Cunoastere Si Asistenta Psihologica

CUNOASTERE SI ASISTENTA PSIHOLOGICA ROLUL CONVINGERILOR DESPRE SINE SI LUME ÎN PROCESUL DE ADAPTARE AL TINERILOR LA MEDIUL MILITAR Psiholog Nicoleta BOB* Factorii de protectie la stres sunt acele variabile (individuale, interpersonale, de mediu) care au capacitatea de a conduce la o adaptare pozitiva în pofida circumstantelor amenintatoare si defavorabile. Factorii de protectie modereaza relatia dintre situatiile stresante si consecintele lor astfel încât starea de sanatate este protejata si mentinuta. Surse potentiale majore de rezistenta sau vulnerabilitate la stres rezida în sistemul de convingeri al persoanei. I. ABORDARI TEORETICE Identificarea rolului diferentelor individuale în studiul stresului subliniaza importanta care trebuie acordata personalitatii. Se impune firesc întrebarea „care este paradigma care surprinde cel mai bine esenta personalitatii ?" A raspunde la aceasta întrebare nu este usor întrucât astazi personalitatea este studiata în diverse paradigme, cu diferite semnificatii si la diverse nivele, de la unul foarte concret (cum este raspunsul comportamental) la nivele mai abstracte (inconstientul) sau greu accesibile (genetic), fiecare paradigma de cercetare a personalitatii prezentând atât avantaje, cât si limite. Teoria social-cognitiva sugereaza ca personalitatea este întotdeauna un produs al interactiunii dintre organism si mediu. Unitatile de analiza în teoria social- cognitiva sunt structurile si procesele cognitive care genereaza comportamentele. Variabilele personale sunt derivate din întelegerea acestor mecanisme si procese cognitive care influenteaza functionarea individului în toate aspectele sale: motivational, emotional si comportamental. Astfel, teoria social- cognitiva a personalitatii plaseaza pe primul loc cognitiile referitoare la sine, lume si viitor, ele fiind cele care se interpun si mediaza relatia dintre stocul de cunostinte si actiune. Schema cognitiva este o organizare la nivel mental, care se constituie ca urmare a modului în care persoana selecteaza, pastreaza, interpreteaza si foloseste informatia din si în experientele traite. Schema cognitiva ghideaza totodata procesarea noilor informatii obtinute din mediu si punerea în acord a acestora cu informatiile anterior stocate. Structurile cognitive opereaza în sensul furnizarii de semnificatii personale, de motivatie si întariri anterioare, orienteaza spre anumite scopuri si comportamente, anticipeaza efectele actiunii. Însa, noi nu suntem constienti întotdeauna de cognitiile si modul în care ele ne influenteaza felul în care simtim si reactionam; chiar si scopurile pot uneori sa fie inconstiente. Noi nu putem accesa toate procesele cognitive implicate în înregistrarea, stocarea si transformarea informatiei, dar putem fi constienti de produsul acestor procesari (Baban 1998). CONVINGERILE DESPRE SINE Si LUME I. Autoeficacitatea perceputa (Bandura, 1982) se refera la convingerea unei persoane în capacitatile sale de a-si mobiliza resursele cognitive si motivationale necesare pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor date. Astfel, autoeficacitatea perceputa poate fi definita ca o anticipare a rezultatelor pozitive în actiunile întreprinse datorita cunostintelor si abilitatilor posedate. Perceptia propriei competente modifica perceptia performantei reduse sau a esecului; în aceste situatii, insuccesul tinde sa fie atribuit efortului redus investit în sarcina si în mai mica masura lipsei competentei necesare îndeplinirii sarcinii. Deci, autoeficacitatea crescuta se asociaza cu atributii autoprotectoare ale esecului sau succesului. II. Conceptul de locus de control (LOC Rotter, 1966) defineste modul în care o persoana îsi explica succesul sau esecul prin cauze de tip intern sau extern, controlabile sau necontrolabile. Exista o dihotomizare a acestui concept:

1. Locus de control intern care implica convingerea ca puterea si controlul personal pot influenta evenimentele, ca succesele proprii se datoreaza aptitudinilor si muncii depuse; 2. Locus de control extern care se refera la convingerea ca puterea personala are un efect minim asupra evenimentelor, acestea fiind cauzate de destin, sansa sau puterea altora. III. Conceptul de robustete (hardiness) a fost introdus de Kobasa (1979) si a fost definit ca o dispozitie de personalitate, manifestata la nivel cognitiv, emotional si comportamental. Trasatura rezulta din perceptia controlului personal, al valorii si semnificatiei implicarii si din perceptia evenimentelor si schimbarilor de viata ca stimulante. Conform autoarei, robustetea implica 3 caracteristici: 1. control - exprima convingerea ca evenimentele pot fi controlate si influentate, aceasta convingere nu implica expectante naive privind un control total al evenimentelor, ci mai degraba perceperea abilitatilor proprii de a se raporta activ la mediu, de a-si asuma cu responsabilitate propria soarta. 2. angajarea - exprima tendinta implicarii si persistentei în scopul propus, convingerea ca evenimentele au sens si semnificatie, se refera la abilitatea de a crede în importanta actiunilor întreprinse, de a avea un interes real pentru diversele domenii ale vietii: profesie, familie, relatii interpersonale, institutii sociale. 3. provocarea - deriva din perceptia schimbarilor ca un aspect normal al vietii, care pot oferi sanse de dezvoltare personala, datorita flexibilitatii cognitive si tolerantei ambiguitatii, experientele noi sunt cautate si interpretate ca situatii stimulante si benefice. IV. Sentimentul de coerenta (SC) a fost introdus de Antonovski si este definit ca o orientare cognitiva globala, ce exprima gradul în care persoana are convingerea ca: 1. stimulii externi si/sau interni întâlniti pe parcursul vietii sunt explicabili si predictibili; 2. are resurse de a face fata stimulilor; 3. solicitarile au sens si scop, deci implicarea si investitia de efort este justificata. Este o „caracteristica esentialmente cognitiva, ce exprima modul persoanei de a percepe, judeca si interpreta lumea si pe sine" (Antonovski, 1987). V. Stima de sine (SS) este o componenta a schemei cognitive referitoare la sine si este definita în multiple moduri. Unii autori o vad ca reprezentând o evaluare globala a propriei persoane (Rosenberg, 1965); alti cercetatori sugereaza ca SS este determinata de combinatia dintre evaluarea propriei valori si abilitatile de a atinge scopurile dorite cu sentimentele rezultate din procesele de evaluare; de asemenea, SS este considerata a fi o atitudine care descrie gradul în care persoana are tendinta de a se autoevalua pozitiv si de a respinge atributele negative, VI. În 1992 Scheier si Carver definesc dispozitia spre optimism ca tendinta generala, relativ stabila, de a avea o conceptie pozitiva asupra viitorului si experientelor de viata. Persoanele care privesc viata cu optimism evalueaza mediul social si fizic în mod pozitiv, investesc mai mult efort pentru a preveni problemele sau pentru a le transforma, savureaza mai mult viata, se ajusteaza mai eficient la stres si boala (Carver si colab, 1989). În contrast cu optimismul este descris stilul pesimist caracterizat prin expectatii negative privind efectul actiunilor întreprinse. Pesimistii reactioneaza la situatii problematice si dezamagiri prin renuntare, evitare si negare. Repercusiunile stilului pesimist sunt agravate de asocierea cu un stil atributional intern (locus de control intern). Optimismul este interpretat ca fiind o „trasatura magica" în predictia sanatatii si a starii de bine, a emotiilor pozitive si a recuperarii din boala (Scheier si Carver, 1986). S-au pus în evidenta mai multe cai prin care optimismul influenteaza sanatatea fizica si psihica. În primul rând se sugereaza ca optimismul influenteaza efortul oamenilor de a evita bolile prin atentia acordata informatiilor despre factorii de risc (Taylor si Aspinwall, 1996); în al doilea rând se afirma ca optimismul este un predictor pentru copingul activ în situatiile de stres si pentru utilizarea redusa a formelor de coping evitativ, prin negare si retragere (Schwarzer, 1994). De asemenea, optimismul poate influenta starea de sanatate si prin tendinta de a-si mentine dispozitia afectiva pozitiva chiar în situatii de stres acut (Taylor si colab, 1992).

Se definesc factorii de protectie la stres acele variabile (individuale, interpersonale, de mediu) care au capacitatea de a conduce la o adaptare pozitiva în pofida circumstantelor amenintatoare si defavorabile. Astfel, factorii de rezistenta modereaza relatia dintre situatiile stresante si consecintele lor astfel încât starea de sanatate este protejata si mentinuta. Definim stresul ca fiind produsul unui tip de interactiune dintre persoana si situatie, care evoca cognitii negative despre sine, lume si viitor, ce vor conduce la acordarea de semnificatii negative situatiilor si în consecinta vor declansa mecanisme de coping dezadaptative. Distresul este consecinta esuarii neutralizarii informatiei aversive, a discrepantei dintre starea actuala si cea dorita sau a efortului depus în acest sens care a excedat resursele personale; implica insatisfactie, nesiguranta, scaderea performantei, anxietate, pasivitate, sentiment de neajutorare. Astazi apare ca si o certitudine faptul ca raspunsul la stres este un proces complex ce include atât reactii fiziologice, cât si cognitive, emotionale si comportamentale. Ele pot fi sistematizate astfel: 1. fiziologice: tensiune musculara, ticuri, bruxism dispnee, hiperventilatie, tahicardie, aritmii, tensiune arteriala crescuta, hipertranspiratie etc. 2. emotionale: frustrare, ostilitate, anxietate, tensiune, nervozitate, neliniste, depresie, insatisfactie, sentiment de neputinta, autoevaluare negativa, labilitate, culpabilitate, alienare. 3. cognitive: deteriorari ale memoriei (M. L. D., M. S. D.), scaderea gradului de concentrare, scaderea capacitatii de decizie, planificare si organizare, cautare redusa de informatii, evitare sau negare, inhibitii si blocaje, creativitate redusa, toleranta redusa la criticism. 4. comportamentale: scaderea performantei, instabilitate si fluctuatie profesionala, absenteism, evitare/evadare, pasivitate, agresivitate, intoleranta, dezacord, deteriorarea relatiilor interpersonale, insomnii, tulburari de comportament alimentar, utilizare crescuta de alcool, tutun, cafea, tranchilizante, suicid. Se impune realizarea unei distinctii între reactiile si consecintele stresului. Astfel, consecintele apar drept sechele ale reactiilor de lunga durata, cronice (Elliot, 1982). Consecintele pot fi globale, afectând starea de sanatate si confortul fizic si psihic în general, sau particulare, afectând doar unul dintre nivelele structurale si functionale ale organismului, de la cel molecular si fiziologic, pâna la cel psihologic si social. Consecintele nu pot fi efectul confruntarii cu un singur factor de stres, ci sunt rezultatul modului în care persoana reuseste sa faca fata în timp mai multor stresori. Distinctia dintre reactii si consecinte nu e întotdeauna usor de realizat, de cele mai multe ori diferentele interindividuale determina granita dinte reactii si consecinte. Cercetarile din ultimii ani asupra consecintelor stresului cronic au impus în literatura conceptul de sindrom de extenuare (burn- out), caracterizat prin epuizare emotionala, fizica si mentala, exprimata în aplatizare afectiva, depersonalizare si scaderea realizarilor personale (Pines, Aronson si Kafry, 1984; Burke, 1992). Reactivitatea, definita ca o variabila plurifactoriala ce include atât aspecte biologicconstitutionale, cât si cele de structura psihica, exprima diferentele de activare psihofiziologica dintre starea de repaos si cea de dupa expunere la stimuli stresanti. Dupa criteriul reactivitatii, persoanele se clasifica în: normoreactive si hiperreactive (Williams, 1986;Krantz si Manuck, 1984). Se apreciaza ca hiperreactivitatea, ca si trasatura individuala stabila, reprezinta veriga explicativa în mecanismul trecerii de la reactii la procese patologice (disfunctii si boli psihosomatice). Conceptul de coping vizeaza forme ale activitatii interne sau externe, de prelucrare si restructurare a informatiei, de luare de decizii si actiuni propriu- zise, cu scopul de ajunge la efectul dorit cu un cost minim. Copingul este definit ca efort cognitiv si comportamental de a

reduce, stapâni sau tolera solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale (Lazarus si Folkman, 1984). În ceea ce priveste clasificarea strategiilor de coping, cea mai utilizata este cea dihotomizata în: coping focalizat spre problema si coping focalizat spre emotie si apartine lui Lazarus si colaboratori (1984, 1987). Ajustarile focalizate spre probleme sunt actiuni orientate direct spre rezolvarea, redefinirea sau minimalizarea situatiei stresante; mai poarta numele si de coping instrumental (coping activ). Ajustarea focalizata spre emotie, numita si coping indirect (coping pasiv), este orientata spre persoana în scopul reducerii sau controlarii raspunsului emotional la stresori. În aceasta categorie sunt incluse si asa- numitele strategii paleative, cum sunt: uzul alcoolului, sedativelor si tranchilizantelor, drogurilor, tehnicilor de relaxare etc. Preferinta pentru actiunea directa versus activarea mecanismelor defensive este determinata si de caracteristicile individuale. Convingerea ca nu poti face fata situatiei determina persoana sa-si reprime impulsul spre actiune sau sa nege necesitatea interventiei directe. Persoanele sociabile, confidente în abilitatile lor interpersonale s-au dovedit a folosi mult mai frecvent actiuni directe de coping decât mecanisme evitative (Taylor si Aspinwall, 1996). Mecanismele defensive sunt activate diferit de diverse persoane pentru a face fata situatiilor de stres. Unii se confrunta cu situatia stresanta prin umor, altii, prin reprimare si negare, iar altii prefera rationalizarea si intelectualizarea. Efectul diferentelor interpersonale se manifesta si în preferinta pentru diversele forme de actiune directa în confruntarea cu situatia stresanta. Tipul de coping va depinde de abilitatile intelectuale, de nivelul creativitatii si ingeniozitatii, al cunostintelor sau al aptitudinilor speciale. Trasaturile dinamico- energetice ale personalitatii influenteaza de asemenea tipul de coping direct (Strelau, 1989). Cercetarile lui Lazarus (1993) sugereaza ca oamenii utilizeaza atât copingul focalizat pe problema, cât si cel focalizat pe emotie pentru a face fata situatiei de stres, iar optiunea depinde de tipul de amenintare. Totusi, unii autori constata diferente în predominarea utilizarii unei forme sau alta de coping. Persoanele cu scoruri mari la iritabilitate ca si trasatura au tendinta de a folosi forme de coping de tipul „atacului", în timp ce persoanele cu scoruri mari la anxietate opteaza pentru coping emotional. Watson si Hubbard (1996) au aratat ca persoanele cu scoruri ridicate la neuroticism prezinta mecanisme de coping pasive si ineficiente, iar persoanele extroverte utilizeaza strategii de suport si reinterpretare pozitiva. Chiar la persoanele cu preferinte pentru copingul focalizat pe emotie s-au constatat diferente interindividuale. Unele dintre ele vor alege tehnici de relaxare pentru a face fata situatiei stresante perceputa ca incontrolabila, altii îsi vor exprima verbal emotiile si tensiunea pentru efectul de descarcare, iar o alta categorie va recurge la consum exagerat de alcool pentru a se „anestezia" si evita confruntarea cu problema. Rezultatele unor studii longitudinale arata ca utilizarea strategiilor de coping caracterizate prin evitare, distantare fata de stresor, la fel si descarcarea emotionala si utilizarea raspunsului pasiv cognitiv în relatie cu evenimentele negative de viata influenteaza cresterea intensitatii dispozitiei depresive. În contrast, utilizarea strategiilor de coping caracterizat prin încercari active de relationare cu stresorul este asociata cu nivelul scazut al dispozitiei depresive (Sherbourne, 1995, Tinko, Storel si Moos, 1992). Din diferentele individuale poate decurge si paleta utilizarii repertoriului de coping. O persoana flexibila va folosi o arie larga de strategii de coping, de cele mai multe ori adaptate situatiei concrete, spre deosebire de persoana rigida care utilizeaza un numar redus de forme de coping. Caracteristicele personale influenteaza si efectul implementarii unei strategii de coping. Abilitatii cognitive si sociale nu influenteaza doar alegerea tipului de coping, ci si eficienta si calitatea rezultatului. Daca implementarea copingului solicita un efort intens si prelungit,

efectul cumulativ al utilizarii acelor forme de coping, chiar de succes pe termen scurt, poate fi sever pe termen lung. Calver si colaboratorii (1989) au aratat ca strategiile de coping focalizate pe problema se relationeaza cu comportamentul de tip A si optimism, în timp ce strategiile focalizate pe emotii au fost relationate cu anxietatea ca si trasatura. Tot Carver (1989) evidentiaza prin studiile sale o corelatie pozitiva între stima de sine si copingul activ sau planificare si corelatia negativa cu strategiile de evitare. Demkley si Blankstein (2000) au încercat sa evidentieze prin studiile lor relatia dintre perfectionismul autocritic si distresul curent (depresie, furie, simptome psihosomatice). Astfel, perfectionismul autocritic a corelat semnificativ cu copingul dezadaptativ, persoanele cu perfectionism autocritic accentuat tind sa raspunda la situatii stresante prin coping emotional, autoblamare, angajare în alte activitati si mai putin prin coping activ, experimentând de asemenea sentimente ca lipsa sperantei si neajutorare (Flett si colab., 1996). Într-un studiu efectuat pe adolescenti, Wills si Hirky (1996) au încercat sa stabileasca o relatie între tipul de coping utilizat si consumul de alcool (si alte substante). Rezultatele studiului au aratat ca adolescentii care în mod curent utilizau copingul focalizat pe problema prezentau o probabilitate mai mica de a consuma alcool, în timp ce adolescentii care utilizau copingul focalizat pe emotie prezentau o probabilitate ridicata de a consuma alcool. În ceea ce priveste relatia anxietate- coping, unele studii au identificat copingul pasiv ca fiind predictor pentru anxietate (Rodrigue, Boggs, Weiner si Behen, 1993), iar copingul evitativ cognitiv ca fiind asociat cu intensificarea simptomelor depresive si anxioase în conditii de stres. Se încearca, de asemenea, realizarea unei dihotomii între stilul de coping stabil în timp si în situatii diferite si copingul situational. Orice modificare a stilului de viata implica un proces de adaptare. Acest proces se deruleaza si în cazul trecerii tinerilor din mediul civil în cel militar, atunci când se executa încorporarea. Astfel, tânarul recrut trebuie sa se adapteze la spatiul social al câmpului de lupta sau al cazarmii, la ritmul si rigorile vietii militare, gruparea în unitati si subunitati, la ierarhia militara si în general la maniera de aderare la valorile institutiei militare. Studiile de specialitate au relevat existenta unor trasaturi de personalitate care favorizeaza sau defavorizeaza integrarea în mediul militar, iar acestea coreleaza în mod specific cu potentialul motivational. "Nucleul adaptativ" exprima posibilitatile persoanei de a se subordona fata de autoritate, de a suporta anumite privatiuni, constrângeri si conditii mai grele de viata, mentinerea unei reactivitati emotionale adecvate si a unui tonus optim, pe fondul deschiderii spre grup si spre normele sale, toate acestea sustinute de o inteligenta comportamentala corespunzatoare. O personalitate structural dizarmonica, cu accentuari si fragilitati care face fata cu greu unor situatii obisnuite de viata, chiar si într-un mediu familiar, va avea o motivatie scazuta fata de schimbarea existentei cotidiene si integrarea într-un mediu nou, solicitant în care va trebui sa faca fata unor dificultati suplimentare si unor exigente sporite. Experienta clinica în mediul militar a relevat ca soldatii inadaptati sunt de fapt "inadaptatii social anterior"(Rosu, Tanasescu, 1998). Lucrarile de specialitate si cercetarile sociologice arata faptul ca tulburarile de comportament îsi au rareori originea într-o singura cauza si de regula sunt rezultanta mai multor categorii de factori, cum ar fi: structura de personalitate, modelele valorice promovate în procesul de socializare(in familie, scoala, prieteni, profesie), conditii de mediu, context, etc. S-a evidentiat ca, în general reactiile dezadaptative si tulburarile de comportament au la baza cauze care tin de individ si mai putin cauze care tin de mediul militar. Astfel, ele sunt întâlnite la tineri insuficient maturizati psihic si social, cu carente educationale sau cu o personalitate dizarmonica sau deficiente cognitive. Deci, aceste

comportamente dezadaptative sunt la un moment dat "solutii" gasite de persoane cu o anumita fragilitate psihica la presiunile mediului. Prin urmare, este necesara cunoasterea tuturor categoriilor de factori care pot declansa comportamente dezadaptative si a mecanismelor lor de actiune, în timpul efectuarii stagiului militar. De asemenea, trebuie sa se puna accentul pe prevenirea comportamentelor dezadaptative prin realizarea unei evaluari psihologico- medicala eficienta a recrutilor si a unei repartizari adecvate a acestora pe specialitatile militare si în unitatile militare. Orientarea prezentului studiu este cea de sanogeneza, adica de identificare a factorilor de rezistenta/protectie la stres, dar focalizarea se face doar pe factorii individuali de protectie de natura cognitiva. Surse potentiale majore de rezistenta sau vulnerabilitate la stres rezida în sistemul de convingeri al persoanei. II. OBIECTIVELE SI IPOTEZELE CERCETARII Studiul de fata porneste de la trei ipoteze teoretice generale: prima se refera la existenta unor diferente individuale în adaptarea la stres. Aceasta ipoteza presupune luarea în studiu a personalitatii umane. Cea de-a doua ipoteza generala se refera la capacitatea factorilor cognitivi de explicitare a diferentelor individuale în adaptarea la stres. La aceasta se adauga ipoteza conform careia mediul militar este o sursa generatoare de stres. Pornind de la cele trei ipoteze teoretice enuntate, studiul de fata îsi propune ca obiectiv general identificarea acelor scheme cognitive care opereaza ca factori protectori în stres, iar ca obiective specifice: 1. sa identifice daca intensitatea distresului la soldati este influentata de diferentele individuale de natura cognitiva; 2. sa examineze relatia dintre schemele cognitive si preferinta soldatilor pentru utilizarea anumitor strategii de coping. Prin modul de verificare a obiectivelor specifice deriva urmatoarele ipoteze specifice: 1. soldatii caracterizati prin cognitii pozitive despre sine si lume vor avea un nivel redus de distres psihologic si somatic; 2. soldatii care îsi percep valoarea proprie, abilitatile de a face fata sarcinilor si evalueaza lumea sociala ca fiind structurata, anticipabila si controlabila vor utiliza în proportie mai mare formele de coping activ si în mai mica masura copingul pasiv- emotional. Pentru investigatiile propuse în obiectivele cercetarii s-a utilizat un lot de subiecti alcatuit din 100 militari în termen. Lotul a fost format din militari care efectueaza stagiul militar cu durata de un an si militari care efectueaza stagiul militar cu o durata de 6 luni (acestia sunt absolventi ai învatamântului superior). În scopul de a studia relatia dintre cognitiile referitoare la sine si lume si anumite componente ale stresului (coping si reactii) s-au utilizat scale si chestionare de autoevaluare specifice. III. REZULTATE OBTINUTE Prin analiza scorurilor medii obtinute la scalele de convingeri - autoeficacitate, sentiment de coerenta, robustete, stima de sine, optimism si locus de control (extern) se constata valori care permit încadrarea subiectilor investigati în categoria persoanelor caracterizate prin cognitii pozitive despre sine si lume(tabelul 1). Tabelul 1 - Valori statistice descriptive ale scalelor de convingeri(N = 100)

SCALA

VALORI MIN.

MAX

MEDIA

ABATEREA STANDARD

Autoeficacitate

16

40

30, 19

4, 41

2

16

9, 40

2, 98

Robusteþea

48

154

122, 63

15, 84

Sentimentul de coerenþã

42

197

140, 95

27, 63

Stima de sine

10

39

29, 42

4, 41

Optimismul

11

40

28, 43

5, 93

Locus de control extern

Scorurile medii obtinute la scalele de coping evidentiaza preferinta soldatilor de a utiliza strategii de coping activ si prin planificare urmate de copingul prin orientarea spre religie, reinterpretare pozitiva si cautarea suportului social instrumental. Cele mai putin utilizate forme de coping sunt pasivitatea mentala si comportamentala si negarea. Corelatiile dintre scalele de coping evidentiaza gruparea formelor de coping în forme adaptative si forme mai putin adaptative. Astfel, copingul activ si planificarea se asociaza cu eliminarea activitatilor concurente, retinerea de la actiune si utilizarea suportului social instrumental. O a doua tendinta de grupare se manifesta în directia asocierii formelor de coping considerate a fi mai putin eficiente. Suportul social emotional si descarcarea emotionala se asociaza cu pasivitatea comportamentala si mentala, negarea si consumul de alcool si tranchilizante. Copingul prin reinterpretare pozitiva apare ca si "punte" de legatura între cele doua categorii de coping. Datele obtinute sugereaza dificultatea distingerii transante între formele de coping eficiente si ineficiente, active si pasive. Însa de cele mai multe ori formele de coping pasiv pregatesc si anticipeaza copingul activ(tabelul 2). Tabelul 2: valori statistice descriptive pentru scalele de coping - chestionarul COPE forma generala (N = 100). Valori

Scalã

Media

Abaterea standard

Min.

Max..

1. Coping activ

6

16

12, 32

2, 40

2. Planificare

4

16

12, 26

2, 66

3. Eliminarea activitãþilor concurente

6

16

10, 97

2, 38

4. Reþinere acþiune

5

16

10, 70

1, 90

5

16

11, 72

2, 33

5

16

10, 58

2, 36

7. Reinterpretare pozitivã

6

16

11, 79

2, 44

8. Acceptare

5

16

11, 26

2, 72

de

la

5. Suport instrumental

social

6. Suport emoþional

social

9. Orientare religie

spre

4

16

11, 82

3, 39

10. Negare

4

15

8, 59

2, 53

11. Descãrcare emoþionalã

5

14

9, 74

2, 01

12. Pasivitate comportamentalã

4

14

8, 26

2, 53

13. Pasivitate mentalã

4

15

9, 23

2, 43

14. tranchilizante

1

4

1, 77

0, 87

Alcool,

Scorurile medii obtinute la scalele de distres indica existenta unui nivel moderat al stresului (la limita inferioara) la soldati în timpul efectuarii stagiului militar(tabelul 3). Prin analiza corelatiilor dintre scalele sistemului de convingeri si indicatorii distresului se constata ca pe masura ce valorile factorilor cognitivi cresc (cognitii pozitive) intensitatea distresului scade. Astfel, rezultatele obtinute indica confirmarea primei ipoteze specifice initiala. Tabelul 3: valori statistice ale variabilelor nivelului de distres (N = 100) Valori

Scalã

Media

Abaterea standard

Min.

Max..

25

64

44, 64

8, 37

20

76

36, 27

8, 98

0

25

8, 60

7, 57

4. Percepþia stresului

39

90

65, 88

11, 47

5. Somatizare

12

56

32, 91

10, 07

1. Trãsãturã

Anx.

2. Anx. Stare 3. Depresie

Una dintre modalitatile de conceptualizare a copingului considera ca, trasaturile de personalitate si alte diferente individualitate (inteligenta, experienta, variabile demografice) influenteaza tendinta persoanei de a mobiliza preferential anumite raspunsuri coping în situatii de stres. În acest caz se vorbeste de dispozitii coping sau stil coping. Analizând corelatiile obtinute între variabilele cognitive si scalele de coping se observa faptul ca soldatii cu scoruri ridicate la scalele sistemului de convingeri tind sa utilizeze mai frecvent formele de coping activ (în special copingul activ si prin planificare) si mai putin formele de coping pasiv (pasivitate mentala si comportamentala si descarcare emotionala). Copingul prin reinterpretare pozitiva îl consider a avea o functie preventiva (identificata în studii anterioare, Baban, 1998), întrucât nu se limiteaza doar la reducerea emotiei negative si nici nu exclude actiunea directa asupra stresorului. Prin urmare rezultatele obtinute confirma si cea de-a doua ipoteza specifica. Astfel, functia de protectie a sistemului de cognitii pozitive despre sine si lume este atestata de nivelul redus de distres subiectiv si somatic si de asemenea sistemul de cognitii pozitiv determina mobilizarea unui stil de coping care permite mentinerea distresului la un nivel redus.

Deci, orientarea centrala a prezentei cercetari a fost cea de sanogeneza, adica de identificare a factorilor de protectie/ rezistenta la stres, mai ales a acelor variabile individuale de natura cognitiva, autoeficacitate, sentiment de coerenta, robustete, stima de sine, optimism, locus de control care au capacitatea de a conduce la o adaptare pozitiva în pofida circumstantelor amenintatoare si defavorabile. Evident, factorii cognitivi investigati nu epuizeaza repertoriul personalitatii cu rol în mentinerea sanatatii. Prin urmare soldatii au convingerea ca lumea este structurata si coerenta; percep evenimentele si schimbarile de viata ca fiind anticipabile, controlabile cu sens pentru dezvoltarea personala si sociala; îsi evalueaza pozitiv propria valoare si abilitatile necesare pentru confruntarea cu situatiile problematice, utilizeaza predominant forme de coping activ si prezinta un nivel redus de distres psihologic si somatic în timpul efectuarii stagiului militar. Aplicabilitatea practica a studiului consta în: - identificarea tipului sistemului de convingeri permite conturarea unor programe de preventie sau combaterea convingerilor disfunctionale (prin tehnici cognitive sau antrenamente de dobândire a unor abilitati de coping), cu scopul de a preveni disfunctiile si tulburarile de adaptare (la mediul militar); - identificarea factorilor individuali cognitivi de protectie sau de vulnerabilitate la stres si a dispozitiilor de coping permit realizarea unor predictii si repartizari mai eficiente a soldatilor pe specialitatile militare, sau în timpul desfasurarii activitatilor si misiunilor militare, cu scopul cresterii performantelor.

BIBLIOGRAFIE 1. Armasu, V, 2000 "Dimensiunile sociologice ale adaptarii în mediul militar", Spirit Militar Modern, Bucuresti, nr. 6, 2. Baban, A., (1998), "Stres si personalitate", Edit. Presa Universitara Clujeana", ClujNapoca 3. Blalock, I. A., Joiner Jr., Th. E, 2000 "Interaction of cognitive avoidance coping and stress în predicting depression/anxiety", Cognitive Therapy and Research, vol. 24, nr. 1 4. Carver, C. S., Scheier, M. F., Weintraunb, J. K., (1989), "Assessing coping strategies; a theoretically based approach", Jurnal of Personality and Social Psyehology, nr. 56 5. Cioloca, I., Stoianovici, I., (1998), " Comportamentul deviant în timpul stagiului militar", Spirit Militar Modern, Bucuresti, nr. 3- 4 6. Derevenco, P., Anghel, I., Balan, A., (1992), "Stressul în sanatate si boala", Edit. Dacia, Cluj- Napoca 7. Dobre, C., (2000), " Aspecte psihologice ale adaptarii recrutilor la cerintele mediului militar", Revista Fortelor Terestre, Bucuresti, nr. 4 8. Hobfoll, St. E., Pekrun, R., (1999), "Anxiety, stres, and coping", International Journal, Horwood Academic Publischers, vol. 12, nr. 2 9. Lazarus, (1967), "Psychological Stress and coping process", Mc. Graw Hill, N. Y.,