Ceaiul Poezie De Ion Pribeagu

CEAIUL de Ion Pribeagu

S-a îmbolnăvit Niculce De pe strada înflorită La laringo-faringită S-au venit vreo zece doctori Mari, profesori cu protecţii I-au făcut trei operaţii Şi vreo şapte’spce injecţii. L-au cusut cu fir de aur La gâtlej şi la laringe Îl aşează în pat cu o soră Care abia, abia-l atinge. Că slăbit bietul Niculce De atâtea răni adânce Nu poate să mai vorbească Nici să bea, nici să mănânce. Stă întins de două zile Chinuit şi bandajat Slab şi galben ca lămâia Nebăut şi nemâncat. Doctorii văzând că bietul E într-un hal fără de hal Hotărâră de îndată Să-l hrănească artificial. Adica sa-i introduca Nu pe gura, ceai de izma, Ci pe dincolo, adica Sa-i administreze-o clizma I se potriveste ceaiul, Menta, musetel si mac Si cu multa prevedere I-l transporta in stomac.

Dar bolnavul tipa groaznic Urla-ntr-una si se zbate, Da din maini si din picioare Face semne disperate Ca ar vrea ceva sa spuna, Ca ar vrea ceva sa scrie, Pan’ce doctoru-i intinse Un creion si o hartie. Si ce credeti dragi prieteni Ca a scris gemand Niculce: -…Dar-ar boala-n voi de doctori Ceaiul nu-i destul de dulce