Catehetica.docx

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”

Cateheză: Familia Creștină

Profesor: Pr. Lect. Dr. Vasile Crețu Student: Sterian Marius Gabriel

București, 2019

Familia creştină În numele Tatălui și al Fiului și al Sfantului Duh, Amin. Preacucernice Părinte Profesor, dragi colegi,

1. Pregătirea aperceptivă. Familia este un organism viu în care se dezvoltă dragostea între soţi, precum şi celelalte virtuţi creştine prin care omul se apropie de Împărăţia lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său şi l-a chemat să ajungă la asemănarea cu El. Asemănarea este împreunălucrarea omului cu harul Duhului Sfânt de a se curăţi, lumina şi desăvârşi pe parcursul întregii sale vieţi. Una din căile pe care Biserica le pune la îndemâna credincioşilor pentru a ajunge la asemănarea cu El este familia.

2. Anunțarea Temei: Astăzi cu ajutorul lui Dumnezeu vom vorbi despre Familia Crestină dar și despre problemele cu care se confruntă în contemporaneitate Biserica referitor la familie.

3. Tratarea:

Dacă familia creştină păstrează cu sfinţenie dreapta credinţă şi este iubitoare de

Dumnezeu, de rugăciune, de biserică şi de toate cele sfinte, ea formează cea mai tare cetate şi obşte duhovnicească de pe pământ. O asemenea familie, formată din părinţi credincioşi, în mod sigur va avea şi copii buni, sănătoşi, ascultători şi binecredincioşi. Numai trăind în marea familie a Bisericii lui Hristos şi într-o familie cu adevărat creştină, omul rezistă mai uşor în faţa ispitelor de tot felul şi a greutăţilor vieţii, biruind singurătatea şi tristeţea care îl lovesc aşa de mult pe pământ.

În Biserica Ortodoxă familia se întemeiază prin căsătorie, adică prin legătura dintre bărbat şi femeie, binecuvântată de Dumnezeu în Taina Sfintei Cununii oficiate de preot în biserică. Această legătură răsare din imboldul firesc sădit de Dumnezeu în om: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Efes. 5, 31). Cea dintâi familie s-a întemeiat în rai şi a primit binecuvântarea lui Dumnezeu: „ Şi a făcut Dumnezeu pe om, după chipul Său; după chipul Lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut barbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Fac. 1, 27-28). Sfânta noastră Biserică nu îngăduie legătura dintre bărbat şi mai multe femei. În familia creştină femeia este soţie, adică partenera de viaţă şi împreună-lucrătoare cu bărbatul, în toate. Creştinismul a ridicat femeia din starea de înjosire faţă de bărbat, în care se găsea în

antichitate, şi a aşezat-o în toată vrednicia ei de fiinţă creată „după chipul lui Dumnezeu”, precum spune Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (Gal. 3, 28). Astfel, creştinismul a arătat pentru prima dată că femeii i se cuvine aceeaşi preţuire ca şi bărbatului. Familia este alcătuită din părinţi şi copii. Părinţii au datorii faţă de copii, iar copiii faţă de părinţi. Pe lângă părinţi şi copii, familia mai cuprinde şi pe celelalte rude, oricât de depărtate. De aceea, toate rudele trebuie să se iubească, să se respecte şi să se ajute, iar felul acesta de viaţă să pătrundă în toată societatea omenească, adică în marea familie a neamului omenesc. În această mare familie a omenirii, care, după învăţătura creştină, are ca Tată pe Dumnezeu, toţi oamenii sunt fraţi între ei, prin Hristos. Aşadar, familia creştină trebuie să fie vatra în care focul dragostei să nu se stingă niciodată şi de la care să se încălzească omul şi societatea noastră creştină. Caracteristicile familiei: unitate şi indisolubilitate Teologia morală învaţă că trăsăturile fundamentale ale familiei creştine sunt unitatea şi indisolubilitatea. În cadrul familiei, un bărbat nu poate avea decât o singură femeie, poligamia nefiind admisă de Biserică, deoarece Dumnezeu i-a creat omului o singură femeie, şi nu mai multe. Unitatea familiei o avem chiar de la începutul creaţiei: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup“ (Fac. 2, 24). Unitatea duce în mod firesc la complementaritatea dintre bărbat şi femeie în cadrul familiei. În Noul Testament, este lămurită problema indisolubilităţii familiei prin dialogul pe care-l poartă Mântuitorul Hristos cu fariseii: „... ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă... căci din pricina învârtoşării inimii voastre v-a dat voie Moise să vă lăsaţi femeile, dar la început n-a fost aşa“ (Mat. 19, 5-9), arătând că pentru incapacitatea poporului evreu de a înţelege superioritatea monogamiei, Prorocul Moise a admis despărţirea soţilor. Taina Nunţii îi invită pe cei căsătoriţi la responsabilitate reciprocă, care - ne spune părintele Dumitru Stăniloae duce la o spiritualizare treptată a legăturii dintre ei. Din această perspectivă, la polul opus, infidelitatea conjugală - „dragostea minţită“ - îi transformă pe oameni în obiecte ale plăcerilor carnale, deturnând înţelesul iubirii în favoarea relaţiilor trupeşti, de aventură. Coordonate ale reuşitei în familie: Biserică - feciorie - iubire jertfelnică Însă, pentru a înţelege mai uşor aceste îndemnuri teologice, aş dori să punctăm trei mari repere pe care se sprijină familia şi care dau strălucire căsniciei: Relaţia tinerilor cu Biserica până la căsătorie; cuminţenia sau fecioria înainte de căsătorie; disponibilitatea spre jertfă în cadrul căsătoriei.

Relaţia tinerilor cu Biserica. Adolescenţii „crescuţi“ în Biserică, în anticamera Împărăţiei lui Dumnezeu, au un avantaj imens: înţeleg lumea din perspectiva Ortodoxiei. Aici, se deprind cu învăţăturile Bisericii şi îşi hrănesc sufletul şi mintea cu valori care sunt din altă lume: rugăciune, înfrânare, iertare, sinceritate, însă definitoriu pentru ei este dialogul cu preotul (care încet, încet se transformă în Taina Mărturisirii). Asemenea tineri capătă maturitate în relaţiile interumane şi conştientizează că nu pot trăi o viaţă din care să nu facă parte Hristos. Poate cea mai deasă constatare pe care am auzit-o în urma Spovedaniei unor tineri a fost aceasta: „...dar n-am ştiut că lucrurile stau aşa!“ Iată, Biserica ne oferă şansa să ştim cum stau, realmente, lucrurile. Cuminţenia sau fecioria înainte de căsătorie. Fenomenul de îndrăgostire este unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care-l poate trăi un tânăr. Însă, de cele mai multe ori, adolescenţii nu fac distincţie între dragostea nepătimaşă, curată şi sentimentul voluptăţii trupeşti. De aceea, foarte mulţi dintre ei (mai ales fetele) îşi oferă cuminţenia şi pudoarea unor oameni în care nu merită să „investeşti“. Nu mai putem recupera energia iubirii sincere dăruită haotic, fără Dumnezeu. În acelaşi timp, nu ştim dacă cel pentru care ne sacrificăm fecioria va fi soţul meu sau soţia mea. Cine poate garanta acest lucru? Sau cine poate garanta pace şi bucurie într-o relaţie care se aşază pe păcat şi neglijează valorile veşniciei? În aceste condiţii, după mai multe încercări nereuşite, se ajunge în căsnicie ca oamenii să fie răniţi, cu rezervele iubirii epuizate. Cu acest „bagaj“ intrăm în căsnicie. Părintele Ilie Moldovan spunea că o familie îşi alimentează fidelitatea conjugală din cuminţenia pe care au deprins-o cei doi parteneri de viaţă până la nuntă! Sigur, Biserica are soluţii şi pentru cei care şi-au început căsnicia de pe alte poziţii, dar nu dezvoltăm acum acest subiect. Aşadar, reţinem că există căsătorii frumoase, reuşite, însă acestea respectă voia lui Dumnezeu. Disponibilitatea spre jertfă în cadrul căsniciei. În Ortodoxie, între iubire şi jertfă se pune semn de egalitate. Nici o căsnicie nu are viaţă lungă dacă nu se întemeiază pe iubire jertfelnică. Ce înseamnă să te jertfeşti pentru celălalt? Sfântul Apostol Pavel le spune efesenilor: „bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea“ (Efeseni 5, 25). Pentru a reuşi în căsnicie e necesar să existe dorinţă de transformare din partea amândurora. Fiecare membru al cuplului familial, înainte de căsnicie, are un fel de a fi al lui. Dacă modul de viaţă deprins în timpul copilăriei şi adolescenţei nu este conform cu starea de jertfelnicie, trebuie efort pentru a renunţa la această sumă de obiceiuri rele. Tocmai această străduinţă ne face mai sensibili şi mai atenţi faţă de partenerul de viaţă. Grija, activităţile, precum şi odihna, relaxarea, din cadrul familiei, toate se fac împreună. Dacă pe acest fond apar şi pruncii - darul lui Dumnezeu oferit familiei -, iubirea

între soţi creşte, se maturizează şi se adânceşte permanent în drumul ei către mântuire. În acest orizont poate fi înţeleasă Evanghelia de la Cununie, în care auzim că Mântuitorul a transformat apa în vin. Această preschimbare este un îndemn către tinerii căsătoriţi de a-şi transforma fiecare egoismul său în iubire jertfelnică spre celălalt. Dacă teologia se întemeiază pe cuvântul Sfintei Scripturi, astăzi termenul de familie este explicat în mii de feluri, definiţii şi argumentaţii filosofice, psihologice, sociale şi economice. Vorbim, astfel, despre „celula societăţii“, „temelia vieţii sociale“, „forma superioară de comunitate, bazată pe relaţii sociale şi biologice“, „izvorul virtuţilor morale şi cetăţeneşti“, „sursa care asigură perpetuarea neamului omenesc, evoluţia şi continuarea vieţii sociale“, „cea mai veche şi mai stabilă formă de comunicare umană“. Deasupra tuturor acestor afirmaţii şcolăreşti se naşte, însă, întrebarea: totuşi, ce este familia? Înseamnă doar o relaţie socială, o legătură de sânge sau existenţa unui nume comun? Este o întrebare la care astăzi ne este foarte greu să răspundem, întrucât a vorbi despre familie impune mai mult decât dialogul despre o unitate juridică, socială şi economică. A vorbi despre familie înseamnă a vorbi despre viaţă! Iar răspunsul se lasă aşteptat, tocmai din cauza crizei prin care trece, în prezent, instituţia sacră a familiei.

O instituţie în tranziţie? În aşa-numita societate dezvoltată sau postindustrială, familia trece prin mari schimbări. Însuşi tabloul familiei tradiţionale, în care tatăl, mama şi copii aveau roluri bine stabilite, este astăzi repictat. Problemele spirituale, sociale şi economice, şomajul şi dificultatea de încadrare pe piaţa muncii, televizorul, telenovelele, ştirile despre VIP-uri, toate au lăsat şi lasă răni adânci în trupul familiei. Specialiştii au demonstrat că schimbările petrecute în lumea contemporană au făcut să crească instabilitatea vieţii de familie. S-au înmulţit exemple triste de familii destrămate, conflictele conjugale, divorţurile şi procesele judiciare pentru custodia copiilor, dependenţa de droguri şi violenţa domestică. În plus, importul unor modele considerate occidentale a dus la apariţia, în ultima vreme, a unei mari diversităţi de modele familiale şi stiluri de viaţă noi, cu totul diferite de familia tradiţională. Aşa au apărut familia monoparentală, concubinajul, dar şi conceptul de „familie gay“. Familia monoparentală

O structură tot mai des întâlnită este familia monoparentală, în care singurul părinte este, cel mai adesea, mama. În Europa Occidentală, proporţia familiilor cu un singur părinte varia, în 1991, între 14 şi 22%. Procentul a crescut sistematic, până în 2010, ajungând la aproximativ 49% din totalul familiilor înregistrate. În România, familia monoparentală are un caracter aparte. Dacă în Occident aceasta se naşte din refuzul tinerilor de a se căsători, în ţara noastră principala sursă a familiei monoparentale o reprezintă rata divorţurilor. În anul 2013, Institutul Naţional de Statistică oferea o cifră a divorţurilor care ar trebui să ne dea de gândit: 32.632 de cupluri s-au destrămat. Conform statisticilor, cele mai multe s-au despărţit din cauza fenomenului migraţiei. Această realitate a zilelor noastre are un scenariu deja cunoscut. În general, un părinte rămâne în ţară cu copiii, iar celălalt lucrează în străinătate. Acolo, furat de mirajul financiar şi de posibilitatea menţinerii unui loc de muncă, pune în joc însăşi instituţia familiei. Victime sigure sunt copiii - privaţi de dragostea caracteristică familiei, care cresc, de multe ori, rata abandonului şcolar şi a delincvenţei juvenile. Grav este faptul că România „se poate lăuda“ astăzi cu aproximativ 80.000 de copii care au unul sau ambii părinţi emigraţi şi care trăiesc în atmosfera sumbră a familiei monoparentale. Concubinajul, sau fuga de responsabilitate Sociologia defineşte concubinajul ca fiind „un mod de a trăi împreună al cuplurilor moderne, în afara contractului de căsătorie“. Dincolo de acest aspect, trăirea în concubinaj este o percepţie falsă şi dăunătoare a societăţii. O stare incertă socială, care are drept scop doar trăirea beneficiilor de scurtă durată a împreună vieţuirii, precum satisfacţia sexuală, înseamnă o fugă de responsabilitatea pe care o presupune familia. Din păcate, este o practică des răspândită în rândul tinerilor care trăiesc împreună, în concubinaj, şi câte trei, patru ani, până la o eventuală căsătorie. Statisticile arată că 60% dintre cuplurile care trăiesc în această stare ajung să se despartă. Femeia găteşte, bărbatul aduce banii acasă, seara la televizor sunt împreună şi toţi sunt fericiţi. Dar, la un moment de criză, cel puţin unul dintre ei va da înapoi, tocmai din cauza faptului că nu există obligaţii. La recensământul care a avut loc în România, în 2002, 609.121 de persoane trăiau în uniune consensuală fără forme legale de căsătorie, având o reşedinţă comună. Precedentul Lunacek

Devierile sexuale sunt o adevărată plagă asupra familiei actuale. Căsătoriile între persoane de acelaşi sex, adoptate prin lege în mai multe ţări europene au, din luna februarie a anului 2014, o exprimare oficială. Un proiect legislativ depus spre dezbaterea Parlamentului European, denumit după europarlamentarul care l-a iniţiat, Ulrike Lunacek, a creat cadrul legislativ pentru definirea comportamentului gay ca fiind „normal“, pentru legalizarea căsătoriilor gay şi permiterea adopţiei de copii de către asemenea „cupluri“. Raportul pretinde că persoanele gay trebuie protejate de orice critică, numită generic „crimă de ură“. În acelaşi timp, se pretinde că libertatea persoanelor gay, „de a se aduna şi de a se exprima“, nu trebuie să fie în niciun fel restricţionată. De la acest cadru legislativ european, care poate deveni oficial prin ratificarea de către parlamentul unei ţări, până la dreptul că „familia gay“ să poată adopta mai este doar un pas. Deşi ţara noastră încă nu se confruntă cu această situaţie, în lume ea este o practică des întâlnită. Spre exemplu, în Statele Unite ale Americii, Departamentul pentru Servicii Sociale din Massachusetts a acordat titlul de „Părinţii anului“ unui cuplu de „bărbaţi căsătoriţi“, aşa cum afirmă jurnalistul Brian Camenker, pentru publicaţia Christian Post. Legi contra familiei Dacă Declaraţia Fundamentală a Drepturilor Omului, adoptată la nivel mondial în anul 1948, prevedea că „familia este nucleul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul de a fi protejată de societate şi de către stat“, politicile actuale devin contrare. La nivel legislativ european s-a ajuns să se vorbească tot mai mult despre „procesul de modernizare a instituţiei familiei“. Rezoluţia Lunacek, votată fără nicio obiecţie şi de către şase europarlamentari români, este un atac clar la adresa familiei, ca uniune sacră între un bărbat şi o femeie. Mai mult, Fondul Social European pregăteşte o propunere legislativă de înlocuire din Codul Familiei European a termenilor „soţ/soţie“ cu „partener/parteneră“. În propunere se doreşte şi eliminarea prerogativelor tradiţionale. Astfel, tatăl poate fi şi o femeie, nu neapărat un bărbat, şi invers. Copilul nu mai este neapărat rodul uniunii intime dintre un bărbat şi o femeie, iar căsătoria nu mai reprezintă doar uniunea dintre un bărbat şi o femeie, ci şi unirea a două persoane de acelaşi sex. Sunt propuneri ale unor semeni de-ai noştri, nu a unor personaje dintr-o altă lume sau din viitor. Este o luptă ce se duce făţiş împotriva celei mai sacre instituţii: familia. O luptă

neloială, care poate avea efecte nefaste asupra întregii societăţi umane. În acest context înfricoşător pentru soarta copiilor şi a nepoţilor noştri, din ce în ce mai mulţi oameni îşi pun întrebarea: familia este, oare, ameninţată cu dispariţia? La cum decurg lucrurile în lume, ne putem gândi şi la asta. Însă, speranţa rămâne în mila lui Dumnezeu, Care a trăit şi El într-o familie, a simţit din plin dragostea şi binecuvântarea unui cămin. Speranţă trebuie să ne dea şi faptul că, deşi pe plan mondial situaţia familiei este tragică, în România creşte numărul tinerilor ce caută Biserica şi întemeierea unei familii. Speranţa vine şi din mulţimea pruncilor care calcă pragul Bisericii, în braţele sau de mâna părinţilor. Atât timp cât va răsuna în biserici gânguritul pruncilor, nu este totul pierdut.

4. Recapitulare: Ce este familia? Care sunt cele două caracteristici fundamentale ale familiei? Ce trebuie să urmărească tinerii pentru a reuşi în căsătorie? De ce nu trebuie acceptate relaţiile trupeşti dinainte de căsătorie? Care sunt problemele cu care se confruntă familia? Familia este un organism viu bazat pe dragoste deplină reciprocă cât și a virtuților spre a ajunge în Împărăția lui Dumnezeu. Aşa cum Mântuitorul Iisus Hristos a iubit Biserica şi s-a jertfit pentru ea, la fel şi membrii familiei sunt datori să se iubească sincer, jertfelnic, căci legătura dintre bărbat şi femeie devine prin Taina Cununiei asemenea legăturii lui Hristos cu Biserica Sa. Familia este pusă intr-o postură nefavorabilă datorită noilor legi aprobate care denotă familia normală, dintre un bărbat și o femeie, cu cele Lunacek.

5. Generalizare: Învăţătura despre familie prin cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, în Omiliile la Facere: „dragostea căsătoriei este un lucru ce întrece orice avuţie, căci nici un lucru - afară de bunătăţile cereşti - nu este mai de preţ decât a fi iubit de soţie şi a o iubi pe ea“.

6. Aplicare: Învăţătura despre familie cu îndemnul ca fiecare dintre tinerii care au o relaţie de prietenie şi se gândesc să-şi întemeieze o familie să-l roage pe Dumnezeu pentru căsătorie binecuvântată, spre mântuire. Cu o săptămână sau două înainte de căsătorie, tinerii se pot spovedi şi împărtăşi, după vrednicie, ca o conştientizare a faptului că Hristos Domnul este temelia vieţii lor.

Bibliografie 1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de misiune ortodoxă, București, 2008 2. BĂLAN,

Arhimandrit

Ioanichie, Călăuză

ortodoxă

în

familie

și

societate, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993, 3. MOLDOVAN,

Pr. prof. dr. Ilie, În Hristos şi în Biserică. Adevărul şi

frumuseţea căsătoriei. Teologia iubirii, Alba Iulia, 1996. 4. MEYENDORF,

John,

Căsătoria,

perspectivă

ortodoxă,

Editura

Renaşterea&Patmos, Cluj-Napoca, 2012. 5. STĂNILOAE, Pr. prof. dr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2003.