Brancusi Pasarea In Spatiu

Măiastra. Pasărea în spatiu Operele lui Brâncusi se pretează, extrem de probant, demonstrării raportului artă-mit. Izvoarele de inspiratie sunt însă reduse, nu pot fi luate în considerare direct, neconditionat, încât să putem reduce creatia sa simplist la un caracter ilustrativ al formelor arhetipale, al miturilor si legendelor vechi. Multi cercetători au încercat să explice opera lui Brâncusi prin originea sculptorului: „ … această operă izvorăste din originea de tăran a sculptorului român si isi află explicatia spontană, pentru formele primordiale pe care si le asumă, în initierea sa în asceza tibetană '' (Walter Zanini, Tendintele sculpturii moderne). Brâncusi a cunoscut legendele străbune românesti, miturile indiene vechi, mitologia greacă si eroii săi.Acestea au avut, în creatia sa, rezonante de conceptie, o influentă afectivă si imaginativă lau determinat să gândească la caracterul universal al originii lucrurilor. Principalele teme, susceptibile a fi găsite în miturile si legendele străbune, pot fi rezumate la câteva: originea Lumii, mitul păsării si al ascensiunii, tema dragostei si a fertilitătii, mitul mortii si al somnului, mitul centrului Limii, apoi cele apartinând direct mitologiei: Himera, Cariatida, Laocoon, Leda, Ulise, Prometeu, Narcis, Adam, Eva, sau cele românesti: Cocosul salutând Soarele, Poarta străbună, Scaunul, Masa, Vrăjitoarea. Interpretarea, de către Brâncusi, a surselor arhetipale, a miturilor, mitologiei si a legendelor, nu a fost rezultatul unui proces mistic, ori a preluării dogmelor religioase, ci a parcurs un proces de eliberare si distantare de caracterele dogmatice si religioase traditionale, prin refuzul credintei si căutarea modelelor arhetipale.Pornind de la surse, Brâncusi a urmărit să imprime lucrărilor sale sensuri umane contemporane în forme plastice moderne. Desprinderea de dogmele în care erau închistate miturile si legendele i-au asigurat libertatea de creatie, originalitatea si forta imaginatiei. Brâncusi era foarte sensibil la povestirile populare, în care se împletesc ouă, păsări si alte simboluri într-o tentantă constelatie plastică.Tema mitului scufundării păsării nu se găseste însă în regiunile maritime, ci numai pe continent.În unele variante, Pasărea este concepută a fi din fier.În Egipt, sanctuarul era considerat, ca si la alte popoare, un Centru al Lumii, locul de unde începe creatia, dar exista si ideea că oul primordial continea Pasărea luminii.În Antichitate, Pasărea era uneori înfătisată sub forma vulturului conceput a fi creat de vânt si reprezentând, în ambianta zborului, semnul ambitiei virile, dar aufost si părericontrarii, ce descriau vulturii drept femele create de vânt.Însă imaginea vulturului îi apărea lui Brîncusi nu numai simplistă, dar si necorespunzătoare sensurilor pe care le continea Pasărea, în legende si mituri. Pasărea a constituit pentru Brâncusi tema pentru 7 variante ale Măiastrei si pentru 22 ale Păsării în spatiu. La Măiastra se observă mai clar legătura cu folclorul si cu miturile românesti.Pasărea, pe care o întâlnim în legendele populare, vindecă de obicei bolnavii si redă orbilor vederea.În basmul popular românesc Prâslea cel voinic si merele de aur, Măiastra are accentuat sensul eliberării.După alte legende, Pasărea ar fi o întruchipare a luminii solare.În cartea despre păsările lui Brâncusi, Atenna Teach Spear se referă, în sprijinul acestei idei, la pasărea Phoenie, de origine greco-romană, ce seamănă cu un vultur si reprezintă simbolul luminii.Culorile ei sunt cele ale norilor în apusul soarelui.Ea se consumă în foc pentru a renaste din propria cenusă, reprezentănd, astfel, si simbolul cercului solar.Pasărea Phoenix cântă, redă omului sănătatea, întinereste si prelungeste viata. Phoenix-ul, asa cum îl descrie plutarh, este de origine etiopiană, de o splendoare fără egal, care trăieste mult si are puterea de a se consuma în foc si a renaste.În crestinism, pasărea simbolizează pe Crist, la egipteni este asociat orasului soarelui, Heliopolis.Phoenix corespunde focului, culorii rosii, anotimpului călduros, verii, iar ca simbol reprezintă Soarele, lumina.Pentru Brăncusi, Pasărea este din aur, fiind intitulată si Pasărea de aur, prevestitoare a unui mesaj, simbolul aspiratiilor spre

înăltimi. În greacă, cuvântul pasăre era sinonim cucel de mesager; în taoism, nemuritorii luau înfătisarea de păsări pentru a se eliera de greutatea terestră; în Rig-Veda, pasărea egalează inteligenta; la Altamira sau la Lascaux, semnifică zborul sufletului; în Islam reprezintă îgerii; Coranul vorbeste despre limbajul păsărilor ca despre limbajul zeilor si, adesea, pasărea devine simbolul destinului.În arta africană, găsim pasărea pictată pe măsti, simbolizând puterea, viata, fecunditatea. Brâncusi a fost intens preocupat de semnificatia Păsării.Petre Pandrea afirma că basmele românesti, care l-au influentat pe Brâncusi, redau păsările în trei moduri: pasărea – suflet, pasărea fără somn si pasărea vitează, care posedă oul de aur sau păzeste ouăle de aur în cuibar. Sculptorul consideră Pasărea simbolul relatiei între cer si pământ, stilizându-le si polizându-le, apropiindu-se cu fiecare variantă de limita extremă si posibilă a esentei formei, Brâncusi tindea spre sensul abstract, ideal al mitului Păsării, acela de a răspunde chemării Soarelui si de a transmite lumină oamenilor, acela de a realiza ascensiunea.În legendă, pasărea Phoenix, urcând, îsi dizolvă trupul în soare, integrându-se luminii.Păsările lui Brâncusi devin ele însele surse de lumină.Sensurile lor sunt plurivalente: Măiastra este surprinsă în clipa desprinderii de sol; Pasărea în spatiu reprezintă, însă, ceva mai mult decât Măiastra, mult evoluată ca reprezentare, ea sugerează ideea de zbor deplin.Din profil, aminteste de fusul popular, asa cum de altfel sculptorul Etienne Hajdu, va folosi fusul, stilizat si ca ornament, drept fuzee în reliefurile sale.Pasărea în spatiu sugerează ideea sublimă de viteză, de înăltare si de calm totodată, de ascensiune fizică si spirituală. Constatăm, comparând Pasărea în spatiu cu Măiastra, că prima si-a pierdut trăsăturile fizice,asemănătoare cu o pasăre, subtiindu-se si lungindu-se, fiind mult mai aerodinamică – aripă.În ideea de aripă, apare noutatea interpretării sculpturii lui Brâncusi – Pasărea în spatiu seamănă mai mult cu o aripă, aripă purtată si de Mercur, la picior, pentru a fi eliberat de puterea gravitatională, în conceptia mitică, aripa indica facultatea cunoasterii, Cel ce întelege are aripi , se precizează în Brahma, iar în Rig-Veda, Inteligenta este cea mai rapidă dintre păsări. În creatia lui Brâncusi, Pasărea va pierde caracterul real, naturalist, pentru a păstra si dezvolta functia simbolică, Pasărea în spatiu sau Aripa a devenit simbolul zborului, ascensiunii si al lejeritătii spiritului.Artistul a stilizat pasărea, a eliminat detaliile, a spiritualizat-o, i-a perfectionat forma aerodinamică, căutând redarea esentei zborului, aripa singură reprezentând cel mai bine dinamica zborului si a lansării în spatiu.Era o metaforă a aeruluisi zborului, a vitezei si ascensiunii, o săgeată a spiritului, strălucitoare în puritatea ei.Pasărea în spatiu devine o emblemă, un simbol, o idee.

Powered by http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate