Eliezer Palmor.docx

Facultatea de Istorie

Normele diplomației în viziunea lui Eliezer Palmor

Masterand, Irimia Daniel-Ionuț; Anul II, Semestrul I;

Am ales această temă, deoarece studiez istoria diplomației dintre România și Israel, iar prin aceasta voi încerca să prezint o imagine a diplomației israeliene din perspectiva unui diplomat evreu de origine românească. Eliser Palmor (numele real Izrael Pollak) s-a născut în familia unui rabin din localitatea Caridolț situată în Satu Mare. În ceea ce privește studiile, acesta a urmat liceul din Oradea pe care l-a finalizat în 1949, după care a studiat filosofia și cultura rusă la Cluj până în 1956. După terminarea studiilor, acesta devine cercetător la Institutul de Istorie al Academiei RPR, filiala Cluj la secția de Filosofie. În 1960 emigrează în Israel, unde începe studiile doctorale în cadrul Universității Ebraice din capitală. După susținerea doctoratului este admis, prin concurs, în corpul diplomatic, devenind, în 1964 asistent pentru Direcția Europei de Răsărit din cadrul MAE a Israelului1. Pe lângă cariera de diplomat, Eliezer Palmor a fost și un erudit remarcându-se prin mai multe lcrări dintre care cinci cărți de politică internațională în limba ebraică și o carte de memorii în limba română. În ceea ce privește pasiunea sa pentru științele umaniste, acesta a fost descurajat de coreligionarii săi, încă de tânăr, deoarece acesta relatează că în momentul în care sa înscris la Facultatea de Filosofie a fost criticat foarte mult de apropiați, deoarece susțineau că nu aceasta este menirea unui tânăr evreu, ci ar trebui să urmeze o carieră în domeniul juridic sau medical2. Printre cărțile publicate în limba română se numără „Confesiunile unui diplomat”, unde Palmor își consemnează memoriile din timpul misiunilor sale diplomatice. O altă carte este „Convergențe diplomatice și culturale” prin care încearcă să abordeze diplomația, însă unii critici consideră că lucrarea este incompletă, deoarece nu acoperă în totalitate sfera fenomenului diplomatic, ci doar exprimă arta de a-și reprezenta țara3. În lucrările sale, Eliezer Palmor analizează cu o deosebită precizie curcumstanțele evoluției sale, precum și anumite aspecte cotidiene care l-au marcat atât ca intelectual cât și ca diplomat4. În ceea ce privește cariera de diplomat, Elizer l-a avut ca model pe Stendhal care a ocupat funcția de diplomat și care l-a influiențat foarte mult. După ce a terminat studiile superioare a 1

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/istorici-si-diplomati-liii-un-evreu-din-romania-ambasador-al-israeluluieliezer-palmor-de-dr-alexandru-popescu-14402440, accesat la 7.01.2019 2 Eliezer Palmor„Universitățile mele (II)”, în revista Cetatea Culturală, Seria a III-a, An XI, NR. 1-2 (97-98),Ianuarie – Februarie 2010, Cluj Napoca. 3 Ion Cristofor, ”Eliezer Palmor sau vocația diplomației”, în revista Tribuna, Anul II, nr. 16, 1 – 5 mai 2003, p. 3. 4 Svetlana Paleologu Matta, „Esența unei vieți”, în revista Vatra Veche, Anul V, nr. 6(54), iunie 2013, p. 22.

decis să plece în Israel pentru a-și urma visul, deoarece tatăl său îl înștiințase că corpul diplomatic israelian căuta personal. Un prim factor important al memoriilor sale este reprezentat de organizarea concursului de admitere în cadrul corpulu diplomatic, deoarece ne putem contura o imagine referitoare la principiile diplomației israeliene. În primul rând, autorul subliniază faptul că admiterea era compusă din trei probe; două scrise și una orală, iar fiecare etapă era eliminatorie. Un lucru esențial al concursului era faptul că examenele scrise erau anonime, pentru a evita frauda în cazul corectorilor. În acest sens, autorul afirmă că fiecare candidat era identificat de un număr care corespundea cu numele său, iar identitatea acestora era cunoscută doar de entitatea organizatorie a concursului. Potrivit mărturiilor acestuia, rezultatul examenului a fost unul destul de bun și a fost admis în corpul diplomatic, însă și-a preluat atribuțiile de diplomat abia după un an, timp în care serviciul secret israelian i-a interogat pe toți cunoscuții lui atât din țară cât și din străinatate despre trecutul și persoana sa. După ce trecuse această perioadă, printr-un telefon, Eliezer Palmor a fost chemat la Ministerul de Externe pentru a-și ocupa postul, însă acolo a fost plimbat de la o direcție la alta până și-a găsit un post compatibil aptitudinilor sale. În cele din urmă acesta a mers la Direcția Relațiilor cu Europa de Răsărit, deoarece cunoștea foarte bine româna și rusa, iar pe de altă parte era specializat în cultura rusă5. Primele trei zile de muncă din domeniul diplomației au debutat prin lecturarea unor telegrame ale persoanelor din GULAG6, care l-au fascinat pe diplomat, conchizând că este o lume uimitoare7. Despre experiența de diplomat, Eliezer Palmor conchide că este necesară. Acesta subliniază faptul că în a doua jumătate a secolului XX au avut loc importante modificări funcționale în domeniul diplomației, iar noii diplomați sunt persoane care dispun de mai multă sau mai puțină pregătire diplomatică, însă au legături cu diferiți politicieni care le pot conferi anumite avantaje. Perspectiva autorului referitoare la această nouă imagine diplomatică este negativă, deoarece consideră că un diplomat de succes este acela care benefiiază de multă cultură umanistă și de o activitate perpetuă, un diplomat care își permite „zile de odihnă legale”. Acesta

5

Eliezer Palmor, Confesiunile unui diplomat, Editura Institutului European, Iași, 2012, p. 11 - 14 Administrația lagărului comunist. Sistemul penitenciar întâlnit în Uniunea Sovietică, în care erau închiși în special deținuții politic. 7 Eliezer Palmor, op. cit. p. 19. 6

mai adaugă că adeseori diplomații suferă frecvent de boli ale stomacului și afecțiuni ale șirei spinării8. Misiunea unui diplomat nu înseamnă doar munca de birou. În memoriile sale, Eliezer Palmor povestește cum în cadrul unei cine oficiale din Argentina, organizată de șeful partidului ultra-religios al evreilor, invitații nu au fost punctuali și în ciuda faptului că dineul a fost organizat la ora 21:00, majoritatea au ajuns abia după ora 22:30 timp în care diplomatul împreună cu șeful partiului și încă câțiva oficiali s-au înfruptat din bucatele prgătite și au discutat diverse chestiuni. Abia după ora 23:00 a început dineul, însă datorită oboselii Palmor simțea nevoia de a pleca, dar acest lucru ar fi provocat un incident diplomatic. În jurul orei 2:00, când potrivit mărutriilor acestuia, era foarte obosit și mai mult dormea cu ochii deschiși, președintele partidului i-a dat cuvântul, iar oboseara reprezenta un impediment. Din această situație putem observa că dacă diplomatul îl refuza, provoca un incident diplomatic, deoarece i-ar fi jignit pe membri partidului ultra-religios. În această situație, diplomatul s-a văzut nevoit să improvizeze ceva rapid, însă trebuia să fie și atent ce spune pentru ca situația să nu degenereze. În urma acestui dineu, autorul conchide că atunci a învățat prima dată că organizațiile evreiești îi invită pe diplomați la dineuri pentru a-și urmări un interes; „atunci când o organizație evreiască mă invită la o masă, la o cină sau la un dineu, o face pentru că vrea să-i plătesc masa cu un discurs”9. Pe semne că acesta nu a fost primul și nici ultimul dineu la care a participat Eliezer Palmor în calitate de reprezentant al statului. Un alt episod din cariera diplomatului demonstrează că această funcție nu deschide orice ușă. În cadrul unei Conferințe din Tbilisi10, din perioada în care relațiile dintre Uniunea Sovietică și Israel erau rupte, la insistențele Organizației Națiunilor Unite și ale UNESCO, Uniunea Sovietică a fost obligată să îi accepte și pe reprezentanții Israelului. Acest lucru a fost un motiv de bucurie pentru membrii delegației, deoarece au considerat că odată ce vor ajunge pe teritoriul sovietic vor căuta orice posibilitate pentru a creea contaccte cu evreii din zonă, însă spre dezamăgirea acestora, lucrurile au stat complet diferit. Diplomatul descrie detaliat această oportunitate, începând de la călătoria spre Tbilisi care părea un coșmar, deoarece condițiile de zbor nu au fost adecvate iar avioanele nu prezentau siguranță. La intrarea în țară, diplomatul s-a 8

Ibidem, p. 21 – 22. Ibidem p. 33 – 35. 10 Conferința de la Tibilisi din 1977. 9

văzut în situația în care controlul vamal dura mai mult ca de obicei, panicându-se în momentul în care i-a fost reținut pașaportul diplomatic. Ajuns în Tbilisi, delegația explora orașul, însă au fost dezamăgiți condițiile oferite. În timpul șederii acestora pe teritoriul sovietic, membrii delegației beneficiau de două excursii în orașe diferite, iar delegația israeliană a optat pentru a vizita Moscova și Leningrad, deoarece acolo existau numeroase comunități evriești și doreau să stabilească legături. După tergiversări lungi ageștia au fost refuzați. Singura victorie diplomatică pe care au avut-o în cadrul acestei misiuni a fost faptul că au avut privilegiul de a fi prezenți la acea Conferință, în rest orice încercare a eșuat11. Potrivit experienței lui Eliezer Palmor, putem deduce că diplomația se bazează în unele cazuri pe compromisuri importante, deoare în 1967, în cadrul unei vizite oficiale a academicianului român Nicolau și al soției sale în Isral, delegat pentru Direcția Europei de Răsărit era Palmor, iar datorită acestei funcții a fost însărcinat cu primirea oaspetelui. La una dintre întâlnirile celor doi reprezentanți, soția savantului îl roagă pe diplomat să organizeze o întrevedere cu rudele sale din Israle, lucru care în vremea respectivă nu era tolerat de statul român, însă diplomatul s-a abătut de la normele diplomatice, căutându-i familia și organizând întrevederea. Pe urmă, în cadrul întrevederilor oficiale, unde a participat și președintele Israelului din acea perioadă, Zalman Shazar, după discursul stereotipic, a început să atingă subicte delicate care ar fi condus la grave incidente diplomatice, însă datorită faptului că Eliezer Palmor a fost însărcinat cu traducerea discursului pentru membrii delegației române, acesta a evitat să traducă discursul președintelui așa cum era, înlocuind părțile acetuia cu lucrurile pe care trebuiau să le audă membrii delegației române, reușind astfel să evite un incident diplomatic12. Imediat după anii `90 lui Eliezer Palmor i-a fost propusă funcția de ambasador al Ungariei pe care a refuzat-o fără a cugeta prea mult, argumentând că pentru el Ungaria avea să reprezinte axis mundi argumentând că în acea zonă s-a format tatăl său ca rabin, pe teritoriul maghiar, după Dictatul de la Viena a trăit cele mai întunecate episoade, deoarece și-a pierdut familia datorită regimului antisemit, însă pe de altă parte considera Budapesta un oraș foarte frumos. Din consemnările diplomatului reiese că nu dorea să mai aibă tangențe cu această țară13.

11

Eliezer Palmor, op. cit. p. 43 – 52. Ibidem, p. 61 – 63. 13 Ibidem, p. 117 – 127. 12

Pe timpul misiunii din Norvegia, Eliezer Palmor a fost implicat în Afacerea Lillehammer sau mai bine cunoscută sub denumirea de „Operațiunea Mânia lui Dumnezeu”. La începutul anilor `70, în timpul Jocurilor Olimpice a avut loc un atentat terorist care s-a soldat cu asasinarea a 11 sportivi reprezentativi ai Israelului ed către organizația palestiniană Septembrie Negru. În 1972, Golda Meir a aprobat această misiune, însă datorită unei erori de identificare, un chelner marocan nevinovat a fost asasinat de Mossad, complicând relațiile dintre Norvegia și Israel14. Spinonii implicați în operațiune au fost arestați de autoritățile norvegiene, iar în timpul detenției au avut mai multe întrevederi cu ambasadorul Eliezer Palmor, care le-a promis că va face tot posibilul pentru a se bucura de mai multe drepturi în închisoare15. Palmor a omis să trateze acest subiect în cartea sa de memorii, deși ar fi putut prezenta măcar vizita directorului Mossad, Jutith Nisyhio, care a respectat toate normele diplomatice, deoarece acesta a venit în Norvegia nu ca director al agenției de spionaj ci ca un oficial al statului Israel, utilizând un pașaport diplomatic fals16. Oare faptul că Palmor se asigura ca prizonierii să dispună de tot ce își doresc făcea parte din fișa postului? Bunăoară, în cadrul detenției spionilor le-a fost permis să studieze orice doresc. Bunăoară, ambasadorul a angajat câțiva studenți norvegieni pentru a le fi tutori spionilor în specializarea pe care o urmau. În cazul Sylviei Rafael17, Eliezer Palmor a angajat un student specializat în literatura norvegiană și unul în psihologie18. După acest episod, Palmor a fost vizitat de avocatul general al Norvegiei, iar acest lucru nu i-a prea convenit, deoarece în urma acelui incident, autoritățile israeliene erau obligate să plătească sume colosale familiei răposatului. Spre surprinderea ambasadorului, vizita părea a fi un succes, deoarece în urma discuțiilor, Avocatul Poporului l-a informat pe Palmor că urmează ca autoritățile norvegiene să elibereze și ultimii doi spioni (Sylvia Rafael și Gemer)19. Într-un episod din 1972, Palmor a avut întrevederi cu diplomatul Abba Eban20, care venise la Bruxelles în vizită oficială. Acesta era însărcinat cu coodonarea unei conferințe, iar după încheierea acesteia, delegații s-au retrat câteva minute într-un loc intim. Oficialii în frunte

14

http://forums.canadiancontent.net/showthread.php?t=46726, accesat la 7.01.2019; Ram Oren, Moti Kifer, Sylvia Rafael: The life and death of a Mossad spy, translated and annotated by Ronna Englesberg, University Press of Kentuky, 2014, p.209. 16 Ibidem, p. 210. 17 Născută în Cape Town, Africa de Sud în 1937, a lucrat pentru Mossad, fiind implicată în Affacerea Lillehammer. 18 Ram Oren, Moti Kifer, op. cit. p. 221. 19 Ibidem, p. 227. 20 Diplomat și om politic israelian. 15

cu Palmor l-au așteptat la ieșire așteptând ca Eban să-i mulțumească pentru conferință, însă acesta a trecut pe lângă el ca și cum nu ar fi existat. La câteva secunde, un coleg de-al diplomatului s-a oprint în dreptul lui Eliezer, mulțumindu-i pentru reușita conferinței21. Care ar fi fost posibilitatea ca acel moment să declanșeze o reacție negativă? Din acest episod trebuie să înțelegem că un diplomat trebuie să țină cont de normele funcției pe care o ocupă în orice împrejurare. În cariera sa de diplomat, Eliezer Palmor a refuzat sau a renunțat la mai multe misiuni din motive diverse. Până acum am exemplificat cazul din Ungaria, însă în rândurile ce urmează, dorim să consemnăm cum a renunțat acesta la misiunea de ministru plenipotențiar la Paris. Pe la jumătatea anilor `80, aceste se afla în orașul luminilor pentru a-și onora misiunea diplomatică. După doi ani de activitate acesta a motivat că nu mai putea evolua din punct de vedere profesional, deoarece era distras de aura culturală și liniștitoare a Parisului. După ce și-a cerut transferul, autoritățile israeliene l-au trimis în capitala Portugaliei pentru a servi acolo, însă datorită unor motive acesta a stat doar două luni, după care a fost mutat la Montevideo22, iar mai târziu a fost numit ambasador în Uruguay23. Tot pe timpul misiunii în Franța, Eliezer Palmor a încercat să construiască legături cu lideri spirituali evrei (rabinul Ovadia Yosef și cardinalul Lustiger, convertit la creștinism). Relațiile cu rabinul au fost din start compromise, iar diplomatul îi acuză pe fundamentaliștii religioși pentru acest lucru. Pe perioada în care Palmor a stat la Paris i-a trimis mai multe invitații oficiale cardinalului pentru a încerca să stabilească legături cu acesta, însă Lustiger le-a refuzat. Singura lor întâlnire a avut loc în Israel, într-un cadru oficial, însă la mulți ani după ce diplomatul se transferase de la Paris. Nici în acest context nu a reușit să provoace interesul cardinalului pentru eventuale relații politice și religioase24. În cele din urmă vom face o analiză a viziunii lui Eliezer Palmor asupra diplomației. În primul rând, acesta clarifică chestiunile legate de terminologie, specificând că noțiunea de diplomat are două sensuri, iar pentru cei ce nu sunt în temă este greu de a înțelege care se potrivește mai bine în domeniul său de activitate. Acesta subliniază faptul că diplomații (cei însărcinați cu funcții reprezentative) ar trebui să fie oameni care au evoluat pe baza 21

Eliezer Palmor, op. cit. p. 82 – 83. Până a fi numit ambasador de Uruguay, Eliezer Palmor a avut rezidența în orașul uruguaiez, însă nu sunt publicate informații despre activitatea sa. 23 Eliezer Palmor, op. cit. p. 83 – 84. 24 Ibidem, p. 87 – 89. 22

competențelor proprii, nu cei „auto desemnați” care obțin posturi de ambasadori prin legăturile politice cu diferitți lideri politici ai unui stat. Palmor prezintă situația Israelului, care nu a fost lipsit de numiri pe asemenea criterii, scoțând în evidență faptul că aceia nu s-au bucurat de mari reușite pe plan profesional. Din perspectiva lui Eliezer Palmor, diplomația nu se referă la arta negocierii, ci un ansamblu de tehnici speciale pentru a soluționa un conflict. Palmor susține că acest ansamblu de metode a evoluat de la o etapă rudimentară la a negocierii la o serie de principii și mijloace foarte complexe. Jumătatea secolului al XX-lea a adus modificări importante asupra acestui domeniu generând concepte și principii noi. Din perspectiva ambasadorului, aceste transformări au ușurat misiunea unui diplomat. Pentru Eliezer nici în zilele noastre, nici în trecut, negocierea nu a reprezentat un instrument determinant al acțiunii profesionale, inclusiv la nivel de ambasadori. Acestea au ajuns să fie astăzi îndeplinite de autoritățile principale precum șefii de stat25. Potrivit lui Eliezer Palmor, în diplomația contemporană au apărut trei elemente fundamentale; și anume deposedarea ambasadorilor din funcția de negociator, frecvența crescută în folosirea unor emisari speciali și generalizarea utilizării mijloacelor rapide de comunicare electronică care fac misiunea diplomaților mai ușoară. Acesta le răspunde criticilor care susțin că ambasadele rezidente au devenit inutile că în mod paradoxal încă supraviețuiec acei diplomați care au dreptul de a recurge la o inițiativă proprie26. În lucrarea mai sus amintită, Convergențe diplomatice și culturale, Eliezer Palmor exemplifică eșecul în relațiile internaționale prin prezentarea situației dintre Uniunea Sovietică și Israel, după 1967, când în toiul Războiului de Șase Zile, guvernul de la Moscova decide să rupă relațiile cu Israelul27. Referitor la acest subiect, diplomatul susține că Uniunea Sovietică ar fi provocat Războiul de Șase Zile prin intermediul unor minciuni pentru a face presiuni pe Israel în vederea realizării unor jocuri politice, însă victoria Țării Sfinte i-a dejucat planurile Moscovei28. Într-o analiză a lucrării sale, Ion Brad subliniază faptul că toate concluziile se bazează pe cei peste treizeci de ani de experiență în domeniul diplomației și sunt formulate în spiritul 25

Eliezer Palmor, „Diplomația ca profesie la sfârșitul secolului XX. Considerațiuni despre diplomația profesională”, în Revista de istorie militară, An XI, nr. 5017, p. 54 – 55. 26 Ibidem, p. 56. 27 Eliezer Palmor, Convergențe diplomatice și culturale, Editura Presa Universitară Clujeană, Cjul-Napoca, 2002, p. 7 – 9. 28 Ibidem, p. 10.

experiențelor universale. Acesta remarcă faptul că autorul aduce numeroase replici oamenilor politici care nu știu să aprecieze corpul diplomatic al fiecărei țări29. O precizare importantă pe care o face Eliezer Palmor asupra funcției de diplomat este; „Dacă astăzi diplomatul conduce numai rareori o negociere (de obicei în cadrul multilateral) și aproape niciodată nu negociază soluționarea unei situații critice, cum ar fi lichidarea unui conflict vital, această carență nu înseamnă că profesiunea de diplomat este acum vidată de substanță. Protejarea și promovarea interesului național nu se referă doar la eliminarea conflictelor majore și menținerea unui climat de pace și dorința de cooperare, ci și la o multitudine de elemente ccare formează evantaiul relațiilor economice, comerciale, științifice, culturale, consulare și altele, între popoarele care alcătuiesc comunitatea internațională. Promovarea și protejarea acestor interese, precum și efortul constant, pe de o parte, de a interpreta politica națională în contactele cu autoritățile locale și de a ține guvernul propriu informat asupra situației țării de acreditație, iar pe de altă parte, ceea ce nu este mai puțin important, de a menține integră imaginea de marcă a propriei națiuni în țara de destinație, toate aceste elemente compun acel ansamblu care constituie astăzi obiectul diplomației profesioniste”30. În afirmația de mai sus, Palmor face referire modificările survenite asupra dreptului diplomatic, deoarece delegatul nu mai dispune de puterea de a lua decizii proprii, nici măcar de a purta negocieri libere. În ultimele capitole Eliezer Palmor tratează problema evreilor originari din România care au emigrat în Israel și au pus bazele socieății. Autorul ține să sublinieze faptul că niciodată evreii români nu s-au implicat în politica națională, deși au ocupat funcții în mai toate celălalte domenii: juridic, medical, muzical, actorie, didactic, chiar și diplomatic conchizând că în anii `80 ai secolului XX, colegiul de conducere al MAE era compus în mare măsură de diplomați originari din România31. Eliezer Palmor încheie cartea cu un capitol special în care tratează o problemă delicată; și anume participarea evreilor la instaurarea regimului comunist în România prin prisma Ambasadei și a acțiunilor diplomatice.

29

Ion Brad, „Convergențe Diplomatice”, în Cultura Literară, nr. 511 din 13 aprilie 2015. Eliezer Palmor, op. cit, p. 43. 31 Ibidem, p 48 – 50. 30

În concluzie, personalitatea lui Eliezer Palmor este una marcantă, atât pentru mediul diplomatic cât și pentru cel intelectual, deoarece relatările sale reliefează realitatea. În ceea ce privește activitatea sa, Palmor a dat dovadă de mult profesionalism, mai ales în condițiile în care nu s-a pregătit profesional pentru asemenea responsabilitate. Acesta a fost disciplinat și autodidact, iar fără aceste calități probabil nu s-ar mai fi bucurat de asemenea succes profesional. În opinia noastă, Eliezer Palmor este modelul diplomatului care nu doar că a luptat pentru interesele țării sale, ci pentru toți evreii din statele cu care a avut contact.

Bibliografie:

1. Oren Ram, Kifer Moti, Sylvia Rafael: The life and death of a Mossad spy, translated and annotated by Ronna Englesberg, University Press of Kentuky, 2014;

2. Palmor Eliezer, Convergențe diplomatice și culturale, Editura Presa Universitară Clujeană, CjulNapoca, 2002;

3. Palmor Eliezer, Confesiunile unui diplomat, Editura Institutului European, Iași, 2012; 4. Cetatea Culturală; 5. Cultura Literară; 6. Revista de Istorie Militară; 7. Tribuna; 8. Vatra Veche; 9. http://forums.canadiancontent.net/showthread.php?t=46726; 10. https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/istorici-si-diplomati-liii-un-evreu-din-romania-ambasadoral-israelului-eliezer-palmor-de-dr-alexandru-popescu-14402440;