Fisa 2- Microbiologie.docx

Fisa 2 – Microbiologie Viroze cutanate : Virusurile verucilor , virusul herpes simplex si virusul variolei

 Virusurile verucilor Verucile, cunoscute popular sub denumirea de negi, sunt tumori mici, rotunde, nedureroase, produse de infectia cu virusul papiloma uman . Virusul papiloma uman este un virus mic care apartine grupului papova si produce proliferarea celulelor epiteliale scuamoase. Virusurile verucilor este o mica tumora , provocata de un virus de tip papillomavirus . Negii sunt intalniti in diverse forme si dimensiuni. Un neg poate sa aibe forma unei umflaturi sau poate fi plan sau neted. Vasele mici de sange (capilarele) cresc in interiorul negilor, asigurandu-le vascularizatie. Atat in negii comuni cat si in cei plantari, aceste capilare au forma unor puncte negre in centrul negului.

Epidemiologia Transmiterea virusului papiloma se face prin contact direct asa incat verucile sunt contagioase, in special cele localizate in zona genitala.

Diagnosticul Verucile plantare si vulgare sunt distruse cu azot lichid; aplicatia trebuie sa se faca in mod suficient de indelungat (timp de 1-2 minute). Mai rar, veruca se distruge sub anestezie locala, cu bisturiul electric (electrochirurgie) sau cu laserul cu dioxid de carbon. De asemenea, se mai poate incerca un decapaj cu ajutorul vaselinei salicilate in proportie de 10 sau 20%. Alte tratamente, mai toxice si uneori contraindicate la femeia gravida, nu sunt justificate decat in formele foarte profunde (veruci foarte numeroase si care acopera o suprafata cutanata importanta) si recidivante: aplicarea de podofilina, aplicarea locala sau luarea pe cale orala de medicamente retinoide etc. Negii sunt diagnosticati de cele mai multe ori datorita aspectului lor. In unele cazuri mai rare, este nevoie de noi investigatii. Daca diagnosticul afectiunii este neclar sau daca exista un risc crescut de aparitie a cancerului de piele, se poate recolta o proba din tesutul

afectat (biopsia pielii). Se recolteaza biopsie daca afectiunea de la nivelul pielii este de culoare mai inchisa decat pielea din jur, daca are aspectul unei leziuni cu margini neregulate, sangereaza sau este de o dimensiune foarte mare sau creste rapid.

Profilaxie Singura metoda de prevenire a negilor este evitarea contactului direct cu papillomavirusul uman care produce aparitia acestora. Daca exista expunerea la acest virus, se poate sa apara sau nu negi, in functie de susceptibilitatea organismului la virus.

Modalitati de evitare a contactului cu virusul - evitarea atingerii negului pe propriul corp sau la alte persoane - a nu se folosi la comun lame de ras, prosoape, sosete, sau pantofi - a se evita mersul descult pe suprafete umede, incalzite unde poate exista virusul; se folosesc papuci pentru dus cand se folosesc dusurile publice, vestiarele sau bazine de inot - se mentin picioarele cat mai uscate; la persoanele carora le transpira picioarele abundent, se folosesc sosete care absorb umezeala sau o indeparteaza de la nivelul picioarelor - se va evita pe cat posibil iritarea talpilor picioarelor; negii vor creste mai repede pe picioarele care prezinta leziuni sau taieturi de vreun fel.

Modalitati de prevenire a raspandirii negilor - a se tine negii acoperiti cu un bandaj sau o banda elastica - a se nu se roade unghiile sau cuticulele, intrucat in acest mod se pot raspandi negii de la un deget la altul.

 Virusul herpes simplex Virusul herpes simplex (HSV) este un virus străvechi şi ubicuitar, fiind implicat la om în producerea de infecţii acute şi recurente. Transmiterea se face prin contactul apropiat cu persoanele infectate. Virusul pătrunde în mucoase (oculare, orale şi genitale) şi se replică local. Evoluţia clinică a infecţiei este variabilă, iar simptomele pot fi uneori minime şi trece neobservate. Principalele semne şi simptome sunt reprezentate de erupţii bucale şi cutanate, leziuni ale tractului genital şi herpes neonatal. La un procent redus din indivizii afectaţi virusul poate pătrunde în ganglionul rădăcinii senzitive a nervilor şi determina infecţii recurente. Virusul herpetic constituie de asemenea o cauză obişnuită de infecţii la pacienţii imunodeprimaţi (neoplazici, HIV-pozitivi)

Epidemiologie HSV-1 este cauza principala a infectiilor cu herpes care se manifesta sub forma de leziuni herpetice si vezicule la nivelul gurii si buzelor. Acestea se transmit prin sarut sau utilizarea acelorasi obiecte pentru baut si mancat. HSV-1 poate provoca, in anumite cazuri si herpesul genital, dar HSV-2 este principala cauza a herpesului genital si poate fi transmis prin contact sexual. O persoana ar putea fi infectata cu HSV-1 sau HSV-2, fara sa prezinte vreun simptom.

Diagnostic In multe cazuri, medicul este in masura sa stabileasca diagnosticul in urma examinarii, fara a face teste suplimentare. Daca medicul nu este 100% sigur, ar putea recomanda recoltarea unor probe din vezicule pentru a verifica daca virusul este prezent. Mai sunt disponibile si analize de sange, recomandate mai ales persoanelor la care medicul suspecteaza herpesul, dar care nu au o infectie activa.

Profilaxia Printre masurile de preventie a transmiterii, in cazul persoanelor care manifesta HSV-1 se numara: - evitarea sarutarii persoanelor cu leziuni herpetice vizibile - evitarea folosirii la comun a obiectelor personale

- spalarea cat mai des a mainilor - se vor utiliza masuri de protectie solara - se va incerca diminuarea stresului Printre strategiile care pot fi adoptate pentru preintampinarea raspandirii virusului HSV-2 se numara: - evitarea contactului sexual daca este prezenta o leziune herpetica acuta. Manifestarile herpesului nu sunt intotdeauna evidente si partenerul poate fi contagios fara sa stie. Orice persoana implicata intr-o relatie sexuala cu un partener care are HSV-2 ar trebui sa fie consiliat de un medic cu privire la modul in care poate ramane in siguranta. - nu se vor atinge leziunile herpetice - se va utiliza prezervativ din latex - se va limita numarul de parteneri sexuali

 Virusul variolei Variola (smallpox) este o boală acută și contagioasă cauzată de virusul variolic, un membru al genului Orthopoxvirus din familia Poxviridae. Virusologii consideră că a evoluat dintr-un poxvirus prezent la rozătoarele africane în urmă cu 10 milenii. Numele derivă din cuvântul latin pentru „pată”, datorită faptului că apar erupții sub formă de pete pe fața și corpul pacientului. Variola a influențat în mod direct și profund istoria umană. Morbiditatea și mortalitatea sa extrem de mare au dus la moartea regilor și războinicilor și au determinat transferul de putere între diverse civilizații europene și estice. Întregi civilizații precum Inca și Aztecii au fost distruse datorită infecției extensive cu variolă a populațiilor.

Epidemiologie Ultima izbucnire a variolei în Statele Unite a fost în 1947, când 12 cazuri au fost raportate în New York. Vaccinarea de rutină în Statele Unite a fost sistată în 1972 pentru populația civilă și în 1990 pentru militari. La nivel internațional, nu s-au mai raportat cazuri începând din anul 1978. Ultimul caz endemic de variolă majoră a fost raportat în Bangladesh în 1975, în timp ce ultimul caz endemic de variolă minoră a fost raportat în Somalia, în 1977. În Birmingham, Anglia, datorită unui accident de laborator, s-a raportat un caz singular în 1978. Rata de mortalitate a persoanelor infectate cu variolă este 30% sau mai mult. Formele hemoragice și maligne sunt de cele mai multe ori fatale. Morbiditatea este o caracteristică importantă a variolei întrucât 65-80% dintre pacienții care supraviețuiesc infecției rămân cu sechele precum cicatrici cutanate care îi predispun la infecții bacteriene secundare. Alte complicații ale variolei sunt deshidratarea, orhita și orbirea. Encefalita apare la 1 din 500 de cazuri. Toxemia fulminantă este cauza principală de deces asociat variolei. Infecția variola major are o rată a fatalității de aproximativ 30% ce variază în funcție de regiune între 15 și 50% la populația nevaccinată, rata mortalității la populația vaccinată fiind 3%. Pacienții cu variolă hemoragică au o rată de mortalitate mai mare de 96%, indiferent de statusul lor imunitar în timp ce cei cu variolă forma malignă au o mortalitate de 99,3%. Variola minor are o rată foarte mică a mortalității, în jur de 1% în timp ce variola congenitală are o rată a fatalității de 50% în primele zile de viață ale nou-născutului.

Diagnosticul Daca un medic suspecteaza aparitia unui caz de variola, acesta poate fi un caz de urgenta medicala pe tot globul. Autoritatile vor retine orice persoana expusa sau presupus bolnava pentru a preveni raspandirea. Apoi vor fi trimise probe biologice catre institute internationale pentru a testa prezenta virusului. Daca este confirmat primul caz, medicul poate ulterior diagnostica boala fara teste de laborator. Diagnosticul se va pune pe observarea eruptiei pacientului si anamaneza referitoare le expunerea la virusul variolei.

Profilaxia Persoanele care au suferit de variola si au supravietuit nu se mai pot imbolnavi. De asemeni exista un vaccin impotriva variolei. Acesta contine virusul vaccinia, care are o structura asemanatoare cu cel al variolei dar este mai sigur. Daca o persoana este vaccinata inainte de a fi expusa la virusul variolei, acesta o va proteja pentru 3-5 ani. Iar revaccinarea ulterioara poate proteja o persoana pentru urmatorii 10-20 de ani. Vaccinul este eficient chiar daca nu este administrat inainte de expunere. Majoritatea persoanelor care se vaccineaza in primele 3 zile de la expunerea la virusul variolei nu vor dezvolta simptome sau vor avea simptome mai putin severe. Vaccinarea chiar si dupa 4-7 zile de la expunere poate fi eficienta.