Freidrich Hayek Viata Si Opera

Friedrich August von Hayek, laureat al premiului Nobel pentru Economie în 1974

Friedrich August von Hayek, filosof şi economist austriac, este cunoscut ca apărător al liberalismului clasic şi al conceputului de piaţă liberă. De asemenea, Friedrich Hayek este şi laureat al Premiului Nobel pentru Economie (The Sveriges

Riksbank Prize in Economic Sciences in Memory of Alfred Nobel) din 1974. Premiul acordat în 1974 a fost împărţit de Hayek şi Gunnar Myrdal „pentru munca lor de pionierat în teoria monetară şi a fluctuaţiilor economice şi pentru analiza lor penetrantă a interdependenţei fenomenelor economice, sociale şi instituţionale.” Friedrich Hayek s-a născut la Viena pe 8 mai 1899. Tatăl său era medic şi provenea dintr-o familie din nobilimea austriacă iar mama sa dintr-o familie de burghezi bogaţi. Adolescenţa sa a fost marcată de operele lui Ludwig Feuerbach şi Aristotel. A devenit student şi apoi doctorand al Universităţii din Viena şi a fost influenţat gândirea economică şi social a lui Carl Menger şi Ludwig von Mises. Spre finalul anilor ’20 fondează Institului Austriac pentru Cercetarea Ciclului Afacerilor (Austrian Institute for Business Cycle Research), iar din 1931 devine profesor al prestigioasei Şcoli de Economie din Londra (London School of Economics). Printre studenţii lui din acea perioadă se numără şi bancherul David Rockefeller. În 1950, Hayek părăseşte London School of Economics şi devine profesor al Universităţii din Chicago în cadrul Comitetului despre Gândirea Socială. Între 1962 şi 1968 este profesor la Universitatea din Freiburg din Germania de Vest, ani pe care i-a considerat ca fiind foare fructuoşi deoarece atunci a scris mare parte din „Lege, Legislaţie şi Libertate”. Din 1968 până în 1977 a fost profesor la Universitatea din Salzburg, ulterior întorcându-se la Freiburg unde şi-a petrecut restul vieţii. Între 1940-1943 scrie „Drumul către servitute”, publicată în 1944. Această carte vine ca o reacţie împotriva viziunii academice britanice din acea perioadă ce considera că fascismul este reacţia capitalistă la socialism. El vine în apărarea liberalismului argumentând că socialismul şi fascismul se aseamănă în mod vizibil şi că între acestea două şi liberalism singura relaţie posibilă este cea antitetică. El vede socialismul ca o formă de sclavie, un pericol întrevăzut şi de Tocqueville „deşi am fost avertizaţi de unii dintre cei mai importanţi gânditori politici ai secolului al XIX-lea, de Tocqueville şi lordul Anton, că socialismul este sclavie, ne-am îndreptat încet dar sigur în direcţia socialismului”. Abandonând libertatea economică drumul este deschis către pierderea libertăţilor individuale şi politice. În socialism libertatea de gândire era considerată ca fiind sursa tuturor relelor, iar Saint-Simon, unul dintre primii „planificatori” moderni afirma că cei care nu îi vor urma planificarea „vor fi trataţi ca nişte vite”. Socialismul are nevoie de o astfel de organizare centralizată a economiei, însă o astfel de planificare centralizată duce inevitabil la totalitarism. O altă problemă care apare în acest caz este cui revine dreptul de a lua deciziile care apoi vor fi aplicate pentru toţi ceilalţi în mod egal. Niciun individ sau grup de indivizi nu va avea vreodată la îndemână suficiente informaţii pentru a face alegeri pertinente.

De aceea, singurul context pentru folosirea eficientă a resurselor şi pentru schimburi eficiente este piaţa liberă care se auto-reglează în baza mecanismului preţurilor. Aceasta face posibil schimbul liber de informaţii personale şi locale, permiţând indivizilor să atingă scopuri altfel dificil de atins. Indivizii reuşesc acest lucru şi graţie auto-organizării spontane. Hayek afirmă că unul dintre meritele “ordinii spontane sau nomocraţiei” constă în faptul că permite “posibilitatea coexistenţei paşnice a oamenilor, în avantajul tuturor, dincolo de grupurile de dimensiuni reduse ale caror membrii au scopuri comune concrete sau sunt supusii unui superior comun.” Ordinea spontană, prin faptul ca presupune instituirea unor reguli formale, ar conduce, conform filosofului şi economistului austriac, la respectarea libertăţii individuale şi a scopurilor particulare pe care indivizii şi le propun. Hayek leagă viziunea sa asupra instituţiilor de un individualism care pare a face abstracţie de orice contingenţe culturale. Conform lui Hayek, regulile a căror respectare este presupusă de existenţa pieţei sunt de natură formală, se referă strict la conduita persoanelor şi creează cadrul în interiorul căruia fiecare îşi urmăreşte propriile scopuri. Unul dintre argumentele pe care Hayek le oferă în favoarea existenţei regulilor formale este de natură morală şi vine în întâmpinarea existenţei unei diversităţi a scopurilor particulare: impunerea unor reguli materiale într-o societate formată din indivizi cu scopuri diferite înseamnă a nu respecta o mare parte dintre acestea. În loc să fie a-moral, statul ar deveni prin impunerea de reguli materiale o entitate morală, cu o ierarhie proprie a valorilor care nu ţine cont de scopurile indivizilor particulari. În schimb, atunci când acesta se limitează la asigurarea respectării unor reguli formale, statul reuşeşte să ofere fiecaruia libertatea de a-şi stabili şi urma propriile scopuri. Existenţa pieţei libere presupune individualismul celor care o alcătuiesc, care participă la ea. Însă acest individualism este unul care permite acceptarea celor care doresc să pătrundă în ea în absenţa unor lianţi ce ţin de valorile personale. Un argument în favoarea strânsei dependenţe dintre individualismul presupus de piaţa liberă şi acceptarea străinilor pare a fi de natura etimologică. Hayek propune ca termen care sa semnifice principiul de functionare al pieţei libere “catalaxia”. Acest cuvânt este derivat din termenul grecesc “katallatein”, care înseamnă nu numai “schimb”, ci şi “admitere în comunitate”. Astfel, liantul comunităţii în care funcţionează piaţa liberă nu mai este un sistem de valori morale. Ceea ce îi leagă pe indivizi constă în faptul că participă la schimburi libere în cadrul pieţei. Apartenenţa la comunitate nu mai este dată de aderarea la valori comune, iar indivizii îşi pot urma propriile scopuri având singura obligaţie de a respecta o serie de reguli formale.

Ordinea spontană prin mecanismul preţurilor nu este considerată ca fiind un produs conştient al minţii umane, ea este ceea ce rezultă în urma acţiunii umane nu a planificării. În “Infatuarea fatală” (1988) Hayek consideră că naşterea civilizaţiei se datorează apariţiei proprietăţii prívate. Proprietatea privată permite expansiunea, schimbul de bunuri şi, într-un final duce a naşterea sistemului capitalist modern. Un alt subiect de interes pentru Hayek este cel al investiţiilor şi a modului în care sunt alese acestea, ajungând la concluzia din “Teoria pură a capitalului” că “procesele care consumă mai mult timp nu vor fi adoptate decât în cazul în care acestea promit un profit mai mare decât al celor care consumă mai puţin timp”. Problema investiţiei este potrivit lui Hayek cu activitatea de a face în prezent pregătiri pentru un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat asupra căruia are o influenţă şi cunoştinţe limitate. Reuşita investiţiei sale este o chestiune de coordonare cu acţiunile celorlalţi membrii ai sistemului în care acesta se găseşte, situaţia ideală fiind un echilibru între producţia investitorului în cauză şi a celorlalţi participanţi la piaţa liberă. Alte subiecte de interes în opera de început a lui Hayek sunt banii, capitalul şi ciclul afacerilor. În „Preţuri şi Producţie” (1931) şi „Teoria pură a capitalului” (1941) el explică ciclul afacerilor ca fiind un rezultat al creşterii creditului oferit de băncile centrale (creşterea şi contracţia creditului sunt cele două componente ale ciclului creditelor). Această creştere se transmite de-a lungul timpului prin alocarea eronată a capitalului cauzată de rate ale dobânzii menţinute mici în mod artificial. Creşterea creditului nu duce la creşterea cantităţii de bani ci la creşterea vitezei virtuale de circulaţie a acestora. În plus, el afirmă că instabilitatea din trecut a economiei de piaţă este consecinţa excluderii celui mai important factor regulatoral mecanismului pieţei – banul - acesta nemaiputându-se regla prin procesele pieţei. În plus, Hayek este de părere ca o agenţie guvernamentală monopolistă aşa cum este banca centrală nu poate nici poseda informaţia relevantă care poate controla resursa de banii şi nici abilitatea de a o folosi corect. Vasta sa operă economică a avut şi are numeroşi adepţi (printre care se numără Margaret Thatcher, dar şi unul dintre cei mai importanţi sfătuitori financiari al lui Ronald Reagan – David Stockman), Friedrich August von Hayek rămânând unul dintre cei mai influenţi filosofi şi economişti ai secolului trecut şi poate unul dintre cei mai actuali.

Bibliografie

Adrian Paul Iliescu (editor) – Filosofia socială a lui F. A. Hayek, editura Polirom, Iaşi, 2001 Friedrich A. Hayek – The Road to Serfdom, editura Routledge, New York, 2006 Friedrich A. Hayek – The Pure Theory of Capital, editura Institutului Ludwig von Mises, Auburn, Alabama, 2009 www.pdfcoke.com

www.wikipedia.org