Eminescu Glossa

23. EMINESCU LIRICA FILOZOFICĂ GLOSSA —

• Glossă o poezie cu formă fixă. care rezumă codul etic eminescian • Strofa- temă un îndemn la stoicism • Marile adevăruri filosofice, care a1cătuiesc codul moral eminescian —

—

• Poezia Glossă. publicată de Titu Maiorescu în 1883, În ediţia princeps, Poezii este o capodoperă a liricii filosofice române. Aşa cum arată şi titlul. (glossă = rezumare) Eminescu îşi rezumă în ea codul etic (erkölcsi kódex). fixează atitudinea omului superior care trebuie să renunţe la amestecul în tumultul (nyüzsögés) steril al vieţii oamenilor comuni. Scrisă la sfârşitul vieţii sale, poezia este rodul experienţei tristei sale existenţe, şi al cugetărilor filozofice mature. Decepţiile sale de om, de gânditor şi de creator îl îndeamnă să-şi exprime părerea despre lume, viaţă, creaţie într-o poezie cu formă fixă, cu un ton sentenţios (kioktató), cuprinzând adevăruri verificate şi incontestabile (cáfolhatatlan). • Potrivit forimai fixe a glossei, poemul se deschide cu o strofă de opt versuri scurte, aforistice, care conţin sfaturi şi adevăruri privitoare la omul superior. Geniul, creatorul trebuie să se ferească de pericolele lumii comune, să se izoleze în contemplaţie (szemlélődés) rece, distantă, filozofică. “Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi şi nouă toate;/ Ce e rău şi ce e bine/ Tu tentreabă şi socoate;/ Nu spera şi nu ai teamă,/ Ce e val ca valul trece;/ De tendeamnă, de te cheamă,/ Tu rămâi la toate rece” • Următoarele opt strofe comentează fiecare vers din strofatemă,, îndemnând pe omul superior la stoicism, la izo1are şi autocunoaştere. Pentru a evita deziluziile omul înţelept se poate înarma cu marile adevăruri filozofice, etern valabile. Abandonând (elhagyva) subiectivitatea romantică Eininescu înşira cugetările filozofi1or preferaţi, Epictet, Seneca, Schopenhauer, care 1-au ajutat să rezistete fără compromis în trista sa viaţă de om, pentru a crea consecvent (következetesen). În faţa curgerii ireversibile (visszafordithatatlan) a timpului. viaţa trebuie dominată prin raţiune (érteletn). Lumea e un teatru, viaţa e o piesă. rolurile sunt mereu aceleaşi, omul nu trebuie să ia jocul în serios: “AIte măşti, aceeaşi piesă/ Alte guri, aceeaşi gamă,/ Amăgit atât de-adese/ Nu spera şi nu ai teamă”. Singura formă concretă a existenţei este prezentul. Trecutul, greu de reconstituit şi viitorul, greu de prevăzut, se identifică cu prezentul: “Tot ce-a fost ori, o să fie/ În prezent le-avem pe toate”. Detaşarea (elkii1önítés) pasivă a marelui gânditor, nepăsarea stoicului înţelept se transformă în ironie dispreţuitoare la adresa mişeilor (gazemberek) şi nătărăilor (ostobák) care joacă în comedia mincinoasă a iluziilor: “Nu te prinde lor tovarăş:/ Ce e val, ca valul trece”. Descoperind în renunţare şi stoicism salvarea personalităţii şi unicul mod de a-şi păstra libertatea spiritului poetul repetă în formă inversă adevărurile filosofice care îi alcătuiesc codul morăl: Tu răniâi la toate rece,/ De te-ndeamnă, de te cheamă;/ Ce e val, ca valul trece,/ Te întreabă şi socoate/ Nu spera şi nu ai teamă;/ Ce e rău şi ce e bine;/ Toate-s vechi şi nouă toate:/ Vreme trece, vreme vine” Claritatea ideilor domină poezia, impun simplitatea mijloacelor de expresie. Podoabele stilistice sunt de prisos (feleslegesek) pentru că muzicalitatea tristă a amărăciunii şi lapidaritatea (szükszavuság) severă (szigoru) a cugetărilor sugerează neclintire,

împietrire (szilárdság) în faţa valurilor înşelătoare (csalóka) ale realităţii.