▫ CAPITOLUL IV ▫
FLORILE RĂULUI
Titlul ales de autor, Les Fleurs du Mal, se pare că ar fi fost sugerat de un jurnalist, Hippolyte Babou, Baudelaire alegând la început un altul : Limbes, care are o semnificaţie teologică şi fourieristă (Fourier numise ca “périodes limbiques” perioada de început social si dezastru industrial). Cei doi termeni asociaţi, Flori şi Rău, primul sugerând frumuseţe, puritate, valenţele clare, curate ale spiritului dar si ideea de elaborare, în vreme ce al doilea duce cu gândul la păcat, la distrugere internă, la torturi ale pasiunii, la suferinţa de a trăi în această lume, dependenţa, coborârea în zonele tenebroase ale conştiinţei, tentaţia de a exploata prăpastia spleenului, oferă multiple conotaţii posibile de o valoare poetică excepţională. Putem, de asemenea, înţelege un sentiment de bucurie, de exaltare în rău, fecund din punct de vedere estetic, pe care poetul se pare că trebuie să-l cunoască şi să-l suporte, ca o etapă necesară, pentru a produce Frumosul, graţie poeziei, care are un efect purificator. Sursa nesecată care alimentează tensiunea uriaşă din “Les Fleurs du Mal” este reprezentată de tulburările interne perpetue, caracteristică esenţială a baudelairismului. Povestea poemelor care apar în acest volum se confundă cu istoria poetului şi se bazează pe dualitatea fundamentală a naturii poetului, Homo Duplex, prototipul omului modern sensibil.
27
25