Evanghelia Identitatii

Botezul cu Duhul Sfânt Evanghelia identitãþii1

În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfântului Duh. Amin. Binecuvântaþi ºi dreptmãritori creºtini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos, aina întrupãrii Mântuitorului, Fiul lui Dumnezeu, se încheie cu Sãrbãtoarea Tãierii Împrejur ºi a dezvãluirii numelui Sãu: Iisus. Apoi se deschide cãtre Botez. Iar Evanghelia din aceastã duminicã pregãteºte Taina Botezului; aºa cum toate praznicele împãrãteºti (ºi Crãciunul, ºi Învierea, ºi Înãlþarea Sfintei Cruci) au duminici înainte de prãznuire ºi dupã prãznuire; sau ceea ce se naºte ºi ce urmeazã din prãznuire. Poate se întreabã creºtinul de ce marile sãrbãtori au înainte-prãznuire sau ajun, cum se mai spune. Ajunul pregãteºte evenimentul divin. Aºa cum grãiam atunci, vestind Naºterea, întreg Vechiul Testament este o pregãtire ºi o tindere cãtre acest eveniment unic al istoriei: coborârea lui Dumnezeu în lume. Iar întreg Noul Testament este creºtere din acest eveniment dumnezeiesc. Aºa ºi pentru Botez, Evanghelia de astãzi e o pregãtire, precum citim dupã Sfântul evanghelist Marcu:

T

Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris în proorocie la Maleahi ºi Isaia: “Iatã, Eu trimit îngerul Meu înaintea feþei Tale, care va pregãti calea Ta. Glasul celui ce strigã în pustie: Gãtiþi calea Domnului, drepte faceþi cãrãrile Lui!”. Ioan boteza în pustie propovãduind botezul pocãinþei întru iertarea pãcatelor. ªi ieºeau la el tot þinutul Iudeii, toþi cei din Ierusalim ºi se botezau de cãtre el în râul Iordanului, mãrturisindu-ºi 14 ianuarie 1998. Duminica dinaintea Botezului Domnului.

2

pãcatele. ªi Ioan era îmbrãcat în hainã de pãr de cãmilã, avea cingãtoare de piele împrejurul mijlocului ºi mânca lãcuste ºi miere sãlbaticã. ªi propovãduia zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine… În alt loc spune: Cel ce era mai înainte de mine pentru cã mai înainte de mine a fost. ªi un cuvânt care se va dezlega cu tainã: Cãruia – adicã Mântuitorului – nu sunt vrednic, plecându-mã, sã-I dezleg cureaua încãlþãmintelor. ªi adaugã Ioan, încheind: Eu vam botezat pe voi cu apã, El însã vã va boteza cu Duh Sfânt (Marcu 1,1-8). Îndeosebi asupra acestui cuvânt se cuvine sã stãruim în finalul gândului ºi al cuvântului nostru: El vã va boteza cu Duh Sfânt. Iubiþilor, ca unora ce iubiþi înþelesul Evangheliei, al cuvântului dumnezeiesc, primeascã dragostea dumneavoastrã – cu rugãciune însoþitã ºi de la dumneavoastrã ºi de la noi – ca Duhul Sfânt sã lumineze gândul ºi cuvântul nostru. Când grãiam despre cele douã cãrþi ale neamului – sau genealogii – am învãþat noi atunci cã sfinþii evangheliºti Matei ºi Luca ne înfãþiºeazã Cartea neamului dupã trup, adicã genealogia înaintaºilor Mântuitorului dupã trup. Vã aduceþi aminte cum, la Matei, se începe de la Avraam ºi urcã pânã la Mântuitorul Hristos; pentru cã se adreseazã evreilor, iar evreii îl au pe Avraam ca pãrinte al lor. Sfântul Luca merge pânã la Adam; Evanghelia sa se adreseazã întregului neam omenesc. În schimb, celelalte douã Evanghelii – Marcu ºi Ioan – ne înfãþiºeazã cealaltã genealogie, cealaltã carte a neamului, ºi anume cea dumnezeiascã, cea divinã. Sfântul Marcu observã: Evanghelia lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu – deodatã. Iar Sfântul Ioan spune: La început era Cuvântul. Cuvântul era la Dumnezeu ºi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era dintru început la Dumnezeu. Deci fiecare ne descoperã, dupã rânduiala Duhului Sfânt, cele douã daruri: dumnezeiesc ºi omenesc totodatã, în Iisus Hristos. ªi ne mai aratã evanghelistul cum Mântuitorul a fost vestit prin prooroci, încât – aºa cum tâlcuiam – toatã lumea veche a tins cãtre Hristos. Toatã lumea, nu numai neamul evreiesc. Nu este evocat bunãoarã Valaam proorocul care era de alt neam decât cel evreiesc?! El este cel care a rostit, privind în lumina Duhului Sfânt: O stea rãsare din Iacov (Numerii 24,17). El, pe care regele lui îl punea sã-i blesteme pe israeliþi, care înaintau. Or el n-a putut sã-i blesteme cãci Duhul Sfânt l-a luminat. Deci toatã lumea veche a tins cãtre Hristos. Cãtre El, în care este rãdãcina creaþiei ºi a umanitãþii întregi.

3

De altminteri, încã la prooroci gãsim aceastã mãrturie – în Cartea lui Maleahi Proorocul: “Iatã, eu trimit pe îngerul Meu înaintea feþei Tale, care va pregãti calea Ta” (Maleahi 3,1); ºi la Isaia: “Glasul celui ce strigã în pustie: Pregãtiþi calea Domnului, drepte faceþi cãrãrile Lui” (Isaia 40,3). Iar când l-au întrebat pe Botezãtorul: “Cine eºti tu? Eºti tu Proorocul? Eºti tu Mesia?”, el a rãspuns: “Eu sunt glasul celui ce strigã în pustie: Drepte faceþi cãrãrile Domnului!”. Dupã tâlcul acesta adânc ºi dupã celelalte – pe care împreunã le-am învãþat de la dumnezeieºtii Pãrinþi – încheie Sfântul Ioan: “Eu v-am botezat pe voi cu apã. El însã – Iisus Hristos – vã va boteza cu Duh Sfânt”. Iubiþilor! Greu ºi adânc cuvânt! Anume cã Hristos boteazã cu Duhul Sfânt. În altã parte spune cã boteazã cu Duhul Sfânt ºi cu foc. Botezul, iubiþilor, este naºterea din nou, naºterea duhovniceascã. Vã rog sã reþineþi taina aceasta. Noi toþi suntem învãþaþi sã cinstim foarte mult naºterea trupeascã, naºterea biologicã – ea are valoarea ei, noi nu o tãgãduim. Am fost aduºi pe lume ºi venim din pãrinþi creºtini, dar taina cea mai mare a omului este Taina Botezului, a naºterii din nou. De multe ori îmi zic: acestã naºtere ar trebui sã o prãznuim noi, a Botezului. La sfinþi ºtiþi ce se prãznuieºte: naºterea sãvârºirii lor, nu naºterea trupeascã. Naºterea sãvârºirii lor – dies natalis – adicã ziua de naºtere pe tãrâmul veºniciei; în aceastã trecere pascalã dincolo. Botezul este naºterea noastrã. Cum a grãit Mântuitorul cu Nicodim, când Nicodim I-a zis: ªtim cã de la Dumnezeu eºti trimis. Dacã n-ai fi trimis de Dumnezeu, n-ai putea sã sãvârºeºti lucrurile pe care le faci. Aºa I-a zis Nicodim, noaptea, lui Iisus (se ferea, se ascundea, pentru cã ºi atunci erau vremuri de prigoanã, cum au fost mereu în istorie). Atunci Iisus i-a rãspuns: Adevãr zic þie: De nu se va naºte cineva de sus, nu va intra în împãrãþia cerurilor. Deci naºterea de sus. Cât aº vrea sã întipãrim acest adevãr mântuitor în conºtiinþa noastrã! Naºterea de sus – adicã de la Dumnezeu. El este începutul creaþiei întregi, ºi al fiecãrui om. El este ºi începutul lui Adam: când Adam a primit suflare de viaþã, s-a întipãrit chipul lui Dumnezeu, de sus, din Fiul lui Dumnezeu. De aceea zic dumnezeieºtii Pãrinþi, îndeosebi Teodor Studitul, cã Pãrintele Ceresc este primul pictor, pentru cã a zugrãvit pe faþa lui Adam chipul Fiului Sãu. Ce frumuseþe de gândire ºi ce adevãr, totodatã! Dar iatã ºi cuvântul unui bãrbat apostolic, anume Barnaba, cel care a plecat împreunã cu Sfântul Pavel în misiune. Ne-a rãmas de la el o epistolã în care întâlnim un cuvânt de o adâncime de negrãit: Dacã Domnul a îndurat patimile pentru sufletul nostru, El care este Domnul întregii lumi, cãruia Dumnezeu I-a zis la întemeierea lumii: Sã facem om dupã chipul ºi asemãnarea Noastrã… 3

4

Aºadar, chipul Fiului lui Dumnezeu din veci e întipãrit în orice om de pe faþa pãmântului, de orice mãrturie religioasã ar fi – mai curatã sau mai puþin curatã, mai dreaptã sau mai puþin dreaptã. ªi acum El, dupã cuvântul Sfântului Marcu, boteazã cu Duhul Sfânt. Deci din El ºi în El. ªi în cea dintâi zidire a omului ºi în cea de-a doua, din El ne naºtem. Dupã chipul Lui, dupã El. Dar ce înseamnã, atunci, botezul cu Duhul Sfânt? Acestei taine primeascã dragostea dumneavoastrã încã puþine cuvinte sã-i dãruim; botezului cu Duhul Sfânt, pe care Hristos îl sãvârºeºte – legãtura adâncã, deci, între Hristos, care este Chipul, ºi Duhul Sfânt care lumineazã, care reveleazã Chipul. Totul petrecându-se într-o unitate negrãitã, cãci aºa cum în Taina Preasfintei Treimi, Tatãl, Fiul ºi Duhul Sfânt una sunt, ºi în zidire, în fãurirea, în crearea lumii tot împreunã trebuie sã-I vedem, totdeauna. ªi, iubiþilor, dacã Sfântul evanghelist spune: El boteazã cu Duhul Sfânt, Sfântul apostol Pavel mãrturiseºte cã Tatãl a trimis în inimile noastre Duhul Fiului Sãu, prin care noi zicem Ava, adicã Pãrinte. Mare tainã. Sã fim atenþi când ne rugãm. De aceea Biserica începe cu Împãrate Ceresc… Duhul Sfânt ne lumineazã ca sã recunoaºtem în noi pe Fiul drept chipul nostru, icoana noastrã. Tot Sfântul Pavel ne învaþã: Nimeni nu poate spune “Domn este Iisus Hristos”, decât în Duhul Sfânt. El, Duhul, lumineazã în noi chipul lui Hristos. El este aceastã putere, aceastã luminã. Dar, observaþi, nu e o simplã putere, nu e o putere oarecare. El e personal, e a treia Persoanã a Sfintei Treimi. Dar aºa lucreazã El: luminându-ne, încãlzindu-ne, însufleþindu-ne, dând viaþã. De ce?! Tot Sfântul Pavel spune cã: S-a fãcut Adam cel dintâi cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmã s-a fãcut cu duh de viaþã dãtãtor (I Corinteni 15, 45.) Cu duh de viaþã dãtãtor – deci botezându-ne. Domnul care ne boteazã cu Duhul Sfânt. De aceea, cum ne învaþã dumnezeieºtii Pãrinþi, Tatãl lucreazã în toate prin Fiul, în Duhul Sfânt; ºi, totodatã, Duhul Sfânt, de la Tatãl, Mântuitorul Îl trimite. Hristos – Mântuitorul iar Duhul Sfânt – Mângâietorul nostru. Tot sfinþii Pãrinþi – Sfântul Vasile ºi ceilalþi Pãrinþi – spun cã Duhul Sfânt lucreazã în noi – o vorbã greceascã:   (dia tou iu) – adicã prin Fiul. Fiul, care S-a întrupat de la Duhul Sfânt ºi din Fecioarã, ne boteazã cu Duhul Sfânt, întocmai dupã modelul naºterii Sale. Naºterea noastrã din nou aºa se petrece. De aceea cristelniþa – cu apa Botezului – este socotitã de mulþi Sânul Maicii Domnului; ºi pruncul – sau omul matur – când este introdus în apa Botezului, coboarã ca într-un mormânt, îngropând pãcatul, ºi iese de acolo înviind, dar ºi nãscându-se ca din Sânul Maicii Domnului. Aidoma se petrece ºi botezul nostru, naºterea noastrã din nou, aidoma întrupãrii ºi naºterii Fiului lui Dumnezeu.

5

De aceea botezul nostru aºa începe: preotul suflã de trei ori asupra celui ce se boteazã ºi rosteºte cuvintele Psalmistului: Mâinile Tale m-au fãcut ºi m-au zidit – de trei ori – dupã Sfânta Treime. ªi care sunt Mâinile Tale, adicã Mâinile Tatãlui?! Sfântul Irineu spune cã Mâinile Tatãlui sunt Fiul ºi Duhul Sfânt. Deci, vedeþi, naºterea noastrã din nou e întocmai ca întruparea ºi naºterea Fiului lui Dumnezeu. ªi zice preotul, când sfinþeºte apa: ªi fã apa aceasta izvor de viaþã, izvor de sãnãtate, izvor de putere ºi izvor al înfierii noastre. Iubiþilor, numai asupra acestui cuvânt aº dori sã mai stãrui puþin: A trimis în inimile noastre Duhul Fiului Sãu. Adicã ne dã ºi nouã, aici, calitatea de fii; pentru cã Duhul Sfânt e Persoanã deosebitã a Sfintei Treimi, dar a venit în lume prin întruparea Fiului lui Dumnezeu. Ne dã aºadar ºi nouã conºtiinþa de fii în Fiul. Nu o datã, sesizând o vagã asemãnare, o vagã înrudire, obiºnuim sã zicem cuiva: parcã ai ceva din aerul cutãruia. Cu atât mai mult când zice Duhul Fiului, nãdãjduim sã se simtã, sã reverbereze în creºtin ceva din Duhul Fiului lui Dumnezeu, din Hristos. Aceasta e înrãdãcinarea noastrã cea mai adâncã; aceasta e identitatea noastrã. Aº îndrãzni sã spun: aceasta este Evanghelia identitãþii noastre: a fi botezaþi de Fiul. Primeºti, deci, Duhul Fiului, ai ceva din Fiul. Atunci, sã se vadã în tine, în gândirea ta, în vorbirea ta, în miºcarea ta, în îmbrãcãmintea ta, în þinuta ta, în viaþa ta, sã se vadã darul Duhului Sfânt. Sã se simtã în tine Duhul Fiului lui Dumnezeu! Prin urmare, ce înseamnã Duhul Fiului lui Dumnezeu? Spune proorocul Isaia în acest text profetic: Va odihni peste El, peste Mlãdiþã – se referã la întruparea Mântuitorului – duhul înþelepciunii, duhul înþelegerii, duhului sfatului, duhul tãriei, duhul bunei-credinþe, duhul cunoºtinþei, duhul temerii de Dumnezeu (Isaia 11, 1-3.). Sã te lupþi sã simþi ceva din El. Duhul înþelepciunii… Cine e înþelepciunea lui Dumnezeu? – Fiul. Pentru cã zice Înþeleptul: Înþelepciunea ºi-a zidit ei-ºi casã. Înþelepciunea e Dumnezeu-Cuvântul iar casa Înþelepciunii lui Dumnezeu e Maica Domnului. De aceea, sã simþi în tine duhul înþelepciunii lui Iisus Hristos, duhul înþelegerii Lui. Sã înþelegi Scripturile în Duhul Sfânt, pentru cã El te lumineazã. Duhul tãriei, duhul puterii: sã nu te mai temi de nimic dacã eºti întru Hristos: În lume necazuri veþi avea, dar – zic vouã – îndrãzniþi! Eu am biruit lumea. Duhul bunei-credinþe, al credinþei ortodoxe. Duhul cunoºtinþei: cunoºtinþa ta, ºtiinþa ta, sã fie ºtiinþã dumnezeiascã. ªi, dumnezeiascã fiind, cum ar putea fi altfel decât ziditoare ºi binefãcãtoare ? ªi duhul temerii de Dumnezeu. Al temerii de a-L supãra pe Dumnezeu, ca sã nu pierzi iubirea Lui. Spune Sfântul Antonie cel Mare: Da, începutul înþelepciunii este frica de Dumnezeu. Dar eu nu

6

mã mai tem. Pentru cã Îl iubesc. Pentru cã dragostea izgoneºte, alungã frica; nu mai e temere. De aceea în Noul Testament ºi Arhanghelul ºi Mântuitorul încep cu Nu te teme sau Pace vouã. – Nu cu frica, aºa cum era la Sinai, când s-a dat Legea. Toate aceste daruri ale Duhului Sfânt sunt în Hristos; ºi din Hristos în noi. Prin ele simþim înrudirea noastrã atât de adâncã cu Hristos. Cu adevãrat simþim cã El este Fratele. El e ºi Mântuitorul ºi Fratele nostru. Suntem în acelaºi duh cu El. De aceea Îi ºi purtãm numele – creºtin. Numele acestei conºtiinþe cã El e Fratele nostru ºi Mântuitorul nostru. Cã Tatãl I-a zis: mergi ºi mântuieºte-Þi fraþii! Adunã-i din nou! Dar în Duhul Sfânt. Deci observaþi legãtura? Duhul Sfânt ne dã conºtiinþa de fii în Fiul, conºtiinþa cã El este Fiul din veci ºi Fratele nostru din veci ºi ne împãrtãºeºte aceste daruri ale Lui, pe care le-am pomenit. Pentru cã ne dã ºi roadele Lui. Iar roadele Duhului – zice Sfântul Pavel – sunt dragostea, bucuria, pacea, îndelunga rãbdare, dreptatea, credincioºia, bunãtatea, blândeþea, înfrânarea poftelor ºi credinþa, ºi nãdejdea, ºi smerenia. ªi când simþi cã rodesc în tine, simþi, ºtii precis care e obârºia ta, ce ai de fãcut în lume, drumul tãu, sensul ultim al existenþei. Pentru care spune un psihiatru de astãzi cã vidul spiritual e cea mai mare durere a omului. Golul lãuntric. Or, în Hristos nu mai este acest gol, cãci Duhul Sfânt lumineazã, te umple, te face pe tine templu al Dumnezeirii, casã a Dumnezeirii. Asta înseamnã a fi botezat cu Duhul Sfânt. Cum zice atât de frumos Sfântul Chiril al Ierusalimului: S-a pogorât Duhul Sfânt sã îmbrace pe apostoli cu putere ºi sã-i boteze. Cãci Domnul spune: Voi vã veþi boteza cu Duhul Sfânt ºi cu foc, nu mult dupã aceste zile. ªi acum nu mai este vorba de un har parþial ci de întreaga putere a Duhului Sfânt. Dupã cum cel care este cufundat în apã ºi este botezat, e înconjurat de apã din toate pãrþile, tot astfel ºi ei – apostolii, ºi toþi cei care se boteazã – sunt înconjuraþi în întregime de Duhul. Apa udã pe cel botezat numai pe dinafarã. Duhul însã, boteazã pe cele mai dinlãuntru ale sufletului, fãrã sã lase nimic nebotezat. Pentru ce te minunezi, omule? Sã-þi dau un exemplu material, mic ºi neînsemnat dar destul de bun pentru cei mai puþin dotaþi: Dacã focul pãtrunde prin grosimea fierului ºi-l preface în întregime în foc! Dacã ceea ce este rece – fierul rece – ajunge fierbinte… (Poþi tu sã rãmâi rece atunci când te botezi sau când ai cãinþã?!) Dacã ceea ce este negru ajunge strãlucitor! (Fierul acela ajunge strãlucitor, nu?!) Dacã focul, care este ceva material, intrã înlãuntrul materiei – fierului – ºi o aduce în starea aceasta fãrã nici o piedicã, ºi strãluceºte, pentru ce te miri dacã Duhul Sfânt intrã în pãrþile cele mai dinlãuntru ale sufletului? ªi atunci înþelegem: aºa strãluceau sfinþii. Aceasta e puterea Duhului Sfânt. Chipul lui Hristos, pecetea Lui, s-a întipãrit în tine – de

7

la început în Adam ºi în moºtenirea lui, ºi în fiecare din noi prin Botez – iar Duhul Sfânt îi dã viaþã. Cum dã mama viaþã pruncului. ªi strãluceºte atunci în omul sfânt lumina lui Hristos, chipul lui Hristos, bunãtatea Lui, dragostea, puterea Lui, netemerea Lui de nimic din lumea aceasta – toate strãlucesc. Atunci înþelegem încã o tainã: cum prin unitatea Tatãlui prin Fiul în Duhul Sfânt e în noi Treimea întreagã; cum Fiul ºi Duhul Sfânt sunt Mâinile Tatãlui, care ne zidesc; cum în noi, iubiþilor, e – adânc – ºi chipul Fiului ºi Duhul care îl face sã strãluceascã. De aceea se ruga Psalmistul: Duhul Tãu cel Sfânt nu-L lua de la mine, Doamne! Nu ne lua Duhul Sfânt pentru cã Duhul Sfânt simþim cã se uneºte cu duhul nostru. Observaþi ºi acest amãnunt: când este vorba de Tatãl, Mântuitorul spune: Duh este Dumnezeu – deci Îl numeºte pe Dumnezeu-Tatãl, Duh. Proorocul Iezechil, ºi el spune, de asemenea: Duhul Fiului lui Dumnezeu; deci ºi pe Fiul Îl numeºte Duh. Iar despre Sfântul Duh spune Scriptura: Cãci dacã voi, oameni fiind ºtiþi sã daþi daruri bune copiilor voºtri! Dar Tatãl vostru va da Duhul Sfânt tuturor celor ce Îl cer de la Dânsul. Deci Duh este numit ºi Tatãl ºi Fiul ºi Sfântul Duh. Iar în om, ceea ce are mai reprezentativ, esenþial, tot duh se numeºte. Acelaºi nume, iubiþilor. Acelaºi nume cu Dumnezeirea. Aceasta ne defineºte. Aceasta este identitatea noastrã: de a fi fiinþã duhovniceascã. Din unirea aceastã negrãitã, cu Duhul Sfânt. ªi atunci se dezleagã acea mare tainã, asupra cãreia mulþi stãruie ºi nu o tâlcuiesc aºa cum se cuvine pentru cã nu apeleazã la sursã, la Sfinþii Pãrinþi – la Duhul Sfânt; ºi anume, când a zis Mântuitorul: Orice hulã, orice pãcat împotriva Fiului Omului se va ierta. Dar pãcatul împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta în veac. Rãmâi cutremurat. Ce înseamnã acest pãcat împotriva Duhului Sfânt? Aflãm din Scripturã; era ºi un rãspuns la adresa fariseilor, care susþineau cã Mântuitorul cu duhul lui Beelzebul – adicã cu duhul diavolului – scoate pe diavoli. Doamne! În Hristos era Duhul Sfânt; cu Duhul Sfânt scotea El duhurile demonice. Pentru cã ºi demonii au nume tot de duh – duhul cel rãu – ca sã înºele. ªi atunci, cu Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt izgoneºte demonul. Pãcatul împotriva Duhului Sfânt acesta este: pãcatul împotriva propriei tale identitãþi, existenþe. Pentru cã tu eºti duh – suflet viu purtãtor de Duh; pentru care dumnezeieºtii Pãrinþi – Petru Damaschin ºi, mai ales, Calist Patriarhul – spun cã Dumnezeu, prin suflarea de viaþã în Adam, ºi în ziua Învierii, când Mântuitorul iarãºi a suflat asupra apostolilor, a dat harul Duhului Sfânt, care este suflet al sufletului nostru. Deci Duhul Sfânt ne-a împãrtãºit harul ºi harul e suflet al sufletului nostru, e fiinþa noastrã, e identitatea noastrã. Prin urmare, pãcatul împotriva Duhului Sfânt e pãcat

8

împotriva mea. A mã lepãda de Duhul Sfânt înseamnã a mã lepãda de identitatea mea. Cãci Hristos – care a întipãrit chipul Lui în mine, botezându-mã cu Duhul Sfânt – mã iartã; mã iartã pentru cã nu poate sã nu ierte Fiul lui Dumnezeu. Dar dacã eu nu mã iert, dacã eu continuu sã pãcãtuiesc… Orice pãcat este o greºealã, o maculare a identitãþii, a definiþiei mele de a fi creat dupã chipul lui Dumnezeu, în Duhul Sfânt. Cum au zis unii înþelepþi: rãul pe care mi-l faci tu mie, þi-l iert eu, cã depinde de mine; dar rãul pe care þi-l faci þie cine þi-l poate ierta, dacã tu nu vrei?! De aceea Pãrinþii au mai tâlcuit: Pãcatul împotriva Duhului Sfânt este pãcatul nepocãit. Mai ales acesta e pãcatul împotriva Duhului Sfânt: tãgãduirea lui Dumnezeu, deci necredinþa, deznãdejdea; ºi ura, neiubirea, indiferenþa faþã de semenul nostru. Dimpotrivã, credinþa este dar al Duhului Sfânt. Prin credinþã suntem mântuiþi, prin har, cãci aceasta nu este de la voi ci de la Dumnezeu. O, Doamne, Iisuse Hristoase! Fã-ne vrednici sã înþelegem aceastã tainã a naºterii noastre din nou, a botezului nostru, prin care chipul Tãu dumnezeiesc e întãrit ºi pecetluit de Duhul Sfânt, aºa cum ne rugãm la Taina Sfântului Botez: ºi-l umple pe el de puterea Duhului Sfânt, spre unirea cu Hristos, ca sã nu mai fie fiu al trupului ci fiu al împãrãþiei Tale! Amin.