Eseu

Paul Celan, poetul cu destin tragic. S-a născut la Cernăuți în 1920, într-o familie de evrei vorbitori de limbă germană. Viața lui Celan a avut o traiectorie sinuasă, plină de tragedii. A trăit în Austria, România și în Franța. S-a sinucis la 50 de ani, la Paris. În viața lui Celan, după mama sa, au fost două femei importante: Gisele Lestrage – soția și Ingebord Bachmann – iubita. Paul Celan este considerat unul dintre cei mai mari poeți moderni. Poezia a fost munca sa de căpătâi, dar a fost și eseist. A tradus foarte mult în germană, română, portugheză, rusă, engleză și franceză, iar din germană în română a tradus povestirile lui Kafka. A scris în germană, limbă pe care o știa foarte bine de copil. Limba română o învăța-se de la prietenii de joacă. Cel mai celebru poem al său este „Fuga macabră” ceea ce comemorează lagărele morții. O evocare a primelor scrieri ale lui Celan, cele în română, o face de altminteri și Andrei Corbea, în Cuvântul-înainte al volumului, amintind de mai multe poeme emblematice ale autorului, printre care și „Fuga macabră”, a cărui primă variantă a apărut în românește, în revista Contemporanul din 1947. Un poet cu o atitudine specială față de limbaj (negare & acceptare), un poet care se reconstruiește cu fiecare poem, apare acum integral în literatura română (o reîntoarcere); volumele sunt completate de cicluri cu titlul „ din perioada volumelor…”, poeme care fac parte din același areal, deși nu au fost incluse de autor în volume. În lagărul de concentrare, evreii au fost supuși să cânte cântece vesele în timp ce își săpau groapă. Celan este un creator care încearcă să forțeze limitele și să devină universal. El are viziunea sa, care nemijlocit, o consideră negativă cu următoarea afirmație: „Lapte negru al zorilor îl bem către seară / îl bem la amiaz dimineața și noaptea îl bem / îl bem și îl bem...”. Traducând poemul este devine vulgarizat, deoarece poezia dată nu este pentru orice cititor, ci doar pentru acei care vor înțelege și vor intra în esența acestuia. Versurile lui sunt scrise din perspectiva unui imperativ. În opera sa, Celan accentuiază că „Moartea-i un meșter german”, repetându-se nu odată și nu de două ori, ci de mai multe ori, ceea ce demonstrează că îl are în vedere pe neamțul – demonic, deoarece jucându-se cu șarpii (șarpele fiind simbolul demonic), are ca perspectivă limbajul disperării. Aducând un detaliu mărun ca să se subânțeleagă că vine vorba de simbolul culturii germane lecturând-o pe „Margarete”din Faust, și eventual Sulamith din Cântarea Cântărilor, este una din cărțile Bibliei ebraice, aflată în secțiunea, Ketuvim. Mai este cunoscută și sub denumirea Cântarea lui Solomo. Interpretată literal, Cântarea Cântărilor este un poem erotic, despre dragostea între Solomon și Sulamita, fiind cântate iubirea fizică dintre cei doi, frumusețea creației divine și bucuria de a trăi, de unde și pomenirea iubitei lui Solomon Sulamith. Paul Celan, accentuiază cuvintele „poruncă le dă” apoi „poruncă ne dă” construind un argument repetitiv vrând să accentuieze încă o dată ceea ce s-a spuns, ceea ce nu mulți autori, în afară de Bacovia, folosesc repetiția. Paul Celan descrie uciderea a multor evrei în timpul celui de-al 2-lea război mondial. Un popor care era nevoit să-și apere singur pământul și în același timp să se confrunte cu nelegiure și să cânte în timp ce își săpau grapă fiind descrisă ca o veselie impusă. Forța poeziei sale vine din necesitatea de a exprima o mărturie într-o limbă care nu păstreaza niciodată suficiente cuvinte pentru a reproduce ce s-a întâmplat.

În raport cu poezia lui Paul Celan, Em. Galaicu – Păun, este un poet, prozator, eseist, traducător și editor român din Basarabia, editor-șef al editurii Cartier din Chișinău, vine cu un alt argument la fel de bun, cu „Fuga basarabeană”. În poemul său, Galaicu-Păun, a remarcat prin poeul său, nu numai forța poetică dar și implicații puternice de muzică. Poeziile sale îmbină armonios elementele biblice, deseori întâlnite în operele sale, cu problemele prin care trece Basarabia în decursul procesului redobândirii demnității sale naționale. În aceste două poeme, ale remarcabililor autori, Paul Celan și Em. Galaicu – Păun, se aseamănă mult tematica poeziilorși anume cea a tragediei umane, mai ales că Galaicu – Păun s-a inspirat de la Paul Celan, adăugând varianta sa, descriind tragedia evreilor și celălalt ai basarabenilor, dar tot odată fiecare din ei aduce adevărul său care este un adevăr nemijlocit imperaiv disperatului popor.