Comunicarea

Socotim necesar sã precizãm cã observaţia, ca metodã folositã în psihologie aşa cum mulţi tind sã considere, devine o însuşire care are la bazã exclusiv funcţia vederii. În realitate, observaţia constã în concentrarea tuturor simţurilor - a mecanismelor, respectiv a analizatorilor, prin care omul ia contact de modificãrile survenite în mediul extern sau intern - pe o duratã mai lungã, asupra unui obiect sau fenomen, în scopul de a-i determina structura sau particularitãţile de comportare. Este adevãrat cã vederea ocupã un loc amplu, deosebit de important, în procesele de observare. Observaţia ca metodã nu se limiteazã la vedere ci implicã şi auz, miros, uneori pipãit iar alteori chiar simţul gustului. În plus , dirijarea sistematicã, convergentã a acestor mecanisme de cunoaştere presupune atenţie, iar integrarea într-un tablou unitar a elementelor furnizate de aceste cãi diferite este condiţionatã de participarea gândirii. Datoritã caracterului ei complex, cunoaşterea care se bazeazã pe observaţie nu se limiteazã la aspectele de suprafaţã, direct sesizabile. Astfel, cu ajutorul mecanismelor gândirii (judecata, raţionamentul, de tip analitic sau sintetic, inductiv sau deductiv) pãtrunde dincolo de acestea, dezvãluind laturi noi, anterior necunoscute. Credem cã este necesar sã insistãm asupra acestei "interpretãri" - cu ajutorul gândirii - a datelor realitãţii ea trebuind sã se efectueze cu multã prudenţã, sub controlul riguros al datelor concrete, altfel se poate ajunge uşor la concluzii şi interpretãri greşite, exagerate. Dupã aceste sumare consideraţii asupra observaţiei ca act de cunoaştere în general, sã vedem cum poate fi utilizatã sau ce elemente ne poate furniza ea cu referire la subiectul uman. Desigur, baza observãrii o vor constitui elementele de suprafaţã care sunt cel mai uşor de determinat: aspectul fizic şi manifestãrile de comportament sub variatele lor forme: mersul, mimica, gesturile, vorbirea, îmbrãcãmintea etc. 3.1. ASPECTUL FIZIC sau conformaţia corporalã a indivizilor şi particularitãţile lor de structurã psihicã, respectiv de conduitã socialã. Astfel de legãturi existã, fãrã nici o îndoialã, într-un fel sau altul, conformaţia fizicã se repercuteazã asupra activitãţii psihice şi asupra comportamentului individului, chiar dacã aceste influenţe şiş mecanismele lor nu au ajuns încã sã fie cunoscute cu precizie. Trebuie spus însã, pe de altã parte, cã particularitãţile conformaţiei

corporale nu sunt exclusiv definitorii, ci reprezintã numai una dintre numeroasele surse de influenţã asupra structurii psihice şi asupra conduitei oamenilor. În cele ce urmeazã vom încerca sã prezentãm principalele legãturi dintre aspectul fizic şi însuşirile psihice ale oamenilor pe care observaţia le confirmã adesea. În cadrul acestei abordãri elementele referitoare la aspectul fizicã şi comportamental pot fi împãrţite în douã mari grupe: a) simptomatica stabilã şi b) simptomatica labilã. A) SIMPTOMATICA STABILÃ cuprinde toate datele care pot fi obţinute prin observare sau chiar prin mãsurarea corpului subiectului în stare de nemişcare, cum ar fi: înãlţimea, greutatea, lãrgimea umerilor, circumferinţa toracicã, circumferinţa abdominalã, lungimea şi grosimea mâinilor şi picioarelor, circumferinţa şi diametrele craniene etc. Aceste mãrimi corporale nu sunt analizate în mod independent, ci în strânsã corelaţie, în cadrul unor grupãri ca: tipul constituţional şi fizionomia. Tipul constituţional reprezintã un anumit mod de îmbinare a caracteristicilor fizice cu cele psihice, în aşa fel încât din cunoaşterea unora sã poatã fi deduse celelalte. Printre tipologiile mai larg utilizate se numãrã cea a lui Kretschmer. Aceasta distingea, la extreme, tipurile astenic şi picnic, iar ca formã intermediarã tipul atletic. Fig. 8. La tipul astenic predominã, fizic, dezvoltarea pe verticalã, în sensul cã dimensiunile transversale ale corpului (circumferinţa toracicã, "lãţimea umerilor" etc.) sunt mai reduse, în raport cu înãlţimea, decât la majoritatea oamenilor. De asemenea, greutatea este inferioarã celei normale la înãlţimea respectivã. Astfel, înaintea oricãror mãsurãtori, poate fi considerat drept astenic orice individ care, în urma simplei evaluãri vizuale, apare ca (relativ) înalt, subţire, slab ("fusiform"), cu mâinile şi picioarele subţiri, uneori cu o uşoarã deformare a coloanei vertebrale ("adus de spate"). Pe plan psihic, fãcând abstracţie de aspectele care şi-ar putea avea originea în pregãtirea şcolarã, nivelul de culturã, profesie, condiţiile materiale şi sociale ale dezvoltãrii etc., la tipul astenic pot fi învâlnite una sau mai multe dintre urmãtoarele particularitãţi: înclinaţie cãtre domeniile de cunoaştere care presupun un nivel ridicat de abstractizare, ca: filosofia,

matematica, logica etc.; cedare facilã a tentaţiei de a specula cu abstracţiuni; tendinţa, uneori supãrãtoare, de a generaliza prea repede sau excesiv, de a emite sentinţe ce nu admit replicã; sensibilitate deosebitã pentru etichetã şi tot ceea ce ţine de forma exterioarã a relaţiilor dintre oameni; înclinaţie în toate manifestãrile, de a ţine seama mai mult de formã, în dauna fondului, meticulozitate, minuţiozitate, uneori chiar pedanterie în lucru; predilecţie pentru atitudine criticã negativã, manifestatã prin scepticism, inerţie sau opoziţie faţã de ideile formulate de alţii, uneori sarcasm şi chiar cinism; un "simţ" acut al onoarei şi demnitãţii; manifestãri de egoism, ambiţie, ascunzând adesea un complex de inferioritate generat de imobilitatea în a stabili şi întreţine relaţii cordiale cu oamenii; atitudine de intransigenţã, de refuz al concesiilor sau compromisurilor; viaţã afectivã sãracã sau subordonatã raţiunii. Tipul astenic ar fi înclinat spre maladii ca tuberculoza sau, din punct de vedere neuropsihic, schizofrenia. Tipul picnic se caracterizeazã, fizic, prin preponderenţa dimensiunilor transversale faţã de cele longitudinale, înfãţişându-se privirii ca (relativ) scund, gras, uneori chiar rubicond, cu mâini şi picioare scurte "pline". Se susţine cã din punct de vedere neuropsihic ar fi predispus spre maladii cu caracter ciclic (ciclotimie). De altfel, toate manifestãrile sale cunosc o continuã alternanţã de maxime şi minime. Pe plan psihic, la acest tip pot fi întâlnite însuşiri ca: vioiciune, mobilitate mare, optimism, umor, spontaneitate în gesturi şi vorbire, locvacitate; capacitatea de a stabili uşor contacte, dar şi o anumitã superficialitate în relaţiile sociale (promisiuni fãcute cu uşurinţã, nerespectarea "cuvântului dat", nepunctualitate etc.); lipsã de ambiţie, uneori şi de tact; tendinţa de a neglija principiile, de a înclina cãtre concesii şi compromisuri; toleranţã excesivã faţã de subalterni; înţelegere rapidã a realitãţii, cu deosebire sub aspectele ei de suprafaţã, spirit practic, iniţiativã.