Capitolul 5 - Inghetata

Capitolul 5 Îngheţată Bella -Nu! -Dar... -Nu! De ce era Carlisle aşa de enervant? Ştia că sunt un şofer bun şi că nu voi buşi maşina, din nou. Bine, poate că am avut odată un accident enervant, dar aia a fost atunci şi el probabil a şi uitat de asta. -Dă-mi un argument suficient de bun pentru care nu mi-o dai, am zis nervoasă. -Argument. Bine. Nu ţi-o dau pentru că ultima dată când ţi-am dat-o a băgat-o într-un copac, Ok, poate că n-a uitat, şi tot nu ţi-o dau pentru că tu conduci nebuneşte!a accentuat ultimul cuvânt. Ai citit măcar odată regulile de circulaţie? Şti, în lumea reală nu se conduce cu 100 de kilometri în oraş, în plină circulaţie şi nici nu depăşeşti tu cum vrei. -Stai! De unde şti tu că am făcut toate astea? -Am dat doar cele mai nebuneşti exemple care mi-au venit în cap, i s-au îngustat ochii. Oh, nu Bella, n-ai făcut asta. Acum chiar că m-am ars. M-am uitat în altă direcţie, oricare alta, doar în ochii lui nu. Când m-am întors el se uita încruntat la mine, iar eu i-am zâmbit, dar zâmbetul meu părea mai mult o grimasă. -Isabella!a strigat el surprins, aproape roşindu-se la faţă, -iar Carlisle se înroşea rar la faţă, cel puţin nu de furie, de fapt, dacă stau să mă gândesc, nimeni nu-l făcuse să se roşească la faţă, nimeni înafară de mine-.

-Ok, am înţeles, nu voi lua maşina. Ne mai vedem şefu`! am strigat în timp ce ieşeam grăbită pe uşă. Am răsuflat uşurată când uşa s-a închis în urma mea. Edward chicotea. -Wow, niciodată nu l-am mai văzut pe tata înfuriinduse aşa. -Mulţumesc, mă simt mult mai bine, am zis sarcastică. Aşa încerca el să mă facă să mă simt mai bine? Am oftat. Se pare că mi-am găsit un rost în viaţă. Să-i enervez pe toţi. Se pare că la asta eram bună. Brusc mi-a venit o idee. Ce nu ştie Carlisle nu-i poate face rău. -Aşteaptă-mă afară,i-am spus cu un zâmbet prostesc pe faţă. -De ce? -Vei vedea. S-a uitat la mine ridicand o sprânceană, apoi a ieşit afară. M-am îndreptat spre dulapul în care erau ţinute cheile şi nu era nimeni. Am scos o cheie, dar nu de la Ferrari-ul meu ci de la un Lamborghini Murcielago LP 640 Roadster, argintiu. Mereu am vrut să conduc maşina asta. Am urcat în ea şi am pornit cu un scârţâit. Toţi s-au uitat la mine, deşi nu ştiau cine conduce, nu cred că le-a fost greu să-şi dea seama. Edward a rămas uimit şi se uita la maşină încruntat, probabil întrebându-se dacă eram sau nu eu. Corect, el nu mă cunoştea, dar cred că în ultimele două zile am făcut destule tâmpenii cât să-şi dea seama că nu eram întreagă la cap. -Urcă!i-am spus zâmbind deschizând uşa şi l-am văzut şi pe el zâmbind când mi-a observat prada. -Nici n-ai pretenţii, a râs. Dacă furi ceva, măcar să fie cava calumea nu? -Nu fur, împrumut. A râs.

Am accelerat şi am trecut pe lângă maşini cu un zâmbet. Edward se uta ţintă în faţă şi eu am râs. -Cred că înţeleg în sfârşit de ce nu-ţi dă Carlisle maşina, de data asta nu era o ironie. -Of, încetează. Nu vom face nici un accident. -Nu sunt aşa de sigur. Mi-am dat ochii peste cap, apoi m-am uitat la kilometraj. 110 km. Tare. L-am bătut pe Carlisle, dar dacă el afla vreodată cum conduc eu defapt, face infarct, apoi mi-am amintit că fiul lui era în aceeaşi maşină cu mine şi primul gând a fost să încetinesc, dar oricum Carlisle nu îmi dă niciodată vre-o maşină aşa că am accelerat.

Edward Wow, şi ziceam că eu conduc cu prea mare viteză. Fata asta era incredibilă. Îmi plăcea din ce în ce mai mult felul ei de a fi şi asta nu era de bine. Tocmai când am crezut că nu poate merge mai tare a accelerat. Voia să ne omoare? Dar am văzut-o conducând şi nu credeam că ne va băga într-un copac, cel puţin, nu încă. Era atât de diferită de fetele pe care le-am întâlnit. Era amuzantă, frumoasă şi nu-i era frică să spună e avea de spus, pe lângă faptul că conducea al naibii de bine. Ego-ul meu era şi acum călcat în picioare, nu-mi puteam imagina că am fost învins de o fată. Am văzut un vânzător ambulant şi era şi un parc. -Ce zici să oprim aici?am întrebat.

-Sigur, a zis cu un zâmbet pe faţă care m-a speriat. De câte ori zâmbea aşa avea vre-o prostie în cap. Şi am avut dreptate. A făcut o întoarcere de 180 de grade şi a parcat dintr-o mişcare. Eram uimit. -Şti, există şi alte feluri de a te sinucide, am mormăit. Ea şi-a dat ochii peste cap. -Vă pot ajuta cu ceva?a întrebat vânzătorul holbânduse la ea ca la un fel de mâncare şi asta m-a făcut să mă încrunt. Nenorocitul! Cum îndrăznea să se holbeze aşa la ea? Mi-am dat seama că deja deveneam prea protectiv aşa că am încetat să mai gândesc, lăsând-o pe Bella să se descurce singură. Acesta i-a dat ce a cerut şi a întrebat cât costă. La răspunsul lui ochii mi-au luat foc. -Şti, a zis mizerabilul, îmi poţi plăti şi în alt fel. În clipa asta voiam să-l omor, dar Bella a luat-o înaintea mea. -O, nu mai spune, a zis cu o voce seducătoare. M-am holbat la ea. Doar nu vorbea serios? Apoi tot ce am văzut a fost pumnul Bellei şi un picior lovind ceva tare şi pe vânzătorul acela nenorocit la pământ. Am rămas cu gura deschisă. Nu ştiam că Bella era atât de puternică. Am zâmbit. A luat îngheţatele şi mi-a zâmbit. Am lăsat banii pe tejghea şi am plecat, dorind să-l lovesc şi eu puţin pe măgar, dare ram sigur că loviturile Bellei vor lăsa urme. El stătea întins pe pământ, plin desânge şi oftând în timp ce încerca să se ridice în picioare. -Drăguţ, am spus zâmbind. -Urăsc genul ăsta de bărbaţi. Pur şi simplu îi detest. Nenorocitul! Are noroc că nu l-am băgat în spital. Am râs. După reacţiile Bellei de înainte o credeam în stare. Ne-am aşezat pe obancă mai depărtată, departe de civilizaţie. Pentru prima dată Forks era un oraş însorit. Mă rog, mai erau câţiva nori pe cer, dar în rest era soare.

M-am întors cu faţa spre Bella şi am rămas cu gura căscată timp de câteva secunde, care puteau fi şi ore şi tot n-aş fi observat. Îşi mânca liniştită îngheţata jucându-se cu o şuviţă de păr. Razelele soarelui se jucau în părul ei şaten, reflectânduse în ochii ei ciocolatii. Era atât de frumoasă! Pielea ei era palidă şi se potrivea perfect cu buzele ei roşii. Voiam să-i ating pielea translucidă, să-i mângâi părul des şi cel mai mult mă lovea un imbold neînţeles, voiam s-o sărut cum n-am mai dorit nimc în viaţa mea. O voiam. O voiam pentru o eternitate sau mai mult –bine, deja deveneam un idiot mai mare decât eram, deşi nu aş fi crezut că aşa ceva e posibil- . Ea s-a întors cu faţa la mine, cu neîncredere. -S-a întâmplat ceva?a întrebat probabil văzându-mă cum mă holbez la ea. -Nu, am răspuns simplu uitându-mă la cer, dar neputând vedea nimic, pentru că în faţa mea strălucea chipul unui înger coborât pe Pământ. A terminat îngheţata şi şi-a lăsat capul pe spate, aşteptându-mă pe mine, care eram mult prea atras de ea ca sămi mai dau seama că îngheţata mea se topise şi se scurse pe pantofii mei. Ea se uita la ei cu neîncredere, probabil aştepta ca eu ă-mi dau seama, dar a luat ceva timp să observ că ea se holba la picioarele mele cu un zâmbet larg pe faţă. -La dracu`!am urlat şi ea râs, şi de asemenea râsul ei era la fel de molipsitor încât nu am rezistat să nu râd şi eu. Trebuia să fi trecut o oră de când am plecat şi ceilalţi probabil se întrebau unde am fost. -Mergem?a întrebat ea încruntâdu-se la ceas. Asta înainte să ne dea dispăruţi. -Sigur, am zis cu un oftat. Voiam să stau mai mult timp cu ea, dar probabil ea avea pe cineva în primul rând, asta era clar şi nu voiam să-i stric reputaţia pentru că îşi petrecea atât de mult timp cu noul ei coleg necunoscut. Am urcat în maşină înaintea ei, de data asta pe locul şoferului. Ea s-a încruntat la mine.

-Eu conduc!am încercat să zic ferm, dar nu mi-a ieşit cum voiam. Uite, dacă vrei să te sinucizi, bine, dar eu vreau să ajung întreg la garaj. Ea şi-a dat ochii peste cap în felul tipc Bella şi a urcat lângă mine. Primele cinci minute le-am petrecut în tăcere şi nu am mai suportat, trebuia să ştiu. -Ai iubit?La naiba! Ce idiot eram! Cum ar fi trebuit să sune asta? Îngrozitor oricum ai lua-o. Cum putea să nu creadă că eram un cretin care încerca să se dea la ea. De fapt, eram un cretin, dar nu încercam să mă dau le ea ca orice mitocan, deşi ea sigur îşi făcuse altă părere după întrebarea mea idioată. Ea s-a holbat la mine şi a început din nou să râdă, apoi s-a oprit şi mi-a răspuns la întrebare. -Da, e boxer, 1,80 m înălţime şi conduce un Hammer H3, a zis râzând. Glumeam. De fapt nu, nu am iubit,a adăugat privindu-mă atent în ochii, iar eu m-am uitat în faţă. -Şi eu care credeam că trebuie să învăţ să boxez, am adăugat râzând. Şi aş fi făcut-o. De fapt eram un luptător destul de bun, şi nu am fos nevoit să plătesc bani pentru asta. -Deci, am continuat pe acelaşi ton glumeţ, să înţeleg că ţie îţi plc băieţii duri nu? A râs din nou, dar de data asta mai tare. -Depinde ce înţelegi tu prin băieţi duri. -Adică? Ea şi-a muşcat buza de jos într-un fel atât de drăguţ. -Nu-mi plac cei mutilaţi, aroganţi şi laşi. De asemenea îţi pot scrie o carte despre pretenţiile mele în materie de băieţi. Am râs eu de data asta. -Şi sunt sigur că toţi ar învăţa carte ape de rost doar ca să fie cu tine. -Mă îndoiesc. Părea să creadă cu adevărat ceea ce spunea şi m-am întrebat dacă s-a uitat vreodată în oglindă. Nu cred că observase cum se uitau colegii ei la ea, ca la o zeitate şi nu-mi puteam imagina că e singură. Asta m-a făcut să

zâmbesc, pentru că însemna că e disponibilă şi pentru a mia oară am vrut să mă pot pălmui deoarece gândeam ca un mitocan obsedat. Am condus uitându-mă doar înainte şi încecând să nu mă gândesc la îngerul de lângă mine, care se ta absent pe fereastră, cu un zâmbet larg pe faţă, un zâmbet suficient de minunat încât să o facă pe Mona Lisa să plângă. Capul îi era sprijinit de mâna strângă, iar eu stăteam ca un idiot şi mă holbam deşi îmi promisesem să n-o mai fac.

:

P.S. Mss molt că îl citiţi! :x

: