Eseu Ta

Tudor Arghezi Tudor Arghezi va ramane mereu o enigma din punct de vedere artistic. Creatiile sale sunt in egala masura apreciate si ridicate la rang de capodopere asemeni celor lui Eminescu dar si blamate pentru ca au aspectul unor unelte create de un mestesugar. Opiniile vor ramane mereu impartite si ramane la atitudinea fiecaruia in a alege categoria pro sau contra in reliefarea valorii artistice a lui Arghezi. Cel mai mare omagiu adus de admiratorii lui Arghezi ar fi acela de a fi comparat cu Mihai Eminescu. N. D. Concea a fost primul care dupa lecturarea a doua trei poezii a proclamat: ”Iata cel mai mare poet de la Eminescu incoace”. Numarul 3 al revistei Integral din 1925 a fost consacrat in intregime poetului. El este prezentat ca fiind “o forta coordonatoare de haos” (B. Fundoianu), ”fierar al cuvantului “ (Ilarie Voronca), ”creator de curent” (F. Brunea) dar si geniu independent (Ion Calugaru). El a reusit sa evite dilema intre modernism si traditionalism fiind astfel o exceptie rara. ”Traditionalist este numai in masura in care accepta realitatea autohtona viabila, pe care sa altoiasca organic elemente noi moderne”. (Alexandru Bojin). Eugen Lovinescu realizeaza o sinteza destul de concreta a poeziei sale moderniste si traditionaliste. Volumul “Cuvinte potrivite” aparut in 1927 domina productina intregii epoci , pornita in plin samanatorism. Psihologia argheziana este considerata complexa deoarece in sufletul ei nu salasluiesc numai doua suflete ci se ciocnesc principiile contradictorii ale omului modern. O poezie definitorie pentru estetica scriitorului este “Testament”: ”Facui din zdrente, muguri si coronae./Veninul strans l-am preschimbat in miere, /Lasand intreaga dulcea lui putere. /Am luat ocara, si torcand usure /Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure /... Din bube, mucegaiuri si noroi /Iscat-am frumuseti si preturi noi.” Capacitatea de a transforma veninul in miere , pastrandui totusi dulcea putere si de a slefui bubele, mucegaiurile si noroiul in frumuseti inedite este remarcata pe tot parcursul operei poetului, el creaza noi valori literare.

Astfel, Tudor Arghezi a fost multa vreme recunoscut ca fiind unul din ctitorii simbolismului. Estetica sa este insa antisimbolista intrucat nu apeleaza la abstractizare pentru spiritualizarea materiei ci mai degraba pentru materializare. De la “Cuvinte potrivite” el evolueaza la “Flori de mucigai” acest volum fiind o reflectare adecvata a personalitatii scriitorului. Sunt prezentate in mod obiectiv scene ale vietii de puscarie remarcabile prin originalitatea cruda a expresiei: ”Strambati de la umeri, din sold si picior, /In blidul fierbinte, cu aburi galbui, /Isi duc parca sangele lor”(Cina). Viziunea asupra raiului si iadului,a diavolului si a lui Dumnezeu este apreciata de Pompiliu Constantinescu care o considera adanc etnica si de o sensibilitate “ortodoxa”. In lirica argheziana starea adamica a constiintei este prima treapta a vietii spiritual, ea transpune o imagine a omului din faza paradisiacal, in viata pamanteasca conceputa ca un fragment al varstei primordiale. Metafizica argheziana il infrunta, il contesta, il aproximeaza pe Dumnezeu ca apoi sa-l afirme si sa-l confirme in absolutul creativitatii neintrerupte, manifestata in viata, in moarte si inviere ca intr-un principiu cosmic. Viziunea “facerii“ argheziene nu e departe de basmele copilariei. Dumnezeu e un batran bonom ce-si organizeaza lumea, asa cum un bunic isi distreaza nepotii. El a creat universul ca sa scape de urat. George Calinescu se numara de asemenea prntre criticii lui Tudor Arghezi.El considera ca s-au spus multe lucruri superficial si juste despre poet :ca exprima conflictul dintre real si ireal, ca e baudelairean si eminescian, ca e creator de limba. Toate acestea s-ar putea spune despre oricare alt poet. Universul sau substantial, sensul de exploratie metafizica a viziunilor, intelectualitatea fara cadre rationale a acestei lirici acestea sunt chestiunile adevarate. In plus nu exista persoana care va citi fara infiorare solemnul “Testament”. Perspectiva cosmic este un element al poeziei argheziene iar instrumental este reprezentarea creatiunii sempiterne a germinatiei “Ce-ai cu mine, vantule” (Musca), ”Har”. Blestemele au o traditie in literatura romana pentru impresia adanca pe care o produc. La Arghezi tema e adanca in sine bizuita pe superstitia magica. Credinta ca Universul e construit pe un sistem ocult de principii: ”Ganganii si molii necunoscute /Sa-si fara-n tezaur cuibare”.

Al doilea aspect profund al poeziei lui Arghezi este sentimentul de oscilare materiala intre doua lumi cu densitati deosebite, cerul si pamantul ex. ”Vant de toamna”, ”Cantec de boala”, ”Heruvim bolnav”. Serban Cioculescu ii atribuie scriitorului vigoare, gingasie si umor dintrun sentiment profund de veneratie. Unirea acestor termini este unul din contrastele placute ale liricii argheziene. Poetul manifesta atat o sensibilitate pentru fapurile mici ale naturii cat si pentru copii carora le ofera “Cartea de jucarii. Nici umorul nu este ignorant, acesta fiind mai degraba sec, retinut, americanesc, cu tendinta groteasca ex. “Evolutii” care deplange civilizarea prin care oamenii au pierdut farmecul mitologiei si miraculosul crestinism primitiv: ”Sfantul Duh, inchis in colivie/ Facutu-s-a pui mic de pitpalac”. Astfel poetul este intr-o continua inoire deoarece abordeaza o diversitate de perspective asupra operei sale. Mihai Ralea il descrie ca fiind un revoltat care pleaca de la cuvantul incordat incarcat cu toata comprimarea care l-au apasat. Revolta vine dintr-o pacienta lung apasata intr-un sistem al prejudecatilor inerte comode conservatoare : “Un popor intreg recunoaste in Arghezi un ecou autentic al framantarilor noastre in clipa in care traim”. Domitian Cesereanu comenteaza contributia lui Arghezi la prelucrarea folclorului . Acesta are o modalitate artistic specifica care se deosebeste in multe privinte de prelucrarile folclorice cunoscute in literaturile secolului al XIX-lea. Poetul intrebuinteaza folclorul ca pe un dat insusit de la care retine aspect generale si caracteristice in ceea ce priveste continutul si forma. El surprinde modul de a gandi si simti a omului din popor. Un exemplu ar fi poeziile “drumu-I lung”, ”intr-un judet”, ”Insatele si vaile”, ”Da,e lung”, ”de la Jii, in drum” care formeaza un grup tematic inspirit din realitatile tragic ale ultimului razboi mondial fiind doine despre saracie, foamete si mizerie. Printre admiratori se mai numara Alexandru George care il considera un maestru al cuvintelor, Const. Ciopraga care ii valorifica perspectiva romaneasca, aerul national si Petru Mihai Gorcea care il descrie ca fiind un poet al contrariilor care s-a redescoperit odata cu limbajul. Oricat ar fi blamat sau laudat Arghezi ramane un artist care a reusit sa isi puna amprenta asupra liricii romanesti si nimeni nu ii poate contesta acest titlu. Indraznesc sa apelez la citatul lui Pompiliu Constantinescu pentru a reliefa o impresie finala despre acest astru : ”Violet si trivial, mohorat si suav, grav ca un clopot si fluid ca o reverie, el canta in aceeasi orchestra cu egala virtuozitate, desi alterneaza mai multe instrumente. Le schimba cu

treceri insensibile, cu maini repezi si pricepute, fara sa le incurce, urmarind toate unduirile melodiei interioare.