Delicventa Juvenila.docx

Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova Universitatea de Stat din Moldova Facultatea de Drept Departamentul Drept Penal

Rolul familiei în formarea comportamentului minorului

Chișinău, 2017

1

CUPRINS: INTRODUCERE ........................................................................ 3 1.Rolul familiei în formarea comportamentului minorului ......... 4 2.Climatul familial ...................................................................... 5 2.1 Familii dezorganizate ......................................................... 6 2.2 Climatul familial conflictual............................................... 6 2.3 Climatul familial hiperautoritar .......................................... 7 2.4 Climatul familial hiperpermisiv.......................................... 7 CONCLUZIE ............................................................................. 9 BIBLIOGRAFIE ...................................................................... 10

2

INTRODUCERE Delincvenţa juvenilă este o componentă a criminalităţii. Ea este un fenomen de devianţă, manifestat prin incapacitatea unor minori/adolescenți de a se adapta la normele de conduită din societate. Această incapacitate este datorată unor cauze de ordin bio-psiho-social. În ţara noastră, există unii tineri şi minori care participă destul de activ la săvârşirea unor fapte penale. Ei participă şi săvârşesc îndeosebi infracţiuni cum ar fi: furturi, violuri, vătămări corporale, infracţiuni de lovituri cauzatoare de moarte, omor şi tentativă de omor. Infracţiunea este o maladie a societăţii şi impune acesteia să ia toate măsurile de apărare şi îndreptare a consecinţelor criminalităţii. Măsurile nu pot fi luate fără a cunoaşte fenomenul criminal în ansamblu, dar şi în particularitatea sa prin studiu de caz. Această cunoaştere nu se poate face fără cunoaşterea infractorului minor, fiind necesară atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic. Astfel, este necesar să ne dăm seama dacă și în ce măsură există un raport de cauzalitate între delincvenţa juvenilă şi factorii personali şi de mediu care o cauzează. Nu există o modalitate unică de formare şi de transformare a unei personalități în una delincventă. În formarea delincventului se pot pune în evidență cîteva conflicte existente între persoana delincventului şi mediul social, între persoana sa proprie şi unele colectivități restrînse sau între sine şi eul propriu. Majoritatea psihopedagogilor consideră că factorii dezvoltării şi formării ființei umane sînt zestrea sa ereditară, mediul în care trăiește şi educația pe care o primește. În acestă ordine de idei, menționăm că există mai mulți factori care influențează asupra formării comportamentului minorului, printre care putem enumera ereditatea, factorii sociali, educația, dar totuși se consideră că în mare parte rolul principal revine mediului familial. Astfel, aparitia fenomenului delicvenței juvenile este strîns legat de cadrul familial. Se face o asociere a eșecului procesului de socializare morală și disfuncțiile de ansamblu ale sistemului educațional. Delicvența juvenilă este privită atît ca o tulburare a personalității sau ca o incapacitate a adolescentului de a se adapta în mod satisfacator la realitate, ca efect nemijlocit al deficiențelor și disfuncțiilor din familie și alte contexte educative.

3

1.Rolul familiei în formarea comportamentului minorului Familia reprezintă locul în care individul se dezvoltă, unde își petrece o mare parte din timp, unde devine practic ființă socială. De-a lungul timpului, familia a fost definită în mai multe feluri, dar „familia, în orice societate, este o formă de comunitate umană alcătuită din cel puțin doi indivizi, uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne, realizând, mai mult sau mai puțin, latura biologică și/sau cea psihosocială”.1 Familia exercită o influență deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte dintre cunostințele despre societate, deprinderile igienice, obișnuințele de comportament, minorul le datorează educației primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea minorului din punct de vedere fizic, intelectual, moral, estetic ș.a. Este cunoscut faptul că una dintre cele mai importante funcţii ale familiei constă în educarea şi formarea tinerilor în vederea integrării lor optime în viaţa şi activitatea familială. Anume în cadrul grupului familial, părinţii exercită, direct sau indirect, influenţe educaţionalformative asupra propriilor lor copii. De asemena, este un lucru cert că activitatea de socializare a copilului începe în familie, dezvoltîndu-se apoi în funcție de relațiile pe care le va avea cu mama, tata, frații sau surorile. Tendința de imitare a comportamentului membrilor de familie (părinți, frați), este atît de puternică și de frecventă încît existența unor părinți delicvenți sau imorali va exercita o influență criminogenă directă asupra minorului.2 În familie copilul îşi petrece cea mai mare parte din timp. Personalitatea în formare a copilului este strict influenţată de modelul oferit de părinţi. Familia îşi pregăteşte copilul pentru viaţă, ea poate fi mediu educativ sau dimpotrivă, guvernator de deviaţii comportamentale până la forma gravă a delincvenţei juvenile. Disfuncţiile sistemului familial, constituie cauza principală a comportamentului deviant la copii. Reconstituirea unei familii din divorţaţi, cu copii rezultaţi din familii anterioare sau existența situațiilor conflictuale în familie poate exercita o influenţă negativă asupra copilului. Un copil crescut într-un asemenea mediu va fi cu uşurinţă expus influienţelor nocive antisociale ale mediului şi va trece uşor la săvârşirea de delicte. Pentru o dezvoltare psihică normală, minorul trebuie să aibă un sentiment de siguranţă, necesar dezvoltării sale echilibrate. Copilul trebuie să fie iubit, să dăruiască dragoste, să fie condus şi îndrumat, dobândind încetul cu încetul o experienţă afectivă şi socială complexă. 1 2

http://didactica.genesis.ro/rolul-familiei-educatia-copilului/ Delicvența juvenilă, Emilian Stănișor, Editura Oscar Print, București 2003, pag.49

4

Carenţele educaţionale manifestate la nivelul familiei pot fi cauze ale delincvenţei juvenile. Asfel de carenţe sunt : lipsa unui climat de calm şi înţelegere în familie, nivelul profesional sau cultural scăzut al părinţilor, schimbarea frecventă a mediului familial, regimul educativ familial deficitar.3 Printre indicii ce pot influența negativ o familie ar fi: o stabilitatea familiei; o calitatea vieții; o situația economică; o structura familiei, numărul de persoane din cadrul acesteia; o caracteristicile comportamentale, obișnuințele familiale; o disciplina familială.

2.Climatul familial Climatul educaţional familial reprezintă o formaţiune psihosocială destul de complexă, însumând ansamblul de stări psihice, moduri de relaţionare interpersonală, atitudini ce caracterizează grupul familial o perioadă îndelungată de timp. Acest climat poate fi atât pozitiv, cât şi negativ, putând fi analizat în baza următorilor indicatori: o Modul de raportare interpersonală a părinţilor (nivelul de apropiere şi înţelegere, acordul sau dezacordul în legătură cu diferite probleme); o Sistemul atitudinilor parentale în raport cu diferite norme şi valori sociale; o Modul în care este perceput şi considerat copilul; o Modul de manifestare a autorităţii părinteşti (unitar sau diferenţiat); o

Gradul de acceptare a unor comportamente variate ale copiilor;

o Dinamica apariţiei unor stări tensionate şi conflictuale; o Modul de aplicare a recompenselor şi sancţiunilor; o Gradul de sinceritate a copilului în raport cu părinţii. În funcție de acești indicatori, climatul familial care ar predispune minorul la un comportament deviat poate fi examinat sub aspectul următoarelor categorii:

3

http://www.criminalistic.ro/delincventa-juvenila-cauze-si-conditii-favorizante/

5

2.1Familii dezorganizate Familia dezorganizată este acea familie care îşi pierde integritatea ca urmare a separării părinţilor datorită unor motive precum ar fi: desfacerea căsătoriei prin divorţ, decesul unuia dintre părinţi etc. La rîndul său, familiile dezorganizate se clasifică în: o Familia incomplet unită sau nelegitimă; o Familia dezmembrată prin îndepărtarea unuia dintre soţi ca urmare a separării, divorţului şi părăsirii; o Familia tip “cămin gol”, în cadrul căreia partenerii trăiesc împreună, însă interrelaţionarea şi intercomunicarea sunt realizate minimal, fără să constituie, unul pentru celălalt, un suport emoţional; o Familia în criză, datorită unor cauze ce determină absenţa temporară sau permanentă a unuia dintre soţi: decesul, închisoarea, război.4 Studiile vizând delincvenţa juvenilă au arătat că, în mare măsură, atmosfera în familiile dezorganizate, lipsa autorităţii părinteşti, a controlului, precum şi a afecţiunilor acestora, ca urmare a divorţului, i-au determinat pe copii la adoptarea unor acte sociale şi antisociale. Profesorul Juan Me Cord, într-un studiu prezentat la Boston ce viza relaţia între familiile care au suferit pierderea (din diverse motive) a tatălui şi comiterea de mai târziu de către copiii lor a unor delicte severe, a ajuns la concluzia că băieţii ce provin din asemenea familii comit circa 60% din delictele juvenile, în timp ce acei care provin din familiile unde stările conflictuale sunt acutizate, fără însă ca părinţii să se fi despărţit, comit 52% din aceste delicte. Comiterea delictelor este semnificativ mai redusă în familiile unite (22%) sau în acele familii în care tatăl este lipsă, iar mama are o atitudine afectuoasă. Prin urmare, rezultatele obţinute sugerează ideea că o familie dezmembrată, dar unde mama este afectuoasă în raport cu copiii săi, nu reprezintă un factor criminogen mai important decât o familie cu conflicte dese sau chiar foarte dese între părinţi. După cum menţionează specialiştii în domeniu, o mamă iubitoare poate fi capabilă, întrun anume sens, să acopere lipsa tatălui.

2.2 Climatul familial conflictual S-a constatat, că nu întotdeauna structura familiei se face vinovată de apariţia conduitelor deviante ale copilului, ci marile ei „lipsuri”: carenţa familiei, incapacitatea sa psihologică, pedagogică şi morală. 4

Monografie: DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE, Oxana Rotari, Chișinău, 2010, pag. 107

6

Există unele familii care, deşi sunt “organizate”, se caracterizează prin accentuate stări conflictuale care pot fi de intensitate diferită, variind în timp. În situația în care intensitatea, forma de manifestare și frecvența conflictelor intraconjungale și intrafamiliale cresc semnificativ, aceastea capata valențe dezorganizatoare în microgrupul familial, devenind simptome ale "sindromului disfuncțional". Copii recepteaza și traiesc deosebit de intens orice "eveniment" intervenit între părinții lor. Coparticiparea lor la certurile, neîntelegerile, agresivitățile și violențele manifestate în cadrul familiei le sunt totalmnte nefavorabile. Copii care resimt puternic influențele climatului conflictual fug de acasă și caută să gasească diferite grupuri de aparență care pot fi orientate antisocial. Situația cea mai dramatică ar fi cea în cazul cînd în cadrul familiei există cazuri de alcoolism, imoralitate, etc.5 Familiile caracterizate printr-un potenţial conflictogen ridicat şi puternic carenţate din punct de vedere psihoafectiv şi psihomoral (ex. alcoolism, imoralitate) afectează mult maturizarea psihologică şi psihosocială a copilului.

2.3 Climatul familial hiperautoritar În cadrul climatului hiperautritar atitudinea hiperautoritară poate fi adoptată de unul dintre părinţi sau de ambii. E necesar de a diferenţia părinţii autoritari „bine intenţionaţi” care au o anumită „concepţie pedagogică” de cei la care autoritarismul este asociat cu agresivitatea, inclusiv fizică, şi cu un înalt potenţial conflictual. Severitatea excesivă, cu multe rigidităţi, cu interdicţii însoţite de brutalitate, cu comenzi ferme pline de ameninţări, cu privaţiuni de tot felul îşi lasă puternic amprenta asupra procesului de formare a personalităţii copilului. Menţinerea copilului într-un climat hipersever determină modificări serioase în personalitatea: apare apatia, indiferenţa accentuată faţă de ceea ce trebuie să întreprindă sau faţă de relaţionarea cu cei din jur, atitudini de protest şi revoltă ca urmare a de frustraţiilor acumulate în timp. În faţa părintelui hiperautoritar copilul nu are o altă alternativă decât supunerea oarbă, la agresivitate şi ostilitate copilul nu răspunde direct în raport cu părintele agresor, ci indirect, prin atitudinile şi chiar acţiunile agresive orientate către alţii.6

2.4 Climatul familial hiperpermisiv Dacă hiperautoritarismul reprezintă o exagerare a exercitării rolului parental în direcţia impunerii totale a voinţei părinţilor şi limitării posibilită- ţilor de exprimare a iniţiativei şi independenţei copilului, hiperpermisivitatea creează în mod exagerat condiţii de “apărare” a

5 6

http://www.scritub.com/sociologie/Delicventa-juvenila841710136.php Planul individual al minorului de probațiune, Stanislav Cebotari, Vladimir Popa, Chișinău 2015, pag. 25

7

acestuia împotriva “pericolelor şi prejudiciilor”. Părinţii hiperpermisivi depun mari eforturi de a proteja copilul, de a-l menaja într-o manieră exagerată, lipsindu-l pe copil de posibilitatea de a-şi încerca „forţele proprii”. Părinţii hiperpermisivi şi hiperprotectori operează cu imagini de tipul copilului idol, înger pur şi inocent, trăind într-o lume ireală şi adorat pentru perfecţiunea lui. Consecinţa imediată a unei asemenea educaţii este detaşarea imaginii de sine a copilului de posibilităţile lui reale. Se pot contura atitudini de îngâmfare, de supraevaluare a propriilor posibilităţi cu tendinţa de a-şi impune în faţa celorlalţi voinţa şi părerile în mod dominator.

8

CONCLUZIE Familia are o influență formativă asupra copilului, fiind considerată pe drept cuvînt ca prima școală a omenirii şi prima școală a copilului. Aceasta nu neapărat este cea care dezvoltă anume o personalitate delincventă, dar ea poate, prin atitudinea sa, liberalism excesiv, rigiditate, atitudine naivă, dezorganizare sau conflicte, să predispună spre delincvență, prin crearea unor conjuncturi favorizante. Rolul familiei este văzut în toată complexitatea influențelor pe care climatul familial îl produce asupra minorilor, fără a se ignora faptul că influența familiei în formarea comportamentului este precumpănitoare, intervenind într-o perioadă de extremă plasticitate a personalității, avînd un caracter aproape permanent şi venind de la persoane cu maximă autoritate morală şi afectivă. Astfel, cuplul conjugal, prin întreg sistemul său de acte comportamentale, constituie un veritabil model social care are o influenţă hotărâtoare asupra copiilor privind formarea concepţiei lor despre viaţă, a modului de comportare şi relaţionare în raport cu diferite norme şi valori sociale. Nu întâmplător Balzac menţiona: “Familia constituie celula societăţii”.

9

BIBLIOGRAFIE 1. Delicvența juvenilă, Emilian Stănișor, Editura Oscar Print, București 2003 2. Monografie: DELINCVENȚA JUVENILĂ: PROBLEME ACTUALE ȘI CĂI DE SOLUȚIONARE, Oxana Rotari, Chișinău, 2010 3. Planul individual al minorului de probațiune, Stanislav Cebotari, Vladimir Popa, Chișinău 2015 4. http://didactica.genesis.ro/rolul-familiei-educatia-copilului/ 5. http://www.criminalistic.ro/delincventa-juvenila-cauze-si-conditii-favorizante/ 6. http://www.scritub.com/sociologie/Delicventa-juvenila841710136.php

10