Cernobyl.docx

Instituția publică Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testimițanu Catedra Medicină militară și a calamităților

Referat Tema Studiu de caz Consecințele medico-sociale ale catastrofei nucleare de la Cernobîl 24.04.1986

Profesor Anatolie Bulgac Doctor în ştiinţe medicale,asistent uiversitar Efectuat Dascaliuc Cătălina, Studentă anul IV, Stomatologie, Gr. S1508 07 februarie 2019

Chișinău 2019

Cuprins 1. Introducere 2. Scurt istoric 3. Urmările dezastrului 4. Efectele Cernobîl în România 5. Efectele accidentului nuclear de la Cernobil 6. Afectarea în România 7. Efectele medico-biologice 8. Efectele Cernobîl, după 30 de ani 9. Concluzie 10.Bibliografie

1.Introducere Cea mai mare catastrofă nucleară din istoria omenirii, înregistrată la 26 aprilie 1986, la Cernobîl, în urma exploziei reactorului patru al centralei atomoelectrice sovietice din zonă, a afectat în cei 30 de ani scurși deja de la incident, viața a circa cinci milioane de oameni. Nici până azi, după trecerea a trei decenii, nu există o statistică clară a victimelor accidentului. Ceea ce se știe cu certitudine e că Ucraina, în primul rând, apoi Belarus și celelalte țări din apropierea Uniunii Sovietice, deci implicit România, și în final întreaga Europă, din Scandinavia și până la Marea Mediterană, au fost afectate de norul radioactiv creat în urma exploziei nucleare de la Cernobîl, cauzată de un lanț de erori umane. Ulterior, aveau să fie descoperite efecte ale exploziei și în zona Asiei, dar și a Americii de Nord. Consecințele medico-sociale ale catastrofei nucleare rămîn pînă în prezent un subiect contradictoriu, deoarece nu se știe cu certitudine estimările pierderilor sanitare umane,naturale și materiale. Cu siguranță putem spune că indiferent dacă numărul suferinzilor a atins sute sau zeci de mii, viața omului rămîne prețul cel mai înalt pe care l-am plătit pentru utilizarea nerațională a resurselor nucleare.

2.Scurt istoric Explozia reactorului 4 de la Centrala Nucleară de la Cernobîl, din Ucraina, din 26 aprilie 1986, se numără printre cele mai mari dezastre produse de om. Potrivit specialiştilor, efectele accidentului de la Cernobîl pot fi comparate cu cele produse în urma exploziei a 500 de bombe nucleare, de mărimea celor de la Hiroshima şi Nagasaki. Statisticile arată că peste 60 000 de oameni au murit ca urmare a radiaţiilor, iar mai mult de două milioane au avut şi mai au de suferit. Centrala Atomoelectrică de la Cernobîl, situată într-o zonă împădurită, cu o densitate scăzută a populaţiei, la circa 130 km nord de Kiev şi aproximativ 20 km sud de frontiera cu Belarus, era compusă din patru reactoare nucleare de tip RBMK-1000, capabile de a produce 4 GW de putere electrică. Reactoarele 1 şi 2 au fost construite între anii 1970 şi 1977, în timp ce reactoarele 3 şi 4 au fost finalizate în 1983. Două reactoare RBMK se aflau în proces de construcţie la momentul accidentului. Testul de dinaintea catastrofei Asemenea altor centrale electrice nucleare, proiectul sovietic avea un miez de reactor care conţinea tije de combustibil radioactiv de uraniu. În reactoarele de la Cernobîl au fost folosite ca moderator blocuri de grafit în interiorul cărora se aflau încastrate tije de control din bor. Căldura emanată de tijele de combustibil era înlăturată din miez de un agent de răcire (apa normală aflată sub mare presiune pompată în miez unde fierbea şi crea un jet de aburi extrem de fierbinte). După ce era separată, apa era pompată înapoi în miez, iar aburii treceau prin turbine producând energie electrică. La 25 aprilie, înainte de a opri unitatea pentru un control de rutină, echipajul reactorului de la Cernobîl 4 a început pregătirile pentru un test ce avea scopul de a determina cât timp turbinele ar continua alimentarea cu energie în cazul unei pierderi a aportului de energie electrică. Acest test mai fusese efectuat în anul precedent, însă turbinele nu au asigurat puterea necesară. Ulterior, au fost făcute îmbunătăţiri, fapt ce a determinat efectuarea unor noi teste. Pentru efectuarea testului, era necesară reducerea capacităţii reactorului la 30%, însă autorităţile sovietice din domeniul energetic nu au aprobat acest lucru. Prin urmare, reactorul a rămas setat la 50% din capacitatea sa, pentru o perioadă de alte 9 ore, timp în care computerele şi sistemele de siguranţă au fost închise. Pe 26 aprilie, echipa de la Cernobîl a primit aprobarea pentru a relua procedurile de reducere a capacităţii reactorului. În acel moment este posibil ca operatorul să fi comis prima greşeală:în loc să menţină nivelul la 50%, a uitat să reseteze un aparat, fapt ce a determinat o scădere vertiginioasa a nivelului de producere a energiei, ajungând până la 1%. Acest nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului. O altă greşeală care a condus la dezastru a fost aceea că, pentru a ridica nivelul de producţie a energiei la 7%, au fost îndepărtate simultan un număr prea mare de tije

de control, care au fost apoi reintroduse în reactor tot simultan, procedură care a determinat o creştere atât de dramatică a nivelului energetic, încât reactorul a fost distrus. O eroare similară, dar cu consecinţe mult mai puţin grave, se produsese deja într-un reactor de acelaşi tip în Lituania, în anul 1983, însă aceste date nu au fost transmise şi personalului operaţional de la Cernobîl. Explozia s-a produs în jurul orei 01:30, distrugând capsula de beton din jurul reactorului. Aerul a pătruns în interior interacţionând cu grafitul fierbinte şi radioactiv, în urma reacţiei obţinându-se CO gazos inflamabil care a provocat un incendiu în reactor. În total 8 tone de substanţe radioactive au fost aruncate din reactor şi împrăştiate în jurul zonei sau luate de vânt În primele zece ore de la producerea accidentului, a fost pompată apă în miezul reactorului pentru a stinge incendiul şi a opri eliberarea de materiale radioactive în atmosferă. Circa 200-300 de tone de apă au fost pompate pe oră în jumătatea intactă a reactorului în cadrul acestei disperate acţiuni. Încercarea nu a fost încununată de succes, existând riscul ca apa să inunde reactoarele 1 şi 2. Următoarea încercare de stingere a flăcărilor a constat în aruncarea a circa 2 400 tone de plumb şi 1 800 tone de nisip, operaţiune demarată între 27 aprilie şi 5 mai cu ajutorul a peste 30 de elicoptere militare. Nici aceasta operatiune n-a fost eficace, din contra, a agravat situatia, caci caldura s-a intetit sub acele materiale, temperatura din reactor şi cantitatea de radatii crescând în mod dramatic. Ulterior, miezul a fost răcit cu azot, iar pe 6 mai s-a reuşit ca focul şi emisiile radioactive să fie ţinute sub control.

3.Urmările dezastrului Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat de fapt. Oraşul Prypiat, construit special pentru muncitorii de la Cernobîl, a fost evacuat abia o zi mai târziu, pe 27 aprilie. Mai mult decat atat, abia pe 23 mai 1986 au început pregătirile pentru a se distribui populaţiei iod pentru a preveni absorbirea iodului radioactiv-practic mult prea târziu, căci cea mai mare cantitate din acest element radioactiv fusese deja eliberată în primele zece zile. Toate persoanele implicate in acest accident (cei 600 de pompieri, precum si echipa de operare care a fost implicata in lupta cu focul) au fost sever iradiate. 134 dintre aceşti oameni au fost expuşi unor doze de radiaţii între 0, 7 şi 13 Sv, suferind de aşanumitul Sindrom acut de radiaţii (ARS). Prin urmare, în decurs de numai câteva ore, aceşti oameni au fost expuşi unui volum de radiaţii de până la 13. 000 de ori mai mare decât 1 millisievert (doză maximă de radiaţii la care poate fi expusă populaţia care trăieşte în apropierea unei centrale nucleare). 31 de muncitori au murit la scurtă vreme după acest accident. Aproximativ 800 000 de oameni au fost implicaţi în operaţiunile de curăţare de la Cernobîl, până în anul

1989, sănătatea lor fiind sever afectată. Se pare că 300 000 dintre ei au fost expuşi unor doze de radiaţii de peste 0, 5 Sv. În urma estimărilor, s-a ajuns la concluzia că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu şi de iod şi 5% din restul elementelor radioactive din reactor au fost aruncate în atmosferă. Cea mai mare parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate de vânt, iniţial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o măsură mai mică, în Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. În ultimele zile, direcţia vântului s-a schimbat, emisiile radioactive afectând mai ales ţările din sudul continentului:România, Grecia, Bulgaria şi Turcia. Totuşi, suprafaţa cu cel mai mare grad de risc de iradiere includea nordul Ucrainei, sudul şi estul Belarusului şi zona de vest, la graniţa dintre Rusia şi Belarus. La momentul exploziei, în această regiune de aproximativ 140. 000 km2 locuiau 7 milioane de persoane, dintre care 3 milioane erau copii. Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primeIe zile ale lunii mai, din cauza schimbării direcţiei vântului. În noaptea de 1 mai, staţiile care se ocupau cu măsurarea radioactivităţii au transmis că, în anumite zone ale ţării, s-au înregistrat valori depăşite ale radioactivităţii. Cel mai ridicat grad de poluare a fost atins în Iaşi, unde s-a ajuns la nivelul de alarmare. Totodată, radioactivitatea a crescut foarte mult şi în Suceava, Târgu-Mureş, Galaţi şi Tulcea. Pentru a opri emisiile radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită cu un ''sarcofag'' de beton, care opreşte radiaţiile. Oraşul Cernobîl, că şi Prypiat, au fost evacuate şi probabil nu vor mai fi locuite vreodată, întrucât nivelul de radiaţii va ajunge la cote normale în jurul anului 2525.

4.Efectele Cernobîl în România Sovieticii au ținut secret accidentul de la Cernobîl. Suedezii au fost primii care au dezvăluit la nivel internațional dezastrul din URSS, după ce au efectuat măsurători ale nivelului de iod din atmosferă. Suedia a fost și ea afectată de norul radioactiv. Când, într-un final, a fost anunțat și Nicolae Ceaușescu și nomenclatura comunistă, n-au divulgat nici ei toate detaliile, pentru a nu panica populația. Dar anunțul produsese deja o teamă genrală, iar oamenii deveniseră aproape paranoici în privința radiațiilor. Cert este că, în urma precipitațiilor sub formă de ploaie, a fost contaminat și pământul. Cei care aveau informații detaliate erau doar cei din sistemul nuclear și erau ținute secret. Au fost afectate inclusiv zonele montane, unde primele care au fost contaminate au fost oile. Ele au o modalitate de hrănire aparte, rup firul ierbii

foarte de jos, uneori cu tot cu pământ, astfel căau fost afectate. Laptele, brânza și carnea de oaie, precum și legumele și fructele au fost susceptibile de contaminare și au trecut printr-un obositor filtru de verificare. Prin piețe și târguri își făcuseră apariție și bijnițarii, care vindeau instrumente de măsurare a radiațiilor, neomologate șiineficiente, desigur. Treptat, s-a format o panică generală. Experții au fost puși să măsoare în natură nivelul de radiații, dar până la Revoluție n-au avut voie să dezvăluie public rezultatele. Oricum, în 1989 au venit revoluțiile anticomuniste, inclusiv la noi iar atenția publică s-a îndreptat în alte direcții. Un anumit nivel de radiații a rămas, totuși. Consecințe, eroi și un loc bântuit de amintiri și radiații Cei trei radionuclizi care au fost eliberați în natură în urma exploziei au fost iodul, cesiul și stronțiul. Soecialiștii spun că iodul dispare în 80 de zile după ce e eliberat în atmosferă, deci azi, nu mai e prezent ca element radioactiv. Efectele cesiului sunt diminuate la jumătatea abia după 31 de ani, iar cele ale stronțiului după 28 de ani. Acestea vor mai rămâne, astfel, mult timp în natură. De aceea, Pripiat și regiunile din apropiere de Cernobîl au fost declarate Zone de excludere. Într-un reportaj al Digi24 din 2016 se arătau eforturile a 40 de țări implicate în construirea și finanțarea unui sarcofag gigantic care să-l acopere ermetic pe cel realizat după accident, în care se află reziduurile radioactive. Acolo se află toate obiectele și substanțele periculoase care au fost adunate de așanumiții lichidatori, în timpul URSS, adevărați eroi care au fost trimiși să curețe zona de toate deșeurile radioactive. Nu li s-au spus pe de-a-ntregul pericolele la care s-au expus, iar protecția împotriva radiațiilor a fost una rudimentară. Doar câțiva dintre acești lichidatori mai trăiesc azi, cu grave probleme de sănătate (leucemii, malformații și alte boli). Doar câțiva pensionari s-au mai întors să locuiască în anumite locuri din Zona de Exludere. În prezent, se spune că radiațiile nu mai sunt atât de puternice, dar turiștii care merg să viziteze din curiozitate orașul fantomă n-au voie să stea mai mult de 15 minute, chiar și cu costum de protecție. Deși a fost expus la o cantitate masivă de radiații, chiar și înainte de accidentul de la Cernobîl pe care l-a provocat, Anatoli diatlov a trăit detul de mult, în opinia

specialiștilor. A murit îîn 1995, în urma unui infarct. Subalternii săi au murit la scurt timp după explozie, în chinuri. Acum, pe o rază de 30 de kilometri în jurul fostei centrale nucleare a fost creată o zonă de excludere cu acces restricţionat, un teriotriu care arată ca după infern, în care, desigur, orice formă părea să dispară cu totul. Însă, în anul 2016, guvernul ucrainean pomenea despre intenţia de a declara zona respectivă drept „rezervaţie radiologică a biosferei”, având în vedere că sunt numeroase specii de animale sălbatice care în absenţa oamenilor au venit aici: cai sălbatici, elani, râşi, lupi, mistreţi şi urşi. Situaţia actuală, după cercetări amănunţite, arată că oamenii pot sta patru-cinci zile la o distanţă mai mică de 30 de kilometri de zona exploziei nucleare şi o zi la o distanţă de zece kilometri, fără ca sănătatea să le fie afectată, astfel că această zonă este identificată cu un potenţial turistic semnificativ.

5.Efectele accidentului nuclear de la Cernobil Efectele accidentului de la Cernobâl nu pot fi minimalizate, însă, chiar şi astăzi, nu există o opinie comună în privinţa impactului asupra sănătăţii umane. Numărul total de decese variază, în funcţie de sursă, de la câteva zeci de cazuri până la câteva milioane, la fel ca şi numărul de cancere sau de malformaţii congenitale.Majoritatea consecinţelor accidentului de la Cernobâl asupra sănătăţii umane sunt corelate efectelor radiaţiei electromagnetice ionizante. Acest tip de radiaţie, capabilă de ionizarea atomilor la impactul cu aceştia, este de mai multe tipuri: alfa, beta, gamma, X şi fluxuri de neutroni. Impactul acestui tip de energie la nivelul ţesuturilor este legat de transferul de energie către diverse structuri celulare. Acest efect a fost studiat mai ales la nivelul ADN-ului nuclear. Dacă rata de distrugere a acestuia şi leziunile sunt reduse, atunci efectele la nivel celular sunt compensate prin funcţii specifice de regenerare. În mod esenţial, consecinţele acestui tip de energie asupra materiei vii sunt dependente de tipul de ţesut, de natura radiaţiei şi de cantitatea absorbită. Din acest ultim punct de vedere, urmările la nivel histologic sunt deterministice (efecte acute, gravitatea afecţiunii este dependentă de doză) şi stocastice (efecte tardive, frecvenţa apariţiei se corelează cu cantitatea de radiaţii total absorbită). Pentru a cuantifica riscul biologic global de iradiere, se foloseşte o unitate de măsură numită Sievert, care exprimă doza medie absorbită de diferite ţesuturi umane. Este calculată ţinând cont atât de coeficienţii de absorbţie ai diferitelor structuri histologice, cât şi de specificul de iradiere al fiecărui tip de radiaţie ionizantă (alfa, beta etc.). Doza de radiaţie ionizantă "naturală" se situează în jurul valorii de 2,5 mSv/an. Conform recomandărilor unanim acceptate,limita maximă de iradiere din surse artificiale este de 1 mSv/an în populaţia generală şi 20 mSv/an pentru cei care lucreaza în domeniul nuclear. Atunci când se depăşeşte pragul de 0,5 Sv la o expunere, se consideră că apar efectele adverse deterministice, indiferent de

circumstanţe, după un interval scurt – câteva ore sau zile. Pentru o cantitate de radiaţii absorbită de 1 până la 2 Sv, mortalitatea este de 20%, iar peste 7 Sv, se consideră ca letalitatea este 100%. Primele decese au fost constatate în rândul persoanelor care au primit mai mult de 2Sv, cauza fiind sindromul acut de iradiere. Categorii de populaţie iradiată în mod diferit - Cei 600.000 (după unele surse, 800.000 de lichidatori – au primit, în medie 100 de mSv, cu un maxim de 10 Sv. Termenul de lichidatori desemnează muncitorii şi soldaţii aduşi la locul accidentului pentru a limita proporţiile dezastrului şi care au construit ulterior sarcofagul din beton deasupra reactorului. - Populaţia evacuată din zoneIe învecinate (116.000 de persoane în primele zile, apoi încă 220.000) - pentru care doza de iradiere externă a fost, în medie, de 20 mSv, cu un maxim de 380 mSv. La aceasta se adaugă încă aproximativ 10mSv, rezultat al iradierii interne prin ingestia de produse contaminate. - 5 milioane de oameni locuiesc încă în zona contaminată cu Cesiu-137. Aceştia sunt iradiaţi în continuare cu doze variabile, de la 1 până la 40 mSv/an, în funcţie de contaminarea solului. Sindromul acut de iradiere (SAI) este o afecţiune determinată de expunerea la doze mari de radiaţie ionizantă ce penetrează ţesuturile pe o perioadă de timp scurtă (câteva minute). Semnele şi simptomele sunt nespecifice, iar evoluţia este tipică, cu patru faze distincte: 1. Etapa prodromală începe după câteva minute sau uneori câteva zile după iradiere (în funcţie de doză). Simptomele sunt: greaţa, anorexia, vărsături, astenie, diaree. Uneori, după expunerea la doze mari, se adaugă acestui tablou clinic febră, semne de insuficienţă respiratorie, obnubilare sau hiperexcitabilitate. Această fază durează câteva zile. 2. Faza de latenţă semnifică revenirea la o stare de sănătate aparentă şi durează câteva săptămâni. 3. Stadiul de boală manifestă cuprinde mai multe tipuri de evoluţie clinică, a căror gravitate este direct proporţională cu doza iniţială. Există trei forme clasice: a. sindromul hematopoietic, caracterizat de pancitopenie determinată de distrugerea celulelor stem din măduvă, principalele cauze de deces fiind hemoragia şi infecţia. b. sindromul gastro-intestinal, hidroelectrolitice consecutive.

cu

diaree

severă,febră

şi

dezechilibrele

c. sindromul ce corelează afectarea sistemului nervos central cu cea a aparatului cardiovascular, în care leziunile sunt ireversibile. Moartea survine în câteva zile de la expunere. Simptomele variază de la agitaţie extremă, greaţă, vărsături

incoercibile, diaree,până la confuzie, obnubilare şi comă. Convalescenţa poate dura de la câteva săptămâni până la doi ani, însă majoritatea pacienţilor care nu se însănătoşesc în primele luni decedează. În cazul dezastrului de la Cernobâl, doi oameni au fost ucişi de explozia iniţială, o altă persoană a decedat la scurt timp din cauza arsurilor extinse. Ulterior, 499 de persoane prezente la locul accidentului au fost internate cu diferite simptome. Dintre acestea, 134 au fost diagnosticate cu sindrom acut de iradiere, 28 decedând la 3 luni de la accident. Până în 1998 au mai fost înregistrate încă 11 decese în rândul supravieţuitorilor . Consecinţele pe termen lung sunt extrem de disputate, rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Agenţiei Intemaţionale pentru Energie Atomică şi ale Organizaţiei Naţiunilor Unite fiind contestate vehement de grupuri independente de experţi, care afirmă că efectele tardive ale accidentului sunt minimalizate. Cancerul de tiroidă Până în prezent, aproape 1.800 de cazuri de cancer de tiroidă au fost atribuite exploziei de la Cernobîl conform datelor UNICEF din ianuarie 2002, şi se apreciază că acest număr va atinge 8.000 în următoarele decade, întrucât incidenţa acestui tip de cancer este maximă la 25-30 de ani postexpunere. În schimb, surse independente afirmă că numărul total de cazuri de cancer de tiroidă se apropie de 100.000. Creşterea incidenţei a fost observată încă din 1990, toate cazurile apărând la persoanele care aveau la momentul accidentului sub 15 ani, sau care au fost iradiate “in utero”. Majoritatea sunt cancere papilare, mai agresive decât cele care apar în mod obişnuit. În cele mai multe cazuri dau metastaze în ganglionii latero-cervicali. 30% metastazează la nivel pulmonar. Totalul deceselor atribuite cancerelor de tiroidă variază de la câteva zeci până la câteva sute. Numărul relativ mare de cancere de tiroidă este atribuit în parte şi măsurilor ineficiente ale autorităţilor din zonele afectate. Alte tipuri de cancer Pe baza studiilor efectuate în urma exploziilor nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki, Comisia Intemaţională pentru Protecţie Radiologică a stabilit o formulă de calcul al riscului statistic de apariţie a cancerului în funcţie de doză: numărul de cazuri de cancer = numărul indivizilor iradiaţi x 5 x (10 la puterea 2/Sv). Potrivit acestui calcul, în rândul celor 800.000 de lichidatori, care au primit, în medie, câte 100 mSv, ar putea apărea circa 4.000 de cazuri de cancer. Datele practice sunt mai complicate decât rezultatele teoretice, iar evaluările epidemiologice ale diferitelor organizaţii sunt contradictorii. În timp ce agenţiile independente şi cele guvemamentale din cele trei foste republici sovietice afectate cel mai grav (Belarus, Ucraina şi Rusia) afirmă că aproximativ 25.000 din cei 800.000 de lichidatori au decedat până acum, în special prin tumori maligne, raportul din martie 2001 al UNSCEAR susţine că, în afara cazurilor recunoscute de cancer de tiroidă, nu există dovezi certe privind creşterea incidenţei altor tipuri de cancer. Conform aceluiaşi studiu, incidenţa leucemiei, considerată o afecţiune sensibil

legată de expunerea la radiatii nu a fost crescută nici în rândul populaţiei cu risc (copiii din aria contaminată şi muncitorii aduşi pentru a curăţa zona accidentului). Raportul din 2002 al Agenţiei pentru Energie Nucleară asupra accidentului de la Cernobâl susţine că riscul de apariţie a unei forme de cancer în Europa a crescut cu 0,01% peste incidenţa naturală. Din datele altor surse, monitorizarea stării de sănătate a lichidatorilor a arătat o creştere de şase ori a incidenţei leucemiei mieloide cornice (care poate avea drept etiologie radiaţia ionizantă), după 1986. Această creştere a fost însoţită însă şi de o mărire de trei ori a incidenţei leucemiei limfatice cronice - care nu este niciodată radio-indusă. Potrivit altui studiu, bazat pe analiza mai multor indicatori statistici ai populaţiei din zona cu cel mai mare risc, incidenţa cancerului a crescut de la 240/100.000 la 346/100.000 după 1986. Cele mai frecvente tipuri observate sunt: cancerul pulmonar, gastric şi de prostată – în cazul bărbaţilor; cancerul de sân, piele, uter şi gastric - în rândul femeilor. Evaluările epidemiologice din Rusia arată că numărul de decese prin tumori maligne a crescut cu 3,4%, între 1989 şi 1992, faţă de numărul previzionat pe baza datelor anterioare. A fost observată o tendinţă de atribuire a creşterii incidenţei oricărui tip de cancer accidentului din 1986, fără a ţine cont de alţi factori, cum ar fi îmbunătăţirea calităţii screening-ului sau creşterea numărului de fumători, observată în ultimii ani în aceste ţări. Cele mai multe organizaţii intemaţionale afirmă că efectele exploziei de la Cernobâl, în termenii riscului de apariţie a tumorilor maligne, vor fi estimate cu suficientă acurateţe după 25 de ani de la eveniment, deoarece aceasta este perioada de latenţă a cancerelor radioinduse. Alte probleme de sănătate Au fost aduse în discuţie multiple afecţiuni non-maligne, în special de raporturi independente: ¾ Afecţiuni ale sistemului endocrin, în special glanda tiroidă. După unele date, pentru fiecare caz de cancer tiroidian există alte 100 de hipotiroidism. ¾ Diabet zaharat – a fost observată o creştere cu 28% a cazurilor de diabet insulino-dependent la vârste tinere, conform unui studiu realizat în Belarus. ¾ Probleme oculare - creşterea numărului de cazuri de cataractă, cu debut precoce. ¾ Afecţiuni diverse ale sistemului imun -cu scăderea rezistenţei la infecţii şi creşterea numărului de boli alergice, în special la copii. ¾ Probleme cardiovasculare - unele studii susţin că Cesiu-137, izotopul cel mai frecvent întâlnit în zonele contaminate, se concentrează la nivelul miocardului, determinând diverse tulburări de ritm şi cardiomiopatii. A mai fost semnalată creşterea prevalenţei hipertensiunii arteriale. După unele date, prevalenţa bolilor cardiovasculare este de 4.000/100.000 în rândul lichidatorilor şi 3.000/100.000 printre locuitorii din zona învecinată reactorului, rata de 1.600/100.000 în populaţia generală.

¾ Scăderea fertilităţii în rândul lichidatorilor şi scăderea drastică a ratei natalităţii, în special în zona afectată cel mai mult de răspândirea materialelor radioactive. ¾ Efecte asupra sarcinii. Se afirmă că acumularea Cesiului-137 1a nivelul placentei a dus la creşterea numărului de avorturi spontane şi la dublarea cazurilor de retard mintal prin suferinţă fetală. Conform altui studiu, iradierea în prima săptămână de sarcină duce ireversibil la avort spontan; pentru o sarcină care a depăşit prima săptămână şi pentru care doza totală nu depăşeşte 50 mSv, nu există efecte secundare asupra fătului. Pentru o doză mai mare de 200 mSv, se recomandă întreruperea sarcinii. Compararea datelor din registrul naţional de malformaţii congenitale din Belarus a arătat o creştere a acestora după 1986, fiind întâlnite mai frecvent în aria cu cel mai mare risc. Un studiu efectuat în Ucraina arată că numărul mutaţiilor genetice la copiii lichidatorilor, născuţi după accident, era de şapte ori mai mare decât în rândul copiilor provenind din aceiaşi părinţi, dar născuţi anterior anului 1986. Totuşi, raportul UNSCEAR din 2001 concluzionează că nu au fost demonstrate, până acum, afecţiuni genetice radioinduse în rândul indivizilor expuşi la radiaţie ionizantă. 6.Afectarea în România Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primele zile ale lunii mai, din cauza schimbării direcţiei vântului. Zonele în care sau înregistrat depunerile radioactive cele mai mari sunt la nivelul celor montane din lanţul Carpatic. Informaţii privind explozia au ajuns la populaţie la data de 2 mai, iar distribuţia tabletelor cu iodură de potasiu a început tardiv,la 3 şi 4 mai. Efecte psihologice şi sociale Unul dintre cele mai semnificative efecte indirecte ale evenimentului din 1986 a fost afectarea societăţii în ansamblu din cele trei foste republici sovietice. A fost constatată o scădere generală a nivelului de trai şi o creştere generală a morbidităţii, care nu poate fi asociată efectelor radiaţiei ionizante. Costurile economice ale accidentului au fost apreciate la aproximativ 13 miliarde de dolari. La anxietatea populatiei determinată de necunoaşterea efectelor contaminării pe termen lung s-au adăugat problemelor legate de numărul mare de persoane evacuate şi lipsei de încredere în autorităţi. În special în rândul lichidatorilor s-a remarcat creşterea frecvenţei următoarelor acuze nespecifice, legate în special de expunerea la stres: ¾ cefalee;¾ tulburări de somn;¾ probleme de concentrare;¾ anxietate;¾ sentimente de victimizare şi nesiguranţă; ¾ probleme de relaţionare, izolare socială. Situaţia României în privinţa efectelor pe termen lung ale accidentului de la 26 aprilie este similară altor ţări din Europa, existând multe controverse şi ipoteze, însă prea puţine certitudini. Un raport din anul 2000, asupra situaţiei radioactivităţii factorilor de mediu din România, a arătat prezenţa de Cesiu-137 şi Cesiu-134 (în unele probe de sol necultivat, în reţeaua hidrografică, ca aerosoli şi în vegetaţia spontană). Aceşti dionuclizi au drept sursă accidentul de la Cernobâl, expunerea suplimentară a

populaţiei fiind de 1/10.000 mSv/an, cu patru ordine de mărime mai mica decât expunerea naturală de referinţă. Este improbabilă o creştere detectabilă a incidenţei cancerului. Într-un studiu longitudinal efectuat de Institutul de Sănătate Publică, între 1986 şi 1994, pe un lot de 310 copii, cu vârste între 0 şi 6 ani, au fost studiate posibile efecte ale accidentului: morbiditate crescută, întârziere în dezvoltarea fizică şi valori mai scăzute ale coeficientului de inteligenţă. Dintre afecţiunile cu contribuţie mai mare la creşterea morbidităţii, mai frecvent observate au fost cele ale sistemului osteoarticular şi cariile dentare. Indicatorii privind dezvoltarea, talia şi greutatea au fost sensibil mai scăzuţi în cadrul lotului probant, iar diferenţele în ceea ce priveşte dezvoltarea psihică au fost nesemnificative statistic.

EFECTELE MEDICO-BIOLOGICE ALE ACCIDENTULUI NUCLEAR DE LA CERNOBÂL 1. Studiul clinic al structurii morbidităţii generale a PDCANC a permis evidenţierea predominării maladiilor sistemelor psihoneurologic, gastrointestinal şi cardiovascular. A relevat o sporire de 3-4 ori a incidenţei dereglărilor sistemelor menţionate la participanţi, în comparaţie cu perioada de până la accident. 2. Analizarea imunologică prin metodele clasice de formare a rozetelor a elucidat dereglări în statutul imun al PDCANC, exprimate prin diminuarea numărului de limfocite T-total şi a limfocitelor B-complementare, în comparaţie cu lotul martor, sporirea numărului imunoglobulinelor IgG şi 158 IgA, în comparaţie cu normele optime. Analizarea corelaţională şi cea regresională a indicatorilor imunologici şi a nivelului dozei de iradiere a evidenţiat o dependenţă liniară negativă dintre numărul de limfocite B-complementare şi nivelul dozei de iradiere (r = - 0.54). 3. Analizarea coraportului nivelului expresării antigenilor CD4+ , CD8+ şi CD3+ a permis depistarea a 3 tipuri de reacţii imunologice: insuficient, balansat şi tensionat, care au corelat cu manifestările clinice. 4. Investigaţiile citogenetice ale populaţiilor limfocitare au depistat deteriorarea aparatului ereditar la PDCANC, exprimată prin sporirea frecvenţei aberaţiilor la nivelul genomului, al cromozomilor şi al cromatidelor, cu predominarea celor de tip cromozomial. 5. Analiza citogenetică a descendenţilor PDCANC a depistat deteriorarea aparatului cromozomial. Astfel, frecvenţa medie a celulelor poliploide şi hiperploide la populaţia descendenţilor a depăşit respectiv de 2,8 şi de 3 ori frecvenţa acestora la pacienţii din lotul martor. Lacunele cromatidiene şi fragmentele solitare au fost depistate respectiv cu o frecvenţă de 2 ori şi de 4,7 ori mai sporită, faţă de pacienţii din lotul martor. În populaţiile celulelor limfocitare studiate au fost depistate celule limfocitare cu 2 dicentrici şi unele anomalii congenitale: displazia coxofemurală bilaterală, hernie inghinală congenitală şi dismorfi e facială. 6. Analiza oncologică a PDCANC a elucidat mai multe tipuri de cancer, incidenţa lor având o tendinţă de creştere în dinamică. În grupul PDCANC cu predespunere oncologică ereditară, frecvenţa afectărilor organice ale stomacului şi ale duodenului a depăşit de 3 ori frecvenţa acestor afecţiuni în grupul general al participanţilor, depistându-se dereglări esenţiale ale aparatului imun. 8.Efectele Cernobîl, după 30 de ani Începând cu 3 mai 1986, românilor li s-au distribuit pastile cu iod. În şcoli, spitale, dispensare. Ideea administrării lor a venit de la profesorul Constantin Dumitrache. Medicul endrocrinolog, care lucrează din anii '60 la Institutul C. I. Parhon, a fost chemat pe 2 mai 1986 la Ministerul Sănătăţii. Trecuseră şase zile de la incendiul de

la Cernobîl, iar Comitetul Central al Partidului Comunist Român avusese o şedinţă importantă. „Am ajuns la minister şi m-am speriat. Toate holurile ministerului erau pline de militari, doctori militari. Zic: băi, s-a întâmplat ceva, dacă toata lumea e... pentru că noi am aflat de accidentul de la Cernobil cu o săptămână mai târziu,” povestește prof. dr. Constantin Dumitrache medic primar endocrinologie, Institutul C.I. Parhon. Iodul radioactiv ajunge în glanda tiroidă şi este folosit la formarea hormonilor tiroidieni. A fost explicaţia dată de profesorul Dumitrache celor din minister. Iar singura măsură era găsirea unui antidot care să blocheze captarea iodului de către tiroidă. Prima soluţie propusă de medic a fost Lugol, adică iod metaloid concentrat. Pentru populaţia României de la acea vreme, era nevoie de 7 tone. Antidotul se comandă doar din Japonia. Autorităţile au respins ideea, pentru că livrarea ar fi durat prea mult. Antitiroidele de sinteză, medicamente recomandate pacienţilor cu hipertiroidie, nu erau o soluţie: Constantin Dumitrache era de părere că făceau mai mult rău, deoarece exista riscul de îmbolnăvire a celor sănătoşi. Ultima propunere a fost soluţia adoptată: iodură de potasiu. Se administra deja în şcoli pentru prevenirea guşei endemice. Aşadar, România avea o cantitate suficientă. Pastile au fost de folos, dar nu 100%. În unele localităţi, nici măcar nu au fost trimise. „Undeva am avut succesul necesar, în sensul, a bloca captarea mai departe, dar ce sa captat, a fost bine captat, în acele şapte zile în care invazia în natură a iodului radioactiv a fost la maximum,” adaugăprof. dr. Constantin Dumitrache. La Caracal, familia Neagu nu a primit doza de iodură de potasiu. Cornelia avea 10 ani. Efectele radiaţiilor le-a simţit patru ani mai târziu. „A fost transmis la televizor... direcţia în care a circulat valul de radiaţii, şi am fost şi noi afectaţi într-o anumită măsură. Ştiu că au zis că o să se dea pastile de iod, dar nu s-au dat. Iar în momentul în care am ajuns la pubertate am început să am manifestări de hipotiroidism,” zice Cornelia Neagu, mama unui pacient. Urmările traversării României de către norul radioactiv de la Cernobîl au început să se vadă curând după incediu. Doctorii din Moldova şi Bucovina au observat că se nasc, dintr-odată, câteva sute de copii cu diformităţi osoase, fără precedent în istoria medicală a României. Cazurile au fost redirijate spre Bucureşti, la Spitalul Budimex, devenit după revoluţie "Marie Curie".

„În perioada anilor 1988-1990 am văzut copii care aveau mâna la nivelul umărului, piciorul la nivelul şoldului şi copii care s-au născut fără să aibă niciun fel de membru pelvin şi niciun fel de membru toracic, deci pur şi simplu era numai trunchiul,” spune prof. dr. Gheorghe Burnei, şeful Secţiei de Chirurgie şi Traumatologie Pediatrică, Spitalul Marie Curie. Cazuri similare au apărut în aceeaşi perioadă şi în alte ţări afectate de radiaţii. Nu există, din păcate, studii de corelare directă. Acum, medicii români sunt din nou în alertă: au apărut iar prea mulţi pacienţi cu malformaţii. O sută de cazuri pe an. Sunt din prima generaţie de copii ai părinţilor care aveau câţiva ani la momentul Cernobîl, 1986. „Aceste modificări genetice sunt impuse, în primul rând, de radiaţii. Ele modifică structura părinţilor, care se transmite cu o frecvenţă mai mare copiilor, şi după aceea nepoţilor,” mai spune prof. dr. Gheorghe Burnei. Diagnosticul care revine obsedant este acela de cancer osos. Numărul copiilor cu această maladie a ajuns la 38, operaţi numai în ultimul an. Adică dublu faţă de acum cinci ani. Iar malformaţiile de diverse tipuri încep să fie tot mai frecvente. 110 cazuri tratate în ultimul an, de trei ori mai mult decât în urmă cu cinci ani. Hemimelia longitudinală, adică lipsa peroneului, este cea mai des întâlnită. „Această malformaţie a crescut în ultima perioadă de aproximativ cinci ori. Dacă operam trei, patru cazuri în fiecare an, în urmă cu patru, cinci ani, acum am ajuns să operăm aproximativ 10-15, şi-am ajuns în ultima perioadă la 24 de cazuri,” precizează prof. dr. Gheorghe Burnei. O nedorită excepţie care are un singur corespondent în lume este cazul unui băiat de 12 ani. Medicii de la Marie Curie încearcă să facă minuni pentru el. S-a născut cu o malformaţie extrem de rară a toracelui. Un caz similar mai există doar în Statele Unite. La fel ca şi medicii, mama lui Alex pune totul pe seama radiaţiilor. Mai ales că şi ea a avut de suferit, la câţiva ani după explozia de la Cernobîl. „I-a mărit capacitatea toracică şi l-a susţinut cât de cât. Doar că boala se complică, el are o afecţiune genetică, neurofibromatoza, care îi afectează oasele şi nu se dezvoltă normal,” explică Cornelia Neagu, mama unui pacient. Alex a fost operat, însă boala avansează şi are nevoie de implanturi special construite. România nu are un registru naţional al malformaţiilor şi al altor presupuse efecte ale radiaţiilor de după Cernobîl. Comuniştii nu au înţeles nevoia de aşa ceva. Nu există

nici documente oficiale care evidenţieze o legătură concretă între radiaţiile norului de la Cernobîl şi patologia medicală specială a nou-născuţilor din anii următori. Singurul fapt concret sunt sutele de pacienţi pentru care medicii au luptat cum au putut în marile oraşe. Şi nimeni nu ştie câte alte mii s-au stins acasă ori prin spitale de provincie. Ce se intampla cu animalele din zona contaminata Laptele din mai multe zone ale tarii prezinta niveluri de radioactivitate care depasesc si de cinci ori limitele de siguranta, se arata in concluziile cercetarii. Oamenii de stiinta au prelevat mostre de lapte de vaca din ferme particulare si din gospodarii din regiunea Rivne, aflata la circa 200 de kilometri de zona in care a avut loc explozia de la Centrala Atomoelectrica Cernobil din 1986. Ei au descoperit ca in sase dintre cele paisprezece mostre de lapte prelevate din diverse zone incluse in studiu nivelurile de cesiu radioactiv depaseau limita de siguranta din Ucraina pentru adulti, de 100 de becquerel pe litru (bq/l). De asemenea, in opt mostre nivelurile de cesiu radioactiv depaseau limita de siguranta pentru copii, de 40 bq/l. Cel mai ridicat nivel a fost de circa 500 bq/l - de cinci ori peste limita pentru adulti si de peste douasprezece ori peste limita de siguranta pentru copii. Studiul a fost efectuat de specialisti de la Universitatea din Exeter, Marea Britanie, si de la Institutul de radiologie agricola din Ucraina. ''La peste 30 de ani dupa dezastrul de la Cernobil, oamenii sunt in continuare expusi in mod curent la cesiu radioactiv când consuma alimente de baza produse local, precum laptele, in regiunile afectate de (accidentul nuclear) Cernobil'', a declarat doctor Iryna Labunska din cadrul Universitatii Exeter. ''Multe persoane din zona pe care am studiat-o cresc vaci pentru lapte, iar copiii sunt principalii consumatori ai acelui lapte. Cu toate ca nivelul de contaminare la nivelul solului din zonele studiate nu este extrem de ridicat, cesiul radioactiv continua sa se acumuleze in lapte si alte produse alimentare, astfel ca locuitorii din aceste sate sunt expusi in mod cronic la radioactivitatea care prezinta riscuri pentru sanatate la nivelul aproape oricarui sistem din corp - in special in rândul copiilor'', a precizat Labunska. In vederea reducerii nivelului de expunere la radiatii, oamenii de stiinta sustin ca in beneficiul celor 8.300 de locuitori din cele sase sate in care au fost inregistrate cele mai ridicate niveluri de contaminare pot fi adoptate masuri simple, la un cost de mai putin de 10 euro de persoana pe an. Printre aceste masuri se numara administrarea de ferrocin in randul efectivelor de bovine, fertilizarea cu minerale a culturilor de cartofi si hranirea porcilor cu nutret necontaminat.

Expertii au avertizat ca in cazul in care nu vor fi luate masuri, nivelurile de contaminare a laptelui vor continua sa depaseasca limita de siguranta 100 bq/l in mai multe zone din Ucraina pana cel putin in anul 2040. In lipsa unor masuri adecvate, ceea ce poate parea un eveniment pur istoric va ramane o realitate zilnica pentru comunitatile cele mai afectate", a mai spus cercetatoarea. Studiul a fost publicat in jurnalul Environment International. Sursa: Agerpres

9.Concluzie Privind în retrospectivă la circumstanțele în care s-au produs tragicul eveniment din 26 aprilie 1986, nu putem spune cu certitudine daca această catastrofă a fost consecnță a erorii unui om sau a întregului sistem politic prezent la moment. Mulți cercetători ai dezastrului de la Cernobîl tind să arunce o bună parte din vină în cârca unui singur om – Anatoli Diatlov, inginerul șef-adjunct, care a fost de serviciu în acea noaptea fatală. Diatlov a fost considerat unul dintre cei mai buni ingineri nucleari din Uniunea Sovietică, dar și un om devotat cauzei comuniste, omul partidului, cum se spunea la acea vreme. Implicit, avea o fire dură și năravul de a considera că el le știe pe toate și nu suporta insubordanarea, nici atunci când ordinele erau greșite. Conform altor date care au fost dezvăluite abia în urmă cu câțiva ani, acest reactorul care a explodat a fost construit rapid, prin celebra metodă comunistă – fă rapid ceea ce faci, nu contează cum îl faci, numai fă-l, iar recompensele vor fi pe măsură. Pentru că reactorul a fost finalizat mai repde decât ar fi trebuit, nu au mai fost efectuate inspecții, iar avertismentele celor care arătau că centrala prezenta defecte de construcție periculoase, au fost ignorate. În mod ironic sau nu, accidentul s-a produs în urma unui test de siguranță. Diatlov, care aspira la o promovare pe linie de partid și în carieră, a făcut exces de zel și le-a cerut celor din sala de control a reactorului să încerce un experiment sinucigaș, la cererea Autorității Ruse pentru Energie Atomică. Cei din această instituție încă se temeau de un atac din partea SUA (să nu uităm că ne aflam spre sfârșitul Războiului Rece). Dacă SUA ar fi atacat, prima țintă ar fi fost centrala. Sovieticii doreau să vadă dacă își pot continua activitatea cu sistemul de răcire a reactorului la minimum, pentru a face economie.

Dar când lucrezi cu elemente radioactive, trebuie să uiți de economie. Însă siguranța a fost pe planul al doilea, iar Diatlov a forțat nota, deși subalternii lui din acea tură de noapte au încercat să se împotrivească. Consecințele medico-sociale ale catastrofei nucleare de la Cernobîl rămîn și ele un subiect controversat. Evaluările independente arată că numărul morţilor, pe loc, sau ulterior, pe parcursul anilor se situează undeva între 50 şi 60 de mii de persoane, în timp ce cifrele oficiale vorbesc de … 56 de decedaţi, iar conform Academiei Ruse de Ştiinţe Medicale, 212.000 de oameni au murit până acum ca o consecinţă directă a dezastrului de la Cernobîl. De asemenea, în total se apreciază că între două şi cinci milioane de persoane au avut sau au încă de suferit de pe urma dezastrului din aprilie 1986 – în special având drept consecinţă diferite forme de cancer, malformaţii congenitale, efecte ale sistemelor nervos şi cardiovascular sau sterilitate -, din care 65 de mii au diferite grade de handicap, o mare parte dintre cei afectaţi înregistrându-se din rândul celor 600 de mii de „lichidatori” trimişi la Cernobîl în lunile de după accident pentru diminuarea efectelor acestuia. În concluzie putem susține că indiferent care sunt cifrele estimate sau cauzele accidentului, atît mediului,cît și omenirii li s-au produs niște pagube irecuperabile, consecințele cărora vor fi resimțite încă mult timp, istoria astfel poate fi împărțită până la Cernobîl și după Cernobîl!

Bibliografie 1.Bahnarel I., Coreţchi L., Moldovanu M., Aspecte medico-biologice ale acţiunii accidentului nuclear de la Cernobîl asupra populaţiei R.M., Chişinău, Ch.:Î.S.F.E.P., Tipografi a Centrală, 2005, 152 p. 2. Bulbuc G., Corcimaru I., Bahnarel I. et al., The biological effects of low doses of ionizing radiation: Chernobyl Nuclear accident and spreading of Hemoblastoses in Moldova // Intrenational Conferince held in Seville. Spain, 1997, p.323-325. 3. William C. Potter , SOVIET DECISION_MAKING FOR CHERNOBYL : An Analysis of System Performance an d Policy Change, March, 1990 4. https://ionpaun.wordpress.com/2011/04/26/efectele-accidentului-nuclear-de-lacernobil/ 5. https://playtech.ro/2018/cernobil-dezastru-nuclear-uniunea-sovietica/

6. http://www.yoda.ro/stiinta/efectele-dezastrului-de-la-cernobil-resimtite-si-dupa32-de-ani-ce-se-intampla-cu-animalele-din-zona-contaminata.html 7. Чернобыльская авария А.С.Дятлов - воспоминания - YouTube 8. Chernobyl Disaster: BBC Drama - Documentary - YouTube