Basmul Cult- Relatii Personaje.docx

Basmul cult Povestea lui Harap Alb de Ion Creanga -personajul principal; relatia dintre 2 personajeIon Creanga, autor cu o semnificativa activitate literara in peroada clasica, este considerat unul dintre cei mai importanti povestitori ai poporului roman. Scrierii sale memorialiste, „Amintiri din copilarie”, i se adauga basmele culte, care proiecteaza in fabulos lumea taraneasca humulesteana intr-o maniera originala de exprimare. Basmul cult „Povestea lui H.A” este publicat in revista junimista „Convorbiri literare”, in 1877. Basmul este o specie a genului epic, in proza, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicand fabulosul, supusa unor stereotipi. Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui.

Personajele basmului sunt, asadar, purtatoare ale unor valori simbolic, binele (eroul, calul, Sf. Duminica) si raul (Spanul, Imparatul Ros), in diferitelor lor ipostaze. Fiind un text cult, autorul ambiguizeaza caracterul unor personaje, acestea transformandu-se pe parcursul textului sau dobandind alte valente. De exemplu, persoanjele negative au si un rol pozitiv, contribuind la evolutia interioara a protagonistului. In calatoria sa, eroul este sprijinit de ajutoare(calul, Sfanta Duminica) si donatori care ii ofera obiecte miraculoase (aripile craieselor, apa vie si apa moarta) si se confrunta cu personajul antagonist, Spanul. Mijloacele de caracterizare utilizate in constructia personajelor sunt cele specifice textelor epice: caracterizare directa (realizata de narator sau de celelate persoanje) si cea indirecta (ce reiese din gesturi, fapte, atitudini, vorbe, relatiile cu celelate personaje).

Tema basmului are sursa folclorica, prezentata confruntarea binelui cu raul. Pe parcursul acestei confruntarea binelui cu raul. Pe parcursul acestei confruntari, finalizate cu victoria binelui, eroul isi formeaza personalitatea. Textul este asadar un bildungsroman, continand povestea celui care invata care urca de la conditia de sluga spre cea de imparat. In evidenta legatura cu tema formarii eroului se gaseste semnificatia titlului basmului „Povestea lui H.A.”. Substantivul articulat hotarat „povestea” evidentiaza valoarea exemplara a intamplarii: conditia inumana supusa cunoasterii in timp ce sintagma oximeronica, „Harap Alb”, reprezinta denumirea data eroului de catre antagorist. Substantivul „harap” desemneaza o persoana cu pielea si parul de culoare negra si se afla in contradictie cu epitetul cromatic „alb”. Fiul craiului devine astfel sluga atipica a spanului. Asadar, calatoria pe care

o realizeaza personajul are o semnificatie spirituala, de formare a mezinului ca personalitate demna de a conduce o imparatie, de maturizare pentru a-si intelege rostul in lume. Protagonistul basmului, fiul de crai, devenit Harap Alb pe parcursul sau initiatic, se remarca prin calitatile sale, pe care are ocazia de a le proba de-a lungul intregii scrieri. La inceput, personajul este prezentat ca fiind mezinul craiului care are ocazia de a-si dovedi ca in basmele populare, superioritatea. El nu are puteri supranaturale, nu este un personaj fabulos, ci, din contra, este un erou realist, sensibil, rusinos, lipsit de curaj. Cand tatal este dezamagit de fratii sai mai mari, mezinul merge in gradina si „incepe sa planga in inima sa”. Reactia sa este evidentiata de narator prin intermediul caracterizarii directe, „Fiul craiului cel mai mic, facandu-se atunci ros cum ii gotca iese afara in gradina...”.

Incapabil sa distruga esenta de aparenta, tanarul o respinge de doua ori pe batrana cersitoare, fara sa banuiasca macar intelesul ascuns a cuvintelor ei. In cele din urma, desi nu le intelege semnificatia, o mituieste, cu un banut. Milostenia ii este imediat rasplatita. Urmand sfaturile batranei, care se dovedeste a fi Sfanta Duminica, mezinul alege pentru plecarea in calatorie armele, hainele si calul folosit de tatal sau in tinerete pentru ca doar astfel va reusi sa refaca un destin de invingator. Protagonistul este prezentat de-a lungul textului si prin relatiile pe care le stabileste cu celelalte personaje ale basmului. Cea mai pregnanta relatie intre personaje este aceea dintre erou si span. Acesta din urma este personajul secundar, negativ, postura dublata de aceea de formator pentru tanarul neinitiat. In timp ce spanul este deja un caracter format, dominat de o trasatura, anume rautatea, Harap Alb este un

tanar in formare, a carui personalitate se completeaza pe carcusrul scrierii. Atitudinea antieroului fata de fiul de crai cunoaste doua etape. La inceput, prin viclenie si lingusire, reuseste sa il convinga pe drumet sa il insoteasca. Din momentul in care Spanul il pacaleste pe erou sa intre in fantana, atitudinea lui se schimba radical, devenind poruncitor si autoritar, dovedindu-si adevaratul caracter. In acest sens, unul dintre episoadele semnificative ale textului, care evidentiaza relatia celor doua personaje, il reprezinta trecerea prin padurea labirint. Initial, mezinul se rataceste si este astfel nevoit sa se abata de la sfatul parintesc, „sa te feresti de omul ros, iar mai ales de omul span”. Cele trei aparitii ale Spanului il determina pe mezinul naiv sa creada ca se afla in „tara spanilor” si il tocmeste pe acesta ca sluga si calauza. Padurea labirint reprezinta asadar, un simbol ambivalent, loc al disparitiei vechii

identitati si al regenerarii spirituale prin renastere. Coborarea in fantana reprezinta un alt episod semnificativ al parcursului initiatic, al eroului si al relatiei sale cu spanul. Fantana are semnificatia grotei, spatiu al nasterii si al regenerarii. Coborarea in acest loc echivaleaza cu o noua nastere a eroului, sub un alt nume, Harap Alb, si cu o alta misiune, sluga raufacatorului, pecetluita de juramant, „ai ma sluji, pana cand ii muri si iar ii invie”. Spanul preia astfel identitatea feciorului de crai si ajunge, impreuna cu sluga sa credincioasa, la curtea imparatului. Spanul nu este doar o intruchipare a raului ci are si rolul initiatorului. De aceea, calul nazdravan nu il ucide inainte ca initierea eroului sa se fi incheiat, caracterizandu-l in mod direct „si unii ca acestia sunt trebuitori pe lume cateodata, pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte...”.

Probele la care este supus Harap Alb de catre Span la curtea Imparatului Verde (aducerea „salatilor” din gradina ursuluim a pieii cerbului acoperite cu nestemate si a fetei Imparatului Ros pentru casatoria Spanului) scot la iveala, in mod indirect trasaturi ale eroului precum: stapanirea de sine, ascultarea si priceperea, bunastarea. Daca in primele doua probe cere ajutorul Sfintei Duminici, care il sfatuieste si ii da obiecte magice, a treia proba presupune o alta etapa a initierii, in care eroul intra trecand din nou peste un pod, ca la inceputul calatoriei sale. Avand initiativa actelor sale, Harap Alb se dovedeste responsabil, bun, curajos si intelept. Aceasta etapa este mai complexa si necesita mai multe ajutoare: Gerila, Flamanzile, Setila, Ochila si Pasari-Lati-Lungila, craiasa furnicilor si a albinelor. Finalul basmului amplifica si mai mult antiteza dintre imagine protagonistului, care nu incalca nicio clipa juramantul facut, si rautatea

Spanului. Fata Imparatului Ros il demasca pe span, in timp ce acesta ii taie capul eroului. Moartea personajului este finalul initierii acesteia. Inviat de fata, eroul reintra in posesia palosului si primeste recompensa: pe fata Imparatului Ros. Nunta si schimbarea statutului social (devine imparat) confirma maturizarea eroului cat priveste raul, el este distrus cu ajutorul calului nazdravan, in momentul in care nitierea a luat sfarsit. Un rol important in caracterizarea personajelor il are perspectiva narativa adoptata. Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omniscient, dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii si reflectii („Cemi pasa mie?”). El adopta o atitudine ludica, pozitia unui narator auctorial la inceput si a unui narator invitat la ospat, in finalul textului, „un pacat de povestariu fara bani in buzunariu”. In concluzie, desi este un personaj de basm, Harap Alb nu este acel Fat-Frumos din basmele

populare, caci evolutia sa reflecta conceptia despre lume a scriitorului, prin umanizarea fantasticului. Protagonistul este un om „de soi bun”, care traverseaza o serie de probe, invata din greseli si progreseaza, se maturizeaza, pentru a merita sa devina imparat, basmul putand fi astfel considerat un bildungsroman.