Basmul

BASMUL Basmul este o specie a epicii populare sau culte care ilustreaza lupta dintre bine si rau, in care sunt implicate personaje fabuloase, cu victoria fortelor binelui. CARACTERISTICI:  stereotipie narativa (formula initiala, mediana si finala)  actiune structurata pe 2 planuri - real si fabulos  motive specifice: - imparatul fara urmasi - superioritatea mezinului - motivul probelor - motivul calatoriei - motivul calcarii interdictiei - obiectele/cifrele magice  personaje literare tipice: - protagonist - personaj pozitiv - antagonist - personaj negativ  personaje adjuvante  personaje donatoare POVESTEA LUI HARAP-ALB de Ion Creanga Basmul este o oglindire a vietii in moduri fabuloase, este mitologie etica, stiinta, observatie morala. Acestei definiri ii corespunde opera lui Ion Creanga, unul dintre marii clasici ai literaturii romane, care a avut o contributie importanta la dezvoltarea prozei, fiind autorul primului roman al copilariei taranesti, “Amintiri din copilarie”nsi al unor basme culte, dintre care amintim “Soacra cu trei nurori”, “Stan Patitul”, “Ivan Turbinca” si “Povestea lui Harap Alb”. Afirmat in aceeasi perioada literara cu Mihai Eminescu si Ion Slavici, autorul creeaza prin basm o viziune realista datorita modului in care dramatizeaza actiunea prin dialog, umanizeaza fantastical, configureaza personaje literare complexe si creeaza un stil artistic original. “Povestea lui Harap Alb” apare in revista “Convorbiri literare” in anul 1877 si ilustreaza trasaturi ale basmului: tematica luptei intre bine sir au, motive specific, structura narativa si anumite trasaturi ale eroului.

Sursei de inspiratie populare, scriitorul ii asociaza propria sa viziune artistica, astfel incat opera este un basm cult cu trasaturi de bildungsroman (roman de formare a personalitatii). Temei specifice, lupta dintre bine si rau, prozatorul ii alatura tema initierii si maturizarii eroului. Subiectul este construit pe motivul imparatului fara urmas. Actiunea este plasata intr-un spatiu si un timp nedeterminat, ‘’imparatia craiului” ce avea trei fii. Intriga este reprezentata de scrisoarea primita de la Imparatul Verde, fratele Craiului, care ii cere acestuia sa-l trimita pe unul dintre fiii sai pentru a-i urma la tron, deoarece el avea trei fete. Astfel, situatia initiala de echilibru este tulburata de o actiune in urma careia se va selecta eroul intamplarilor. Craiul isi supune fiii unor unei probe care sa le dovedeasca curajul si vitejia, asteptandu-I sub un pod imbracat cu o piele de urs. Primii doi se intorc acasa rusinati, iar Craiul le spune vorbe aspre tuturor, desi mezinul nu-si increase destoinicia. Rusinat de vorbele nedrepte ale tatalui, el iese afara si plange, dovedind ca are demnitate, specifica personajelor basmului cult creat de Creanga. Fara a avea calitati de erou, personajul are in schimb trasaturi psihologice. Aceasta caracteristica a viziunii artistice ilustreaza tendinta sa de diminuare a eroicului si fabulosului. Personajul lui Creanga da dovada de calitati umane care atrag prietenii de nadejde. Primul dintre acestia este Sf. Duminica, metamorfozata intr-o batrana cersetoare careia tanarul ii da pomana, si apoi, aflandu-I adevarata identitate, ii asculta sfaturile. El va reusi sa porneasca pe drumul initiatic ajutandu-se de calul, hainele si armele tatalui sau. Calul, cel mai important ajutor al tanarului, este un animal fabulous, o fiinta himerica care are mai multe roluri in destinul stapanului sau: ii da sfaturi, il imbarbateaza, parcurge distante “ca vantul si ca gandul” si-l va pedepsi pe span, personajul negative, contribuind la Victoria binelui. Dup ace trece de proba impusa de Crai, calcand interdictia tatalui, eroul cade in capcana intinsa de span si, coborand in fantana pentru a se racori, este obligat sa accepte sa devina sluga spanului, pierzandu-si identitatea, aspect evidentiat si in titlul operei, structura oximoronica (?) sugerand pe langa statutul social al eroului si dualitatea acestuia, imbinarea intre calitati si defecte. Contastul intre alb si negru este specific destinului sau pana la sfarsit. Spanul, personajul negative, este omul insemnat pentru a I se distinge caracterul malefic, dezvaluindu-se astfel indirect idealul de frumusete fizica si morala, specific basmului. La curtea Imparatului Verde, spanul incearca sa-l elimine pe Harap Alb, impunandu-I probe foarte primejdioase: sa aduca salatele din gradina ursului si pielea cerbului fermecat. Depasind aceste probe cu ajutorul Sf. Duminica si a calului, eroul isi dovedeste

calitati umane precum curajul, tenacitatea, vitejia. Ultima proba, aducerea fetei Imparatului Ros ca sa-I fie sotie spanului, implicao noua calatorie, care va proba alte calitati ale eroului: se dovedeste milostiv fata de furnici si albine si reuseste sa atraga prietenia unor personaje cum ar fi Gerila, Manzila, Setila, Ochila si Lungila, tovarasi carel vor ajuta sa duca la bun sfarsit probele la care il supune Imparatul Ros. Drumul de intoarcere este reprezentat de faptul ca fata imparatului se indragosteste de Harap Alb, iar spanul il ucide dupa ce vede ca fata nu-l accepta ca sot. Spanul este omorat la randul sau de cal, iar eroul este readus la viata de fata de imparat printr-un ritual magic de apa vie si apa moarta. Deznodamantul se incadreaza in formula consacrata a recompense eroului si a nuntii imparatesti. Formula finala este originala si surprinde antiteza intre lumea fericita a basmului si lumea reala. La noi “mananca sib ea cine are bani, iar cine nu, se uita si rabda”. Originalitatea constructiei epice, bazata pe tema initierii si motivul calatoriei, este completata de constructia personajului literar. Eroul de basm are in special trasaturi omenesti, remarcandu-se prin bunatate, milostenie si vocatia prieteniei, asa cum il caracterizeaza in mod direct Sf. Duminica: “nu eu, ci inima ta cea buna si milostiva te-au ajutat”. O alta trasatura esentiala este reprezentata de modul in care personajele evolueaza de la statutul de neofit la cel de initiat cu ajutorul a doi mentori: spanul, ce joaca rolul dascalului rau, si Sf. Duminica, dascalul bun. Celelalte personaje sunt umanizate prin mimica, gestica si limbaj, configurand atmosfera comica a unui bildungsroman fabulos prin comparative cu atmosfera sobra si eroica a basmului popular. Intre traseturile stilului artistic ce individualizeaza arta narativa, identificam oralitatea si ironia create prin expresii paremiologice, proverb si zicatori ce ilustreaza o mentalitate taraneasca. In concluzie, “Povestea lui Harap-Alb” este o creatie in care trasaturile representative ale basmului sunt imbinate in mod original intr-o viziune artistic ce ilustreaza specificul artei sale de prozator realist.