Forme - Matona Mia Cara.docx

Orlando di Lasso – Matona mia cara Scurtă biografie a compozitorului Orlando di Lasso (1532 – 1594) este unul dintre cei mai importanți compozitori francoflamanzi din perioada Renașterii. Copilăria și-a petrecut-o la Heinaut, mai târziu devenind membru al corului de la SaintNicolas din Mons, orașul său natal. A călătorit foarte mult – în Franța, Sicilia, Italia Anglia, cu aceste ocazii oferindu-i-se posibilitatea de a acumula diverse cunoștințe muzicale. A fost capelmaistru (1553) la San Giovanni in Laterano, la Roma, făcând o pasiune pentru arta italiană. Primele sale lucrări aveau să-i fie tipărite şi publicate în anul 1555 de către Tylman Susato, în Antwerp, acestea fiind incluse într-un op. 1 ce conținea o colecție de madrigale, vilanele, cântece franceze şi motete. Tot în acest an, în Veneția i-a fost publicată o primă culegere de madrigale la cinci voci. În anul 1556 i-a fost publicată prima culegere de madrigale la cinci şi șase voci, în orașul Antwerp. A devenit capelmaistru al curții de la München în anul 1563. A continuat să călătorească, dar postul de capelmaistru a fost ocupat de el până la moartea sa, în anul 1594. Creația lui Orlando di Lasso este foarte vastă, cuprinzând peste 2000 de lucrări, în care compozitorul exploatează toate genurile epocii. Este sinteza dintre tehnica flamandă şi arta italiană, franceză şi germană, pe care compozitorul a știut să le asimileze perfect. Lasso nu a creat noi genuri, dar şi-a imprimat personalitatea lărgind şi aprofundând pe cele deja existente, dândule astfel noi dimensiuni. Un impresionant număr de compoziții din creația sa îl ocupă motetul, ajungând la 530 de lucrări de gen, urmat de 175 de madrigale şi villenelle, 150 de chansone franceze şi 90 de lieduri germane. Funcția sa de capelmaistru al curții de la München includea şi datoria de a compune pentru slujbele de dimineața câte o misă polifonică, mai complexă sau mai ușoară, în funcție de ocazie. În preajma anilor 1570 i se publică 5 impetuoase volume de lucrări sacre, intitulate Patrocinium musices, iar anii 1581 – 1585 sunt marcați de un număr de noi publicații de mise, magnificat, motete, psalmi şi lieduri germane. Un loc de cinste în creația sa profană îl ocupă madrigalul. Primele lucrări de gen ale lui Orlando di Lasso sunt șapte madrigale la patru voci. În tot acest parcurs compozitorul abordează stiluri diferite în madrigalele sale. Implementează sonetul religios, utilizează cromatisme, scurte motive contrastante, declamații pe valori scurte de note şi un contrapunct de specia întâi ce duce la omofonie. Stilul său de mai târziu ajunge să fie total diferit de cel afirmat în lucrările sale de

tinerețe. Cu puțin timp înainte de moartea sa dedica Papei Clement al VIII-lea ultimul său ciclu de madrigale spirituale la șapte voci, Lagrime di S Pietro, adăugând la acesta un motet la şapte voci intitulat Vide homo quae pro te patior. Acest ciclu reprezintă unul dintre cele mai remarcabile opere artistice în istoria muzicii. Amprenta stilului său original este dată de polifonia liberă, utilizarea disonanțelor, folosirea corului dublu, verva, umorul, bonomia și jocul de cuvinte. Matona mia cara În secolul al XVI-lea, deși principalele forme ale muzicii europene erau reprezentate de misă și motet, centrul de greutate se va mișca treptat spre forme profane. Până în anii 1560, Lasso a demonstrat deja o competență completă în stilurile expresive ale madrigalului italian, ajungând la înălțimea popularității sale internaționale. Cu toate acestea, el a lăsat, de asemenea, încercări în genul italian mai simplu și mai ușor, cel al villanellei, care va cuprinde două cărți. Matona mia cara din cea de-a doua colecție, publicată din 1581, exemplifică eforturile sale pentru acest gen. Fără a abandona subiectele genului și a timpului, nici textul clasic, textul ne scufundă într-o scenă foarte frumoasă între un soldat german și doamna sa, care îl ascultă cântând de pe fereastră. Conținutul acestei lucrări este unul destul de ciudat: textul este cântat de soldatul german care abia poate vorbi italiană, iar acesta încearcă să o convingă pe tânăra italiancă să-i accepte atenția, cântându-i o melodie la fereastră (Matona mia cara, mi folere canzon, cantar soto finestra – Draga mea doamnă, mi-ar plăcea să-ți cânt cântecul meu nebun sub fereastră). În mod deliberat, versurile reflectă acest puternic accent teutonic al iubitului nedorit, precum și confuzia dintre italiană și franceză. Versurile sunt scrise în așa fel încât apare un accent german foarte puternic și includ câteva cuvinte din limba franceză pe care soldatul le confundă cu limba italiană. Astfel se dovedește a fi un text cu adevărat amuzant. Abilitatea compozitorului este una extraordinară, acesta exploatând limbajul limitat al soldatului și folosind expresii simple, care vor ajuta la crearea unui monolog sincer hazliu. Episodul I – cruzic (m1-m17) a+c+m 6+6+5 Lab - Mib Tema de rondo (refrenul) – anacruzic (m17-m23)

a+a 3+3

Lab

Episodul II – anacruzic (m23-m38) a+a+c 5+5+5 Mib-Reb Lab-Mib Tema de rondo (refrenul) – anacruzic (m38-m44)

a+a

Lab

3+3 Episodul III – anacruzic (m44-m61) a+a+c 6+6+5 Lab-

Mib

Tema de rondo (refrenul) -anacruzic (m61-m67)

a+a

Lab

3+3 Episodul IV – anacruzic (m67-m83) a+a+c 5+5+6 Mib-Sib Lab-Mib Tema de rondo (refrenul) -anacruzic(m83-m89)

a+a

Lab

3+3 Episodul V – anacruzic (m89-m107) a+a+c 6+6+6 Reb-Lab Reb-Mib Tema de rondo (refrenul) – anacruzic (m107-m113

a + a (Lab) + CODA(m113-117) 3+3

În mod normal, principiul de rondo începe cu refrenul care va fi la rândul său intercalat cu episoadele. Aici putem primi un caz particular, unde compozitorul dorește să înceapă cu primul episod și nu cu refrenul. Astfel, putem să numim această lucrare atipică.

După cum bine știm, în rondo-ul monotematic baroc vom întâlni, deseori, rondo-ul cu patru episoade. Aici, compozitorul decide folosirea a cinci episoade. Astfel, vom avea structura de: (A) B A C A D A E A F A Din punct de vedere al tonalităților, vom observa în Episoadele II, IV și V mici oscilații ale tonalităților. Din punct de vedere ritmic, vom observa că doar primul episod este cruzic, în rest, toate celelalte episoade, inclusiv refrenele sunt anacruzice. În al III-lea episod vom putea observa, între măsurile 46-48, un joc de voci de tip întrebare – răspuns. La începutul refrenului cu numărul IV, vom observa o mică modificare. Compozitorul va folosi acum treapta I din Lab major în strânsă distribuție, pentru a evita cvintele care s-ar fi format în bas, dacă ar fi ținut distribuția largă ca până atunci. În concluzie, putem spune că acest madrigal este unul atipic, din cauza incipitului care este reprezentat de un episod și nu de refren. Mai putem spune și că, compozitorul adaugă la sfârșitul acestui motet o CODA, pe care o regăsim mai mult în rondo-ul monotematic clasic. Astfel, în opinia mea, putem spune că acesta a ales îmbinarea celor două tipuri de rondo-uri, în primul rând prin folosirea a 5 episoade dar și a unei CODE la finalul madrigalului. Rus Iulia – anul III, Muzicologie