Caracterul Stiintific Al Pedagogiei

CARACTERUL STIINTIFIC AL PEDAGOGIEI-,,Argument”

Statutul de stiinta al pedagogiei Pedagogia a atins deminitatea epistemica (Cucos, 1999) de stiinta, fiindca sunt indeplinite o serie de conditii: • are conturat un obiect de interogatie-fenomenul educativ, si unele consideratii empirice despre acest proces; • are conturat o serie de metode specifice sau adaptate pentru a cerceta si explica procesele paideutice, dispunand de un instrumentar investigativ, relativ autonom; • interogatia pedagogica ajunge la decelarea si stabilirea unor regularitati, a unor norme, a unor legi care poarta denumirea de principii pedagogice; • rezultatele cercetarii si reflectiei sunt stocate in ansambluri explicative numite teorii (Cucos, 1999) • pune in circulatiesi utilizeaza un limbaj stiintific suficient de consistent pentru a descrie domeniul de realitate studiat (Stan, 2001). Pedagogia este, asadar, stiinta a educatiei, care indeplineste (dupa Schaub & Zenke, 2001) patru obiective: • descrie procesele de educatie, instruire si instructie din prezent si trecut(pedagogia stiintifica); • interpreteaza programele pentru si teoriile despre educatie sub aspect ideologic, stiintific, politic si educativ, explicand valorile, normele, interesele care determina si argumenteazaobiectivele, formele, masurile si metodele educatiei (pedagogia normativa); • analizeaza organizarea si relatiile umane din cadrul proceselor educative, observa efectele educatiei (pedagogia fenomenologica); • explica notiunile fundamentale si analizeaza teoretic evolutiile sociale, pentru a facilita o structurare reflectata, controlata si responsabila a proceselor pedagogice (pedagogia materialista). Ruptura radicala cu conceptia despre pedagogie ca stiinta despre si pentru educatie a avut loc in anii ’70, cand pedagogia a inceput sa fie considerata stiinta empirico-analitica despre educatie, o stiinta sociala eliberata de valori, care elimina normele, orientarile, aprecierile, recomandarile stiintifice privind procesele pedagogice si le retine doar pe cele care au valoare experimentala (Schaub & Zenke, 2001). Pedagogia nu se reduce numai la observarea a ceea ce exista; ea insista mai mult asupra a ceea ce este bine si trebuie sa fie in perspectiva.(Cucos, 1999). Emile Durkheim lanseaza ideea conform careia educatia care se face nu poate fi obiectul pedagogiei, intrucat obiectul ei este de a determina ceea ce trebuie sa fie. Este nevoie de o alta disciplina, numita de Durkheim stiinta educatiei, care ar avea drept obiect de studiu: • Sistemele de educatie din fiecare tara si epoca; • Tipurile de educatii si explicarea lor • Institutiile pedagogice si functionarea acestora. Pedagogia se particularizeaza , in raport cu celelalte discipline care studiaza fenomenul educativ, pentru ca se opreste asupra producerii intentionate a unor modificari in structura interna a personalitatii (Dragan, Nicola, 1995, Cucos, 1999). In calitate de stiinta a educatiei, pedagogia studiaza esenta si trasaturile fenomenului educational, scopul si sarcinile educatiei, valoarea si limitele ei, continutul, principiile, metodele si formele de desfasurare a proceselor paideutice (Cucos, 1999). In esenta, se afirma ca pedagogia analizeaza fenomenul educational in toata complexitatea sa cu scopul optimizarii atat a structurii sale, cat si a influentelor acestuia asupra devenirii si formarii personalitatii celui care se educa (Stan, 2001).

Pedagogia este o stiinta, o tehnica sau o arta? Este una din numeroasele dileme pe care le ridica pedagogia . Cucos (1999) considera ca ”disciplina in discutie este stiinta”, care ”se prelungeste in actiuni concrete (tehnica educativa)”; “Nu credem ca pedagogia este o arta”, in schimb “calitatea de arta apartine practicii paideutice, adica educatiei”. Argumentele aduse sunt solide: “Pedagogia lui Pestalozzi sau Herbart nu este o arta; educatia care se realizeaza in acord cu tezele lui Pestalozzi sau Herbart poate fi insa o arta” (Cucos, 1999). Alti autori (Jinga, Istrate, 1998) considera ca pedagogia este “stiinta integratoare a educatiei, capabila sa unifice influentele altor stiinte in domeniul sau de preocupari”. In ipostaza de teorie, pedagogia presupune si conotatii practice, intrucat vizeaza actiuni concrete ce urmeaza a se derula. Aceasta disciplina dialogheaza cu realitatea educationala, o chestioneaza si o analizeaza, dar tinteste si idealul, edifica si sugereaza ceea ce merita si poate fi concretizat, chiar si partial, in act (Cucos, 1999). Sarcinile care-i revin pedagogie - in ipostaza de stiinta -; sunt, dupa Stan(2001): • Studierea activitatii si comportamentului educational al profesorului, ca agent al actiunii educationale; • Studierea tehnologiei educationale, a strategiilor didactice de predare, a mijloacelor de invatamant si a formelor de organizare a procesului de invatamant; • Investigarea activitatii si comportamentului elevilor in activitatea de invatare; • Studierea sistemului de invatamant si a componentelor sale atat din perspectiva eficientei pedagogice a fiecareia dintre ele cat si din aceea a relatiilor dintre ele.