Ecumenism Ortodox Roman

ECUMENISM ORTODOX ROMAN Ieromonah Bretanion MUNTEANU Perfidia cu care se înrădăcinează zi de zi în viaţa noastră mentalitatea noului veac este de negrăit. Sub masca umanismului iubitor de om şi nu de Hristos-Dumnezeu, ecumenismul, prin promovarea sincretismului apostatic, socialismului religios şi a utopiilor sacerdotale doreşte în marea lui apostazie să instaureze împărăţia lui Antihrist pe acest pămînt. Ispita cea mare e că vicleanul duh rîvneşte la a ne desprinde de Ortodoxie şi a ne face lucrători pentru noul templul babilonic, pentru Împărăţia de carne a Antihristului acestei lumi. Iată de ce aducem această mărturisire dreaptă a predaniilor apostolice şi rînduielilor Sfinţilor Părinţi, spre a arăta credincioşilor de pretutindeni cum eresul ecumenist caută să surpe Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a Ortodoxiei. Înainte de a face orice judecată în cele ale credinţei, se cuvine a nu trece cu vederea mărturisirile celor care mai înainte de noi au ştiut să poarte „lupta cea bună” şi să biruiască pînă la capăt: Sfinţii Prooroci, Evanghelişti, Apostoli, Mărturisitori şi Cuvioşi din toate timpurile şi toate locurile ce într-un cuget mărturisesc despre Biserica Ortodoxă drept Mireasa Domnului nostru Iisus Hristos şi despre apărarea

Ortodoxiei drept virtute mîntuitoare. Încredinţaţi fiind de cele de mai sus, vom căuta, pentru o prezentare cît mai clară a ecumenismului autohton, să găsim rădăcinile prin care s-a ridicat acest vlăstar eretic pe zidurile Bisericii noastre Ortodoxe. Istoric vorbind, aderarea oficială şi "legală" a BOR în CEB s-a făcut în anul 1964, dimpreună cu celelalte biserici din blocul comunist. Însă pentru a avea o radiografie clară a momentului, vom aduce în prezentare factorii esenţiali ce au determinat acest pas al BR pentru ca mai apoi să putem privi obiectiv şi nepărtinitor situaţia actuală a ecumenismului din România. Secolele V-XVI au însemnat pentru Ortodoxia românească vremurile de aur cînd mai-marii voievozi luptau deopotrivă pentru apărarea Bisericii şi izbăvirea neamului creştinesc de cotropitorii mahomedani şi latini, cînd dragostea de neam era totuna cu iubirea de Hristos şi Biserică, pilde de viaţă creştinească şi mărturisire ortodoxă rămase încă vii în conştiinţa românilor. Însă schimbările majore asupra rînduielilor bisericeşti s-au produs la jumătatea sec. XIX în urma urcării pe tron a domnitorilor emancipaţi, iniţiaţi în masonerie şi docţi în studii renascentiste, ce au adus rînduiala statală împotriva Bisericii, culminată cu prigoana din perioada 1927-1934 a preoţilor şi monahilor ce au refuzat noul calendar.

Deja ne aflăm în perioada expansiunii comuniste, care prin eliminarea în forţă a partidelor politice şi a îngrădirii drepturilor Bisericii a reuşit instaurarea unui regim de teroare socială şi ateism ştiinţific timp de 50 de ani. Este al doilea moment major de prigoană a Bisericii, în care temniţele s-au umplut de arhierei, preoţi, călugări şi mireni mărturisitori ai credinţei ortodoxe. Şi prin rugăciunile acestora Biserica a respirat, prin jertfa lor Biserica a supravieţuit asupririlor. Însă marea masă a populaţiei a primit din plin "binefacerile dictaturii" prin cursuri de ateizare sistematică, şedinţe plenare de idolatrie comunistă, totul şi toate supravegheate de ochiul neiertător al Securităţii. Din păcate, strategia aleasă de oficialii bisericii în această bătălie s-a dovedit a fi un eşec, datorită deschiderilor, demarate în acea perioadă, către blocurile religioase din Apus. Se crease o mentalitate de respingere a tot ce însemna comunism, orice altceva venind din direcţie opusă fiind automat socotit ca bun. Pe această bază s-au demarat contactele iniţial personale ale patriarhilor şi apoi oficiale ale BO cu Vaticanul, apoi reînnoirea relaţiilor cu anglicanii şi restul protestanţilor, CEB fiind văzut atunci ca o punte de recunoaştere a valorilor ortodoxe prigonite şi secularizate de regimul comunist. Deja Vestul cu toată apostazia lui

însemna libertate pentru o Românie ortodoxă stăpînită de ateism instituţionalizat. Anul 1990 însemnează perioada de încetare a persecuţiilor, ducînd la o destindere ce a favorizat explozia de libertăţi şi manifestări religioase eretice şi păgîne, noul stat democratic uitînd sau renegînd luptătorii şi martirii neamului şi ai Bisericii, chiar pînă astăzi. Acest fapt arată cum duhul comunismului a lăsat sechele adînci în înţelegerea şi trăirea Ortodoxiei la nivel de guvern şi ierarhie; singurii supravieţuitori ai gîndirii Sfinţilor Părinţi şi ai mărturisirii ortodoxe sunt tocmai acei oameni ce s-au confruntat direct, în bătălia pe viaţă şi pe moarte cu "fiara roşie" şi prin puterea lui Hristos au biruit-o. De aceea, pentru români, ecumenismul îşi are rădăcina în idealismul socialismului timpuriu, care la vremea lui a luptat pentru o nouă epocă utopică în care fericirea umanităţii ar fi fost desăvîrşită cînd toate deosebirile de clasă, rasă şi religie ar fi dispărut. Toată reeducarea din perioada comunistă a făcut acum posibilă celor înfieraţi de apostazie, dorirea aceloraşi principii dar sub altă denumire. Acum ecumenismul contrabalansează comunismul şi o face cu mult succes, dar preţul plătit de Biserica Română prin toleranţă şi pogorăminte este enorm: - comunismul a adus teroare şi asuprire, ecumenismul vine cu libertatea şi toleranţa

religioasă şi înnoirea dogmatică; - comunismul l-a negat pe Hristos Dumnezeu, ecumenismul strînge laolată toţi dumnezeii lumii; - comunismul s-a străduit a stîrpi şi demola Biserica, ecumenismul rezideşte o nouă biserică, dintr-un mozaic de culte numite biserici; - comunismul a fost demonic, ecumenismul este antihristic. În România ecumenismul vine cu iluzia înnoirii şi a unităţii cîndva pierdute şi se grefează pe mentalităţile comuniste ale principalilor susţinători, în persoana liderilor politici şi unor înalte feţe bisericeşti, ce văd în Biserică vreun partid religios cu orientare creştinească sau un domeniu personal, mai clar, Biserica drept instituţie unde gîndirea antiecumenistă este primită ca păcat de neascultare adică nesupunere faţă de legile partidului, abatere pedepsită prin metode de îngrădire comunistă. Cum istoria se repetă, începutul a ceea ce a fost demarează sub o nouă formă în anul 1994, cînd din dispoziţii oficiale bisericeşti se începe propaganda ecumenistă în învăţămîntul teologic şi la nivel de mass-media pentru reeducarea maselor. Concret, roadele ecumenismului românesc se arată prin semnarea acordului din acelaşi an de la Balamand-Liban cînd făţiş se vădesc cine sunt cei ce fac mărturisirile de apostazie de la dogmele dreptei credinţe ortodoxe, ce urmăresc şi cum se vor orienta

pe viitor dezideratele liderilor ecumenişti. Imediat evenimentului s-a declanşat infestarea premeditată a programei de învăţămînt teologic, docilă acum noilor planuri europene de integrare în comunismul religios, ce vizează, printre altele, reducerea locurilor şi anilor de studiu, precum şi eliminarea disciplinelor fundamentale şi apologetice. În cele 14 facultăţi de teologie din România, din anul 1996 o nouă materie a devenit obligatorie: "ecumenismul ortodox", care - profitînd de răstălmăcirile istorice şi de desfiinţarea catedrelor de Apologetică, Spiritualitate şi Mistică -, reaşează Ortodoxia într-o nouă viziune, lepădată de "balastul" dogmatic şi "învechitele" canoane, promovînd în schimb halucinaţiile înşelaţilor occidentali ce văd Biserica lui Hristos deplină numai prin aderarea Ortodoxiei la normele şi rigorile apostate ale celorlalte culte. Momeala "ecumenismul ortodox" a fost înghiţită de către unii ierarhi ce nu văd prin această deschidere o profanare a Bisericii şi o pustiire a Ortodoxiei, ci urmărind o glorie lumească şi papistaşă a Ortodoxiei administrează Biserica ca o instituţie, oferind cadrul perfect pentru crearea unei noi religii universale şi reînnoite după norme secularizante. Paralel cu platformele de învăţămînt teologic

universitar, în ultima perioadă s-au ridicat, pe lîngă principalele facultăţi de teologie, aşa numitele institute ecumenice, unde cu importante finanţări venite din Apus se pun bazele şi se creează infrastructura viitoarei biserici ortodoxoecumenistă, prin conferinţe şi cursuri interconfesionale, excursii şi vizite reciproce de apropiere şi recunoaştere, diverse seminarii, tabere, proiecte, emisiuni radio-TV ecumeniste, al căror mesaje şi manifestări erodează simţul ortodoxnaţional şi deformează conştiinţa ortodoxă română. Un loc important în manifestarea ecumenismului românesc îl ocupă "Săptămîna de rugăciune ecumenică" ţinută în luna ianuarie a fiecărui an, unde laolaltă se adună clerici ortodocşi cu catolici şi protestanţi pentru a săvîrşi rugăciuni în comun, cu texte adaptate la psihologia maselor, punîndu-se accentul pe hulitoarele precepte de "unire între credinţe" şi "unitate a bisericilor". Acest fenomen dă de gîndit conştiinţei bisericeşti prin validitarea necanonică ale acestor nesăbuite fapte, mai ales de prelungirea lor, în unele locuri, prin slujirea succesivă, pe acelaşi altar, a misselor latine, grecocatolice şi liturghiilor ortodoxe. Odată cu primirea papei în România la anul 1999 s-a făcut justificată promovarea cultului marilor înşelaţi ai catolicismului, rămăşiţele neputrezite ale lui Francisc de Assisi şi Anton de Padova adeverind puterea afurisaniei de către Sfintele Soboare. Cu

toate acestea, cel din urmă a beneficiat de o călduroasă primire anul acesta din partea multor ierarhi ortodocşi. Deosebind în duhul discernămîntului patristic faptele pomenite, putem grăi fără a greşi că dorinţa de bine a omenirii este aşa de pervertită, încît este şi va fi impulsul călăuzitor şi lucrător către întemeierea împărăţiei lui Antihrist. Aici trebuie conştientizat răul ce-l făptuieşte ecumenismul în întreaga lume, ca viciu teologic şi duh de secularizare ce se regăseşte la baza fiecărui nivel social: mîntuirea omului nu mai vine din Biserică ci din grija organizaţiilor sociale sau a statului prin progres şi bunăstare, hrana duhovnicească a sufletului nu mai este dată de harul Bisericii ci de renaşterea idolatriilor şi vieţuirea pătimaşă, adevărul Bisericii nu-l mai întruchipează Hristos ci ecumenismul prin întocmirea noilor legi "bisericeşti" ale Noului Veac Antihristic. Dar acestea sunt doar forme de manifestare. Fundamental, ecumenismul este un duh rău ce se manifestă ca o plagă polimorfă ce se mulează pe profilul psiho-social al fiecărei comunităţi, etnii sau ţări pentru ca mai apoi să se manifeste ca un bun (dat) al acestora. Ecumenismul pentru ortodocşi vrea să fie biserica, scop pentru care mereu se înnoieşte pe sine, îşi modifică permanent principiile şi îşi adaptează obiectivele, transformîndu-se cameleonic într-un pan-ecumenism, fiind de fapt o

iluzie, o adunare de idei utopice ce amăgesc ca o vrajă şi atrag doar pe cei ce nu cunosc sau ignoră Ortodoxia Sfinţilor Părinţi. Ecumenismul vrea să pară adevărata faţă, tradiţie şi virtute a Ortodoxiei. Dacă nu vom privi ecumenismul ca o erezie, el va ajunge să fie ortodoxie. Iar monahismul are - ca şi pe vremea comunismului - de ales între a se ecumeniza sau a nu mai fi deloc. Ecumenismul este virusul cu mii de feţe ce străluceşte ca un idol umanităţii şi lucrează prin dorinţa de bine antihristic din fiecare om. Cu toate acestea, dacă ar fi ca să răspundem la întrebarea "Este România o ţară ecumenistă?" răspunsul care se cuvine nu poate fi decît unul singur: "Încă nu". În ţara noastră doar structurile învăţămîntului teologic şi cele ierarhice sunt ecumenizate respectiv ecumenizante, majoritatea monahismului în frunte cu Bătrînii Ortodoxiei şi poporul binecredincios fiind şi luptînd împotriva acestei erezii apocaliptice. Iată de ce soluţiile prezentate aici de faţă sunt posibile numai prin împreună-lucrarea tuturor celor care cred că ecumenismul este pan-erezia celor de pe urmă veacuri: 1. Întărirea comuniunii în sobornicitatea Bisericii prin prezenţa ierarhilor ortodocşi ai celorlalte Biserici la marile evenimente BOR, mai înainte de a ajunge un obicei prezenţa papistaşilor la aceste

hramuri. Este bine să înţelegem că abaterile şi căderile din BOR sau altor BO vor fi abaterile şi căderile celorlalţi în cel mai scurt timp. 2. Crearea unei baze de date anti-ecumenistă, cu documentare patristică şi scripturistică, accesibilă tuturor celor ce vor să studieze apologetica ortodoxă contemporană sau să combată din punct de vedere ortodox erezia ecumenistă. Pentru a facilita mediatizarea, propunem alocarea de servere care să găzduiască situri şi forumuri cu informaţii la zi despre pulsul anti-ecumenismului în lume. 3. Redactarea de către o Comisie Teologică Ortodoxă formată din teologi clerici şi laici, a unei Epistole de înştiinţare ce să arate pericolul ce-l reprezintă neo-ecumenismul, semnată de toţi binecredincioşii şi trimisă tuturor patriarhiilor şi episcopiilor ortodoxe din toată ţara. 4. Similar, să se facă analizarea şi propunerea, separat sau în amintita scrisoare, a mărturisirii de credinţă ortodoxă împotriva eresului ecumenist, şi înaintată tuturor Bisericilor Ortodoxe pentru a se organiza, întruni şi a da un răspuns într-un viitor sinod pan-ortodox. Toti Sfinţii Părinţi mărturisesc într-un glas: de la Răstignire Biserica s-a făcut jertfitoare, de la Înviere Biserica este biruitoare, şi de la Cincizecime Biserica este desăvîrşit-mîntuitoare. Numai Biserica

Ortodoxă reuneşte toate aceste harisme, căci numai ea este Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească, de la Întemeietorul şi Capul ei – Iisus Hristos Dumnezeu. Numai Biserica Ortodoxă a biruit veacurile neatinsă, nepătată şi neîntinată, numai Biserica Ortodoxă a dăruit lumii sfinţi, sfinţenie şi sfinte moaşte, numai Biserica Ortodoxă va fi singura ce va purta război împotriva falselor biserici ce vor încerca să o uzurpe.