Caracterul Complex Al Efortului

Caracterul complex al efortului Complexitatea efortului — este reprezentată de numărul actelor motrice executate simultan în cursul unei acţiuni motrice şi de structura lor biomecanica. Extensia antebraţului pe braţ - ca în lovitura directă din box este o acţiune simplă, pedalarea din ciclism este una mai complexă, iar vâslitul din canotaj, cu angrenarea membrelor superioare, inferioare şi a trunchiului - şi mai complexă. Acţiuni deosebit de complexe sunt întâlnite în gimnastică, patinaj artistic, înot sincron, sărituri de la trambulină, pe scurt în toate exerciţiile cu caracter acrobatic, ce presupun acţiuni motrice simultane la nivelul diverselor părţi ale corpului. Coordonarea contracţiilor musculare ce asigură îndeplinirea acţiunilor motrice complexe este asigurată de sistemul nervos central, solicitarea acestuia şi ponderea în realizarea performanţelor fiind proporţională cu complexitatea activităţii motrice respective. Complexitatea efortului nu influenţează consumul energetic al organismului: experimental, s-a dovedit că la o intensitate constantă a efortului, consumul de 02 rămâne stabil indiferent că se lucrează la ergometru cu un membru, cu ambele sau simultan cu braţele şi picioarele. Se poate spune chiar că, în anumite limite, solicitarea marilor funcţiuni este mai mică într-un efort complex decât într-unui simplu (atunci când ceilalţi parametri sunt constanţi). Acest lucru se datorează faptului că, într-un efort complex, sunt angrenate numeroase grupe musculare, astfel încât cantitatea totală de lucru mecanic se împarte, fiecărei grupe musculare revenindu-i câte puţin din totalul cantităţii de efort depuse de organism. In acest mod, oboseala locală este mai mică la eforturi complexe decât la cele simple. Eforturile complexe generează însă, instaurarea mai rapidă a oboselii generale, în apariţia căreia un rol decisiv îl au sistemul nervos şi, în primul rând, scoarţa cerebrală. Acest lucru se poate constata mai uşor în lecţiile de antrenament dedicate însuşirii de noi procedee tehnico-tactice, care sunt mai obositoare pentru sportivi decât cele de perfecţionare, în cadoil cărora se execută mişcări deja automatizate. Solicitarea organelor cu atribuţii limitative în efort depinde însă prea puţin de complexitatea efortului şi de gradul de solicitare a sistemului nervos. Prin urmare, capacitatea funcţională a sportivilor din ramurile sportive de mare complexitate este inferioară celei a sportivilor ce practică ramuri sportive ce presupun eforturi simple (haltere, aruncări etc), iar dimensiunile inimii şi consumul maxim de 02 depăşeşte cu foarte puţin cifrele realizate de neantrenaţi. În baza acestor date, se poate afirma că, deşi complexitatea efortului determină într-o oarecare măsură solicitarea organismului, influenţa ei asupra capacităţii de efort (aerob şi anaerob) este nesemnificativă, în raport cu a celorlalţi parametri ai efortului, asupra

cărora trebuie să se îndrepte privirea antrenorului în programarea antrenamentelor de creştere a capacităţii de effort.