Criticismul Junimist

.

Indrumatorul culturii si literaturii romane 

Titu Liviu Maiorescu (născut per 15 februarie 1840, în Craiova – decedat pe 18 iunie 1917, în Bucureşti) a fost academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filozof, pedagog, politician şi scriitor român, primministru al României între 1912 şi 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârşitului secolului al XIX-lea şi începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a “formelor fără fond”, baza Junimismului politic şi "piatra de fundament" pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici.



“Arta vieţii? Rezervă, discreţiune, cumpătare, în genere negaţiune şi în rezumat abnegaţiune.” 

Începuturile activităţii de critic literar ale lui Maiorescu stau sub semnul aceleiaşi despărţiri de generaţia anterioară. Spre deosebire de anii premergători revoluţiei de la 1848, când o nevoie acută de literatură originală îl făcea pe Heliade Rădulescu să adreseze apeluri entuziaste pentru scrieri româneşti, deceniul al şaptelea al secolului al XIXlea ajunsese să cunoască o relativă afluenţă de poeţi şi prozatori, ale căror mijloace artistice erau adesea mult disproporţionate faţă de idealurile şi de pretenţiile lor. Adversarii de idei i-au numit depreciativ acţiunea „critică judecătorească“. Aceste studii se bazeaza pe o vastă cultură, un gust artistic sigur şi pe impresionante intuiţii. Însuşi mentorul Junimii considera acest fel de critică, necesară doar acelei epoci de confuzie a valorilor, în care marii scriitori vor fi ridicat nivelul artistic şi, implicit, vor fi făcut să sporească exigenţa publicului.

“Cine are vocaţiune? Cel ce în momentul lucrării se uită pe sine.” 

În privinţa comportării, a felului de a fi i s-a reproşat lui Maiorescu răceala, lipsa pasiunii, atitudinea olimpiană, care părea să ascundă un suflet uscat; este celebră în acest sens aprecierea vulcanicului N. Iorga: „Cald şi frig nu i-a fost nimănui lângă dânsul“. Ajutorul dat de Maiorescu scriitorilor din cercul Junimii şi discipolilor săi, chiar adversarului său, DobrogeanuGherea, într-un moment important din viaţa acestuia, ne relevă însă un om de o mare şi, în acelaşi timp, discretă generozitate.

“Mijlocul e superior scopului şi-i reglează valoarea. Prin urmare, fraza iezuiţilor trebuie întoarsă: mijlocul justifică scopul.” 

Însemnătatea cotribuţiei lui Titu Maiorescu în ordinea artei literare nu este cu nimic mai prejos de ceea pe care a obţinut-o în atâtea alte domenii ale culturii naţionale. Sunt câteva orientări stilistice care devin imposibile îndată ce, după 1867, Maiorescu publica primele sale studii critice: „Despre scrierea limbii române”, „Beţia de cuvinte”, „Oratori, retori, limbuţi”, „O cercetare critică asupra poeziei de la 1867”, „Comediile domnului Caragiale”(1885), „Eminescu şi poeziile lui”(1889), „Direcţia nouă în poezia şi proza română”(1872), „Poeţi şi critici”, „În contra direcţiei de astăzi în cultura română”, „Povestirile lui Sadoveanu” (1906), „Poeziile lui Octavian Goga “(1906) .

Omul cel mai spiritual din vremea lui 

„La epoca la care vorbesc, el era în toată puterea inteligenţei sale luminoase şi pătrunzătoare şi a incomparabilului său talent oratoric. Il admiram mult... Eu care l-am iubit şi admirat, îmi dau seama că prin cuvintele sale de spirit îşi făcea duşmani, că felul său drept de a vorbi nu era înţeles...“

“Petre P. Carp - un suflet, un caracter, o idee” C. Gane

Vlăstarul unei vechi familii boiereşti din Moldova Petre P. Carp s-a născut la 28 iunie 1837 la Iaşi dintr-o veche familie boierească amintită de Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei. După primele învăţături deprinse la şcoala primară, familia se hotărăşte să-l trimită pe preadolescentul Petrache să studieze în Germania, la Berlin. Încă de atunci, din anii studenţiei sale în Germania, Petre P. Carp s-a remarcat printr-un discurs rece, lipsit de sentimentalism chiar rigid, care i-a fost propriu întregii sale vieţi şi cariere. 

Petre P. Carp a fost şi a rămas: „Din tinereţe pana la adânci bătraneţe, în fata tuturor evenimentelor, un bloc de marmură.“ G.Gane 

Odată încheiată perioada germană a studenţiei sale, Petre P. Carp se întoarce la Iaşi, în toamna anului 1862, când depăşise cu puţin 25 de ani. Aici îi întâlneşte pe Titu Maiorescu şi pe Vasile Pogor cu care se va înţelege foarte bine în spirit şi în idei, deşi primul era un produs intelectual al şcolii germane, cel de-al doilea al celei franceze, iar contrastele lor temperamentale erau evidente. Petre P. Carp, la sfârşitul vieţii sale, s-a retras la conacul său de la Ţibăneşti cu inima grea şi împovărat de anii ce îi marcau o viaţă şi un destin, acum la zenitul lor. Va trăi drama pierderii unui fiu. Petre P. Carp a încetat din viaţă la 19 iunie 1919 la aproape 82 de ani pe care i-ar fi împlinit peste 10 zile.

Theodor Rosetti S-a născut în anul 1837 şi a trăit până în anul 1923. A făcut studii secundare în Germania şi Franţa, studii de economie politică şi finanţe la Viena. A fost cumnat al lui Al. I. Cuza, care i-a încredinţat misiunea de agent diplomatic al ţării la Berlin. A scris trei eseuri care susţin programul junimist: „Despre direcţiunea progresului nostru”, „Mişcarea socială la noi”, „Scepticismul la noi”.

Iacob Negruzzi 



S-a născut pe 31 decembrie 1842, Iaşi şi a murit pe 6 ianuarie 1932, la Bucureşti. A fost scriitor român, fiul lui Costache Negruzzi. Şi-a făcut studiile în Germania. A fost profesor la Facultatea de Drept din Iaşi; preşedinte al Academiei Române; membru fondator al societăţii Junimea; a condus timp de peste 28 de ani revista Convorbiri literare. La 28 octombrie 1866, Iacob Negruzzi a intrat în masonerie; în 1867 a ajuns mare expert, în 1868 ajunsese venerabil. În 1888, Iacob Negruzzi a depus pe biroul Camerei Deputaţilor o petiţie din partea unui număr de cetăţeni din toate părţile ţării, pentru un proiect de lege prin care să se i se acorde poetului Mihai Eminescu, de către stat, o pensie viageră.

Un toporas Cufundat în suvenire Pe câmp verde mă primblam Şi cu trista mea gândire În trecut mă întorceam.

Toporaş sărmană floare Spune, cum ai meritat Aşa tânăr în picioare Fără mi-l a fi călcat?

Cum la chinurile-amare Din trecut mergeam gândind, Pintre iarbă o mică floare Văzui vesel răsărind.

L-al meu pept, floare uscată De acum afl-un adăpost Căci ca tine sfărâmată A mea inimă a fost.

Şi perdut în cugetare Toporaşul am sdrobit Dar deoadată cu -ntristare L-am cules şi l-am privit

Zâmbea veselă şi jună Viaţa dulce când perdui, Cu-a mea inimă -mpreună Biată floare plângi şi tu!

Vasile Pogor 



Vasile Pogor s-a născut în Iaşi pe 20 august 1883 şi a murit în Bucium, judeţul Iaşi pe 20 martie 1906. A fost scriitor şi om politic. În 1849 pleacă la Paris unde studiază dreptul. La întoarcerea în ţară se angajează în cadrul Tribunalului din Iaşi. A deţinut, în două rânduri, funcţia de primpreşedinte al Curţii de Apel. A fost unul dintre fondatorii societăţii "Junimea". A scris versuri, proză şi a realizat importante traduceri („Faust", de Goethe – traducere realizată împreună cu Nicolae Skeletti) pentru revista „Convorbiri literare". În februarie 1866 este numit prefect al judeţului Iaşi. În anul1870 ocupă funcţia de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii. A fost unul dintre membrii marcanţi al Partidului Constituţional („junimist"). Deşi a fost moştenitorul unei imense averi a murit urmărit de creditori.

Locul unde „Mioriţa” a devenit “Odă în metru antic" 



Construită în anul 1850 de vornicul Vasile Pogor, casa a devenit proprietatea fiului acestuia, Vasile Pogor. În această casă, numită şi Casa cu ferestre luminate (pentru că a fost una dintre primele case din Iaşi iluminată cu energie electrică) se întruneau membrii acestei societăţi, a cărei revista a fost Convorbiri literare. În parcul Casei sunt amplasate următoarele busturi: V. Alecsandri, I. L. Caragiale, P. P. Carp, V. Conta, I. Creanga, M. Eminescu, T. Maiorescu, Iacob Negruzzi, V. Pogor, I. Slavici, A.D. Xenopol.

Junimea

 



Constituirea Societăţii Junimea Societatea Junimea a fost înfiinţată la Iaşi, în iarna anului 1864, din iniţiativa unor tineri cărturari:Petre P.Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti(cel care a dat numele societăţii), Iacob Negruzzi, colegi de generaţie, strânşi în jurul lui Titu Maiorescu. Programul Societăţii Junimea Junimea a reprezentat cea mai importantă mişcare literară românească, prin care se produce în cultura autohtonă o schimbare radicală de mentalitate. Activitatea Societăţii Junimea s-a desfăşurat în mai multe etape: 1.„etapa ieşeană” 1863-1874 (Junimea provoacă cele mai multe reacţii adverse,dar succesul polemicilor îi asigură succesul); 2.etapa din anii 18741885(şedinţele Junimii se ţin la Iaşi şi la Bucureşti, se practică o critică de promovare a tinerilor talentaţi);3.etapa 1885-1895(şedinţele se ţin numai la Bucureşti, etapa cu un nivel valoric scăzut). Obiective: -orientarea literaturii spre specificul naţional -achiziţionarea unei tipografii, cu ajutorul căreia să se tipărească manuale şcolare, cărţi de ştiinţă şi literatură şi, mai ales, ediţii ştinţifice, „cu note explicative şi index”, ale tuturor cronicilor şi istoriografilor români; -abordarea problemelor limbii şi ale ortografiei, combătând tendinţa latinizantă de promovare a ortografiei etimologice;

Junimea Trăsăturile junimismului -inclinaţia spre filozofie; -spiritul oratoric(ei creează un nou stil oratoric, caracterizat prin rigurozitate şi laconism); -clasicismul; -ironia(ei aveau convingerea că nu se poate construi nimic pe o bază noua fără a distruge mai întâi, cu ajutorul ironiei, prejudecăţile şi ideile greşite); -spiritul critic(junimiştii au adoptat atitudinea care nu admitea nimic decât sub rezerva argumentaţiei temeinice, astfel Titu Maiorescu a făcut observaţia că, de la 1821 încoace, dezvoltarea ţării s-a realizat prin preluarea de la alte civilizaţii europene a unor „forme” (a unor instituţii sociale sau culturale) ce nu ar corespunde „fondului”, adică spiritului tradiţional, felului de viaţă de la noi. Observaţia maioresciană a devenit celebră sub numele de „forme fără fond”.)

Junimea Forme de manifestare Întruniri săptămânale-dezbateri de înaltă ţinută intelectuală pe teme de cultură:

.

estetică,filologie,istorie,arheologie,morală, ştiinţă, economie,religie

-

Prelegerile populare conferinţe duminicale care contribuie la răspândirea principalelor idei junimiste Iniţiative instituţionale-deschiderea unei tipografii proprii în 1865 Burse pentru studii în străinătate-de care au beneficiat:M. Eminescu, I. Slavici, Al.D.Xenopol, Ghe. Panu, G.Dan Teodorescu. Publicaţii proprii-la 1 martie 1867, din iniţiativa lui Iacob Negruzzi, apare la Iaşi revista “CONVORBIRI LITERARE”, bilunar până în 1885 şi lunar după această dată, la Bucureşti.

Criticismul junimist 



Dacă scriitorii paşoptişti au alcătuit şi au pus în practică un program coerent de construire a identităţii naţionale prin intermediul literaturii, generaţia următoare se consideră îndreptăţită să reaşeze fundamentele culturii române moderne, printr-o acţiune critică vizând toate domeniile: cultura, politica, viaţa socială şi cea morală. Junimiştii sancţionează evoluţia grăbită, „arderea etapelor”, în activitatea paşoptiştilor, considerând mai potrivită o evoluţie „pas cu pas”, prin asimilări controlate de spiritul critic. Criticismul junimist se manifestă mai întâi în domeniul limbii, prin publicarea lucrării lui Titu Maiorescu „Despre scrierea limbii române”(1866). Lucrarea formulează prima teză a concordanţei între formă şi fond, referindu-se la raportul necesar între alfabetul latin şi limba română: „În momentul în care românii s-au pătruns de adevărul că limba lor este o limbă română, în acel moment şi forma extraordinară sub care avea să se prezinte aceasta, adecă scrierea sau literele trebuiau luate tot de la români. Şi, astfel, alfabetul slavon, care învălea mai mult decât revela limba română, şi pe care îl primisem numai dintr-o oarbă întâmplare externă fu alungat din scrierea noastră cea nouă şi fu înlocuit prin alfabetul latin.” („Despre scrierea limbii române”)

Criticismul junimist     





„Despre scrierea limbii romane”- ideile principale: ortografia limbii române trebuie să fie fonetică; alfabetul chiliric trebuie respins, el fiind străin de natura limbii noastre; scrierea etimologică trebuie respinsă, fiind greoaie; îmbogăţirea vocabularului să se realizeze prin neologisme preluate din limbile romanice, dar acest lucru să se întâmple numai în cazul introducerii unor noţiuni noi („Neologismele”); stricarea limbii prin agramatisme, inflaţie verbală sau exprimare improprie trebuie urmarită, combătută şi ridiculizată („Beţia de cuvinte”, „Oratori, retori şi limbuţi”). Un alt studiu de critică a culturii al lui Titu Maiorescu este „În contra direcţiei de azi în cultura română” (1868) în care se formulează combaterea formelor fără fond.(se dorea o dezvoltare în sens modern, european, se dorea o ridicare a fondului autohnton la înălţimea formelor împrumutate. „Forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă.”

Criticismul junimist 





„O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867” -un mic tratat de poetică în care criticul îşi propune să răspundă la întrebarea ce este poezia. Acest studiu este împărţit în două părţi: prima este Condiţiunea materială a poeziei care se referă la forma poeziei, iar a doua este Condiţiunea ideală a poeziei care este dedicată conţinutului (fondului de sentimente pe care trebuie să-l transmită poezia sau temele pe care trebuie sa le accepte lirica). „Comediile d-lui Caragiale”- un studiu în care îl apără pe Caragiale de acuzaţia de imoralitate, criticul dezbate două probleme esenţiale din punct de vedere estetic: - raportul artă-realitate-faptul că arta e datoare să reflecte realitatea asa cum e; - problema moralităţii în artă şi a efectului de chatarsis pe care-l urmăreşte opera artistică prin contemplare. „Comediile d-lui Caragiale, după părerea noastră sunt plante adevărate, fie tufiş, fie fire de iarăa, şi dacă au viaţa lor organică, vor avea şi puterea de a trăi.”

Criticismul junimist 



Salutând adoptarea alfabetului latin în locul celui chirilic (slavon), Maiorescu începe combaterea etimologismului promovat de curentul latinist; în opinia lui Maiorescu, aplicarea etimologismului în scriere ar fi avut ca efect un regres: limba ar fi fost „aruncată” cu secole în urmă. Deşi numit membru al Societăţii Literare (viitoarea Academie), în iulie 1867, Maiorescu demisionează în semn de protest faţă de respingerea proiectului său privind scrierea limbii române şi va reveni abia în 1879, când Academia îi acceptă proiectul, semn al victoriei în prima „bătălie” culturală. După unire, dar mai ales după dobândirea independenţei naţionale, accentul trebuie să cadă pe calitatea artistică a literaturii, pe idealul perfecţionării ei interioare. Limba oficială, falsa erudiţie şi lipsa de gust sunt permanent semnalate şi ironizate de membrii Junimii. O parte din scriitorii vremii vor deveni junimişti, vor colabora la revista Convorbiri literare, vor scrie principalele lor opere, fiind perfect integraţi acestei epoci.

Criticismul junimist 



Promovarea literaturii originale este una din ideile “Junimea”. -interesul pentru cultura a început din 1885, cand s-a avansat ideea alcătuirii unei antologii de poezie românească pentru elevi. Aceasta i-a determinat pe junimişti să citească în şedinţele societăţii pe autorii mai vechi. Pe textele acestora şi-au exersat ei spiritul critic şi gustul literar. Grupului îi lipsea însă instruirea de specialitate. Activitatea „Junimii” s-a concretizat şi în depistarea şi susţinerea unor tineri scriitori publicaţi în paginile revistei Convorbiri literare. Titu Maiorescu, în articolul „Direcţia nouă în poezia şi proza română”, din 1872, aduce ca prime argumente doua nume: al foarte cunoscutului Vasile Alecsandri, „cap al poeziei noastre literare în generaţia trecută”, elogiat pentru pastelurile lui, şi al foarte puţin cunoscutului Mihai Eminescu, „om al timpului modern, … poet în toată puterea cuvântului”.

Criticismul junimist Criticismul Junimiii s-a bazat pe atitudinea centrală impusă de Titu Maiorescu: respectul adevărului. În numele adevărului, Maiorescu a purtat o campanie împotriva poeziei neinspirate, a limbii artificiale şi a falsei erudiţii. Nevoia de autencititate în formele de manifestare a vieţii naţionale determină şi atitudinea politică a lui Eminescu. Nevoia de adevăr implică şi modestia, rechemând spiritele la conştiinţa limitelor şi a condiţiilor de fapt, pe principiul că sarcina modestă, dar bine împlinită este superioară marilor năzuinţe. În istoria culturii şi literaturii române, „Junimea” a marcat: începutul funcţionării sigure şi la obiect a spiritului critic, instaurarea unui înalt nivel de exigenţă faţă de intelectualul român, victoria ideii de valoare estetică, dezvoltarea gustului artistic, activizarea instinctului creator naţional. Meritul „Junimii” a fost acela că a supus la o analiză temeinică şi lucidă societatea şi cultura românească, semnalându-i slăbiciunile. Dezbaterea de idei din interiorul „Junimii” ca şi aceea dintre junimişti şi ceilalţi intelectuali ai vremii au contribuit la implicarea mai directă a oamenilor de cultură în problemele societăţii.

Criticismul junimist 





În ciuda numeroaselor contradicţii între momentul junimist şi cel paşoptist, între cele două sunt câteva elemente comune. Există şi în junimism un sens al continuităţii. Diferenţa dintre cele două momente este de atitudine (exaltare, frenezie şi avânturi pe de o parte; luciditate, cumpătare, spirit critic şi simţ al măsurii, pe de alta); de vârstă culturală (spiritual paşoptismul ţine de adolescenţă; junimismul - de tinereţe maturizată); şi de configurare estetică (paşoptismul este fundamental romantic, fără să respingă clasicismul; junimismul este fundamental clasic, fără să respingă romantismul şi cu deschidere spre realism). Totuşi, aceste diferenţieri nu reprezintă o prăpastie, ci un proces normal şi necesar de evoluţie în interiorul unei culturi.

Curiozitati Zeflemea şi spiritual la Junimea! Societatea “Junimea” era zeflemistă. Ea a transmis partidului junimist aceasta însuşire. „Junimea” trecea în ochii duşmanilor ei de o societate cu moravuri stricate cu spirit depravat care nu avea nimic sfânt, care-şi bătea joc de toate, începând cu ideea naţională şi cu patriotismul“. Se râdea foarte mult de patrioţi şi de naţionaliştii ultra, care-şi făceau o profesiune din acest sentimente. „Se zeflemiseau lucrările literare care căutau ca să treacă patriotismul şi tiradele naţionale drept întregul fond literar. Niciodată însă nimeni la „Junimea” nu şi-a bătut joc de naţionalitate şi de popor. O chestie pe sedinţă Ceea ce făcea caracteristica Junimii era că totdeauna, în toate şedinţele, se discuta o chestie oarecare, şi dacă nu era nicio chestie la ordinea zilei, atunci se improviza una fără nicio preparare, o chestie venită din senin şi acea chestie pasiona pe toţi şi şedinţa trecea peste miezul nopţii. Improvizul şi spontaneul caracterizau discuţiile de la „Junimea”. O chestie care se punea într-o seară trebuia epuizată în seara aceea cu riscul ca să stăm până la două sau trei noaptea. În şedinţa consecutivă nici nu mai era vorba de ea. La Junimea Cel ce dădea şi a dat la „Junimea” porecle şi epitete a fost dl Pogor şi chiar cuvântul de gogoman, adresat junimiştilor, tot lui îi revine. Dl Carp însă şi azi pretinde a avea paternitatea cuvântului. „Cine are de scos ceva, să scoaă!“ Aceasta era expresia sacramentală, cu care se invitau cei care aveau bucăţi literare în buzunar, să le scoată.

11 D Realizatori  Andra Andruşcă Diana Cochileţ prof. Mihaela Ciocoiu Laura Condrea Bobo Lica Dacă doriţi informaţii privind realizarea proiectului ne puteţi contacta la următoarele adrese de e-mail: [email protected] [email protected] [email protected] [email protected] Asteptam sugestiile si criticile voastre la adresele de e-mail amintite mai sus. Până data viitoare, spor la învăţat!:D