Drept Curs Nr.3 Si Nr.4 An 1

Drept, Curs nr.3 27.10.2006 Cap. 4 4.1. 4.2.

Izvoarele Dreptului Conceptul de izvor al Dreptului. Clasificarea izvoarelor Dreptului Izvoare de Drept in sens material si izvoare de Drept in sens formal

4.1. Conceptul de izvor al Dreptului. Clasificarea izvoarelor Dreptului Pentru ca normele juridice in vigoare sa fie cunoscute si receptate trebuie sa se gaseasca modalitati speciale de exprimare a lor, acestea purtand denumirea de “izvoare ale dreptului pozitiv”. Termenului izvor de drept i s-au evidentiat 2 sensuri/ acceptiuni: - izvoare de drept in sens material - izvoare de drept in sens formal Izvoarele materiale sunt acele elemente ce determina continutul normativ concret al dreptului pozitiv, exprimand nevoile reale ale vietii unei comunitati organizate si asigurand corelarea reglementarilor juridice cu ritmul transformarii sociale ale ei. Prin Izvoare formale se intelege rezultatul unei reguli de conduita printr-o anumita formulare de limbaj juridic corespunzator asigurarii unei receptii optime de catre destinatarii sai. Clasificarea izvoarelor de drept: 1. Dupa modul de exprimare se distinge intre: - izvoare scrise (exp. acte normative) - izvoare nescrise (exp. obiceiul juridic) 2. Dupa autoritatea de la care emana, izvoarele sunt: - oficiale – ce emana de la un organ al puterii de stat abilitat (legea si jurisprudenta) - neoficiale (obiceiul juridic/cutuma si teoria juridica/doctrina) 3. Se disting deasemenea: - izvoare directe (actele normative) - izvoare indirecte – obiceiul juridic sau normele de elaborare a organizarii nestatale sunt considerate izvoare indirecte intrucat pentru a deveni izvoare de drept au nevoie de recunoasterea lor de catre autoritatea publica

4. Este confirmata deasemenea existenta: - izvoare creatoare de drept (legea, cutuma) - izvoare interpretative de drept (doctrina, jurisprudenta)

4.2. Izvoare de Drept in sens material si izvoare de Drept in sens formal Izvoarele materiale, numite si substantiale, desemneaza atat cadrul in care apare cat si factorii extrajuridici care determina specificitatea fiecarui sistem de drept pozitiv. In acest cadru apare dreptul pozitiv, fie ca este vorba de un drept cutumiar, fie ca este vorba despre legea scrisa formata prin actiunea constienta a legiuitorului. Izvorul material al dreptului pozitiv este constiinta juridica adica generalizarea si abstractizarea cazurilor individuale de relatii juridice supuse aprecierii in raporturile sociale. Izvoarele formale ale dreptului sunt urmatoarele: 1. Obiceiul juridic (cutuma) – alcatuit din reguli de conduita aplicate vreme indelungata in temeiul convingerii privind necesitatea lor, obiceiul juridic este cel mai vechi izvor de drept. Cutuma se constituie prin repetarea aplicarii unei idei juridice intr-un numar mare de cazuri individuale succesive, acceptate de comunitate, prin crearea de precedente. Societatea isi constituie o gama vasta de uzuri, de obiceiuri, de datini, nu toate acestea insa devenind izvoare de drept. Mecanismul trecerii unui obicei din sistemul normelor sociale in sistemul izvoarelor de drept statului vizeaza 2 momente: - fie ca statul prin organele sale legislative sanctioneaza un obicei si il incorporeaza intr-o anumita norma oficiala - fie ca obiceiul este invocat de parti ca norma de conduita in fata unei instante judecatoresti, iar aceasta il valideaza ca regula juridica 2. Practica juridica si precedentul judiciar – practica judiciara denumita si “jurisprudenta” este alcatuita din totalitatea hotararilor judecatoresti pronuntate de instantele judecatoresti de toate gradele. Hotararile judecatoresti cu caracter de indrumare pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, care au forta obligatorie pentru cazurile similare ce vor urma, poarta denumirea de procedeuri juridice. 3. Actul normativ – include toate formele edictate (elaborate) tehnico-legislativ prin care sunt fixate norme juridice de catre organele statului indiferent de denumirea lor.(legi, decrete, hotarari, ordonante de guvern, etc.) 4. Un Contract - accordul intre 2 sau mai multe persoane realizat pentru a da nastere, a modifica sau a stinge intre ele un raport juridic. Un astfel de contract nu constituie izvor de drept. Exista insa o categorie aparte de contracte, contracte normative, care nu privesc nemijlocit drepturile si obligatiile unor subiecte de drept determinate, nu

reglementeaza raporturi juridice concrete si au in vedere reglementarile cu caracter general. Aceste contracte indeplinesc rolul de izvoare de drept. 5. Teoria juridica (doctrina) – cuprinde ansamblul analizelor, investigatiilor, interpretarilor sistematice si metodologice pe care specialistii in drept le dau fenomenului juridic, care alcatuiesc stiintele juridice.

Cap. 5 5.1. 5.2. 5.2.1. 5.2.2. 5.3. 5.1.

Norma Juridica Notiunea si trasaturile Normei Juridice Structura Normei Juridice Structura logico-juridica a Normei Juridice Structura tehnico-legislativa a N.J. Clasificarea Normelor Juridice

Notiunea si trasaturile Normei Juridice

Norma – reprezinta o regula care stabileste cum trebuie sa actioneze sau sa se comporte membrii societatii in anumite conditii determinate pentru ca rezultatele lor sa fie eficiente si apreciate pozitiv. Trebuie facuta distinctie intre categoria normelor sociale si cea a normelor tehnice. Normele sociale reglementeaza direct sau indirect relatiile interumane, in timp ce normele tehnice vizeaza modul de actiune a omului in raport cu natura. Normele sociale, morale, religioase, economice, dar si cele juridice coexista in societate prezentand urmatoarele trasaturi comune: - generalitatea si impartialitatea - dispozitiile lor sunt fie pozitive, fie negative - sunt obligatorii pentru destinatari - urmaresc prin incurajarea prin stimulente a comportamentelor prescrise, dar si tragerea la raspundere acelor care deviaza de la aceste comportamente Criteriile avute in vedere la clasificarea normelor sociale sunt uramtoarele: 1. dupa sfera de reglementare ele pot fi: - norme cu caracter general - norme particulare 2. dupa modul de aparitie: - normele elaborate constient, organizat (cazul normelor scrise) - normele cu aparitie spontana, cu caracter neorganizat (cutuma, normele morale)

3. dupa sanctiunea aplicabila in cazul nerespectarii lor: - norme sanctionate cu coercitii fizice - norme carora le sunt specifice sanctiuni de alta natura 4. dupa continutul lor tinand cont de tipul de relatii sociale pe care le reglementeaza: - norme economice - norme politice - norme religioase - norme morale. Norma juridica – reprezinta o regula generala si obligatorie de conduita al carui scop este de-a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire in caz de nevoie prin constrangere. Normele juridice prezinta urmatoarele trasaturi: a. Caracter general si impersonal: - ca si norma morala regula de

conduita prescrisa de norma juridica este tipica, fiind aplicata unui numar nedefinit de cazuri si persoane, fiind rezultatul unei inalte abstractizari si generalizari cu caracter impersonal adresandu-se tuturor persoanelor care indeplinesc conditiile impuse de norma. Exista si norma juridica care se adreseaza unui organ unipersonal (exp. procuror, ministru), care insa desi privesc o singura persoana nu isi pierd caracterul de generalitate si impersonal, deoarece nu se refera la persoana fizica ce ocupa acea functie, ci vizeaza institutia ale carui componente le reglementeaza. b. Caracter imperativ: - pentru a se asigura caracterul obligatoriu,

normele beneficiaza de garantii exterioare statale, de forta de constrangere. Normele se aplica continuu si neconditionat din momentul intrarii lor in vigoare. Obligativitatea respectarii normelor juridice nerezultand din frecventa aplicarii ei. c. Caracter volitiv: - normele juridice tin seama de realitatea sociala

in care se vor aplica. Ele se adreseaza intelectului destinatarului, la care ajung prin intermediul vointei acestuia. d. Implica un raport inter-subiectiv: - prin normele juridice sunt

vizate relatiile sociale, ea avand caracter bilateral.

5.2./ 5.2.1.

Structura Normei Juridice/ Structura logico- juridica a Normei Juridice

Norma juridica are o structura proprie, numita “structura logico-juridica”, aceasta reprezentand aspectul intern al n.j. referindu-se la elementele componente ale acestuia indiferent de formularea contextuala si ramura de drept a carui apartine. Norma juridica din punctul de vedere a structurii logice este formata din 3 elemente: - ipoteza - dispozitia - sanctiunea. In acestea se prevad: - conditiile in care subiectii vor avea anumite tipuri de conduita (ipoteza) - care este tipul de conduita corect (dispozitia) - care sunt urmarile nerespectarii normei (sanctiunea) IPOTEZA: - este acea componenta a normei juridice in care se stabilesc conditiile, faptele si subiectii in raport cu care trebuie sa existe un anumit tip de conduita. In functie de precizia detaliilor existente, ipotezele pot fi: a. ipoteze determinate : care stabilesc cu exactitate conditiile de aplicare a dispozitiei. La randul lor ipotezele determinate pot fi: - simple, cand norma juridica are in vedere o singura conditie in care se aplica dispozitia - complexe, cand sunt avute in vedere mai multe conditii dintre care toate sau fiecare in parte pot determina aplicarea dispozitiei. b. ipoteze relativ determinate : care nu indica decat modul general al conditiilor in care dispozitia devine incidenta. Ipoteza unei norme juridice este subinteleasa cand desi nu este expres formulata ea rezulta din contextul reglementarii.

Drept, Curs nr.4 03.11.2006 DISPOZITIA: - cuprinde imperativul sau comandamentul normei ce prevede comportamentul ce trebuie urmat in cazul indeplinirii conditiilor din ipoteza, adica drepturile si obligatiile corelative de conduita ale persoanelor vizate de norma juridica respectiva. Prin urmare dispozitia unei norme juridice: - poate impune o conduita anume - poate sa prevada obligatia de abtinere de la savarsia unor fapte - poate permite obtinerea unei conduite - poate da anumite recomandari actiunii umane Clasificare dispozitiilor: 1. In functie de conduita prescrisa dispozitiile normelor juridice pot fi: • dispozitii imperative, care prevad obligatia de a savarsi anumite actiuni •

dispozitii prohibitive, acelea care interzic o conduita tip printr-un text sau act normativ

dispozitii permisive, acelea care nici nu interzic dar nici nu impun savarsirea unor actiuni, lasand la atitudinea partilor optiune conduita pe care doresc sa o urmeze In toate tipurile de dispozitii propozitiile cuprinse in acestea se afla in raporturi de echivalenta dupa cum urmeaza: - “este obligatoriu sa se faca” devine echivalent cu “este interzis sa nu se faca” si cu “nu este permis sa nu se faca” - “este interzis sa se faca” devine echivalent cu “este obligatoriu sa nu se faca” si cu “nu este permis sa se faca” - “este permis sa se faca” devine echivalent cu “nu este interzis sa se faca” si cu “nu este obligat sa nu se faca” •

•

dispozitii supletive, sunt o varianta a dispozitiilor precedente dar si constau ca daca persoanele interesate nu se hotarasc in adoptarea unor conduite pe care puteau sa le aleaga prin optiune libera, in limitele legii, atunci statul prin organele sale competente va suplini vointa acestora printr-o alegere oficializata

•

dispozitii de recomandare, prevad o anumita conduita pe care organele statului o recomanda persoanelor fizice sau juridice

•

dispozitii de stimulare, prevad recompensarea unei conduite de exceptie sau stimularea initiativei creatoare.

2. In functie de gradul de generalitate si al sferei lor de aplicare, dispozitiile normelor juridice pot fi: - dispozitii generale: - care au o sfera larga de aplicare si care genereaza de obicei o anumita ramura de drept - dispozitii speciale: - care vizeaza un anumit grup de relatii sociale dintr-o anumita ramura a dreptului - dispozitii de exceptie: - care completeaza fie dispozitiile generale, fie pe cele speciale (se mai numesc “dispozitii derogatorii”- fiind o exceptie de la primele 2 categorii) 3. In functie de modul in care este precizata conditia partilor unui raport juridic: a. dispozitii determinate: – ele stabilesc categoric si fara nici o posibilitate de derogare dreptele si obligatiile subiectelor vizate b. dispozitii relativ determinate: - prevad mai multe variante posibile de conduita, urmand ca partile sa opteze pentru una din ele SANCTIUNEA: - acel element al normelor juridice care stabileste: - urmarile nefavorabile ce apar in conditia in care nu sunt respectate prevederile ipotezei sau ale dispozitiei (sanctiuni negative) - masurile de stimulare de cointeresare a subiectului in vederea promovarii conduitei dorite (sanctiuni pozitive) Sanctiunile negative pot fi clasificate conform urmatoarelor criterii: a. in functie de natura raporturile juridice reglemantate prin norme, de pericolul social al actelor de incalcare si de importanta intereselor aparate, se disting: - sanctiuni negative penale - sanctiuni negative disciplinare - sanctiuni negative administrative - sanctiuni negative civile b. dupa scopul urmarit de sanctiunile negative acestea se impart in: - sanctiuni de anulare a actelor ilicite care urmaresc desfiintarea sau anularea actului juridic ilicit - sanctiuni reparatorii care stabilesc situatiile legale si repararea prejudiciului produs - sanctiuni expiratorii care urmaresc aplicarea unor sanctiunui de constrangere sau a unor pedepse pentru faptele cu caracter antisocial savarsite cu vinovatie precum si prevenirea eventualelor incalcari ale legii c. dupa gradul de determinare: - sanctiuni absolut determinate – acelea care sunt formulate precis si care nu pot fi majorate sau reduse de organele de aplicare - sanctiuni relativ determinate – se stabilesc in limitele unui minim si ale unui maxim urmand ca sanctiunea concreta sa o stabileasca organele de aplicare

- sanctiuni alternative – dau posibilitatea organului de aplicare sa aleaga intre 2 sau mai multe feluri de sanctiuni - sanctiuni cumulative – presupun stabilirea mai multor feluri de sanctiuni care se aplica in mod obligatoriu pentru savarsirea aceleiasi fapte

5.2.2. Structura tehnico-legislativa a Normelor Juridice Daca impartirea normelor juridice in ipoteza, dispozitie si sanctiune alcatuieste structura interna a acesteia, constructia ei tehnico-legislativa ii dezvaluie structura externa care priveste redactarea acesteia dupa reguli clare si concise corelate cu principiile generale. Structura tehnico-legislativa se refera la forma exterioara de fixare a structurii logice a normei juridice in actele normative. Normele juridice nu apar intr-o forma de sine statatoare, ci sunt redactate in acte numite acte normative( legi, hotarari, decrete, ordonante, regulamente, statute, etc.). Actul normativ la randul sau este structurat pe: - capitole - sectiuni - titluri - carti - parti. Articolul este element structural primar al unui act normativ care contine de regula o norma; in timp ce norma este element structural definitoriu al dreptului obiectiv. Un articol dintr-un act normativ nu intotdeauna fixeaza integral o norma juridica, existand insa si posibilitatea ca un singur articol sa fixeze mai multe norme juridice, dar si aceea ca o norma juridica sa fie fixata in mai multe articole. Articolul trebuie sa intruneasca urmatoarele caracteristici: - sa fie unitar - sa nu contina elemente eterogenme care nu se leaga unele de altele - sa fie accesibil destinatarilor sai Articolele se scriu intr-un text sub forma prescurtata “art.” . Cand un act normativ contine un singur articol, acesta se exprima prin cuvintele “articol unic”. Articolele se numeroteaza cu cifre arabe in ordine crescatoare de la inceputul textului pana la sfarsit. In cazul unor acte normative de importanta deosebita (cum ar fi Constitutia sau Codurile) articolele pot si prevazute cu note marginale, care prevad succint continutul normativ al fiecarui articol. Aliniatul este o parte dintr-un articol si poate fi format dupa caz dintr-o propozitie, o fraza sau mai multe fraze asezate in text dupa o anumita forma. Ca parti distincte ale unui articol mai pot fi intalnite paragrafele care grupeaza 2 sau mai multe aliniate, acestea utilizandu-se in cazul unei redactari in care articolele sunt prea incarcate, pentru o mai buna sistematizare a acestora din urma.

Articolele se grupeaza in sectiuni » sectiunea in capitole » iar capitolele in titluri. In cazul Codurilor titlurile se pot grupa in carti sau parti, sectiunile, capitolele, titlurile sau partile purtand cate o denumire ce reflecta in mod sintetic continutul prevederilor pe care le cuprind astfel ca diviziunile si subdiviziunile trebuie sa aiba un caracter omogen si sa se refere la acelasi obiect.

5.3.

Clasificarea Normelor Juridice

Clasificarea normelor juridice prezinta atat importanta teoretica cat si practica. Orice clasificare corecta respecta un criteriu ce tine seama de esenta obiectelor clasificate. Criteriul este fundamentul unei clasificari. Acesta putand fii inca schimbat, obtinandu-se astfel diverse clasificari, adica diferite aranjamente ordonate, ale obiectelor pe baza relatiior si a asemanarii dintre acestea. Clasa normelor juridice se poate diviza conform urmatoarelor criterii: • 1. dupa criteriul ramurilor de drept - deci in functie de obiectul si de metoda de reglementare juridica se disting totatatea subclase de norme juridice cate ramuri de drept sunt, toate acestea formand clasa normelor juridice in vigoare (11 ca numar) • 2. dupa criteriul izvorului de drept in care sunt incorporate normele de drept se divid tinanad seama de forta juridica a actului normativ, de pozitia acestuia in ierarhia actelor normative, distingandu-se norme cuprinse in legi, in hotarari de guvern, in ordonante ale guvernului sau in acte normative elaborate de organele administrative de stat centrale sau locale, acte cu o sfera de aplicabilitate limitata la nivelul intinderii competentei teritoriale a organului respectiv (judet, municipiu, oras, comuna). • 3. dupa criteriul sferei de aplicare si a gradului lor de generalitate normele juridice se divizeaza in : - norme juridice generale – se aplica in reglementarea tuturor relatiilor sociale, apartinand unei ramuri de drept - norme juridice speciale – aplicabile unei sfere restranse de relatii sociale din cadrul unei ramuri de drept - norme juridice de exceptie – le completeaza fie pe cele generale, fie pe cele speciale instituind u regim derogatoriu de la acestea • 4. dupa criteriul modului de reglementare a conduitei normele juridice se impart in: - norme imperative – a caror respectare se impune in mod categoric neadministrandu-se nici o deviere de la acestea, ele se impart la randul lor in: a. norme onerative – prescriu in mod expres obligatia de-a savarsi o actiune b. norme prohibitive – care obliga subiectul destinatar sa se abtina de la savarsirea unor fapte – ele interzic sa se faca ceva

norme permisive/ dispozitive – care nu interzic, dar nici nu obliga in mod expres la o anumita actiune, ci ofera posibilitatea subiectului sa apeleze pentru o anumita conduita dintre cele prevazute de lege actionand dupa propria apreciere, convingere. Ele fiind de mai multe categorii: a. norme supletive – ofera partilor posibilitatea de-a opta pentru o conduita si numai daca dreptul la optim nu a fost exercitat intr-un anumit interval de timp norma supletiva va stabili reglementarea ce se va aplica b. norme stimulative – creaza pentru destinatari vocatia obtinerii unor acte de recompensa c. norme de recomandare – prevederi neobligatorii adresate persoanelor fizice sau juridice care sunt indemnate sa urmeze o anumita conduita. Reglementarea juridica cu caracter supletiv este specifica ramurilor de drept privat, in timp ce reglementarea imperativa vizeaza cu precadere ramurile de drept public care ocrotesc interesele generale ale societatii. -

•

5. dupa criteriul modului in care sunt redactate: - norme juridice complete care cuprind in articolele din actele normative in care sunt publicate toate partile constitutive ( ipoteza, dispozitia, sanctiunea). Majoritatea normelor juridice sunt complete. - norme juridice incomplete/ imperfecte fac referire si se completeaza cu reglementari prezente fie in cadrul aceluiasi act normativ fie in alte acte normative. La randul lor ele se clasifica: a. norme juridice de trimitere – se completeaza cu norme din acelasi act normativ sau din alte acte normative existente b. norme juridice in alb – acelea care urmeaza a fi completate cu dispozitia din acte normative ce urmeaza sa apara