Curs 8 - Caderea In Pacat

Cursul 8 Căderea în păcat 1. Unde l-a aşezat Dumnezeu pe om la creaţiune şi cu ce scop? „Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare… Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.” (Geneza 2:8,9,15). 2. Care pomi se deosebeau prin natura lor de restul pomilor din grădină? „…şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.” (Geneza 2:9). 3. Ce era aparte cu privire la pomul cunoştinţei binelui şi răului şi care erau condiţiile legate de acesta? „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ‚Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” (Geneza 2:16,17). 4. Ce rost avea existenţa acelui pom în grădină? „Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti tu şi sămânţa ta…” (Deuteronomul 30:19). Întrucât Dumnezeu dorea binele suprem al omului, iar acesta nu putea fericit decât fiind liber, Dumnezeu l-a creat ca fiinţă suverană, înzestrată cu voinţă autonomă, pe care şi-o putea exercita în orice direcţie dorea, asumându-şi însă responsabilitatea şi consecinţele pentru alegerea făcută. În lipsa libertăţii şi a unei alternative, el nu ar fi putut fi pe deplin împlinit şi ar fi rămas un banal automat obtuz, care şi-ar fi rulat consecvent programul cu care a fost construit şi nimic altceva. De aceea Dumnezeu, cu admirabila generozitate ce-L caracterizează, a hotărât să-i acorde credit omului şi să-i lase voinţa liberă, pentru ca acesta să-şi poată alege el însuşi destinul, să poată decide dacă doreşte sau nu să-I fie credincios Creatorului său. Bineînţeles că procedând astfel, Dumnezeu Şi-a asumat şi nişte mari riscuri, dar aceasta era singura cale pe care omul putea să fie cu adevărat fericit. 5. Cum a ajuns omul să acţioneze contrar poruncii clare şi explicite a lui Dumnezeu? „Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: ‚Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină’ Femeia a răspuns şarpelui: ‚Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.’ Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: ‚Să nu mâncaţi din el, ca să nu muriţi.’ Atunci şarpele a zis femeii: ‚Hotărât că nu veţi muri; dar Dumnezeu ştie că în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide

ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.’ Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea şi bărbatul a mâncat şi el.” (Geneza 3:1-6). În ciuda faptului că fusese avertizat cu privire la consecinţele pe care le-ar fi avut neascultarea sa, omul a crezut mai mult cuvintele şarpelui decât avertismentul lui Dumnezeu, şi, a ajuns să accepte sugestia şarpelui, că Dumnezeu le-ar interzice accesul la roadele acelui pom, pentru a le împiedica trecerea într-o sferă superioară, de a fi „ca Dumnezeu”. Luându-şi soarta în propriile mâini, omul a ales să guste din rodul pomului oprit şi să cunoască astfel binele şi răul. Prin această decizie, el trecea de partea lui Satana, devenind tovarăş cu acesta în păcătuire şi manifestând îndoială faţă de înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, faţă de justeţea guvernării Sale şi de bunele Sale intenţii cu privire la fiinţele pe care le crease. 6. Care au fost primele consecinţe ale păcătuirii lor? „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei; şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină. Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: ‚Unde eşti?’ El a răspuns: ‚Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost frică, pentru că eram gol şi m-am ascuns. Şi Domnul Dumnezeu a zis: ‚Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?’ Omul a răspuns: ‚Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.’ Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: ‚Ce ai făcut?’ Femeia a răspuns: ‚Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.’” (Geneza 3:7-13). 7. Cum a afectat căderea în păcat viitorul omului şi condiţiile sale de viaţă, relaţia dintre bărbat şi femeie şi destinul vieţii sale pe pământ? „Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.’ Omului i-a zis: ‚Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: Să nu mănânci deloc din el,’ blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat: căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” (Geneza 3:16-19). 8. Ce altă consecinţă a avut păcătuirea omului? „Domnul Dumnezeu a zis: ‚Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm dar acum, ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.’ De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.” (Geneza 3:22-24).

9. De ce trebuia să moară omul? „Fiindcă plata păcatului este moartea…” (Romani 6:23 p.p.) „…dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” (Geneza 2:16,17). 10. De ce sentimente era cuprins Dumnezeu în faţa păcătuirii omului şi a perspectivei morţii veşnice a acestuia? „Cum să te dau…?... Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!” (Osea 11:8). „Domnul mi Se arată de departe: ‚Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!’” (Ieremia 31:3).