Fanfic

FANFIC ZORI DE Z I DIN PERSPECTIVA LUI RENESMEE BY RAMONA ALEXANDRA [email protected]

Capitolul 1 CONFUZIE Nu intelegeam ce se intampla.Eram prizoniera in sacul acela de marmura, si ca si cum nu era de-ajuns,gatul imi ardea de sete. Arsura nu parea sa se potoleasca, ci dimpotriva, crestea tot mai mult cu fiecare minut pe care il petreceam in inchisoarea aceea. Simteam ca voi sfarsi arzand in flacarile acelea mistuitoare inainte sa inteleg ce se petrece. Vroiam sa ies de acolo, vroiam sa sting arsura din gat… Mirosul sangelui era foarte ispititor, si totusi, nu puteam ajunge la el. Ma luptam cu toata puterea mea sa scap, sa evadez din locul acela, sa sting setea, durerea. Cu fiecare minut ce trecea, imi simteam tot mai mult corpul slabit, fara vlaga, dar chiar si asa, continuam sa lupt, in speranta ca voi reusi sa supravietuiesc. Dar apoi, am incetat lupta, caci nu mai aveam de ce sa lupt, deoarece primisem in sfarsit tot ce doream-sangele delicios , si odata cu el, si arsura se potolise, dar nu se stinse. Era inca prezenta in gatul meu, arzandu-ma de fiecare data cand simteam mirosul sangelui. Puteam sa simt efectul revigorant al sangelui, mai ales puterea-puterea recapatata dupa ce arsura ce facuse ravagii in tot corpul meu, lasandu-ma fara vlaga, se potolise. Pe zi ce trecea, sacul devenea tot mai stramt, se strangea in jurul meu ca un lat.

Nu dura mult,si intelesesem totul. Ceata se risipise, in sfarsit, dezvaluind adevarul. Sacul nu se stramta, eu cresteam-cu rapiditate. Si nu eram prizoniera in locul acela, nu fusesem niciodata in alt loc decat acolo, in pantecul mamei mele. Dar aveam sa ies de acolo in curand, stiam asta. Stiam ca nu voi mai sta mult in locul acela, binenteles. La cat de repede cresteam, eram sigura ca voi iesi in curand. Puteam sa astept, caci, la urma urmei, nu era atat de rau acolo. Primeam sange foarte des, si asta ma multumea suficient incat sa raman acolo. Dar intr-o zi, cand asteptam inca o portie de sange, am inceput sa aud niste sunete ciudate, dar foarte placute…

Capitolul 2 ADEVAR Vocile incepeau sa se auda tot mai clar, hipnotizandu-ma parca sa le ascult. -Ai zis ceva?intreba o voce placuta, ca de clopotei. -Eu?Eu n-am spus nimic, raspunse alta voce mai placuta, mai dulce, mai atragatoare. Am continuat sa ascult cele doua voci placute, minunandu-ma tot mai mult de cat de placute erau acele voci.Mai mult de atat, cea din urma imi parea familiara.Nu puteam sa-mi explic ce simteam atunci. -La ce te gandesti acum? -La nimic.Ce se intampla? -La ce te gandeai acum un minut? -Doar la… insula lui Esme.Si la pene.

Nu puteam sa-mi explic sentimentul. Acea voce suna atat de dulce, si atat de placut … -Mai spune ceva. -Ce?Edward, ce se intampla? -Fet… Aa… copilului ai place sunetul vocii tale. Deci si ei puteau sa ma auda?Cred ca era un lucru bun, caci asa stiau ce vroiam.Timp de doua batai de inima a fost foarte liniste.Dar dupa aceea… -Dumnezeule mare, poti sa-l auzi! Acea voce placuta tipa atat de tare incat ma sperie. -Sss.L-ai speriat. -Iarta-ma, bebelusule. Incepusem sa-mi dau seama de ce imi placea si de ce ma atragea atat de mult vocea aceea. De aceea imi parea familiara, pentru ca era vocea mamei mele, vocea persoanei care ma purta in pantecul ei, oferindu-mi tot ce voiam. Simteam cum inima mea se umplea de iubire si recunostinta fata de persoana aceasta, fata de mama mea. Si mai era ceva… Sigur ca mai era ceva… In inima mea, mai simteam… fericire… multa fericire… Eram fericita ca puteam sa aud vocea celei care ma iubeste, vocea mamei mele. Si mai eram fericita pentru ca ma iubea atat de mult. Nu era nicio indoiala in privinta asta… In vocea ei se simtea tandrete si multa iubire. -La ce se gandeste acum?intreba mama mea. -El sau ea… E fericit, spuse cealalta voce.

Se pare ca persoana aceasta imi poate citi gandurile.Cum e posibil? O serie de intrebari imi rascoleau mintea in acel moment, dar vocea mamei mele le oprise, confirmand ceea ce stiam deja… -Sigur ca esti fericit, copilas frumos, sigur ca esti.Cum ai putea sa nu fii asa in siguranta, la caldura si inconjurat de atata iubire?Te iubesc atat de mult micutule EJ, sigur ca esti fericit.

Capitolul 3

IUBIRE Ma iubea.Evident ca ma iubea. Iubirea, adoratia si devotamentul pluteau intens in tonul vocii sale. -Cum i-ai spus?intreba cealalta voce Ascultand mai bine aceasta voce, am realizat ca si aceasta e placuta. Nu la fel de placuta ca cea a mamei mele, dar totusi placuta. Si nu e de mirare.Pentru mine sa aud aceste sunete minunate, aceste voci este ceva cu totul nou, si nu cred ca pentru moment imi va displacea vreo una. Apoi vocea se auzi din nou. -Da, asa este.Ce…?Hmm. Incepeam sa aud tot mai clar vocea aceasta, si pe masura ce se intampla asta, pricepeam cat de frumoasa era. Aproape la fel de frumoasa ca vocea mamei mele. -Ce?intreba mama mea. -Ii place si vocea mea. Asa era.Imi placea foarte mult vocea aceasta. Era intradevar foarte frumoasa. -Sigur ca ii place.Ai cea mai frumoasa voce din univers. Cine n-ar iubi-o? Se pare ca suntem pe aceeasi lungime de unda.Dar trebuie sa o contrazic intr-o privinta. Pentru mine, ea are cea mai frumoasa voce din univers.

Asta datorita faptului ca ea a semanat in inima mea samanta iubirii.A avut grija de ea, a udat-o, a crescut-o. Dar cand sa culeaga recolta, a descoperit ca aceasta era mult mai mare decat putea ea sa culeaga.Si era toata numai pentru ea. Cred ca persoana a carei voci nu era a mamei mele imi asculta gandurile, caci altfel nu-mi pot explica intrebarea pe care mama mea i-o pusese. -Ce?La ce se gandeste acum? -Te iubeste, sopti acea voce.Pur si simplu te adora. Cata dreptate avea persoana aceasta! O iubeam, o adoram pe mama mea. Si cum putea sa fie altfel cand ea nu facuse altceva decat sa-mi arate iubirea sa fata de mine, copilul sau? Si cum putea sa fie altfel cand ea era mama mea? Si cum putea sa fie altfel cand ea nu merita altceva din partea mea, decat iubire? Oare puteam eu sa n-o iubesc pe fiinta aceasta buna si nobila, care ma iubea atat de mult intr-un mod nefiresc? Era posibil asa ceva? Nu-mi trecea prin minte decat un singur raspuns la intrebarea aceasta. NU.Evident ca NU.

Capitolul 4 DURERE In timp ce meditam la toate acestea, incepeam sa ma simt inconfortabil. Nu-I de mirare.Crescusem cam mult in ultima vreme, iar mama mea nu prea putea sa tina pasul cu mine. Am incercat sa-mi schimb pozitia, caci amortisem. Locul acela devenea din ce in ce mai stramt.

Insa in incercarea mea de a-mi schimba pozitia… -Ah!am auzit-o pe mama mea tipand. -Bella! Bella, esti bine? striga disperata cealalta voce. -Sunt bine, sunt bine. Se intindea doar. Despre mine vorbea? Da, desigur ca despre mine vorbea, caci eu era cea care se intindea mai inainte. -Carlisle!striga din nou profund ingrijorata cealalta voce. -I-a rupt o coasta,spuse o voce blanda. Bella, trebuie sa stai nemiscata cat timp iti bandajez coasta rupta, spuse din nou acea voce blanda. -Bine,raspunse mama mea. Brusc totul se intuneca. Auzisem bine?Ii rupsesem o coasta mamei mele?Ii facusem rau?Cat de mult? Ea era bine? Un val de durere ma cuprinse imediat ce intelesesem totul. Ii facusem rau mamei mele.O ranisem. Dar ea tot ma iubea.Asta nu arata decat iubirea fara margini pe care o simtea mama mea fata de mine. Desi nu meritam. Trebuia sa fac ceva, ca mama mea sa nu mai fie ranita niciodata.Cel putin, nu de mine. Dar nu vedeam ce puteam face. Inchisa in acel loc, nu puteam face prea multe. Dar era ceva ce numai eu puteam face. Puteam sa fiu mult mai grijulie cu miscarile pe care le faceam. As fi facut si mai multe daca as fi putut. Orice, numai sa nu mai sufere mami. Orice.

Capitolul 5 SI MAI MULTA DURERE Fiecare minut ce trecea, aducea in inima mea tot mai multa durere.Si asta pentru ca mami suferea din cauza mea. Numai din cauza mea. Nu-mi voi putea ierta asta niciodata. Ce fel de fiinta ii face rau mamei sale? Ce fel de fiinta e in stare sa isi faca mama sa sufere in halul acela? La aceste intrebari, nu exista decat un singur raspuns. Un monstru. Numai un monstru ar putea sa-i provoace o asemenea suferinta mamei sale. Asa ma simteam si eu. Ca un monstru fara inima, capabil de lucruri teribile, ingrozitoare. Ma simteam ingrozitor pentru ce facusem. O eternitate nu mi-ar ajunge sa regret ca mi-am facut mama sa sufere. Dar apoi, totul se petrecu foarte repede. Nu stiam ce se intamplase, dar stiam ca e de rau, pentru ca ma sufocam. Nu puteam sa respir. Imediat dupa asta, am auzit un tipat asurzitor de agonie. Era al mamei mele. As fi vrut sa fac ceva sa o ajut, sa nu mai aud niciodata acel tipat de agonie, dar nu ma puteam nici pe mine. M a zvarcoleam in incercarea mea de a gasi calea sa respire, dar degeaba, nimic nu ma putea ajuta in acel moment. Era din ce in ce mai rau. Stiam ca se intamplase ceva rau, dar nu stiam cat de rau era acel lucru. Dar nu asta ma interesa acum. Dorinta de supravietuire era mult mai puternica decat orice altceva in acel moment. Dar cum sa supravietuiesc cand nu gaseam ceea ce aveam nevoie? Apoi, un gand sumbru mi-a trecut prin minte. Am inceput sa pun lucrurile cap la cap si am ajuns la cutremuratoarea concluzie ca, daca eu nu puteam sa respir, nici mama mea nu putea. Nu voiam sa ma mai gandesc la asta. Trebuia sa cred ca ea va supravietui. Trebuia sa cred ca o voi vedea in viata, sa-i pot spune cat de mult o iubesc si cat de recunoscatoare ii sunt ca ma iubeste atat de mult desi nu merit.

Capitolul 6 O LUME NOUA Inca luptam cu gandul acela, cand s-a intamplat ceva ce asteptam de mult timp sa se intample. Mi-am dat seama ca nu mai eram in locul acela stramt, cand am vazut lumina. Dupa atata timp in intuneric, am vazut lumina. Era placut, iti dadea o senzatie de siguranta faptul ca vedeai ce se intampla in jurul tau. Urmatorul lucru pe care l-am vazut a fost chipul tatalui meu. I-am recunoscut vocea si m-am intrebat cum de nu mi-am dat seama mai inainte ca acea voce deosebit de frumoasa era binenteles, a tatalui meu. Dar ceea ce m-a ingrozit era chipul sau profund indurerat, de gheata si… lipsit de viata. Nu reuseam sa inteleg. De ce era atat de indurerat? Ce se intamplase atat de rau incat sa-I provoace durerea intiparita pe fata sa? Avea legatura cu mama mea? M-am cutremurat la gandul acesta. Am privit incaperea, si am gasit raspunsul intrabarilor. Acolo, pe o masa, era mama mea. Mami zacea lipsita de viata pe o masa. Era plina de sange si de pete negre. M-a indurerat enorm sa o zaresc asa, in halul acela. Dar m-a indurerat si mai tare cand mi-am dat seama ca eu ii facusem asta. Eu eram monstrul acela capabil de a-I face asta mamei sale. Ea a ridica mainile in aer, si sopti spart: -Lasa-ma… Da-mi-o mie. Chiar si in acel moment, cand ea suferea atat de mult, ea ma vroia pe mine. Cat de mare era iubirea ei pentru mine? Nu credeam ca voi primi un raspuns vreodata. Nu credeam nici ca voi intelege vreodata de ce ma iubea atat de mult, in modul acela nefiresc. Inca ma mai gandeam la asta cand tati ma puse in bratele mamei mele.

Dar chipul ei frumos si bland imi distrase atentia. Clipi, dupa care se uita fix in ochii mei. Privirea sa era plina de iubire si tandrete. Insa n-am putut sa ma bucur prea mult de ea, caci simtisem mirosul sangelui ispititor, si mi se facuse sete. Apoi mama a soptit ceva atat de incet, incat abia am auzit-o. -Renes… mee. Atat de… frumoasa. Setea blestemata nu ma oprise sa fac ce nu trebuia, ci dimpotriva, setae era motivul pentru care o muscasem pe mami de sanul stang. Chipul sau frumos se crispa de durere si mi-a parut rau imediat ca am facut-o din nou sa sufere. Inca o gafa. Inca o suferinta provocata mamei mele. Cat de departe putea ajunge monstrul din mine? Nu stiam si nici nu imi doream sa aflu. Cat timp o sa o mai fac pe mami sa sufere? -Nu, Renesmee, murmura tatal meu. In acel moment, am vazut cum lui mami I se dadura ochii peste cap si am auzit cum I se opri cu o ultima bataie slaba. Inainte sa realizez ce se intampla, eram déjà in bratele altcuiva. Acea femeie ma duse intr-o alta incapere si-mi intinse un biberon plin cu sange. Nu am vazut sangele in biberon, caci acesta era din metal, dar am simtit mirosul ispititor ce imi ardea gatul. Mirosul care parca ma chema la el. Si la o asemenea chemare nu ma puteam impotrivi. Era prea puternic pentru mine acel miros, si nu puteam sa nu reactionez. I-am smuls imediat femeii biberonul din mana, si mi-am stins setea arzatoare. Femeia incepuse sa fredoneze un cantec de leagan ata de frumos, incat iti venea sa plangi. Se opri, dupa care imi sopti: -Eu sunt matusa ta, Renesmee. Matusa Rosalie.

Imi dadeam seama din tonul vocii sale ca ea spera sa fie mai mult decat o matusa pentru mine. Dar nu era posibil acest lucru. Nu puteam permite asta, caci acel loc era ocupat de mama mea si nimeni altcineva nu-l va putea inlocui. Matusa Rosalie era atat de frumoasa incat te durea sa te uiti la ea. Parul sau lung, blond, curgea frumos peste fata sa alba, frumos incadrata. Ochii sai aurii, de topaz erau blanzi si plini de tandrete. M-am intrebat daca ingerii erau la fel de frumosi ca matusa Rosalie, dar daca erau mai frumosi, nu-mi puteam imagina asta. Ma stranse tare la piept , si pe dupa umarul sau am zarit pe cineva, care imi atrase atentia. Curioasa, m-am intins sa vad mai bine acea persoana.