Capitolul 4 - Supravietuire

Capitolul 4 Supravieţuire

Bella Eram conştientă de faptul că mă plimbam ca o nebună prin casă fără să gândesc. -Firar!am urlat la tigaia mea distrusă cu aşa-zisul meu mic dejun complet ars. Am aruncat omleta mea făcută scrum şi m-am trântit pe pat. Nu îmi era foame. Voiam doar să mă gândesc la el. Îmi venea să-mi trag palme. Mă comportam ca o adoleşcentă fără pic de creier, care se îndrăgosteşte de primul băiat drăguţ pe care îl întâlneşte. Aveam un singur cuvânt pentru asta, PATETIC!!! Eu ar trebui să mă comport mai bine de atât, dar mă gândeam doar la faţa lui perfectă, la corpul lui minunat, la felul în care se comporta cu mine fără superiozitate şi fără să râdă de ideeile mele prosteşti, părându-i rău când m-a făcut să sufăr, dar toate astea puteau fi doar un rol bine jucat de un nenorocit. De un lucru eram sigură, avea să piardă pariul. Am început să râd doar gândindu-mă la eventulele farse pe care le putea pune în aplicare Jacob şi restul nebunilor mei prieteni. Ştiam că nu trebuia, dar eram bucuroasă că pariasem. Până la urmă aveam de câştigat din ambele variante. M-am ridicat furioasă din pat, hotărâtă să nu mă mai gândesc la Edward şi la cât de minunat era el. Eram jalnică. Îmi era silă de slăbiciunea mea.

M-am îndreptat spre baie şi m-am privit în oglindă. Arătam atât de banal. Nu exista nici o şansă ca un băiat ca el să se uite măcar la o fată ca mine. Am oftat şi am ieşit pe uşă fără să mă obosesc să îmi iau vreo umbrelă. Afară ploua bineînţeles, iar un Mercedes argintiu a avut grijă să mă ude din cap până în picioare. L-am înjurat pe şofer tot drumul până la garaj sau, mă rog, la clădirea abandonată, parcă, căzută dintr-un film horror numită garaj. Am intrat înăuntru şi mi-am aruncat hanoracul în locul lui obişnuit. -Şti, s-au inventat umbrelele,m-a ironizat Tyler în timp ce îmi storceam părul de apă. -De asemenea s-a inventat şi inteligenţa artificeală, ar trebui s-o încerci dacă ai fost scutit de cea naturală. A tăcut şi ş-a întors spre maşina lui. Am continuar să merg plictisită. Eram furioasă, dar nu îmi aminteam de ce. A, da, deoarece arătam jalnic şi mă comportam jalnic. Îmi venea să urlu în gura mare cât de jalnică eram. -O zi proastă?m-a întrebat Jacob când m-am trântit lângă el pe o bancă încruntându-mă la Volvoul argintiu din faţa mea. M-am rezumat la a da din cap plictisită fără să mă uit la el. -Are legătură cu Cullen junior?a râs probabil văzând cum dezmembram cu privirea maşina din faţa mea. Am simţit cum îmi luau foc obrajii şi am încercat să găsesc cel mai logic răspuns pentru care eram nervoasă pe el, excluzând adevăratul motiv care era legat de mine şi de lamentabilele mele sentimente. M-am chinuit să-mi răcoresc obrajii şi m-am întors cu faţa spre el. -Poţi spune şi aşa. Mă calcă pe nervi, într-un fel nu minţeam până la urmă, doar ocoleam puţin adevărul.

-Se pare că e un şofer destul de bun, mersi, încă un moriv pentru ca să nu îl suport, s-ar putea să câştige data viitoare, s-ar putea să te învingă, a spus absent. -Oh, îţi mulţumesc foarte mult Jacob, chiar şti cum să mă linişteşti. Se presupune că tu trebuie să mă încurajezi. -Scuze, gândeam cu voce tare. -Poate aş putea să-i ditrug maşina. Nu va şti niciodată, a comentat Mike apropiindu-se de noi. -Mulţumesc, dar nu. Prefer să câştig cinstit. -Cum vrei, a dat din umeri, dar să nu te enrvezi când ţi se va scurge celebritatea. Wow, mă bucuram să văd că toţi aveau încredere în mine. Adevărul era că nici eu nu mai aveam la fel de multă încredere în mine. Băiatul ăsta avea să fie coşmarul meu. -Nu-l băga în seamă. Apropo, vrei să şti ce i-am pregătit noului nostru coleg. -Mi-a şi frică să întreb. Bine. Ce?trebuia să recunosc. Chiar voiam să ştiu. -Priveşte doar, a spus zâmbind şi a arătat cu mâna spre uşă. Sincer, eram îngrozită. Jacob nu era o persoană cu care trebuia să te pui, cel puţin nu când era vorba de farse. Deja mă aşteptam ca băiatului nou, Edward să-i cadă un boa în cap sau cel puţin o ploaie de broaşte. Mai exista şi şansa să se aleagă cu un grup de albine ucigaşe, dar cred că Jacob nu ar fi riscat să vină plin de înţepături la „servici”. M-am uitat în direcţia indicată de el şi l-am văzut pe Edward îmbrăcat într-o jachetă neagră colosală şi o pereche de ochelari de soare. Arăta fabulos. Am chicotit când am conştientizat că purta ochelari de soare. Se potriveau perfect cu îmbrăcămintea lui, dar nu erau prea practici cu Jacob şi restul grupului prin preajmă. Mi-a întâlnit privirea şi mi-a făcut cu mâna. N-am rezistat şi i-am răspuns cu un zâmbet, pe care l-am primit imediat înapoi.

Jacob se uita încruntat la schmbul nostru de gesturi neînţelegând probabil de unde îl cunosc pe tipul cel nou. Imediat ce Edward a urcat în maşină, Jacob s-a întors spre mine cu un rânjet larg pe faţă. -Deci?a întrebat diabolic şi speram să nu fie ce credeam eu că e. Nu voiam să dezvălui din greşeală pasiunea mea secretă pentru Edward, care era de-a dreptul aiurea, având în vedere faptul că-l cunoşteam doar de-o zi. -Deci ce?am întrebat prefăcându-mă că nu ştiu nimic despre ce vorbeşte şi eşuând lamentabil în momentul în care m-am înroşit toată la faţă. -Îl cunoşti pe Cullen? -E şeful meu, i-am răspuns cât am putut de logic, deşi ştiam la ce se referea am hotărât să fac proasta, ceea ce nu mia ieşit deloc cum voiam. Eram o actriţă jalnică, deci la secţiunea prefăcătorie spuneam pas. Jacob şi-a dat ochii peste cap. -Mă refeream la Cullen junior şi tu şti asta. Tocmai când credeam că faţa mea nu poate avea o nuanţă mai închisă de roşu am simţit cum obrajii îmi iau foc, şi mai mult. Am menţionat vreodată faptul că-l uram pe Jacob? Nu? Îl menţionez acum. -L-am cunoscut ieri pe Edward, i-am zis ca şi când nu ar fi fost mare lucru, ca şi când nu i-am povestit viaţa mea. -Deci şti şi cum îl cheamă, a zâmbit şi mai mult într-un fel total nonşalant. La naiba! De ce mi se întâmpla mie? De ce doar eu puteam face gafe după gafe. Din fericire pentru mine afară s-a auzit un scârţâit îngrozitor şi l-am văzut pe Edward în Volvo-ul lui argintiu amputat. Roţile i-au căzut una după alta şi nu m-am putut abţine să nu râd. Deşi ştiam că ideea lui Jacob era riscantă, era şi amuzantă pe deasupra şi până la urmă eram şi eu om, aşa că am izbucnit într-un râs fără oprire, în timp ce priveam chipul

mirat şi enervat al lui Edward. Îi dădeam dreptate. Dacă tipii ăştia s-ar fi legat în acelaşi fel de mine şi de maşina mea aveau să-mi plătească şi eu nu eram grijulie când venea vorba de răzbunare, poate de aceea nu îndrăznea nici unul să-mi deranjeze maşina cu vre-o farsă prostească, iar asta m-a făcut să zâmbesc, deşi, trebuie să recunosc, mă aşteptam la mai mult din partea lor. Edward a ieşit furios din maşină cu o expresie care îmi garanta câştigul. A trecut pe lângă noi şi s-a uitat urât la Jacob, iar eu am scăpat un chicot. S-a încruntat la mine şi a mers mai departe spre toaletă. -Frate, asta a fost de milioane, a spus Tyler în timp ce bătea palma cu Jacob. Deci, care e următoarea ta idee? Ceva legat de maşină oricum. Ai văzut ce faţă avea? -Cred că e suficient pentru o zi. Asta doar să ştie cu cine are de aface, i-a răspuns Jake printre chicote. În timp ce ei priveau maşina chinuită, eu m-am ridicat de pe bancă şi m-am îndreptat spre toaletă. -La naiba!a urlat cineva înăuntru şi am auzit un mărăit. Am chicotit. Se pare că am câştigat.

Edward -La naiba!am urlat nervos Când Bella mi-a spus că sunt în stare de orice nu mă aşteptam la asta, în nici un caz nu mă aşteptam să-mi pierd roţile de la maşină.

Se putea ceva mai jenant de atât? Nu, categoric nu. Şi dacă se putea nu voiam să aflu. Bun! Şi acum ce? Aveam de gând să-mi petrec toată ziua în toaleta asta nenorocită. La naiba cu Jacob şi cu glumele lui proaste! Bineînţeles că a râs toată lumea, chiar şi ea. Probabil că se distra de minunea şi probabil îşi imaginează că a câştigat pariul. Nu! N-o voi lăsa să creadă că asta ma afectat. Asta dacă nu ma auzit urlând ca un idiot în toaletă. Am ieşit cât de calm am putut din refugiul meu umed şi răcoros şi am dat cu ochii de ea. Stătea lipită cu spatele de perete. Zâmbea! -Am căştigat, a spus cu cea mai dulce voce posibilă. M-a auzit, dar nu mă deranja. Oricum aveam de câştigat. -Deci, a zis încă zâmbind, unde mergem să mâncăm? Îmi eşti dator îţi aminteşti? Se putea să uit? -Nu prea am chef de un burger. Ce zici de o îngheţată? am zâmbit şi eu, dar apoi i-am observat silueta perfectă. Asta dacă nu eşti la regim. -Glumeşti nu?a râs. Eu? La regim? De parcă aş putea eu trăi doar cu tărâţele alea pe care le mănâncă toate pentru a fi mai suple şi având în vedere că mai nou singurul regim al meu e bazat pe PIZZA, chiar mi-ar prinde bine o îngheţată, dar cu o singură condiţie. -Care?am întrebat nesigur. -Eu conduc!