Baze Rusesti In Republica Moldova

Baze ruseşti în Republica Moldova!

Serghei Karaganov (foto), un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, susţine că Republica Moldova ar fi acceptat prezenţa unor baze militare ruse pe teritoriul său, spune BBC. Postul britanic afirmă că:

"Într-un interviu acordat ziarului Komsomolskaia Pravda din Rusia, Serghei Karaganov, afirmă că integritatea Republicii Moldova va fi restabilită, iar regiunea transnistreană va avea un statut special, în cadrul unui stat federativ.În Transnistria, spune Serghei Karaganov, vor rămâne baze militare ruseşti, iar o înţelegere în acest sens cu Republica Moldova ar exista deja.Totodată, analistul susţine că Uniunea Europeană, dar mai ales SUA, s-ar opune acestei formule de reglementare, întrucât nu doresc ca ea să fie realizată după un scenariu rusesc" Chişinăul a refuzat să comenteze afirmaţiile lui Karaganov.

Metamorfoza noii puteri de la Răsărit

By Theodore BUCUR (France) Politica haotica si peseudo-liberala dusa in timpul «domnirii» Boris Eltsin s-a dovedit dezastruosa pentru viitorul imediat al Rusiei din mai multe motive. Privatizarile trucate, speculatiile financiare si imobiliare precum si traficurile generalizate au intarit o patura de oligarhi (constituita din mafia moscovita si locala a carei prosperitate se datora unei economii subterane, intretinuta voit in perioada comunista, devenita ulterior economie paralela, gruparile de aparatchnici constituiti in famiglii de presiune politica si santaj sau grupuri de interese, instrumentele kgb-iste, ale Politiei, inaltei administratii si ale fostei Armate Rosii) care au delapidat mijloacele, resursele si tehnologiile esentiale pentru mentinerea Rusiei in competitia accelerata de fenomenul mondializarii economice. Liberalizarea economiei a condus la lupte fraticide intre acesti noi milionari-miliardari (care si-au apropriat in interes propriu beneficiile exporturilor de armament si resurse energetice in loc, din lipsa de viziune strategica, sa le re-directioneze spre dezvoltarea si modernizarea economiei) iar din lipsa acestora de fonduri proprii pentru investitii directe in economie, coroborata cu fenomenul de devalorizare al rublei (obligata sa treaca de la troc-ul specific pietei in cadrul COMECOM la o paritate reala cu

dolarul) la pierderea eficacitatii comerciale rusesti pe pietele externe, si implicit ridiculizarea statului incapabil de a elabora strategii de dezvoltare pe lung termen si reluarea controlului atat la nivelul exporturilor cat si la nivel economic, financiar, militar, reglementar, social, normativ ca sa nu mai vorbim de cadrul juridic.

Pentru a reda Rusiei puterea de temut avuta in timpul Razboiului Rece proiectul politic al lui Vladimir Putin s-a focalizat pe doua atuuri simbolice, ca parghii de politica externa : RESURSE ENERGETICE (petrol, gaze, nuclear) si ARMAMENT (arsenalul militar inclusiv din domeniul spatial). In ultimii ani, aceste doua sectoare-cheie (de convergenta politica) au permis concentrarea puterii in mainile liderului de la Kremlin, cresterea rolului Statului Rus in economia nationala (prin crearea de societati care sa serveasca interesele publice, deci de Stat) si mondiala (prin alimentarea unor tensiuni legate de ambitiile Rusiei de repozitionare geo-strategica pe piete si zone de influenta ... istorica precum fostul spatiu CCCP, Europa de Centru si de Est, Orientul Mijlociu, Asia industrializata, Africa, Extemul Orient iar mai nou in tarile troskiste latino-americane ca element de zazanie si propaganda anti-americana). Articularea acestor doua parghii economice s-a trasformat treptat intr-o arma eficace de politica externa de Stat, cu scopul de a reda demnitatea Rusiei ca putere economico-militara si a-i intari influenta internationala. Asa se face ca sistemul de cooperare tehnico-militara si energetica este sub directa autoritate a Kremlinului: 1.controlul direct al resurselor financiare realizate din exportul de armament si indirect al activelor considerate strategice : crearea intreprinderii Rosoboronexport (in dec 2000), ca «ghiseu» si interlocutor unic, insarcinata exclusiv (din dec 2006) cu exporturile de armament, ceea ce a pus capat luptelor fatise intre fostele agentii comerciale habilitate in export de material militar si producatorii autorizati de armament ; prin prietenul sau Serguei Tchemezov Directorul Rosoboronexport, Putin a instaurat un monopol complet asupra exporturilor de armament si a fluxurilor financiare asociate, in ciuda Ministrului Apararii si serviciilor subordonate ; din 2002 incoace Rosoboronexport a devenit un holding industrial aflat la originea oricaror restructurari in domeniul militar : elicoptere, monopolul aeronautic OAK, rachete, santiere navale publice,

electronica, optronica, motorizate, munitii, metale speciale (dupa cumpararea primului producator mondial de titan VSMPO Avisma) si pana la controlul constructorului de automobile AvtoVAZ.

2. cu exceptia Rosatom condusa de Serguei Kirienko si filiera Atomstroiexport specializata in exporturi nucleare, Statul Rus mentine un monopol absolut asupra gazoducturilor si oleducturilor care-i traverseaza teritoriul pentru a controla strict firmele energetice rusesti si a influenta capacitatile lor de productie de hidrocarburi in functie de cursul devizelor si cererea pe piata internationala. Constituirea de mari grupuri in jurul Gazprom si Rosneft, dupa dezmembrarea Iukos, ilustreaza o politica industriala si un amestec indirect al Statului Rus asupra productiei de hidrocarburi pe cale : reglementara (instaurarea de monopoluri sectoriale, decretarea unei legi de investitii in aceste sectoare privilegiate considerate strategice), capitalistica (control strict prin participari ale Statului ca actionar majoritar), clientelista si birocratica (toate Directiile sunt atribuite exclusiv oamenilor apropiati si de incredere ai presedintelui rus).Insa externalizarea acestor monopoluri de tip dictatorial sub forma unei diplomatii de hegemonie politico-economica este perceputa in strainatate in functie de gafele inerente ale Moscovei – prea grabita sa redea Rusiei grandoarea pierduta dupa caderea comunismului. Dupa criza gazului provocata in Ucraina, spre exemplu, precum si tensiunile provocate cu Belarus, Polonia, tarile baltice si indirect cu UE, Rusia si-a pierdut credibilitatea, fiindca mai nou este perceputa ca o amenintare impotriva securitatii aprovizionarii energetice a clientilor sau clasici, cu precadere europeni. Acordurile recente semnate cu Algeria, Venezuela si Iran sunt incurajante doar pentru rusi, pentru ca aceste «piete» au fost cucerite prin diminuari de datorii in schimbul unor acorduri pe lung termen in domeniul

energetic (gaz, petrol, tehnologie nucleara) si asistenta tehnico-militara dupa vanzarea de armament. Dincolo de interesele tactice si comerciale, vanzarile de arme in favoarea Siriei, Iran-ului si Venezuelei au reusit sa crispeze sau chiar sa gripeze relatiile ruso-americane, fiindca un embargou american impotriva Rosoboronexport si Sukhoi ar avea consecinte negative asupra programelor aeronautice si spatiale comune.Dincolo de cangrena coruptiei generalizate si de faptul ca peste 500 de mari intreprinderi care opereaza in sectoarele-cheie ale industriei ruse sunt controlate de retelele de crima organizata, un aspect agravant al acestei noi orientari politice moscovite este legat de ingrijoratoarea ambiguitate a noii politici industriale rusesti fata de potentialii parteneri si investitori straini, ceea ce denota tensiuni interne mocnite sau fatise intre liberalii rusi (favorabili deschiderii economice spre Occident si piete emergente) si nationalisti – partizani ai unei economii si politici absolut etatiste. Doctrina nationalista se izbeste insa de nevoia de finantari externe si internalizarea/implementarea de tehnologii de varf in industriile locale, cu urgenta in domeniul exploatarii si trasformarii hidrocarburilor sau pt punerea in aplicare de noi programe militare, nucleare, aeronautice si spatiale. Ca exemplu, acordarea de licente de exploatare marilor grupuri straine (Total, Shell, BP) a facut obiectul unor negocieri aprinse, presarate sau urmate de restrictii brutale. Revizarea legii legate de cuantum-ul investitiilor straine in sectoare rusesti considerate strategice, a indus o oarecare suplete, legata de nivelul de participare la investitii pana la 49% sau chiar peste insa exclusiv prin decizie ad hoc al presedintelui Rusiei. In domeniul aeronautic, daca programul avionului regional SuperJet100 va fi dezvoltat si produs de Sukhoi in partenariat cu Boeing, Thales si Snecma, esecul cooperarii OAK cu EADS obliga Rusia sa-si reorienteze strategia de dezvoltare exclusiv la nivel national si din resurse proprii sau in cel mai fericit caz impreuna cu alti parteneri precum China sau India. Privitor la tacticile posibile pe termen mediu, ele trebuiesc revizuite sever, fiindca doar masuri de constituire de mari grupuri industriale cu capital majoritar sau exclusiv de stat, repune in lumina, ca pe vremea comunismului, ineficacitatea economica dublata de coruptie si opacitatea negocierilor, deciziilor, tranzactiilor, fluxurilor. Modernizarea acestor doua sectoare strategice (resurse energetice si armament) confruntate cu grave probleme de productivitate, invechirea mijloacelor si personalului este conditionata de alocarea de resurse financiare pe care Rusia singura nu si le poate permite momentan. Achizitionarea de tehnologii performante ramane o prioritate nationala si impune cooperari cu occidentalii, insa pentru a-i atrage pe piata interna, in contra-parte Rusia trebuie sa devina credibila si sa dea dovezi de fiabilitate a mediului financiar si reglementar.

In ajunul alegerilor prezidentiale in Rusia, obiectivele unei eficiente politici industriale de la Rasarit risca sa fie perpetuu discutabila din cauza brutalitatii luptei nu atat pentru putere cat pentru controlul (adica monopolul) resurselor financiare ale acestor doua sectoare strategice : resurse energetice prin candidatul Dmitri Medvedev (Gazprom), industria de armament prin candidatii Serguei Tchemezov (Rosoboronexport) si Serguei Ivanov (Ministrul Apararii). In ciuda declaratiilor belicoase ale ex-premierului Mikhail Kassianov, apropierea dintre «Partidul Vietii» condus de Serguei Mironov (Presedintele Consiliului Federatiei Ruse) si «Rodina» condus de Alexandr Babakov marcheaza inceputul unui remodelaj al peisajului politic rusesc, inaintea ciclului electoral 2007-08. Faptul ca Vladimir Putin (desi ar putea forta schimbarea Constitutiei pentru un al treilea mandat, insa mai degraba incapand din 2012) si-a anuntat intentia de a i se alatura, dupa incheierea actualului mandat, ex-cancelarului german Gerard Schroeder in calitate de consilier special pentru Gazprom ar aduce probabile indicii despre sensul inclinarii «balantei» in favoarea tanarului liberal Medvedev devotat presedintelui si partizan al resurselor (mai pacifiste si prioritare situatiei de criza mondiala energetica care se anunta). Dat fiind ca noul presedinte al Rusiei trebuie absolut sa fi fost scolat in laboratoarele «inteligentei» kgb-iste si sa fie agreat de retelele moscovite (care concentreaza peste 80% din resursele financiare ale Rusiei), relatia privilegiata dintre Putin si Tchemezov si mai ales coniventa cu ministrul Ivanov (din administratia Prezidentiala, ex-ofiter superior din KGB si apoi din SVR dar care se bucura de o buna imagine internationala, cu Medvev sunt ambii originari din St Petersburg si colegi cu Vladimir Putin de-a lungul ascensiunii sale la putere), lasa camp deschis si celei de-a doua ipoteze, de repliere a Rusiei spre interior, cu alimentarea sentimentelor hegemonistnationaliste, a conflictelor zonale si internationale armate, cu riscul crearii, pe fondul crizelor mondiale energetice si de mediu, a premizelor unei noi lumi bipolare sau chiar tri-polare. Promovarea ideii de creare, la initiativa Statului Major al Federatiei Ruse a unui bloc militar impreuna cu China si statele din Asia Centrala, ca alianta impotriva ponderii NATO si impotrivirea instalarii scuturilor balistice in Europa de Est, ca de altfel intretinerea tensiunilor la granitele Moldovei (prin mentinerea Armatei a 14-a in Transnistria, cu incurajarea

traficurilor si faradelelgilor de tot felul), ultimul Air Raid si intimidarile asupra Georgiei, sunt semne alarmante si ingrijoratoare care demasca noile tendinte hegemonice ale leaderilor de la Kremlin. Vigilenta-i de rigoare nu atat pentru americani cat mai ales pentru europeni, care dispun de mijloace de negociere si constrangere pentru ca acest continent sa nu mai devina teatrul nefericit al unor noi tensiuni si conflicte.