Dezvoltarea Jurnalismului Evreiesc

Dezvoltarea jurnalismului evreiesc

Jurnalismul perioadei pre-statale Jurnalismul evreiesc1 se dezvoltǎ începǎnd cu secolul al XVII-lea în comunitǎţile evreieşti din diaspora şi mai apoi, în Israel, concomitent cu evoluţia jurnalismului european, şi nord-american. Jurnalişti evrei importanţi au pus bazele jurnalismului modern în publicaţii de succes dedicate publicului larg precum The New York Times (Adolph S. Ochs şi Arthur Hays Sulzberger), The World (Joseph Pulitzer), Daily Telegraph (Joseph Mases Levy) sau în dezvoltarea agenţiilor de presǎ (Paul Julius Reuter). Istoria publicaţiilor destinate exclusiv comunitǎţilor evreieşti din lume coincide cu istoria respectivelor comunitǎţi: de la ziarele în germanǎ şi ebraicǎ din Germania si Austria, la ziarele în englezǎ din India sau Noua Zeelandǎ, acoperind un areal geografic şi lingvistic foarte bogat. Evenimentele politice ale secolului al XX-lea au marcat schimbarea centrului de greutate în jurnalismul evreiesc dinspre diaspora înspre Israel, asistǎnd astazi la o desfǎşurare ultra-modernǎ a mass-mediei israeliene, cel mai important furnizor de informaţii din zona Orientului Mijlociu. Primul ziar evreiesc din lume, Gazeta de Amdterdam, a apǎrut în Olanda în 16752. Scris în ladino, era destinat comunitǎţii evreieşti sefardi din Ţǎrile de Jos şi conţinea depeşe din alte ţǎri. Prima publicaţie în idiş a fost sǎptǎmânalul Distagishe Kurant din 1686-1687, iar primul periodic evreiesc, Pri Eţ Haim,

un buletin lunar conţinând

deciziile rabinice ale comunitǎţii sefarde, a apǎrut în 1728-1761 tot în Amsterdam. Iluminismul secolului al XVIII-lea (Haskala) a favorizat apariţia ziarelor evreieşti în Germania şi în ţǎrile învecinate. Numǎrul acestora a crescut datoritǎ reînvierii limbii ebraice şi a dezvoltǎrii literaturii idiş. Presa evreiascǎ este impulsionatǎ la începutul secolului al XIX-lea de apariţia mişcǎrii sioniste şi a partidelor politice. În 1882 existau deja 103 publicaţii evreieşti în limbile germanǎ, ebraicǎ, engleza, idiş, ladino, francezǎ şi în alte limbi. Primul ziar evreiesc de succes a fost Allgemeine Zeitung des Judentums, aparut la Leipzig între 1837-1922, urmat de Jewish Chronicle, fondat la Londra In 1837, 1 2

Journalism in Enciclopaedia Judaica, vol IX, p. 303 - 308, Jerusalem, 1967. Press in Enciclopaedia Judaica, vol XIV, p. 1023-1025, Jerusalem, 1967.

care existǎ şi în prezent. Prima agenţie de presǎ evreiascǎ a fost Neue Juedische Korrespondentz (1907-1915) cu sediul în Berlin. Pânǎ la al Doilea Rǎzboi Mondial, Europa avea cel mai numǎr de ziare evreieşti din lume. Istoria presei în Israel3 începe cu un secol înainte de înfiinţarea statului şi cu câteva decenii înainte de fondarea Mişcǎrii Sioniste. În 1863 estet publicat în Ierusalim sǎptǎmânalul Halevanon, urmat şase luni mai târziu de Hahavaţelet, editat de Rabi Israel Bak, care a înfiinţat şi prima tipografie din Ierusalim. Hahavaţelet era organul mişcǎrii hasidice din Palestina şi se afla în conflict deschis cu Halevanon, editorii reclamându-se reciproc autoritǎţilor turce pentru presupuse activitǎţi politice ilegale. Autoritǎţile închid ambele sǎptǎmânale. Hahavaţelet reapare în 1870. Eliezer Ben Iehuda, care soseşte în Palestina în 1882 şi se alǎturǎ pentru scurt timp echipei ziarului Hahavaţelet, preia în 1885 sǎptǎmânalul Haţvi (Cerbul) pe care îl orienteazǎ cǎtre ştiri şi mai puţin cǎtre articole de opinie. Haţvi devine organul Noului Işuv şi al Mişcǎrii Sioniste din Palestina. Prin intermediul ziarului vǎd lumina tiparului mii de cuvinte ebraice reînnoite sau inventate de cǎtre Ben Iehuda şi de colegii sǎi. În 1901 Haţvi devine Haşkafa, în spiritul presei strǎine (The Observer în Anglia, Observateur în Franţa) şi din 1904 apare de douǎ ori pe sǎptǎmânǎ. Ziarul primeşte sprijin financiar din partea Baronului Edmond de Rothschild, fapt detestat de socialiştii celui de-al doilea val de emigraţie care au înfiinţat în 1907 Hapoel Haţair (Tânǎrul Muncitor), sǎptǎmânalul mişcǎrii cu acelaşi nume, iar în 1910 mişcarea Poalei Ţion publicǎ sǎptǎmânalul Ha`ahdut (Unitatea). La aceste ziare ideologice contribuie David Ben-Gurion, Iţhak Ben-Ţvi, A. D. Gordon şi alţi lideri ai Mişcǎrii Sioniste din Palestina. Comunitatea sefardǎ din Ierusalim editeazǎ în 1909 sǎptǎmânalul Herut (Libertete) condus de Hain Ben-Atar. În 1910 Ben-Iehuda fondeazǎ primul cotidian din Palestina Ha`or (Lumina), fiind deseori criticat pentru “senzaţionalismul” titlurilor alese, scrise cu caractere mari, în spiritul presei moderne strǎine. Primul rǎzboi mondial ruineazǎ presa evreiascǎ din Palestina, doar Herut, care devenise cotidian în 1912, continuǎ sǎ aparǎ regulat. La sfârşitul anului 1917, dupǎ cucerirea britanicǎ a Palestinei, revin mulţi din cei care fuseserǎ exilaţi de cǎtre turci, iar al treilea val de emigraţie (a treia alia) determinǎ creşterea numǎrului de aşezǎri (işuv). 3

Rami Tal, The Israeli Press in Ariel - The Israel Review of Arts and Letters, Nr 99-100, July, 1995;

Un grup de scriitori din Ierusalim încep în 1919 publicarea cotidianului Hadaşot Ha`areţ (Ştiri din ţarǎ). Printre fondatori se numǎrǎ şi Ben Iehuda, care la scurt timp se desprinde, înfiinţând un nou cotidian Doar Ha`iom, dupǎ modelul englezescului Daily Mail. Redacţia cotidianului Ha`areţ (prescurtarea lui Hadaşot Ha`areţ) este formatǎ în majoritate din intelectuali de origine ruseascǎ, exponenţi ai unei tradiţii liberaldemocratice. Ziarul nu era patronat politic şi încerca sǎ adopte un rol conciliant între orientǎrile politice divergente din işuv. În replicǎ, Doar Ha`iom adoptǎ o poziţie militantnaţionalistǎ. În 1925 stânga politicǎ din Palestina, Histadrut (Confederaţia Muncitoreascǎ) fondeazǎ ziarul Davar (Eveniment/ Cuvânt), condus de liderul şi ideologul mişcǎrii muncitoreşti, Berl Kaţnelson. În suplimentul literar de vinerea publicǎ cei mai importanţi prozatori şi poeţi ai vremii. Prin Davar apare în Palestina presa politicǎ. Fidel tradiţiei politice a Europei de Est, işuvul s-a împǎrţit într-un mare numǎr de partide, fiecare considerând un lucru de la sine înţeles sǎ-şi înfiinţeze un ziar pentru a promova ideologia şi interesele partidului şi a-şi “educa corect” susţinǎtorii. Mişcarea Revizionistǎ fondeazǎ în 1938 Ha`Maşkif (Observatorul), aripa dreaptǎ a Mişcǎrii General Sioniste fondeazǎ în 1936 cotidianul Haboker (Dimineaţa), Mişcarea Naţional-Religioasǎ Hamizrahi (Orientalǎ) fondeazǎ Haţoheh (Profetul). Doar Ha`iom este primul ziar din Palestina care sǎ aparǎ dimineaţa. Ziarele obişnuiau sǎ aparǎ în jurul prânzului cǎci serviciul telegrafic în Palestina era foarte scump şi informaţiile trimise de agenţia Reuters în Egipt prin telegraf, ajungeau în Palestina cu trenul. Doar Ha`iom îşi înceteazǎ activitatea în 1936, semn cǎ populaţia evreiascǎ din Palestina prefera ziarele ideologice care nu doar relatau fapte, ci le şi interpretau ideologic. La sfârşitul anilor 1930 un investitor, Kumarov, fondeazǎ primul ziar de searǎ din Palestina Yediot Aharonot (Ultimele Ştiri) dupǎ modelul ziarului londonez Evening Standard, vânzându-l la scurt timp lui Iehuda Mozes, comerciant de terenuri, care considera ziarul un hobby interesant, şi o investiţie financiarǎ pe termen lung. În ajunul înfiinţǎrii statului Israel exista în Palestina o presǎ înfloritoare, deţinutǎ în majoritate de partidele politice: Mapai deţinea Davar, Mapam - AlHamişmar (Gardianul), Mişcarea General Sionistǎ - Haboker, Mişcarea Revizionistǎ - Hamaşkif, Partidul Naţional Religios - Haţofeh, Agudat Israel (Ultra-ortodocşii) - Hamodia

(Informatorul), Partidul Comunist - Kol Ha`am (devenit cotidian în 1947). Singurele ziare independente erau Ha`areţ şi Yediot Aharonot, cǎrora li se adaugǎ în 1948 Ma`ariv (Seara), înfiinţat de Azriel Carlebach, cel mai de seamǎ jurnalist al momentului, plecat de la Yediot Aharonot, rivalitatea dintre cele douǎ publicaţii rezistând pânǎ astǎzi.

Jurnalismul dupǎ 1948 În momentul4 fondǎrii statului Israel în 1948, activitatea presei nu era reglementatǎ de vreo lege anume, deşi Ordonanţa Obligatorie de Presǎ cerea ca ziarele sǎ obţinǎ licenţǎ de funcţionare. Aportul enorm de emigranţi de la începutul anilor 1950 a determinat presa de partid sǎ se mobilizeze spre a-i face pe noii-veniţi adepţi ai tipurilor specifice de gândire politicǎ. Mapai, partidul dominant, fondeazǎ ziare în limbile native ale emigranţilor şi doua ziare în ebraicǎ uşoarǎ: Omer (Vorbitorul) şi Lamathil (Începǎtorului), fǎrǎ prea mult succes, însǎ. În anii 1950 şi 1960, Ma`ariv controla practic piaţa ştirilor cu un tiraj dublu faţǎ de tirajul tuturor celorlalte ziare la un loc. În acelaşi timp Ha`areţ a dobândit statutul de leader în rândul populaţiei native, a politicienilor, a lumii afacerilor şi a intelectualilor, statut pe care şi-l pǎstreazǎ pânǎ astǎzi. Presa de partid a început sǎ slǎbeascǎ. Yediot Aharonot este primul ziar care sǎ aibǎ o rubricǎ zilnicǎ de sport şi un supliment sportiv duminical, atrǎgând astfel cititorii tineri şi provocând falimentul ziarelor de sport de pânǎ atunci. În anii 1960 ziarele independente devin mai puternice datoritǎ situaţiei economice înfloritoare a ţǎrii. Circulaţia lor a sporit şi profitul din publicitate a crescut exponenţial. Declinul presei de partid se accentueazǎ, incapabilǎ sǎ facǎ faţǎ provocǎrilor. Ma`ariv continuǎ sǎ domine, dar Yediot Aharonot îl ajunge din urmǎ prin cooptarea unor jurnalişti talentaţi şi prin lǎrgirea rubricii de ştiri. Aharon Bachar initiazǎ un nou stil în presa israelianǎ - personal, înţepǎtor, sarcastic - devenind cel mai popular comentator din ţarǎ. Alte proiecte menite sǎ sporeascǎ circulaţia ziarului şi sǎ îi creascǎ prestigiul au fost publicarea pe secţiuni a unui atlas în ziarul de vineri, oferte de cǎrţi. În anii 1970 se accelereazǎ transformarea presei israeliene. Rǎzboiul de Yom Kippur din 1973 contribuie la democratizarea mass-media. Jurnaliştii care înaintea 4

http://www.mfa.gov.il/MFA/Facts+About+Israel/Culture/The+Printed+Media-+Israel-s.htm, by Yehiel Limor

rǎzboiului promovaserǎ mitul invincibilitǎţii şi incoruptibilitǎţii armatei israeliene sunt nevoiţi sǎ se reorienteze. Atacurile la adresa conducerii ţǎrii care erau practicate în trecut doar de ziarele opoziţiei, apar în ziarele de largǎ circulaţie. Yediot Aharonot atinge cel mai mare tiraj din ţarǎ, în detrimentul cotidianului Ma`ariv care a stagnat. În anii 1980 Yediot Aharonot înregistreazǎ vânzǎri şi profit fǎrǎ precedent. Ha`areţ înfiinţeazǎ primele ziare locale, urmat de Yediot Aharonot. Ziarele locale ofereau afacerilor mici şi mijlocii un spaţiu publicitar relativ ieftin. Au introdus şi un nou stil de a scrie presa, direct şi acid, uneori pânǎ la brutalitate. Astǎzi, cele mai citite cotidiene din Israel sunt: Ha`areţ, Yediot Aharonot, Ma`ariv, Globes şi Jerusalem Post. Ha`areţ, fondat în 1919, este cel mai vechi cotidian israelian în circulaţie. Se bucurǎ de prestigiu datoritǎ reportajelor de înaltǎ clasǎ, bine documentate. Aparţine conglomeratului media al familiei Şocken şi are un tiraj de 50.000 exemplare zilnic şi 60.000 în week-end. Are un format tradiţionalist: fǎrǎ ştiri de senzaţie, graficǎ clasicǎ, multe ştiri externe; o pagina de ştiri conţine de de douǎ ori mai multǎ informaţie decât o paginǎ din alte cotidiene. Este în general în opoziţie cu partidul aflat la guvernare. Yediot Aharonot, fondat în 1939, are astǎzi cea mai mare circulaţie - 350.000 exemplare zilnic şi peste 600.000 exemplare în week-end, adicǎ aproximativ douǎ treimi din totalul cititorilor de presǎ ebraicǎ - situaţie unicǎ în comparaţie cu ţǎrile occidentale. Reprezintǎ componentul de bazǎ al conglomeratului media al familiei Moses, care mai deţine o editurǎ, reviste şi ziare locale şi o parte dintr-o casǎ de producţie muzicalǎ. Ma`ariv, fondat în 1948, are un tiraj de 150.000 exemplare zilnic şi 250.000 exemplare în week-end. Aparţine familiei Nimrodi, care mai deţine o editurǎ, o casǎ de producţie muzicalǎ, reviste şi ziare locale. Din echipa redacţionalǎ face parte şi Dan Margalit, cunoscut pentru cǎ a determinat demisia premierului Iţak Rabin în 1977, prin dezvǎluirea unor conturi bancare ilegale. Globes este un cotidian financiar fondat în 1983, deţinut de o companie privatǎ şi bucurându-se de recunoaştere generalǎ în lumea afacerilor. Presa în limbi strǎine s-a dezvoltat în anii 1950 - 1960 pentru a satisface nevoile emigranţilor, care pe mǎsurǎ ce începeau sǎ cunoascǎ ebraica, citeau mai puţin presa în limbi strǎine. Totuşi, câteva ziare continuǎ sǎ aparǎ în idiş, germanǎ, polonǎ şi românǎ. În

urma valului de emigranţi din fosta Uniune Sovieticǎ, au apǎrut ziare în limba rusǎ: patru cotidiene şi zeci de periodice. O notǎ aparte o face ziarul de limbǎ englezǎ Jerusalem Post, fondat în 1932, care are o circulaţie de 15.000 exemplare zilnic şi 40.000 exemplare în week-end, fiind citit de emigranţii vorbitori de limba englezǎ, precum şi de turişti, de diplomaţi şi de ziariştii strǎini acreditaţi. O ediţie zilnicǎ internaţionalǎ a acestuia este distribuitǎ în America de Nord, şi una sǎptǎmânalǎ în limba francezǎ este distribuitǎ în Europa de Vest. Un cotidian în limba arabǎ Al-lttihad, şi multe periodice în limba arabǎ sunt destinate populaţiei arabe din Israel, din care o bunǎ parte citeşte şi în ebraicǎ. Printre cititori se numǎra şi locuitorii zonelor guvernate de Autoritatea Palestinianǎ. Ziarele publicate de partidele politice au dispǎrut astǎzi din Israel, cu excepţia a trei ziare dedicate cititorilor religioşi: Haţofeh, Hamodia şi Yated Ne`eman. Câteva sute de ziare locale, majoritatea sǎptǎmânale, apar vinerea. Sunt deţunute în principal de conglomeratele Moses şi Şocken. Sute de reviste şi de periodice (sǎptǎmânale şi lunare) acoperǎ o varietate de domenii: naturǎ, turism, computere, sport; unele sunt direcţionate cǎtre grupuri specifice: femei, adolescenţi, copii. Revista sǎptǎmânalǎ pentru femei cu cea mai largǎ circulaţie este La`işa, deţinutǎ de familia Moses. Conglomeratul familiei Nimrodi publicǎ douǎ reviste sǎptǎmânale pentru adolescenţi şi copii, şi o revistǎ lunarǎ pentru femei At. Revista sǎptǎmânalǎ a Forţelor de Apǎrare Israeliene, Bamahane, apǎrutǎ din 1948, este destinatǎ forţelor armate, dar e cititǎ şi de numeroşi civili. Jurnaliştii pentru presa scrisǎ şi media electronicǎ sunt pregǎtiţi de Şcoala de Jurnalism şi Comunicare Koteret din Tel-Aviv, în cadrul unor programe de doi - trei ani. Ateliere practice de jurnalism se ţin şi de cǎtre Departamentele de Comunicare a patru universitǎţi. Radioul şi televiziunea au intrat în competitie cu presa în furnizarea de ştiri începând cu anii 1970. Dupǎ Rǎzboiul de Yom Kippur (1973) postul de radio oficial Kol Israel a început sǎ transmitǎ aproximativ 20 de buletine de ştiri pe zi. Galei Zahal (Postul de Radio al Armatei) a fost primul care sǎ întrerupǎ programele obişnuite pentru a transmite ştiri de ultimǎ orǎ. Canalul 1 (Televiziunea Publicǎ) transmite trei programe de ştiri zilnic. Similar, Canalul 2 (din 1993), Televiziunea Educaţionalǎ, televiziunea prin cablu oferǎ programe de ştiri (CNN, BBC, SkyNews). În pofida radioului şi a

televiziunii, Israelul deţine în continuare una dintre cele mai ridicate rate de cititori adulţi de ziare din lume.

Influenţa politicǎ asupra jurnalismului Situaţia regionalǎ Raportul5din 2005 al Agenţiei de Monitorizare a Presei Reporteri fǎrǎ frontiere descrie mass-media israelianǎ drept “robustǎ şi independentǎ”, dar menţioneazǎ cǎ armata a “obstrucţionat în mod repetat” acţiunile jurnaliştilor palestinieni şi strǎini. Situaţia se datoreazǎ istoricului regiunii: crearea statului Israel a constituit punctul culminant al Mişcǎrii Sioniste al cǎrei scop era aducerea evreilor din Diaspora în patriamamǎ. Dupǎ Holocaust, presiunea internaţionalǎ a determinat recunoaşterea statului Israel în 1948. De atunci, istoria regiunii este marcatǎ de conflictul dintre Israel, pe de o parte, şi palestinieni, reprezentaţi de Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, şi ţǎrile arabe vecine Israelului, pe de altǎ parte. Sute de mii de palestinieni au fost dislocaţi şi mai multe rǎzboaie au fost purtate, cu Egiptul, cu Iordania, cu Siria şi cu Libanul. Palestinienii din Cisiordania, incluzând Ierusalimul de Est trǎiesc sub ocupaţie israelianǎ din 1967. Aşezǎrile pe care Israelul le-a construit în Cisiordania adǎpostesc în jur de 400.000 oameni şi sunt ilegale conform legilor internaţionale. Israelul şi-a evacuat coloniştii din Fâşia Gaza în 2005 şi şi-a retras forţele armate punând capǎt la aproape patru decenii de ocupaţie militarǎ. În 1979, Egiptul şi Israelul au semnat un acord de pace, dar abia la începutul anilor nouǎzeci, dupǎ intifada, a început procesul de pace cu palestinienii. O înţelegere finalǎ cu aceştia nu a fost încǎ încheiatǎ, punctele nevralgice fiind statutul Ierusalimului şi soarta refugiaţilor palestinieni şi a coloniştilor evrei. Israelul are o populaţie de 6.7 milioane de locuitori (UN, 2005), şi o suprafaţǎ de 22 072 km², cu o economie bazatǎ pe software, echipament militar, industrie chimicǎ, produse agricole şi un venit anual de 17 380 $ pe cap de locuitor (Banca Mondialǎ, 2005). Mass-media în Israel este foarte diversificatǎ, în funcţie de limbǎ, opţiuni politice şi religioase. Autoritatea Israelianǎ a Audiovizualului, creatǎ dupǎ modelul BBC-ului, opereazǎ radioul şi canalele TV publice şi este finanţatǎ preponderent prin taxa de licenţǎ pe aparatele TV. Canalul 2 şi Canalul 10 sunt principalele posturi TV comerciale. Majoritatea populaţiei din Israel este abonatǎ la televiziunea prin cablu sau prin satelit. 5

http://news.bbc.co.uk/1/hi/world/middle_east/country_profiles/803257.stm

Radioul comercial a apǎrut în 1995, dar se aflǎ la concurenţǎ cu posturile radio pirat, unele funcţionând dupǎ un program ultra-ortodox (nu emit de şabat şi de sǎrbǎtori). Toate ziarele din Israel sunt în proprietate privatǎ. Multe au ediţii on-line. Principalele posturi de televiziune din Israel sunt: Canalul 1 - televiziune publicǎ - condusǎ de Autoritatea Israelianǎ a Audiovizualului, Canalul 2 şi Canalul 10 - televiziune comercialǎ. Principalele posturi de radio sunt: Reşet Alef - radio public, emisiuni variate, Reşet Bet radio public, ştiri, Reşet Ghimel - radio public, muzicǎ, Reşet Dalet - radio public în limba arabǎ - toate administrate de Autoritatea Israelianǎ a Audiovizualului, Galei Ţahal - postul de radio al Forţelor de Apǎrare Israeliene, difuzeazǎ ştiri şi muzicǎ unui public majoritar civil, şi controleazǎ, de asemenea, reţeaua de difuzare a ştirilor Galgalaţ. În privinţǎ Internetului, Israelul are o industrie IT dezvoltatǎ şi una din cele mai educate populaţii în domeniul tehnologiilor de ultimǎ generaţie: în jur de 3.2 milioane de israelieni aveau acces la Internet în 2004 (conform ITU). Autoritatea Naţionalǎ Palestinianǎ numǎrǎ 3.8 milioane locuitori (UN, 2005) pe o suprafaţǎ de 5 970 km² în Cisiordania, şi 365 km² în Fâşia Gaza, având o economie preponderent agricolǎ (citrice) şi un venit annual pe cap de locuitor de 1120 $ (Banca Mondialǎ, 2005). Televiziunea este principalul mijloc de informare în teritoriile palestiniene. Canalele de televiziune pan-arabice, printe care şi canalul Al-Jazeera se bucura de popularitate. Posturile de radio şi de televiziune oficiale emit în paralel cu zeci de posturi de radio private şi cu câteva posturi de televiziune private. Televiziunea iordanianǎ este urmǎritǎ pe scarǎ largǎ în Cisiordania. Autoritǎţile palestiniene îngrǎdesc libertatea de exprimare şi serviciile de securitate au închis în mod frecvent posturile de emisie, au interzis publicarea şi difuzarea materialelor, au hǎrţuit şi au reţinut jurnalişti, inclusiv reporteri strǎini. Autocenzurarea este larg rǎspânditǎ în rândul jurnaliştilor palestinieni. Agenţia de Monitorizare a Presei Reporteri fǎrǎ frontiere a raportat cǎ în 2005 ameninţǎrile, violenţa şi uciderea jurnalistilor au “crescut alarmant” în cadrul instabilitǎţii politice. Controlul posturilor oficiale de radio şi de televiziune a trecut în 2005 de la Organizaţia de Eliberare a Palestinei şi Autoritatea Palestinianǎ la Ministerul Informaţiilor, dar analiştii au pus sub semnul întrebǎrii eficienţa mǎsurii în crearea unui organism public de emisie. Structurile mass-media palestiniene au fost grav afectate de acţiunile militare israeliene de la începutul celei de-a doua intifada. Posturile de radio şi

de televiziune au fost distruse, inclusiv, în ianuarie 2002, locaţia staţiilor palestiniene de emisie radio şi TV din Ramala. Israelul a acuzat în mod repetat radioul şi televiziunea palestinianǎ cǎ incitǎ la violenţǎ. Presa palestinianǎ este reprezentatǎ de cotidienele: AlQuds - din Ierusalim, cotidianul palestinian cu cea mai largǎ circulaţie; Al-Ayyam din Ramala şi Al-Hayat Al-Jadidah - cotidianul Autoritǎţii Naţionale Palestiniene. Postul oficial de radio este Vocea Palestinei. Posturile de televiziune publice sunt: Televiziunea Palestinianǎ şi Canalul Palestinian prin Satelit, cu sediul în Gaza, iar cele private: AlQuds Teviziune Educaţionalǎ, Al-Mahd TV, Al-Majd TV, Al-Nawras TV, Al-Şarq TV, Amwaj TV, Bayt Lahm TV, Watan TV. Agenţia de presǎ oficialǎ este Wafa, în arabǎ, englezǎ, francezǎ, ebraicǎ. Conform ITU, în 2004 aproximativ 160 000 palestinieni aveau acces la Internet.

Cenzura Cenzura militarǎ6 asupra presei existǎ din perioada Mandatului Britanic, când toate publicaţiile trebuia sǎ primeascǎ în prealabil aprobarea cenzorului militar. La constituirea statului Israel în 1948, o înţelegere semnatǎ de guvern, armatǎ şi de presǎ a stabilit de comun accord ca cenzura sǎ fie aplicatǎ pentru a preveni periclitarea securitaţii de stat. Cenzura militarǎ a acţionat puternic la începutul anilor 19507 scandalurile politice şi de securitate fiind puse sub tǎcere: arestarea unor tineri israelieni în Egipt şi acuzaţia cǎ au comis acte de sabotaj la ordinele Mosadului au fost etichetate de presǎ drept “nefondate”, daşi editorii ştiau cǎ nu este aşa. Protestele unor jurnalişti au determinat autoritǎţile sǎ creeze Comitetul Editorilor Cotidienelor cǎruia cenzorul îi furnizeazǎ o listǎ de subiecte, vizând chestiuni militare şi de securitate, dar nu şi politice. Orice ştire legatǎ de aceste subiecte trebuie sǎ fie aprobatǎ de cenzor. Un rol crucial în lupta cu cenzura l-a jucat sǎptǎmânalul Haolam Haze (Lumea Aceasta), care a fǎcut publice corupţia, scandalurile politice şi sexuale, a atacat politicieni cu o duritate farǎ precedent şi a solicitat adoptarea unei politici externe şi interne diametral opusǎ celei oficiale, spre nemulţumirea Primului-ministru David Ben-Gurion. Creat dupǎ modelul americanului 6

http://www.mfa.gov.il/MFA/Facts+About+Israel/Culture/The+Printed+Media-+Israel-s.htm, by Yehiel Limor 7

Rami Tal, The Israeli Press in Ariel - The Israel Review of Arts and Letters, Nr 99-100, July, 1995;

Time şi a germanului Die Spiegel, Haolam Haze a fost prima publicaţie din Israel care sǎ intriducǎ fotografii mari, concepute artistic, inclusiv nuduri de femei, ceva nemaiîntâlnit pânǎ atunci în Israelul puritanic. O decizie a Înaltei Curţi de Justiţie din 1989 a impus limitǎri cenzorului: cenzura poate fi aplicatǎ doar când publicarea unei ştiri afecteazǎ în mod cert siguranţa publicǎ. Când o ştire este cenzuratǎ, ziarul poate face apel la un comitet de trei, compus dintr-un membru al publicului (care serveşte drept mediator), un reprezentant al armatei şi un reprezentant al ziarului. Deciziile comitetului sunt obligatorii, şi în decursul anilor au fost anulate multe dintre deciziile cenzorilor.

Partidele politice În mod curent, mass-media se considerǎ a fi influenţatǎ de aripa stângǎ a eşichierului politic israelian8. David Newman, şeful Departamentului de Politicǎ şi Guvernare a Universitǎţii Ben Gurion din Neghev şi editor al Jurnalului Internaţional de Geopoliticǎ este de pǎrere cǎ aripa dreaptǎ se foloseşte de şi manipuleazǎ mass-media pentru a-şi disemina mesajul politic. Astfel, cu excepţia ziarului liberal Ha`areţ, ziarele de stânga au disparut: Davar - organul Mişcǎrii Muncitoreşti - şi Al-Hamişmar publicaţia Partidului Comunist Israelian - au dispǎrut pe mǎsurǎ ce cererea pentru ziare de inspiraţie socialistǎ s-a diminuat, iar tabloidele cu cea mai largǎ circulaţie astazi, Ma`ariv şi Yediot Aharonot nu promoveazǎ în niciun fel un mesaj de stânga. Singurele ziare ideologice care mai apar în Israel aparţin dreptei: Mekor Rişon - fondat pentru a combate aşa-zisa tendinţǎ stângistǎ a mass-mediei populare - şi Haţofeh - ziarul Partidului Naţional Religios, partid de extremǎ dreapta. Cotidianul de limba englezǎ The Jerusalem Post a fost cumpǎrat la mijlocul anilor optzeci de Grupul Hollinger al magnatului de presǎ canadian Conrad Black (care deţine şi The Daily Telegraph) şi prin noii sǎi editori, David Bar Ilan şi mai nou, Bret Stephens, susţine politica de dreapta, e anti-european, centrat pe lumea evreiascǎ, în detrimentul ştirilor şi analizei evenimentelor internaţionale. Postul de radio Aruţ 7 fondat de Mişcarea Coloniştilor din Cisiordania la 8

http://worldpress.org/article_model.cfm?article_id=742, Israel: The Myth of Left-Wing Media Control, by David Newman;

începutul anilor nouǎzeci are zeci de mii de ascultǎtori zilnic şi o componentǎ religioasǎ puternicǎ (este oprit de şabat şi de sǎrbǎtori). În cadrul emisiunilor sale sunt criticate dur încercǎrile altor jurnalişti de a arunca o privire criticǎ asupra coloniştilor evrei din teritoriile ocupate, sau de a promova un mesaj de pace cu palestinienii. Încercǎrile repetate de a închide postul întrucât nu şi-a plǎtit taxele de licenţǎ şi nu a primit autorizaţie de la stat sunt considerate de susţinǎtorii postului radio drept o încercare a mai-amrilor mass-media de a reduce la tǎcere comentariul politic alternativ. În ceea ce priveşte posturile de televiziune, acuzaţia cǎ ar oferi un mesaj politic unilateral este nefondatǎ: în talk-show-uri apar o multitudine de opinii şi de orientǎri, moderatori precum Dan Margalit, de la Canalul1, şi Nissim Mişal de la Canalul 2, având invitaţi din mediul politic, academic, militar, care în locul unor dezbateri politice constructive, ajung la schimburi de replici foarte dure - un divertisment pentru telespectatori, iar, în final, fiecare îşi menţine punctul de vedere. Spaţiul de reclamǎ din cadrul cotidianului Ha`areţ a fost vândut şi organizaţiilor de orientare dreaptǎ, în vederea profitului şi nu a pǎstrǎrii puritǎţii ideologice. Finanţarea organizaţiilor politice de dreapta nu a fost adusǎ în discuţie de mass-media aşa cum s-a întâmplat cu îndelung mediatizata finanţare europeanǎ a partidelor de stânga. Aşadar, aripa dreapta nu are argumente suficiente pentru a susţine cǎ mass-media este dominatǎ de stânga.

Normele profesionale în jurnalism Autoritatea Naţionalǎ a Audio-Vizualului În 19699 s-a emis legea de înfiinţare a Autoritǎţii Naţionale a Audio-Vizualului (Israel Broadcasting Authority) al cǎrei Director General şi membri ai Consiliului public / Plenum sunt numiţi de cǎtre guvern. Autoritatea este finanţatǎ în proporţie de 85% din taxele plǎtite la cumpǎrarea oricǎrui aparat radio sau TV. Autoritatea difuzeaza Canalul 1 şi Canalul 33 (prin cablu): programe majoritar în ebraica şi în limba arabǎ conform unui program stabilit. Difuzeazǎ de asemenea mai multe posturi de radio, din care 7 sunt în ebraicǎ, unul este dedicat diasporei, unul este dedicat emigranţilor ruşi şi etiopieni, iar altele au scopuri educaţionale. În 1990 s-a înfiinţat A Doua Autoritate Radio-TV, comercialǎ, finanţatǎ din venitul din reclame, supravegheatǎ de un comitet public în subordinea Miniserului Educaţiei şi Culturii. Difuzeazǎ Canalul 2 şi Canalul 23 (prin cablu) cu programe educaţionale, precum şi 15 posturi de radio locale şi regionale. Programele de ştiri ale Canalului 2 sunt produse de o companie gestionatǎ de 3 concesionari care îi asigurǎ şi bugetul. Ministerul Educaţiei finanţeazǎ programele Televiziunii Educaţionale Israeliene (IET) care sunt difuzate atât pe Canalul1 cât şi pe Canalul 2 dimineaţa şi dupǎ-amiaza. Ministerul Apǎrǎrii gestioneazǎ Radioul Armatei Israeliene (Galaţ) care emite pe frecvenţe AM şi FM. Programele civile ale Galaţ sunt supravegheate din punct de vedere etic de cǎtre Comitetul executiv al Autoritǎţii Audio-Vizualului. Existǎ între 120 şi 140 de posturi de radio pirat (fǎrǎ licenţǎ de emisie), majoritatea dedicate unui public arab, sau ultra-ortodox, sau iubitorilor de muzicǎ orientalǎ. Înalta Curte de Justiţie Israelianǎ a minimizat la maxim orice posibilǎ interferenţǎ în deciziile editoriale interne ale mass-media, conform principiului nerestricţionǎrii în avans, dar recunoaşte cǎ existenţa conglomeratelor media în condiţiile trecerii Israelului 9

http://www.eretzyiroel.org/~jkatz/iba.html - Israel`s Electronic Broadcasting: Reporting or Managing the News?, by Yisrael Medad & prof. El Pollak, Israel`s Media Watch

cǎtre o societate individualistǎ limiteazǎ pluralismul, impune autocenzurarea jurnaliştilor şi reduce oportunitǎţile de angajare în mass-media în scopul eficientizǎrii costurilor. Competiţia liberǎ nu se reglementeazǎ întotdeauna singurǎ (goana dupǎ raiting, opoziţia fata de mǎsurile luate de cei la guvernare şi faţǎ de cenzurǎ, documentarea precarǎ a ştirilor sau transformarea lor în divertisment - infotainment), putându-se transforma uşor în concentrarea puterii10. Încrederea popolaţiei în mass-media este redusa, situându-se în urma încrederii acordatǎ Forţelor de Apǎrare Israeliene, Curţii Supreme, Poliţiei şi Knessetului: “Media electronicǎ din Israel considerǎ cǎ rolul ei nu este doar de a raporta şi de a comenta ştirile telespectatorilor şi radioascultǎtorilor sǎi, adicǎ de a aciona drept agent, ci şi de a controla ştirile pentru a întocmi agenda publicǎ. Ştirile devin un instrument de manipulare. Aceasta este o medie mobilizatǎ, o medie care prezintǎ un pericol pentru democraţie”11.

Etica Etica în jurnalism reprezintǎ standardele comportamentului jurnalistic aplicate în cadrul problemelor şi deciziilor reale. Etica jurnalisticǎ le permite jurnaliştilor sǎ decidǎ ce trebuie sǎ facǎ în activitatea jurnalisticǎ de zi cu zi. . Când etica este încǎlcatǎ publicul/ consumatorii de produse mediatice au de suferit. În Israel Consiliul de Presǎ12 a fost înfiinţat în 1963 pe bazǎ de voluntariat şi funcţioneazǎ asemanǎtor cu The Press Complaints Commission din Marea Britanie. Din Consiliu fac parte membri ai Asociaţiei Naţionale a Jurnaliştilor, editori, redactori ai cotidienelor şi membri ai publicului. Consiliului are ca scopuri protejarea libertǎţii presei în Israel, menţinerea eticii profesionale şi asigurarea accesului liber la informaţie. Consiliul a alcǎtuit un cod de

10

http://worldpress.org/article_model.cfm?article_id=742 - Elyakim Rubinstein, Israel General Attorney,2001; 11

http://www.eretzyiroel.org/~jkatz/iba.html - Israel`s Electronic Broadcasting: Reporting or Managing the News?, by Yisrael Medad & prof. El Pollak, Israel`s Media Watch 12

http://www.mfa.gov.il/MFA/Facts+About+Israel/Culture/The+Printed+Media-+Israel-s.htm, by Yehiel Limor

eticǎ, menit sǎ serveascǎ drept model pentru presǎ. Principiile codului urmǎresc în linii mari declaraţia Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor de la Bordeaux, din 195413: -

respectarea adevǎrului şi a dreptului publiculuide a cunoaşte adevǎrul;

-

apǎrarea principiilor libertǎţii în colectarea şi publicarea informaţiilor, şi a dreptului la un comentariu şi o criticǎ echitabile;

-

raportarea faptelor cu origine cunoscutǎ; a nu suprima informaţii esentiale şi a nu falsifica documente;

-

folosirea doar a metodelor cinstite de obţinere a informatiilor, a fotografiilor sau a documentelor;

-

rectificarea informaţiei eronate;

-

confidenţialiteatea sursei de la care s-a obţinut informaţie sub anonimat;

-

evitarea discriminǎrilor de orice naturǎ;

-

interzicerea plagiatului, a interpretǎrilor maliţioase, a calomniei, a acceptǎrii oricǎrui tip de mitǎ;

-

acceptarea jurisdicţiei colegilor jurnalişti profesionişti, excluzând intervenţia guvernamentala sau de alt tip;

Consiliul primeşte plângeri în materie de eticǎ şi poate sancţiona ziare sau jurnalişti care au încǎlcat codul de eticǎ. Încǎlcarea normelor etice poate fi motivata etnic, social, sau politic, şi se produce mai ales în campaniile electorale: “jurnaliştii mediei electronice au acţionat în prea multe cazuri prin încǎlcarea gravǎ a codului normativ de eticǎ profesionalǎ, precum şi a legii. Ştirile pe care le aduc în casa consumatorilor de media din Israel sunt deseori distorsionate, pǎrtinitoare şi subiective. De fapt, au proclamat cǎ obiectivitatea nu mai este un scop realizabil, consumatorii de media trebuind sa se mulţumeascǎ doar cu echitatea”14. De asemenea, normele pot fi încǎlcate pentru a publica o ştire de senzaţie sau pentru a obţine exclusivitate asupra uniu subiect înaintea celorlalţi reprezentanţi mass-media (postul de radio Reşet Bet transmite zilnic 11 ore de ştiri si de talk-show-uri, iar Galaţ - 8 ore). Influenţarea, chiar şi aparentǎ, a jurnaliştilor (bilete gratis, cǎlǎtorii) submineazǎ credibilitatea jurnaliştilor. În alte cazuri, se presupune cǎ recurgerea la 13

http://www.jmk.su.se/global03/project/ethics/israel/isr3.html - Journalism Ethics in Israel, by Davis J. Weddi 14 http://www.acpr.org.il/Nativ/1998-6/contents-November%201998.htm - Yisrael Medad & Eli Pollak;

metode extraordinare, promisiunea anonimatului, înşelǎtoria, chiar şi incǎlcarea legii sunt permise pentru a publica o ştire care trebuie publicatǎ: “media e despoticǎ, încurajând superficialitatea şi populismul, simplificarea şi extremismul, o atmosfera de ţipete şi de violenţǎ. Aceasta dǎuneazǎ capacitǎţii publicului de a se lǎmuri şi de a şti, de a cântǎri şi de a gândi, de a descoperi şi de a primi informaţii, nu pentru cǎ publicul ar fi dezinteresat, ci pentru cǎ mass-media nu este interesata sǎ-i permitǎ acest lucru”15 În cele mai multe cazuri normele etice se încalcǎ din cauza presiunii timpului, a motivelor economice (avantaje de pe urma raportǎrii favorabile), a neglijenţei (redarea greşitǎ a spuselor unei persoane) sau a lipsei de interes a liderilor mass-media (nesancţionarea abaterilor). Anumiţi analişti16 au identificat drept cauzǎ a încǎlcǎrii normelor etice apartenenţa politicǎ a majoritǎtii personalului media la stânga politicǎ: “Noi, cei care formǎm media tipǎritǎ şi electronicǎ, aparţinem unui grup mic, elitist, înstǎrit, urban şi secular. Presa tinde în mod natural sǎ încline spre acele elemente politice care exprimǎ şi împlinesc aceasta poziţie, majoritatea din sfera partidelor Laburist şi Mereţ. Media a urmǎrit cu interes şi chiar cu entuziasm procesul de pace… nu a fost greu sa distingi pǎrtinirea personalului media faţǎ de stânga politicǎ şi simpatia, de înţeles, de altfel, faţǎ de fǎuritorii de pace - Rabin şi Peres”17 Printre evenimentele mediatizate deformat, analiştii numǎrǎ: Procesul de Pace de la Oslo (neprezentarea punctelor de vedere împotriva proiectului), alegerile din 1996 (încǎlcarea legii electorale), asasinarea lui Iţhak Rabin (comentariile stângii politice). Încalcarea normelor etice e generatǎ de: -

disproporţionalitate (accentuarea unui punct de vedere în defavoarea altora);

-

exprimarea opiniilor personale de cǎtre jurnalişti;

-

nedifuzarea informaţiilor pentru a nu afecta o anume imagine publicǎ;

-

neidentificarea comentatorilor din punct de vedere al apartenenţei politice;

-

lipsa de echilibru în alegerea invitaţilor şi comentatorilor la emisiuni;

-

difuzarea informaţiei de provenienţǎ dubioasǎ;

-

difuzarea cântecelor cu mesaj politic;

-

prevenirea criticii prin acuzaţia de încǎlcare a libertǎţii de exprimare;

15

Dr. Dan Boneh, in Otot, Feb 1998; http://www.eretzyiroel.org/~jkatz/iba.html - Israel`s Electronic Broadcasting: Reporting or Managing the News?, by Yisrael Medad & prof. El Pollak, Israel`s Media Watch 16

17

Hanoh Marmari, in The Seventh Eye, Israel Democracy Institute, Jerusalem, No 4.

Concentrarea puterii în mâinile mass-media atrage în mod natural critica şi suspiciunea: “democraţia mass-media nu consta doar în rating, ci şi în reprezentarea democraticǎ care sǎ se asigure cǎ media este o arenǎ pentru varietatea preferinţelor publicului. Când puterea se aflǎ în mâinile unui grup, rezultatul este tirania.”18

Publicul ţintǎ Stilul jurnalistic diferǎ în funcţie de publicul cǎruia produsele mass-media i se adreseazǎ, iar în Israel, cel mai cel mai potrivit mod de ilustrare a acestui fenomen constǎ în analiza mediei haredi, ce face notǎ discordantǎ în peisajul mediatic israelian, în pofida extraordinarei lui heterogenitǎţi. Termenul de haredi desemneazǎ19 comunitatea evreiascǎ ultraortodoxǎ coagulatǎ în Europa la începutul secolului al XIX-lea ca reacţie la mişcarea iluministǎ (Haskala), la secularizare, şi, mai târziu, la sionism. Comunitatea haredi se considerǎ singurul continuator veritabil al iudaismului tradiţional, având în Israel statut de minoritate şi reprezentare politicǎ din 1970. Este formatǎ din subgrupuri (hasidim, mitnagdim, sefarzi, aşkenazi) între care existǎ fricţiuni, dar şi cooperare în faţa societǎţii laice. Comunitatea şi-a dezvoltat o reţea media proprie: presǎ, radio, TV prin satelit, siteuri pe Internet, casete audio şi video, postere, toate fǎcând referire la textele evreieşti tradiţionalcanonice: Tanah, Mişna, Talmud, Midraşim. Este operatǎ de profesionişti media, dar şi de rabini, predicatori sau conferenţiari, fiind destinatǎ atât adepţilor, cât şi publicului larg. Prin intermediul mediei haredi sunt transmise societǎţii civile mesajele comunitǎţii în probleme de interes naţional: în 1991, spre exemplu, partidul Agudat Israel a pǎrǎsit coaliţia de guvernare, în semn de protest la decizia Companiei Naţionale de Electricitate de a transporta turbine gigantice pe autostrada naţionalǎ sâmbǎta, pentru a nu bloca circulaţia în timpul sǎptǎmânii. Ziarele sunt cenzurate de un comitet rabinic, iar anumite domenii (de exemplu: sportul) sunt ignorate (nu au acoperire în ziare). Evenimentele sunt raportate prin prisma

18

Ben-Dror Yemeni, in The Seventh Eye, Israel Democracy Institute, Jerusalem, No 4. http://worldpress.org/article_model.cfm?article_id=742 - The Media in Haredi Socity in Israel, by Kimmy Caplan; 19

felului în care viaţa ar trebui trǎitǎ, realitatea înconjurǎtoare fiind portretizatǎ negativ, ironic, satiric sau în derâdere. Posturile de radio haredi sunt pirat. În absenţa televiziunii (consideratǎ un rǎu foarte mare), multe familii haredi le permit copiilor sǎ asculte aceste posturi de radio (un rǎu ami mic). Ocazional, apar reacţii de autocriticǎ la adresa felului de viaţǎ haredi: în revista lunarǎ pentru femei religioase Beit Ya`akov este criticat statutul femeii haredi, dar, în general, socetatea haredi rareori îşi asumǎ vreo vinǎ, blamând societatea secularǎ. Mass-media haredi are scop educaţional şi moralizator. Susţine dreptul publicului de a nu şti totul şi evitǎ subiectele considerate nedemne de a fi raportate. Mesajul central: modul de viaţǎ haredi este singura continuare legitimǎ a iudaismului ortodox. Reacţia mediei israeliene laice la adresa comunitǎţii haredi e fluctuantǎ: televiziunea publicǎ israelianǎ a difuzat în anii 1980 filme seriale în care personaje principale care aparţineau mediului secular (antireligioase, ppolitic de stânga) sau se confruntau cu probleme existenţiale (infractori, dependenţi de droguri, sinucigaşi) descopereau religiozitatea, devenind drepte, împlinite, familiste, sau chiar rabini. Vîaţa de dinainte era consideratǎ neliniştitǎ, confuzǎ, ratatǎ, iar cea nouǎ, fericitǎ şi liniştitǎ. În anii 1990, optica asupra întoarcerii la religiozitate s-a schimbat: a fost privitǎ ca o ameninţare la credoul sionist al Israelului secular, ca o alienare de la valorile societǎţii în care trǎiau, ceva grotesc şi înşelǎtor, sau ca un atac la instituţia sociala a familiei (dupa ce unul din soţi devine religios, cei doi se despart). Comunitǎţile sunt prezentate stereotip: societatea laicǎ - pozitiv, comunitatea haredi - negativ.

Mediul Limba ebraicǎ Limba ebraicǎ e principalul mijloc de comunicare în Israel şi trǎsǎturile sale semitice şi europene determinǎ practicarea jurnalismului: pe de o parte, fondul de bazǎ al vocabularului si pronunţia, preponderent semitice, se regǎsesc în fluxul informaţional al mass-media, pe de altǎ parte, îmbinǎrile de cuvinte şi mijloacele tehnice de redare a informaţiei se alineazǎ practicilor occidentale. În dezvoltarea lingvisticii în Israel20 s-a ţinut cont într-o prima fazǎ, de trǎsǎturile exterioare ale vorbirii şi scrierii în limba ebraicǎ: din dorinţa de a conserva caracterul semitic al limbii s-au susţinut tendinţele de pronunţie asemǎnǎtoare arabei contemporane, vocalizarea biblicǎ pǎstratǎ de-a lungul timpului de unele din cele mai importante comunitǎţi evreieşti din diaspora, precum şi elementele formale (rǎdǎcini, prefixe, sufixe, gruparea cuvintelor, tipuri de propoziţie). Structura noţionalǎ a limbii este însǎ europeanǎ: de exemplu, derivatele cuvântului tahana (staţie) - de la rǎdǎcina hana (a se opri): tahanat şidur (radio station - post de radio), tahanat klita (radio receiving station staţie de emisie-recepţie), tahanat miştara (police station - secţie de poliţie), tahanat delek (gas station - benzinǎrie), tahanat şerut (service station - staţie de taxi), tahanat ezra rişona (first aid station - post de prim-ajutor); spre comparaţie, în arabǎ: moqaf (staţie de autobuz), markaz (garǎ, post de poliţie, post de prim-ajutor), mahata (post de radio). Asemǎnator, cuvântul şerut (în ebraicǎ biblicǎ, serviciu la templu): şerut medina (state service - serviciu public), şerut tahbura (public transportation service - transportul public), şerut şidur (broadcasting organization - consiliul audio-vizualului), şerut mehonot kvisa (washing machine service - servis pentru maşinile de spǎlat). Aşadar, ebraica calchiazǎ limbile vestice (engleza, germana, franceza, italiana). Ebraica clasicǎ constituie baza ebraicei contemporane, dar revitalizarea ebraicei a fost în primul rând un proces de occidentalizare a limbii, care s-a petrecut în mai multe etape, în funcţie de valurile de emigranţi care au format straturile timpurii de colonişti în 20

Haiim B. Rosen, Israel Language Policy and Linguistics, Ariel, vol. 25 (1969), p. 48-63, reprinted by David Steinberg;

Palestina. Primele straturi de conceptualizare poartǎ amprenta est-europeanǎ, urmeazǎ apoi germanismele, şi mai târziu, anglicismele. Limba idiş a avut o puternicǎ influenţǎ slavǎ, şi a servit ca mediator pentru ebraicǎ. De exemplu, ebraicul tnua (1. mişcare 2. trafic) are la bazǎ conceptul rusesc de dvijenie (1. mişcare 2. trafic), lerakez (1. a concentra 2. a centra) suferǎ influenţa noţionalǎ a rusescului sosredatociţia, iar relaţia de derivare dintre leaţig (a pune în poziţie verticalǎ) şi leiaţeg (a reprezenta) are ca model relaţia din rusǎ între staviti (a sta vertical) şi predastaviti (a reprezenta). Inexistenţa formelor de prezent ale verbului a fi în ebraica modernǎ se datoreazǎ influenţei ruseşti. Prezenţa formei verbale impersonale se datoreazǎ francezului on şi germanului man. Prezenţa adjectivelor compuse (bilunar, preistoric, nord-american) cu precǎdere în stilul jurnalistic reprezintǎ tot o influenţǎ vesticǎ, adjectivele compuse fiind o caracteristicǎ de bazǎ a limbilor neolatine. Caracterul stratificat al limbii ebraice (stil colocvial, stil elevat, stil religios, stil jurnalistic, stil administrativ) manifestat prin morfologie si sintaxǎ specifice, se datoreazǎ occidentalizǎrii limbii. Prezenţa adjectivelor calificative în limba ebraicǎ moderna este similarǎ situaţiei din limbile europene vestice (în latinǎ şi în ebraica biblicǎ adjectivele calificative erau verbe de stare, care au disparut) şi contrarǎ situaţiei din limba arabǎ unde verbele de stare sunt încǎ în uz. Verbele de stare mai sunt folosite în ebraicǎ doar în limbajul poetic, ca verbe ale devenirii. Dacǎ din punct de vedere formal (forme morfologice şi gramaticale, modificǎri vocalice si consonantice, genul, conjugarea verbalǎ, folosirea prepoziţiilor si a conjuncţiilor) limba ebraicǎ îşi pǎstreaza caracterul semitic, din punct de vedere noţional este o limbǎ occidentalǎ. Evoluţia limbii ebraice moderne face ca scrierile anilor 19201930 sǎ fie traduse pentru a fi înţelese de cititorii de astǎzi, care vorbesc o limbǎ mult mai apropiatǎ prin morfologie şi sintaxǎ de structura ebraicei clasice. Proninţia în limba ebraicǎ modernǎ este asemǎnǎtoare pronunţiei central si est-europene în cadru informal şi accentuat semiticǎ (guturale, alternanţa vocalelor lungi cu cele scurte) în cadru oficial / public. Jurnalismul israelian înglobeazǎ aceste tendinţe lingvistice, accentuaându-le diferenţiat în funcţie de publicul ţintǎ. Pentru ziariştii europeni bariera lingvisticǎ în accesul la informaţia vehiculatǎ de mass-media israelianǎ a cu precadere semanticǎ (însuşirea vocabularului) şi foarte putin structuralǎ sau noţionalǎ.

Canalul: public vs. privat La mijlocul anilor 198021 motivaţia economicǎ a depaşit pentru prima oarǎ în Israel motivaţia politicǎ în operarea arenei publice radio-TV, dupǎ 20 ani de la introducerea televiziunii în Israel. Ştirile au început sǎ fie privite nu doar ca o sursǎ de informaţie în activitatea publicǎ, ci şi ca un produs comercial prin intermediul cǎruia se vinde reclama. Publicul a început sǎ prefere ştirile comerciale, în care se înlocuieşte informaţia cu stimulii emoţionali: imagini despre moarte, crimǎ, care storc lacrimi sau înfioarǎ. Jurnaliştii tind sǎ accentueze latura personalǎ şi emoţionalǎ a evenimentelor, în detrimentul obiectivitǎţii şi al documentǎrii. Dramaticul şi acţiunea tind sǎ înlocuiascǎ analiza şi explicarea, imaginea de ansamblu este abandonatǎ în favoarea detaliilor, a elementelor intime mai puţin relevante. Difuzarea programelor TV creeazǎ şi susţine un anumit climat cultural. Se creeaza o sferǎ publicǎ cu participare opţionalǎ. Televiziunea publicǎ - Canalul 1 - s-a confruntat cu serioase probleme manageriale şi operaţionale generate de lipsa de claritate a conceptului organizaţional din legea Autoritǎţii Audio-Vizualului din 1965. Televiziunea comercialǎ - Canalul 2 - înfiinţat prin legea celei de-a Doua Autoritǎţi Radio-Tv din 1990, are un statut de corporaţie şi prevederi explicite de prevenire a interferenţelor publicitare în buletinele de stiri. Canalul 2 acordǎ prioritate în cadrul programelor de ştiri elementelor vizuale, transmisiunilor live, evidenţiind ceea ce este interesant în detrimentul a ceea ce este important. Interesele umane şi poveştile pline de culoare contrabalanseazǎ ştirile externe, reportajele economice sau pe probleme de apǎrare. Apariţia televiziunii prin cablu în 2000 a atras un numǎr important de telespectatorii canalelor 1 şi 2. De asemenea, siturile de ştiri de pe Internet concureazǎ ştirile TV.

21

http://worldpress.org/article_model.cfm?article_id=742 - And now for a message from our sponsors: The Commercial-Channel News vs. The Public-Channel News in Israel, by Mira Moshe

Studiu comparativ: Ha`areţ, Ma`ariv, Yediot Aharonot Ha`areţ22 (Ţara), cotidianul israelian fondat în 1919, este publicat în limba ebraicǎ, şi în limba englezǎ într-o variantǎ redusǎ, ca anexa la International Herald Tribune distribuit în Israel. Are ediţii on-line în ebraicǎ şi în englezǎ. Stilul editorial a fost elaborat de Gherşom Şocken, editor-şef între 1939 - 1990. Cotidianul este deţinut de familia Şocken. Editorul curent şi editorul managerial sunt David Landau şi Tami Litani, care i-au înlocuit pe Hanoch Marmari şi pe Yoel Esteron în aprilie 2004. În comparaţie cu celelalte cotidiene ebraice, Ma`ariv şi Yediot Aharonot, Ha`areţ este de înaltǎ ţinutǎ, cu articole mai lungi, font mai mic, mai puţine poze, şi pagini zilnice de ştiinţǎ şi de literaturǎ. Punctul de vedere asupra conflictului israeliano-palestinian este de stânga, mai ales reportajele semnate de Amira Hass, şi, în mai micǎ mǎsurǎ, cele semnate de Gideon Levy. Ha`areţ a sprijinit puternic Acordul de la Oslo cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei. Ziarul este laic din punctul de vedere al spectrului religios din Israel. Deşi se alocǎ frecvent spaţiu problemelor sociale (rubricile lui Ruth Sinai), linia editorialǎ a ziarului în privinţa chestiunilor economice este în primul rând clasic liberalǎ, în genul ziarului The Economist: susţine privatizarea, comerţul liber, taxe mai mici şi practici fiscale stricte. Zilnic, Ha`areţ apare împreunǎ cu câteva suplimente conţinând reportaje-eseu, comentarii, programe radio şi TV şi o scurtǎ integramǎ. Suplimentele care apar în timpul sǎptǎmânii sunt: -

zilnic: Actualia - articole de fond, comentariu politic; Galeria - culturǎ şi divertisment, programe radio şi TV; Marcator - economic;

-

duminica: Sport - ediţie extinsǎ;

-

miercurea: Literatura

-

vinerea: Actualia - ediţie extinsǎ; Mosaf Haareţ - revistǎ de week-end; Literatura; Proprietǎţi imobiliare; Ziarul local;

Echipa jurnalisticǎ este formatǎ din: Amira Hass - reportaje pe teme palestiniene 22

www.wilkipedia.org/wiki/haaretz;

(locuieşte în Ramala) cu multe premiii europene; Ari Şavit - jurnalist, publicist; Amos Harel - reporter militar; Amir Oren - reporter militar; Baruh Kara - reporter pe politicǎ internǎ; Iosi Sarid - publicist, politician de stânga; Ioel Marcus - publicist; Ze`ev Şhiff comentator pe probleme militare şi de securitate; Nehamia Ştrasler - reporter economic, publicist; Gideon Levy - jurnalist pe probleme palestiniene; Dani Rubinştain - jurnalist pe probleme politice; Beni Ziffer - literaturǎ, publicist. Ma`ariv23 (Seara) este cotidianul israelian considerat cǎ exprimǎ ideile şi sentimentele publicului larg evreiesc din Israel, şi este citat adesea de presa strǎinǎ datoritǎ titlurilor expresive pe care le foloseşte pentru ştiri. Pachetul majoritar de actiuni la Ma`ariv îl deţine familia Nimrodi, prin preşedintele Yaakov Nimrodi. Editorul şef al cotidianului este Amnon Dankner. Se considerǎ cǎ prezintǎ în mod echitabil diferitele puncte de vedere care abundǎ în societatea israelianǎ, permiţându-le jurnaliştilor şi invitaţilor aparţinând diferitelor pǎrţi ale spectrului politic şi social sǎ-şi exprime concomitent pǎrerile; totuşi, per ansamblu, ziarul reprezintǎ mai ales centrul laic şi aripa stângǎ moderatǎ, întrucǎt acestea sunt opţiunile exprimate public ale principalilor sǎi redactori: Amnon Dankner şi Dan Margalit. În timpul sǎptǎmânii, Ma`ariv este însoţit de câteva suplimente: -

zilnic: Hamagazin: comentarii şi opinii politice, sǎnǎtate, integrame, culturǎ, divertisment, programe TV şi radio;

-

duminica: BeKef: turism, cǎlatorii, mâncare;

-

lunea: Stil: revistǎ pentru femei;

-

joia: Asakim: revistǎ financiarǎ

-

vinerea: Musaf Haşabat: analizǎ în profunzime şi comentarii politice, recenzii de carte, satirǎ; SofŞavua: revistǎ de week-end; Promo: culturǎ si divertisment, programe TV şi radio; Ziarul local: în funcţie de regiune;

Echipa jurnalisticǎ este formatǎ din: Amnon Dankner - editor-şef, publicǎ editoriale extinse, dar ocazional; Dan Margalit - publicisticǎ politicǎ; Ben Kaspit reportaj politic; Ben Dror Yemeni - editorialist, publicist, mai ales despre antisemitism şi demascarea extremiştilor din extrema dreapta si stângǎ; Amnon Rubinstein - publicist, 23

www.wilkipedia.org/wiki/Maariv;

mai ales despre drepturile omului; Meir Şniţer - critic de film şi TV; Hanoch Daum publicist, reprezintǎ punctul de vedere al israelienilor religioşi şi al coloniştilor; Amir Rapaport - reporter militar; Sefi Handler - reporter în Franţa; Menahem Ganz - reporter în Italia; Hila Elroi De-Ber - reporter despre sǎnǎtate; Rubik Rosenthal - limba ebraicǎ; Erel Segal - umor şi mituri urbane; Kobi Arieli - umor si satirǎ, reprezintǎ punctul de vedere al israelienilor haredi; Yediot Aharonot24 a fost fondat în 1939 de Nahum Komarov şi cumpǎrat la scurt timp de Iehuda Mozes. În 1948, un numǎr mare de jurnalişti în frunte cu Azriel Carlebach au pǎrǎsit redacţia pentru a forma un alt cotidian Ma`ariv, ceea ce a declanşat bǎtǎlia pentru prestigiu şi pentru tiraje dintre cele douǎ ziare, bǎtǎlie care a culminat în anii 1990 când s-a descoperit cǎ ambele ziare puseserǎ sub ascultare telefoanele din redacţia concurentǎ. Din 2005 editorul Yediot Aharonot este Rafi Ginat. Cotidianul aparţinene Grupului Yediot Aharonot, care mai deţine actiuni în alte companii israeliene precum Canalul 2, Compania de cablu TV Hot, grupul de ziare locale Yediot Tikşoret, un ziar în limba rusǎ, Vesti, reviste şi alte companii din afara media. Studiul comparativ realizat are la bazǎ articolele de prima paginǎ ale ediţiilor online ale celor trei cotidiene25, selectate pe o perioada de douǎ sǎptǎmâni (duminicǎ, 19 martie 2006 - duminicǎ, 2 aprilie 2006). Cele douǎ sǎptǎmâni corespund perioadei pre şi post-electorale din Israel, marţi, 28 martie 2006 având loc alegerile generale pentru Kneset în Israel, soldate cu victoria Partidului Kadima şi numirea lui Ehud Olmert în funcţia de prim-ministru al statului Israel. Ca atare, tematica articolelor de primǎ paginǎ din aceastǎ perioadǎ este preponderent politicǎ, culminând cu publicarea rezultatelor alegerilor miercuri, 29 martie 2006. Devierile tematice de la acest curent electoral (articole despre gripa aviarǎ, despre afaceri necurate ale unor oficiali guvernamentali, sau despre pericolul unor atentate) conferǎ specificitate publicaţiilor (respectarea statutului şi a publiculuin ţintǎ), în aceeaşi mǎsurǎ ca selecţiile stilistice operate în redarea unor ştiri cu caracter informativ similar (alegerea titlurior, a introurilor, spaţiul alocat). În fine, observaţii de naturǎ lingvisticǎ ( folosirea expresiilor populare, a neologismelor, a conectorilor frastici, a propoziţiilor eliptice, citarea directǎ şi indirectǎ, sinonimia, stilul înalt al limbii, etc) vin sǎ întregeascǎ analiza comparativǎ a celor trei publicaţii. 24 25

www.wilkipedia.org/wiki/Yediot _Aharonoth; www.haaretz.co.il; www.nrg.co.il; www.ynet.co.il

Iatǎ primele pagini ale celor trei cotidiene în dimineaţa urmatoare alegerilor generale: Ha`areţ, prima paginǎ, miercuri, 29 martie 2006 Titluri: Kadima conduce, Partidul Pensionarilor şocheazǎ, Likud se prǎbuşeşte Olmert: “ţara spune da convergenţei. Vom forma o coaliţie cu Partidul Laburist, UTJ (United Torah Judaism) şi cu Pensionarii” În locul unui vot alb, tinerii au votat cu Pensionarii

Ha`areţ, prima paginǎ a ediţiei în englezǎ, miercuri, 29 martie 2006

Ma`ariv, prima paginǎ, miercuri, 29 martie 2006 Titluri:

Bomba: la 129 zile dupa ce Şaron a pǎrǎsit Likudul, harta politica a Israelului e rǎsturnatǎ; Partidul Kadima, fondat doar cu patru luni în urmǎ, e noul partid de guvernǎmânt, deşi numǎrul de mandate obţinute e mai redus decât se aştepta; Likudul s-a prǎbuşit şi este acum al patrulea din cele mai mici partide, chiar mai mic decǎt Şas; Partidul Laburist sǎrbǎtoreşte: vom cere portofoliul economic.

Yediot Ahronot, prima pagina, miercuri, 29 martie 2006; Titluri: Bomba: Kadima câştigǎ, Likud se prabuşeşte, Liberman se ridicǎ, şi surpriza: Pensionarii Majoritatea israelienilor declarǎ: Ehud Olmert va forma noul guvern

Se poate lesne observa nota distinctǎ pe care o face Ha`areţ în cadrul celorlalte publicaţii: titlu scurt, mǎrimea fontului micǎ, pozǎ medie centratǎ, coloane de text de o parte şi de alta a ilustraţiei, chenar de reclamǎ în josul paginii, fond sobru, gri deschis. Identic poate fi descrisǎ ediţia internaţionalǎ a Ha`areţ, cu menţiunea cǎ ilustraţia centralǎ este înlocuitǎ cu una profund simbolicǎ: Ehud Olmert alǎturi de Marele Rabin al Israelului la Zidul de Vest (Zidul Plângerii). Ha`areţ îşi afirma astfel statutul de cotidian central, sobru, de înaltǎ ţinutǎ, dedicat unui public elitist, cu pregǎtire superioarǎ. Celelalte douǎ cotidiene se aseamǎnǎ atât prin alegerea titlului, cât şi prin graficǎ: în locul informaţiei obiective (Kadima a câştigat alegerile) ambele mizeazǎ pe factorul emoţional, pe redarea stǎrii în care se presupune ca se gǎseşte întreg Israelul, aceea de uimire: titlul: Bomba -

‫המפץ‬, cu caractere mari, pe fond albastru intens (culoarea

drapelului Israelului) şi cu ilustraţii ale principalului câştigǎtor, Ehud Olmert, redat tot în douǎ ipostaze stereotipe: sǎrbǎtorind alǎturi de soţie în Ma`ariv, sau recitând rugǎciuni la Zidul Plângerii (Zidul de Vest) în Yediot Aharonot. Yediot Aharonot alege sǎ rezume foarte mult informaţiile, pentru mǎrirea la maxim a accesibilitǎţii acestora, şi a adresabilitǎţii cǎtre un public cât mai larg, în timp ce Ma`ariv alege sǎ facǎ o sintezǎ a evenimentelor electorale care au condus la rezultatul din 28 martie, din dorinţa de a oferi publicului cititor atât o explicaţie a celor întâmplate, cât şi o indicaţie asupra evenimentelor care au cea mai mare probabilitate sǎ se întâmple în continuare. Ambele cotidiene introduc în josul paginii, respectiv în lateral, articole explicative, care adâncesc şi nuanţeazǎ diferitele aspecte ale rezultatelor alegerilor. Ambele publicaţii mizeazǎ pe un public ţintǎ dornic sǎ obţinǎ informaţia rapid, şi într-o luminǎ cǎt mai clarǎ (alb sau negru, fǎrǎ prea mult loc pentru nuanţe intermediare). Aceste tendinţe evidenţiate în materialul publicat în dimineaţa urmǎtoare alegerilor reprezintǎ o constantǎ pentru cele trei cotidiene, marca lor stilisticǎ. Astfel, din punct de vedere tematic, Ha`areţ s-a ocupat în perioada pre şi post-electoralǎ cu precǎdere de mişcǎrile de pe scena politicǎ, şi, într-o mai micǎ mǎsurǎ, de situaţia palestinienilor (constituirea guvernului Hamas a ţinut capul de afiş în presa israelianǎ în februarie - martie) sau de analiza situaţiei economice din ţarǎ. Printre titlurile ştirilor politice de prima paginǎ aparute în Ha`areţ se numǎrǎ:

Likudul: despre examinarea publicǎrii raportului numirilor politice în Cabinetul Olmert încâ înainte de alegeri

‫ על המבקר לפרסם את הדו"ח על מינויים פוליטיים במשרדו של אולמרט עוד לפני‬:‫הליכוד‬ 19.03- ‫הבחירות‬ Olmert a declarat: intrarea în coaliţie depinde de suportul pentru retragere: nu vor mai fi rebeli

22.03 - "‫ "מורדים לא יהיו יותר‬,‫ כניסה לקואליציה מותנית בתמיכה בנסיגה‬:‫אולמרט הכריז‬ Victorie pentru Kadima: 29-32 mandate, Laburiştii; 20-22; Likudul sa- prabuşit la 11, Pensionarii: 6-8.

28.03 - 6-8 :‫ הגימלאים‬,11-‫; הליכוד התרסק לכ‬20-22 :‫ העבודה‬,29-32 :‫ניצחון לקדימה‬ Ştirile pe probleme palestiniene aveau ca titlu: S-a scris prima condamnare împotriva palestinienilor din Hagada pentru participare în organizaţia Al-Kaida 21.03 - ‫כתב אישום ראשון נגד פלשתינאים מהגדה על חברות בארגון אל קאעדה‬ Abu Mazan previne accesul Hamasului la mai multe milioane de dolari; Se constituie o organizaţie feministǎ pentru îngrijirea celor care trec graniţa

‫אבו מאזן מונע מחמאס גישה למאות מיליוני דולרים; יקים סוכנות נשיאותית לטיפול במעברי‬ 24.03 - ‫הגבול‬ Doi suspecţi cǎ ar fi terorişti au fost prinşi în regiunea industriala a Beit Şaan. Alerta care a fost declarata în zona a fost ridicatǎ

‫שני חשודים כמחבלים נתפסו באזור התעשייה של בית שאן; הכוננות שהוכרזה באזור‬ 02.04 - ‫העמקים הוסרה‬ Comparativ, ştirile de primǎ paginǎ ale celorlalte doua cotidiene din aceeaşi perioadǎ se ocupau şi de probleme sociale, de tipul rǎspândirii gripei aviare: Frica a fost înlǎturatǎ: epidemia nu a atins localitatea Nir Oz Ma`ariv, 19.03 ‫ המגיפה לא הכתה בניר עוז‬:‫החשש הוסר‬ Yediot Aharonot a tratat perioada electoralǎ din perspectivǎ socialǎ: În ajunul alegerilor: creşterea alarmei de atentate

24.03 - ‫ עלייה בהתרעות לפיגועים‬:‫לקראת בחירות‬ Se estimeazǎ: procentul de votanţi este mai ridicat printre soldaţi

27.03 - ‫בצה״ל מעריכים׃ הצבעה גבוה בקרב החײלים‬ Doi fraţi din garnizoana Avrigail au fost rǎniţi în explozia de la Netanaia

26.03 - ‫שני אחים ממחנה אברג'יל נפצעו בפיצוץ בנתניה‬ Dacǎ din punct de vedere tematic se poate diferenţia uşor între articolele aparţinând celor trei cotidiene, din puncte de vedere lingvistic, limbajul jurnalistic respectǎ principiile de bazǎ ale concreteţei şi accesibilitǎţii. Pentru aceasta se folosesc: - propoziţii eliptice: Formarea Guvernului Hamas - zi de doliu (Ma`ariv)

20.03 - ‫הרכבת ממשלת החמאס – יום אבל‬ Fricǎ: o crescǎtoare de gǎini din chibuţ pare-se cǎ a luat maladia

19.03 - ‫ לולנית מקיבוץ נירים לקתה במחלה‬:‫חשש‬ - citare directǎ “Este o rǎsturnare periculoasǎ pentru palestinieni, vom vota împotriva ei cu prima ocazie pe care o vom avea şi vom încerca sǎ o blocǎm” (Ma`ariv)

. "‫ נצביע נגדה בהזדמנות הראשונה שתהיה לנו וננסה‬,‫זו הפיכה מסוכנת לפלשתינים‬ 20.03 - "‫להכשיל אותה‬ - citarea indirectǎ: Printre cei care au fǎcut plângere împotriva lui Dahan: fostul sǎu şef, adjunctul ministrului industriilor care mǎrturiseşte cǎ i-a fost ameninţatǎ viaţa dupǎ ce Dahan s-a dat drept partenerul sǎu. (Yediot Aharonot)

‫ הטוען כי איימו על‬,‫ סגן שר התמ"ת אפללו‬,‫ פטרונו לשעבר‬:‫בין המתלוננים נגד דהאן‬ 19.03 - ‫חייו לאחר שדהאן הציג עצמו במרמה כשותפו‬ - expresii populare: a rǎsufla uşurat: ‫נושמים לרווחה‬

viitor negru: ‫עתיד שחור‬ piaţa neagrǎ: ‫לשוק האפור‬ - limbaj elevat: respectivele numiri: ‫( של המינויים הללו‬ţHaare) drept certitudine: ‫( ( כהישג את העובדה‬Maariv) - sinonime: gripa avairǎ: ‫ השמדת העופות‬- ‫ מגיפה‬- ‫שפעת העופות‬ - conectori frastici: în paralel: ‫במקביל‬ printre altele:‫בין היתר‬ în legǎturǎ cu: ‫בקשר ל‬ ca o consecinţǎ: ‫בעקבות שורה של‬ În privinţa spaţiului alocat tratǎrii subiectului se observǎ cǎ Ha`areţ are cele mai scurte articole, urmat de Yediot Aharonot şi de Ma`ariv, care alocǎ spaţii ample atât analizei evenimentelor din perspectiva altor evenimente trecute (sunt adesea aduse în discuţie cazurile similare din alţi ani sau serii de reportaje iniţiate de cotidian) , cât şi intervievǎrii detaliate a diferite personalitǎţi pentru a pune în luminǎ evenimente recente, de exemplu, articolul intitulat Ideologia mea nu începe cu nu - ‫האידיאולוגיה שלי אינה מתחילה בלא‬ a cǎrui protagonistǎ este ministrul de externe ‫ציפי לבני‬

Concluzii În primul numǎr al revistei bianuale Keşer26 (mai 1987) a Institutului pentru Studiul Presei Evreieşti şi al Comunicǎrii, fondatorul acestuia, Şalom Rosenfeld, definea funcţia socialǎ distinctǎ îndeplinitǎ de ziarele evreieşti ca substitut al experienţei politice care a lipsit poporului evreu în decursul timpului. Keşer avea ca scop studierea legǎturii complexe şi subtile dintre presǎ şi media, pe de o parte, şi comunitatea socialǎ, culturalǎ, economicǎ şi politicǎ în cadrul cǎreia presa şi media au existat/ existǎ şi cǎreia i s-au adresat/ i se adreseazǎ, pe de altǎ parte. Studiind începuturile presei evreieşti în Olanda, în secolul al XVII-lea, ziare renumite precum Jewish Chronicle sau Forverts, sau ziare mai puţin cunoscute, precum cele din Africa de Nord, studiind presa din ghetouri şi a supravieţuitorilor Holocaustului, presa sionista din America Latinǎ, mass-media evreiascǎ care a înflorit în Polonia, Austria, Cehoslovacia, Turcia, Lituania, Cairo, Paris, Livorno, Bagdad se putea concluziona cǎ poporul evreu a dezvoltat în ultimele patru secole o modalitate de autoexprimare în peste patruzeci de limbi: ebraicǎ, arabǎ, ladino, idiş, englezǎ, francezǎ, germanǎ, rusǎ, spaniolǎ, etc. Presa a jucat un rol important în informarea despre acţiunile de contracarare a antisemitismului în Germania, în susţinerea tinerilor scriitori de limbǎ idiş din Uniunea Sovieticǎ prin revista lunarǎ Sovetish Heymland, în politica regionalǎ prin editarea în trei limbi a ziarului Israel în Cairo, în rǎspândirea educaţiei generalizate în comunitǎţile evreieşti din Europa de Est, în coalizarea primelor aşezǎri evreieşti în Ereţ Israel, în formarea statului Israel. Presa şi mass-media s-au dezvoltat în statul Israel în perioada pre şi post-statalǎ: presa ilegalǎ, presa de partid, presa independentǎ, presa de senzaţie, presa armatei, presa arabǎ, presa haredi, presa în limbi strǎine, presa pentru copii şi adolescenţi, presa umoristicǎ, radioul, televiziunea, teatrul, filmul, Internetul, şi constituie o resursǎ de bazǎ în studille culturale. Însǎ oricât interes ar putea prezenta mass-media pentru cercetare, ea rǎmâne un organism viu, care trǎieşte, respirǎ în prezent, care îşi aduce contribuţia la existenţa cotidianǎ. Indiferent de drumul parcurs pentru a atinge starea actualǎ, mass-media e apreciatǎ pentru rolul ei în definirea prezentului. Dacǎ îşi nelijeazǎ datoria primarǎ, accea 26

http://worldpress.org/article_model.cfm?article_id=742, Introduction, by Michael Keren;

de a facilita accesul liber la informaţie, este blamatǎ. Poate de puţine ori şi-a atras laude, şi de prea multe ori critica., cǎci funcţionarea normalǎ a mass-mediei e de la sine înţeleasǎ, în timp ce scurtcircuitele de orice natrurǎ sunt imediat reperate. A identifica posibilele cauze ale nefuncţionǎrii corecte, în condiţiile în care nu te gǎseşti sub influenţa directǎ a acţiunii mediatice israeliene, rǎmâne o acţiune preponderent abstractǎ, şi doar parţial fructuoasǎ. Eforturile de analizǎ raţionalǎ pǎlesc în faţa trǎirii pe viu a fluxului media specific spaţului israelian, lucru care se reflecta în precaritatea conexiunilor dintre factorii abstracţi identificaţi şi produsul mediatic viu, sub formǎ de ziare, emisiuni radio şi Tv, şi, în mai micǎ mǎsurǎ siturile pe Intrenet. Dacǎ o asfel de analizǎ ar trebui sǎ îşi gaseascǎ doar o justificare, unica justificare, atunci aceea nu ar putea fi decât uimirea care rezidǎ în fiecare articol de ziar israelian citit, în fiecare emisiune radio sau TV vizionatǎ, uimirea cǎ ceva diferit, şi pe alocuri de neînţeles are sens, ba chiar importanţǎ vitalǎ pentru cel puţin şase milioane de oameni. Mass-media e emanaţia vieţii lor, sursa e realǎ. Stilul jurnalistic nu e decǎt una din modalitǎţile prin care oamenii au ales sǎ verbalizeze existenţa. E stilul cel mai adaptabil, mai permisiv din cǎte existǎ, pentru cǎ e inspirat de o realitate heteroclitǎ.

Bibliografie Sorin Preda, Tehnici de redactare în presa scrisǎ, Polirom, 2006 Cristian Florin Popescu, Manual de jurnalism, Editura Tritonic, Bucureşti, 2003 Tudor Vianu, Studii de stilisticǎ, Editura Didacticǎ şi pedagogicǎ, Bucureşti, 1968 Enciclopaedia Judaica, vol IX, vol XIV, Jerusalem, 1967 Rami Tal, The Israeli Press in Ariel - The Israel Review of Arts and Letters, Nr 99-100, July, 1995 David Newman, The Myth of Left-Wing Media Control http://worldpress.org/article_model.cfm?article_id=742, Israel Davis J. Weddi - Journalism Ethics in Israel http://www.jmk.su.se/global03/project/ethics/israel/isr3.html Kimmy Caplan - The Media in Haredi Socity in Israel http://worldpress.org/article_model.cfm?article_id=742 Haiim B. Rosen, Israel Language Policy and Linguistics, Ariel, vol. 25 (1969), reprinted by David Steinberg; Yisrael Medad & prof. El Pollak, Israel`s Media Watch - Israel`s Electronic Broadcasting: Reporting or Managing the News? http://www.eretzyiroel.org/~jkatz/iba.html Mira Moshe - And now for a message from our sponsors: The CommercialChannel News vs. The Public-Channel News in Israel http://worldpress.org/article_model.cfm?article_id=742 The Seventh Eye, Israel Democracy Institute, Jerusalem, No 4, articles by Hanoh Marmari, Ben-Dror Yemeni http://www.mfa.gov.il/MFA/Facts+About+Israel/Culture/The+Printed+Media+Israel-s.htm, by Yehiel Limor http://news.bbc.co.uk/1/hi/world/middle_east/country_profiles/803257.stm http://www.acpr.org.il/Nativ/1998-6/contents-November%201998.htm www.wilkipedia.org www.haaretz.co.il www.nrg.co.il

www.ynet.co.il