Florin Lazar Rezumat Teza

Universitatea din București Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

TEZĂ DE DOCTORAT

Politicile sociale din perspectivă comparativă Doctorand: Asist. Univ. Florin Lazăr Coordonator: Prof. Univ. Dr. Ioan Mărginean

Septembrie 2008

Rezumat

Literatura de specialitate în domeniul științelor sociale, în general, și în sociologie, în special, acreditează ideea conform căreia comparația este baza oricărui demers științific. Acest fapt este considerat evident în domeniul macrosociologiei, (cu alte cuvinte, în studierea aspectelor macrosociale, fie că este vorba de probleme sociale, instituții sau state), dar și în cel al microsociologiei (Durkheim, 2002). Comparația oferă posibilitatea de a evidenția atât aspectele particulare cât

și pe cele generale. În conturarea teoriilor, în definirea

conceptelor, analiza comparativă servește fundamentării. Generalizarea, stabilirea unor legi/reguli în știință în general, și cu atât mai mult în științele sociale, se bazează pe analiza și compararea unor cazuri individuale, rezultând caracteristici comune, legități. Teoriile sunt confirmate sau infirmate

de

”proba

realității”.

Cercetarea

comparativă

constituie

fundamentul empiric al macro-teoriilor asupra sistemelor economice, politice și sociale (Teune, 1997). Această lucrare și-a propus să prezinte politicile sociale din perspectivă comparativă. În acest demers am început cu o dezbatere de principiu asupra necesității și legitimității politicilor sociale. După prezentarea argumentelor pentru și a celor contra politicilor sociale, au fost trecute în revistă principalele teorii privind rolul statului în realizarea justiției sociale. După clarificarea necesității și legitimității politicilor sociale, sunt analizate aspectele metodologice implicate în cercetarea socială comparativă, precum și în studierea politicilor sociale din perspectivă comparativă.

Trecerea în revistă a scopurilor cercetării sociale comparative este urmată de prezentarea logicii cercetării comparative. Scopul principal al cercetării sociale este acela de a identifica o ordine în complexitatea vieții sociale (Ragin, 1994). Acestui scop general i se subsumează unele mai restrânse, analizate la începutul capitolului al doilea: identificarea unor pattern-uri generale și relații, testarea/rafinarea teoriei, realizarea de predicții, interpretarea semnificației culturale sau istorice a unor fenomene, explorarea diversității, exprimarea poziției unei categorii sociale, precum și elaborarea/propunerea de noi teorii. Logica cercetării comparative se consideră că își are originea în canoanele inductive ale lui John Stuart Mill, care în timp au fost rafinate și dezvoltate pentru a corespunde exigențelor metodologice. În literatura de specialitate, în general, se constată o dispută metodologică între adepții metodelor de tip calitativ și cei ai metodelor de tip cantitativ. În lucrare sunt analizate atât limitele metodelor calitative cât și ale celor

cantitative, pentru ca în final, pentru depășirea dihotomiei

calitativ/cantitativ să fie prezentată metoda analizei calitativ-comparative (QCA: Qualitative Comparative Analysis), precum și utilizarea metodelor mixte. Analiza asupra aspectelor metodologice este continuată în capitolul 3 în care sunt discutate cele specifice pentru cercetarea comparativă a politicilor sociale. Capitolul începe cu o serie de delimitări conceptuale, prin definirea domeniului politicilor sociale comparate și a termenului de stat al bunăstării. Se constată că studierea comparativă a politicilor sociale a cunoscut o transformare importantă față de începutul anilor 1960, atât cantitativă, în

sensul creșterii numărului studiilor comparative, cât și calitativă, în sensul creșterii complexității acestora (Kennett, 2004a, Øyen, 2004). Cele mai multe analize asupra politicilor sociale se referă la statele bunăstării occidentale. Sunt analizate principalele tipologii ale statelor bunastarii (Titmuss, Esping-Andersen, Leibfried), fiind prezentate și principalele critici ale acestora. Pornind de la principalele elemente ale teoriei regimurilor de bunăstare analiza este extinsă și asupra altor zone geografice, fiind prezentată o tipologie a regimurilor de bunăstare aplicabilă țărilor mai puțin dezvoltate economic (din Asia și Africa) sau celor în curs de dezvoltare. Astfel, este identificat un regim al securității informale și unul al insecurității (Gough, 2004). Analiza evoluției analizei comparative a politicilor sociale are drept rezultat stabilirea unor etape relativ distincte. Prima dintre acestea este cea a constituirii domeniului, cu primele analize comparative, fiind urmată apoi de o perioadă a consolidării domeniului politicilor sociale comparate. O dată cu teoria regimurilor de state ale bunăstării (Esping-Andersen, 1990), urmează etapa maturității în analiza comparativă a politicilor sociale. În literatura de specialitate s-au evidențiat abordări diferite ale teoriei comparative asupra politicilor sociale (Hill, 2006): abordări deterministe (acestea consideră că politicile sociale sunt determinate de condițiile economice), abordări politice (din această perspectivă politicul influențează decisiv politicile sociale și în special social-democrația), abordări culturale (aceste abordari se bazează pe primele două, accentuând importanța caracteristicilor sociale, respectiv valori, ideologii, credințe religioase, asupra politicilor sociale) și abordări instituționale (accentuează rolul instituțiilor și al traiectoriilor politicilor în configurația actuală a măsurilor de politică socială adoptate).

Studiile comparative asupra politicilor sociale se confruntă și ele cu o serie de limite (Hantrais, 2004; Oyen, 2004, Mabbet și Bolderson, 1999), precum: diferențele culturale, diferența în cultura cercetării, barierele lingvistice, echivalența conceptelor/termenilor, diferențele între țări în privința disponibilității datelor, înțelegerea impactului diferit al contextului social asupra unor variabile asemănătoare, relevanța comparațiilor unor țări foarte diferite ori alegerea unității de analiză adecvate (țara, regiune, comunitate, grup social). Analiza limitelor studiilor comparative asupra politicilor sociale constituie punctul de plecare pentru viitoare cercetări care să depășească aceste constrângeri. Sunt prezentate apoi principalele modalități de analiză comparativă a politicilor sociale. Primele studii comparative au încercat să explice extinderea politicilor sociale şi a statelor bunăstării din perspectivă istorică analizând factorii care au influențat configurația actuală a statelor bunăstării. Ulterior, au început să fie luați în considerare și factori de natură politică, culturală ori instituțională. Convergența răspunsurilor la diferite probleme sociale a constituit un argument pentru realizarea de studii comparative prin care să se realizeze un schimb de experiență privind diferitele modalități de abordare a problemelor sociale. O (mare) parte a studiilor comparative vizează rezultatele politicilor sociale, evaluarea acestora. Pornindu-se de la obiectivele generale ale politicilor sociale, ori ale unei politici anume/specifice se analizează măsura în care acestea au fost atinse în diferite țări şi cu ce rezultate. În explicarea diferențelor dintre state se poate apela, pe de o parte la studii cantitative, iar pe de altă parte la studierea aspectelor calitative, dar şi la îmbinarea celor două metode (Hill, 1996).

Studiile comparative calitative asupra politicilor sociale reușesc să ofere informații bogate, detaliate despre legătura dintre input-uri, proces și rezultate, urmărind să explice sistemele de bunăstare în întregul lor, în același timp ținând cont și de aspectele specifice (Mangen, 2004). Cele mai multe analize comparative se opresc asupra unor aspecte de politică socială, mergând de la politici sectoriale, la atitudini/suportul social față de statul bunăstării. Studiile de caz sunt adesea folosite în realizarea de comparații, adesea în contextul comparării unor politici specifice. Analiza calitativă aduce un plus de explicații şi interpretări şi ia în considerare aspecte neglijate de datele statistice brute. Compararea din perspectiva regimurilor de bunăstare reprezintă o contribuție majoră la dezvoltarea studiilor ce combină aspectele cantitative cu cele calitative. Aceasta a permis dezvoltarea studiilor ce urmăresc variația suportului social pentru politicile sociale. Dorința de evaluare a eficienței politilor sociale a încurajat comparațiile axate pe rezultatele acestora. O serie de studii comparative sunt posibile sub semnul organizațiilor internaționale (ONU, Banca Mondială, OECD, UE) care asigură de multe ori şi accesul la datele statistice care fac posibile comparațiile. Pe parcursul capitolului, secțiuni distincte sunt dedicate studiului de caz, comparării regimurilor de bunăstare, a suportului social pentru politicile sociale și comparării rezultatelor politicilor sociale. De asemenea, comparațiile realizate sub semnul organizațiilor internaționale sunt menționate ca făcând parte din domeniul politicilor sociale comparate. Sunt menționate comparațiile realizate din perspectiva Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (în cadrul sistemului ONU), precum și cele din cadrul Uniunii Europene (Metoda Coordonării Deschise).

În finalul capitolului sunt prezentate principalele surse de date utilizate în cercetările comparative între țări, cele mai multe dintre acestea fiind folosite și în cadrul acestei lucrări. De asemenea, sunt menționate câteva site-uri web pe care aceste date pot fi consultate. Ținând cont de avantajele, dar și limitele menționate anterior, dar apelând la propria perspectivă/concepție asupra politicilor sociale, în capitolul 4 am propus o grilă de analiză/un model care poate fi utilizat atunci când analizăm comparativ politicile sociale. După clarificarea conceptului de politică socială, sunt prezentate categoriile generale și dimensiunile de analiză. Astfel, categoriile generale de analiză considerate relevante sunt: Intrări : cheltuieli, instituții, organizare Rezultate: cum sunt implementate efectiv politicile sociale Efecte: eficiența politicilor Alături de aceste categorii mai sus menționate, suportul social față de politici este esențial în înțelegerea procesului de elaborare. Suportul social este influențat de implementare (rezultate) și de efectele politicilor, iar la rândul lui influențează intrările (prin vot) și modul de implementare (datorită relației directe, face-to-face cu cel care pune în aplicare politica respectivă). În finalul lucrării, ne concentrăm asupra analizei unor politici sociale sectoriale. Folosind schema de analiză prezentată, sunt realizate analize comparative asupra politicilor sociale în domeniul protecției sociale, a serviciilor de sănătate și a celor de educație.