Ambiguitatea

Ambiguitatea Este “mecanismul fundamental al poeticitatii” (Rodica Zafiu), o conditie esentiala a limbajului poetic , “destinata sa stimuleze si sa orienteze capacitatea imaginativă” (I. Coteanu). Ambiguitatea inseamna dubla posibilitate de echivalare a unor elemente din limbajul poetic, rezultata din specificitatea constructiei acesteia, incat sa deschida catre cititor o serie alternativa de conotatii posibile la aceeasi expresie a limbii. Intr-un studiu de referinta, William Empson (1981) stabileste sapte tipuri de ambiguitate, dupa cum rezulta din: polisemantismul lexical; din semnificatiile alternative; din simultaneitatea semnificatiilor; din combinarea unor semnificatii neconcordante; dintr-o “confuzie fericita” a autorului, care isi descopera ideea pe parcursul scrierii, creand nedumerirea cititorului; dintr-o tautologie irelevanta; dintr-o contradictie totala a semnificatiilor, care scindeaza mintea autorului. Ambiguitatea este fenomenul cu variabilitate si deschiderea cea mai mare din poetica, generand practic spatiul nelimitat al imaginarului. Empson insusi defineste ambiguitatea “o nedumerire, o incurcatura cu privire la ceea ce a vrut sa spuna autorul”, incat Graham Hough identifica al optulea tip de ambiguitate, intre semnificatia intentionata de autor si semnificatia realizata de cititor in timpul lecturii.

Sugestia Este, in poezia moderna, o tehnica teoretizata mai intai de simbolisti, opusa narativitatii, imagismului si discursivitatii poeziei traditionale. Se bazeaza pe stilul aluziv, fragmentar, indecis, promovand vagul, clarobscurul, sinestezia, corespondenta dintre sentimente si culori, muzicalitatea versurilor, eufonia, armoniile perfecte. Philippe van Tieghen il citeaza pe Mallarme: “Asadar, poezia nu trebuie sa fie nici descriptiva, nici narativa, ci sugestiva. A vorbi ca un poet inseamna a te multumi <<sa faci aluzie>> la lucruri, <<sau sa le distragi calitatea care va incorpora vreo idee>>”.

Expresivitatea Expresivitatea este tocmai calitatea unei comunicari de a fi expresiva, de a transmite mesajul nu numai exact, ci si plastic. Referitor la o opera literara in versuri, expresivitatea denota unicitatea stilului poetic al unui autor , noutatea si iventivitatea imaginarului sau poetic, selectarea unui lexic liric anumit, capabil sa sustina ideea poetica si imaginile artistice in asa fel, incat sa-l impesioneze pe cititor si sa-l faca sa recunoasca maniera specifica apartinand unui mare scriitor.

Reflexivitatea Tudor Vianu stabileşte în studiul “Dubla intenţie a limbajului”, caracterul limbajului poetic: a) tranzitivitate limitată, b) reflecxivitate infinită. Limbajul artistic este dominat de inefabil, iar cel matematic de explicabil, actul liric este reflexiv, cel matematic este tranzitiv. În discursul poetic, semnificaţia lirică este continuă. Tudor Vianu distinge intenţia tranzitivă a limbajului prin care emiţătorul comunică un mesaj, de intenţia reflexivă, prin care acelaşi emiţător se comunică, adică exprimă atitudinea faţă de cele comunicate.