munteanioan
17 septembrie Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri...
1577: Este încheiată pacea de la Bergerac între regele Henric al III-lea al Franţei şi hughenoţi... 1630: Este întemeiat oraşul Boston... Boston este capitala statului Massachusetts, Statele Unite. Oraşul este de asemenea capitala comitatului Suffolk. În plus, este capitala neoficială a regiunii cunoscute sub denumirea de New England, fiind unul dintre cele mai vechi şi mai bogate oraşe din Statele Unite, cu o economie bazată pe educaţie, sănătate, finanţe şi tehnologie. Oraşul are mai multe porecle. "Oraşul de pe deal" se referă la faptul că iniţial oraşul era plasat pe trei dealuri. Beantown se referă la obiceiul negustorilor din Boston de a pregăti fasole prăjită cu melasa din import. Bostonul a fost denumit de asemenea "Atena Americii", fiind botezat astfel de William Tudor datorită imensei influenţe culturale şi intelectuale a Bostonului, cât şi a rolului determinant al acestui oraş în Revoluţia americană, cât şi "Oraşul puritanilor", datorită faptului că fondatorii oraşului au fost puritani. În urma rezultatului recensământului din 2000, s-a stabilit ca populaţia Bostonului este de 589.141 de persoane. Aria metropolitana "Greater Boston" cuprinde oraşele vecine Cambridge, Brookline şi Quincy, cât şi numeroase comunităţi suburbane distanţate de oraş, însumând o populaţie de aproximativ 5,8 milioane de persoane. "Greater Boston" este una dintre cele mai mari zone metropolitane din Statele Unite, a cincisprezecea de pe continentele americane şi una dintre primele cincizeci din lume. 1631: Suedia câştiga o mare victorie în bătălia de la Breitenfeld împotriva Sfântului Imperiu Roman în timpul războiului de 30 de ani... 1787: A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii... Constituţia Statelor Unite ale Americii (în engleză, The United States Constitution) este legea supremă a Statelor Unite ale Americii. A fost concepută între 21 februarie şi 17 septembrie 1787, fiind definitivată în 17 septembrie 1787 odată cu adoptarea sa de către Convenţia Constituţionala a Statelor Unite ale Americii (în engleză, United States Constituţional Convention), care a avut loc în Philadelphia, Pennsylvania, urmând ca să intre în vigoare în ziua de 4 martie 1789. A creat o uniune federală de state suverane şi un guvern federal care să opereze conducerea acesteia, înlocuind vechea uniune mai neclar definită şi cu o constituţie mai ambiguă, Articolele Confederaţiei (vedeţi şi Articles of Confederation). Imediat după adoptare, a fost supusă ratificării tuturor celor treisprezece foste colonii britanice, fiind votată şi acceptată de adunările celor treisprezece state originare la date diferite, între 7 decembrie 1787 de către statul Delaware, primul şi 29 mai 1790 de către statul Rhode Island, al treisprezecela şi ultimul dintre cele treisprezece state originare. După intrarea sa efectivă în aplicare, la 4 martie 1787, exact aşa cum a fost iniţial preconizat de către un grup al Părinţilor Fondatori, respectiv validand Uniunea şi Constituţia însăşi, la 21 iunie 1788, când "pragul critic" de noua state semnatare a fost atins prin ratificarea sa de către statul New Hampshire, Constituţia Statelor Unite a servit ca model multor naţiuni. Astăzi, constituţia Statelor Unite este cea mai veche constituţie de tip federal din lume, fiind efectiv în vigoare de peste 200 de ani. În acelaşi timp, este cea mai veche constituţie scrisă din lume care funcţionează neîntrerupt de la adoptarea sa. 1809: Pacea de la Fredrikshamn care încheie războiul ruso-suedez (1808-1809). Suedia a cedat Rusiei Finlanda (încorporată ca mare ducat autonom), inclusiv insulele Aland... 1850: Se inaugurează la Braşov liceul "Andrei Şaguna", prima şcoală românească din Ardeal... Luminatul preot şi protopop al Braşovului, Ioan Popazu alături de omul politic şi istoricul Gheorghe Bariţiu, de Iosif Barac şi de românii din Braşov, cu ajutorul material al bisericii Sfântul Nicolae din Şcheii şi Sfânta Adormire din Cetate, reuşesc să deschidă prima clasă a unui Cronopedia (munteanioan – Primul blog) Pagina 1 din 6
munteanioan
17 septembrie Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... gimnaziu românesc, în toamna anului 1850, sub conducerea directorului Gavriil Munteanu, într-o clădire închiriată pentru acest scop. Tot atunci, în 1850, se constituie Eforia Şcolară ca organ administrativ. La 17 septembrie 1851, în ziua Sfintei Sofia, mitropolitul Andrei Şaguna pune prima piatră la temelia noului gimnaziu, "piatra cea din capul unghiului" pentru ca, în 1854 profesori şi elevi să poată părăsi vechiul local închiriat şi să se mute în noul edificiu. La data construcţiei sale, gimnaziul din Braşov era al treilea din Transilvania, după Blaj (1754) şi Beiuş (1828), şi al şaselea din ţinuturile locuite de români, se adăugau Bucureşti - Sfântul Sava (1818), Iaşi (1835), Craiova (1842) Fiind un liceu confesional, denumirea completa era "Şcolile Centrale Române Greco-Ortodoxe" din Braşov, fiind patronat de cele doua biserici Sf. Nicolae din Şchei şi Sf. Adormire din Cetate. În timp liceul primeşte sub aceeaşi denumire şi o şcoală reala şi o şcoala comercială. Chiar de la început s-a optat pentru un învăţământ umanist în limba română materiile de studiu fiind: latină, greacă, germană. franceză, română, istorie, geografie, fizică, chimie, ştiinţe naturale, desen, muzică, gimnastică. Edificiu de la mijlocul secolului XIX (1851), construit după planurile arhitectului braşovean Stefan Emilian. Clădirea este o îmbinare a stilului Renaşterii cu clasic şi Empire. Important lăcaş de cultură de pe băncile căruia s-au afirmat personalităţi marcante ale ştiinţei şi culturii româneşti în lupta pentru emancipare natioanla. Plăcile memoriale încastrate în zidurile clădirii amintesc despre prezenţa la Braşov a lui Aurel Vlaicu, Ciprian Porumbescu, precum şi despre activitatea unor însemnaţi profesori ai acestei prestigioase instituţii de cultură. În anul 1868, trupă de teatru a lui Mihail Pascaly, din care făcea parte şi poetul Mihai Eminescu a prezentat aici, în frumoasă sală festivă, un spectacol de teatru, "În folosul şcolilor române", iar în anul 1921 a conferenţiat marele istoric Nicolae Iorga. 1862: La Antietam a avut loc una dintre cele mai sângeroase bătălii din timpul Războiului Civil american şi chiar din istoria SUA... 1910: Primul zbor peste Alpi... În 1910, primul avion care se înălţa în aer la peste 1000 de metri altitudine este cel al peruvianului Geo Chavez traversează Alpii pe calea aerului, de la Brigue la Domodossola, însă se răneşte mortal la aterizare. 1916: În primul război mondial Manfred von Richthofen supranumit "Baronul Roşu", un as al aviaţiei germane (Luftstreitkräfte), câştigă prima bătălie aeriană lângă Cambrai, Franţa. 1919: S-a înfiinţat, la Cluj, Conservatorul de muzică şi artă dramatică ce poartă astăzi numele primului său director, compozitorul şi dirijorul Gheorghe Dima... 1923: Are loc la Câmpulung Moldovenesc congresul L.A.N.C. organizat de Corneliu Zelea Codreanu... 1932: La Arenele Romane din Bucureşti se desfăşoară triunghiularul de box Franţa-SuediaRomânia... 1935: România a fost admisă ca membru permanent în Consiliul Ligii Naţiunilor, cu o majoritate de 50 de voturi (din totalul de 52), fapt fără precedent în istoria acestui for internaţional... 1938: A avut loc premiera celei dintâi piese a lui Mihai Sebastian, 'Jocul de-a vacanţa', montată la Teatrul de Comedie din Bucureşti, de regizorul Sică Alexandrescu... 1939: Al doilea război mondial. Trupele sovietice ocupă Ucraina de Vest şi Bielorusia de Vest, ca urmare a înţelegerii ce survenea în urma încheierii Pactului Ribbentrop-Molotov... 1939: Este dat în folosinţă Velodromul de la Belu (Sos. Olteniţei)... 1939: Guvernul român a acceptat cererea Guvernului polonez ca preşedintele Republicii şi membrii Guvernului să se refugieze în România; în noaptea de 17 spre 18 septembrie aceştia trecând graniţa în România. 1939: Uniunea Sovietica invadează Polonia... Cronopedia (munteanioan – Primul blog) Pagina 2 din 6
munteanioan
17 septembrie Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... În această zi a anului 1939, ministrul de externe al Uniunii Sovietice, Vyacheslav Molotov, declară că guvernul polonez a încetat să mai existe, după ce U.R.S.S.-ul a pus în aplicare clauzele obscure ale pactului de neagresiune Hitler-Stalin, care prevedeau invadarea şi ocuparea estului Poloniei. Trupele lui Hitler făceau deja ravagii în Polonia, după ce o invadaseră în prima zi a lunii septembrie. Armata poloneză a început să se retragă şi să se regrupeze în est, în apropiere de Lvov, în estul Galiţiei, încercând să scape de ofensiva germana. Însă trupele poloneze au ajuns dintr-o situaţie proastă într-una şi mai proastă în momentul în care trupele sovietice au început să ocupe estul Poloniei. Pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov semnat în august eliminase orice speranţă că Polonia ar putea avea în Rusia un aliat într-un eventual război împotriva Germaniei. Polonezii nu aveau idee că o clauză secretă a acelui pact, care nu avea să fie făcută publică decât în 1990, conferea U.R.S.S.-ului dreptul de a lua o parte din estul Poloniei. Motivaţia oferită ulterior a fost că Rusia a venit în ajutorul fraţilor săi de sânge, ucrainienii şi bielorusii, care erau blocaţi pe un teritoriu care fusese anexat în mod ilegal de Polonia. Astfel, Polonia a ajuns să fie ameninţată atât din vest cât şi din est de două armate imense. Armata poloneză a fost copleşită de mecanică modernă a armatei germane, astfel ca polonezii au rămas fără resurse în războiul lor cu ruşii. În timp ce trupele sovietice pătrundeau în Polonia, s-au întâlnit cu trupele germane, care luptaseră în zona respectivă cu câteva săptămâni în urmă. Germanii s-au retras când s-au confruntat cu sovieticii, cedându-le prizonierii de război de naţionalitate poloneză. Mii de soldaţi polonezi au fost luaţi în captivitate; unii polonezi s-au predat sovieticilor pentru a nu fi capturaţi de germani. Uniunea Sovietică avea să obţină în urma invaziei aproximativ trei cincimi din Polonia, reprezentând 13 milioane de oameni. 1939: Submarinul german U-boat U 29 scufundă avionul britanic HMS Courageous... 1943: Ruşii eliberează oraşul Briansk... 1944: Al doilea război mondial. Armata a 4-a Romană a dus lupte grele pentru forţarea Muresului în centrul Transilvaniei, în zona Oarbă de Mures; bătălia de la Oarbă de Mures este considerată cea mai grea bătălie purtată pe teritoriul românesc în cel de-al doilea război mondial, aproximativ 11 000 mii de militari români, aflaţi sub comandament sovietic, pierzându-şi viaţa în intervalul 17.09-6.10.1944... 1944: Venind în ţară de la Moscova, grupul Anei Pauker a dat peste cap conducerea provizorie a P.C.R. şi de fapt i s-a substituit preluând conducerea... 1947: Guvernele României si Marii Britanii hotarasc transformarea reprezentantelor politice în legatii... 1948: Numirea ca procuror general al RPR a lui Alexandru A. Voitinovici, înlocuindu-l pe Gheorghe C. Stere... 1956: Este realizată prima transmisiune TV din Australia... 1963: Premiera filmului 'Codin', ecranizare a romanului lui Panait Istrati. Regizat de francezul Henri Colpi, filmul a fost produs de 'Romfilm' şi i-a avut în rolurile principale pe: Mihai Fotino, Virgil Platon (Codine), Francoise Brion (Irene). Scenariul a fost scris de Dumitru Carabăţ şi Henri Colpi. 'Codin', prima coproducţie franco-română, a obţinut Premiul pentru scenariu la Festivalul de la Cannes... 1973: S-a înfiinţat Cenaclul 'Flacăra', sub conducerea poetului Adrian Păunescu; a fost interzis la 16 iunie 1985. Cenaclul a fost o rampă de lansare pentru numeroşi interpreţi ai muzicii tinere româneşti, poeţi şi alţi creatori... 1976: NASA a prezentat prima rachetă spaţială, botezată "Enterprise", în cadrul unei ceremonii care s-a desfaurat în Palmdale, California. Construcţia ei a durat mai bine de 10 ani, iar costurile au depăşit 10 miliarde de dolari... Cronopedia (munteanioan – Primul blog) Pagina 3 din 6
munteanioan
17 septembrie Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... 1978: Semnarea de către preşedintele egiptean Anwar El Sadat şi primul ministru israelian, Menahem Begin, în prezenţa preşedintelui SUA, James Carter, a Acordurilor de la Camp David... 1988: Începe, la Seul, ediţia cu numărul XXIV a Jocurilor Olimpice de Vară... A XXIV-a ediţie a Jocurilor Olimpice s-a desfăşurat la Seul, Coreea de Sud în perioada 17 septembrie - 2 octombrie 1988. Ţara gazdă a fost aleasă în votul din septembrie 1981, în detrimentul oraşului nipon Nagoya. Au participat 159 de ţări şi 8.465 de sportivi care s-au întrecut în 263 de probe din 27 de sporturi. După boicotul de la Jocurile Olimpice din 1976, 1980 şi 1984, JO de la Seul au fost de asemenea boicotate de Coreea de Nord şi Cuba. Motivul boicotului a fost refuzul Coreei de Sud de a organiza JO împreună cu Coreea de Nord. Totuşi nici o altă ţară comunistă n-a boicotat aceste Jocuri Olimpice. Etiopia, Seychelles şi Nicaragua nu şi-au permis să-şi trimită sportivii din motive economice.... Delegaţia României a fost alcătuită din 62 de sportivi, care au luat startul la 10 sporturi. Sportivii români cuceresc şapte medalii de aur, 11 de argint şi şase de bronz. (17 sept. -2 oct.)... 1990: Consiliul miniştrilor afacerilor externe din Piaţa Comună îşi dă acceptul pentru semnarea acordului de comerţ şi cooperare economică dintre România şi C.E.E., parafat la 8.06.1990, dar blocat în urma mineriadelor din 13-15 iunie... 1991: Lucrările celei de-a 46-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Lituania, Letonia şi Estonia sunt admise că membri cu drepturi depline ai ONU... 1991: Coreea de Nord şi Coreea de Sud sunt admise în ONU... 1991: Linus Torvalds lansează prima versiune Linux (Versiuna 0.01)... 1993: Ultimele trupe ruseşti părăsesc Polonia... 1997: Rusia a fost acceptată ca membru cu drepturi depline în Clubul Parisian al ţărilor creditoare... 1999: Regele Mihai şi-a revendicat, prin intermediul a trei acţiuni înaintate Tribunalului Bucureşti, retrocedarea tuturor bunurilor mobile şi imobile ce i-au fost confiscate suveranului, dar şi altor membri ai Casei Regale, în martie 1945... 2002: Pentru prima dată de la încheierea celui de-al doilea război mondial, între Tokyo şi Phenian, au avut loc discuţii diplomatice în cadrul unui summit istoric la care au participat premierul Japoniei, Junichuio Koizumi şi liderul Coreei de Nord, Kim Djong II; în urma discuţiilor avute, Japonia a prezentat, oficial, scuze Coreii de Nord pentru neajunsurile din perioada ocupaţiei coloniale nipone (1910-1945), iar partea nord-coreeană a anunţat suspendarea pe termen nedefinit a lansării de rachete cu rază lungă de acţiune... 2002: Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, au avut loc, în Tibet, negocieri între oficiali chinezi de nivel înalt şi un emisar al liderului spiritual al Tibetului, Dalai Lama; 2002: Au fost stabilite normele metodologice de aplicare a Legii privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură... 2008: Bucureştiul a găzduit Conferinţa Regională privind Combaterea Antisemitismului. Evenimentul va fi o continuare a dezbaterilor desfăşurate la Conferinţa Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) privind combaterea discriminării, promovarea respectului şi înţelegerii reciproce, care a avut loc la Bucureşti, în iunie 2007. (17-18)... 2008: A fost lansată pe piaţă Guinness World Records 2009. (Londra)... 2008: A început, la Bucureşti, conferinţa 'Diaspora în cercetarea ştiinţifică românească', organizată de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică în parteneriat cu Academia Română, sub înaltul patronaj al primului-ministru. La eveniment vor participa peste 400 de cercetători români şi din comunităţile de români din 19 ţări, cum ar fi SUA, Franţa, Italia, Spania şi Germania. (17-19)... 2008: S-a încheiat cea de-a 13-a ediţie a Jocurilor Paralimpice. (Beijing, 6-17)... 2008: Franţa - Sotheby's organizează o expoziţie dedicată împlinirii a 100 de ani de când Serghei Diaghilev, celebrul coregraf şi impresar rus stabilit în Franţa, a creat la Paris, 'Baletul rus'. Cronopedia (munteanioan – Primul blog) Pagina 4 din 6
munteanioan
17 septembrie Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... Printre cele 150 de exponate s-au aflat lucrări de Henry Matisse, Pablo Picasso, Alexandr Benois şi Mihail Larionov. (Galeria Charpentier, Paris, 17-23)...
Mondene: 1967: Jim Morrison şi trupa The Doors sfidează cenzorii CBS la emisiunea The Ed Sullivan Show... 1969: Toată presă de pe ţărmul Atlanticului a publicat ştirea conform căreia Paul McCartney a murit, iar locul său a fost luat de către o dublură, pentru a salva aparenţele în faţa presei. De fapt, Paul şi iubita lui, Jane Asher, erau în vacanţă în Kenya... 1983: Vanessa Williams a fost prima femeie de culoare încoronată Miss America... 1991: Peste 4 milioane de albume ale trupei Guns N'Roses, "Use Your Illusion I" şi "Use Your Illusion II" au fost puse în vânzare în acelaşi timp... 1996: O bombă a fost descoperită într-un oficiu poştal din Londra, într-un colet adresat cântăreţei Bjork. Poliţia din Miami a alertat oficiul poştal, după ce a descoperit trupul lui Ricardo Lopez, care se filmase în timp ce realiză bomba... 2003: Compania Moore and Bode Cigars l-a dat în judecată pe P Diddy, după ce un filmuleţ în care erau explicate metode secrete de producţie au apărut în ultimul videoclip al artistului. Compania susţinea că un cameraman necunoscut a filmat "metodă unică de a face ţigări", pe care a folosit-o mai târziu pentru clipul "Shake Ta Tailfeather". 2004: Poliţia israeliana a arestat doi dintre bodyguarzii Madonnei, după ce au lovit fotografii care o aşteptau pe cântăreaţă în fata hotelului în care era cazată. Sărbători: Aniversarea masacrului din 1982, din taberele de refugiaţi palestinieni de la Sabra şi Chatila din Beirut, zi stabilită de Liga Arabă; Citizenship Day în United States of America Heroes' Day în Angola National Stepfamily Day în United States of America Ziua cetăţeniei în SUA; Ziua eroului naţional şi făuritorului naţiunii - se sărbătoreşte în memoria lui Agostinho Neto (n. 17.09.1922; m. 10.09.1979), fost preşedinte al republicii Ziua oraşului Moscova, atestat documentar în anul 1147 (se serbează anual, din 1987, în a treia duminică a lunii septembrie)
Sărbătoare creştină În timpul împăratului Adrian, împărat al romanilor, trăia la Roma o femeie cu numele Sofia. Această a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice. Pe cea dintîi a numito Pistis (credinţă), pe a doua Elpis (nădejde), iar pe a treia Agapis (dragoste). La scurt timp însă a rămas văduvă. Zilele le petrecea în rugăciune, învăţîndu-şi copilele despre Dumnezeu. O dată cu înaintarea în vîrstă, fiicele Sofiei au învăţat cărţile prorocilor şi ale apostolilor. Eparhul Antioh auzise despre această familie şi dorea să le cunoască. Acestea i-au mărturisit că sînt creştine. Antioh le-a pîrît împăratului Adrian. Imediat au fost ucise. Cronopedia (munteanioan – Primul blog) Pagina 5 din 6
munteanioan
17 septembrie Ephemeridis – jurnal-evenimente peste timpuri... Credinţe populare, tradiţii, semne Un sistem ingenios de apărare împotriva invadatorilor veniţi călare pe cai la jaf a fost prisaca (în Maramureş, prin prisacă se înţelege defrişarea pădurii pentru obţinerea terenurilor cu fîneţe şi păşune) împrejmuită cu copaci între care se aşezau crengi şi mărăcini. Din vîrful brazilor se lucrau suliţe ce se ascundeau apoi în gardul prisăcii cu vîrful în exterior, în direcţia de atac, şi cu baza în pămînt. O astfel de prisacă cu rol de apărare a fost amenajată în satul Ieud, judeţul Maramureş, pe cununa din Vîrful Cîrligăturii. Alături de copacii din pădure, şi alte elemente ale codrului natural erau folosite de comunităţile săteşti în luptele lor de apărare: "Aici, în Bistriţa Bărgăului, au fost păduri şi mlaştini. Cînd au venit tătarii pe la Tihuţa, i-au atras în mlaştină şi i-au învins. De atunci se zice Tătarca şi Pietrele Tătarcei". (Profesor Ion Ghinoiu) Semne si tradiţii Curcubeul apare seara - va fi vreme frumoasă, dimineaţa - ploioasă.
Onomastica Afanasie, Moise, Tudor, Iulian.
Maximele zilei "Durerea urmează totdeauna după plăcere." (Moschus) "Omul este infinit mai complicat decât propria-i gândire". (Paul Valery) "Să nu crezi că eşti lipsit de entuziasm şi nu munceşti pentru că ai descoperit că viaţa nu are nici un înţeles! Mai curând ai ajuns la convingerea că viaţa-i fără rost fiindcă eşti slab şi fără de avânt! (Lucian Blaga) "Se pare că lumea este astfel întocmita ca să nu poţi găsi fericirea în ea, iar natura omului s-o caute veşnic. Acesta-i fondul tragic al existenţei". (Lucian Blaga) "Viitorul este particula cea mai sensibilă a clipei de faţă". (Paul Valery)
Cronopedia (munteanioan – Primul blog) Pagina 6 din 6