Curente Literare.docx

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei PIPP, an II, Gr.1

Seminar:Literatura romana si literature pentru copii Grigoruta Elena, Tudose Roxana, Vartolomei Andreea

Nr. Curent literar

Aparitie

Trasaturi

1.

- Mișcare socială și culturală apărută în apusul Europei în sec. XIV, ca expresie a luptei împotriva feudalismului și a învățăturii scolastice, care a promovat ideea încrederii în valoarea.

- aseaza in centrul preocuparilor sale omul - increderea in ratiune; - admiratia fata de valorile antichitatii greco-latine; - natura considerata un model al artei; - prezentarea omului multilateral; - libertatea, demnitatea si perfectabilitatea fiintei umane;

- cu centrul de iradiere în Franţa, ale cărui principii au orientat creaţia artistică europeană între secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea;

- imitarea naturii în aspectele esenţiale ale omului şi vieţii, după modelul antic - finalitatea operei clasice este deopotrivă estetică şi etică ; - cadrul de desfaşurare a ceea ce gândesc şi înfaptuiesc personajele este unul decorativ, rece şi indiferent,; - eroii clasici sunt oameni tari, proprii lor stăpâni care-şi fac întodeauna datoria;

- mişcare ideologică şi culturală, antifeudală, desfăşurată în perioada pregătirii şi înfăptuirii revoluţiilor din sec. XVIIXIX în ţările Europei, ale Americii de Nord şi ale Americii de Sud şi având drept scop crearea unei societăţi „raţionale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase;

- promovarea raţionalismului;

2.

3.

Umanismul

Clasicismul

Iluminismul

- caracter laic, antireligios, anticlerical; - combaterea fanatismului şi a dogmelor; - răspândirea culturii în popor; - literatura preocupată de problemele sociale şi morale;

Reprezentanti - Grigore Ureche; -Miron Costin; - Ion Neculce; - Dimitrie Cantemir;

- N. Boileau - P. Corneille - J. Racine - Moliere -La Fontaine -I.L Caragiale.

-Daniel Defoe Robinson Crusoe (1719); -Jean-Jacques Rousseau – Noua Eloiză (1761); - I.Budai-Deleanu Tiganiada; -François Voltaire Candid (1759).

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei PIPP, an II, Gr.1

Seminar:Literatura romana si literature pentru copii Grigoruta Elena, Tudose Roxana, Vartolomei Andreea

4.

Romantismul

- mişcare artistică şi filozofică apărută în ultimele decenii ale secolului XVIII în Europa, care a durat mare parte din secolul XIX. A fost o mişcare contra raţionalismului care marcase perioada neoclasică, ce se va pierde la apariţia spiritului romantic

- introduce noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, feericul precum si a unor specii literare inedite precum drama romantica, meditatia, poemul filozofic şi nuvela istorică; - cultivă sensibilitatea, imaginaţia şi fantezia creatoare, minimalizând raţiunea şi luciditatea. - promovează inspiraţia din tradiţie, folclor şi din trecutul istoric;

- Johann Wolfgang von Goethe; - Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo; - Mihai Eminescu;

5.

Realismul

- Curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacţie la subiectivitatea, exaltarea, excesul de reverie a spiritului romantic, reacţie detreminaţă de marile desoperiri ştiinţifice. Principiu fundametal al realismului este redarea în manieră credibilă, veridică a realităţii, cu obiectivitate şi spirit de observaţie, pe un ton impersonal, neutru.

- Caracterul verosimil, neidealizat al faptelor relatate - Geneza - reprezentată de fapte reale - Tematica socială - Aspectul monografic - Caracterul de frescă - Relaţia individ-mediu - Cronologia faptelor

- Balzac, Flaubert, Stendhal, Gogol, Tolstoi, Dostoievski, Dickens, Lampedusa, Thomas Mann. - Nicolae Filomon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu Rebreanu, G. Călinescu, Marin Preda.

6.

Naturalismul

- este o ramură a realismului, o mişcare literară proeminentă la sfârşitul secolului XIX în Franţa şi în restul Europei. Scriitorii naturalişti au fost influenţaţi de către teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin

- subiecţii au o simbolistică profundă, sunt idealistici şi cu puteri supranaturale. Naturalismul considera că mediul socio cultural exercită o influenţă absolut covârşitoare în apariţia şi dezvoltarea personalităţii umane.

Principalul susţinător al naturalismului a fost Émile Zola.Alţi autori francezi sunt Guy de Maupassant, Joris Karl Huysmans şi fraţii Goncourt. Elementele naturaliste se găsesc în unele nuvele ale lui Caragiale şi Delavrancea sau în proza lui Liviu Rebreanu.

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei PIPP, an II, Gr.1

Seminar:Literatura romana si literature pentru copii Grigoruta Elena, Tudose Roxana, Vartolomei Andreea

7.

- a fost o mişcare artistică şi literară de la finele secolului XIX, care se opunea naturalismului, potrivit căreia valoarea fiecărui obiect şi fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimat şi descifrat cu ajutorul simbolurilor;

- utilizarea simbolurilor, simbolul oferind posibilitatea unei interpretări multiple. -cultivarea sugestiei cu ajutorul căreia sunt puse în evidenţă stări sufleteşti vagi, confuze,de melancolie, plictiseală. - cultivarea elementului muzical,a sonorităţii verbale. - existenţa sinesteziei

Al. Macedonski, Flori sacre (1912)

Simbolismul

Dimitrie Anghel, În grădină (1905) Ion Minulescu, Romanţe pentru mai târziu (1908) G. Bacovia, Plumb (1916)

8.

Modernismul

- este o mișcare culturală, artistică și ideatică, care sa conturat în circa trei decenii înainte de anii 1910 - 1914, când artiștii s-au revoltat împotriva tradițiilor academice și istorice impuse și considerate standard ale secolelor anterioare. - initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista "un spirit al veacului".

-tematica operelor literare sa fie inspirata din viata cotidina si nu din cea rurala: - evolutia prozei de la liric la epic si a poeziei de la epic la liric; - crearea romanului obiectiv si a romanului de analiza psihologica; - intelectualizarea prozei si a poeziei - ilustrarea in operele literare a unor idei filozofice profunde; - crearea intelectualului, ca personaj al operei literare.

- Ion Barbu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Tudor Vianu, Ilarie Voronca, George Calinescu, Vladimir Streinu;

9.

Semănătorismul (sau Sămănătorismul)

- este un curent ideologic şi literar constituit la începutul secolului XX în jurul revistei „Sămănătorul” (19011910). La apariţia semănătorismului a contribuit şi interesulcare s-a manifestat în acea perioadă faţă de problema ţărănească;

- paseismul (fr. passer – à trece): întoarcerea spre trecut, spre cronici şi spre istorie, rezistenţa la transformări; - sentimentul dezrădăcinării, care i-ar copleşi pe cei care se aventurează la oraş, uitându-şi originile; dezrădăcinarea este considerată o cauză a inadaptării şi a înfrângerii; - predilecţia pentru scenele tari, de violenţă, pentru personajele dominate de instincte, de o impulsivitate nebună; -“ lupta pentru limba românească”.

- Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc, Duiliu Zamfirescu, Ştefan Octavian Iosif, Emil Gârleanu, Ion Agârbiceanu, în prima lor fază şi Mihail Sadoveanu sau Liviu Rebreanu.

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei PIPP, an II, Gr.1

Seminar:Literatura romana si literature pentru copii Grigoruta Elena, Tudose Roxana, Vartolomei Andreea

I. CLASICISMUL este un curent literar-artistic care a aparut initial in Franta si a cuprins intreaga Europa in secolele al XVII-lea si al XIX-lea. Aparut ca o extensie a culturii Greciei antice, clasicismul reitereaza idealul de frumusete armonioasa, echilibrata, reluand temele si formele artei antice pentru a le transforma in manifestari artistice adaptate realitatilor vremii. Clasicismul se identifica in operele unor mari scriitori francezi din acea perioada, precum Moliere, La Fontaine, Racine, Boileau, La Bruyere. Trasaturile comune ale operelor acestor scriitori constau in admiratia pentru Antichitatea greco-latina, rigoarea compozitionala, cautarea naturalului si a verosimilului, gustul pentru masura si echilibru si de asemenea, puritatea si claritatea stilului. In literatura romaneasca nu isi face prezenta perioada clasicismului. Singurii scriitori in ale caror opere se pot observa caracteristici ale acestui curent literar, sunt Miron Costin, Dimitrie Cantemir si majoritatea scriitorilor pasoptisti. Insa, aceste urme ale clasicismului sun timbinate cu elemente clasice, preromantice si romantice. George Cosbuc este unul dintre scriitorii romani care si-a creat opera tinand cont de echilibru, claritate si sobrietate, si din acest motiv el este incadrat intr-o zona de "prelungire a clasicismului". Scriitorii clasici prefera specii literare precum tragedia, portretul moral, aforismul, fabula si Satira. Trasaturi definitorii ale clasicismului: Spre deosebire de romantism, care pune accent pe simtiri, in operele literare clasice regasim ratiunea, ca element definitoriu al omului, care primeaza asupra sentimentului. Personajele sunt rationale, atrenate de inalte ratiuni eroice si cetatenesti si au principii morale de neclintit. Aceste personaje sunt de regula regi sau reprezentanti ai aristocratiei, fiind reprezentati in oda, imn, poem epic, tablou istoric, tragedie. Acestea sunt privite ca specii superioare ale literaturii. Stilul de viata al burgheziei, aflata in plina ascensiune la acea vreme, este pe loc secund, acest tip de personaje figurand in speciile literare inferioare, cum sunt considerate comedia, satira si fabula Operele literare clasice au un puternic caracter moralizator, educativ. In dramaturgie regasim regula celor trei unitati (de loc, timp, actiune). Genurile si speciile literare sunt pure, nu sunt amestecate si imita modelele greco-romane. Totodata, exista un cult al adevarului, al regulilor si al canoanelor, in functie de care personajele sunt antrenate in actiune.

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei PIPP, an II, Gr.1

Seminar:Literatura romana si literature pentru copii Grigoruta Elena, Tudose Roxana, Vartolomei Andreea

Clasicismul cultiva trasaturi precum curajul, vitejia, generozitatea sau lasitatea, avaritia, naivitatea, iar personajele sunt adevarate caractere (avarul, demagogul, parvenitul etc) si reprezinta tipologii ale societatii. Scriitorii clasici se remarca prin rigoarea compozitionala, puritatea si claritatea stilului, gustul dreptei masuri, cautarea naturalului si a verosimilului si finetea analizei morale si psihologice. Asadar, scriitorul clasic este dominat de rational, fiind intotdeauna lucid, lipsit de fantezie, prudent. Acesta evita particularul, nu admite obscurul, vagul, incertitudinea, diversitatea, replicand autoritar cu un model ferm, evident si clar, care tinde spre perfectiune.

Reprezentanti ai clasicismului: In literatura universala: Corneille, Racine, Molliere, Boileau, La Fontaine, La Bruyere. In literatura romana regasim elemente specifice clasicismului la autori precum Ion Budai Deleanu (Tiganiada), Mihail Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creanga. Ca specii mentionam oda, satira, pastorala, epigrama, idila, epistola, comedia, fabula, epopeea.

II. ROMANTISMUL a aparut ca reactie impotriva dogmelor si restrictiilor clasicismului, este o miscare literara si artistica, ce a aparut in Europa la sfarsitul secolului al XVIII-Iea si inceputul secolului al XIX-Iea. Directiile acestui curent literare a avut influente puternice si in filozofie, istorie, drept, lingvistica, economie, politica etc. Este unul dintre cele mai importante si mai complexe curente literare, aceste noi framantari luand nastere initial in Anglia, de unde s-a extins in Germania si Franta, apoi in intreaga Europa. Romantismul este antidotul rigorii clasicilor, dogmatismului estetic, ratiunii reci si conventionalului. Acest curent literar a reprezentat pentru scriitori momentul in care au dat frau liber imaginatiei, fiind cunoscut in literatura universala ca un promotor al manifestarii fanteziei si exprimari sentimentelor, al originalitatii, spontaneitatii si sinceritatii emotionale. Libertatea de expresie, dincolo de canoanele clasicilor, este unul din factorii cheie ai acestei miscari literarartistice. Cel care a teoretizat romantismul european este considerat Victor Hugo, acesta trasand si identificand directiile si trasaturile acestui curent cultural in programul-manifest "Prefata" de la drama "Cromwell" (1827). Romantismul literar şi-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIX-lea, manifestându-se în paralel cu romantismul artelor plastice şi cu cel muzical. Migraţia influenţelor impuse de

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei PIPP, an II, Gr.1

Seminar:Literatura romana si literature pentru copii Grigoruta Elena, Tudose Roxana, Vartolomei Andreea

curent determină coexistenţa lui alături de alte curente, îndeosebi în a doua jumătate a secolului (de exemplu, parnasianismul). Trăsături caracteristice romantismului: 

Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, feericul precum si a unor specii literare inedite precum drama romantica, meditatia, poemul filozofic şi nuvela istorică.  Cultivă sensibilitatea, imaginaţia şi fantezia creatoare, minimalizând raţiunea şi luciditatea.  Promovează inspiraţia din tradiţie, folclor şi din trecutul istoric.  Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), într-un cadru natural nocturn.  Contemplarea naturii se concretizează prin descrierea peisajelor sau a momentelor anotimpurilor în pasteluri şi prin reflecţii asupra gravelor probleme ale universului în meditaţii.  Acordă o importanţă deosebită sentimentelor omeneşti, cu predilecţie iubirii, trăirile interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative.  Construirea eroilor exceptionali, care acţionează în imprejurări ieşite din comun, precum şi portretizarea omului de geniu şi condiţia nefericită a acestuia în lume; personajele romantice nu sunt dominate de raţiune, ci de imaginaţie şi de sentimente.  Preocuparea pentru definirea timpului şi a spaţiului nemarginite, ca proiectie subiectivă a spiritului uman, concepţie preluată de la filozofii idealişti.  Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul principal atât în structura poeziei, cât şi în construirea personajelor, situaţiilor, ideilor exprimate  Ironia romantică dobândeşte, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic folosit atât in specia literara cu nume sugestiv, satira, cât şi în poeme filosofice.  Priorita absolută in locul rigorii rationale a clasicismului  Asumarea poziţiei demiurgice (demonice) faţă de universul creat  Preferinţa pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună în evidenţă antonimiile specifice unei existenţe contradictorii  Lărgirea viziunii estetice prin inovaţie la nivelul speciilor literare al tematici, motivelor si limbajelor artistice. Romantismul românesc În literatura română, romantismul se face simţit prin intermediul scriitorilor paşoptişti (Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo ş.a.). Influenţele curentului persistă mult timp după declinul său în culturile vest-europene, atingând punctul culminant în opera lui Mihai Eminescu, considerat ultimul mare romantic european.

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei PIPP, an II, Gr.1

Seminar:Literatura romana si literature pentru copii Grigoruta Elena, Tudose Roxana, Vartolomei Andreea

Desfăşurare Romantismul s-a manifestat în literaura română în trei etape: 1. preromantismul (cunoscut şi ca romantism al sciitorilor paşoptişti): a) caracterizează gustul omului mediu, al burghezului ; b) domestic, ideizant, idilic, conservator; c) cultivă comfortul spiritual, pasiunile temperate, plăcerile simple; d) creaţiile sunt, în mare majoritate, mediocre; este perioada imitării literaturii romantice din Europa de Vest, în special Franţa; e) reprezentanţi: Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu; 2. romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt): a) dimensiunea cosmică e dezvoltată până la exces; b) misticism, ocultism; c) pasiuni înflăcărate; d) capacitatea de a crea universuri imaginare, alternative ale lumii reale; e) reprezentant unic: Mihai Eminescu – impactul creaţiei sale asupra autorilor ce i-au urmat; este incomparabil mai mare decât acela a oricărui alt romantic din spaţiul românesc; 3. romantismul posteminescian a) reactualizează teme şi mijloace clasice şi romantice, conferindu-le o nouă forţă expresivă b) marchează reacţiile lumii literare româneşti la depăşirea apogeului de creaţie pentru Eminescu, sprijinind apariţia multor epigoni ce nu s-au impus, dar şi a unor autori care au purtat imaginile specifice acelui tip de romantism, impregnându-le cu elemente de expresie aparţinând simbolismului, semănătorismului etc. c) reprezentanţi: George Coşbuc, Octavian Goga, Alexandru Macedonski, Barbu Ştefănescu Delavrancea

III. REALISMUL - curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca reacţie la subiectivitatea, exaltarea, excesul de reverie a spiritului romantic, reacţie detreminaţă de marile desoperiri ştiinţifice. Principiu fundametal al realismului este redarea în manieră credibilă, veridică a realităţii, cu obiectivitate şi spirit de observaţie, pe un ton impersonal, neutru. Primele discuţii despre realism se cristalizează în Franţa, în jur de 1850, pornind de la picturile lui Courbet şi datorită lui Champfleury, care publică în 1857 volumul de eseuri „Realismul”. Se regăsesc principii ale realismului şi în operele lui Balzac sau Stendhal.

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei PIPP, an II, Gr.1

Seminar:Literatura romana si literature pentru copii Grigoruta Elena, Tudose Roxana, Vartolomei Andreea

Trăsături: 

pricipiul mimesisului şi al verosimilităţii: inspirată din fapte reale, opera realistă expune nu fapte care s-au petrecut într-adevăr, ci evenimente fictive, dar prezentate ca şi cum s-ar fi putut produce, în mod credibil, verosimil;  prezentarea moravurilor unei epoci, atenţia fiind concentrată asupra detaliilor, iar intenţia – de a surprinde epoca în complexitatea ei;  preferinţa pentru o tematică sociala;  prezentarea individului în relaţiile sale cu mediul social în care trăieşte, al cărui produs este: de aceea personajul nu mai este excepţional în situaţii excepţionale (ca la romantici), ci are o condiţie socială mediocră, astfel încât operele realiste sunt mărturia faptului că omul simplu are o existenţă la fel de dramatică şi de complex;  crearea unor personaje tipice în situaţii tipice, personajele realiste fiind complexe şi având dinamică interioară; interesat de aspecele realităţii imediate, scriitorul realist alege ceea ce este reprezentativ pentru epoca aleasă. Exemple: parvenitul, arivistul, seducătorul, avarul femeia aduterină;  preferinţa penru un stil sobru şi refuzul celui împodobit, cu scopul prezentării cât mai fidele a realităţilor;  cultivarea observaţiei în descrierea realităţii sau în portretele personajelor, observaţia vizând precizia ştiinţifică;  tehnica detaliului, cu scopul de a realiza descrieri sau portrete verosimile preferinţa, la nivel naratologic, penru naraţiunea la persoana a III-a, pentru un narator obiectiv, impersonal, omniprezent, omniscient, căruia îi corespund o perspectivă auctorială, o viziune naratologică „din spate” şi focalizarea zero. Reprezentanţi: In literatura universală: Balzac, Flaubert, Stendhal, Gogol, Tolstoi, Dostoievski, Dickens, Lampedusa, Thomas Mann. In literatura româna: Nicolae Filomon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu Rebreanu, G. Călinescu, Marin Preda. Proza realista: - Caracterul verosimil, neidealizat al faptelor relatate - Geneza - reprezentată de fapte reale - Tematica socială - Aspectul monografic - Caracterul de frescă

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei PIPP, an II, Gr.1

Seminar:Literatura romana si literature pentru copii Grigoruta Elena, Tudose Roxana, Vartolomei Andreea

- Incipitul renunţă la convenţii (de tip manuscrisul găsit sau confesiunea unui personaj) şi constă de cele mai multe ori în fixarea coordonatelor spaţio-temporale - Relaţia individ-mediu (omul este un produs al mediului, personajul realist funcţionând după logica determinismului social) - Cronologia faptelor - Coerenţa la nivelul construcţiei subiectului epic, prin evitarea răsturnărilor dramatice şi prin crearea de scene paralele, antitetice, prin gradaţia faptelor - Simetria şi caracterul circular al romanului - Personajul tipic în situaţii tipice - Deznodământul cert - Finalul închis/deschis - Tehnica detaliului (mimesis şi verosimilitate) - Obiectivitatea naratologică - Naratorul la persoana a III-a, omniprezent, omniscient, omnipotent

Bibliografie: 1. Grigore Tugui “Curente literare”, Editura Universitatii Al. I. Cuza, 2011 2. www.wikipedia.com (accesat 15.10.2013)