Copilul Si Pedeapsa Corporala

Copilul - educatie si pedeapsa corporala Trist, dar adevarat: multe dintre traditiile societatii contemporane sunt incompatibile cu cele ale Bisericii Ortodoxe. Exista, desigur, unii care vor sustine ca Biserica Ortodoxa, care s-a adaptat mai multor culturi, ar trebui sa se adapteze culturii americane. De fapt, aceste idei romantice despre libertatea culturala a ortodoxiei sunt inspirate dintr-o lume asa cum multi si-ar dori-o sa fie si nu cum este ea cu adevarat. Biserica Ortodoxa are ca prima responsabilitate adaptarea traditiilor culturale la Sfanta Traditie. Astfel se face ca ea nu s-a adaptat paganismului din vechea Grecie sau barbarismului din Rusia precrestina, ci a incercat sa inlocuiasca aceste culturi decazute cu cultura universala a invataturii crestine. In societatea moderna exista anumite traditii care ameninta lumea crestinatatii ortodoxe: Mos Craciun, o laicizare a Sfantului Nicolae, si iepurasul de Paste, un simbol pagan al fertilitatii. Aceste figuri sunt preluate in traditii laice care pot, psihologic vorbind, deforma sau chiar distruge credinta noastra. Cele doua evenimente importante ale ortodoxiei, Nasterea si invierea lui Hristos, nu ar trebui asociate cu figuri mitice pe care copiii, atunci cand vor creste, le vor cataloga drept naivitate infantila. In felul acesta, nu numai ca este umbrita semnificatia mistica a acestor sarbatori, dar copiii vor ajunge sa generalizeze descoperirile lor de mai tarziu referitoare la inexistenta Mosului si, facand analogia cu Nasterea Domnului si cu Pastele, vor ajunge sa nu mai creada nici in aceste "mituri". Aceasta este puterea psihologica a Mosului pagan si a iepurasului de Paste! Copiii ortodocsi ar trebui sa primeasca daruri de Sfantul Nicolae si de Sfantul Vasile, cand parintii trebuie sa le explice cu grija ca faptele noastre de generozitate si darurile noastre de dragoste pentru ceilalti sunt in spiritul acestor sfinti. Daca la inceput ei vor crede cu candoarea copilariei lor, sau daca li se va spune ca Sfantul Vasile, de exemplu, le-a umplut pantofii cu daruri in ziua in care este sarbatorit, mai tarziu, pe masura ce vor creste, ei trebuie incurajati sa inteleaga natura simbolica a oferirii darurilor, pentru a putea patrunde semnificatia crestina adevarata care se afla dincolo de acestea, semnificatie ce nu se poate desprinde din imaginea pagana a lui Mos Craciun si din darurile ascunse de parinti in numele Mosului. Exista unii care vor argumenta ca, daca vom creste copiii in traditiile strict ortodoxe, acestia vor fi lipsiti de bucurii. Acest argument nu numai ca dovedeste o intelegere gresita a marturiei credintei noastre, dar porneste si de la premisa ca materialismul, egoismul si mercantilismul asociate cu Mos Craciun si cu prietenii sai mitici reprezinta un mod de modelare a caracterului si fac bine sufletului. Daca ar judeca cu mai multa atentie, foarte putini crestini ar mai putea sustine multa vreme si cu sinceritate aceasta idee, mai ales atunci cand Craciunul Mosului si al micilor sale ajutoare vesteste o crestere a sinuciderilor, egoism, indulgenta fata de sine si de familie, toate acestea in fata curcanului sfant si a altarului meciurilor de fotbal televizate, carora li se adauga si plictiseala pe care o incearca unii fata de tot ceea ce aminteste de Nasterea lui Hristos. Noi, ortodocsii, trebuie sa ne pastram credinta chiar si in fata celor mai sacre dintre traditiile seculare, daca acestea compromit in vreun fel invataturile sau evlavia Bisericii. Observ absenta din ce in ce mai mare a tinerilor din Biserica. Daca Biserica Ortodoxa a reprezentat insusi creuzetul in care se formau tinerii, acum a devenit ceva fara importanta, care ocupa un loc secundar in viata tinerilor. Nu cu multi ani in urma, nu era un lucru neobisnuit sa vezi in fiecare parohie mai multi baieti si fete de 18 si 19

ani pregatindu-se sa mearga la manastire sau la seminar pentru a sluji Biserica. Desi elanul pentru a astfel de viata se domolea adesea, cine poate uita afluenta de adolescenti care marturiseau parohului sau oricui era dispus sa ii asculte ca, in sufletul lor, cel mai mult isi doreau sa duca o viata monahala sau sa slujeasca Biserica? Pentru tineri, Biserica a reprezentat dintotdeauna ceva sfant si inaltator. Iar acum? Raceala. Liniste. Priviri goale. S-au schimbat in rau tinerii nostri? Si-au pierdut ei dorinta de a-si apara si pastra fecioria si curatia, de a duce o lupta acerba cu patimile ce marcheaza anii de maturitate atat de tumultuosi? Au renuntat oare tinerii nostri la valorile si aspiratiile inalte ale vietii in favoarea unei vieti de patimi, de dezmat, perversiuni si vulgaritate? Intr-o oarecare masura, raspunsul la aceste intrebari este da. Tinerii nostri s-au schimbat. Ei traiesc acum intr-o societate care incurajeaza tot ceea ce este vulgar. Ei asculta acum "muzica" care seamana mai bine cu zgomotele sexuale pervertite. Singura lor distractie se limiteaza acum la un regim televizat de violenta si sex. Astfel ca parerile lor se formeaza nu acasa, nu la biserica, ci in institutiile lipsite de viata intelectuala ale scolilor moderne, niste sali mari, pline de profesori frustrati si studenti nemotivati. Slujitorii modernisti ai Bisericii Ortodoxe ii invata ca postul este prea greu de tinut atunci cand mergi la scoala. Activitatile sociale din scoli au prioritate fata de slujbele bisericesti. Randuielile Bisericii referitoare la imbracaminte si ingrijire sunt ignorate, de teama ca aceste "mofturi" i-ar putea afecta pe copiii care sunt "diferiti". Copiii au voie sa manance orice, sa stea in oras pana seara tarziu si nu sa isi puna in pericol sanatatea prin post si infranare. Unde regasim in viata tinerilor de astazi acele discipline si activitati care sprijina si consolideaza valorile inalte ale curatiei? Unde sunt acei calugari si calugarite care sa ne cheme la o viata de curatie? Unde sunt perechile care au ales un mod superior de viata si care se pregatesc pentru monahism si preotie? Toate acestea sunt pierdute pentru tinerii care traiesc intr-o lume privata de bine. Vina nu apartine totusi numai tinerilor. Totdeauna, sanatatea psihologica a unui copil depinde de abilitatea parintilor sai de a actiona ca factori independenti si de a face ceea ce este bine pentru copilul lor, chiar daca, intr-o societate corupta si vulgarizata, acest lucru inseamna a-l priva de o anumita bunastare sociala pe care ar fi putut-o avea. Un parinte care apreciaza succesul social al copilului sau in defavoarea celui spiritual nu este un parinte, ci o persoana neimplinita care traieste indirect prin acel copil. Un parinte adevarat, sesizand mediul predominant vulgar si imoral, cultiva in fiul sau valorile morale. in aceasta consta modul ortodox de crestere a copiilor. Multe din materialele despre Sfanta Liturghie care se scriu astazi in Occident si care ajung in toata lumea ortodoxa reflecta mentalitatea romano-catolica a eparhiilor de care apartin autorii acelor scrieri. Nimeni nu poate intelege elementele mistice adanci ale Liturghiei fara o Ortodoxie traita in plinatatea Sfintei Traditii, in care prezenta dumnezeiasca sa se vadeasca in fapte si cinstire zilnica. Elementele transcendente ale cinstirii sunt pierdute pentru acesti indivizi, dintre care multi catalogheaza cucernicia traditionala a ortodocsilor drept ignoranta superstitioasa, eliminand astfel cele mai bogate elemente ale credintei noastre. In multe biserici ortodoxe, atat din America, cat si din strainatate, Liturghia si-a pierdut semnificatia. Liturghia a devenit o piesa de teatru jucata de actori clerici, imbracati in haine minunate si interpretata in atmosfera teatrala a bisericii iluminate de candelabre uriase si impodobite cu strane pentru privitorii care vor sa stea cat mai comod. Opera inlocuieste psalmodierea. Iar natura dumnezeiasca a cultului este

respinsa ca fiind un nonsens, astfel ca prezenta ingerilor si a sfintilor si a Bisericii triumfatoare in mijlocul nostru pare un exercitiu straniu de retorica liturgica. Mai este atunci de mirare ca, in aceste biserici, copiilor li se permite sa tipe, sa strige, sa alerge de colo-colo si sa intrerupa slujba? Nici ei nu realizeaza caracterul sublim al Liturghiei, dar nici parintilor lor nu li s-a spus ca experienta mistica se poate trai doar in contemplare profunda, in liniste deplina? Atunci, de ce i-ar invata pe copii sa participe in liniste la slujba si sa o urmareasca cu atentie? Rezultatul este ca aceastapiesa de teatru care pierde din vedere rolul sau se transforma intr-un circ. Copiii devin centrul atentiei, si nu Hristos. Ei devin astfel un fel de monstri, distrugand singurul lucrul care le poate forma sufletul si modela caracterul. Prin aplicarea unor masuri de disciplina, incluzand cateva palme, copiii pot deprinde inca de la 3 ani sa stea linistiti doua-trei ore, cat tine slujba. Ei pot fi scosi afara pentru cateva minute, iar apoi isi vor relua locul in biserica. inca de mici, fetele ar trebui sa stea in stanga, cu femeile, iar baietii in dreapta, cu barbatii. Daca sunt tineri care slujesc la altar, acestia trebuie sa aiba un comportament absolut exemplar: cu capul plecat si cu o atentie desavarsita. in felul acesta, copiii vor invata ca Biserica este ceva special, ca linistea si atentia sunt elemente roditoare pentru viata duhovniceasca si ca in adancul Sfintei Liturghii se afla un mesaj profund. Tinerii care viziteaza manastirea noastra sunt foarte bine instruiti in comportamentul pe care trebuie sa il aiba in biserica, astfel ca toti isi amintesc, cu dragoste si pretuire, de faptul ca, atunci cand nu au fost cuminti si au facut galagie, au fost scosi afara din biserica de un adult care le-a tras cateva palme. De fapt, ei se iau la intrecere sa reuseasca sa stea in picioare pana la sfarsitul celor sase ore de priveghere de noapte sau la slujba de Paste, simtindu-se jigniti daca cineva incerca sa ii aseze jos, sa se odihneasca. Copiii sunt sanatosi si excelenti crestini ortodocsi. in bisericile in care copiii intrerup slujba, responsabilitatea apartine atat parintilor, cat si credinciosilor, care au datoria sa le faca observatie, sa aiba grija de ei. Si, daca este cazul, parintii sa ii mustre cu bataia, pentru a forma copii ortodocsi, si nu mici monstri. Acum cativa ani am publicat un articol intr-un ziar bisericesc american, intitulat Copiii in biserica: Oameni sau monstri? Acest articol trata pe scurt problema intelegerii gresite a Sfintei Liturghii, intelegere perpetuata de cunoasterea insuficienta a invataturilor liturgice si patristice. Articolul lega aceasta intelegere gresita de esecul de a-i invata pe copii traditiile de a participa in picioare si in liniste la slujba din biserica, aratandu-se ca aceasta se poate obtine numai prin disciplina, inclusiv prin bataie. Ca raspuns la acest articol, mai multi oameni mi-au scris, rugandu-ma sa comentez punctul de vedere contemporan asupra bataii, conform caruia reprezinta un abuz asupra copilului, atragand dupa sine cruzimea. Un scriitor din Suedia, impartasind "punctul nostru de vedere, a aratat ca in tara sa un parinte poate fi trimis la inchisoare daca trage cateva palme la fund unui copil. Mi se pare deci necesar sa discutam cateva puncte de reper in educarea copiilor. Asa cum pregatirea liturgica slaba a produs liturghii populare si slujbe de cinstire care, in numele Bisericii Ortodoxe, incalca insusi etosul acesteia, tot astfel si pregatirea slaba in domeniul stiintelor psihologice a dus la teorii despre cresterea copiilor care nu numai ca sunt incorecte, dar au si efecte dezastruoase asupra societatii noastre. Psihologia este astfel repede separata de radacinile sale medicale si, in felul acesta, de domeniul observatiei critice. Astfel se face ca unii, chiar fara sa

aiba macar doctoratul, ci doar un minim de cunostinte in aceste stiinte dificile, ajung sa dea sfaturi si sa calauzeasca indivizii. in felul acesta au fost lansate teorii fara nici o valoare despre cresterea copiilor. A crede ca un copil poate deveni un adult util societatii si adaptabil numai daca i se permite orice capriciu si i se indeplineste orice dorinta, inseamna o incalcare atat a preceptelor crestine, cat si a celor stiintifice. Din punct de vedere freudian, un astfel de proces creeaza sociopati egocentrici si monstruosi. Din perspectiva behaviorista, comportamentele care nu sunt modelate si care nu sunt indreptate spre un scop pot deveni ineficiente si chiar autodistructive. Numai la limita excentrica a psihologiei de unde provine mare parte din psihologia populara care atrage mirenii si educatorii se poate crede ca disciplina poate fi orice altceva, dar nu un element absolut necesar in cresterea copiilor. Inca din primii ani de viata, copiii trebuie sa invete sa isi controleze anumite comportamente si, printr-un proces dificil de invatare, sa deprinda altele noi. In primele faze, invatarea presupune atat aspecte pozitive, cat si aspecte negative, ceea ce, in termeni mai vagi, inseamna rasplata si pedeapsa. Comportamentele inacceptabile si distructive sunt controlate prin asocierea lor cu ceva neplacut, incluzand una-doua palme sau forta fizica controlata. Odata facuta aceasta asociere, aplicarea unei palme nu mai este necesara. Dar fara ea, asocierea initiala nu mai poate fi facuta. Nu vorbim aici, desigur, despre acea forta fizica care produce contuzii, taieturi sau vatamare permanenta. Vorbim despre aplicarea unei palme la fund sau peste obraji. Bataile, in sensul literal al cuvantului, nu isi gasesc locul in educarea copiilor si pot, intr-adevar, provoca sentimente de manie, amaraciune si emotii care impiedica procesul asocierii dintre ceva neplacut si comportamentul nedorit. In haosul lumii moderne, in care consilieri si asistenti sociali slab pregatiti s-au transformat in experti, exista o nemultumire din ce in ce mai mare fata de utilizarea bataii in cresterea copiilor. De aici, nebunia care a cuprins Suedia, in care viata de familie, etica sociala si altele asemanatoare se depreciaza intr-un ritm alarmant. Negasind nici o modalitate de a le forma un comportament corespunzator, copiii sunt crescuti in centre de ingrijire zilnica, unde, conform unei teorii gresite, copiii sunt lasati sa faca tot ceea ce doresc. Iar Suedia, asa cum a remarcat odata un scriitor, se afla doar cu cativa ani inaintea Canadei si a Statelor Unite in implementarea controlului social asupra copiilor, care are la baza teoria "liberei actiuni" si a lipsei restrictiilor. Societatile imorale si corupte, care nu mai cred in disciplinarea copiilor, produc efecte ingrozitoare. Copiii au capatat un interes material fata de propria lor educatie, nemaifiind interesati sa invete decat daca castiga bani. Se cunosc cazuri de copii care si-au omorat parintii pentru a obtine castiguri financiare, iar aceasta nu se intampla in zonele rau famate, ci in suburbiile cele mai bogate ale oraselor noastre. Abuzul de droguri in randul tinerilor a luat o amploare incredibila, iar aceste practici care sfideaza si care aduc moarte sunt din ce in ce mai mult justificate: "Fac ceea ce vreau si ceea ce ma face sa ma simt bine". Am produs o generatie de tineri care nu cred ca impulsurile lor pot fi controlate si care considera ca dorintele lor trebuie tolerate! Depravarea societatilor moderne nu poate fi oprita printr-o campanie impotriva bataii. in unele tari se considera ca parintii nu mai au dreptul sa decida asupra comportamentului pe care trebuie sa il aiba copiii lor si, in nici un caz, nu se pune

problema bataii ca mijloc de formare a caracterului acestora. Si nu este nevoie sa privim catre Scandinavia socialista sau tarile comuniste pentru a vedea acest lucru. The British Columbia Report, in numarul sau din 10 septembrie 1990, reda povestea de cosmar a unui cuplu canadian caruia, dupa ce i s-au retras acuzatiile anonime de abuz sexual asupra fiicei lor, le-a fost luat copilul pe motiv ca educatia pe care acesta o primea acasa constituia un "abuz emotional". Cand acesti parinti, victime ale sistemului canadian de asistenta sociala, au comentat astfel intamplarea: "Daca ei pot dicta astazi ce fel de educatie sa ofer copilului meu, maine ne vor spune ce fel de religie sa alegem", asistentul social a spus: "Aceasta problema este de competenta justitiei". In prezent, asistentii sociali, adesea frustrati si slab -pregatiti, actionand pe baza unor teorii lansate de excentricii de la marginea comunitatii stiintifice, forteaza sistemul juridic sa ia decizii care pot foarte bine sa distruga coloana vertebrala a civilizatiei noastre. Ceea ce este destul de grav. Cand parintii insisi imbratiseaza teorii privind cresterea copiilor care perpetueaza acest tip de suicid social, atunci inseamna ca trebuie sa ne gandim serios la ceea ce facem. Urmatorul monstru care se va intoarce sa-si manance educatorul ar putea fi al dumneavoastra! Observ ca nu sustineti ideea conform careia copiii trebuie crescuti in libertate, ci ca ei trebuie sa invete disciplina si respectarea regulilor. (...) Sunt de acord cu dumneavoastra in intregime. Totusi, prietenii mei imi spun ca acest lucru creeaza ostilitate la copii, astfel ca acestia nu isi vor putea iubi niciodata parintii cu adevarat. Noi nu traim intr-o lume perfecta. De aceea, nu vom atinge niciodata acea dragoste "desavarsita". Totusi, indivizii rationali, atunci cand vor ajunge la maturitate, depasind perspectiva limitata a adolescentei, vor ajunge aproape intotdeauna sa aprecieze disciplina si indrumarea care le-au fost impuse in tinerete de catre parinti, cu conditia ca disciplina sa fie blanda si plina de dragoste, iar indrumarea sa fie inradacinata in invataturile Bisericii. Chiar si in cazul copiilor crescuti de parinti care au procedat cu mai putina atentie, disciplina a dat roade. Autocontrolul copiilor disciplinati ii face sa fie mai putin egoisti decat altii. Fiind mai putin egoisti, sunt mult mai inclinati spre autocunoastere si mai putin doritori sa condamne imperfectiunile parintilor lor, pe care, prin auto-reflectie, le recunosc in ei insisi. Cat despre copiii crescuti in libertate si lasati sa isi exprime eul "natural" (si astfel cazut), iata o poveste interesanta care circula acum cativa ani in Suedia. Aceasta istorisire reprezinta un raspuns elocvent pentru cei care nesocotesc rolul disciplinei in cresterea copiilor si care cred ca parintii care isi disciplineaza copiii risca sa piarda afectiunea acestora. Se spune ca o tanara mama statea impreuna cu fiul sau pe o bancheta a metroului, in fata unei batrane. Baiatul s-a apropiat de batrana si a inceput sa o loveasca de mai multe ori cu piciorul. Aceasta, suparata, s-a adresat mamei: "Ma scuzati, dar nu credeti ca ar trebui sa va cumintiti fiul, pentru ca, daca nu o faceti dumneavoastra, o voi face eu, cu o palma la fund". Femeia i-a raspuns: "Este liber sa faca ceea ce doreste. in plus, legea nu ne permite sa batem copiii, iar, daca il atingeti, voi cere sa va aresteze!" Baietelul a continuat sa o loveasca pe biata batrana pana ce metroul a ajuns intr-o statie aglomerata. Aici, o tanara care statea pe bancheta din fata femeii s-a ridicat sa coboare. Era imbracata in stil "punk", cu parul rosu si verde, aranjat in forma de

spirale si tepi, cu inel de aur in nas si cu cizme negre inalte. Cand a trecut prin fata mamei copilului neastamparat, in drum spre usa de iesire a metroului, i-a scuipat in fata, spunandu-i: "Si nenorocita de maica-mea m-a crescut in libertate". Putini sunt crestinii care nu cunosc renumitul proverb: "Bataia este rupta din rai", care isi are originea in Vechiul Testament: "Cine cruta nuiaua isi uraste copilul, dar cine-1 iubeste il cearta la vreme" (Pilde 13, 24). Textul in limba greaca al acestui pasaj biblic din Septuaginta (text utilizat in Biserica Ortodoxa) ne ofera o imagine mai clara a aplicarii acestui sfat. In primul rand, in ceea ce priveste "nuiaua" cu care un copil este "pedepsit", cuvantul grec nu se refera numai la o nuia sau la vergea, ci si la un simplu bat ("betisor"). in al doilea rand, cuvantul folosit pentru pedeapsa, care are si un inteles peiorativ in limba greaca moderna (a disciplina sau a imblanzi), mai inseamna si "a instrui", "a educa" . In sfarsit, cuvantul "la vreme" din editia King James, daca in greaca moderna se poate traduce prin "cu staruinta" sau "cu atentie", se poate traduce si mai bine prin "cu prudenta", fiind un derivat al radacinii grecesti pentru "grija". Suportul biblic al palmuirii, asa cum textul grecesc al pasajului in discutie o demonstreaza clar, trateaza problema pedepsei fizice in contextul invatarii si, asa cum se arata foarte clar in a doua propozitie a proverbului ("dar cine-l iubeste"), al afectiunii. Avem aici, ca sa folosim un limbaj modern, indemnul adresat parintilor de a folosi ajutorul negativ - constrangerea fizica - in scopul modelarii comportamentului cu dragoste si atentie. Nu este vorba despre "pedeapsa" sau despre batai abuzive, ci de un simplu suport fizic negativ, adica un bat sau un betisor. Orice psiholog bine instruit, cu o pregatire solida in teoria invatarii, va intelege imediat intelepciunea unui astfel de sfat si eficacitatea acestuia. in plus, el va mai intelege ca un astfel de suport negativ trebuie sa implice doar formele blande ale fortei fizice (durerea puternica, de fapt, impiedica invatarea) si ca, odata ce un tipar comportamental a fost modificat prin aceasta metoda, o astfel de forta nu mai este necesara. in esenta, atunci cand este corect aplicata, povata din Vechiul Testament referitoare la bataie nu este abuziva, ea nereprezentand altceva decat o afirmatie despre formarea unui comportament corespunzator la copii, inca de la o varsta frageda, prin forme de invatare recunoscute - suportul negativ - intr-un context in care dragostea si atentia reprezinta suportul pozitiv care vor face din bataie ceva uman si incarcat de dragoste si, intr-adevar, crestin. Desigur, nu este nici o indoiala ca multi parinti si, din nefericire, si parinti crestini nu inteleg in mod corespunzator povata din Vechiul Testament, intr-adevar, proverbul citat mai sus, "Bataia este rupta din rai", este o prelucrare tulburatoare a acestei povete, deoarece nu face nici o referire la dragoste si la atentie. in ultima instanta, nu este nici o diferenta intre o persoana care abuzeaza fizic sau isi bate copilul si una care permite copilului sa faca tot ceea ce vrea, lasandu-se in voia egoismului si a egocentrismul omului cazut, care duce la distrugerea copiilor crescuti conform filosofiei "lasa-i sa se manifeste", sustinuta de unii educatori si psihologi. Avand in vedere toate cele spuse pana acum, si ca o consecinta a degradarii educatiei si succesului pseudostiintelor, vechile teorii ale invatarii, ale psihologiei medicale si experimentale au cedat locul unor teorii simpliste care asociaza bataia cu abuzul. Aceasta se datoreaza in mare parte faptului ca cercetatorii de mana a treia care sustin aceste teorii s-au concentrat asupra aplicarii suportului negativ de natura fizica in situatiile in care dragostea si preocuparea - variabile greu de operat si de controlat - au fost in mare parte ignorate. in plus, intreaga problema a bataii capata o tonalitate politica, astfel ca nici cuvantul "bataie" nu mai este considerat "politically correct". De asemenea, ignorand principiile stiintelor adevarate, multi dintre cei care

studiaza eficienta bataii in formarea comportamentului copiilor au pornit in cercetarea lor de la idei preconcepute despre caracterul inadecvat al acestei practici. Emotiile lor viciaza astfel nu numai metodologia lor, dar si modul de interpretare si prezentare a rezultatelor. Sa ilustram acum cele spuse despre caracterul necorespunzator si aspectele politice ale cercetarii asupra bataii. The Los Angeles Times a publicat un articol lung despre opozitia din ce in ce mai mare a psihologilor si educatorilor fata de bataie, intitulat Bun venit acasa miscarii antibataie, la rubrica California a numarului sau din 3 septembrie 1997. Acest articol abordeaza cercetarile prezentate la Chicago in 1997, la Conventia Asociatiei Psihologilor din America. Printre studiile prezentate s-a numarat si unul apartinand doctorului Pat Cohen, psiholog la Institutul de Psihiatrie din New York, studiu inceput in 1975. Pe baza evaluarilor clinice, in cea mai mare parte, ea concluzioneaza ca acei copii care au fost batuti in copilarie sunt mult mai "predispusi" sa aiba dificultati in relatiile interpersonale si prezinta mult mai multe probleme de comportament decat cei care nu au fost batuti. Un alt psiholog de la Laboratorul de Cercetare Familiala de la Universitatea New Hampshire a constatat o probabilitate crescuta a comportamentului agresiv la tinerii care au fost batuti in copilarie. Psihologul Irving Hyman povesteste ca in Suedia, unde bataia a fost interzisa prin lege in 1979, efectele asupra comportamentului copiilor au fost pozitive, in timp ce "mormanul de studii" nu a reusit sa schimbe punctele de vedere privind acest subiect in America, tara care, sustine Hyman, este "cea mai punitiva dintre democratiile occidentale". Cand am studiat si am predat pentru prima oara psihologia, cuvinte precum "probabilitate" si "verosimilitate" erau exprimate in mod matematic, pe baza. unei atente analize statistice a datelor culese prin metode stiintifice. Studiile care folosesc evaluari clinice subiective, indiferent cat sunt ele de importante in context medical si psihanalitic, sunt indoielnice din punct de vedere stiintific. in plus, este imposibil sa atribuim cresterea numarului de agresiuni sau de probleme in relatiile interpersonale unui singur factor care a intervenit in formarea individului, si anume bataia. intr-o perioada in care "codependenta" si teoriile despre "stilurile de viata alternative" servesc drept scuza si motiveaza un comportament aberant, daca nu o responsabilitate individuala pentru acesta, este posibil ca psihologii sa dea crezare unei explicatii monofactoriale a evaluarii comportamentului unui individ. Din punct de vedere stiintific, acest lucru nu este posibil. Lasand la o parte valoarea indoielnica a datelor subiective, metodologia experimentala atinge o eficienta maxima in dezvaluirea ipotezelor posibile despre o anumita notiune atunci cand se ocupa de interactiunea dintre variabilele multiple care sunt raspunzatoare pentru comportamentul uman. Dar chiar daca nu ar sta asa lucrurile, studii aproape la fel de nestiintifice, precum cele revazute de dr. Robert E. Larzelere, au condus Academia Americana de Pediatrie la formularea unei declaratii, acum cativa ani, in care se confirma ca bataia, adica acea forta fizica care nu produce contuzii si vatamare, nu are de fapt efecte negative asupra comportamentului copilului, fiind chiar benefica in unele cazuri. In ceea ce priveste aspectul politic al studiilor asupra bataii, vorbeste de la sine faptul ca Academia Americana de Pediatrie, dupa ce a adoptat rezultatele doctorului Robert E. Larzelere, a fost fortata sa emita o noua declaratie in care a aratat ca bataia, chiar daca, pentru moment, il elibereaza pe parinte de frustrare, reprezinta "modul cel mai putin eficient de a disciplina un copil". Cedand presiunii unor voci din cadrul Asociatiei Psihologilor din America sau a altora care se pronunta impotriva bataii, Academia pur si simplu a sters cu buretele pozitia sa initiala, inlocuind-o cu una noua. La fel de elocventa este si referinta doctorului Hyman la legile impotriva bataii din Suedia. Expunand bastionul statului bunastarii liberale, el uita sa

mentioneze numeroasele studii statistice care arata ca abuzul de droguri, alcoolismul in randul tinerilor si dezintegrarea totala a unitatii familiei (convietuirea in afara casatoriei este considerata acum acceptabila din punct de vedere social in multe cercuri) au atins o cota alarmanta in Suedia. Si nici nu mentioneaza ceea ce massmedia internationala tocmai a dezvaluit, faptul ca politicile sociale elevate ale acestei natiuni au permis sterilizarea fortata, intre 1935 si 1976, a persoanelor considerate cu deformatii psihice si mentale! (Vezi News and World Report, editia din 8 septembrie 1997, p. 47 si The Washington Times din 7 septembrie 1997). Aparent motivat de propriile optiuni politice si nu de fapte, el acuza de asemenea America considerand-o ca fiind una dintre cele mai violente democratii occidentale, probabil pentru ca bataia este larg raspandita si sustinuta in aceasta tara. Haiti este un stat autodeclarat democratic. Iar ultima data cand l-am cautat pe harta era in Occident. Si nu putem spune ca acesta este mai putin inclinat spre violenta decat America. Iar acesta nu este singurul exemplu. Mai concret, statisticile arata ca, de fapt, din ce in ce mai putini americani isi bat copiii; numarul acestora s-a redus de la 94%, in 1968, la 67%, astazi. Arhiepiscopul Hrisostom de Etna