Fizio.docx

Arcul reflex este cea mai scurtă legătură parcursă de impulsul nervos de la receptor, nervul senzitiv la centrul nervos.

Componentele arcului reflex: •receptor : structura histologica specializata in transductia energiei specific diferitilor stimuli. •calea aferenta (senzitiva): fibre nervoase senzitive care conduc ingluxul nervos pana lacentri nervosa •centru nervos : grup de pericarioni care analizeaza influxul nervos senzitiv sielaboreazainfluxul nervos motor •calea eferenta (motorie): prelungirile axonice ajung la organele efectoare sitransmitinfluxul nervos motor • efector : muschi (striat, neted, cardiac) si glande.

Receptorul Receptorul este o structură excitabilă care răspunde la stimuli prin variaţii de potenţial gradate proporţional cu intensitatea stimulului. Majoritatea receptorilor sunt celule epiteliale diferenţiate şi specializate în celule senzoriale (gustative, auditive, vestibulare). Alţi receptori din organism sunt corpusculii senzitivi – mici organe pluricelulare alcătuite din celule, fibre conjunctive şi terminaţii nervoase dendritice (receptorii tegumentari, prioceptorii). Uneori, rolul de receptori îl îndeplinesc chiar terminaţiile dendritelor (receptorul olfactiv, receptorii dureroşi). La nivelul receptorului are loc transformarea energiei stimulului în impuls nervos şi, astfel, se realizează traducerea informaţiei purtate de stimul în informaţie nervoasă specifică. Clasificarea receptorilor A. În funcţie de tipul excitantului În funcţie de tipul excitantului se deosebesc cinci tipuri principale de receptori, şi anume: → mecanoreceptori, care detectează deformările mecanice ale receptorului sau ale celulelor vecine acestuia; → termoreceptori, care sesizează schimbările de temperatură, unii receptori fiind specializaţi pentru senzaţia de cald şi alţii pentru senzaţia de rece; → nocireceptori (sau receptori ai durerii), care detectează leziuni tisulare, indiferent dacă acestea sunt de natură fizică sau chimică; → receptori electromagnetici, care detectează lumina la nivelul retinei; → chemoreceptori, care detectează gustul (situaţi în cavitatea bucală), mirosul (situaţi în cavitatea nazală), nivelul oxigenului în sângele arterial, concentraţia dioxidului de carbon şi alte substanţe importante în biochimia organismului.

B. Alte clasificări ale receptorilor a. În funcţie de provenienţa stimulului: → exteroreceptori – primesc stimuli din afara organismului; → interoreceptori – primesc stimuli din interiorul organismului (baroreceptori, chemoreceptori). b. În funcţie de tipul de senzaţie: → proprioreceptori – informează despre poziţia corpului şi permit controlul mişcării; → receptori cutanaţi – includ receptorii pentru presiune, tact, vibraţii, cald, rece şi durere; → receptori ai simţurilor speciale – văz, auz, echilibru. c. În funcţie de tipul de energie pe care o prelucrează: → chemoreceptori – stimulaţi chimic; muguri gustativi, epiteliul olfactiv, corpii carotidieni şi aortici; nocireceptorii sunt consideraţi ca făcând parte din această categorie deoarece sunt stimulaţi de substanţe chimice eliberate de celulele distruse; → fotoreceptori – stimulaţi de lumină (celulele cu conuri şi celulele cu bastonaşe); → termoreceptori – răspund la variaţiile de temperatură; → mecanoreceptori – stimulaţi de deformarea membranei celulare; receptori pentru tact, vibraţii şi presiune. d. În funcţie de viteza de adaptare: → fazici – răspund cu o creştere a activităţii la aplicarea stimulului, dar în ciuda menţinerii acestuia, activitatea lor scade ulterior (de exemplu, receptorul olfactiv); → tonici – prezintă o activitate relativ constantă pe toată durata aplicării stimulului: receptorul vizual. Calea aferentă Receptorii vin în contact sinaptic cu terminaţiile dendritice ale neuronilor senzitivi din ganglionii spinali sau din cei de pe traiectul unor nervi cranieni (senzitivi şi mixti). Distribuţia căii aferente spre centrii nervoşi se face în două moduri: → convergenţa este un mod de distribuţie în care un singur neuron central primeşte contacte sinaptice de la mai multe fibre aferente; → divergenţa constă în ramificarea unei singure fibre aferente la mai mulţi neuroni centrali. Centrii nervoşi Potenţialele de acţiune dendritice, ajunse la neuronul senzitiv, se propagă mai departe centrifug de-a lungul axonului acestuia, până la prima sinapsă. În cazul unui reflex elementar (format din doi neuroni, unul senzitiv şi unul motor), centrul nervos al reflexului este reprezentat de neuronul motor (reflexe monosinaptice). În cazul unor activităţi reflexe mai complexe, calea aferentă este formată dintr-un lanţ alcătuit din trei sau mai mulţi neuroni senzitivi, iar centrii reflecşi sunt reprezentaţi de totalitatea sinapselor care se realizează în ariile corticale sau în nucleii subcorticali ce primesc şi prelucrează informaţia primită de la periferie şi elaborează răspunsul efector (reflexe polisinaptice). Prin centrul unui reflex se înţelege totalitatea structurilor din sistemul nervos central care participă la actul reflex respectiv. Sistemul nervos central are trei nivele majore, cu roluri funcţionale specifice: – nivelul măduvei spinării; – nivelul subcortical; – nivelul cortical.

Calea eferentă Calea eferentă reprezintă axonii neuronilor motori somatici şi vegetativi prin care se transmite comanda către organul efector. Cea mai simplă cale eferentă se întâlneşte la reflexele somatice; ea este formată din axonul motoneuronului α din coarnele anterioare ale măduvei spinării. În cazul sistemului nervos vegetativ, calea eferentă este formată dintr-un lanţ de doi neuroni motori: → un neuron preganglionar, situat în coarnele laterale ale măduvei spinării sau într-un nucleu vegetativ din trunchiul cerebral; → un neuron postganglionar, situat în ganglionii vegetativi periferici (extranevraxiali). Efectorii Pentru sistemul nervos somatic, efectorii sunt muşchii striaţi, iar pentru sistemul nervos vegetativ sunt muşchii netezi, glandele endocrine şi cele exocrine.

Si informatia referitor la Reflexe. http://www.esanatos.com/ghid-medical/neurologie/Reflexele-actul-si-arcul-refle52691.php