

_____________________________

73

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Data: ____ ___________ 200_ Nr. _____________

ÎNŞTIINŢARE Dlui ______________________, Comisar militar al ___________, ___

________________________

Vă aducem la cunoştinţă că, persoana ___________________________________ născută la „__ _”__________a. _____, domiciliată la adresa ________________________________________ aflată la evidenţa militară la Comisariatul Militar din localitatea ___________________la„_____”____________ a.____ a fost condamnată la____________________ ________________________________________ _________________________________________ de__________________________________ . (denumirea instanţei de judecată)

Supravegherea condamnatului(ei)___________________________________________________

(numele, prenumele, patronimicul)

se efectuează de Serviciul de Probaţiune _______________________________

Despre expirarea termenului de supraveghere veţi fi informat suplimentar. Şeful Direcţiei (oficiului)

__________________________________

________________________________________________________

2.1.2. Asistenţa şi consilierea psihosocială Asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate şi a minorilor sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii supravegheate au ca scop reintegrarea acestora în societate, întărirea gradului de siguranţă socială şi prevenirea săvârşirii din nou a unor infracţiuni. Asistenţa şi consilierea se vor realiza pe baza unui plan de asistenţă şi consiliere adaptat nevoilor individuale ale persoanei supravegheate. Se va estima perioada de timp şi măsura în care nevoile identificate pot fi acoperite numai prin intervenţia serviciului de probaţiune ori în colaborare cu organizaţii neguvernamentale, instituţii publice şi/sau private ori cu persoane fizice sau juridice. În derularea acestei activităţi serviciile de probaţiune urmăresc: a)

corectarea comportamentului infracţional prin conştientizarea de către minori sau de către persoanele condamnate a faptei săvârşite, a consecinţelor acesteia şi asumarea responsabilităţii pentru fapta comisă;

b)

motivarea minorului sau a persoanei condamnate în vederea dezvoltării responsabilităţii şi autodisciplinei; 74

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE c)

elaborarea şi derularea unor programe eficiente de asistenţă şi consiliere a persoanelor condamnate sau a minorilor, în funcţie de nevoile identificate ale acestora;

d)

sprijinirea condamnatului sau a minorului în vederea satisfacerii nevoilor sociale referitoare la educaţie, pregătire profesională, loc de muncă, locuinţă sau altele asemenea.

Ori de câte ori instanţa de judecată dispune supravegherea unei persoane condamnate sau a unui minor de către serviciul de probaţiune, cu ocazia primei întrevederi cu persoana supravegheată i se va face cunoscută posibilitatea de a solicita asistenţă şi consiliere pe perioada supravegherii, explicându-i-se modalităţile practice în care poate fi sprijinită în vederea reintegrării în societate. Pentru a beneficia de serviciile de asistenţă şi consiliere persoana supravegheată depune o cerere scrisă la serviciul de probaţiune. Cererea persoanei supravegheate, prin care aceasta solicită asistenţă şi consiliere, se depune la dosarul de probaţiune. Dosarul de probaţiune se întocmeşte pentru fiecare persoană supravegheată. Dosarul de probaţiune cuprinde: a)

cererea scrisă privind asistenţa şi consilierea;

b)

planul de reintegrare socială şi supraveghere, care va cuprinde;

c)

referatul presentenţial de evaluare psihosocială, atunci când a fost întocmit;

d)

referatele periodice de reintegrare socială şi supraveghere, care conţin pe scurt informaţii cu privire la rezultatele înregistrate de către persoana asistată şi consiliată şi care se întocmesc cel puţin o dată la 6 luni sau de câte ori se înregistrează o evoluţie pozitivă ori negativă în procesul de reintegrare a persoanei respective;

e)

concluziile consilierului de probaţiune, care fac obiectul unui referat de reintegrare socială şi supraveghere final, întocmit la expirarea perioadei de asistenţă şi consiliere, precizându-se în ce măsură persoana respectivă are perspective sau s-a reintegrat în societate.

Dosarul de probaţiune se păstrează în arhiva serviciului de probaţiune, consilierul de probaţiune responsabil de caz este obligat să păstreze confidenţialitatea informaţiilor cuprinse în dosar. 75

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE După alocarea cazului unui consilier de probaţiune, acesta va fi obligat să întocmească fişa de evidenţă care va fi ţinută într-o cartotecă separată (doc11.). Doc.11. Fişa de evidenţă

Fişa de evidenţă 1.

Numele______________________________________________________________________

2.

Prenumele ____________________________________________________________________

3.

Prenumele tatălui_______________________________________________________________

4.

Anul naşterii __________________________________________________________________

5.

Locul naşterii _________________________________________________________________

6.

Adresa, tel. ___________________________________________________________________

7.

Profesia ______________________________________________________________________

8.

Locul de lucru (studiu) _________________________________________________________

9.

Naţionalitatea _________________________________________________________________

10.

Cetăţenia ____________________________________________________________________

11.

Nr. bulet. de identitate (viza de reşedinţă ) ___________________________________________

12.

Condamnat de _________________________________________________________________

13.

Data condamnării ______________________________________________________________

14.

Măsura de pedeapsă ____________________________________________________________

15.

Data luării la evidenţă __________________________________________________________

16.

Data scoaterii de la evidenţă _____________________________________________________

17.

Data îndeplinirii fişei___________________________________________________________

18.

Denumirea organului specializat __________________________________________________

19.

N.P.P. persoanei responsabile ____________________________________________________

20.

Numărul dosarului de probaţiune _________________________________________________

_______________________________________________________ _

Şeful serviciului de probaţiune are obligaţia de a consulta fiecare dosar periodic sau ori de câte ori consideră necesar, pentru a verifica dacă se respectă programul de resocializare a persoanei asistate şi consiliate în ceea ce priveşte termenele, calitatea şi ritmicitatea acestuia, precum şi orice alte obligaţii care îi revin consilierului de probaţiune pe durata asistenţei şi consilierii.

76

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii scrise din partea persoanei supravegheate, prin care aceasta solicită asistenţă şi consiliere, serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare în vederea includerii acesteia într-un program specializat, stabilit în funcţie de nevoile identificate ale persoanei respective. Activitatea prevăzută la se poate desfăşura pe baza unui acord de colaborare cu instituţii sau cu organizaţii care desfăşoară activităţi de reintegrare socială. Acordul de colaborare va cuprinde: a)

părţile semnatare;

b)

obiectul acordului, care constă în colaborarea părţilor în iniţierea şi derularea planurilor de reintegrare socială şi supraveghere, avânduse în vedere reintegrarea socială a persoanelor asistate şi consiliate de serviciile de probaţiune;

c)

tipul de servicii specializate de care pot beneficia persoanele asistate şi consiliate;

d)

durata acordului;

e)

obligaţiile părţilor;

f)

data încheierii acordului;

g)

semnătura părţilor.

Activitatea de asistenţă şi consiliere se va desfăşura şi în unităţile penitenciare, includerea în astfel de programe a persoanelor condamnate fiind posibilă numai cu acordul acestora. Fiecare serviciu de probaţiune de pe lângă judecătoria în a cărui circumscripţie se află una sau mai multe unităţi penitenciare poate încheia un acord de colaborare cu administraţia sau cu administraţiile penitenciare, în vederea stabilirii de comun acord a categoriilor de persoane condamnate care pot fi incluse în programe de resocializare, precum şi a conţinutului şi duratei acestor programe. În activitatea de asistenţă şi consiliere se acordă o atenţie deosebită condamnaţilor minori şi tineri, persoanelor condamnate care întâmpină dificultăţi în menţinerea legăturilor cu familia, precum şi pregătirii pentru liberare a persoanelor condamnate.

77

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Activitatea de asistenţă şi consiliere încetează în următoarele cazuri: a)

la cererea persoanei asistate şi consiliate;

b)

ca urmare a lipsei de cooperare sau a comportamentului neadecvat al persoanei asistate şi consiliate;

c)

la expirarea duratei asistenţei şi consilierii.

2.1.2.1 Programe de intervenţie în grup Pentru atingerea scopurilor de reducere a riscului recidivei, reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracţiuni, serviciile de probaţiune, după cum am anunţat mai sus acţionează pe trei dimensiuni: Evaluare, Supraveghere, Asistenţă şi consiliere. Unul dintre mijloacele de atingere a obiectivului de asistenţă şi consiliere îl constituie programele de intervenţie în grup. În situaţia în care o persoană care a comis o infracţiune şi pentru care instanţa a decis o pedeapsă care presupune supravegherea executării acesteia de către serviciile de probaţiune, iar persoana respectivă a depus o cerere scrisă prin care solicită asistenţă şi consiliere din partea serviciului, acea persoană întruneşte prima condiţie a includerii într-un program de intervenţie în grup. Aceasta este o condiţie generală, condiţiile specifice şi criteriile de eligibilitate pentru participarea la un program de grup rămânând să fie stabilite de către consilierul responsabil de coordonarea respectivului program de grup. Experienţa derulării unui program de grup şi evaluarea rezultatelor acestuia sunt în măsură să ofere consilierului care a coordonat programul sentimentul că intervenţia sa a fost eficientă sau nu. Materialul din prezentul ghid este însă destinat consilierilor care debutează în designul şi implementarea de programe de intervenţie în grup. Probabil că aceştia au nevoie încă înainte de derularea unui program de grup de sentimentul că intervenţia lor este una cu premise de eficienţă, avantajoasă pentru client şi benefică pentru dezvoltarea profesională a consilierului. În acest capitol al ghidului urmărim a prezenta câteva repere desprinse din teoriile de specialitate şi din experienţa altor practicieni care să-i genereze consilierului ce va coordona un program de grup sentimentul că intervenţia lui este una ce merită a fi făcută.. Aceste repere sunt: 1. Principii de eficienţă a programelor de intervenţie. 2. Factori de succes în derularea programelor de intervenţie. 3. Avantajele şi dezavantajele lucrului în grup 78

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 2.1.2.1.1. Principii de eficienţă a programelor de intervenţie 1. PRINCIPIUL RISCULUI - Intensitatea intervenţiei trebuie să fie direct corelată cu nivelul riscului. 2. PRINCIPIUL NEVOII CRIMINOGENE - Programele care ţintesc factorii în legătură directă cu infracţiunea au o probabilitate mai mare de eficienţă. 3. PRINCIPIUL RESPONSIVITĂŢJI - Eficienţa programelor care corespund

stilului de învăţare al clientului şi al consilierului este direct proporţională cu angajarea clientului ca participant activ. 4. PRINCIPIUL INTEGRITĂŢII - Intervenţia trebuie să fie riguros condusă şi furnizată, respectându-se coerenţa: intrări/ieşiri - teorie/design

2.1.2.1.2. Factori de succes în derularea programelor de intervenţie 

PROGRAMELE EFICIENTE SUNT MULŢI - MODALE

•

Programele de grup se pretează la:

•

-

joc de rol; reluarea comportamentului cel mai potrivit;

-

educaţia grupului de referinţă, reflectare asupra dificultăţilor comune;

-

provocarea şi asistarea unor reacţii posibile ale grupului de referinţă;

-

antrenament pentru achiziţia unor deprinderi cognitive şi interpersonale.

Programele individuale se pretează pentru: -

infractori care necesită un nivel ridicat de intervenţie şi supraveghere în ideea de a proteja publicul;

-

reflectare asupra dezvăluirilor personale;

-

antrenament de auto-monitorizare şi auto-instrucţie;

-

asistare în aplicarea (în circumstanţe personale) a informaţiilor şi deprinderilor achiziţionate în cadrul programelor de grup;

-

gestiunea obstacolelor personale care-1 împiedică pe infractor să participe la programele de grup. 79

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE •

•

Programele cu familia se pretează atunci când: -

nevoile criminogene îşi au originea în familie;

-

familia poate fi utilizată ca un factor proiectiv, care să contribuie la reinserţia socială a infractorului şi reducerea riscului recidivei.

Învăţarea experienţială -

nu trebuie privită ca un divertisment, ci ca o intervenţie aliniată la obiectivele de schimbare a comportamentului infracţional şi de adresare a nevoilor criminogene.



PROGRAMELE EFICIENTE CONDUC CĂTRE ACHIZIŢIA DE DEPRINDERI

•

Deprinderi cognitive -

Gândirea consecvenţială (a-1 face pe client să se gândească la consecinţe);

-

Rezolvarea de probleme (a-1 abilita pe client în dezvoltarea unor strategii rezolutive în conformitate cu problemele lui particulare);

-

Judecata critică (a-1 ajuta pe client să-şi privească într-o manieră critică propriul comportament până la a-şi adresa propriul comportament infracţional).

•

Deprinderi interpersonale

•

Deprinderi literare şi matematice

•

Deprinderi vocaţionale (de ex., să utilizeze PC)

•

Deprinderi creative, recreative (de utilizare a timpului liber)

O practică eficientă generează cunoştinţe! •

o învăţare bună despre cum se organizează o intervenţie nu garantează întotdeauna şi o practică superioară, dar ea poate fi folosită ca o perspectivă sau chiar ca o premisă a îmbunătăţirii calităţii sau eficienţei viitoarei practici;

•

cunoştinţele, informaţiile despre „ ceea ce merge” pot fi testate doar în practică , prin definirea clară a schimbării urmărite, specificarea în termeni concreţi a obiectivelor prin care schimbarea se va produce şi printr-o riguroasă măsurare, evaluare a gradului în care obiectivele au fost atinse. 80

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 

PROGRAMELE EFICIENTE ABORDEAZĂ COMPORTAMENTUL INFRACŢIONAL PRIN PRISMA PSIHOLOGIEI COGNITIVCOMPORTAMENTALE •

Psihologia cognitiv comportamentală rezidă într-o serie de teorii despre personalitate, teorii ale psihologiei sociale, teorii ale învăţării sociale, şi se adresează unei relaţii complexe între gânduri, trăiri şi comportament;

•

Individul învaţă să-şi gestioneze relaţiile şi comportamentele fie prin reconsiderarea şi restructurarea experienţei anterioare, fie prin compararea cu cineva semnificativ pentru el;

•

Această abordare cognitiv comportamentală a comportamentului infracţional pleacă de la premisa că deficitul de socializare antrenează încurajarea comportamentului anti social; corectarea deficitului de socializare se poate face prin antrenament: - cognitiv (învăţarea de deprinderi de gândire); - emoţional (învăţarea deprinderilor de auto-conştientizare, auto-exprimare, autocontrol); - comportamental (învăţarea modalităţilor pro sociale de atingere a scopurilor).



PROGRAMELE EFICIENTE SUNT PROIECTE CU BAZĂ COMUNITARĂ

Programele dezvoltate în comunitate:



•

facilitează contactul cu realitatea, cu dificultăţile curente, aplicarea practică a celor învăţate, accesul la resurse, activităţi şi relaţii care pot ajuta la o schimbare pozitivă;

•

reduc riscul influenţelor antisociale pe care îl prezintă tratamentele instituţionale.

PROGRAMELE EFICIENTE ŢIN CONT DE IMPORTANŢA MODELĂRII PRO-SOCIALE •

implică practica de a oferi clienţilor elemente premiale, de răsplată pentru acţiunile sau expresiile lor pro-sociale;

•

consilierul devine astfel un model de rol pozitiv, capabil să întărească comportamentul pro-social sau anti-infracţional; 81

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE



•

este important ca lucrând împreună, consilierul şi clientul să identifice piesele (secvenţele) de comportament care să fie învăţate şi practicate;

•

cercetările subliniază necesitatea şi importanţa unui comportament care să demonstreze din partea consilierului respect, punctualitate, fidelitate, curtoazie, onestitate, prietenie, deschidere. Acestea sunt câteva caracteristici pe care clientul le valorizează în consilier şi care pot fi atinse ulterior de către client, în procesul de schimbare.

PROGRAMELE EFICIENTE SE BAZEAZĂ PE PRINCIPIUL INTEGRITĂŢII

Integritatea ca organizare (coerenţă interioară) se opune dezorganizării, anarhiei, haosului şi exprimă legătura dintre teoria ce stă la baza unui program şi designul acestuia (Hollin, 1995). Nivelul integrităţii unui program este o variabilă importantă în determinarea rezultatului. De aceea, nu este surprinzător dacă va fi dificil să măsurăm efectele unui program al cărui conţinut a fost arbitrar sau subiectul nu a anticipat o schimbare.



ALŢI FACTORI DE SUCCES AI PROGRAMELOR •

Durata şi intensitatea -

•

trebuie să fie dozate în conformitate cu nivelul riscului recidivei şi cu obiectivele urmărite; Lipsey (1995) arată că cel mai eficient tratament pentru riscul înalt al recidivei este de 6 luni (100 ore de intervenţie).

Alegerea programului -

alegerea duratei, intensităţii şi conţinutului programului trebuie să se adreseze diferitelor nivele de risc şi diferitelor nevoi criminogene;

-

un nivel intensiv de intervenţie se referă la deprinderile cognitiv comportamentale legate de programele destinate infractorilor persistenţi (infractori sexuali, cei care au săvârşit infracţiuni de violenţă domestică sau alte forme de violenţă);

-

programele pot fi alese în funcţie de sex, rasă, vârstă, dacă acest tratament special este impus de o nevoie criminogenă identificată în această direcţie;

82

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

-

un nivel mediu de intervenţie se referă la programele scurte şi se adresează unor nevoi criminogene specifice. Aceste programe sunt de fapt seturi de module furnizate pentru nevoile individuale ale infractorilor (grija faţă de victimă, utilizarea drogurilor sau alcoolului, relaţiile, comportamentele sau credinţele opresive legate direct de infracţiunea comisă...);

-

un nivel bazai de intervenţie se adresează problemelor de obstruare a reintegrării comunitare (absenţa unui loc de muncă, probleme legate de angajare, absenţa locuinţei, probleme legate de educaţie şi de completarea nivelului de şcolarizare, probleme familiale, probleme de sănătate, de petrecere a timpului liber).

2.1.2.1.3. Avantajele şi dezavantajele lucrului în grup •

grupul oferă suport mutual persoanelor cu nevoi şi experienţe asemănătoare sentimentul că nimeni nu este singur în acea situaţie;

•

grupul oferă posibilitatea fiecărui participant să-şi exprime punctul de vedere şi să-şi exerseze abilităţile de comunicare;

•

participanţii învaţă să ofere feed back pozitiv;

•

fiecare membru al grupului învaţă despre sine şi despre ceilalţi

•

se creează cadrul schimbării atitudinale prin intermediul schimbului de idei şi opinii. S-a constatat că, de obicei, schimbarea atitudinilor se produce în sensul valorilor şi atitudinilor majoritare şi a celor care sunt încurajate de leader (consilierul de reintegrare socială şi supraveghere ca agent de schimbare);

•

grupul are o dinamică ce poate încuraja sau facilita schimbarea comportamentală, prin observarea, asimilarea şi exersarea unor noi comportamente;

•

grupul contribuie la creşterea stimei de sine a participanţilor;

•

în grup, fiecare membru este un potenţial terapeut;

•

potrivit celor mai multe opinii, grupul este cea mai eficientă metodă de a lucra pentru rezolvarea de probleme;

•

grupul poate oferi un sentiment de apartenenţă şi poate construi o reţea socială de suport;

83

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE •

lucrul în grup poate să consolideze abilităţile participanţilor de a lucra în echipă;

•

în termeni de costuri şi timp, grupul este, în general, o metodă eficientă, cuprinzând în acelaşi timp mai mulţi clienţi Dezavantajele lucrului în grup 1.

grupul poate produce o conformare contra productivă la autoritate sau comportament anti-social;

2.

atitudinile de discriminare pot fi consolidate;

3.

unii membri se pot simţi excluşi sau ignoraţi;

4.

fiecare membru al grupului primeşte mai puţină atenţie în exclusivitate;

5.

confidenţialitatea nu poate fi garantată în totalitate.

Dezavantajele prezentate mai sus pot să apară în cazul în care grupul nu este bine condus sau au fost comise greşeli în procesul de selecţie a membrilor. • Posibile probleme şi dificultăţi care pot apărea în grup Câteodată se poate întâmpla ca în cadrul grupului să apară probleme. Ele pot fi legate fie de participarea prea activă a unor membri - monopolizarea discuţiei, impunerea unor puncte de vedere etc., fie de retragerea unor membri din „viaţa” grupului, deci o participare redusă a unor membri. Aceste dificultăţi pot fi concretizate în următoarele situaţii: unul sau mai mulţi participanţi sunt tăcuţi sau retraşi, în grup sunt vorbăreţi compulsivi - cărora le place sunetul propriei voci, manifestări agresive între membrii grupului, contestarea coordonatorului de grup, preluarea rolului de leader de către un participant, ceartă în grup etc. Nu te speria! Următoarea secţiune - „Viaţa grupului” - te va ajuta să înţelegi că multe dintre aceste probleme şi dificultăţi sunt fireşti şi ţin de evoluţia grupului, iar parcurgerea întregului ghid şi derularea efectivă a unui program de lucru în grup te va abilita să le rezolvi. Grupul poate fi asociat cu un organism viu. Aşa cum o fiinţă parcurge de-a lungul existenţei sale o perioadă de copilărie, una de tinereţe şi una de maturitate, tot aşa şi grupul are o evoluţie diacronică eşalonată pe trei dimensiuni: •

formarea (în care membrii grupului se cunosc şi tatonează dacă sunt compatibili, dacă pot avea încredere unii în alţii, dacă participarea le oferă avantaje, dacă pot răspunde modului de abordare, etc.),

84

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE •

faza de mijloc (în care membrii grupului învaţă împreună, oferă şi solicită informaţii, intră în interacţiune, consolidează relaţiile de colaborare şi încredere, dezvoltă strategii rezolutive, împărtăşesc experienţe etc.);

•

faza finală ( în care membrii grupului învaţă să le aplice în viaţa lor curentă). Faza finală a lucrului în grup este asociată cu perioada de maturitate a unui organism viu, întrucât ea trebuie să aducă participanţilor sentimentul că se pot desprinde de grup şi că sunt capabili să îşi recunoască şi să îşi rezolve propriile probleme după ce programul de grup a luat sfârşit.

O altă analogie posibilă între grup şi organismul viu ar fi cea dată de mecanismele interne cărora aceste două entităţi le sunt tributare şi anume: Aşa cum orice organism viu îndeplineşte prin sistemele şi organele sale: funcţii de respiraţie, digestie etc. tot aşa în interiorul grupului se produc fenomene mai mult sau mai puţin anticipabile care fac din grup o entitate supusă evoluţiei şi anume: fenomene de ventilare, acceptare, transfer, interacţiune, intelectualizare, etc. Ansamblul fenomenelor psiho-sociale care se produc în grupul mic şi legităţile care le guvernează se numesc dinamica grupului. Acesta cuprinde procese de sugestie, imitaţie, contagiune afectivă, facilitare prin creşterea motivaţiei etc. După cum organismele vii sunt clasificate pe regnuri, specii, rase, fiecare dintre ele fiind caracterizate printr-un set de parametri structurali şi funcţionali, tot aşa şi grupurile sunt pasibile de tipologizare (grupuri de remediu, grupuri de întâlnire, grupuri cu scop social, grupuri de apartenenţă, grupuri de referinţă etc.) şi conformare la anumiţi parametri (mărime, compoziţie, structură, coeziune, eficienţă, omogenitate etc.). Materialul informativ prezentat mai sus este pentru a facilita consilierilor de probaţiune, care doresc să deruleze programe de intervenţie în grup, înţelegerea grupului ca un organism viu, pentru completarea acestuia propunem următorul model. MODEL DE PROGRAM DE GRUP. LUAREA DECIZIEI ŞI ASUMAREA RISCULUI

1. Introducere. 2. Evaluarea abilităţii de luare a deciziilor. 3. Stabilirea obiectivelor în procesul de luare a deciziilor şi asumare a riscului. 4. Faza de acţiune în procesul de luare a deciziei şi asumare a riscului. 5. Faza de evaluare finală în procesul de luare a deciziei şi asumare a riscului

85

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

INTRODUCERE

Va fi vizibil din fişele de lucru ce vor fi prezentate că luarea deciziei, cu consecinţele sale, este un proces crucial în viaţa tuturor clienţilor, ca şi în viaţa noastră de altfel. Autorii acestui pachet de informaţii consideră că unele decizii de a comite infracţiuni sunt luate de către unii clienţi fără ca aceştia să se gândească prea mult la consecinţele asociate deciziilor lor. Pentru alţii, exaltarea asociată unei decizii riscante devine o parte a atracţiei faţă de anumite tipuri de infracţiuni. Pentru alţii, o serie de decizii luate în ziua de salariu sau în ziua în care încasează anumite beneficii în registrul personal de încasări, îi poate conduce spre situaţia de a deveni lefteri, ceea ce îi poate face vulnerabili în faţa tentaţiei unei infracţiuni. Înaintea oricărei decizii există un scop sau mai multe scopuri pe care cel care ia decizia încearcă să le atingă. Câteodată aceste scopuri sunt explicite, altădată nu. Este de asemenea nevoie să cunoaştem că luarea deciziei poate fi un proces foarte stresant, ceea ce e valabil mai ales în cazul deciziilor majore. în unele situaţii deciziile pot fi amânate repetat, fie datorită fricii, fie datorită anxietăţii, fie datorită consecinţelor probabile pe care luarea deciziei le presupune. De aceea, poate că e nevoie să asistăm, să sprijinim oamenii în luarea deciziilor şi să privim împreună cu ei perspectivele pe care le deschide alegerea făcută de ei. Sentimentele, trăirile care apar de-a lungul întregului proces de luare a deciziei sunt de asemenea foarte importante de cunoscut şi de lucrat cu ele, pentru a desprinde nişte concluzii. Deciziile semnalează o perspectivă de schimbare, iar o schimbare necesită energie, în completare, asociată cu schimbarea este pierderea unor lucruri care au fost făcute înainte de luarea deciziei şi incertitudinea faţă de lucrurile ce vor veni după luarea deciziei. În această secţiune despre decizii şi riscuri, scopul nostru va fi să subliniem câteva dintre punctele parcurse până acum, să dăm clienţilor oportunitatea să-şi evalueze propriile decizii luate şi ei să realizeze unde este nevoie să şi le îmbunătăţească II. EVALUAREA ABILITĂŢII DE A LUA O DECIZIE Fişa de lucru l DECIZIILE. GÂNDURI, TRĂIRI, PERSECTIVA SCHIMBĂRII. Această fişă de lucru îi abilitează pe clienţi să-şi examineze propriile gânduri, sentimente, precum şi consecinţele pe care le presupune o decizie anume. Fişa de lucru 2 CUM MI-AM CHELTUIT BANII ÎN ZIUA DE SALARIU? Această fişă de lucru urmăreşte cum şi-a cheltuit clientul banii în ziua de salariu sau în ziua în care a avut un beneficiu. Această fişă ne face să recunoaştem că mulţi dintre clienţii Serviciului de probaţiune au uneori foarte puţini bani să supravieţuiască, iar nivelul beneficiilor este uneori total inadecvat, chiar şi pentru acoperirea nevoilor cotidiene. Aceasta fişă îi determină pe clienţi să considere că au la dispoziţie o mică sumă de bani pe care trebuie să o cheltuiască în conformitate cu scopurile sau dorinţele din mintea lor. Fişa de lucru dă clientului oportunitatea să reflecteze asupra modului în care şi-a cheltuit banii şi dacă în acest domeniu o anumită schimbare ar fi dezirabilă.

Fişa de lucru 3 CARE ANUME EŞTI TU? Scopul acestei fişe de lucru este să sublinieze diferenţa dintre Comportamentul de întreţinere, menţinere (M) şi Comportamentul riscant (R).

86

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE - Dacă clientul a decis că scopul său este să se ţină pe sine însuşi în afara problemelor şi în afara închisorii, aceasta va avea o influenţă din ce în ce mai mare asupra deciziilor pe care le va lua. - Pe de altă parte, dacă clientul nu-şi bate capul în privinţa a ceea ce se întâmplă cu el, aceasta se va reflecta într-o categorie de decizii riscante pe care se pregăteşte să le ia. Această fişă de lucru ne conduce către a oferi clienţilor oportunitatea de a aprecia ce încearcă ei să obţină prin luarea deciziilor despre cum să-şi cheltuiască banii.

Fişa de lucru 4 CELE MAI BUNE / CELE MAI PROASTE DECIZII ALE MELE Această fişă dă clienţilor oportunitatea de a se gândi la câteva dintre cele mai importante decizii pe care le-a luat în trecut. Care a fost cea mai bună dintre ele şi de ce? Care a fost scopul la care s-a gândit înainte de luarea deciziei? Care a fost cea mai proastă decizie şi de ce? Care a fost scopul de dinaintea ei? Toate acestea vor conduce la o discuţie despre ce a învăţat clientul din experienţa anterioară luării deciziilor sale.

Fişa de lucru 5 CÂT DE IMPORTANTĂ ESTE DECIZIA? Ceea ce-şi propune această fişă de lucru este să extragă modul în care unele dintre deciziile cruciale din viaţa clienţilor sunt considerate multă vreme şi care dintre ele devin triviale. De ex.., pentru o persoană din închisoare, decizia de a o lua de la capăt într-un alt oraş este o decizie crucială. Balanţa dintre avantajele şi dezavantajele probabile ale acestei decizii trebuie să fie considerate cu grijă, împotriva tentaţiei de a se întoarce în acelaşi loc de dinainte de a ajunge în închisoare. Pe de altă parte, o decizie trivială de genul dacă să îmbrace o eşarfa albastră sau verde justifică o cheltuială mai mică de timp şi gândire. La sfârşitul acestei fişe de lucru, clientul este invitat să înregistreze deciziile importante pe care le are de luat acum şi în viitorul apropiat.

RISCULUI

III. ALEGEREA OBIECTIVELOR ÎN LUAREA DECIZIEI ŞI ASUMAREA

Drept rezultat al exerciţiilor de evaluare completate de clienţi, aceştia pot să simtă că luarea deciziilor şi asumarea riscurilor asociate acestora nu necesită acordarea de atenţie, în acest caz, pentru timpul prezent, acesta poate să fie sfârşitul muncii noastre. Pe de altă parte, clientul poate decide să încerce şi să schimbe anumite aspecte legate de luarea deciziilor (de ex.: ce cheltuieli face în ziua de salariu, de ce să meargă să facă cumpărături de la alimentară înainte de a cumpăra ceva de băut). Dacă acestea pot deveni obiective, scopuri pentru schimbare, următoarea problemă este CUM poate fi generată această schimbare, ceea ce ne va duce la faza de acţiune care constă în învăţare şi practicare. IV. FAZA DE ACŢIUNE ÎN LUAREA DECIZIEI ŞI ASUMAREA RISCULUI Ceea la ce trebuie să ne gândim acum este CUM pot fi obiectivele atinse. Iată aceste posibilităţi: 1. Să-mi spun mie însumi că în curând voi încasa salariul şi să-mi fac lista de cumpărături pentru cel mai apropiat magazin şi să cumpăr toate lucrurile de care cred că am nevoie. 2. Să-i cer unui prieten de încredere să vină cu mine, să-mi încasez banii şi să fac cumpărături. 3. Să cer unui consilier de probaţiune sau unui voluntar asociat Serviciului de probaţiune să mă însoţească atunci când îmi încasez banii şi să vină cu mine la cumpărături.

87

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 4. Să-i cer unui prieten de încredere să-mi încaseze salariul şi să-mi facă el cumpărăturile (poate în schimbului unei sume mici pentru comision) etc. Mijloacele prin care pot fi atinse obiectivele sunt acum negociabile. Clientul îşi poate da seama de: refuze în viitor);

- deciziile pe care le-a încercat şi au eşuat în numeroase ocazii anterioare (şi pe care trebuie să le - deciziile pe care le poate alege acum.

Prioritatea pentru următoarea zi de salariu a clientului va fi să vorbească cu un prieten de încredere şi să obţină cooperarea în privinţa cererii pe care i-o adresează clientul. La următoarea zi de salariu , schema de cheltuire a banilor va fi grija clientului şi va deveni în timp o abilitate a sa, astfel încât la următoarea întâlnire cu consilierul de probaţiune să poată fi evaluat ceea ce s-a întâmplat. V. FAZA DE EVALUARE ÎN LUAREA DECIZIEI ŞI ASUMAREA RISCULUI zilei de salariu.

În această fază, clientul va trebui să descrie şi să revadă evenimentele din actuala zi de salariu , în baza schemei (planului)

- Dacă totul a mers bine, următorul aspect care trebuie luat în considerare este cum poate fi menţinută schimbarea activă care s-a produs în client. Aceasta poate implica şi cooperarea cu prietenul de încredere ales de către client pentru a vedea mai bine viitorul. - Un alt element care trebuie luat în considerare este planul contingent pentru situaţia în care prietenul respectiv nu va fi disponibil şi este nevoie de un substitut. - După o perioadă de timp, procesul de planificare şi reflectare asupra deciziei poate fi realizat de către client, dispensându-se de prieten, în această situaţie trebuie să vedem dacă clientul e în stare să menţină schimbarea care s-a produs în el însuşi.

- Dacă planul zilei de salariu a dat greş sau dacă prietenul s-a dovedit nefolositor, atunci e clar că trebuie să ne gândim la alte variante pentru următoarea perioadă de timp. Important este ca fiecare eşec să fie privit ca o învăţare pozitivă, ca o acumulare de experienţă şi clientul să vadă ce pas suplimentar trebuie făcut pentru ca un succes viitor să fie mai probabil. - Dacă paternul de schimbare a fost bine stabilit, schimbarea este menţinută, e dezirabilă formularea unui plan de adaptare (de a face faţă) la recădere, de ex. pentru situaţiile de urgenţă, se poate face apel la prieteni foarte apropiaţi pentru mâncare sau bani. Aşa cum a mai fost spus, există clienţi pentru care exaltarea asociată luării unei decizii şi asumării riscului este considerentul-cheie. în completarea tehnicilor prezentate, se poate utiliza Balanţa câştiguri şi pierderi ale luării unei decizii. Astfel, devine clar că sunt situaţii de viaţă în care o mică schimbare e legitimă, foarte excitantă, că activitatea de producţie a adrenalinei ce însoţeşte starea de exaltare e uneori necesară. La finalul acestui program se poate elabora o fişă de lucru suplimentară privind utilizarea timpului liber, în acest context i se dă clientului oportunitatea de a specifica activităţile dorite şi lista paşilor care trebuie făcuţi în măsura în care atingerea obiectivelor sale este posibilă. Evident că acest lucru presupune şi o cercetare locală a resurselor comunitare (cât de mult costă, care este timpul necesar atingerii, locul etc. ...). Fişa de lucru 6 (Activitatea fantastică pe care vreau să o fac) oferă o structură în acest sens. Fisa de lucru l Data.................... Numele ................................ DECIZIILE, GÂNDURI, TRĂIRI ŞI PERSPECTIVASCHIMBĂRII A lua o decizie înseamnă adesea a face o schimbare. Schimbarea implică gânduri şi trăiri tot aşa de bine după cum implică şi acţiuni. Această fişă de lucru este structurată pentru a te ajuta să te gândeşti la decizia ta, la cum te simţi în privinţa ei şi să consideri ce s-ar putea întâmpla dacă faci o schimbare. 1. Care este decizia pe care o ai de luat ..............................................................................................................

88

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 2. Când va trebui să iei această decizie................................................................................................................ 3. Ce simţi de�

.........

4. De ce simţi în acest mod.................................................................................................................................. 5. Este ceva care să te oprească să iei această decizie......................................................................................... 6. Ce doreşti să schimbi ....................................................................................................................................... 7. Dacă vei face această schimbare: a) ce vei câştiga .................................................................................................................................................. b) ce vei pierde ................................................................................................................................................... 8. Ce ai putea simţi după ce schimbarea va fi făcută .......................................................................................... 9. Crezi că ai destulă energie pentru a face această schimbare

DA

10. Ai nevoie ca cineva să-ţi ofere sprijinul

DA

NU NU

Cine anume...�

.......................

Fişa de lucru 2 Data.................. Numele .................................................................. CUM MI-AM CHELTUIT BANII ÎN PRIMA ZI DE SALARIU ŞI DUPĂ ACEEA? Aceasta este o fişă de lucru care te face să te gândeşti cât de mulţi bani ai avut ultima dată când ai luat salariul şi să-ţi aminteşti cum i-ai cheltuit (incluzând ceea ce ai cumpărat pentru copii, cheltuielile de întreţinere etc.). Salariul meu a fost de ....................................... lei. Acesta trebuie să-mi ajungă pentru .................................... (o săptămână, o lună ......). Pentru a te ajuta să-ţi aminteşti ai aici o listă cu lucrurile pe care unii oameni cheltuiesc bani. S-ar putea ca tu să regăseşti anumite lucruri în această listă, după cum s-ar putea ca unele lucruri pentru care tu cheltuieşti bani să nu le regăseşti aici. Enumerăle oricum pe o foaie separată. Bani pentru îmbrăcăminte

Plata amenzilor

Bani pentru alimente

Bani pentru băutură

Bani pentru nevoile copiilor

Plata chiriei, întreţinere

Jocuri de noroc

Bani pentru combustibil

Bani pentru a merge la film

Bani pentru ţigări

Restituirea banilor pe care i-ai împrumutat Coafor /frizer

Bani pentru a ieşi cu prietenii

Bani pentru a lua masa în oraş

Cosmetice şi articole de toaletă

Plata taxei TV

Taxe pentru cluburi, asociaţii

Economii

Energie termică, gaz etc.

Capricii personale

Bani puşi deoparte pentru mâncare

Bani pentru a merge să beau

Bani împrumutaţi prietenilor

Cheltuieli de transport

Convorbiri telefonice zilnice

89

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Dacă priveşti în urmă, la ziua ta de salariu, întocmeşte o listă a cheltuielilor tale din acea zi şi după aceea. 1. Prima categorie de cheltuieli:

lei

pentru

2. A doua categorie de cheltuieli:

lei

pentru

3. A treia categorie de cheltuieli:

lei

pentru

4. A patra categorie de cheltuieli:

lei

pentru

5. A cincea categorie de cheltuieli:

lei

pentru

6. A şasea categorie de cheltuieli:

lei

pentru

7. A şaptea categorie de cheltuieli:

lei

pentru

8. A opta categorie de cheltuieli:

lei

pentru

Banii rămaşi ......................

Dacă priveşti la ceea ce ai scris mai sus, poţi să te gândeşti mai bine la modul în care ai putea să-ţi cheltuieşti banii? 1. ..................... 2. ..................... 3. .....................

Fişa de lucru 3 Data.................. Numele .................................................................. CARE ANUME EŞTI TU? În această fişă de lucru eşti invitat să citeşti despre personajele M şi R. Care dintre ele are legătură cu modul în care tu te comporţi? M: în ziua de salariu M a decis că primul lucru pe care-1 va face va fi să cumpere mâncare pentru următoarele două săptămâni. Astfel M a mers şi a cumpărat atâtea alimente de câte era nevoie. După aceea şi-a plătit contribuţia lui la chirie, întreţinere. Pe urmă a dus rufele murdare la o spălătorie, a avut grijă să-şi plătească curentul electric şi a dat înapoi o mică sumă de bani pe care o împrumutase de la un prieten. Apoi M ..................... 1) Prin deciziile pe care le-a luat, ce crezi că a vrut să obţină M?

R: în ziua de salariu R a decis că primul lucru pe care îl va face va fi să bea ceva cu nişte prieteni, întâlnirea cu ei s-a prelungit mai mult decât se aştepta şi R s-a ciocnit de cineva care dorea să împrumute ceva de la el. R a plătit pe loc şi mai târziu s-a dus acasă să se culce. Când s-a trezit, era seară şi cele mai multe magazine erau închise. R decide să mai iasă o dată cu prietenii sau să meargă la un prieten acasă să mai bea ceva. Dimineaţa următoare, o parte din banii lui R se pare că lipsesc, dar R nu-şi poate aminti ce s-a întâmplat cu o noapte înainte. Ceea ce vede, este că nu se găseşte mâncare în casă, aşa că merge să cumpere o pâine, o sticlă de lapte, margarină şi un pachet de ţigări. Acum nu i se pare corect că a rămas cu aşa de puţini bani. 2) Prin deciziile pe care le-a luat, ce crezi că a încercat R să obţină?

90

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Ce crezi, M sau R prezintă cel mai mare risc de a săvârşi o infracţiune? De ce? Acum, gândeşte-te ce încerci tu să obţii atunci când îţi cheltuieşti banii? Scrie asta mai jos:

Fişa de lucru 4 Data.................. Numele .................................................................. CELE MAI BUNE / CELE MAI PROASTE DECIZIIALE MELE Priveşte înapoi la viaţa ta. Care au fost cele mai bune decizii pe care le-ai luat? De ce? Enumără-le mai jos. Ce ai încercat să obţii prin luarea | acestor decizii? Câteva din cele mai bune decizii ale mele sunt: DECIZIA

CE A FOST BUN ÎN EA?

CE AM OBŢINUT PRIN EA?

1. 2 3. Câteva din cele mai proaste decizii ale mele sunt: DECIZIA

CE A FOST RĂU ÎN EA?

CE CONSECINŢE A AVUT?

1. 2. 3. Priveşte la ceea ce ai scris mai sus; poţi să te gândeşti la ceva ce ai învăţat despre luarea unei decizii bune? 1...................... 2. ..................... 3. .....................

91

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Fişa de lucru 5 Data.................. Numele .................................................................. CÂT DE IMPORTANTĂ ESTE DECIZIA? IMPORTANT

NEIMPORTANT

în fiecare zi suntem puşi în situaţia de a lua o mulţime de decizii. Unele dintre ele sunt foarte importante, altele nu. Priveşte lista de mai jos şi spune care dintre următoarele decizii sunt importante pentru tine şi care nu. Pune un „x” în căsuţa cu care eşti de acord. 1. Să decizi unde o să locuieşti. 2. Să-ţi alegi prietenii. 3. Să decizi dacă mergi astăzi la bibliotecă. 4. Să decizi dacă mergi să-ţi ridici cumpărăturile. 5. Să decizi dacă mergi la Centrul Ofertelor de Serviciu. 6. Să semnezi astăzi la timp. 7. Să decizi dacă să suni un vechi prieten căruia i-ai promis cândva că-l vei suna. 8. Să decizi să mergi la o petrecere. 9. Să decizi să mergi la discotecă. 10. Să decizi să dai o spargere la o firmă, într-o casă. Acum ai posibilitatea de a discuta despre anumite decizii cu consilierul tău de probaţiune .................... . După ce ai făcut asta, eşti de acord că deciziile importante necesită mai mult timp şi mai multă gândire decât deciziile mai puţin importante? Poţi să te gândeşti la câteva decizii importante pe care poţi să le iei acum sau în viitorul apropiat? Care ar fi acestea? 1. ............................... �

92

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Fişa de lucru 6 Data.................. Numele .................................................................. ACTIVITATEA FANTASTICĂ PE CARE VREAU SĂ O FAC

Pune activitatea pe care o ai în minte în vârful acestei scări şi începe să lucrezi de la baza ei, aşezând fiecare pas pe care va trebui să-1 faci pentru a îndeplini această activitate. CEEA CE VREAU SĂ FAC ESTE: PAŞII DE CARE AM NEVOIE PENTRU A FI CAPABIL SĂ REALIZEZ ACEASTĂ ACTIVITATE ÎNCEP DE AICI

Unde pot să descopăr ceva despre această activitate? Locul unde activitatea mea va avea loc? Timpul când activitatea mea va avea loc? Ce echipamente sunt necesare? Cât costă această activitate? Cum pot ajunge să o îndeplinesc? Am nevoie de cineva să mă însoţească în această activitate? Cum şi când voi fi implica, care va fi rolul meu?

93

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE APLICAŢIE 1 Exerciţiu de simulare a unui program de grup Pentru a veni în sprijinul consilierilor de probaţiune care doresc să se pregătească în lucrul cu grupul înainte ca serviciul din care fac parte să aibă suficienţi clienţi eligibili pentru a fi incluşi într-un program de grup, această secţiune prezintă câteva studii de caz care pot sta la baza unor jocuri de rol. Cu ajutorul colegilor din cadrul serviciului de probaţiune respectiv, se poate organiza o simulare de program de grup, astfel încât consilierul care va fi coordonatorul unui program de grup cu persoane care au săvârşit infracţiuni să dobândească din timp cunoştinţe şi abilităţi de lucru cu grupul. Acest exerciţiu de simulare necesită 8 participanţi care să joace rolul unor persoane care au săvârşit infracţiuni şi care se află în supravegherea, asistenţa şi consilierea serviciului de probaţiune. Fiecare participant va primi un cartonaş ce conţine un scenariu biografic, pe baza căruia va trebui să intre în rolul personajului respectiv. Coordonatorul programului de grup va avea următoarele sarcini: 1. să evalueze eligibilitatea celor 8 persoane pentru Programul de grup „Luarea deciziei şi asumarea riscului”, după următoarele criterii: 1.1. criteriul nevoii criminogene; 1.2. criteriul motivaţiei pentru schimbare; 1.3. caracteristicile psihosociale. 2. să facă o prezentare a Programului de grup „Luarea deciziei şi asumarea riscului” şi să evalueze aşteptările participanţilor eligibili pentru acest program, utilizând Formularul de evaluare iniţială „Aşteptările mele”; 3. să deruleze un program de grup, conform sesiunilor şi fişelor de lucru prezentate; 4. să evalueze după fiecare sesiune comportamentul participanţilor, pe baza „Fişei de evaluare a comportamentului în grup “; 5. să evalueze gradul de satisfacţie a participanţilor pe baza „Formularului de monitorizare a participării la programul de grup “.

APLICAŢIE2 Exerciţiu de dinamică motivaţională. Trecerea de la Contemplare la Decizie În loc de scenariu... Ciprian are 18 ani şi a fost încredinţat unui serviciu de probaţiune pentru o perioadă de 3 ani şi 6 luni. Membrii familiei afirmă că Ciprian a fost un copil liniştit, de încredere, cu rezultate şcolare bune şi care nu a creat probleme până în jurul vârstei de 15 ani. Modificarea comportamentului, intervenită pe parcursul clasei a VIII-a, a constituit un lucru neaşteptat pentru membrii familiei. După a doua revenire din străinătate a tatălui său, Ciprian a început să fure obiecte şi sume de bani de la membrii familiei, după care fugea de acasă timp de două, trei, patru zile. Fratele lui Ciprian îşi explică acest comportament prin influenţa unui grup de tineri din cartier care 1-au convins să comită aceste furturi din propria familie. Referitor la acest lucru, Ciprian afirmă că s-a simţit obligat faţă de membrii grupului său, deoarece şi ceilalţi cheltuiseră pentru el. Părinţii au manifestat interes pentru situaţia şi viitorul fiului lor: l-au convins să susţină admiterea la liceu şi i-au asigurat meditaţii în particular, astfel a fost declarat admis la liceu, însă nu a frecventat deloc cursurile clasei a IX-a. În această perioadă a participat la o serie de furturi din autoturisme, dintre care două au fost cercetate penal, celelalte eşuând, după cum afirmă Ciprian, datorită nepriceperii lor. El afirmă că s-a gândit la această modalitate de a câştiga bani, după ce furturile de acasă au fost descoperite şi a fost pedepsit.

94

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Imediat după descoperirea infracţiunii, Ciprian a lucrat o perioadă la o spălătorie auto şi ca muncitor în construcţii, alături de tatăl său. În prezent nu are loc de muncă, iar părinţii sunt îngrijoraţi deoarece a început să petreacă tot mai mult timp cu vechiul grup. Ciprian afirmă că a avut o perioadă bună cât a lucrat, deoarece avea bani pentru ieşirile cu prietenii săi. Ciprian este la a treia întâlnire cu consilierul de probaţiune. Tânărul regretă implicarea sa în comiterea infracţiunii, pentru rău făcut familiei şi lui însuşi, dar consideră că a fost un fapt izolat. Nu consideră că are probleme cu consumul de alcool, afirmând că bea atât cât vrea şi ştie să se oprească la timp. Din referatul presentenţial întocmit în instanţă reiese că tinerii au comis faptele sub influenţa alcoolului şi multe dintre tentative au eşuat datorită gradului avansat de ebrietate al participanţilor. Sarcinile consilierului care lucrează cu acest caz: Scop: Exploraţi împreună cu Ciprian consecinţele comiterii infracţiunii şi surmontaţi dificultăţile întâmpinate în a vedea legătura între consumul de alcool şi infracţiune, încercaţi să-1 susţineţi pentru a-şi construi şi consolida motivaţia pentru a trece din stadiul contemplării la acţiune. Tehnica: • Începeţi sesiunea cu prezentarea scopului întâlnirii şi continuaţi cu întrebări deschise; • Utilizaţi ascultarea reflexivă; schimbare;

• Încercaţi să puneţi cel puţin trei întrebări evocative, în scopul de a facilita exprimarea motivaţiei pentru

• Încercaţi să evitaţi capcana întrebărilor, dacă vă daţi seama că aţi pus prea multe întrebări deodată, reveniţi şi utilizaţi mai mult reflectarea. Timp de lucru: 10 minute

CHESTIONAR DE EVALUARE A MOTIVAŢIEI PENTRU SCHIMBARE ÎNTREBARE

Dezacord puternic-2

Nu cred că-mi creez prea multe probleme. Încerc să-mi creez mai puţine probleme decât obişnuiam.

Este OK să ai probleme, dar eu îmi creez prea multe.

Câteodată mă gândesc că aş putea să renunţ la comportamentul infracţional.

Este o pierdere de timp să mă gândesc la comportamentul meu infracţional.

Tocmai am reuşit să stopez comportamentul infracţional.

95

Dezacord -1

Nesigur 0

Acord +1

Acord puternic+2

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Oricine poate vorbi despre dorinţa lui de a stopa comportamentul infracţional, dar eu chiar fac ceva în acest sens.

Cred că aş putea să mă gândesc cum să nu-mi mai creez atâtea probleme.

Uneori comportamentul meu infracţional este o problemă comportamentului meu infracţional.

Nu e necesar să mă gândesc Ia stoparea comportamentului meu infracţional.

Chiar în momentul de faţă fac eforturi pentru stoparea comportamentului infracţional.

Nu mă gândesc deloc să-mi creez mai puţine probleme.

Acest chestionar urmăreşte să identifice modul în care înţelegi comportamentul infracţional, şi intenţia ta de a schimba ceva sau nu. Citeşte cu atenţie fiecare întrebare de mai jos şi apoi decide dacă eşti de acord cu ea sau nu. Bifează doar o singură opţiune. Doar pentru uzul consilierului de probaţiune, Cotare: Stadiul motivaţional

Nr. întrebare

P

1

5

10

12

C

3

4

8

9

A

2

6

7

11

Instrucţiuni: •

Se bifează o căsuţă pentru fiecare întrebare;

•

Înainte de a da chestionarul unui client, i se explică efectiv cercul schimbării (se dă atât la început, cât şi la sfârşitul intervenţiei, pentru a evalua progresul);

•

Chestionarul a fost construit şi pentru a detecta minciuna (unele întrebări se exclud);

•

Când clientul obţine un scor (-) înseamnă că nu a realizat nimic în privinţa acelui stadiu;

•

Dacă la P este scor (+) înseamnă că clientul se află în Precontemplare; un scor cu (+) la P, indiferent de celelalte scoruri indică faptul că clientul se află în precontemplare (celelalte scoruri pozitive pot indica că clienţii s-au gândit puţin să-şi schimbe comportamentul infracţional);

•

Se poate întâmpla ca o persoană să aibă scor mare la A şi să nu mai considere că trebuie să schimbe ceva, deci scor mic la P;

•

În final clientul poate avea scor mare la C, ceea ce e un lucru bun, dacă ştie şi ce schimbări trebuie să facă;

•

După completare clienţii sunt ajutaţi să progreseze pe cercul schimbări.

96

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 2.1.3. Supravegherea Supravegherea persoanelor care au primit pedepse neprivative de libertate este o componentă a activităţii serviciilor de probaţiune. Termenul de supraveghere nu trebuie interpretat în sens strict, supravegherea reprezentând un complex de activităţi care se află într-o strânsă interdependenţă. Menţinându-i în comunitate le oferim şansa de a-şi conştientiza faptele şi de a-şi asuma responsabilitatea asupra actelor antisociale. Acest lucru se poate realiza atât prin stabilirea unui plan de intervenţie cu beneficiarul în funcţie de nevoile acestuia şi numai după ce i s-a făcut o evaluare corectă şi obiectivă a riscului de recidivă şi a riscului pentru public, cât şi prin îndeplinirea obligaţiilor impuse de instanţa de judecată. Totodată, includerea sa într-un program de dezvoltare comportamentală specific infracţiunii comise, în funcţie de gravitatea acesteia şi de riscul de recidivă îl va ajuta să-şi îmbunătăţească comportamentul întrun mod pozitiv. Un alt lucru la fel de important este şi menţinerea legăturilor cu familia, cu şcoala, cu locul de muncă, cu cluburi sportive, culturale, unde ar putea să-şi petreacă timpul liber într-un mod constructiv etc. Supravegherea propriu-zisă se realizează printr-o serie de activităţi pornind de la observarea, până la contactul direct cu infractorul. De asemenea, aceasta se poate realiza atât prin prezentarea infractorului la sediul serviciului de probaţiune sau în alte locuri stabilite, cât şi prin efectuarea de controale inopinate la domiciliu, la locul de muncă sau chiar în locurile şi mediile frecventate anterior de către infractor, în care prezenţa acestuia a fost interzisă prin condiţiile stabilite de instanţă. Când instanţa de judecată hotărăşte încredinţarea persoanei care a încălcat legea penală în supravegherea serviciului de probaţiune, consilierul de probaţiune care a preluat cazul se ocupă de rezolvarea lui: • începe supravegherea: • se identifică nevoile distincte ale beneficiarului; •

se întocmeşte planul de supraveghere;

•

se stabilesc date fixe când se va face consilierea individuală;

•

punctualitatea întâlnirilor trebuie precizată de la prima şedinţă de consiliere;

• acţiunea efectivă pentru îndeplinirea obligaţiilor impuse de către instanţa de judecată şi acoperirea nevoilor beneficiarului, incluzând şi neacceptarea de a încălca condiţiile pe care le are de respectat şi care i-au fost aduse la cunoştinţă la începutul perioadei de supraveghere - proces verbal; 97

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE • identificare „nevoi ascunse” - pe parcursul lucrului efectiv cu beneficiarul se mai pot găsi şi alte nevoi, neidentificate la începutul intervenţiei; •

identificare soluţii pentru acoperirea acestor nevoi;

•

monitorizarea datelor;

•

evaluarea eficienţei programului, activităţilor;

•

monitorizarea activităţii / evaluarea finală.

În activitatea de supraveghere, consilierul responsabil de caz trebuie să ţină o evidenţă clară şi obiectivă a evoluţiei beneficiarului, modificări ale comportamentului acestuia. 2.1.3.1. Procedura de supraveghere La luarea hotărârii instanţei de judecată şeful serviciului de probaţiune desemnează de îndată un consilier de probaţiune responsabil cu supravegherea executării obligaţiilor şi/sau a măsurilor stabilite prin hotărârea judecătorească. În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la comunicarea hotărârii instanţei de judecată consilierul de probaţiune desemnat va organiza întâlnirea cu persoana primită în sarcină şi-i va aduce la cunoştinţă obligaţiile şi/sau cu măsurile impuse de instanţă. Ca urmare a acestei comunicări verbale condamnatul semnează un angajament (doc.12).

98

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Doc. 12. Actul ce confirmă aducerea la cunoştinţă şi asumarea angajamentului pentru respectarea acestuia Data: ____ ___________ 200_ Nr. _____________

Angajament Subsemnatul (ta)__________________________________________ sunt preîntâmpinat(ă) de responsabilitatea penală care o port pentru neîndeplinirea cerinţelor serviciului de probaţiune şi îmi asum angajamentul: -

să nu părăsesc locul de trai şi serviciul fără înştiinţarea serviciului de executare a pedepselor penale;

-

să mă prezint periodic la serviciul de probaţiune;

-

să îndreptăţesc încrederea acordată de instanţa de judecată;

_________________________________________________________________________________ _________________________ (semnătura) În cazul încălcării angajamentului semnat, Serviciul de probaţiune va face o preîntâmpinare persoanei ce a încălcat obligaţiunile ce i-au fost impuse. Preîntâmpinarea este făcută verbal sau în scris ca urmare condamnatul va întocmi un angajament suplimentar (doc. 13). Doc. 13. Angajament suplimentar Data: ____ ___________ 200_ Nr. _____________

ANGAJAMENT

Eu, cetăţeanul(ca)_____________________________________________________________ (numele, prenumele, patronimicul, luna, anul naşterii) condamnat(ă) pe art.__________ CP RM _____________ ____________________________ (denumirea instanţei de judecată) ____________________________________________________________________________ (obligaţiunile stabilite prin sentinţa instanţei de judecată) ____________________________________________________________________________ sunt avertizat(ă), că în caz de prelungire a exercitării activităţii interzise prin sentinţa instanţei de judecată, eu voi fi tras(ă) la răspundere penală pe art._________al CP RM. Angajamentul a fost luat de _______________________________________ ( numele, prenumele) ________________ (semnătura) În cazul în care instanţa de judecată prin sentinţă prevede privarea de a ocupa o anumită funcţie serviciul de probaţiune înştiinţează instituţia respectivă (doc. 14), solicitând confirmarea primirii şi executării prevederilor hotărârii judecătoreşti (doc. 15).

99

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Doc.14 Înştiinţare privind condamnarea persoanei, şi privarea acesteia de a ocupa anumite funcţii Data: ____ ___________ 200_ Nr. _____________

ÎNŞTIINŢARE

Şefului ______________________________, _________________________________________ (denumirea organizaţiei, instituţiei)

(numele, prenumele, patronimicul)

Vă aduc la cunoştinţă că cetăţeanul __________________________________________________, (numele, prenumele, patronimicul,

_______________________________________________________________________________ (luna, anul naşterii, funcţia, locul de serviciu)

a fost condamnat la „______”______________a._____ de instanţa de judecată__________ pe art. ________al._____ CP RM la_____________________ , măsura de pedeapsă _____________________, ___________________________________________________________________________________ măsura de pedeapsă adăugătoare, 65 CP RM)

Din cele expuse mai sus şi conform art. _______CP RM, condamnatul(a) în termen de 3 (trei) zile urmează a fi eliberat(ă) din funcţie sau de la desfăşurarea activităţii stabilite în sentinţă, totodată în carnetul de muncă se consemnează interdicţii de a exercita _____________________________ _______________________________________ (termenul, funcţia sau activitatea pe care nu are dreptul să o ocupe, practice)

Despre executarea sentinţei, rugăm să se prezinte informaţii în timpul stabilit de lege la adresa__ ____________________________________________________________________________

___________________

Şeful Serviciului

Doc.15. Confirmarea primirii şi executării prevederilor hotărârii judecătoreşti Data: ____ ___________ 200_ Nr. _____________

CONFIRMARE

Şefului Serviciului de Probaţiune ______________ _____________ (numele, prenumele)

La informarea Dvs. de la „_____”____________a.____ nr.___________________ cetăţeanul(ca)_________________________________, cu domiciliul ___________________________ (numele, prenumele, patronimicul)

a fost eliberat(ă) din funcţia deţinută conform ordinului nr._______ de la „____”________a. _______. Consemnarea în carnetul de muncă s-a efectuat la „_____”_________a._____ ____________________________ Instituţia __________________________________ Numele conducătorului

______________________ Semnătura

Programele de supraveghere trebuie adaptate cu grijă la circumstanţele fiecărui infractor, de exemplu, pentru a face faţă dificultăţilor de angajare sau dezavantajelor rasiale. Munca serviciilor de probaţiune trebuie să fie liberă de orice discriminare bazată pe rasă, sex, religie, handicap, orientare sexuală sau orice altă bază improprie. 100

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Toate serviciile de probaţiune trebuie să evalueze o politică de şanse egale, efectiv implementată, monitorizată şi revizuită. Acţiunea de prevenire a discriminării (practica antidiscriminatorie) necesită mai mult decât simpla voinţă de a accepta egalitatea tuturor infractorilor sau de a acorda aceiaşi atenţie în cazuri diferite. Originea, natura şi complexitatea şi împrejurările ce necesită un tratament activ din partea tuturor celor interesaţi - de exemplu, prin instruirea echipei, prin supraveghere şi revizuire şi prin efectuarea unui efort suplimentar pentru ai trata mai eficient pe infractorii din medii culturale diferite. Secţiile de probaţiune trebuie să se asigure că supravegherea în zona lor se face conform acestui standard naţional, ţinându-se cont de orice ghid asociat acestuia. Consilierul supraveghetor trebuie să întocmească un raport cuprinzând detaliile perioadei în care infractorul s-a aflat sub supraveghere în comunitate. De asemenea, indiferent dacă Serviciul de probaţiune a încheiat acorduri de colaborare cu instituţiile ce trebuie implicate în asistenţa consilierea şi supravegherea persoanei acesta le înştiinţează şi eventual dacă activităţile ce le desfăşoară au tangenţă cu persoana condamnată, se solicită ca acestea să informeze Serviciul (doc. 16). Doc. 16. Înştiinţarea instituţiilor din teritoriu despre persoana aflată în supravegherea Serviciului de probaţiune Data: ____ ___________ 200_ Nr. _____________

ÎNŞTIINŢARE

Şefului ___________________________, ___________________________________ (numele, prenumele, patronimicul)

(denumirea întreprinderii, instituţiei de învăţământ)

aducem la cunoştinţă că la „_____”___________a._______ a fost judecat pe art. _____al._______ CP RM cetăţeanul ______________________________, cu serviciul în______________________ �

şi ce funcţie, studiile)

________________________________________________________________________________ (condamnat la pedeapsă, condamnat cu suspendarea pedepsei sau cu amânarea sentinţei)

În conformitate cu legea, supravegherea asupra conduitei condamnatului(ei) ___________________ se organizează de serviciul de probaţiune_________________________

(numele, prenumele, patronimicul)

Rugăm să organizaţi desfăşurarea lucrului educativ cu condamnatul ________________________ şi să informaţi serviciul de probaţiune despre conduita lui (ei), pe perioada termenului de probă (amânării, ispăşirii pedepsei), încălcărilor în locurile publice, încălcării disciplinei de muncă, eliberarea de la serviciu, din instituţia de învăţământ. Şeful Serviciului __________________________________

____________________

Adresa noastră______________________________________________________

101

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 2.1.3.2. Planul de supraveghere Planul de supraveghere se va întocmi de către consilierul de probaţiune responsabil de caz pentru întocmirea acestuia se poate solicita desemnarea unor specialişti în vederea: - evaluării profesioniste a nevoilor persoanei condamnate / minorilor; - stabilirii unor metode adecvate de intervenţie în vederea satisfacerii nevoilor criminogene identificate şi realizarea unui plan de intervenţie în vederea reintegrării sociale a persoanei condamnate / minorilor; Acesta se va întocmi în concordanţă cu obligaţiile şi/sau măsurile stabilite prin hotărârea judecătorească şi va fi adus la cunoştinţa persoanei supravegheate (i se va înmâna o copie după aceasta făcându-se menţiune într-un proces verbal semnat de către consilier şi persoana supravegheată). Este necesar ca acest plan de supraveghere să fie revizuit ori de câte ori este necesar, pe parcursul perioadei de supraveghere, dar obligatoriu o dată la 6 luni. Conţinutul planului de supraveghere: I. Introducere Planul de supraveghere va conţine în introducere: a)

numele, prenumele, data şi locul naşterii persoanei condamnate sau ale minorului;

b)

infracţiunea săvârşită şi numărul hotărârii instanţei de judecată;

c)

sancţiunea aplicată şi măsurile şi/sau obligaţiile impuse de instanţa de judecată;

d)

perioada de supraveghere, menţionându-se data începerii şi încetării acesteia;

e)

numele şi prenumele consilierului de probaţiune.

II. Nevoile sau problemele identificate ale persoanei condamnate / minorului O evaluare primară a acestor nevoi se realizează şi în scopul întocmirii referatului presentenţial de evaluare psiho-socială solicitat de către instanţă; aşadar la întocmirea planului de supraveghere trebuie să se realizeze o reevaluare a acestor nevoi, ţinându-se cont de evaluarea iniţială. 102

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Acest tip de evaluare se referă în principal la nevoile criminogene, adică acele nevoi ale persoanei asociate cu starea de infracţionalitate şi se realizează pentru: • înţelegerea cauzelor apariţiei comportamentului infracţional; • culegerea informaţiilor necesare stabilirii obiectivelor intervenţiei de reabilitare. În scopul realizării acestei evaluări este necesar: • să se realizeze un ghid pentru evaluarea nevoilor care va trebui să fie cât mai complet (să conţină aspecte legate de acele nevoi asociate în general cu starea de infracţionalitate, pentru ca pe parcursul interviurilor să se identifice care sunt acele nevoi care se regăsesc în cazul fiecărei persoane condamnate / minor); • să se realizeze interviuri cu persoane semnificative pentru viaţa persoanei; • autoevaluări autoevaluare; date);

prin

intermediul

unor

chestionare

sau

scale

de

• poate fi folosită metoda observaţiei (se observă clientul în anumite situaţii

• să se realizeze analiza unor documente (dosar personal, fişă psihologică, fişă psiho-pedagogică, fişă medicală). III. Riscul săvârşirii din nou a unor infracţiuni / riscul de a pune în pericol siguranţa publică Evaluarea riscului se referă la: • evaluarea riscului de recidivă: predicţia probabilităţii de săvârşire a unei noi infracţiuni; • evaluarea riscului de periculozitate: predicţia probabilităţii ca o persoană să săvârşească o nouă violenţă (verbală, fizică, sexuală) şi pentru cine prezintă risc (pentru o anumită persoană, pentru anumite categorii de persoane în general sau pentru siguranţa publică). Este cazul infractorilor care au săvârşit infracţiuni cu violenţă, de natură sexuală sau asupra unor victime vulnerabile, precum şi a celor care au probleme de sănătate mintală sau la cele care au comis infracţiuni cu violenţă la adresa autorităţilor; • evaluarea riscului de sinucidere şi autovătămare: persoanele care prezintă risc pentru propria persoană se referă la acele persoane care au avut tentative de suicid sau cele care prezintă depresii. 103

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Evaluarea riscului se va efectua conform regulilor enunţate la paragraful întâi prezentul capitol. În cazul planului de supraveghere rezultatul evaluării riscului determină ulterior planificarea intervenţiei psiho-sociale care: • va fi orientată asupra acelor nevoi criminogene sau probleme psihosociale relevante în raport cu adoptarea comportamentului infracţional; • va avea o intensitate adecvată nivelului de risc identificat (în scopul reducerii probabilităţii de apariţie a acestuia). probaţiune.

Scăderea riscului de recidivă reprezintă principalul scop al muncii de

IV. Natura şi frecvenţa întrevederilor dintre consilier şi persoana condamnată / minor pe perioada supravegherii Frecvenţa întrevederilor depinde de măsurile şi obligaţiile stabilite de instanţă (în hotărârea judecătorească este precizat intervalul la care persoana condamnată trebuie să se prezinte la Serviciul de probaţiune), dar consilierul responsabil de caz stabileşte întrevederi care se pot desfăşura la sediul Serviciului de probaţiune sau în alte locuri stabilite în funcţie de situaţie. Consilierul poate avea întrevederi cu persoana condamnată şi la solicitarea acesteia (în cazul în care trebuie să anunţe schimbarea domiciliului, reşedinţei sau locuinţei, a locului de muncă, a deplasărilor, schimbarea locului de muncă. Cu ocazia fiecărei întrevederi, consilierul responsabil de caz stabileşte în ce măsură obiectivele planului de supraveghere sunt aduse la îndeplinire şi aduce la cunoştinţă data următoarei întrevederi V. Metodele utilizate pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată în sarcina persoanei supravegheate. Aceste metode sunt determinate în funcţie de: • gradul de risc identificat; • numărul şi natura măsurilor şi/sau obligaţiilor stabilite de instanţă; • nevoile sau problemele identificate; • durata supravegherii. În scopul asigurării îndeplinirii măsurilor stabilite de instanţa de judecată pot fi utilizate următoarele metode: 104

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE • colaborarea cu: familia, voluntarii comunitari, reprezentanţii societăţii civile, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale în vederea iniţierii şi derulării unor programe de resocializare. Aceste programe se vor derula în scopul însuşirii unor norme şi valori acceptate social, a însuşirii unor abilităţi sociale, rezolvarea problemelor dependenţei de alcool sau droguri ş.a.; • de asemenea, cu sprijinul acestora se pot identifica posibilităţi de obţinere a unor spaţii de locuit sau a unor fonduri pentru asigurarea hranei; • legătura permanentă cu persoane şi instituţii care ar putea furniza date utile în vederea rezolvării unor probleme şi nevoi: identificarea unor locuri de muncă disponibile, a unor cursuri şcolare precum şi a celor de calificare şi recalificare profesională; • vizite la domiciliu Planul de supraveghere va fi adus de îndată la cunoştinţă persoanei supravegheate, căreia i se va înmâna o copie de pe acesta, făcându-se o menţiune într-un proces-verbal care va fi semnat de consilierul de probaţiune şi de persoana supravegheată. Fiecare plan de supraveghere va include un capitol distinct privind nevoile sau problemele identificate ale persoanei supravegheate şi riscul săvârşirii din nou a unor infracţiuni sau al punerii în pericol a siguranţei publice. La evaluarea riscului se ţine seama şi de riscul de sinucidere sau de autovătămare. Evaluarea riscului constituie o activitate permanentă, orice modificări intervenite fiind consemnate în dosarul de supraveghere de către consilierul de probaţiune responsabil de caz. În cazul minorilor sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii supravegheate, cărora li s-a impus obligaţia de a presta o activitate neremunerată întro instituţie de interes public, planul de supraveghere conţine descrierea activităţii, locul de executare a acesteia şi programul de lucru al minorului. Planul de supraveghere trebuie să precizeze natura şi frecvenţa întrevederilor dintre consilierul de probaţiune şi persoana supravegheată, pe durata supravegherii. În planul de supraveghere se vor menţiona metodele utilizate de consilierul de probaţiune pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată în sarcina persoanei supravegheate. Aceste metode se pot referi la colaborarea cu familia, cu voluntarii comunitari şi reprezentanţii societăţii civile, precum şi cu organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, în vederea iniţierii 105

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE şi derulării unor programe de resocializare, vizite la domiciliu, legătura permanentă cu persoanele şi instituţiile care ar putea furniza date utile în vederea identificării, după caz, a locurilor de muncă disponibile, a cursurilor şcolare, precum şi a celor de calificare sau recalificare profesională. Metodele de supraveghere se determină în funcţie de gradul de risc identificat, precum şi de numărul sau de natura măsurilor şi/sau a obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată, de nevoile sau de problemele identificate ale persoanei supravegheate şi de durata supravegherii. 2.1.3.2.1. Reguli de întocmire a planului Planul de supraveghere va purta pe prima pagină, în colţul din stânga sus, antetul serviciului de probaţiune. Fiecare pagină scrisă a planului de supraveghere va purta, în colţul din dreapta jos, ştampila serviciului de probaţiune şi semnătura consilierului de probaţiune responsabil de caz. După completarea formularului tipizat al introducerii celelalte capitole ale planului de supraveghere vor fi prezentate pe scurt, într-o formă narativă, evitându-se pe cât posibil folosirea unor termeni de specialitate sau a unor exprimări care ar face dificilă înţelegerea conţinutului acestuia. În cazul îndeplinirii atribuţiilor prevăzute mai sus, serviciul de probaţiune are obligaţia de a verifica dacă s-a întocmit sau nu s-a întocmit un referat de evaluare anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti. În cazul în care se constată existenţa unui astfel de referat datele pe care le conţine vor fi avute în vedere la întocmirea planului de supraveghere. Atunci când se constată că referatul de evaluare a fost întocmit de un alt serviciu de probaţiune, serviciul căruia i s-a încredinţat supravegherea va solicita de îndată transmiterea unei copii de pe referat. Consilierul de probaţiune trebuie să stabilească în planul de supraveghere numărul, durata, frecvenţa şi locul întrevederilor cu persoana supravegheată. 2.1.3.2.2. Reguli de supraveghere Consilierul de probaţiune îi va solicita persoanei condamnate, la prima întrevedere, informaţii referitoare la situaţia locativă, la situaţia sa financiară, locul de muncă şi durata pentru care este angajată şi, după caz, la persoanele aflate în îngrijirea sa ori la persoanele în îngrijirea cărora aceasta se află. 106

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Consilierul de probaţiune trebuie să verifice orice informaţii prin care pot fi controlate mijloacele de existenţă ale condamnatului. În cazul în care condamnatul este obligat să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare, consilierul de probaţiune verifică nivelul instrucţiei şcolare sau al pregătirii profesionale, în vederea înscrierii persoanei supravegheate la un curs corespunzător. Consilierul de probaţiune responsabil de caz verifică periodic dacă persoana supravegheată urmează cursurile de învăţământ sau de calificare. În cazul în care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească să nu îşi schimbe domiciliul sau reşedinţa ori să nu depăşească limita teritorială stabilită, decât în condiţiile fixate de instanţă, consilierul de probaţiune responsabil de caz îi va pune în vedere aceasta condamnatului şi va colabora cu organele de poliţie şi cu primăria din localitatea de domiciliu sau de reşedinţă a persoanei supravegheate, care vor sesiza orice schimbare intervenită în situaţia acesteia. Consilierul de probaţiune trebuie să efectueze controale inopinate la domiciliul sau la reşedinţa persoanei supravegheate pentru a constata starea de fapt. În cazul în care persoana condamnată este obligată să nu frecventeze anumite locuri stabilite de instanţă consilierul de probaţiune verifică periodic şi ori de câte ori este sesizat de alte persoane dacă persoana supravegheată respectă interdicţia. Consilierul de probaţiune responsabil de caz păstrează o legătură permanentă cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai organelor de poliţie, precum şi cu orice persoane fizice şi juridice care ar putea oferi informaţii privind frecventarea de către persoana supravegheată a locului supus interdicţiei. Atunci când consilierul de probaţiune constată prezenţa persoanei supravegheate în locul sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă, îi înmânează un avertisment scris, procedând la explicarea verbală a conţinutului acestuia. În această situaţie se va încheia un proces-verbal semnat de consilierul de probaţiune responsabil de caz şi de persoana supravegheată. Obligaţia este considerată ne îndeplinită atunci când, după înmânarea a două avertismente, consilierul de probaţiune constată că persoana supravegheată este sau a fost prezentă în locul sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă. În cazul în care persoana condamnată are obligaţia de a nu intra în legătură cu anumite persoane stabilite de instanţa de judecată consilierul de probaţiune responsabil de caz trebuie să ia măsurile necesare în vederea identificării şi contactării persoanelor care ar putea furniza informaţii relevante în cazul respectiv, colaborând cu organele de poliţie şi cu alte instituţii însărcinate cu asigurarea ordinii şi liniştii publice. 107

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Consilierul de probaţiune responsabil de caz efectuează vizite inopinate la domiciliul şi la locul de muncă ale persoanei supravegheate şi colaborează cu familia acesteia în vederea respectării obligaţiei stabilite. În cazul în care persoana condamnată este obligată să nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule consilierul de probaţiune verifică modul de respectare a acestei obligaţii. Consilierul de probaţiune responsabil de caz păstrează o legătură permanentă cu reprezentanţi ai organelor de poliţie, precum şi cu orice persoane fizice şi juridice care ar putea oferi informaţii privind îndeplinirea sau neîndeplinirea de către persoana supravegheată a acestei obligaţii. În cazul în care persoana condamnată este obligată să se supună unor măsuri de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării, serviciul de probaţiune identifică pe plan local unităţile sanitare, precum şi organizaţiile, instituţiile sau specialiştii care desfăşoară programe de recuperare a toxicomanilor sau alcoolicilor, în vederea includerii persoanei supravegheate în aceste programe. Consilierul de probaţiune, cu ocazia întrevederilor cu persoana supravegheată, precum şi prin legătura permanentă cu persoanele implicate în tratarea acesteia verifică dacă persoana respectă programul de tratament sau de îngrijire şi în ce măsură acesta este eficient, solicitând periodic în scris opinia specialiştilor. Cu ocazia fiecărei întrevederi consilierul de probaţiune stabileşte în ce măsură obiectivele planului de supraveghere sunt aduse la îndeplinire şi aduce la cunoştinţă persoanei condamnate data următoarei întrevederi. Persoana condamnată este obligată să anunţe în prealabil serviciul de probaţiune în legătură cu orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, precum şi despre orice deplasare, comunicând noua adresă, numărul de telefon, precum şi, după caz, data întoarcerii. Persoana supravegheată anunţă în scris serviciului de probaţiune schimbarea domiciliului, reşedinţei sau a locuinţei, cu excepţia cazurilor urgente, când anunţarea se va face mai întâi telefonic. În cazul în care persoana supravegheată îşi schimbă domiciliul, reşedinţa sau locuinţa într-o localitate care nu se află în competenţa serviciului de probaţiune dosarul va fi transmis în termen de 3 zile lucrătoare serviciului de probaţiune competent, anunţându-se de îndată instanţa de executare.

108

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Comunicarea se face numai în scris, precizându-se motivele schimbării locului de muncă, noul loc de muncă al persoanei condamnate, natura muncii pe care o desfăşoară şi descrierea activităţii, anexându-se documente justificative în acest sens. Consilierul de probaţiune este obligat să verifice autenticitatea acestor informaţii prin contactarea unităţii angajatoare. Doc.17. Plan de supraveghere

PLAN DE SUPRAVEGHERE

SERVICIUL DE PROBAŢIUNE _____________________________________

I.

INTRODUCERE

Numele şi prenumele persoanei condamnate / minorului: P.M. Data şi locul naşterii: Infracţiunea săvârşită: FURT CALIFICAT Nr. hotărârii instanţei: Durata supravegherii: Data

Data

începerii:

încheierii:

2001

2003

Numele şi prenumele consilierului de probaţiune: Sancţiunea aplicată persoanei condamnate / minorului: pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani. Măsurile şi / sau obligaţiile impuse de instanţă: de caz;

a.

să se prezinte la Serviciul de probaţiune la datele şi orele stabilite de consilierul responsabil

b. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c.

să-şi definitiveze studiile sau să urmeze un curs de calificare;

d.

să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă;

e.

să participe la programele de asistenţă şi consiliere derulate de Serviciul de probaţiune.

109

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE II. NEVOILE SAU PROBLEMELE IDENTIFICATE ALE CONDAMNATE/MINORULUI:

PERSOANEI

Iulie 2002 o lipsa unei locuinţe; P.M. a locuit temporar la părinţi sau la bunicul matern şi în diverse centre de plasament; ultimul dată a locuit la un adăpost pentru copiii străzii, de unde a fost externată pentru că a încălcat regulamentul de ordine interioară (a fugit în timpul nopţii); în prezent, vagabondează împreună cu sora sa P.A. în oraş şi doarme în scara unui bloc; o

lipsa unor activităţi cu caracter constructiv;

o

lipsa condiţiilor materiale;

o

relaţie tensionată şi instabilă cu membrii familiei;

o

întreruperea studiilor;

o

probleme de autocontrol; existenţa tentativelor de suicid; risc ridicat de sinucidere;

o traume psihice determinate de experienţele anterioare (posibil abuz sexual, după cum rezultă din declaraţiile minorei şi ale asistenţilor sociali cu care am colaborat). III. RISCUL SĂVÂRŞIRII DIN NOU A UNOR INFRACŢIUNI / RISCUL DE A PUNE ÎN PERICOL SIGURANŢA PUBLICĂ: Iulie 2002 Minora are o atitudine corectă faţă de valorile sociale şi morale, abaterile comportamentale ale acesteia reclamate de membrii familiei şi asistenţii sociali de la ultimul adăpost fiind cauzate de anumite carenţe educaţionale determinate de mediul familial instabil. Pe de altă parte, minora locuieşte pe stradă, nu are posibilităţi materiale, este lipsită de supraveghere din partea adulţilor. În consecinţă, estimăm: Riscul de a comite infracţiuni de acelaşi gen: mediu Riscul de a comite infracţiuni de obicei(cerşetorie, vagabondaj, prostituţie): crescut Riscul pentru siguranţa publică: mediu Nivelul de supervizare care se impune: crescut Septembrie 2002 În urma evaluărilor realizate prin intermediul interviurilor am constatat că persoana supravegheată prezintă un risc ridicat de autovătămare / sinucidere: 

antecedente psihiatrice în familie;



tentative de suicid anterioare;



depresie accentuată;



exprimarea intenţiei de sinucidere;



pierderea recentă a unor fiinţe dragi (prietenul, mama);



abandonarea de către părinţi;



lipsa unei locuinţe şi vagabondajul;



consumarea de băuturi alcoolice în combinaţie cu medicamente;

110

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 

eşec şcolar;



lipsa unei activităţi sistematice;



posibile abuzuri fizice;

Octombrie 2002 S-a confirmat riscul de suicid preconizat, în sensul că pe data de 24 octombrie 2002, persoana supravegheată a avut o tentativă de suicid prin intoxicaţie medicamentoasă. IV. DESCRIEREA ACTIVITĂŢII, A LOCULUI DE EXECUTARE ŞI A PROGRAMULUI DE LUCRU ÎN CAZUL MINORULUI OBLIGAT LA PRESTAREA UNEI ACTIVITĂŢI NEREMUNERATE ÎNTR-O INSTITUŢIE DE INTERES PUBLIC: Nu este cazul V. NATURA ŞI FRECVENŢA ÎNTREVEDERILOR DINTRE CONSILIER ŞI PERSOANA CONDAMNATĂ/MINOR PE PERIOADA SUPRAVEGHERII: săptămână.

1.

Realizarea de întrevederi la sediul SP, în prima zi a săptămânii, o dată /

Ora întrevederilor se va stabili de comun acord între persoana supravegheată şi consilierul responsabil, în funcţie de programul fiecărei părţi. 2.

Realizarea de către consilierul responsabil de vizite inopinate la şcoală .

VI. METODELE UTILIZATE PENTRU ASIGURAREA ÎNDEPLINIRII OBLIGAŢIILOR STABILITE DE INSTANŢA DE JUDECATĂ ÎN SARCINA PERSOANEI SUPRAVEGHEATE: 1. Persoana supravegheată se va prezenta iniţial, o dată pe săptămână la sediul Serviciului de probaţiune, în prima zi a săptămânii. Există posibilitatea reducerii sau amplificării frecvenţei întrevederilor la sediul Serviciului de probaţiune, în funcţie de nivelul îndeplinirii măsurilor şi obligaţiilor corelată cu evoluţia situaţiei psiho-socio-economice a persoanei supravegheate. 2. Persoana supravegheată va anunţa, în prealabil, în scris (excepţie telefonic) orice schimbare în situaţia locativă; de asemenea, persoana supravegheată va anunţa, în prealabil, în scris sau telefonic, adresa, numărul de telefon pe perioada deplasării şi motivul deplasării mai mari de 8 zile. 3. Minora va fi sprijinită în respectarea obligaţiei de finalizare a studiilor sau de a urma un curs de calificare prin identificarea unei instituţii de învăţământ, conform studiilor persoanei supravegheate, înscrierea acesteia şi verificarea periodică a frecvenţei la cursuri, colaborând cu cadrele didactice; de asemenea, se vor realiza vizite inopinate la şcoală. 4. Persoana supravegheată va comunica în scris informaţii privind situaţia locativă şi resursele financiare obţinute prin diverse modalităţi. Aceste informaţii însoţite de acte doveditoare, vor fi comunicate la solicitarea consilierului responsabil de caz, iniţial sau ori de câte ori situaţia o impune. 5. Persoana supravegheată, ca urmare a efectuării unei cereri de asistenţă şi consiliere către Serviciul de probaţiune, va participa la orice program de terapie atitudinal-comportamentală, derulat prin intermediul Serviciului de probaţiune, care să aibă drept scop îmbunătăţirea autocontrolului, gestionarea eficientă a timpului liber şi a bugetului, îmbunătăţirea comunicării. De asemenea, este necesară evaluarea psihologică a persoanei supravegheate în vederea diagnosticării şi supunerii la o intervenţie specializată. Sprijinirea persoanei din punct de vedere material. Medierea relaţiilor cu familia. Persoana condamnată / minorul a luat cunoştinţă de conţinutul planului de supraveghere şi înţelege să coopereze în executarea obligaţiilor ce îi revin.

111

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE În cazul în care consilierul de probaţiune constată neîndeplinirea obligaţiilor impuse persoanei condamnate de către instanţă, înştiinţează şeful serviciului de probaţiune, care sesizează instanţa de judecată. 2.1.3.3. Supravegherea executării obligaţiilor impuse condamnaţilor minori În ceea ce priveşte lucrul cu minorii, în funcţie de convenţiile internaţionale, măsurile luate trebuie să fie orientate către interesul superior al copilului. Copiii să fie trataţi diferit faţă de adulţi, datorită faptului că ei nu pot lua decizii asemenea unui adult şi ei trebuie trataţi cu maximă atenţie. În cazul în care minorul este obligat să nu frecventeze anumite locuri stabilite consilierul de probaţiune verifică periodic şi ori de câte ori este sesizat de alte persoane dacă minorul respectă interdicţia. Consilierul de probaţiune responsabil de caz trebuie să păstreze o legătură permanentă cu familia acestuia sau, după caz, cu persoana ori cu instituţia legal însărcinată cu supravegherea minorului, cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai organelor de poliţie, precum şi cu orice persoane fizice sau juridice care ar putea oferi informaţii privind frecventarea de către minor a locului supus interdicţiei. Atunci când consilierul de probaţiune constată prezenţa minorului în locul sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă, îi înmânează un avertisment scris, procedând la explicarea verbală a conţinutului acestuia. În această situaţie se va încheia un proces-verbal semnat de consilierul de probaţiune responsabil de caz şi de minor. Atunci când, după înmânarea a două avertismente, consilierul de probaţiune constată că minorul a fost prezent în locul sau în locurile a căror frecventare i-a fost interzisă, înştiinţează de îndată şeful serviciului de probaţiune. Acesta din urmă înştiinţează de îndată persoana sau persoanele cărora li s-a încredinţat supravegherea minorului, precum şi instanţa de judecată. În cazul în care minorul are obligaţia de a nu intra în legătură cu anumite persoane stabilite de instanţa de judecată consilierul de probaţiune responsabil de caz trebuie să ia măsurile necesare în vederea identificării şi contactării persoanelor care ar putea furniza informaţii relevante în cazul respectiv, colaborând cu familia acestuia sau, după caz, cu persoana ori cu instituţia legal însărcinată cu supravegherea minorului, precum şi cu organele de poliţie şi cu alte instituţii însărcinate cu asigurarea ordinii şi liniştii publice. 112

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Totodată consilierul de probaţiune responsabil de caz efectuează vizite inopinate la domiciliu şi, după caz, la locul de muncă sau la şcoala la care învaţă minorul şi colaborează cu familia acestuia în vederea respectării obligaţiei. În cazul în care minorul nu îndeplineşte obligaţia impusă consilierul de probaţiune responsabil de caz va înştiinţa de îndată şeful serviciului de probaţiune. Acesta din urmă înştiinţează de îndată persoana sau persoanele cărora li s-a încredinţat supravegherea minorului, precum şi instanţa de judecată. În cazul în care minorul este obligat să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public stabilită de instanţă, serviciul de probaţiune încheie în cel mai scurt timp un acord de colaborare cu instituţia de interes public şi cu autoritatea publică interesată. De asemenea, persoanei supravegheate i se pune în vedere că trebuie să respecte regulile de conduită care se referă, în principal, la a nu avea un comportament violent sau agresiv ori o atitudine nepotrivită sau un limbaj necorespunzător, care ar putea prejudicia personalul serviciului de probaţiune, precum şi alte persoane aflate sub supraveghere. Consilierul de probaţiune responsabil de caz încunoştinţează persoana supravegheată despre posibilitatea de a formula plângere la şeful serviciului în cazul în care consideră că tratamentul aplicat de serviciul de probaţiune pe perioada supravegherii este necorespunzător. Ori de câte ori apreciază că este necesar, serviciul de probaţiune va solicita autorităţilor competente desemnarea unor specialişti, în vederea asistării întocmirii şi derulării planului de supraveghere. Aceşti specialişti pot fi psihologi, sociologi, cadre didactice, medici sau oricare alţi specialişti a căror opinie este considerată necesară. 2.1.3.4. Condiţii suplimentare necesare în lucrul de supraveghere Cheia pentru atingerea scopurilor propuse în activitatea de supraveghere este responsabilitatea întregului serviciu de probaţiune. O bună colaborare între membrii echipei, fiecare trebuie să vină cu cunoştinţele şi abilităţile lui, să se discute pe cazurile aflate în supraveghere, problemele apărute, discuţii asupra întocmirii planului de supraveghere etc. Acest lucru îmbunătăţeşte calitatea muncii serviciului respectiv.

113

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Eforturile să fie focalizate pe nevoile beneficiarului şi să se aibă în vedere rezultatele intervenţiei în viaţa acestuia, schimbările care s-au produs. Pentru un serviciu de calitate şi pentru eficienţa lucrului cu beneficiarul, trebuie să se ţină cont de următorii factori: •

gravitatea infracţiunii / infracţiunilor comise - de acest lucru depinde durata programului, frecvenţa şedinţelor de lucru;

•

dacă a mai fost supus altor programe de supraveghere /ordine de restricţie;

•

riscul pentru public / riscul pentru el dacă stă în închisoare;

•

nevoile distincte ale infractorului;

•

dorinţa lui de a lua parte la un program de supraveghere;

•

educaţie socială şi dezvoltare personală, se poate oferi ca voluntar pentru anumite activităţi + alte activităţi care să-i poată dezvolta abilităţile personale;

•

informaţii despre grupul ţintă ( cu cine putem colabora pentru a-i putea acoperi nevoile, instituţii, organizaţii, persoane fizice, costul menţinerii lui în comunitate, resurse) - pentru ca programul de supraveghere să poată fi derulat;

•

contextul social;

•

relaţia lui cu familia din care provine, cu rudele, cu prietenii (probleme apărute, probleme care îi pot afecta comportamentul şi-l pot duce la recidivă).

•

în încercarea de a construi un comportament pozitiv trebuie să ţinem seama de:

•

asumarea responsabilităţii infractorului de a respecta condiţiile care îi sunt impuse, cu o paralelă între câştigurile pe care le va

•

obţine dacă rămâne în comunitate şi pierderile pe care le-ar fi putut avea dacă se producea ruptura de societate şi privarea de libertate.

•

ataşamentul său faţă de ceilalţi — emoţii, sentimente, opinii, manifestări, ce aşteaptă el de la ceilalţi, ce poate el oferi bun celorlalţi. Manifestările să fie conforme cu normele acceptate de societate.

•

încrederea în normele acceptate de societate, implicare în raport cu ceilalţi, cum se relaţionează cu cei de lângă el, petrecerea timpului liber în mod util, ajutor reciproc, loc de muncă într-o echipă, respectarea regulilor de la locul de muncă, respectarea unui program, respect faţă de ceilalţi. 114

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE E nevoie să-i sprijinim pe clienţii noştri în luarea deciziilor şi să privim împreună cu ei perspectivele pe care le deschide alegerea făcută de ei. Deciziile semnalează o perspectivă de schimbare şi de aceea trebuie să le dăm clienţilor oportunitatea de a-şi evalua propriile decizii luate şi să le arătăm unde este nevoie să şi le îmbunătăţească, în cazul în care o persoană care are un comportament anti-social nu acceptă responsabilitatea propriului comportament sau nu înţelege ca acesta este inadecvat şi îi provoacă probleme, este puţin probabil că schimbarea se va produce. Este important ca infractorul să ştie că supravegherea în comunitate este o alternativă a pedepsei cu închisoarea, că are de respectat un program, că trebuie să ducă la bun sfârşit o serie de activităţi care-l vor pregăti pentru viaţă într-un mod pozitiv - conform cu normele acceptate de societate. Odată finisat termenul de probă tuturor instituţiilor implicate în asistenţa, consilierea şi supravegherea persoanei le este adus la cunoştinţă rezultatul lucrului tuturor în vederea soluţionării problemelor psihosociale şi gradul reintegrarea socială a persoanei (doc.18). Doc.18. Înştiinţare privind încheierea activităţii Serviciului de probaţiune cu persoana condamnată Dlui(ei) ___________________________ ____________________________ ÎNŞTIINŢARE Aducem la cunoştinţă, că serviciul de probaţiune a încheiat supravegherea conduitei condamnatului(ei) ________________________________________________ (numele, prenumele, patronimicul, luna şi anul naşterii, domiciliul)

la data de „_____”___________ a._______ în legătură cu ________________________________________ Rezultatele lucrului nostru comun sunt cuprinse în referatul de evaluare anexat. Şeful Direcţiei (oficiului) __________________________________

______________________

115

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 2.2. În penitenciar 2.2.1. Noţiuni generale Executarea pedepsei privative de libertate, conform scopului acesteia, presupune desfăşurarea unui complex de activităţi necesare a fi orientate spre reeducarea persoanei şi prezentarea pentru aceasta a unui mod corect de viaţă care să-i ajute la liberare să se poată cu succes reintegra în societate. În cadrul penitenciarelor, serviciile de probaţiune acordă suport deţinuţilor. Activitatea de asistenţă şi consiliere se realizează prin elaborarea şi aplicarea unor programe de educaţie civică, etică şi morală, de educaţie igienico-sanitară, precum şi programe de terapie psihosocială. Participarea deţinuţilor la aceste programe are loc fie prin voluntariat (în majoritatea cazurilor), fie prin recomandarea administraţiei penitenciarului, fie din oficiu. De asemenea, comisia de liberare condiţionată întocmeşte un raport de evaluare pentru cei care au participat la programele de asistenţă, oferind informaţii despre gradul de modificare a comportamentului, posibilităţile reale de reintegrare în societate şi bineînţeles riscul pe care aceştia îl prezintă pentru societate. Făcând o enumerare a activităţilor consilierului de probaţiune în cadrul penitenciarului putem arăta: -

întocmirea programului individual de lucru cu condamnatul;

-

supravegherea respectării ordinei de executare a activităţilor cuprinse în acest program;

-

evaluarea rezultatelor lucrului cu condamnatul;

-

rapoartelor pentru eliberarea condiţionată, care combină evaluarea riscurilor şi a gradului de periculozitate cu propuneri pentru planul de supraveghere în comunitate.

Activităţile necesare a fi realizate cu deţinuţii la această fază sunt împărţite în trei categorii: 

Activităţi cu caracter general – reorientarea personalităţii;

 Activităţi de pregătire pentru liberare – instruirea persoanei pentru a face faţă problemelor cu care se va confrunta la libertate; 

Activităţi nemijlocite la liberare – chestiuni de rutină. 116

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Activităţi cu caracter general Pentru această categorie de activităţi, sunt desfăşurate câteva tipuri de intervenţii, dar care nu acoperă şi nu contribuie total la atingerea scopului pedepsei penale: 

activităţile din timpul liber;



Educaţie - instruirea şcolară / instruirea profesională;



Cultură;



Consiliere psihologică;



Muncă şi activitate profesională;



Activităţi sportive;



Asistenţă medicală;



Asistenţă socială;



Evaluări ale necesităţilor;



Activităţi de întreţinere a instituţiei.

Activităţi de informare – pre-liberatorii Acestea presupun totalitatea activităţilor ce urmează a fi desfăşurate de către asistentul social, psihologul şi educatorul coloniei cu deţinuţii care în viitorul apropiat se vor libera. Aceste activităţi trebuie să cuprindă atât instruire teoretică cât şi căpătarea de deprinderi practice. Acţiunile nemijlocite la liberare Liberarea propriu zisă a persoanelor deţinute, reprezintă ultimul segment de acţiuni care se cer a fi precăutate, aici şi facem referire la: a)

actele de identitate;

b)

stabilirea locului unde va domicilia deţinutul după liberare;

c)

îmbrăcăminte;

d)

plata pentru transport.

117

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 2.2.2. Planificarea executării pedepsei privative de libertate Întreg procesul de detenţie şi respectiv de reeducare este necesar a fi împărţit în două etape: - perioada de acomodare cu regimul instituţiei, acesta va dura până la o lună; - pregătirea pentru liberare – aceasta fiind o perioadă variabilă de timp; La venirea în penitenciar, condamnatului urmează a-i fi administrat un examen medical, pentru a exclude posibilitatea infectării celorlalţi deţinuţi. În perioada de acomodare, deţinutului îi este adus la cunoştinţă regimul şi regulile de conduită din penitenciar, de asemenea în această perioadă condamnatul trebuie să treacă prin comisia de evaluare, a personalităţii sale, pentru a stabili planul individual de lucru cu deţinutul. Pregătirea pentru liberare face parte din procesul de reabilitare al deţinuţilor şi are drept scop sprijinirea acestora în vederea unei cât mai bune reintegrări sociale. Durata pregătirii pentru liberare, cum am enunţat mai sus este nedeterminată, acest proces începând odată cu acomodarea la condiţiile regimului stabilit, urmând ca în dependenţă de rezultatele referitoare la liberarea condiţionată înainte de termen să fie liberaţi sau nu. Ideea centrală a pregătirii pentru liberare este aceea că detenţia constituie doar o etapă din viaţa deţinuţilor, iar aceasta trebuie folosită cât mai eficient în scopul recuperării sociale a acestora. Lucrul cu condamnatul va fi eficient doar atunci când se va cunoaşte de ce are nevoie deţinutul, pentru a-i putea influenţa comportamentul şi personalitatea acestuia. În acest sens este prevăzut ca pentru condamnaţii veniţi în instituţia penitenciară să le fie întocmit un plan individual de lucru cu aceştia /de intervenţie, întocmirea căruia să fie efectuată în funcţie de: -

evaluarea comisiei – va fi îndeplinită din punct de vedere: psihologic, social, educaţional, vocaţional, profesional, al abilităţilor sociale şi criminologic;

-

raportul de evaluare psiho-social presentenţial, dacă a fost întocmit;

-

nevoile sociale, şcolare, profesionale ş.a.

118

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Planurile individuale conţin: • numele pedagogului care este consilierul individual sau de grup, • clasificarea securităţii şi regimului (deschis, semi-deschis, securizat); • starea sănătăţii; • definirea principalei probleme şi metodele de rezolvare a • problemelor sociale (locuinţă, angajare în muncă); • vizite şi corespondenţă; • nivelul privilegiilor, în special plecările acasă la sfârşit de săptămână În domeniul Probaţiunii, se împletesc elemente venite din mai multe discipline ştiinţifice: asistenţă socială, psihologie, sociologie şi criminologie. Intervenţia se începe doar în momentul în care persoana a fost condamnată definitiv şi se face pe baza planului minimal de intervenţie din referatul de evaluare pentru individualizarea pedepsei întocmit de Serviciul de probaţiune. 2.2.2.1. Procesul intervenţiei Ca primi paşi în planificarea intervenţiei se face interviul motivaţional, evaluarea iniţială şi profilul psihologic. Evaluarea iniţială trebuie să vizeze: •

evaluarea infracţiunii prin prisma făptuitorului şi nu a făptuitorului prin prisma infracţiunii;

•

evaluarea şi ierarhizarea nevoilor infractorului;

•

evaluarea atitudinii faţă de faptă, victimă şi societate;

•

evaluarea imaginii de sine, a atitudinii faţă de sine şi a capacităţii realiste de autoevaluare;

•

evaluarea atitudinii faţă de ceilalţi deţinuţi, personalul închisorii şi faţă de cerinţele detenţiei;

•

evaluarea vulnerabilităţii;

•

evaluarea riscului de pericol public şi a riscului de a comite alte infracţiuni.

Intensitatea intervenţiei este direct proporţională cu nivelul riscului. Trebuie să aibă în vedere diminuarea factorilor de risc, identificarea factorilor care ar putea duce la protecţia comunităţii şi prevenirea unor viitoare infracţiuni, să utilizeze în mod constructiv timpul petrecut în penitenciar, să dezvolte şi să consolideze abilităţile sociale, cognitive sau de autocontrol, să menţină legătura infractorului cu familia şi comunitatea, să-1 pregătească pentru liberare şi să ofere un punct de plecare pentru supravegherea post-liberatorie. 119

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE În cadrul procesului de intervenţiei se identifică următorii paşi: • evaluarea inventarului de probleme relatate de client; • selectarea problemelor asupra cărora se va interveni şi elaborarea planului de supraveghere care se va reevalua din trei în trei luni; • asigurarea cooperării şi angajamentului clientului în procesul schimbării; • precizarea şi descrierea comportamentului ce urmează a fi schimbat; • descrierea condiţiilor în care comportamentul nedorit se manifestă preponderent; • evaluarea resurselor; • specificarea obiectivelor comportamentale ce urmează a fi atinse. (Este important ca acestea să fie cât mai concrete şi nu generale); • formularea unui plan de exersare a schimbărilor; • implementarea planului; • monitorizarea procesului şi a schimbărilor; • menţinerea schimbărilor. Trebuie să ne concentrăm asupra comportamentului ca proces urmărind cauzele dar şi consecinţele acestuia, să-i ajutăm să găsească soluţii practice după ce au realizat o bună descriere a problemei, să ne concentrăm asupra punctelor tari ale clienţilor, să întocmim un plan de supraveghere structurat pe paşi mici, să avem o gândire flexibilă şi o practică creativă şi să anticipăm eventualele dificultăţi ale clienţilor. 2.2.2.2. Probleme identificate în munca cu deţinuţii -

sărăcia, concretizată prin venituri insuficiente; condiţii igienice improprii; spaţiu locativ redus; administrare defectuoasă a veniturilor; conflicte familiale; control familial redus; absenţa unuia / ambilor părinţi; lipsa suportului din partea familiei; exemplu parental negativ; abandon şcolar; pregătire şcolară insuficientă; lipsa calificării profesionale; lipsa unui loc de muncă; lipsa unei locuinţe; absenţa normelor / valorilor la care să se raporteze; apartenenţa la un anturaj cu o atitudine pro-infracţiune; consum de alcool / drog; dependenţa de jocuri de noroc; gestionarea defectuoasă a timpului liber; 120

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE -

conduită antisocială; capacitate scăzută de autocontrol; indecizie vocaţională; stigmatizare socială; stima de sine scăzută / foarte ridicată; imaturitate cognitivă; probleme de comunicare inter-personală; influenţabilitate /vulnerabilitate; agresivitate verbală / fizică; depresie; anxietate.

2.2.2.3. Tipuri de intervenţie Intervenţia poate avea loc la nivel: individual; familial; grup. I. Intervenţiile individuale: se prestează infractorilor care necesită un nivel ridicat de intervenţie (acest tip de intervenţie este mai efectiv, deoarece nevoile criminogene ale clienţilor sunt variate şi nu există numărul minim de clienţi pentru a putea forma un grup pe aceeaşi problemă specifică). Metodele utilizate în cadrul intervenţiilor individuale sunt: 1.

Consilierea individuală care poate să fie:

-

centrată pe persoană;

-

centrată pe rezolvarea de probleme.

Modelul de consiliere non-directiv, aceasta însemnând în bună parte că nu consilierul ci clientul decide ce se va discuta şi în ce succesiune. Rolul consilierului este doar de a facilita şi încuraja discuţia. De cele mai multe ori acesta se concentrează asupra lumii emoţionale a clientului şi nu asupra unor probleme. Problemele pot fi o manifestarea a unor tulburări emoţionale ale clientului. Consilierul trebuie să fie împreună cu clientul încă de la începutul procesului. Aceasta înseamnă că atitudinea consilierului este una deschisă, autentică astfel încât clientul va renunţa la mecanismele de apărare. Empatia este fundamentul procesului de consiliere. Abordarea centrată pe persoană accentuează în principal capacităţile şi punctele tari ale clientului. Condiţiile de desfăşurare a unei bune consilieri sunt: -

Empatia (păşire în lumea interioară a unei alte persoane, cu scopul de a înţelege gândurile, sentimentele, comportamentele şi semnificaţiile pe care acea persoană le atribuie unor elemente, în acelaşi timp consilierul rămâne el însuşi, empatia nepresupunând identificare), 121

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

-

căldura non-posesivă (se exprimă prin: limbajul trupului, cuvinte, vorbire şi congruenţa acestora),

-

acceptare (condiţie esenţială în consiliere, recunoaştere a unicităţii persoanei);

-

autenticitate (reprezintă gradul în care consilierul este el însuşi în relaţia cu clientul).

2. Programe de intervenţie 1-1 “Ţinte pentru schimbare” care cuprinde programe de intervenţie 1-1 pe probleme specifice în funcţie de nevoile criminogene ale clientului: - “Imaginea de sine. Stima de sine”; - “Gestiunea conflictelor”; - “Luarea deciziei şi asumarea riscului”; -

“Prevenirea violenţei”;

3. Terapii sociale (pentru formarea abilităţilor sociale); 4. Medierea (ex. client-agenţi economici / familie / şcoală / grup de prieteni etc.); II. Intervenţia la nivelul familiei Folosim aceleaşi metode ca şi la intervenţia individuală, particularizânduse în funcţie de caracteristicile familiei (monoparentală, extinsă, nucleară) şi de scopul intervenţiei care poate fi: -

educarea familiei (pregătirea pentru reprimirea persoanei după executarea pedepsei în detenţie, formarea abilităţilor parentale adecvate);

-

de consiliere familială (medierea diferitelor conflicte, îmbunătăţirea relaţiei între membrii ei, schimbarea paternului agresiv de comunicare).

Tehnici de intervenţie folosite în scopuri educaţionale: oferirea de informaţii despre cum să se comporte în diferite situaţii. Tehnici folosite în consilierea familială: negocierea, tehnici diverse de comunicare, exprimarea opiniilor şi a emoţiilor, jocuri de rol şi inversarea rolurilor. 122

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE III. Intervenţiile de grup Programele probaţiunii sunt în conformitate cu nevoile particulare ale clienţilor, respectă politica şanselor egale, sunt focalizate pe condiţiile şi factorii corelaţi cu comiterea infracţiunii şi sunt pasibile de monitorizare şi revizuire permanentă. Este vital ca înainte de derularea programelor de grup, scopurile şi obiectivele programului să fie cât mai clare, determinând astfel structura şi conţinutul programului. Fără obiective precise programul va fi lipsit de raţionalitate, situaţie care poate crea confuzie, incoerenţă, iar evaluarea programului devine imposibilă. În funcţie de aceste scopuri se va stabili tipul grupului, mărimea lui. Este necesar să se ofere informaţii cu privire la programul ce urmează a fi derulat şi să se solicite acceptul de participare la grup, urmând să se facă pregătirea individuală pentru intrarea în grup.

2.2.3. Programe necesare a fi desfăşurate cu deţinuţii 2.2.3.1. Programe de ocupare profesională: În realizarea acestora se cere a aduce la cunoştinţa deţinuţilor ce urmează în scurt timp să se libereze instrumentele de sprijin pentru găsirea unui loc de muncă:     

Convorbirea telefonică Cererea de angajare Curriculum vitae (C.V.) Scrisoarea de intenţie Interviul •

Convorbirea telefonică

În cele mai dese cazuri, primul contact între angajator şi persoana care vrea să se angajeze este unul telefonic. De aceea apreciem că o convorbire telefonică pentru un post poate deschide sau închide perspectivele de angajare. Pentru a avea succes este important de ştiut că o persoană care discută la telefon este apreciată după ce spune, cum spune, cum ascultă şi cum reacţionează. a. Ce spune (un exemplu): Bună dimineaţa / ziua! Mă numesc ______________________________ Am sunat la dumneavoastră ca urmare a anunţului publicat în ziarul ____ _________ prin care aduceţi la cunoştinţă celor interesaţi că doriţi să angajaţi _________________. La întrebările puse de angajator se răspunde scurt, clar, la obiect, oferind cât mai multe informaţii care vă avantajează. 123

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE b. Cum spune: Tonul vocii trebuie să fie corect modelat, evitându-se vocea tare sau nervoasă ori vocea joasă sau şoptită. Debitul verbal trebuie să fie unul normal, cunoscut fiind ca vorbitul prea repede, prea rar sau ezitant, enervează. Pe întreaga perioadă a convorbirii telefonice se manifestă amabilitate, entuziasm şi optimism. c. Cum ascultă: Se ascultă până la capăt întrebările celui cu care se vorbeşte, fără a întrerupe. Nu trebuie să se contrazică direct persoana de la celălalt capăt al firului, apelânduse la alte forme de a exprima o opinie. Pe tot parcursul convorbirii trebuie lăsată impresia că se ascultă atent cele spuse de interlocutor. d. Cum reacţionează: Nu se reacţionează brusc sau brutal la întrebări, crezând că celălalt nu vede sau nu observă, întotdeauna vocea trădează uşor interesul sau dezinteresul manifestat, calmul sau agitaţia de care se dă dovadă, seriozitatea sau neseriozitatea adoptată. Concluzii: Pentru ca telefonul dat unui angajator să constituie o portiţă spre angajare este necesar: • • • • • •

să ne informăm cât mai bine despre postul anunţat; să facem dinainte un plan cu ceea ce vrem să spunem; să dăm telefon dintr-o cameră sau spaţiu unde nu este zgomot; să luăm notiţe în timp ce ascultăm; să ascultăm cu atenţie întrebările; să răspundem scurt şi la obiect la întrebările puse. •

Cererea de angajare

La prezentarea la sediul unei instituţii sau al unei firme, având ca scop angajarea într-un post, de regulă, se solicită completarea unei cereri tip sau formularea unei cereri proprii. În cazul formulării unei cereri proprii, se foloseşte o coală de hârtie albă, de format A 4. Conţinutul acesteia trebuie să fie clar, concis, concret, curat, complet şi la obiect.

124

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Doc. 19. Model de cerere de angajare

Domnule Director, ________________________ Subsemnatul ________________, născut la data de ______________, domiciliat în _____________, strada ________________, nr. __________, bloc ___, scara ____, ap. _____, etaj ____, telefon __________. Rog să fiţi de acord cu angajarea mea în postul de ________________ , pentru care doresc să fiu retribuit cu un salariu de _______________ lei. Sunt absolvent al ________________________, în urma căruia am obţinut, în anul ______________ calificareaîn ______________________. În această specialitate am lucrat în perioada __________________ ultimul loc de muncă fiind la ____ ____________________________, având ca şef pe domnul _________________________________. Menţionez că îmi cunosc bine îndatoririle ce-mi revin ca angajat, cu privire la respectarea disciplinei muncii, executarea unor lucrări de bună calitate. Părăsirea locului de muncă a fost determinată de privarea de libertate la care am fost supus, pentru săvârşirea unei fapte de ___________________, pentru care am fost condamnat la _________ ani închisoare, din care am fost liberat ca urmare a conduitei bune în penitenciar. În speranţa că veţi dispune angajarea pe postul solicitat, vă asigur că nu vă voi dezamăgi. Data ____ __________ 200_

•

Semnătura _____________

CURRICULUM VITAE (C.V.)

Scopul unui C.V. este de a vă ajuta să găsiţi un loc de muncă, prezentând cât mai eficient aptitudinile şi experienţa profesională pe care o aveţi. În principiu, un C.V. are maximum două - patru pagini, în care este necesar să se prezinte detaliat aptitudinile, locurile de muncă anterioare, studiile, calificările obţinute, realizările şi preocupările dvs. Nu există un tip standard de curriculum vitae. Acesta este necesar însă să reflecte toate datele pe care angajatorul trebuie să le cunoască despre o persoană, cine este aceasta şi ce poate să facă. Un C.V. trebuie să fie scris cu grijă, ordonat, limpede, fără nici o greşeală, aspect care poate constitui o indicaţie clară cu privire la nivelul de motivaţie şi concentrare. În practică se folosesc trei tipuri de C.V., şi anume: • C.V. cronologic - în care se prezintă experienţa profesională în ordine cronologică inversă. Este utilizat şi are eficienţă pentru persoanele care doresc un loc de muncă în acelaşi domeniu în care au lucrat anterior. Într-un asemenea C.V. se face referire la experienţa în muncă, locurile de muncă anterioare, realizările obţinute, studii şi preocupări. • C.V. funcţional - în care se prezintă principalele ; aptitudini, abilităţi şi calităţi, fără a se pune accentul pe experienţa profesională. Este utilizat de către persoanele aflate în căutarea primului loc de muncă. • C.V. combinat - în care se prezintă alături de experienţa profesională şi abilităţile pentru locul de muncă respectiv. Este utilizat de persoanele care au o experienţă redusă în muncă. 125

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Indiferent de forma aleasă, un C.V. trebuie să aibă următoarele secţiuni: a. Numele complet, adresa, codul poştal, telefonul; b. Informaţii cu caracter personal: vârstă, starea civilă; c.

Sumarul calificărilor - este cea mai importantă parte a unii C.V.

d. Experienţa profesională, realizări şi responsabilităţi. Se impune să fie acoperite toate intervalele, fără a fi necesar să se dea detalii cu privire la fiecare perioadă în parte. O descriere mai largă se va face numai pentru posturile relativ recente, care au legătură şi cu postul pe care doriţi să-1 ocupaţi. e. Sumarul abilităţilor - se vor scrie calităţile şi aptitudinile pe care le are persoana în cauză pentru a ocupa postul respectiv. De asemenea, se vor menţiona şi alte caracteristici şi abilităţi pe care le are în alte domenii de activitate care nu privesc neapărat postul vizat, în această secţiune se va trece şi cunoaşterea unei limbi străine. f. Studii - de regulă se scrie ultima instituţie de învăţământ absolvită, menţionând denumirea acesteia, data absolvirii şi specialitatea obţinută În măsura în care aţi urmat unele cursuri de specializare, mai ales în legătură cu postul vizat, se vor face referiri şi la acestea. De asemenea, se va menţiona, dacă este cazul instituţia de învăţământ pe care persoana în cauză o urmează sau intenţionează să o urmeze. g.

Premii şi realizări - acestea pot fi în domenii diferite (sport, şcoală etc.);

h.

Preocupări extra-profesionale şi eventual realizări obţinute;

i. Referinţe - se vor indica numele persoanei care vă recomandă, mai ales dacă acesta este cunoscută de angajator în măsura în care nu există o persoană care să vă recomande, se evită această secţiune. Indicaţii cu privire la redactarea unui C. V: •

se scrie la computer, pe o hârtie de calitate, cu grija ca aspectul general să fie agreabil;

•

numele şi prenumele se scriu cu caractere bold;

•

se evită cu desăvârşire greşelile gramaticale şi de ortografie;

•

se foloseşte un stil simplu şi limpede;

•

se accentuează informaţiile despre viaţa personală şi cariera profesională;

•

nu se omit datele relevante despre pregătirea profesională şi despre istoricul carierei; 126

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE •

informaţiile înscrise să fie concise;

•

se evită exprimarea rigidă şi oficială;

•

atât cât este posibil, C.V. trebuie să ofere numai informaţii pozitive, încercând să se creeze impresia unei cât mai mari obiectivităţi;

•

nu se ataşează fotografie, decât în situaţia în care aceasta se solicită;

•

informaţiile cuprinse în C.V. trebuie să fie reale;

•

nu se includ detalii despre salariu;

•

nu se minte, nu se exagerează şi nu se înfloreşte inutil.

Doc. 20. Model de curriculum vitae (C.V.) . . . . . . . . . . . . . Strada . . . . . . . . . . . . . . . . . . . , Oraşul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Telefon . . . . . . . . . . . . . . . . . . . DATANAŞTERII: . . . . . . . . . . . . . . STAREA CIVILĂ: . . . . . . . . . . . CALIFICĂRI: . . . . . . . . . . . . . . EXPERIENŢĂ PROFESIONALĂ: a. 2000 - 2001 - S.A. . . . . . . . b. 1998 - 2000 - S.A. . . . . . . . c. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . REALIZĂRI: a. la ultima întreprindere unde am lucrat - . . . . .- am fost numit şef de echipă; b. am fost cooptat în colectivul de raţionalizări, inovaţii şi invenţii al unităţii, realizând mai multe prototipuri. c. am sprijinit integrarea în muncă pentru mai mulţi tineri încadraţi. APTITUDINI: a. creativ şi novator; b. spirit întreprinzător; c. capacitate de a munci în echipă; d. comunicativ; e. uşor adaptabil la alte meserii; f. rezistent la efort; g. conştiincios la locul de muncă; h. sociabil. STUDII: a. Liceul . . . . . . .. . . . . . . . . ., absolvit în anul . . . . . . . . . cu diplomă de bacalaureat şi specialitatea de . . . . . .. . . . . . . . .; b. în prezent, urmez un curs de pregătire în domeniul computerelor. LIMBI STRĂINE: Engleza - nivel de conversaţie. PREOCUPĂRI EXTRAPROFESIONALE : lectură, drumeţii, muzică, sport, computerul, limbi străine, pictură. REFERINŢE: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .- inginer în unitatea dumneavoastră, fost şef al secţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

127

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE •

Scrisoarea de intenţie

Scrisoarea de intenţie însoţeşte CV - ul în momentul în care acesta se trimite angajatorului şi are rolul de a prezenta calităţile şi aptitudinile pe care persoana în cauză le are. Scrisorile de intenţie sunt de două tipuri: angajatori;

a. cele care se trimit pentru un anume post, care a fost anunţat public de către

b. cele care se trimit către angajatorii care nu au anunţat vacante sau necesare anumite posturi. Primul tip de scrisoare se adresează şi trimite persoanei sau serviciului specificat în anunţ. Dacă nu este specificatniciun nume, este bine să se identifice numele directorului sau şefului serviciului resurse umane, astfel încât scrisoarea să fie trimisă personalizat. Cel de-al doilea tip de scrisoare este trimisă şefului serviciului resurse umane sau al şefului unde persoana în cauză doreşte să se încadreze. Pentru societăţile şi organizaţiile mici, scrisoarea se adresează direct directorului sau preşedintelui. Scrisorile trebuie să se refere la activităţile pe care le poate presta persoana în cauză pentru angajator, nu trebuie să aibă mai mult de o pagină şi trebuie să cuprindă calităţile şi aptitudinile care permit să fie realizate cerinţele postului respectiv. De asemenea, este util să fie prezentate informaţii referitoare la dorinţa şi motivaţia de a ocupa un anume post. O scrisoare de intenţie începe cu înscrierea datelor personale (numele, adresa, numărul de telefon). După doua rânduri mai jos se menţionează data. Apoi, după alte două rânduri se trec informaţiile referitoare la angajator (numele directorului resurse umane, al directorului, preşedintelui, titlul acestuia, numele complet al societăţii, organizaţiei şi adresa acesteia). În paragraful introductiv se va menţiona postul dorit şi modalitatea prin care aţi intrat în posesia informaţie referitoare la existenţa acestuia. În cuprinsul scrisorii se scriu 2 - 3 paragrafe, în care se fac referiri la calităţi, experienţă sau calificare, acestea fiind direct legate de postul avut în vedere. În final, se exprimă plăcerea de a lucra la acel loc de muncă, prezentând şi motivele. De asemenea, se menţionează locul unde cel în cauză poate fi contactat. Scrisoarea de intenţie se scrie la computer, pe o hârtie albă de bună calitate. Se vor evita cu desăvârşire greşelile gramaticale sau de ortografie. În scrisoarea de intenţie nu se face referire la salariu, cu excepţia cazurilor când, prin anunţ, se solicită aceasta, nu se menţionează persoanele de la care s-au primit recomandări şi nu se exagerează calităţile şi aptitudinile.

128

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Doc. 21. Model pentru o scrisoare de intenţie:

Numele: _____________________________________, Strada __________nr. ________, bloc __________, scara ______, apt. _____, etaj _____________, sector ____________, or. _____________________, cod poştal nr. _________________ Telefon ____________________ Data _______________ Domnului ___________________________, Patron la ________________, strada __________________________, nr. ___ Sector ______________________, or. _____________________, cod poştal nr. __________________. Stimate domnule __________________, Din rubrica de anunţuri publicitare a ______________din ziua de _________. a.c., am luat la cunoştinţă că doriţi să angajaţi _____________. Aş fi extrem de bucuros dacă mi-aţi da posibilitatea să lucrez în cadrul firmei dumneavoastră. Mărturisesc că am fost în două rânduri la firma dumneavoastră pentru a ___________________ ____________________________________________ şi am rămas impresionat de operativitatea manifestată şi calitatea serviciilor instituţiei dumneavoastră. Deşi în viaţa mea am avut un accident regretabil, pentru care am petrecut aproape ____________ ani într-un loc de detenţie, sunt convins că, având în vedere calităţile mele umane, morale şi profesionale, veţi dispune să fiu încadrat. După cum veţi vedea din curriculum vitae, sunt o persoană cu experienţă în muncă, aptă să mă perfecţionez, cu dorinţă de a fi util, rezistent la efort, cu spirit de iniţiativă, disciplinat, ordonat şi politicos. Mi-ar face mare plăcere să discut personal cu dumneavoastră, prilej care mi-ar permite să prezint mai amplu calităţile şi aptitudinile pe care le posed. Aştept cu nerăbdare să mă contactaţi la telefonul meu de acasă, la numărul ______________. Vă mulţumesc pentru timpul acordat. Cu stimă şi sinceritate, Semnătura ________________________

•

Interviul

Obţinerea unui interviu arată persoanei în căutarea unui loc de muncă că aproape a reuşit. Angajatorul care invită persoana în cauză la interviu este într-o mare măsură convins că aceasta este potrivită pentru postul oferit, acceptând informaţiile prezentate în curriculum vitae, inclusiv unele scăderi, pe care le consideră fără semnificaţie deosebită. Înainte de interviu, fiecare persoană care doreşte angajarea trebuie să fie pregătită cu întrebările pe care trebuie să le pună angajatorul, să aibă informaţii cât mai bogate despre unitatea angajatoare. De asemenea, se impune să cunoască perfect cele înscrise în curriculum vitae.

129

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Pentru succesul unui interviu este necesară adoptarea unei conduite aparte, care să aibă în vedere: • punctualitatea la interviu; • atitudine deschisă, politicoasă, destinsă şi optimistă; • ţinută decentă, poate mai bună decât ar cere postul dorit; • folosirea unui limbaj corespunzător; • manifestarea încrederii în sine, relatarea succintă şi convingătoare a realizărilor şi experienţelor pozitive. regulă, subiectele abordate cu ocazia unui interviu privesc următoarele teme: experienţa de muncă anterioară; abilităţile şi calificările; studiile; atitudinea faţă de postul dorit; preocupări extra-profesionale; motivaţia alegerii postului; obligaţii şi dificultăţi. Sunt unele întrebări capcană, pentru care se impun răspunsuri pregătite. Astfel de întrebări pot fi: • Ce aşteptaţi de la acest post? De ce doreşti acest post? Răspunsul este dorinţa de a avea o slujbă bună, de a învăţa cât mai multe lucruri şi de a contribui, pe măsura posibilităţilor, la succesul unităţii angajatoare. • Ce salariu credeţi că vi s-ar cuveni? De • • • • • • •

Răspunsul nu trebuie să fie foarte exact. Se va face referire la nivelul de pregătire, experienţa profesională şi la cuantumul salariului pe care-l primesc ceilalţi angajaţi din instituţie pentru o activitate similară. •

Ce nu v-a plăcut la slujba anterioară? La o astfel de întrebare nu trebuie spus că vechiul post nu ţi-a plăcut. Din contră, va trebui să se afirme că vechiul loc de muncă a oferit multe satisfacţii, că ai avut prilejul să înveţi multe lucruri pozitive, că şefii au fost oameni competenţi şi buni organizatori. Motivul plecării, chiar dacă a fost desfacerea disciplinară a contractului de muncă, a fost determinat de o anumită situaţie, din care aţi desprins concluzii pozitive pentru viitor. •

Cât vreţi să lucraţi pentru această unitate? Se răspunde că vrei să lucrezi cât mai mult, dacă este posibil până la pensionare, cunoscut fiind că angajatorii nu doresc să schimbe des angajaţii, mai ales că şi investesc în pregătirea lor.

130

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE •

Ce puteţi spune despre Dvs.? Răspunsul trebuie să aibă în vedere evoluţia profesională, dorinţa de a învăţa şi perfecţiona, de a fi cât mai util, de a convinge pe ceilalţi că eşti un om capabil. Răspunsul trebuie să fie concis, fără digresiuni. • Cum Vă imaginaţi peste cinci ani? Răspunsul trebuie să fie sincer. El trebuie să se refere la dorinţa de a continua studiile, de a promova în ierarhia profesională. 2.2.3.2. Programe pentru consumul de droguri În penitenciare se organizează programe ce presupun tratament înainte de admiterea în penitenciar. Program educativ ca parte a pregătirii pentru tratament medical. În penitenciare se organizează programe educative în strânsă colaborare cu centrele de sănătate, axate pe dezvoltarea motivaţiei pentru adoptarea de programe mai sofisticate. Acestea sunt similare cu cele desfăşurate în comunitatea liberă. Sunt fie individuale, fie o combinare între programe individuale şi de grup, fie programe de grup. 2.2.3.3. Programe împotriva consumului de alcool Programele sunt de natură educativă, şi sunt construite pentru a fi incluse în programe comunitare la sfârşitul pedepsei şi după liberare. Scopurile sunt: motivarea, acumularea de informaţie în domeniul problemelor legate de alcool şi ajutorul în obţinerea abstinenţei totale. 2.2.3.4. Programe psihologice Psihologii trebuie să facă diagnosticări psihologice care sunt o introducere la consiliere şi terapie care se fac mai ales individual. Psiho-diagnosticarea conduce la o definire psihologică mai axată a mecanismelor psihologice, care ar trebui să constituie obiectivul programelor de consiliere şi terapie, ca şi către un program de lucru personal mai larg cu deţinuţii. Aria iniţială a serviciilor psihologice acoperă intervenţia psiho-terapeutică în sensul mai larg şi mai restrâns al cuvântului. În sensul larg, intervenţia psiho-terapeutică are mai mult un caracter de atenuare, de sprijin şi consiliere, în timp ce în sensul mai restrâns este mai degrabă orientată către reorganizarea internă mai aprofundată a forţelor problemelor psihice mai mult sau mai puţin conştiente, încurajând modele de viaţă pozitive şi dezactivarea celor negative, ca şi îndrumare către o utilizare productivă a potenţialului pozitiv al personalităţii. Baza teoretică pentru intervenţia psiho-terapeutică făcută de către psihologi nu este uniformă (orientarea Schultz-Hanzke, terapia realităţii a lui Glasser, analiza tranzacţională a lui Bern, logoterapia lui Frankl etc.).

131

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 2.2.3.5. Programe de ajutor psihiatric Psihiatrii trebuie să desfăşoare programe individuale de terapie şi consiliere în penitenciare, în cazul în care există motivaţie din partea deţinuţilor. 2.2.3.6. Programe pentru exercitarea dreptului la libertate religioasă Prin facilitarea exercitării dreptului la libertate religioasă, trebuie de cooperat cu comunităţile religioase de pe lângă închisori. Preoţii vin în penitenciare în funcţie de nevoile şi dorinţele deţinuţilor. 2.2.4. Pregătirea pentru liberare Consilierul de probaţiune din penitenciar, în cazul în care un infractor este liberat condiţionat trebuie să facă referire la fiecare din următoarele puncte, acolo unde acestea sunt semnificative pentru infractor: -

adresa de la domiciliu, dacă a fost vizitat, cine trăieşte acolo şi relaţia dintre aceştia şi infractor. Dacă este cazul, informaţia poate, să includă detalii semnificative privind situaţia materială ale bugetului şi să ofere o istorie a membrilor de familie;

-

atitudinea familiei faţă de întoarcerea infractorului după o absenţă îndelungată;

-

opţiuni alternative dacă infractorul nu se poate întoarce acasă sau nu are locuinţă;

-

carnetul de muncă şi posibilităţi de serviciu după eliberare;

-

atitudinea infractorului faţă de delict(e) şi victimă(e);

-

dacă se cunoaşte atitudinea comunităţii locale faţă de infractor şi atitudinea victimei; în anumite cazuri delicate, cum ar fi violul sau atunci când în delict sânt implicaţi un copil sau o persoană în vârstă, domiciliul, atitudinea şi problemele victimei şi familiei acesteia;

-

în cazurile în care poate exista un risc pentru copii, să se arate că serviciile sociale au fost consultate asupra supravegherii postliberare în vederea protejării viitoarelor victime potenţiale;

-

reacţia la eliberări temporare pe durata sentinţei curente;

-

un program de supraveghere conţinând o evaluare a reacţiei posibile la supraveghere şi propuneri privind organizarea supravegherii, incluzând frecvenţa contactelor;

-

recomandări pentru eliberare condiţionată a infractorilor;

132

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE -

recomandări pentru supravegherea infractorului în comunitate, programelor de lucru, precum şi crearea condiţiilor adecvate efectuării acesteia;

-

o evaluare a riscului de recidivă;

Referitor la pentru pregătirea pentru liberare - ar fi necesar ca în privinţa condamnaţilor, ce în scurt timp vor fi eliberaţi să fie purtate programe specializate, care să poată mări real gradul de reintegrare socială a deţinutului. În domeniul pregătirii pentru liberare urmează a fi desfăşurate activităţi cu deţinuţii, care să fie orientate la conturarea unor deprinderi necesare pentru viaţa de la libertate: • Deprinderi pentru viaţa cotidiană: Deprinderi de igienă personală; Gestionarea banilor • Deprinderi pentru locuire şi folosirea resurselor comunităţii: A avea propria locuinţă; Cum să apelăm la ajutorul instituţiilor şi serviciilor publice? • Deprinderi pentru viaţa în societate:

•

Asumarea propriei identităţi; Familia mea; Controlul emoţiilor şi gestionarea conflictelor; Comunicarea; Ce pot face în timpul liber? Deprinderi pentru activitatea individuală şi muncă:

Deprinderi de gestionare a timpului; Deprinderi de învăţare; Deprinderi de muncă; Cum îmi pot crea propria mea afacere? Şi oricare alte activităţi menite să contribuie la apropierea deţinutului la realitatea vieţi sociale de afară. Consilierul de probaţiune / asistentul social din penitenciar într-un final trebuie să motiveze persoana ce urmează a fi liberată din penitenciar, pentru desfăşurarea următoarelor acţiuni la liberare: • • •

Să se prezinte la sectorul de poliţie din localitatea unde domiciliază, pentru a fi luat la evidenţă; La întâlnirea cu familia, rudele şi prietenii să fie liniştit, să nu reacţioneze negativ, să fie conştient că îi poate găsi nepregătiţi, aşa că să fie înţelegător; Să-şi caute un loc de muncă sau să se înmatriculeze la o şcoală profesională; 133

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE • • • • • •

Să trăiască cinstit şi să ţină cont de reguli, să întrebe când nu este încrezut, ca să nu mai ajungă în conflict cu legea; Să se mulţumească la început cu puţinul; Să evite consumul de alcool; Să evite anturajul care l-a „dus” în colonie; Să-şi aleagă cu grijă prietenii; Să viziteze locaşurile sfinte şi să se împace cu sine;

Primii paşi care se cer a fi parcurşi de exdeţinut Din Colonie

Te întorci acasă

Trebuie să te înregistrezi la:

Sectorul de Poliţie

Direcţia de executare a hotărârilor judiciare (doar persoanele eliberate condiţionat înainte de termen)

Rezolvă-ţi problemele la:

Agenţia Teritorială pentru Ocuparea Forţei de Muncă

Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului

Primăria din localitatea unde domiciliezi

* Notă I. – Toate datele necesare desfăşurării paşilor de mai sus vor fi întâlnite mai jos.

134

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

I. Primăria De ce servicii poţi beneficia

Baza legală

1. Date privind evidenţa populaţiei;

Legea privind administraţia publică locală.

2. Servicii de asistenţă socială; 3. Clarificarea problemelor de stare civilă;

Nr. 123-XV din 18.03.2003

4. Audierea pentru soluţionarea diferitor probleme de nivel local;

(Monitorul Oficial, nr. 49/211 din 19.03.2003)

5. Acordă ajutor în soluţionarea alegerii domiciliului; 6. Colaborează cu Agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

II. Şcoala De ce servicii poţi beneficia

Baza legală

1. Restabilirea la studiile şcolare;

Legea cu privire la învăţământ Nr. 547 din 21.07.1995 (Monitorul Oficial nr. 62-63/692 din 09.11.1995)

III. Direcţiile Municipale pentru protecţia drepturilor copilului De ce servicii poţi beneficia 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

Baza legală

Consiliere familială; Prevenirea abandonului; Asistenţă psihosocială; Plasament temporar; Încadrarea în diverse activităţi, în timpul liber; Organizarea şi desfăşurarea activităţilor în timpul liber la locul de trai în centrele pentru minori; Suport material temporar familiilor cu copii în situaţie de risc; Reintegrarea copiilor abandonaţi în familiile lor naturale; Reîncadrarea în studiul şcolar.

Decizia Consiliului Municipal, nr. 3/2-24 din 22.09.1999 privind adoptarea: Regulamentului funcţionării Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului a Primăriei municipiului Chişinău.

• Se inserează adresele Direcţiilor Municipale pentru Protecţia Drepturilor 135

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Direcţia Municipale pentru Protecţia Drepturilor copilului Str. A. Vlahuţă, 3, mun. Chişinău tel. (fax) 24 27 02;

Direcţiile din sectoarele Municipiului Chişinău: Sectorul Centru Botanica Ciocana Râşcani Buiucani

Adresa Str. Gh. Asachi, nr. 52 Str. Teilor, nr. 7/2 Str. Mircea cel Bătrân, nr. 16 Str. Serghei Lazo, nr. 27/1 Str. Mihai Viteazu, nr. 2

telefonul 79 66 40 76 35 86 33 19 35 29 34 69 24 63 62

Serviciile din cadrul Direcţiei Municipale pentru Protecţia Drepturilor Copilului: • • • • • • •

Serviciul de tutelă şi curatelă; Serviciul de activităţi cu copii la locul de trai; Serviciul de protecţie a drepturilor familiei; Serviciul juridic; Serviciul de lucru cu minorii delincvenţi şi copii străzii; Serviciul de analiză; Serviciul de consiliere psihologică.

III. Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă De ce servicii poţi beneficia 1. Înregistrarea la Agenţia Teritorială pentru ocuparea forţei de muncă;

Procedura Prezentarea personală la sediul Agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă

136

Baza legală Legea privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Nr. 102-XV din 13.03.03 (Monitorul Oficial, nr. 70-72/312 din 15.04.2003)

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 2.

3.

4.

5.

6. 7.

Primirea indemnizaţiei unice, în mărime de 669 de lei. În termen de trei luni;

Orientare şi formare profesională, cu primirea unei burse lunare de 150 lei, cursurile de instruire sunt pe o durată de la trei la 9 luni. Informarea gratuită cu privire la locurile vacante Posibilităţi de calificare, recalificare sau perfecţionare; Antrenarea la lucrări publice remunerate; Asistenţă socială;

-

Înregistrarea la Agenţia Teritorială pentru ocuparea forţei de muncă, în termen de trei luni; Depunerea cererii, la care se anexează:

-

copia buletinului de identitate;

-

certificatul de eliberare din locurile de detenţie; Depunerea cererii; Indicarea cursurilor care te interesează, (Anexa 3 Şcolile de meserii, şi profesionale)

Hotărârea Guvernului R. M. Despre aprobarea Regulamentului privind modul de plată a indemnizaţiilor unice pentru persoanele eliberate din locurile de detenţie; Nr. 871 din 22.08.2000, (Monitorul Oficial, nr. 109-111/973, 31.08.2000)

Legea cu privire la adaptarea socială a persoanelor eliberate din locurile de detenţie. Nr. 297-XIV din 24.02.1999, (Monitorul Oficial al RM, nr. 39-41/171 din 22.04.1999)

Consultarea registrului, cu categoriile de profesii şi posturi vacante.

• Înserăm adresele Agenţiilor Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Agenţiile Teritoriale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Republica Moldova 137

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE nr. Agenţia 1 Anenii Noi 2 Basarabeasca

adresa

cod

Telefon de

31 august, 4

265

contact agenţia 23982

267

22505

K. Marx , 55

3 Briceni

Independenţei, 3

247

22653

4 Cahul

Şt. cel Mare,15

239

22186

5 Cantemir

Trandafirilor, 2

273

22541

6 Călăraşi

Eminescu, 19

244

22071

7 Căuşeni

Mateevici, 9

243

23055

8 Cimişlia

piaţa Sf. Maria, 7

241

23036

9 Criuleni

31 august, 139

248

21450

10 Donduşeni

Independenţei, 25

251

22489

11 Drochia

22782

bd. Independenţei 15

252

12 Dubăsari

31 August 139

248

52369

13 Edineţ

M. Eminescu, 24

246

22779

14 Făleşti

Şt. cel Mare, 50

259

22262

15 Floreşti

bd.Victoriei, 2

250

20134

16 Glodeni

Suveranităţii, 4

249

23360

17 Hînceşti

M.HÎncu,123

234

23961

18 Ialoveni

Alexandru cel Bun, 49

268

23452

19 Leova

Independenţei, 3

263

22046

20 Nisporeni

Suveranităţii, 2

264

23055

21 Ocnita

Independenţei, 47

271

23760

22 Orhei

V.Lupu, 36

235

21490

23 Rezina

27 august,1

254

23173

24 Râşcani

31 august, 16

256

23261

25 Sângerei

Independenţei, 124

262

25102

26 Soroca

Independenţei, 69

230

22302

27 Străşeni

M.Eminescu, 56

237

22620

28 Şoldăneşti

Păcii, 8-a

272

22454

138

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 29 Ştefan Vodă

Libertăţii, 1

242

23670

30 Taraclia

Lenin,167

274

25382

31 Teleneşti

Renaşterii, 69

258

22795

32 Ungheni

Naţională, 33

236

23280

33 mun. Chişinău

M.Varlaam, 90

22

22-44-40

34 mun. Bălti

Puşkin, 16

231

20522

35 UTA Găgăuzia

Tretiacova, 36

238

24433

Biroul de paşapoarte De ce poţi beneficia Eliberarea buletinului de identitate

Documentele necesare

Baza legală

Buletinul de identitate se eliberează la locul de trai al părinţilor, pentru aceasta este necesar:

Legea Republicii Moldova privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte. Monitorul Oficial al R.M., nr. 9/89 din 09.02.1995

Adeverinţa de naştere; Certificatul de eliberare din colonie, acesta trebuie să fie înregistrat la sectorul de poliţie din sectorul unde trăieşti; • Certificat eliberat de la comisariatul militar, (punerea la evidenţă la comisariat); • Grupa sângelui; • Buletinul de identitate sau paşaportul unui părinte, prezenţa părintelui, care este proprietar, sau chiriaş, al locuinţei unde domiciliezi; • Certificat de la Biroul de Adrese (pentru persoanele care au împlinit deja vârsta de 18 ani), mun. Chişinău, str. Gurie Grosu nr.7. Pentru a obţine certificatul de la Biroul de Adresă trebuie: Adeverinţa de naştere; 28 de lei. • Certificatul se eliberează timp de o zi. Tel. 28 11 32 Sânt eliberaţi de la plata taxei pentru buletinele de identitate • • •

• •

Copii rămaşi fără ocrotire părintească; Copii aflaţi sub tutelă; Copii din familii cu mai mulţi copii (de la 5 şi mai mulţi copii)

139

Ordinul nr.135 din 16 aprilie 2003, Directorului Anatolie Gumeniuc, Departamentul Tehnologii Informaţionale al RM

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE §3. Probaţiunea postsentenţială Activitatea de asistenţă şi consiliere acordată persoanelor eliberate din locurile de detenţie, care şi-au executat deplin pedeapsa privativă de libertate, de obicei acestea se petrec doar la cererea fostului condamnat. Aceste activităţi constau în asistarea persoanelor în vederea reintegrării directe în societate, aceasta presupunând folosirea aceloraşi tehnici, principii şi scopuri ale probaţiunii, cel de scădere maximă a riscului de recidivă. La această fază se va efectua evaluarea finală a rezultatelor activităţilor de probaţiune desfăşurate faţă de fostul condamnat. În această ultimă fază, Serviciului de probaţiune va desfăşura activităţi de probaţiune orientate doar la observarea procesului de reintegrare socială a exdeţinutului. Astfel se va evalua: •

atitudinea familiei este una pozitivă faţă de fostul condamnat, este sau nu acceptat;

•

cercurile de persoane în care s-a integrat;

•

face sau nu abuz de alcool sau alte substanţe stupefiante;

•

cum relaţionează cu cei din jurul lui;

•

petrecerea timpului liber;

•

motivarea schimbării comportamentale;

•

s-a încadrat sau nu în câmpul muncii;

•

venitul familiei fostului condamnat asigură acoperirea necesităţilor acesteia sau nu;

•

necesităţile.

Activităţile finale de acordare a asistenţei şi consilierii faţă de fostul condamnat sunt trecute şi ele la dosarul de probaţiune. Dosarul probaţiune pentru această categorie de beneficiari cuprinde: a) cererea de asistenţă şi consiliere; b) planul de reintegrare socială şi supraveghere; c) raportul de evaluare întocmit înainte de pronunţarea sentinţei judecătoreşti; d) raportul de evaluare solicitat de către instanţă pe perioada supravegherii; e) referatele periodice de reintegrare socială şi supraveghere. care conţin informaţii pe scurt cu privire la rezultatele înregistrate de câtre persoana asistată şi consiliată, acestea fiind întocmite cel puţin o dată la şase luni sau ori de câte ori se înregistrează o evoluţie pozitivă ori negativă în procesul de reintegrare a persoanei respective; 140

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE f) concluziile consilierul de probaţiune, ce fac obiectul unui referat postsentenţial de evaluare finale, întocmit la faza reintegrării sociale durabile a persoanei. 3.1. Referat de evaluare postsentenţial 1.

Numele şi prenumele condamnatului:

2.

Data şi locul naşterii:

3.

Infracţiunea săvârşită:

4.

Numărul sentinţei penale:

5.

Instanţa de judecată care a pronunţat sentinţa:

6.

Nr. dosar penal:

7.

Sancţiunea aplicată persoanei condamnate:

8.

Perioada supravegherii:

9.

Numele şi prenumele consilierului de probaţiune:

10. Date privind procesul de executare a sentinţei; 11. Principalele probleme puse ca obiectiv pentru integrarea socială a condamnatului; 12. Soluţii propuse pentru soluţionarea principalelor probleme; 13. Rezultate; 14. Probleme întâlnite în soluţionarea problemelor condamnatului; 15. Atitudinea excondamnatului faţă de: faptă, victimă, familie, serviciu ... 16. Estimarea riscului de recidivă; 17. Menţiuni finale

141

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

CAPITOLUL IV SERVICIUL DE PROBAŢIUNE ŞI CONSILIERUL DE PROBAŢIUNE §1. Statutul personalului Serviciului de probaţiune Dacă doctrina juridică prezintă existenţa unei mari diversităţi de opinii în ceea ce priveşte definirea şi natura juridică a termenului de probaţiune, este evident că aceeaşi diversitate se manifestă şi cu privire la caracterul instituţiilor însărcinate cu aplicarea probaţiunii, acesta diferind de la stat la stat. Astfel, în primul rând, în unele ţări instituţiile de probaţiune sunt incluse în categoria organelor de stat, în timp ce în altele acestea au un caracter privat, statul exercitând numai o activitate de coordonare şi control, în unele cazuri chiar de subvenţionare a activităţii. În al doilea rând, diversitatea este continuată şi cu privire la alte numeroase aspecte, cum ar fi: integrarea acestora în cadrul unor instituţii ale statului (Ministerul Justiţiei, Ministerul de Interne, Administraţiei Penitenciare); forma de organizare (servicii, birouri, departamente) etc. Consilierul angajat la Serviciul de Probaţiune trebuie să aibă o reputaţie ireproşabilă, capacitate deplină de exerciţiu, să susţină examenul profesional la care poate să se prezinte doar în urma unor cursuri de calificare elementară, desfăşurate pentru consilierii Serviciului de Probaţiune. Consilierii Serviciului de Probaţiune trebuie să se autoinstruiască şi să-şi aprofundeze cunoştinţele profesionale. Serviciile de Probaţiune funcţionează conform următoarelor principii: 

Imparţialitatea, deschiderea şi respectul faţă de toate persoanele aflate în evidenţa acestor servicii;



Modificarea atitudinilor şi comportamentului infractorilor care cauzează prejudicii morale victimelor infracţiunilor;



Sprijinirea şi încurajarea permanentă a persoanelor aflate în evidenţă de a se reintegra în societate şi de a-şi asuma responsabilitatea propriilor acţiuni;



Reconcilierea dintre infractori şi comunităţile din care aparţin, recunoscând atât obligaţiile care le revin, cât şi necesitatea asigurării unui echilibru între nevoile siguranţei sociale şi nevoile speciale ale infractorului;



Nediscriminarea persoanelor faţă de care se exercită atribuţiile serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere.

142

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Acest lucru a presupus un continuu de formare profesională: pe de o parte lecturi consistente pe domeniul probaţiunii şi al domeniilor conexe: asistenţă socială, psihologie, legislaţie, sociologie, iar pe de altă parte însuşirea şi exersarea deprinderilor şi a tehnicilor de intervenţie specifice activităţii de probaţiune. Pentru a realiza, la nivelul fiecărui membru al echipei, o cât mai consistentă zestre de abilităţi şi competenţe profesionale am avut permanent în vedere faptul că natura intervenţiei consilierului de probaţiune presupune două aspecte: 1.

control / supravegherea executării sentinţei alternative la privarea de libertate;

2.

acţiuni şi intervenţii cu caracter psihosocial.

Personalul serviciilor de probaţiune este format din şefi şi consilieri. Personalul serviciilor probaţiunii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: a)

are cetăţenia Republicii Moldova şi domiciliul în Republica Moldova;

b)

are capacitate deplină de exerciţiu;

c)

cunoaşte limba de stat, scris şi vorbit;

d)

este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei, fapt dovedit pe baza unui examen medical şi psihologic de specialitate;

e)

nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură a-l face incompatibil cu funcţia pe care o îndeplineşte şi se bucură de o bună reputaţie;

f)

este licenţiat în asistenţă socială, psihologie, sociologie, pedagogie sau drept ori este absolvent al unei forme de învăţământ postuniversitar în domeniul reintegrării sociale a infractorilor şi supravegherii acestora;

g)

a absolvit cursurile de reintegrare socială şi supraveghere organizate de Ministerul Justiţiei ori o formă de învăţământ postuniversitar în domeniul reintegrării sociale a infractorilor şi supravegherii acestora şi a câştigat concursul organizat pentru ocuparea funcţiei pentru care candidează.

În Republica Moldova actualmente Serviciul de probaţiune este organizat după tipul exclusiv statal, activităţile de probaţiune fiind puse în sarcina unui organ public. 143

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Astfel, la 15.01.2002 prin Hotărîrea Guvernului pe lângă Ministerul Justiţiei a fost creat Departamentul de executarea a deciziilor judiciare, scopul căruia este eficientizarea activităţii de executare a hotărârilor judecătoreşti, inclusiv şi a sentinţei non-privative de libertate, acestuia i-au fost transferate funcţiile Serviciului afacerilor corecţionale şi a inspectoratelor afacerilor corecţionale de sector, care asigură executarea elementelor probaţiunii enunţate în art.90, 91 din CP etc. În acest sens, conform Regulamentului aprobat prin Hotărîrea menţionată, în cadrul Departamentului activează Direcţia Principală de executare a pedepselor penale non-privative de libertate, care a fost formată pe baza secţiei afacerilor corecţionale din cadrul Departamentului instituţiilor Penitenciare a Ministerului Justiţiei, care a asigurat executarea sentinţelor non-privative pînă la crearea Departamentului de executare a deciziilor judiciare, fiind o structură militarizată cu dreptul de a purta şi utiliza arma şi alte mijloace speciale. O dată cu formarea Departamentului a fost creată o structură unică, demilitarizată, responsabilă de executarea deciziilor judecătoreşti şi ale altor organe. Persoanele abilitate pentru executarea sentinţelor non-privative din cadrul Departamentului sunt executorii judecătoreşti, specializaţi în două direcţii, una dintre care este executarea sentinţelor non-privative. Aceştia au statut de funcţionari publici şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Legea serviciului public. Activitatea executorilor judecătoreşti privind executarea sentinţelor nonprivative, care conţin elemente de probaţiune, este reglementată de Codul Penal, Codul de procedură penală, codul de executare a sentinţelor de drept penal şi Instrucţiuni interne. Atribuţiile de bază ale executorilor judecătoreşti responsabili de executarea sentinţelor non-privative sunt: organizarea evidenţei condamnaţilor şi controlului asupra comportamentului lor, scopul căreia constă în asigurarea executării de către aceştia a obligaţiunilor stabilite de judecată, preîntâmpinarea infracţiunilor, determinarea şi combaterea cauzelor şi condiţiilor, ce contribuie la comiterea lor. Controlul asupra comportamentului condamnaţilor se organizează pe baza conlucrării cu organele MAI, realizată prin planificarea şi efectuarea măsurilor comune, pregătirea propunerilor concrete, schimbul de informaţie etc. §2. Drepturile, obligaţiunile şi responsabilităţile Serviciului de Probaţiune Pe durata executării sarcinilor pe care le implică postul, consilierul Serviciului de probaţiune este obligat să respecte legile, alte acte normative şi instrucţiuni. În acelaşi timp, el trebuie să acţioneze în mod responsabil, să respecte şi să protejeze drepturile şi libertăţile persoanei, demnitatea ei şi să evite activităţile care ar duce la compromiterea scopului procedurii penale sau ar pune la îndoială obiectivitatea şi imparţialitatea lui. 144

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Consilierul Serviciului de probaţiune este în drept să afle părerea infractorului cu privire la suspendarea acuzaţiilor, la pronunţarea altei categorii de pedeapsă neprivativă de libertate şi atunci, când se ajunge la un acord, el poate să prezinte punctul de vedere atât al infractorului, cât şi al victimei. În cazul unei încălcări mai puţin grave a termenelor, restricţiilor sau a îndatoririlor stabilite, consilierul Serviciului de probaţiune trebuie să-l atenţioneze pe condamnat despre greşelile comise şi să-l avertizeze că în cazul în care se va repeta acest lucru sau se va comite o încălcare mai gravă a restricţiilor, a condiţiilor stabilite, el poate fi scos de sub probaţiune şi va executa pedeapsa privativă de libertate suspendată. Consilierii Serviciului de probaţiune sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea faptelor care li s-au făcut cunoscute în legătură cu executarea obligaţiilor de serviciu, chiar şi după întreruperea relaţiilor de muncă. Condiţia de a păstra confidenţialitatea nu este valabilă organului de poliţie, judecătoriei sau procuraturii în cazul executării probaţiunii. Responsabilităţile Serviciului de Probaţiune sînt următoarele: 

Desfăşurarea activităţilor în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare;



Oferirea de sprijin instanţelor de judecată în etapa individualizării pedepsei, prin întocmirea referatelor de evaluare cu privire la inculpaţi;



Supravegherea executării sancţiunilor neprivative de libertate de către persoanele condamnate, în sarcina cărora instanţa de judecată a impus respectarea anumitor măsuri/obligaţii;



Asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate la pedepse nonprivative de libertate, în funcţie de nevoile şi problemele identificate ale acestora;



Conceperea, implementarea şi promovarea unor programe eficiente de supraveghere a infractorilor în comunitate, de natură ale acestora;



Derularea unor programe de resocializare a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, anterior şi ulterior liberării acestora, în scopul însuşirii unui comportament pro-social;



Acordarea de suport comunităţii în vederea diminuării efectelor negative ale săvârşirii de infracţiuni asupra victimelor;



Atragerea şi implicarea altor instituţii şi organizaţii, precum şi a societăţii civile, în scopul utilizării unor metode constructive de răspuns la problematica fenomenului infracţional.

145

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

În prezent personalul serviciilor locale de probaţiune are următoarele îndatoriri:



Să desfăşoare activităţi specifice în conformitate cu strategia naţională dezvoltată de Serviciul de Probaţiune din cadrul Departamentului de executare a deciziilor judiciare;



Să acorde asistenţă instanţelor în formularea sentinţelor prin întocmirea rapoartelor pre-sentenţiale;



Să supravegheze condamnaţii menţinuţi în stare de libertate, cu obligaţia respectării unor restricţii impuse de către instanţe;



Să acorde asistenţă şi consiliere, la cerere, persoanelor condamnate la pedepse neprivative de libertate;



Să iniţieze, implementeze şi promoveze programe eficiente de supraveghere, asigurând siguranţa publică;



Să desfăşoare programe specializate de reintegrare socială a deţinuţilor, înainte şi după eliberarea acestora;



Să ajute comunitatea în vederea reducerii consecinţelor negative ale fenomenului infracţional;



Să implice şi alte instituţii şi agenţii, precum şi societatea civilă, în identificarea şi implementarea unor soluţii constructive legate de infracţionalitate;



Corectarea comportamentelor infracţionale prin conştientizare minorilor şi a persoanelor condamnate asupra consecinţelor infracţionale comise şi în vederea transformării lor în membri responsabili ai comunităţii, care respectă legea;



Motivul minorilor şi a persoanelor condamnate pentru a deveni răspunzătoare în faţa comunităţii;



Elaborarea şi implementarea unor programe eficiente de asistenţă şi consiliere a persoanelor supravegheate, conform nevoilor şi problemelor lor;



Susţinerea activă a procesului de reintegrare socială a persoanelor supravegheate, prin rezolvarea necesităţilor lor legate de educaţie, formare profesională, găsirea unui loc de muncă, a unui adăpost etc.

146

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Organizând controlul asupra comportării condamnatului, colaboratorii Serviciului efectuează următoarele măsuri de bază:



Invită condamnatul şi alte persoane la serviciul de probaţiune pentru stabilirea împrejurărilor referitoare la efectuarea controlului asupra comportării condamnatului şi îndeplinirea obligaţiunilor stabilite;



Solicită de la administraţia întreprinderii, organizaţiei, instituţiei, instituţiei de învăţămînt, organizaţiile obşteşti, informaţie despre comportarea condamnatului. După necesitate se organizează întâlniri cu reprezentanţii administraţiei întreprinderii, colectivului de muncă, organizaţiilor obşteşti, persoanele cărora le-a fost încredinţat condamnatul pentru a face observări asupra comportării lor şi efectuarea lucrului educativ;



Lunar fac cunoştinţă cu datele comisariatului de poliţie, a judecătoriei şi a altor organe de drept, referitor la persoanele ce au comis încălcări ale legislaţiei, cu scopul depistării cazurilor de încălcare a ordinii publice de către condamnaţi, şi care au atras după sine aplicarea măsurilor de influenţă administrativă ori a măsurilor de înrăurire disciplinară sau obştească, despre ce se întocmeşte un certificat şi se anexează la dosar;



Efectuează odată în semestru controlul comportării condamnatului după datele centrului de informaţie al MAI, totodată în ziua expirării termenului condamnării cu suspendarea pedepsei sau a amînării executării sentinţei, colaboratorii inspectoratului afacerilor corecţionale înaintează cerere (f.246) centrului de informaţie al MAI pentru a verifica comportarea condamnatului în perioada aflării la evidenţa inspectoratului afacerilor corecţionale;



Desfăşoară convorbiri cu condamnaţii şi cu persoanele care pot avea influenţă asupra lor, întreprind măsuri de prevenire a cazurilor de nerespectare a obligaţiunilor stabilite de judecată, de încălcare a ordinii publice, a disciplinei de muncă, comiterea unei noi infracţiuni de către condamnaţi;



Efectuează înregistrarea condamnaţilor, ce locuiesc în localităţile rurale la o mare depărtare de locul aflării inspectoratului afacerilor corecţionale pot fi înregistraţi şi de către inspectorii de sector sau alţi lucrători ai poliţiei în coordonare cu comisariatul de poliţie din sectorul respectiv;



Examinează cererile condamnaţilor, cărora judecata le-a stabilit obligaţiunea de a nu-şi schimba locul de trai fără acordul inspectoratului afacerilor corecţionale. Privind solicitarea acordului pentru schimbarea locului de trai, face propuneri şi raportează şefului inspectoratului afacerilor corecţionale

147

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE pentru soluţionarea problemei. Ţin cont de cererile condamnaţilor cărora judecata le-a stabilit obligaţiunea de a informa inspectoratul afacerilor corecţionale despre schimbarea locului de trai şi de muncă; 

Verifică respectarea de către condamnaţi a obligaţiunilor stabilite de judecată;



Depistează faptele de neîndeplinire de către condamnaţi a obligaţiunilor stabilite de judecată, comiterile de infracţiuni, trag la răspundere condamnaţii conform legislaţiei. În cazurile şi în ordinea stabilită de legislaţie în ceea ce priveşte pe condamnaţii care au comis delicte administrative, se aplică preîntâmpinări oficiale, vizând necomiterea încălcărilor;



Depistează cauzele şi condiţiile, ce contribuie la comiterea infracţiunilor şi a altor încălcări de drept, iau măsurile de preîntâmpinare şi de lichidare.

Trebuie să menţionăm că succesul activităţii practice de probaţiune depinde în primul rând – dincolo de existenţa cadrului legislativ, sprijinul comunităţii, buna colaborare a partenerilor – de stilul consilierului de probaţiune şi de relaţia profesională dintre acesta şi infractor. Un consilier de probaţiune bun profesionist, trebuie să fie capabil: 1.

să deţină şi folosească cunoştinţe adecvate, fundamentate pe cercetări empirice şi pe teorii criminologice, sociologice, juridice;

2.

să deţină abilităţile necesare lucrului cu persoanele cu comportament infracţional (motivării şi angajării depline a infractorului în procesul de evaluare, supraveghere şi asistenţă psihosocială);

3.

să lucreze într-o manieră colaborativă cu alte persoane şi în mod deosebit cu specialişti – medici, terapeuţi, profesori, specialişti în aducţii etc.;

4.

să folosească instrumente de lucru structurate, specializate.

Calitatea relaţiei profesionale ţine de următoarele elemente: 

credinţa profesionistului în capacitatea infractorului de a face schimbări în comportamentul său;



respectul consilierului faţă de individualitatea, unicitatea şi dreptul la autodeterminare a persoanei asistate;



empatia, care îi permite celui care realizează intervenţia să privească lucrurile, situaţia din perspectiva celui asistat;



abordare bazată pe parteneriat care va duce la: 148

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 

conştientizarea de către client a problemelor şi o mare implicare în rezolvarea lor;



o atmosferă mai puţin tensionată şi o atitudine mai relaxată;



creşterea încrederii clientului în consilier, implicit îmbunătăţirea relaţiei profesionale;



mai multe oportunităţi pentru colaborare şi cooperare efectiv.

Pentru ca un program de probaţiune socială să reuşească se impune ca echipele de asistenţi sociali, poliţişti, părinţi sau profesori voluntari, gardieni publici şi colaboratori ai Serviciului de probaţiune să stăpânească spaţiul social, în primul rând cartierul şi zonele urbane periferice, acele zone care ni se prezintă ca adevărate focare de infecţie fizică şi morală. Constatăm, că, din păcate, cea mai mare parte a timpului nimeni dintre cei prezentaţi mai sus nu se află pe teren, astfel că bandele de cartier, grupurile în formare de „copii ai străzii”, drogaţi, hoţi de buzunare, scandalagii etc. Îşi fac liniştiţi „programul” fără a fi deranjaţi de nimeni, deranjând în schimb pe toţi ceilalţi. Atribuţiile consilierului de probaţiune pot fi convenţional clasificate în următoarele grupuri: I.

Administrarea informaţiilor −

Culege informaţii;

−

Verifică şi analizează informaţiile;

−

Înregistrează şi arhivează informaţiile;

−

Transmite informaţiile.

II. Elaborarea şi prezentarea referatului de evaluare a infractorului pentru poliţie şi instanţei de judecată –

Analizează circumstanţele sociale ale infractorului şi ale producerii infracţiunii;

–

Analizează comportamentul infractorului;

–

Evaluează riscul de recidivă;

–

Estimează răspunsul infractorului la diverse forme de sancţiune penală;

–

Întocmeşte referatul de evaluare a infractorului;

–

Prezintă referatul poliţiei şi/sau instanţei de judecată. 149

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE III.

Dezvoltarea colaborării cu alte instituţii şi organizaţii implicate în prevenirea şi diminuarea fenomenului infracţional −

Identifică nevoile de colaborare;

−

Identifică şi contactează instituţiile şi organizaţiile care pot fi implicate;

−

Negociază şi întocmeşte protocoale de colaborare cu acestea.

IV. Elaborarea şi managementul programelor de asistenţă a victimei infracţiunii −

Identifică nevoile victimelor infracţiunii;

−

Elaborează programele de asistenţă a victimelor;

−

Coordonează aplicarea programelor;

V. Elaborarea şi managementul programelor de muncă în folosul comunităţii −

Contactează autorităţile locale şi alte instituţii în vederea iniţierii programei de muncă în folosul comunităţii;

−

Elaborează programele de muncă în folosul comunităţii;

−

Coordonează programele de muncă în folosul comunităţii.

VI. Înfiinţarea, organizarea şi administrarea de cămine sociale şi de centre socio-medicale pentru recuperarea toxicomanilor alcoolici –

Înfiinţează cămine sociale şi centre socio-medicale;

–

Organizează căminele sociale şi centrele socio-medicale;

–

Administrează căminele sociale şi centrele socio-medicale;

VII. Elaborarea programelor de supraveghere şi/sau asistare a infracţiunilor în comunitate şi/sau penitenciar –

Identifică nevoile criminologice ale infractorilor.

–

Identifică şi mobilizează resursele umane şi materiale care pot fi implicate în programele de supraveghere şi asistare;

–

Elaborează programul de supraveghere şi/sau asistare.

150

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE VIII. Aplicarea programelor de supraveghere şi/sau asistare a infracţiunilor în comunitate şi penitenciar –

Reabilitarea comportamentală a infractorilor şi reducerea riscului de recidivă;

–

Asigurarea sprijinului practic pentru infractori şi familiile acestora;

–

Evaluează şi adaptează programele de supraveghere şi/sau asistare;

–

Sesizează instanţa în cazurile de încălcare a condiţiilor de supraveghere;

IX. Planificarea, administrarea şi evaluarea activităţii proprii şi a echipei –

Identifică li probaţiune;

ierarhizează

–

Planifică activitatea proprie;

–

Contribuie la planificarea, activităţilor echipei.

activităţile

organizarea

Serviciului

şi

de

evaluarea

X. Elaborarea şi aplicarea strategiei Serviciului de probaţiune –

Contribuie la dezvoltarea politicii Serviciului de probaţiune;

–

Iniţializează şi evaluează schimbările în practica de probaţiune;

–

Monitorizează şi evaluează aplicarea politicii şi a strategiei Serviciului.

XI. Reprezentarea şi promovarea politii Serviciului –

Elaborează strategia de relaţii cu publicul şi cu alte instituţii;

–

Reprezintă Serviciul în context oficial;

–

Colaborează cu mass-media.

XII. Recrutarea şi pregătirea personalului. –

Contribuie la recrutarea şi selectarea personalului;

–

Contribuie la motivarea personalului;

–

Dezvoltă şi îmbunătăţeşte performanţele personalului. 151

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE XIII. Administrează resursele materiale şi financiare. –

Mobilizează resursele materiale şi financiare;

–

Coordonează utilizarea resurselor materiale;

–

Raportează modul de utilizare a resurselor materiale.

XIV. Asigurarea calităţii serviciilor. –

Stabileşte standardele de practică;

–

Evaluează performanţele Serviciului;

–

Îmbunătăţeşte serviciile oferite.

§3. Cooperarea Serviciului de Probaţiune cu organele de stat şi cu alte instituţii Serviciile de probaţiune activează, dacă este cazul, în colaborare cu organele securităţii, cu instituţiile de învăţământ, cu instituţii sanitare, cu bisericile şi comunităţile religioase, asociaţiile civile, fundaţii şi alte asociaţii ce urmăresc scopuri umanitare şi, în caz de necesitate, coordonează cooperarea dată din perspectiva utilizării probaţiunii şi medierii într-o cauză penală. Pe durata exercitării misiunii sale, serviciile de probaţiune cooperează cu organele împuternicite de lege să execute protecţia socială legală a copiilor şi să le ofere asistenţă cetăţenilor inadaptabili. În legătură cu executarea probaţiunii, colaboratorii Serviciului de probaţiune pot să solicite de la organele de stat, de la persoane fizice şi juridice informaţiile şi datele necesare. Serviciul de probaţiune îşi execută sarcinile în cooperare cu Serviciul închisorii. Dacă se consideră că este necesar să se discute cu persoana aflată în detenţie, pentru a afla sau a modifica părerea acesteia în legătură cu acţiunea ilegală sau pentru a pregăti pachetul de documente necesar pentru hotărârea instanţei de judecată de eliberare condiţionată a condamnatului, Serviciul închisorii poate permite Serviciului de probaţiune să viziteze condamnatul care se află în detenţie sau îşi ispăşeşte pedeapsa. Colaborarea dintre serviciile de probaţiune şi supraveghere şi organizaţiile neguvernamentale se va realiza conform următoarelor principii: 

Principiul respectului reciproc;



Principiul desfăşurării activităţilor în conformitate cu legea;



Principiul concentrării activităţilor şi a informării reciproce;



Principiul confidenţialităţii; 152

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 

Principiul consultării / transparenţei;



Principiul identificării şi implicării altor instituţii sau organizaţii care desfăşoară activităţi în acest domeniu.

Activităţile specifice care pot fi derulate în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale privesc: 

Supravegherea persoanei condamnate, faţă de care instanţa de judecată a dispus respectarea onor obligaţiuni: obligaţia de a desfăşura o activitate sau de a urma un curs de învăţământ ori de calificare, respectiv sau obligaţia de a se supune unor măsuri de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.



Supravegherea minorilor sancţionaţi cu măsura educativă a libertăţii supravegheate, faţă de care instanţa de judecată a dispus respectarea obligaţiei de a presta o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public stabilită de instanţa de judecată.



Asistenţa şi consilierea persoanelor condamnate: a)

corectarea comportamentului infracţional prin conştientizarea de către minori sau de către persoanele condamnate a faptei săvârşite, a consecinţelor acesteia şi asumarea responsabilităţii pentru fapta comisă;

b)

motivarea minorului sau a persoanei condamnate în vederea dezvoltării responsabilităţii şi autodisciplinei;

c)

elaborarea şi derularea unor programe eficiente de asistenţă şi consiliere a persoanelor aflate în supraveghere, în funcţie de nevoile şi problemele identificate ale acestora;

d)

sprijinirea condamnatului sau a minorului în vederea satisfacerii nevoilor sociale referitoare la educaţie, pregătire profesională, loc de muncă, locuinţă sau alte asemenea.

În unităţile penitenciare o atenţie deosebită se acordă condamnaţilor minori şi tineri, persoanelor condamnate care întâmpină dificultăţi în menţinerea legăturilor cu familia, precum şi pregătirii pentru liberare a persoanelor condamnate. 

Activităţi de prevenţie.



Experimentarea unor elemente de justiţie restaurativă. Locul central în sistemul justiţiei restaurative îl ocupă autorul faptei penale, care trebuie să conştientizeze fapta săvârşită şi consecinţele acesteia şi să îşi asume responsabilitatea acestora, precum şi victima şi familia acesteia, care aşteaptă o „reparaţie” cel puţin de natură morală, ca răspuns la răul suferit. 153

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE 

Oferirea unor servicii de asistenţă socială persoanelor aflate în evidenţa serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere şi familiilor acestora.



Iniţierea şi derularea unor programe educaţionale pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în domeniul reintegrării sociale şi supravegherii.

În relaţia cu instanţele de judecată, serviciile de probaţiune au atribuţii de supraveghere a executării măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţa de judecată persoanelor condamnate, menţinute în stare de libertate, şi de întocmire, la cererea instanţei de judecată, a referatelor de evaluare cu privire la inculpaţi sau la alte persoane aflate în supraveghere. În relaţia cu unităţile penitenciare, serviciile de probaţiune pot colabora cu personalul specializat în asistenţă şi consiliere din cadrul administraţiei penitenciarelor, în derularea unor programe privind activităţi lucrative, socio-educative, de instruire şcolară şi formare profesională pentru persoanele condamnate care îşi execută pedeapsa într-o unitate penitenciară. În relaţia cu alte instituţii şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale inclusiv organele administraţiei publice locale, serviciile de probaţiune colaborează în vederea executării măsurii obligării condamnatului la prestarea unei activităţi neremunerate, a identificării locurilor de muncă disponibile, a cursurilor şcolare, a celor de calificare sau recalificare profesională, iniţiază şi derulează programe de resocializare a persoanelor aflate în evidenţa serviciilor. Focalizarea tuturor forţelor / serviciilor de către Serviciul de Probaţiune Pentru a avea o înţelegere clară asupra rolului dezvoltării relaţiilor de colaborare în activitatea de probaţiune, este necesar cunoaşterea argumentelor care stau la baza încheierii unui acord de colaborare între instituţiile şi organizaţiile care acţionează pentru protejarea siguranţei comunităţii: •

Evitarea duplicării inutile a activităţilor şi programelor, confuzia de rol creată de acest fapt şi risipirea resurselor;

•

Impactul activităţii desfăşurate în comun este mai evident decât în cazul unei activităţi izolate;

•

Punerea în comun a resurselor va conduce la maximizarea eficienţei;

•

Lucrul împreună oferă posibilitatea de a împărtăşi expertiza profesională şi de a învăţa unii de la alţii.

Serviciul de probaţiune va reuşi desfăşurarea activităţilor de reintegrare socială doar lucrând împreună cu mai multe organizaţii, fiecare dintre acestea având posibilitatea de a se focaliza asupra ariei în care este specializată. Punându-şi launloc cunoştinţele şi experienţa, vor reuşi să acopere cu succes toate segmentele propuse. 154

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Serviciul de probaţiune, instituţie aflată în zona de interferenţă între sfera socială şi cea a justiţiei penale, având rolul de a proteja publicul şi a asigura reintegrarea socială a infractorilor, nu dispune de resursele umane, materiale şi financiare suficiente pentru îndeplinirea acestor obiective, fără implicarea celorlalţi factori responsabili de la nivelul întregii comunităţii şi nici nu îşi propune acest lucru. Rolul său este acela de a identifica, atrage şi reunifica toate resursele de care dispune comunitatea locală, a le utiliza în scopul atingerii acestor obiective şi, totodată, de a contribui la dezvoltarea spiritului comunitar şi a sentimentului de responsabilitate faţă de problema infracţionalităţii. Activitatea desfăşurată în colaborare cu alte organizaţii şi instituţii este singura cale viabilă prin care scopul şi obiectivele serviciului probaţiune vor putea fi atinse. Principii de colaborare sunt:

Principiile de bază ale activităţii desfăşurate în colaborare cu alte instituţii •

tratarea cu demnitate şi respect a clienţilor şi personalului implicat în activitatea de parteneriat;

•

oferirea de servicii care să se adreseze nevoilor specifice ale beneficiarilor;

•

atitudinea nediscriminatorie faţă de clienţi;

•

evaluarea periodică a operativităţii şi eficienţei colaborării conform unor criterii stabilite de comun acord;

•

principiul transferului de imagine;

•

principiul consultării / transparenţei;

•

posibilitatea rezilierii unilaterale a protocolului în cazul apariţiei unor situaţii speciale, cum ar fi neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor şi principiilor, compromiterea imaginii partenerului etc.;

•

principiul concertării activităţilor;

•

atragerea şi implicarea altor parteneri;

•

principiul confidenţialităţii;

•

principiul pregătirii instituţiilor partenere.

profesionale

155

în

comun

a

personalului

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Dacă înţelegem cu toţii că Serviciile de probaţiune sunt servicii comunitare, menite să implice comunitatea în activităţi de supraveghere şi asistenţă şi consiliere a infractorilor, datoria noastră, a consilierilor de probaţiune, este de a transfera către comunitate o serie de atribuţii şi roluri în acest sens. Pentru o bună gestionare a acestor servicii va trebui să se aibă în vedere resursele de care dispune Serviciul de probaţiune şi resursele pe care le are comunitatea sau pe care aceasta le poate accesa. Sugerăm ca implicarea comunităţii în activităţile de supraveghere, asistenţă şi consiliere să fie făcută în concordanţă cu nevoile serviciului de probaţiune, astfel încât să se obţină maximum de eficienţă cu minimum de resurse. Un următor pas în evaluarea nevoilor SP constă în evidenţierea diferenţei între volumul de muncă şi resursele umane, materiale, de timp de care dispune. Pentru estimarea volumului de muncă ar trebui periodic să se iniţieze un audit (cercetare) la nivelul instanţelor de judecată pentru a vedea numărul de posibili clienţi Rezultatele evaluării nevoilor SP ar putea fi sintetizate într-un tabel având următoarea formă: (Exemplu - volum de muncă / consilier) Activităţi / lună

Nr. de clienţi în lucru / consilier

Durata medie a Nr. de posibili clienţi Nr. de clienţi / consilieri pentru Observaţii sentinţelor / consilieri care SP dispune de resurse

Supraveghere

Asistenţă şi consiliere

Referate

Muncă Neremunerată

156

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Rolul acestui tabel este de a scoate în evidenţă diferenţele dintre activităţile SP aflate în desfăşurare şi resursele de care dispune, precum şi diferenţa dintre activităţile estimate ca urmând a fi posibil de desfăşurat în viitorul apropiat şi resursele existente. Identificarea şi evaluarea potenţialilor parteneri O dată identificate şi categorisite nevoile SP în funcţie de priorităţi, resurse necesare, tipuri de servicii, trebuie identificaţi potenţialii parteneri ale căror servicii răspund nevoilor SP identificate. Pentru a avea un profil complet al fiecărui potenţial partener în vederea încheierii de acorduri de colaborare, este necesar să culegem o serie de informaţii cu privire la: - activităţile şi programele derulate de posibilii parteneri; - grupul ţintă vizat sau beneficiarii partenerului; - problemele cu care se confruntă (reuşite, eşecuri); - resursele de care dispune; - capacitatea de a identifica şi atrage noi resurse; - personal / pregătirea acestuia; - cultura organizaţională; - relaţiile de putere din interiorul instituţiei, conflicte interne, structura decizională; - interese şi posibile conflicte de interes cu instituţia noastră sau alţi posibili parteneri vizaţi de noi.

157

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Doc. 21. Formular de evidenţă a serviciilor oferite de celelalte instituţii din comunitate

Denumire instituţii Direcţia Municipală de Protecţie a Drepturilor Copilului

Inspectoratul Şcolar Raional

Primărie

Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă

Comisariatul Raional de Poliţie

Activităţi derulate / Posibile căi de colaborare • • • • • • • • •

consiliere (Biroul de Delicventă Juvenilă) sursă de informaţii resurse materiale, ajutor material muncă în folosul comunităţii consiliere şi orientare profesională supraveghere sursa de informaţii centre de zi programe educative

• • • • • •

continuarea studiilor (cursuri de recuperare) acces la informaţii (evaluare, supraveghere) asistenţă psiho-pedagogică (orientare privind cariera) muncă în folosul comunităţii prevenţie cadre didactice (informaţii pentru evaluarea clienţilor, implicare în programe)

• • • • • •

munca în folosul comunităţii locuinţă ajutor social cantina socială tutela locuri de muncă

• • • •

cursuri de calificare profesională locuri de muncă consultanţă privind orientarea profesională ocuparea unui loc de muncă

• • • • •

supraveghere acces la informaţii, statistici prevenţie acces în arest programe specializate (ex. consumul de alcool)

158

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

• • •

specialişti (evaluare, supraveghere) asistenţă medicală gratuită, expertize prevenţie

• • •

acces la informaţii ajutor social proiecte

• • • • • •

programe specializate proiecte asistare supraveghere consiliere activităţi caritabile

Penitenciar

• •

programe specifice acces în penitenciar pentru interviuri

Direcţia raională de Tineret şi Sport

• • •

prevenţie acces la resurse financiare şi voluntari programe de petrecere a timpului liber

Biserici, culte religioase, organizaţii religioase

• • • •

adăpost hrană integrare socială alte activităţi caritabile

Direcţia de Sănătate Publică

Consiliu raional

Organizaţii neguvernamentale (Asociaţii, Fundaţii etc.)

Pentru a demara acest demers, este importantă cunoaşterea legislaţiei, activităţilor şi serviciilor care definesc rolul potenţialilor parteneri în comunitate. Pentru a uşura munca consilierilor de probaţiune în gestionarea partenerilor şi serviciilor acestora, am conceput un formular de evidenţă.

159

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Tipul de serviciu

Pers. Contact

Instituţia

Consiliere psihologică Asistenţi şi consiliere Continuare studii

Calificare, recalificare Locuri de muncă Dezintoxicare

Supraveghere

Acasă

Secţia 1

Secţia 2

Şcoală

Inspectorat Şcolar Casa de copii X

Muncă în folosul comunităţii

Primărie Spitalul Y

Controlul agresivităţii

Fundaţia Z

Programe de reabilitare Infracţiunea şi grupul de prieteni

Norme şi

valori sociale

Casă Organizaţii caritabile Masă Altele Cercetare Cercetare, activităţi de prevenire, practică, voluntariat

Prevenire

Voluntariat Practică

160

Telefon/fax

Adresă

Nr.

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Acest formular grupează partenerii în funcţie de serviciile pe care le pot oferi, locaţia lor şi oferă informaţii suplimentare despre persoanele de contact şi adresă. Unul din cele mai mari avantaje în utilizarea lui este operativitatea distribuirii clienţilor către serviciile partenerilor, iar cu mici modificări poate fi transformat şi într-un formular de evidenţă a clienţilor în funcţie de serviciile oferite şi furnizorii de servicii. Doc. 23 Formular de evidenţă ai partenerilor

În ultima rubrică fiecărui partener i se dă un număr de cod care urmează să fie aplicat pe harta oraşului astfel încât beneficiarii serviciilor respective să poată fi orientaţi către furnizorii de servicii din imediata vecinătate a domiciliului acestora. Doc. 24. Model tip de acord de colaborare

Acord de colaborare Părţile semnatare: Serviciul de Probaţiune de pe lângă Judecătoria ....................................................... Adresa şi telefonul Serviciului: Str. ...................................................., nr. ...................................................... Reprezentat prin: Şef serviciu....................................... persoana de contact: ....................., consilier de probaţiune Tel: ..................................................

Poliţia Municipiului / raionului

Adresa şi telefonul: ............................................................ Reprezentat prin: .........................................................

OBIECTUL COLABORĂRII: Supraveghere în comunitate a infractorilor care se află în evidenţa cu domiciliul în localitatea: ......................................... .______________

161

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE SERVICIILE CARE FAC OBIECTUL COLABORĂRII Felul serviciilor: • supravegherea la domiciliu a infractorului, pentru cei care s-a spus să nu părăsească casa după ora 22, să nu părăsească oraşul; • supravegherea infractorilor faţă de care s-a dispus: să nu conducă în vehicul sau un anumit autovehicul, să nu frecventeze anumite locuri şi să nu se întâlnească cu anumite persoane. Locul de desfăşurare al acestei activităţi este în funcţie de particularităţile i caz. 2. Locul desfăşurării serviciilor: • este stabilit în funcţie de particularităţile fiecărui caz, care sunt stipulate în cadrul formularului de alocare al cazurilor. (doc.25) 3. Durata (în ce perioadă, câte ore): • este definită de perioada de supraveghere stipulată în formularul de alocare al cazului, cu condiţia ca să existe cel puţin 4 verificări ale respectării condiţiilor impuse de instanţă infractorului într-un interval de o lună. 4. Categoria şi numărul de beneficiari: • în funcţie de numărul de cazuri ale SP, cu condiţia să nu depăşească 20 de cazuri pe ofiţer de poliţie. 5. Metodele de lucru utilizate: • vizite, observaţii, interviuri. 6. Rezultatele aşteptate: • reducerea riscului de recidivă; • protecţia comunităţii.

162

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR : Serviciul de Probaţiune: •

•

•

se obligă să informeze, nu mai târziu de 5 zile de la primirea cazurilor de la Instanţa de Judecată, secţia de poliţie în raza căruia domiciliază infractorul, trimiţând prin fax formularul de alocare al cazului şefului secţiei de poliţie; supraveghează infractorii în comunitate în vederea respectării obligaţiilor impuse de Instanţa de Judecată şi monitorizează progresele acestora în vederea integrării în comunitate; redactează rapoarte către Instanţa de Judecată şi pe baza informaţiilor primite de la ofiţerii de poliţie implicaţi în supraveghere.

Poliţia Municipiului / raionului: •

• • •

verifică respectarea condiţiilor impuse de Instanţa de Judecată persoanelor referite de către SP prin intermediul ofiţerilor de poliţie care îşi desfăşoară activitatea în secţia de poliţie în raza căreia domiciliază aceştia; anunţă imediat SP atunci când sunt încălcate obligaţiile impuse de instanţă de către persoanele supravegheate; frecvenţa activităţilor de supraveghere este în medie de 4 ori pe lună pentru fiecare persoană supravegheată; pune la dispoziţia SP rapoartele lunare de supraveghere ale ofiţerilor de poliţie după grila de activitate.

RESURSE IMPLICATE ÎN ACORD: 1.

Umane (numărul şi calificarea personalului, ore de muncă prestate în cadrul protocolului): SP: 4 consilieri; Poliţia Municipiului ...............................: 20 ofiţeri.

2. 3.

Materiale (echipament): cel aflat în dotarea personalului implicat în parteneriat; Financiare: nu este cazul.

4.

Contribuţia fiecărui partener: se rezumă la activitatea desfăşurată de personalul angajat.

163

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE MONITORIZAREAACTIVITĂŢILOR DIN CADRUL ACORDULUI: Formulare utilizate pentru înregistrarea informaţiilor: Acest formular va cuprinde numele şi prenumele persoanei supravegheate, data şi locul activităţii de supraveghere, persoana care a efectuat supravegherea, precum şi o rubrică pentru observaţii şi comentarii. 1. Rapoarte de activitate (a se menţiona felul rapoartelor, termenul de realizare şi persoanele responsabile) 2. Statistici: fiecare instituţie parteneră are voie să realizeze statistici cu privire la activitatea de supraveghere, cu condiţia să prezinte partenerului scopul şi rezultatele acestora. 3. Persoanele responsabile cu coordonarea activităţii de monitorizare: consilierii responsabili de caz şi şefii secţiilor de poliţie. EVALUAREAACTIVITĂŢII: 1.

2.

3. 4.

Criterii utilizate: • numărul şi frecvenţa vizitelor şi interviurilor de supraveghere; • gradul de recidivă a persoanelor supravegheate; • resursele folosite; • numărul clienţilor aflaţi în supraveghere. Standarde de calitate: • respectarea drepturilor omului şi a demnităţii persoanei supravegheate; • confidenţialitatea informaţiilor; • respectarea codului deontologic profesional. Perioada în care se realizează evaluarea: • la fiecare 6 luni şi în situaţii speciale ori de câte ori se impune. Persoanele responsabile cu coordonarea activităţii de evaluare: • sunt desemnate de către instituţiile partenere cu două săptămâni înaintea perioadei de evaluare.

164

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE MODALITĂŢI DE COMUNICARE ÎNTRE PARTENERI: 1.

Întâlniri periodice: • o dată la două luni sau ori de câte ori situaţia o impune; 2. Circulaţia informaţiilor scrise: • se face prin fax, poştă sau scrisori directe; 3. Formulare de alocare a cazurilor: • vor fi completate de către SP conform formularelor standard impuse de Direcţia de Reintegrare Socială din Ministerul Justiţiei; 4. Formulare pentru înregistrarea progresului / regresului beneficiarilor (doc.26): • vor fi completate de către SP conform formularelor standard impuse de Serviciul de probaţiune din Ministerul Justiţiei. MODALITĂŢI DE REZOLVARE A CONFLICTELOR: 1. Procedura prin care beneficiarii pot depune plângere: • plângerile se adresează şefilor secţiilor de poliţie, precum şi şefului SP. 2.

Persoana responsabilă cu rezolvarea plângerilor: • consilierii de probaţiune responsabili de caz.

3.

Modalităţi de sancţionare: În conformitate cu regulamentul de funcţionare intern al fiecărui partener şi cu legislaţia în vigoare.

DURATA ACORDULUI: Prezentul acord este încheiat pentru perioadă nedeterminată de timp CRITERII DE CONFIDENŢIALITATE: • nu se face public numele şi cauza supravegherii persoanelor supravegheate. DATA ÎNCHEIERII ACORDULUI: _____ _________________ 200_

SEMNĂTURA PĂRŢILOR: 165

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Doc. 25. Formular de alocare a cazurilor Serviciul de probaţiune de pe lângă Judecătoria ..................................................... Adresa şi numărul de telefon / fax: ................................ / ................................... FORMULAR DE ALOCARE A CAZURILOR Date cu privire la beneficiar: Nume şi prenume: ..................................................... Data naşterii: ..../..../.................................................. Vârstă: ................................................................... Sex: ...................................................................... Adresa: .................................................................. Telefon: ................................................................. Infracţiunea săvârşită: Pedeapsa aplicată: Număr dosar de probaţiune:....................... Data alocării cazului: ....../....../.................................... Organizaţia căreia se alocă cazul:.................................... Tipul de serviciilor oferite beneficiarului:........................... Consilierul de probaţiune responsabil de caz: ................................................................. Specialistul / specialiştii organizaţiei:.................................. Avizat, Şef serviciu de probaţiune Serviciul de probaţiune de pe lângă Judecătoria ....................................................................... ------------------------------------------------------------------------------------------

166

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Doc. 26 Formular de evaluare finală a persoanelor incluse în program FORMULAR DE EVALUARE FINALĂ A PERSOANELOR INCLUSE ÎN PROGRAME Date privind persoana inclusă în

Date privind organizaţia care

program:

desfăşoară programul:

Nume: ..............................

Denumire:..........................

Prenume: ...........................

Adresa: .............................

Vârsta: ..............................

Telefon: .............................

Programul în care a fost inclus (descriere): Număr total de întâlniri: ............................................. Consideraţii referitoare la prezenţa beneficiarului la program: Consideraţii cu privire la progresul / regresul înregistrat de beneficiar: Propuneri de revizuire a programului: Data evaluării: Numele şi prenumele consilierului de probaţiune responsabil de caz: ................................................ Numele şi semnătura specialistului / specialiştilor responsabil(i) de caz: ____________________________

_________________

167

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE §4. Supravegherea personalului

Supravegherea - definiţie, scop, principii, obiective Succesul oricărui conducător depinde de performanţele oamenilor din echipa sa. Supravegherea adecvată care precede evaluarea propriu-zisă a performanţelor personalului este un instrument cheie de management care ajută echipa să obţină cele mai bune performanţe. •

importanţa obţinerii unei implicări reale;

•

gradul de creativitate al sarcinii;

•

semnificaţia deciziei (de rutină sau strategică);

•

nevoia de dezvoltare a echipei prin îmbunătăţirea procesului de luare a deciziilor în cadrul ei;

•

valoarea recunoaşterii perspectivei celorlalţi;

•

cât de mult control este realizat de către lider în cadrul echipei.

Indiferent de stilul decizional, este importantă existenţa în rândul membrilor echipei a sentimentului de implicare în deciziile luate. Implicarea cea mai puternică este atinsă prin realizarea consensului. Pentru a atinge consensul, conducătorul trebuie: •

să asculte ce spun ceilalţi;

•

să se asigure că şi persoanele mai puţin comunicative îşi spun opiniile;

•

să fie atent la aspectele tensionate şi la stările emoţionale din cadrul echipei;

•

să verifice ce simt / gândesc membrii echipei despre ideile şi stilul conducătorului;

•

să nu considere tăcerea drept acord;

•

să facă propuneri şi să încurajeze atât opiniile favorabile, cât şi obiecţiile;

•

să caute un teren comun şi să construiască pe acesta, fără însă a marginaliza diferenţele de opinie.

Procesul de supervizare poate fi reprezentat schematic astfel: 168

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE Orice supraveghere, ca acţiune periodică şi permanentă, se planifică utilizând o schemă: •

Cine supraveghează? Şeful serviciului-o altă persoană specializată.

•

Cât de des, unde şi când?

Lunar, bilunar - la birou, într-o cameră specială, la începutul lunii, la sfârşit. Sarcinile supraveghetorului •

Să ofere consultanţă.

•

Să monitorizeze aspectele de administrare a sarcinilor.

•

Să stabilească o relaţie de învăţare.

•

Să evalueze.

•

Să consilieze.

•

Să monitorizeze problemele de etică profesională.

•

Să pregătească oamenii / funcţie educativă.

Scopul supravegherii •

Suport, susţinere şi dezvoltare;

•

Pregătire pentru evaluare;

•

Măsoară performanţa individuală în atingerea standardelor;

•

Măsoară performanţa individuală faţă de ţintele şi standardele echipei;

•

Identifică nevoile de training;

•

Se pot adresa plângeri, probleme şi diverse dificultăţi.

Funcţiile supravegherii, •

funcţia administrativă;

•

funcţia educativă sau de învăţare;

•

funcţia de sprijin sau de suport;

Funcţia administrativă a supravegherii, are în acest sens, următoarele obiective: •

asigurarea calităţii performanţei Serviciului;

•

înţelegerea şi aplicarea politicilor / procedurilor Serviciului conform standardelor stabilite;

•

revizuirea sistematică a activităţii desfăşurate, în conformitate cu aceste standarde; 169

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE •

alocarea unei încărcături adecvate a sarcinilor de muncă fiecărui consilier de probaţiune;

•

management adecvat al timpului angajaţilor;

•

asigurarea faptului că angajaţii beneficiază de o evaluare a performanţelor în mod sistematic, periodic.

Funcţia educativă interrelaţionează direct cu evaluarea performanţelor prin realizarea obiectivelor care vizează: •

dezvoltarea competenţelor profesionale;

•

evaluarea bazei teoretice, a abilităţilor şi contribuţiei consilierului de probaţiune în cadrul Serviciului;

•

evaluarea nevoilor de instruire şi dezvoltare profesională a angajaţilor;

•

identificarea căilor prin care aceste nevoi pot fi satisfăcute;

•

oferirea de feed-back permanent şi constructiv angajaţilor despre toate aspectele activităţii lor;

•

dezvoltarea capacităţii de autoevaluare a performanţelor activităţii;

•

dezvoltarea capacităţii de a învăţa constructiv din greşeli.

Din perspectiva funcţiei de suport, scopul supervizării este să sprijine dezvoltarea profesională creativă şi, de asemenea, să sprijine angajaţii să facă faţă stresului. Astfel că preocuparea managerului va fi îndreptată spre managementul stresului, identificarea cauzelor ce au condus la rezultate scăzute, oferirea de soluţii adecvate la aceste situaţii, dezvoltarea carierei, asigurarea unei instruiri adecvate . Efectele unei evaluări eficace: •

îmbunătăţirea relaţiei profesionale dintre consilierii de probaţiune şi manager;

•

îmbunătăţirea performanţelor şi eficacitatea activităţii;

•

încurajarea unei bune practici;

•

îmbunătăţirea procesului de supraveghere şi evaluare a performanţelor;

•

rezultate pozitive, concretizate în acţiuni care să contribuie la dezvoltarea Serviciului prin accelerarea dezvoltării profesionale a consilierilor.

170

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

BIBLIOGRAFIE Acte normative naţionale: 1.

Codul penal al Republicii Moldova, Monitorul Oficial Nr.128-129 din13.09.2002

2.

Codul de procedură penală al Republicii Moldova, Monitorul Oficial Nr.104-110 din 07.06.2003

3.

Codul execuţional penal al Republicii Moldova;

4.

Legea cu privire la Probaţiune – Proiect;

Acte normative străine: 5.

Уголовный кодекс Швейцарии, Санкт-Петербург, 2002.

6.

Уголовный кодекс Швеции, Санкт-Петербург, 2002.

7.

Уголовный кодекс Дании, Санкт-Петербург, 2002.

8.

Уголовный кодекс Голландии, Санкт-Петербург, 2002.

9.

Legea Republicii Cehă nr. 257 din 14 iulie 2002 cu privire la Serviciul de Probaţiune şi mediere.

Reglementări internaţionale: 10. Regulile minimale ale Naţiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative de libertate (Regulile de la Tokyo) 11. Recomandarea nr. R (92) 16 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europe către statele membre referitoare la Regulile Europene asupra Sancţiunilor aplicate în comunitate. 12. Rezoluţia 40/33 din 29 Noiembrie 1985 Ansamblul Regulilor Minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea Justiţiei pentru Minori, Regulile de la Beijing). 171

GHIDUL CONSILIERULUI DE PROBAŢIUNE

Literatura de specialitate: 13. Raportul Misiunii de Evaluare “Implementarea Probaţiunii în Republica Moldova: realităţi şi perspective (16-19 iulie 2003)”. 14. “Modelul britanic al sistemului de PROBAŢIUNE.” Carol Mansell, Marea Britanie, material prezentat la Conferinţa Internaţională “Implementarea Probaţiunii în Republica Moldova: realităţi şi perspective”; 15. „Ce este Probaţiunea”, Kevin Haines, Marea Britanie, în Manualul consilierului de reintegrare socială şi supraveghere, Editura Themis, p. 56. 16. Introducere în probaţiune, Pavel Abraham, Victor Nicolaescu, Ştefăniţă Bogdan, Editura Naţional, Bucureşti, 2001 17. Administrarea justiţiei în comunitate. Standarde şi reglementări internaţionale. Graham W. Giles, Editura Expert, Bucureşti, 2001. 18. Spaţiul penal european din perspectiva Consiliului Europei, Ioan Hurdubaie, Bucureşti, 1999. 19.

X. Ulianovschi, Probaţiunea, Alternative la detenţie, Ed. Prut Internaţional, Chişinău, 2004.

20. Thomas Gilly, Evoluţia istorică a sistemului de probaţiune în Franţa; 21. Manualul consilierului de reintegrare socială şi supraveghere, Doina Balahur, Kevin Haines, Aurelia Willie, Vasile Miftode, Maurice Vanstone, Cristian Lazăr, Sorina Poledna, T. M. Alexiu, I. Durnescu, Ruth Goatly, Ed. Themis; Publicaţii periodice: 22. Probaţiunea în România, Anul I, nr. 1/2002, Bucureşti, 2002, Ministerul Justiţiei România. 23. Dezvoltare comunitară, Anul I, nr. 2/2002, Bucureşti, 2002, Ministerul Justiţiei România. 24. Managementul serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere, Anul I, nr. 4/2002, Bucureşti, 2002, Ministerul Justiţiei România. 25. Supravegherea şi asistenţa persoanelor condamnate, Anul I, nr. 6/2002, Bucureşti, 2002, Ministerul Justiţiei România. 172