Biotina.docx

BIOTINA sau VITAMINA B7 Prezentare generală La sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a descoperit că drojdia necesită un factor de creștere. Acest factor a fost numit "bios". Mai târziu, oamenii de știință și-au dat seama că bios-ul este un amestec de inozitol și biotină. Astfel, a fost denumită vitamina H sau factorul H și s-a dovedit că este necesară în respirația celulară, numită ulterior coenzima R. La sfârșitul anilor 1930, luânduse în considerare cercetările anterioare, s-a evidențiat natura esențială a unui compus care a fost izolat, sintetizat și numit biotină. Se mai numește vitamin B7. Structura și proprietățile biotinei Biotina este numele generic pentru acidul cis-hexahidro-2-oxo-1H-tieno-(3,4-d) imidazol4-pentanoic. Structura sa este prezentată în Figura 8.7.1. Biotina are opt izomeri, dar numai Dbiotina are activitate vitaminică. Mai mulți analogi de biotină au fost sintetizați sau izolați din surse naturale. Printre acestea se numără oxibiotina sau biotinolul, biocitina, ditiobiotina și sulfoxidul de biotină. Ultimele două sunt inactive ca vitamine, în timp ce primele două au activitate vitaminică, deși mai mică decât cea a D-biotinei. Biotina este o substanță cristalină albă care, în forma sa uscată, este stabilă la aer, căldură și lumină. Are solubilitate limitată în apă și este mai solubilă în etanol. În soluție, este instabilă la oxigen, în mediu acid sau alcalin și poate fi distrusă treptat de lumina ultravioletă.

Figura 8.7.1. Structura biotinei (stânga) și a biotinei legată de enzimă Surse de biotină Există numeroase surse de alimente cu biotină. Biotina se găsește în fiecare celulă vie în cantități mici, caz în care există fie în forma legată de enzimă, fie ca ester biotinic sau amidă. Printre sursele bogate se numără carnea (în special, viscere), gălbenușul de ou, drojdia de bere și lăptișorul de matcă. Surse bune de biotină sunt făina din soia sau soia boabe, orez, pește oceanic, cereale integrale, conopidă, morcovi, banane, lapte, nuci, brânză, avocado, zmeură și stridii. Metabolismul biotinei În alimente, biotina există în formă liberă și legată de enzime. Forma legată de proteine poate fi digerată, se produce biocitină, o combinație de biotină și lizină. Biocitina este hidrolizată prin acțiunea biotinidazei la părțile sale componente. Biotina rezultată este apoi disponibilă pentru absorbție. Biotina este absorbită prin difuzie facilitată. Jejunul este locul principal pentru absorbție. Odată absorbită, aceasta circulă ca biotină liberă. În plus, există o sinteză a biotinei de către flora intestinală. Biotinidaza este o enzimă prezentă și în plasmă, unde are o funcție similar, cu rol major în reciclarea biotinei. Ea acționează ca o hidrolază prin scindarea biocitinei și a peptidelor biotinil, eliberând astfel biotina pentru reutilizare. Dacă biotinidaza suferă mutații, apare o tulburare autosomal recesivă care provoacă o deficiență secundară de biotină care poate fi depășită cu suplimente de biotină. Simptomele clinice ale acestei tulburări genetice sunt identice cu cele ale stării deficitare de biotină, când biotina are funcție de coenzimă în metabolismul intermediar. S-a estimat că mai puțin de 50% din biotina legată de enzime găsită în alimentele de origine vegetală este hidrolizată pentru a furniza forma liberă. Disponibilitatea biotinei în alimente depinde

de procentul de biotină legată. În general, biotina legată din produsele alimentare de origine animală este mai accesibilă decât cea din alimentele de origine vegetală. Biotina poate deveni indisponibilă din cauza avidinei, o proteină din albul de ou crud. Odată ce oul este gătit, avidina este denaturată și nu mai leagă biotina. Alte proteine, în special proteinele membranare și de transport, leagă biotina și sunt responsabile pentru intrarea acesteia în toate celulele care o utilizează. Funcțiile biotinei Biotina servește ca purtător carboxil mobil deoarece este atașat de enzime care catalizează transferul de grupări carboxil. Astfel, se formează complex de biotină-enzimă. Unele enzime necesită biotină, luată drept coenzimă pentru funcția lor. Deficiența de biotină Simptomele de deficiență severă de biotină includ dermatita, erupția cutanată, alopecia (căderea părului), întârzierea dezvoltării, convulsii, conjunctivită, pierderea vizuală și auditivă, acidoza cetolactică metabolică, hiperamonemia și acidemia organică. Aceste simptome au fost raportate la persoanele care, printr-o eroare genetic (1 la 60000 de nou-născuți), nu au activitate normală de biotinidază. În absența altor deficiențe nutritive, deficiența de biotină este extrem de rară. Au fost raportate doar câteva cazuri. Într-un caz, deficitul a survenit după consumul cronic a 30 de ouă pe zi timp de câteva luni. Deficitul de biotină poate fi totuși o consecință secundară a malnutriției protein-calorice. Studiile privind copiii grav subnutriți au demonstrat o îmbunătățire a statutului de biotină în urma suplimentării cu biotină. Aportul adecvat de biotină În prezent, nu există DZR pentru biotină. Este dificil de estimat necesarul zilnic deoarece vitamina este prezentă într-o mare varietate de alimente și, de asemenea, poate fi sintetizată de flora intestinală. Cu toate acestea, au fost sugerate următoarele valori considerate adecvate și sigure (Tabelul 8.7.1). Tabelul 8.7.1. Aportul adecvat (AA) zilnic (μg) de biotină (Berdanier, 1998, Brehm, 2015) Grup Sugari Copii Adolescenți, adulți Sarcină Alăptare Vârstă ≤ 6 luni 7-12 luni 1-3 ani 4-6 ani 7-10 ani 11+ 19-30 ani 19-30 ani AA (μg/zi) 35 50 65 85 120 100-200 30 35