Capitolul 12- Partea 1

Capitolul 12 Nou-nascuti -Acelasi lucru care ti s-a intamplat si tie. Numai ca de o mie de ori. Veninul nostru este singurul care lasa cicatrice, a spus el cu o voce stinsa, mangaindu-si mana cu semne. -De ce? intreba Bella, suparata, lacrimile aproape incepand sa curca. -Nu aveam chiar aceeasi...educatie pe care o au fratii mei adoptivi aici de fata. Inceputul me a fost cu totul altfel. Ochii Bellei se facusera mari de uimire si de teama. Il fixa pe Jasper cu privirea. In acel moment am inceput sa ma intreb daca fusese o greseala ca ea sa stie ce i se intamplase fratelui meu. Dar poate asa ii era mai usor sa inteleaga.. adica sa invete cum sa se comporte in preajma unor fiinte ca noi. -Inainte sa iti spun povestea mea, trebuie sa intelegi ca sunt locuri in lumea noastra, unde durata vietii celor care nu imbatranesc niciodata este masurata in saptamani, si nu in secole. Am auzit pasi marunti, indepartandu-se. Ceilalti stiau deja povestea asta, dar eu trebuia sa gasesc orice portita, orice ne-ar oferi un indiciu. -Pentru a intelege cu adevarat de ce, trebuie sa privesti lumea dintro perspectiva diferita. Trebuie sa iti imaginezi cum arata ea pentru cei puternici, lacomi...cei perpetuu insetati, ii explica el. Vezi tu, exista locuri in lumea asta care sunt mai bune pentru noi decat altele. Locuri unde putem sa fim mai putin stapaniti si totusi sa evitam sa fim descoperiti. Imagineaza-ti, spre exemplui o harta a emisferei vestice. Inchipuie-ti pe ea fiecare viata umana ca un punct mic, rosu. Cu cat mai mult rosu este, cu atat mai mult noi- ei bine, cei care traiesc in felul acesta- ne putem hrani fara sa atragem atentia. Am tresarit usor cand am auzit modul in care Jasper ii explica Bellei toate aceste lucruri. Am scos un marait incer, numai pentru el, dar continua, fara ca macar sa ma bage in seama. In fine, probabil ca o doza de frica nu avea ce rau sa ii faca Bellei.. cel putin, nu foarte rau... -Nu ca grupurilor din Sud le-ar parea foarte tare rau daca oamenii observa sau nu. Clanul Volturi ii tine sub control. Ei sunt singurii de care se tem grupurile din Sud. Daca nu ar exista familia Volturi, am fi si noi restul foarte repede expusi. Am privit-o pe Bella incruntandu-se. Jasper fusese intotdeauna de parere ca Volturii fac o treaba buna si ca ne sunt de mare ajutor. Gandea intr-un mod familial despre ei. Nu ca despre noi, era o diferenta, insa destul de apropiat.

-Nordul este, prin comparatie, foarte civilizat. Majoritatea suntem nomazi aici, ne place ziua la fel ca si noaptea, permitem oamenilor sa interactioneze cu noi fara sa le dam de banuit – anonimatul este foarte important pentru noi toti. In Sud, este o alta lume. Acolo nemuritorii ies doar noaptea. Isi petrec zilele planuind urmatoarea miscare, anticipandu-si dusmanul. In Sud a fost razboi, razboi constant secole intregi, fara niciun moment de pace. Grupurile de acolo abia daca mai observa oamenii, la fel cum soldatii observa o turma de vaci pe marginea drumului – mancare de luat. Se ascund din calea turmelor doar din cauza familiei Voturi. -Dar pentru ce lupta? Intreba Bella usor in ceata. -Mai stii harta cu punctele rosii? Cat am avut acest ragaz de 3 secunde, am ascultat sa vad daca mai era cineva atent. Restul prindeau doar franturi, pe care le asociau repede cu restul din poveste, asa ca nu le fusese prea mult captat interesul. Trebuie sa recunosc ca am fost surprins ca nici macar Carlisle nu era mai preocupat. Fata Bellei era inca fascinata, ca cea a unui copil care auzea o poveste de groaza inainte de culcare. Era fascinatie, curiozitate, dar si frica, in acelasi timp. Doar ca pe Bella nu avea cine sa o trezeasca si sa ii spuna ca e totul in vis, in cazul in care copilul avusese un cosmar.

-Cum a castigat? Vru ea sa stie, citindu-i-se ezitarea in voce. Jasper Astepta o secunda, apoi isi relua povestea, alaturi de explicatia pe care i-o ceruse Bella.

si noi, nemuritorii, istoria noastra, iar acest razboi nu va fi niciodata uitat. Evident, nu era un moment bun nici sa fii om in Mexic. Ma intrebasem deseori de cat de multe cazuri de disparitie sau crima erau responsavili vampirii. Si cat de fericite ar fi fost familiile persoanelor ucise in acest fel, daca noi nu existam vreodata. In toata existenta mea, un singru lucru a meritat transofrmarea, chinul si nemurirea: aceea era Bella.

Am vazut in mintea lui Jasper acele secvente sangeroase, demne de un Oscar pentru cel mai bun Horror. Acele scene faceau si un vampir sa se cutremure de frica. Un om, probabil ar fi avut un soc, din care cu greu isi putea reveni.

-Asa ai fost schimbat tu, isi dadu Bella seama. -Da. De la partea asta, urma intrarea in scena a Mariei, fosta partenera a luiu Jasper, pentru mult timp.

care trecutul meu o avea de oferit. Dar ea zambea. Iar sentimentele pe care le emana nu semanau cu nimic din ce mai simtisem vreodata.

Apoi fratele meu o cunoscuse pe Alice. Si se pare ca si cele mai intortocheata povesti au finaluri fericite, care, intr-adevar, nu dureaza toata eternitatea, insa suficient timp pentru ca lucrurile sa devina normale – in masura in care o familie de vampiri care vaneaza animale este considerata normala. Revenind la lupta, detaliile si complexitatea intamplarilor de atunci se potriveau ca o manusa pe situatia din Seattle. Armata era puternica si fusese creata cu un scop precis. Dar noi nu-l cunosteam cu exactitate. Inca. -M-ai lasat sa astept mult timp, a spus Alice, intrerupandu-ma din ganduri cu continuarea povestii lor. Si tu ti-ai lasat capul jos ca un gentleman respectabil din Sud si ai spus: ,,Imi pare rau, doa’na’’. -Ti-ai intins mana, iar eu am luat-o fara sa ma opresc sa ma gandesc la ce faceam. Pentru prima data de aproape un secol, am simtit speranta, vorbi si Jazz, in timp ce o tinea pe Alice de mana si ii zambi. -Eram doar usurata. Am crezut ca n-o sa mai apari, spuse sora mea cu drama prefacuta in glas. Jazz se intoarse din nou catre Bella, povestindu-i. Noi stiam deja partea asta. -Alice mi-a spus ca vazuse viata lui Carlisle si a familiei lui. Nu-mi prea venea sa cred ca era posibila o astfel de existenta. Dar Alice m-a facut sa fiu optimist. Asa ca am plecat in cautarea lor. -Si i-ai speriat ca naiba, am spus eu, vorbind pentru prima data dupa ce fratele meu ispravise de istorisit. Emmett si cu mine eram la vanatoare. Apare Jasper pllin de cicatrice din lupta, tragand-o dupa el pe ciudatica asta, care ii saluta pe toti spunandu-le pe nume, ca stie totul despre ei si vrea sa stie in care camera se poate muta. Mi-am amintit cu drag de aceasta intamplare. Desi aparusera atat de brus in viata noastra, ne-am inteles din prima clipa. La inceput fusesem sceptic in privinta lui Alice, dar aceasta devenise in scurt timp sora mea preferata. Nu ii spusesem asta lui Rose. Dar ea era mult prea preocupata de propria-i persoana, ca sa ii mai pese de ceilalti. Emmett era singurul care reusea sa o inteleaga cel mai bine. -Cand am ajuns acasa, toate lucrurile mele erau in garaj, am continuat razand. La intrare cineva mic ma lua in brate si imi spunea pe nume, comportandu-se foarte dragastos cu mine. La un moment dat, credeam ca era o gluma. Apoi am aflat ce se intamplase in lipsa mea. -Camera ta avea cea mai buna priveliste., motiva ea mutarea neasteptata. Am ras cu totii. Bella se uita incantata la noi, cu zambetul pe buze. -Ce poveste frumoasa!

Ne-am uitat la ea, curiosi. Doar nu vorbeste serios. Bella adora maceurile, sau ce? -Ma refer la ultima parte. FInalul fericit cu Alice, corecta ea, aparandu-se. -Alice a schimbat totul, a aprobat-o Jasper. Acesta este un mediu in care ma simt bine. Am tacut o clipa, toti analizand cele petrecute cu mult timp in urma, apoi prezentul, cu intamplarile din orasul apropiat. Niciunul nu mai zambea, nici macar Bella. -O armata, spuse Alice, spargand tacerea. De ce nu mi-ai spus? Jasper fusese rezervat si in privinta gandurilor. Se controla foarte bine in preajma mea. Apoi toti ne-am atintit privirea catre el, asteptandu-i explicatia.

SFARSITUL PRIMEI PARTI