Genul Corynebacterium

Genul Corynebacterium Caractere generale

 bacili gram-pozitivi cu extremităţi “măciucate” sau ascuţite,       

dispuşi în litere unghiulare sau palisade, nesporulaţi; imobili; cultivă pe medii îmbogăţite cu sânge sau ser, speciile lipofile fiind stimulate prin adaos de Tween 80 sau gălbenuş de ou; aerobi sau facultativ anaerobi; catalază pozitivi şi oxidază negativi; descompun zaharurile fără producere de gaz; C. diphtheriae este singura specie înalt patogenă pentru om; C.xerosis, C.pseudodiphthericum, C.jeikeium, C.urealyticum, C.striatum, C.minutissimum etc sunt oportunişti prezenţi la nivelul tegumentului şi mucoaselor colonizate.

Grupul Corynebacterium diphtheriae - C.diphtheriae - C.ulcerans - C.pseudotuberculosis

C.diphtheriae - 1883 –Klebs - 1884 – Loeffler – izolează bacilul - Diphteros –piele Habitat – strict uman Caractere microscopice – particularităţi – densitatea granulaţiilor metacromatice este mai mare şi au dispoziţie predominant bipolară

Caractere de cultivare Mediul Loeffler – bulion glucozat cu adaos de ser de bou cât să poată coagula în pantă - bacilul difteric cultivă în 14-18 ore ( nici un patogen respirator nu cultivă în acest interval) - colonii cu aspect de spermanţet, albe lucioase, bombate - numai pe acest mediu prezintă morfologia tipică deoarece are concentraţia optimă de fosfaţi Geloza sânge – colonii mici, granulare, cenuşii, margini neregulate, zonă îngustă de hemoliză - morfologia este necaracteristică Mediu selectiv – telurit de potasiu – colonii negre datorită reducerii intracelulare a teluritului la telur metalic proprietate pe care o au şi alte specii ale genului; mediul Tinsdale – conţine şi cistină – colonii negre în conjurate de halou cafeniu Există 3 biotipuri diferenţiate prin caracterele de cultivare şi patogenitate

C. diphtheriae gravis, mitis, intermedius Azi lizovarurile sunt marcheri epidemiologici mult mai discriminatori Factori de virulenţă Conversia lizogenică – toxigeneza la C.diphtheriae , C.ulcerans - profagul ß poartă gena tox care codifică la ambele specii aceeaşi toxină proteică Toxina tip A-B – fragmentul B (ligandul) iniţiază pinocitoza fragmentului A după fixarea pe receptori specifici, fragmentul A hidrolizează NAD şi transportă ADP – riboza pe factorul de elongare 2 , controlează elongarea lanţului polipeptidic - este activă doar pe ribozomii eucarioţi - efect – sistarea sintezei proteice – necroza tisulară Toate celulele sunt receptive la toxina difterică dar simptomatologia este dominată de manifestările neurologice şi cardiace; moartea frecvent survine prin insuficienţă cardiacă. Leziuni hemoragice şi necrotice pot fi remarcate la nivelul oricărui ţesut sau organ.

Introducerea unei singure molecule de fragment A într-o celulă eucariotă determină moartea acesteia în câteva ore. Patogenitate naturală şi patogenie - Difteria – boală foarte gravă, poarta de intrare faringiană foarte rar conjunctivală - toxina adsorbită pe mucoase necrozează epiteliul şi declanşează un răspuns inflamator superficial. Pe suprafaţa leziunii se acumulează exsudat fibrinos, infiltrat cu polinucleare şi hematii, numeroşi bacili. Acest exsudat se organizează sub forma unei false membrane – depozit cenuşiu, greu detaşabil, care lasă suprafaţa sângerândă. Bacilii din falsa membrană continuă să producă toxină care ajunge în sânge. - efectele intoxicaţiei sistemice – infiltraţie grasă şi necroză miocardică, renală, suprarenale, nervi, hemoragii importante în cavităţile seroase.

-

-

Nevrita toxică difterică – paralizii ale palatului moale - muşchi oculari - extremităţi

Difteria plăgilor – evoluează benign, absorbţia toxinei scăzută Clinic - Angină şi febră - Adenită cervicală importantă – “gât proconsular” - Prostraţia şi dispneea apar precoce - Falsele membrane pot coborî cu formare de crup laringian – asfixie mecanică – traheotomie de urgenţă - Faza sistemică – toxemie - miocardită - paralizii ale SNP

Tulpinile toxigene mai pot determina – otite - conjunctivite - endocardite - osteomielite - infecţii ale plăgilor Bacilii difterici pot fi izolaţi din leziunea faringiană sau cutanată împreună cu Streptococcus pyogenes (30-75%). Tulpinile netoxigene – endocardite(frecvent) - faringite - rar infecţii cutanate, bacteriemii, osteomielite Imunitatea - Anticorpi antitoxici în concentraţie de cel puţin 0,01 unităţi/ml sânge - Cei cu titrul 0,01-0,9 unităţi antitoxice monitorizaţi anual - peste 1 unitate/ml au protecţie de durată

Elemente de terapie etiotropă Antitoxina difterică + antibiotic . Antibiotic – penicilină - eritromicină - cefalotină - tetraciclină - gentamicină sau ciprofloxacină Epidemiologie - sursa – om bolnav+purtător sănătos+convalescenţi (nas sau nasofaringe săptămâni sau luni) Rata portajului de bacil difteric toxigen 1% din populaţia generală imunizată - Calea de transmitere – picături Flügge, obiecte contaminate cu secreţii nasofaringiene - Receptivitatea – maximă între 2 şi 5 ani

Profilaxia - Specifică – vaccinarea şi chimioprofilaxia - Vaccinarea – DTP între 6 şi 9 luni + 2 rapeluri - după primovaccinare titrul anticorpilor sub 0,01 unităţi/ml creşte la 0,1 unităţi/ml după 2 rapeluri, dar scade semnificativ la vârsta adultului. De aceea este necesară monitorizarea stării de imunitate antidifterică în populaţia generală şi revaccinarea persoanelor neprotejate. - Chimioprofilaxia – contacţi difterie - eritromicină 7-10 zile sau benzatinpenicilină în doză unică - contacţi cu titru neprotector sunt şi vaccinaţi C. ulcerans - Patogen animal - Tulpinile toxigene determină difterie

Tulpinile netoxigene – granuloame necrotice, faringite, endocardite Specii difteroide - asemănare microscopică cu bacilii difterici - Găzduiţi în microbiota tegumentului, TRS sau genital inferior - 16 specii găzduite la om au fost izolate din infecţii ale gazdelor imunocompromise - În serviciile medicale care utilizează metode invazive infecţiile cu difterimorfi ocupă primul loc C. jeikeium - Specie lipofilă umană - Determină - bacteriemii - endocardite - infecţii ale protezelor cu inserţie tisulară - infecţii respiratorii, urinare - Rata mare a mortalităţii – sensibil doar la vancomicină, teicoplanină, gentamicină

C. minutissimum - Eritrasma – infecţie a tegumentelor axilare sau pubiene – flurescenţă roz sub UV - Cultura pe Mueller – Hinton –fluorescentă Poate determina – bacteriemii - peritonite de cateter - endocardite - infecţii respiratorii, ale sânului C.uralyticum - Infecţii urinare – formare de calcului vezicali datorită alcalinizării urinei - Infecţii sistemice C. pseudodiphthericum, C. xerosis, C. striatum

Genul Listeria - Bacili gram – pozitivi mobili prin flageli peritrichi - Catalază – pozitivi oxidază – negativi - Fermentează zaharurile fără producere de gaz - Cultivă pe medii uzuale în limite largi de temperatură 0-450C - Larg răspândite în natură – apă, noroi, scurgeri de canal, fecale, vegetale Listeria monocytogenes - Bacil gram – pozitiv scurt, mobil la 220C imobil la 370C - Testul de mobilitate diferenţiază Listeria de difterimorfi (imobili) - Creşte pe medii uzuale - Identificarea este uşurată când utilizăm agar cu sânge de berbec – zonă îngustă de hemoliză - Îmbogăţire – prelevat mai multe zile la 40C înaintea inoculării pe medii uzuale

Rezistenţa în mediul extern - Foarte rezistentă în mediul extern - Distrusă după 1 oră la 550C, după 5 minute la 800C – pasteurizarea laptelui poate fi ineficientă Structura antigenică - Antigenele O şi H definesc serovaruri de L. monocytogenes – marcheri epidemiologici - › 90% din infecţiile umane – 1a,1b,4b Factori de virulenţă - Bacterii invazive, facultativ intracelulară - Internalina – asemănătoare proteinei M streptococice - Proteina p60 – hidrolază - Proteina ActA – difuzarea bacteriei - Hemolizină – listeriolizina O

Patogenitate naturală şi patogenie - Ingestie – se multiplică în în enterocite , translocată prin mucoasa intestinală în sistemul limfoid al intestinului, preluată de macrofage - Diseminează bacteriemic – afectare encefal, meninge, endocard, placenta - Listerioza – zoonoză - Receptivitate mare la infecţie – făt , gravida face forma benignă , bacteria traversează placenta – listerioza perinatală – avortul spontan + naştere prematură + naştere la termen a unui copil contaminat ce va dezvolta în primele 7-14 zile de viaţă sepsis şi/sau meningită fatale La adultul - imunocompetent – infecţie inaparentă, la alcoolici – meningită, meningoencefalită - imunocompromis – evoluează bacteriemic cu metastaze endocardice, hepatice, splenice, etc. Toxiinfecţii alimentare severe – ciocolată, lapte, brânzeturi fermentate, salată de crustacee Listerioză cutanată – boală profesională ( zootehnie)

Imunitatea - mediată celular Diagnostic de laborator - Direct – izolarea – medii neselective ( sânge, LCR) - medii selective PALCAM ( fecale, exsudate genitale, alimente) Identificarea – caractere microscopice, cultură, biochimice Elemente de terapie etiotropă - ampicilină/penicilină + gentamicină - Alergicii la penicilină – macrolide sau cotrimoxazol Epidemiologie - Sursa – legume contaminate sau lapte şi derivate provenite de la animale purtătoare sau bolnave - Transmitere prin contact direct la veterinari – animale parturiente - Receptivitate maximă – gravide, nou-născuţi, alcoolici, deficit apărare celulară – SIDA, hemopatii maligne, neoplazii

Profilaxia - Măsuri nespecifice - spălarea la jet a fructelor şi legumelor, - încălzirea la fierbere a mâncărurilor gătite - evitarea consum de salată de raci, homari, brânzeturi fermentate, semipreparate Erysipelothrix rhusiopathiae -1883 – L.Thuiller şi L.Pasteur izolează bacilul de la porcii cu rujet (erizipelul porcilor) - 1909 – F.J.Rosenbach descrie infecţia la om Bacil gram - pozitiv cu tendinţă crescută la decolorare, imobil Cultivă optim pe geloză – sânge sau geloză cu sânge ciocolatat la 35 – 370C în atmosferă cu 5-10% CO2. Culturile în forma S – colonii mici, transparente, zonă îngustă de αhemoliză – bacili aşezaţi în lanţuri scurte

- forma R – colonii mai mari, aplatizate, contur şi suprafaţa neregulată – predomină filamentele lungi Structura antigenică - Mai multe serovaruri după un antigen termorezistent Virulenţa - Adezine – structură similară capsulei - Enzime ce clivează acidul sialic prezent în învelişul celulelor eucariote Patogenitate naturală şi patogenie - Infecţia la om – erizipeloidul Rosenbach – consecinţa inoculării bacilului în ţesutul subcutanat - incubaţia – 10-14 zile - la locul inoculării apare o papulă dureroasă cu tendinţă la extindere în suprafaţa - evoluţie – vindecare spontană sau

- Limfangită şi limfadenită - Infecţie sistemică cu febră şi flictene la locul inoculării - Sepsis şi endocardită Diagnosticul de laborator - Formele cutanate – izolarea din biopsia cutanată - Formele sistemice – hemoculturi pozitive Tratamentul - Penicilina de elecţie - Eritromicina, clindamicina, flurochinolone - Nu este sensibil la vancomicina Epidemiologie - Erizipeloidul Rosenbach – boală profesională - contact direct cu animale bolnave sau produse ale acestora – veterinari - zootehnişti, piscicultori, măcelari, pescari Receptivitate – mai crescută la imunodeprimaţi, alcoolici