DRAGOSTEA sentiment sau obligaţie? “ Ce este dragostea ? “. O întrebare aparent simplă, dar mai complicată când trebuie să dăm răspunsul. Unii, când aud aceasta întrebare se gândesc la un iubit(ă), la un membru de familie sau poate la un prieten special în care poţi avea încredere. Probabil că dacă vom întreba o sută de persoane ce este dragostea, vom primi o sută de răspunsuri diferite. Unii ar spune că este un caracter , alţii că ar fi o atitudine, alţii că ar fi poate un produs al voinţei sau al educaţiei. Acest răspuns depinde şi de vârsta persoanelor interogate, cât şi de experienţa şi drumul acestora prin viaţă. Subiectul dragostei a fost îndelung tratat mai ales de poeţii noştri. Pentru mine dragostea este acel sentiment care te cuprinde din toate laturile si din toate partile.Este pufoasa, dar uneori zgarie, lasand rani adanci inimi. Este un sentiment in care parca plutesti visand si astepti clipa in care o/il vei revedea. Dicţionarul ne dă o definiţie care ne prezintă dragostea ca fiind un sentiment de afecţiune pentru cineva sau ceva. Însă, prezentată mai formal, dragostea este un sentiment care vine din inimă, un sentiment care nu se transmite genetic şi care se prezintă ca un mănunchi de afecţiuni, diferenţiată faţă de tipul de persoană la care se raportează. În ziua de astăzi, în care credinţele şi tradiţiile strămoşeşti sunt uitate de mult, poate că o definiţie a dragostei o putem găsi numai în cartea pe care mulţi o citesc, însă puţini o înţeleg: Biblia. În mare, “deviza” cel mai des prezentată în această carte a cărţilor este iubirea între semeni şi Însăşi Dumnezeu este prezentat cu ajutorul dragostei. Dragostea este un cadou pe care Dumnezeu ni l-a dat odată cu creerea lui Adam. Acest lucru poate fi o explicaţie a faptului că acest sentiment îl avem de când ne naştem şi nimeni nu se poate lăuda că a inventat dragostea. Dragostea este veşnică, care nu se schimbă odată cu vremurile, faţă de alte lucruri care au un decurs firesc, un început şi un sfârşit. Dragostea şi caracteristicile sale au fost subiectele studiilor a numeroşi psihologi. Aceştia au observat difereţe care nu lasă să se confunde fenomenul de îndrăgostire şi sentimentul de dragoste. Fenomenul de îndrăgostire este o stare afectivă primară care este selectivă şi condiţionată de diferiţi factori. Multă lume din zilele noastre, mai ales tinerii, tânjesc dupa un partener de viaţă bogat, frumos şi deştept. Într-o eră în care banii condiţionează multe reuşite, astfel, condiţia materială a unui om a trecut
1
pentru cele mai multe persoane pe primul loc, după inteligenţă şi aspect fizic, astfel o mulţime de oameni se căsatoresc pe interese şi de aici rezultă eşecurile în căsnicii şi nefericirea şi apoi partea inevitabilă, divorţul. Multe persoane care nu au bani, si o situaţie materială mai şubredă, cred că banii aduc fericirea, insă acest lucru poate fi infirmat de cei care se căsătoresc pentru bani şi care nu sunt fericiţi deloc şi ar da toată averea lor pe o viaţă mai împlinită din punct de vedere sentimental. Toată lumea, când se îndrăgosteşte este în al noulea cer şi crede că i-a pus Dumnezeu mâna în cap, însă cei care se îndrăgostesc nu mai gândesc la fel de limpede şi de obiectiv ca şi atunci când nu ar fi îndrăgostiţi. Când te îndrăgosteşti, vezi numai părţile bune pe care le are persoana iubită, fără defectele pe care le are dar acestea se observă în timp, când vine o perioadă în care cel mai important lucru este să nu te desparţi de partener, aici îşi spune cuvântul sentimentul de dragoste care se dovedeşte dacă este destul de puternic ca să menţină cele două persoane împreună. Dacă ar fi să tragem o concluzie, nu avem de spus decât că dragostea este cel mai frumos lucru cu care am putea fi înzestraţi şi dragostea adevărată, nu răneşte pe nimeni şi face viaţa mai uşoară şi mai frumoasă. Aşadar, dacă am fi nişte oameni iubitori, am trece prin viaţă cu inima şi cu sufletul împăcat, fără să avem remuşcări şi cred că am trece şi peste posibilele probleme de ordin material şi cum este motto-ul unei emisiuni de televiziune, dacă am face totul din dragoste, lucrurile din viaţa noastră şi viaţa noastră, implicit ar fi mai bună şi am avea mult mai multe lucruri de câştigat. Maxime si cugetari: Dragostea este cea mai profunda expresie a personalitatii. Dragostea este ca un zâmbet, niciodata nu are valoare daca n-o daruiesti. Nu exista in viata decat o singura fericire: sa iubesti si sa fii iubit... As vrea sa fiu aerul care-ti atinge trupul pentru o clipa. As vrea sa fiu acel ceva neobservat, dar necesar. Iubeste putin cel ce poate spune prin cuvinte cat iubeste. Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta.
Jigovan Alexandru Clasa a IX-a A
2