Comunicarea Didactica

METODE SI TEHNICI DE EFICIENTIZARE A COMUNICARII DIDACTICE Procesul de învăţământ se realizează prin şi cu ajutorul comunicarii, fiind, în ultimă instanţă, un act de comunicare. Comunicarea conţine prin ea însăşi potenţial educativ, insemnand transmitere de cunoştinţe, autoreglarea activităţii intelectuale, transmiterea codurilor caracteristice fiecărei ştiinţe. Intre comunicare şi educaţie exista un raport de interdependenţă. Limbajul didactic are caracteristici proprii. Fiind un proces atât de complex, comunicarea didactică cunoaşte mai multe abordări şi mai multe definiţii. În literatura de specialitate nu există un consens asupra conceptului de comunicare didactică, astfel că se mai utilizează şi cel de comunicare educaţională sau pedagogică, Din perspectiva educaţiei formale comunicarea didactică constituie baza procesului de predare şi asimilare a cunoştinţelor în cadrul instutuţionalizat al şcolii şi între parteneri cu statusuri determinate: Comunicarea didactică nu este numai o activitate ce pune în relaţie cadrul didactic şi elevul pentru realizarea unor obiective comune, este şi un proces psihosocial de influenţare prin limbaje specifice a atitudinilor, comportamentelor, convingerilor, a componentelor motivaţional-afective şi volitive. În comunicarea didactică trebuie să fim precişi, concisi şi expresivi în acelaşi timp, prin claritatea şi conciziea discursului facilitând atât transferul cât şi înţelegerea mesajului transmis; informaţiile transmise trebuie adaptate scopului, obiectivelor didactice şi nivelului intelectual al cursanţilor. Comunicarea didactică este una evaluativă şi autoevaluativă atât pentru profesor cât şi pentru elev. În acest context se evidenţiază raportul dintre limbajele verbal, paraverbal şi nonverbal utilizate de profesori în corelaţie cu obiectivele didactice şi cu partenerii elevi. Stilul profesorului defineşte predominanţa verbal-nonverbal in dialogul educaţional, totusi mimica, gesturile, paralimbajul sunt extrem de importante, facilitand intelegerea mesajului si ramanand uneori adanc intiparite in amintirea elevului/studentului si asociate cu sentimente de admiratie,stima sau dimpotriva,de neplacere , dezinteres pentru profesor si materia predata. Pentru eficientizarea comunicarii didactice in primul rand ar trebui sa avem in vedere eliminarea pe cat posibil a barierelor de comunicare cum ar fi distorsiunile, inexistenţa unui repertoriu comun între profesor şi elev/student care duce deseori la perturbarea comunicării. Supraincarcarea

informaţională sau „bombardamentul informaţional” care pune elevul în faţa unei abundenţe extreme de informaţie poate duce la dezvoltarea unui refuz faţă activitatea didactica, la confuzii, epuizare fizică şi motivaţională. Blocarea comunicării prin relaţii reci, birocratice şi alte manifestări, de asemenea scad randamentul comunicării şi implicit cel şcolar. De aceea, in acest context, a comunica eficient presupune: Să informezi inteligibil şi să facilitezi înţelegerea mesajului transmis; Să dezvolţi gândirea, afectivitatea, motivaţia, voinţa şi personalitatea elevilor şi studenţilor; Să sesizezi şi să conştientizezi reacţiile, atitudinile şi manifestările comportamentale ale celor cu care comunici; Să convingi pe cei cu care comunici. Invatamantul modern a inceput sa se foloseasca tot mai mult de metodele interactive si de noile tehnologii.Video-proiectiile,inregistrarile audio sau video au devenit mijloacele favorite folosite la clasa,si prilejuri de a interactiona si a comunica mai eficient. Analiza comparativa a strategiilor traditionale si a strategiilor interactive de instruire permite a concluziona ca ultimele orienteaza procesul de învatamînt spre elev, spre nevoile lui interne, reflectând noile relatii social-culturale si tendintele educationale în ansamblu. Pentru cercetarea noastra prezinta un interes deosebit diverse tipuri de clasificari ale strategiilor active de instruire. În legatura cu aceasta trebuie mentionat faptul ca referitor la problema data nu exista o abordare unica. Astfel, I.Albulescu si M.Albulescu , la strategiile active includ: metodele problematizate; metodele euristice; metodele deductive; discutia; lucrul în grupuri mici; brainstorming -ul; exercitiul; metodele de cercetare; lectura independenta. I.Cerghit examineaza strategiile active într-un plan mai amplu, generalizat, relevând: strategiile euristice; strategiile de cercetare; strategiile practice.

D.Cavtaraze la strategiile active plaseaza jocurile didactice, în parte, jocurile cu roluri si imitationale . I.Nicola nu evidentiaza în grup aparte strategiile active de învatare .Totodata, ele îsi gasesc locul în clasificarea data de autori dupa tipul strategiei didactice. Unele cercetări includ şi oferirea de daruri, (De Vito, 1988, apaud, I., O., Pânişoară, Polirom, 2006.) I.Nicola nu evidentiaza în grup aparte strategiile active de învatare . Totodata, ele se regasesc în clasificarea data de autori dupa tipul strategiei didactice. Astfel,în sistemul didactic, numit de el expozitiv-euristic, include, printre altele, si strategiile active de învatare: · problematizate; · de cercetare; · experimentale; · practice; · de grup În structura instruirii algoritmizate autorul integreaza: instruirea programata, exercitiul. Ioan Bontas la strategiile active de instruire include: · experimentul; · exercitiul; · lucrarile practice; · conversatiile; · instruirea programata . La strategiile didactice active, de obicei, se refera: · analiza (dezbaterile situaþiilor concrete, cazurile din viata); · discutiile în grup; · jocurile cu roluri; · trainingurile. Fiecarei din strategiile existente îi este specific potentialul propriu al activismului elevilor. De aici este argumentata pozitia unui sir de cercetatori, de exemplu, M.Skatkiri, I.Lerner, care insista asupra rationalizarii clasificarii strategiilor active de instruire în functie de nivelul activismului si independentei elevului în procesul instruirii. In concluzie, putem afirma ca folosind un limbaj inteligibil şi adecvat, bazat pe o comunicare expresivă şi convingătoare, cadrul didactic trebuie sa incerce să transfere conţinutul predat în mod atractiv, nuanţat, argumentat şi inteligibil. Apelând la întregul arsenal metodic şi logistic de care dispune si depăşind simplul şi plictisitorul monolog într-o expunere elevată şi argumentată va schimba conformismul în participare şi activism.

Facilitarea feed-back-ului este in acest context foarte importanta, influenţarea devenind astfel bilaterală pentru că in comunicarea didactica, aşa cum spunea Leon Bloy , nu se ştie “cine dă şi cine primeşte”.

BIBLIOGRAFIE COSMOVICI, A., LUMINIŢA IACOB, PSIHOLOGIE ŞCOLARĂ, POLIROM, 1999 JUDE, I.,PSIHOLOGIE ŞCOLARĂ ŞI OPTIM EDUCAŢIONAL, E.D.P., BUC., 2002 PÎNIŞOARĂ, I. O., COMUNICAREA EFICIENTĂ, POLIROM SĂLĂVĂSTRU, DORINA, PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI, POLIROM, 2004 ŞOITU, L, PEDAGOGIA COMUNICĂRII, INSTITUTUL EUROPEAN, 2001